Actuala perioadă de programare (2014-2020) a Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) are prevăzute sume pentru refacerea sistemului secundar de irigații din România, precum și pentru susținerea producătorilor agricoli în vederea achiziției de instalații de udat eficiente în ceea ce privește consumul de apă și energie, a declarat directorul general adjunct al Directoratului General Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI), Mihail Dumitru, într-un interviu acordat publicației Revista Fermierului.

„Sunt bani în PNDR 2014-2020 prin care să refacem sistemul secundar de irigații, să sprijinim fermierii să-și cumpere instalații și să contribuie la economisirea de apă și la economisirea de energie. Principiul de bază pentru irigații este că va trebui să sprijinim cu prioritate acele sisteme care au deja asigurată sursa în sistemul primar, iar apoi să dezvoltăm întreg sistemul, de la primar la secundar și până la utilizatorul final”, a afirmat Dumitru.

În plus, a mai spus oficialul Comisiei Europene (CE) în interviul acordat, forurile europene continuă să sprijine prin intermediul PNDR 2014-2020 instalarea tinerilor fermieri, formele de cooperare și oferă modalități de modernizare. Se continuă și acel efort „puternic” de modernizare și de dezvoltare a infrastructurii în zonele rurale, partea de agromediu și măsurile care să prevină schimbările climatice.

Mihail Dumitru este responsabil cu Aspectele Generale de Dezvoltare Rurală și Cercetare din cadrul AGRI (Directoratul H), o direcţie care aparţine de Directoratul General (DG, echivalentul unui minister naţional) de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, respectiv cu Programele de Dezvoltare Rurală I și II (Directoratele F și G). A fost printre primii români care au lucrat cu Comisia Europeană, ceea ce se întâmpla la jumătatea anilor '90. Mihail Dumtru a fost, pentru mai puţin de un an (decembrie 2009- septembrie 2010), ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În ianuarie 2011, acesta a ajuns director la Comisia Europeană după luni de zile de probe în care a reuşit să eclipseze peste 100 de contracandidaţi.

Revista Fermierului: Simplificarea este cuvântul de ordine aflat pe buzele tuturor celor care gestionează fonduri europene. Cum se vede această dorință de schimbare la Bruxelles?

Mihail Dumitru: Simplificarea este un punct de mare prioritate pe agenda politică europeană, atât unul care vizează PAC în mare măsură, dar și alte politici europene. De aceea, la preluarea mandatului, comisarul Phil Hogan a făcut și el din simplificare o prioritate absolută. Deja suntem în al doilea an al acestui proces complex.

Simplificarea PAC - politică evident care a acaparat un grad mare de complexitate, în special prin ultima sa reformă când s-a încercat să fie integrate în ea situațiile deosebit de diverse din statele membre, din regiunile europene - are două componente, prima având legătură strict cu partea legislativă europeană. Când s-a lansat acest proces de simplificare, comisarul Phil Hogan a stabilit trei parametri de care trebuie să ținem cont atunci când facem propuneri de simplificare.

În primă instanță, simplificarea trebuie să ducă la îmbunătățirea condițiilor de accesare și de utilizare a banilor europeni de către beneficiarul final: fermier, IMM, autorități locale; beneficiarul final să fie cel care obține acest avantaj. În al doilea rând, măsurile de simplificare nu ar trebui să aducă atingere acordului politic obținut foarte greu pentru această reformă PAC; elementele esențiale ale politicii trebuie să rămână așa cum au fost stabilite ele în procesul de codecizie. În al treilea rând, prin simplificare nu trebuie să punem în pericol buna gestiune a fondurilor europene. Principiul de gestionare corectă în fondurile europene trebuie să fie, de asemenea, luat în considerare.

Pe parcursul acestor doi ani de mandat a existat un întreg proces în care comisarul, Comisia Europeană, au cerut statelor membre, tuturor miniștrilor Agriculturii din statele membre, să facă propuneri; am primit un volum foarte mare de răspunsuri. În plus, comisarul Hogan a cerut și Parlamentului European să facă propuneri. Toate acestea au fost analizate, sortate, contrar principiilor stabilite și s-a început un proces de revizuire a legislației secundare în special. (...) Ca exemplu, anumite elemente privind controlul fermierilor, declararea sau aplicarea sunt deja abordate sau schimbate în legislația secundară.

Alte elemente care sunt, de asemenea, foarte importante în special pentru dezvoltarea rurală, se găsesc acum în procesul de validare a unei propuneri legislative de modificare a legislației secundare. Acestea se referă, în special, la a face mai simplă utilizarea instrumentelor financiare în dezvoltarea rurală. Când mergem mai departe către statele membre, către autoritățile de gestiune, există toată transpunerea acestei legislații în normele locale, în ghidurile aplicantului, în proceduri care pot să complice foarte mult procesul. Iar acesta este un alt aspect al simplificării. De aceea, noi, CE, lucrăm foarte mult cu statele membre prin intermediul seminariilor, prin schimburi de bune practici, prin ghiduri, prin tot felul de discuții și documente de orientare, astfel încât să determinăm statele membre să nu adauge legislației europeane elemente „gold plating”, adică alte straturi de complexitate în normele interne.

R.F.: Se află și România pe lista țărilor care au tendința de a apela la acest „gold plating”?

M.D.: Vă voi da un exemplu clasic care vine la noi, la CE, și de care beneficiarii se plâng: unui ghid al aplicantului i se adaugă niște elemente care vin în plus față de regulamentul de bază sau de regulamentul de aplicare. De foarte multe ori, aceste elemente adăugate în plus apar dintr-o bună intenție, de a-l sfătui pe beneficiar cum anume să-și orienteze mai bine cererea de finanțare, cum să-și pregătească dosarul. De foarte multe ori este posibil ca într-un ghid al aplicantului să apară elemente sub forma unor solicitări ale administrației naționale, entitate care vrea să se asigure că anumite elemente de eligibilitate care sunt prevăzute expres în legislația națională, sunt transpuse într-un număr de documente, de solicitări administrative, de avize, care nu sunt neapărat necesare.

Cred că inclusiv administrația română poate face un control al acestor cerințe și poate printr-un simplu screening să vadă în ce măsură unele se justifică, altele nu.

R.F.: PNDR 2014-2020 abordează problematica accesărilor fondurilor FEADR dintr-o nouă perspectivă față de exercițiul anterior. Sunt încă necesare elemente de fine tuning în ceea ce privește buna funcționare a acestui program?

M.D.: Pentru că acum avem un termen de comparație, PNDR 2014-2020 este un program bun, în special pentru România. Țara noastră a învățat în primul exercițiu. România a reușit să facă o programare de această dată mai rapidă, să își adune toate informațiile necesare, să facă o analiză destul de pertinentă și să identifice nevoile cele mai importante, care pot fi finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală.

Din punctul meu de vedere, PNDR 2014-2020 este un program echilibrat ca structură, ca nevoi identificate, acoperă anumite elemente pe care vechiul program nu le avea în vedere; irigațiile spre exemplu. Există în acest PNDR o importantă parte alocată refacerii sistemului de irigații (secundar) și investițiilor în ferme. Sunt bani în PNDR 2014-2020 prin care să refacem sistemul secundar de irigații, să sprijinim fermierii să-și cumpere instalații și să contribuie la economisirea de apă și la economisirea de energie. Principiul de bază pentru irigații este că va trebui să sprijinim cu prioritate acele sisteme care au deja asigurată sursa în sistemul primar, iar apoi să dezvoltăm întreg sistemul, de la primar la secundar și până la utilizatorul final.

În plus, sprijinim în continuare instalarea tinerilor fermieri, formele de cooperare și oferim modalități de modernizare. Pe de altă parte, continuăm efortul puternic de modernizare și de dezvoltare a infrastructurii în zonele rurale. De asemenea, se continuă foarte bine cu partea de agromediu și cu măsurile care să prevină schimbările climatice.

R.F.: Avem anumite învățăminte trase din implementarea PNDR 2007-2013 de care trebuie să ținem cont în programarea aceasta?

M.D.: Trebuie să învățăm din greșelile din perioada trecută, pentru implementare. În programarea precedentă am întâmpinat anumite dificultăți să punem programul în aplicare în totalitatea lui și să cheltuim toți banii pe care i-am avut la dispoziție. Cred că trebuie să învățăm că este necesar să lansăm foarte repede toate măsurile. Să vedem unde anume acesea nu funcționează. De asemenea, trebuie să ne gândim ce ajustări trebuie făcute, de ce nu funcționează o măsură și ce ajustări trebuie făcute, astfel încât să nu mai întârziem cu lansarea la timp a măsurilor.

O investiție mare ia timp, durează doi-trei ani. În momentul în care un contract a fost semnat, trebuie să ne asigurăm că beneficiarul lansează și derulează programul repede. Trebuie să-i ajutăm pe beneficiari să-și asigure partea de cofinanțare. Sunt o serie întreagă de probleme cu care ne-am confruntat în programul trecut, pe care le-am învățat și pe care le putem de această dată evita fiindcă le-am conștientizat, fiindcă am găsit niște mecanisme ca să nu ne mai confruntăm cu aceeași situație, cum a fost cazul în trecut.

Va trebui, de asemenea, să se facă o monitorizare atentă. Spre exemplu, în cazul unui proiect care nu avansează, ar trebui ca AFIR, Autoritatea de Management, să ia o decizie rapid: - continuă să aibă contractul respectiv sau îl oprește și îl relansează? De asemenea, există o altă dinamică a organizării de „call for application”, de apeluri pentru depunerea de proiecte. Aici, iarăși trebuie să ne mișcăm repede.

R.F.: Comisarul Hogan a prezentat un pachet de sprijin pentru sectoarele în criză, grav afectate de embargoul rusesc. Către care domeniu din România ar trebui să meargă pachetul majoritar de finanțare? Către sectorul laptelui sau către cel al cărnii de porc?

M.D.: Situația diferă de la o țară la alta și chiar de la o regiune la alta. Înțeleg că situația sectorului cărnii de porc din România este foarte diferită față de alte state membre. Există chiar deficiențe și prețurile au crescut foarte mult în ultima perioadă. Poate că într-acolo ar trebui să privim foarte atent, ce se întâmplă și ce nevoi sunt de intervenție. Situația este, de asemenea, deosebită în România în ceea ce privește evoluția pieței laptelui, pentru că în România a existat o reducere a șeptelului, pe când în alte țări a existat o creștere și un excedent al laptelui care a dus la colapsul pieței ș.a.m.d. Nu există o formulă generală.

Cred că fiecare stat membru și fiecare minister de resort trebuie să observe foarte atent situația concretă din țara respectivă, să realizeze o analiză obiectivă, să stabilească dacă sprijină sau nu un domeniu și ce forme de susținere să adopte. Și vă pot da un exemplu: foarte multe state membre UE, în special în cele din nordul Europei, au sprijinit sectorul de profil în perspectiva dispariției cotelor de lapte. Pe urmă și-a făcut apariția o situație proastă pe piață și ne-am trezit cu investiții făcute care nu mai sunt viabile și care trebuie oprite. Dacă aceste investiții s-au făcut cu o marjă de flexibilitate destul de mare, astfel încât să putem converti foarte repede producția de lapte în producția de carne este foarte bine. Am avut exemplul unor state membre care au venit la CE și au spus că trebuie făcut ceva. Ei făcuseră aceste investiții foarte rigide. În PAC există principiul durabilității, prin care o investiție trebuie ținută o perioadă de timp, nu i se poate schimba obiectul de activitate. Dacă acolo au fost adăugate anumite elemente de strictețe, fermierii sunt închiși în situații imposibile. Ar trebui să privim cu foarte mare atenție acest aspect și să lăsăm o marjă de flexibilitate în a defini măsurile și sprijinul pe care-l dăm fermierilor, astfel încât să nu-i omorâm încercând să le dăm sprijin și pe urmă să se confrunte cu situația din care nu mai pot ieși. Un fermier care a investit în producția de lapte și se trezește că nu mai poate să vândă laptele, afacerea lui s-a terminat.

R.F.: A tot circulat în ultimele luni prin România un mesaj propagandistic de tipul „zero fonduri europene absorbite”. Este așa sau nu?

M.D.: Când rostim sintagma „zero fonduri europene”, trebuie să ne gândim la ce ne referim mai exact. Ne putem referi la câte fonduri europene a cheltuit România și câte au fost rambursate din bugetul comunitar. Având în vedere că suntem la începutul unui ciclu de programare și că toate programele au fost aprobate, aș spune că ideea de zero fonduri europene nu există. La aprobarea fiecărui program, orice stat membru primește un avans ca să înceapă programul respectiv. Acești bani sunt transferuri efective, nete, din bugetul comunitar în bugetul statului român. Această sumă poate merge până la trei la sută din valoarea programului respectiv.

Există un sistem diferit între fondurile agricole, în special FEADR, și celelalte finanțări provenite din fondurile europene structurale și de investiții, gen fondul regional, fondul social european, fondul de pescuit și fondul de coeziune. Pentru celelalte fonduri (în afară de FEADR) este nevoie ca înainte de a putea trimite o cerere de rambursare la CE, să existe procesul oficial de acreditare a instituțiilor delegate care gestionează fondurile. Acest proces este în România și în multe alte state europene unul întârziat. Este foarte posibil ca un proiect depus pe fonduri regionale să fi fost lansat, să se fi făcut cheltuieli, acestea să fi fost plătite din bugetul național, dar banii să nu fi fost declarai la CE pentru simplul motiv că nu se putea declara. Și asta din cauză că organismul de finanțare nu fusese încă certficat și aprobat de CE. În cazul PNDR, noi nu avem acest sistem, ci unul de acreditare a agenției de plăți (încă de la început). Practic, pe PNDR s-au putut face cheltuieli, acestea au fost declarate către CE și rambursate. Există o sumă care a fost comunicată către CE, sunt informații publice, cel puțin pe PNDR din niciun punct de vedere nu putem vorbi de zero.

R.F.: Puteți vehicula o sumă aproximativă?

M.D.: Cred că este vorba de o primă tranșă declarată și plătită de 57 de milioane de euro, iar o a doua tranșă, recent depusă, de circa 230 de milioane de euro.

R.F.: Chiar dacă dumneavoastră profesați foarte mult pe zona Pilonului II, nu cred că au trecut neobservate problemele pe care țările UE le-au avut cu plățile directe. Situația din România a fost însă mai dureroasă. Care credeți că au fost piedicile din calea plății la timp a subvențiilor pentru Campania 2015?

M.D.: Prin noua reformă a PAC – reforma Cioloș – sistemul de plăți directe s-a schimbat. A rămas o plată de bază, iar pe urmă s-au adus niște elemente cu un grad de complexitate din ce în ce mai mare – acele elemente de practici agroecologice (înverzire), plăți cuplate ș.a.m.d. Deja, pe Pilonul I al PAC, implementarea noii politici a fost întârziată cu un an; n-a început la 1 ianuarie 2014, a început la 1 ianuarie 2015. Această reformă PAC a solicitat o refacere a tuturor sistemelor de gestiune. Acel sistem IT, sofisticat, pentru gestiune, a trebuit să fie refăcut, softurile dedicate și acest proces n-a fost simplu nicăieri, nu numai în România. A fost un proces complex în Europa, în general. Unele state membre au reușit să și-l pună la punct foarte repede, altele (printre care și România), nu au reușit să și-l pună la punct atât de repede, astfel încât, practic, la 1 ianuarie 2015, totul să fie operațional și să pornească. Din acest motiv, CE a realizat gradul de complexitate și chiar a aprobat niște termene mai lungi pentru depunerea cererilor, pentru efectuarea controalelor. Am înțeles că România, cu aceste păsuiri, a reușit totuși să avanseze și, cel puțin pe plățile directe, în mare măsură, au reușit să fie începute și plătite. Există în continuare anumite restanțe. Este un proces complex însă. Urmează controlul și verificarea. Să sperăm că toate aceste lucruri s-au făcut foarte bine.

Angajatul Guvernului Federal nord-american lucrează zi de zi în mediul rural, iar treaba acelui om este de a ajuta regiunea respectivă alocată să „navigheze” prin hățișul de politici guvernamentale, să se asigure că cei vizați au acces la programe de finanțare (circa 38 de miliarde de euro anual), a declarat pentru Revista Fermierului Doug O'Brien, consilier superior pentru Afaceri Rurale în cadrul Consiliului Politicilor Naționale al Casei Albe.

În cadrul unui interviu realizat la Cork, în Irlanda, O'Brien a mai precizat că, atunci când ne gândim strict la agricultură, când trebuie s-o finanțăm încât să devină viabilă și vitală, trebuie să ne gândim și la celelalte oportunități din economia rurală pentru oamenii care trăiesc acolo, astfel încât aceștia să aibă acces la locuri de muncă, să contribuie la economia națională (în special atunci când vine vorba de tineri și de îmbătrânirea populației de la țară).

Chiar dacă „fermierul de la Casa Albă” (omul a crescut într-o fermă din Iowa) vine din țara marilor exploatații agrozootehnice, el a spus că în SUA este loc atât pentru marii producători, dar și pentru fermele mici și medii, cele care oferă locuri de muncă și alimente de calitate pentru lanțul scurt de aprovizionare.

Doug O'Brien este consilier superior pentru Afaceri Rurale în cadrul Consiliului Politicilor Naționale al Casei Albe încă din ianuarie 2015. Începând cu 2009, O'Brien a activat pe diferite posturi de conducere în cadrul Departamentului de Agricultură al SUA (USDA), inclusiv ca subsecretar pentru Misiunea pe Zona de Dezvoltare Rurală. La Casa Albă, el ajută la managementul activităților Consiliului Afacerilor Rurale al Casei Albe, pe care președintele Obama l-a creat în 2011, în special la încurajarea cooperării dintre agențiile guvernamentale și la îmbunătățirea eficacității implementării programelor federale în mediul rural nord-american. Înainte de a activa în administrația Obama, el a lucrat pentru doi guvernatori SUA, pentru Comisia de Agricultură a Senatului nord-american, pentru Camera Reprezentanților și în învățământul superior ca profesor.

Revista Fermierului: În România se face din ce în ce mai mult lobby pentru agricultura intensivă, în timp ce în țările Uniunii Europene se pune baza din ce în ce mai mult pe reorientarea activităților de producție agroalimentară către fermele de familie. Care este, în opinia dumneavoastră, rețeta succesului, bazându-vă bineînțeles pe experiența nord-americană?

Doug O'Brien: Atât în Uniunea Europeană (UE), dar și în alte zone cu înalt potențial agricol și zootehnic din lume este binecunoscut sistemul modern de producție agroalimentară nord-american. De-a lungul mandatului președintelui SUA, Barack Obama, ne-am străduit să ne asigurăm că acest sistem deține uneltele necesare de management al riscului, astfel încât marii fermieri americani să poată fi capabili să decidă (general vorbind) în deplină cunoștință de cauză, iar cei care îi finanțează pe aceștia să aibă o viziune clară asupra viabilității operațiunilor derulate.

Totodată, am depus eforturi pentru susținerea agriculturii locale și regionale. USDA lucrează cu o multitudine de programe prin care este susținut sistemul de producție agroalimentară, pornind de la cercetare-dezvoltare, la ajutorarea fermierilor și micilor întreprinzători să-și dezvolte operațiunile, respectiv să-i susțină pe producătorii agricoli să-și comercializeze produsele obținute. Ne-am asigurat că toate aceste programe diferite pot fi folosite de fermierii de nivel mic și mediu, cei care hrănesc comunitățile în care aceștia locuiesc, acel lanț scurt de aprovizionare.

Sintetizând, în SUA, avem atât agricultură intensivă de înaltă precizie, cât și una de nivel mic și mediu, ceea ce este o idee bună din punctul meu de vedere. Fiecare din cele două tipuri de agricultură generează o paletă diversificată de bunuri de proveniență agricolă față de cealaltă și fiecare în parte se pretează pentru un anumit tip de sol și climă. În SUA, dacă s-ar pune întrebarea pe care tip de agricultură să mizăm, eu aș spune că pe amândouă.

R.F.: Pentru că suntem la o conferință în cadrul căreia se creionează dezvoltarea mediului rural european pentru următorii 20 de ani (Cork 2.0), să vorbim puțin despre viziunea SUA de susținere a propriului sector de profil.

D.O'B.: În SUA, mediul rural este reprezentat de zonele care sunt la distanță mai mare de 50 sau 100 de kilometri față de un oraș cu 50.000 de locuitori; acolo este America rurală. Și vorbim de spații însemnate! În ultimii trei ani, numărul real de locuitori care trăiesc în mediul rural nord-american este din nou în creștere de la Marea Recesiune încoace.

În altă ordine de idei, pentru că ați vorbit de susținere guvernamentală, în SUA utilizăm o multitudine de modalități de împrumut direct și de împrumut garantat. În cazul împrumuturilor garantate, Guvernul Federal relaționează cu o bancă și garantează acelei instituții între 80 și 90 la sută din sumă, iar banca este cea care are de-a face cu entitatea rurală, cu familia de la țară (spre exemplu pentru achiziția unei case), cu afacerea rurală (IMM) sau cu comunitatea rurală. De asemenea, în SUA avem și granturi, dar acestea reprezintă doar o parte foarte mică a programului. Ele sunt utilizate pentru a susține proiecte de dimensiuni mici. O atenție deosebită în acest context este acordată zonelor rurale cu un nivel de sărăcie ridicat. Entitățile eligibile includ comunitățile rurale, orașele mici, unele municipalități și organizații non—profit, cumpărătorii de case și IMM-urile. Criteriile generale diferă de la program la program.

R.F.: Din câte ne spuneți, activitatea aceasta seamănă izbitor cu cea a Băncii Europene de Investiții...

D.O'B.: Până acum, ceea ce am explicat seamănă într-adevăr cu versiunea publică a unei bănci. Însă suntem mai mult decât atât. Avem o misiune care merge dincolo de a ne asigura că acționarii maximizează valoarea investiției. Misiunea noastră este să ajutăm comunitățile să creeze economii viabile. Cum facem asta? Încercăm să direcționăm resurse către locuri care au nevoie cel mai mult de acești bani.

R.F.: Știm că ați activat pe poziții-cheie în cadrul USDA, Ministerul Agriculturii din SUA. Puteți descrie succint aparatul USDA și implicarea sa în susținerea zonelor rurale nord-americane prin atragerea acestor bani?

D.O'B.: USDA are cam 400 de birouri în întreaga Americă de Nord și circa 4.000 de angajați. Programele naționale de dezvoltare rurală din SUA sunt unice prin faptul că Guvernul Federal are legătură directă cu familia care încearcă să achiziționeze o casă, cu afaceristul care are un proiect pe energie regenerabilă spre exemplu. În aproape toate celelalte programe federale ale SUA, Guvernul fie furnizează resursele unui stat anume, iar administrația acelui stat redirecționează fondurile prin intermediul unor programe, fie prin intermediari. Din păcate însă, în multe state, angajații Guvernelor locale nu reușesc să livreze eficient programe în mediul rural.

Ce se întâmplă însă în cazul USDA - un angajat al echipei Guvernului Federal lucrează zi de zi într-o regiune anume din SUA, în mediul rural, iar treaba acelui om este de a ajuta regiunea respectivă să „navigheze” prin hățișul de politici guvernamentale, să se asigure că cei vizați au acces la programe de finanțare. Și pentru că vorbim de bani publici, ca buget, numai în cazul USDA, suma alocată atinge total de circa 250 de miliarde de dolari, iar angajații Guvernului Federal angajează anual circa 38 de miliarde de euro anual. Majoritatea acestor bani sunt împrumuturi garantate și fonduri pentru sectorul imobiliar.

R.F.: În ceea ce privește dezvoltarea mediului rural, în SUA există și parteneriate de tip public-privat. Puteți detalia puțin?

D.O'B.: Parteneriatele în sistem public-privat iau forma unui vehicul de finanțare pe care l-am denumit sugestiv „Compania de Investiții în Afaceri Rurale”. Esențial, vorbim de un fond privat licențiat de USDA. Dolari americani proveniți din mediul privat intră în acel fond, iar apoi sunt investiți în arii specifice. Ca exemplificare, unele dintre cele mai importante direcționări de fonduri sunt către inovațiile pentru agricultură. Licențierea (un stres serios pentru acel fond) furnizează un nivel de încredere suplimentar pentru investitori și pentru oamenii care vor avea de-a face cu el.

Doug O'Brien: Este competitivă PAC? Pot spune că este diferită!

Revista Fermierului: Suntem conștienți că vă este greu, dar puteți încerca să faceți o paralelă între felul cum alocă bani nord-americanii agriculturii și dezvoltării rurale și cum o fac europenii prin mecanismele UE? Este Politica Agricolă Comună (PAC) una competitivă?

Doug O'Brien: Finanțarea mediului rural european este diferită și greu de comparat cu cele ale altor zone de pe mapamond, fie că vorbim de SUA sau de alte continente. Felul în care PAC și pilonii săi diferiți amestecă finanțarea agricolă și rurală... Ceea ce a făcut SUA cu zeci de ani în urmă a fost să separe finanțarea agriculturii, a fermierilor în special, față de toate celelalte direcționate către entități rurale, chiar dacă vorbim de familii, de case, de mici afaceri și comunități. Este competitivă PAC? Pot spune că este diferită. Diversificarea tipurilor de finanțare permit SUA să se gândească cum să stratifice diversele tipuri de sectoare din economia rurală. Cred că acest sistem poate fi implementat cu succes și în UE și chiar cred că există acest sistem până la un anumit nivel.

Atunci când ne gândim strict la agricultură, când trebuie s-o finanțăm încât să fie viabilă și vitală, cred că trebuie să ne gândim și la celelalte oportunități din economia rurală pentru oamenii care trăiesc acolo, astfel încât să aibă acces la locuri de muncă, să contribuie la economia națională.

R.F.: Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP) pare a fi în impas; francezii au spus-o clar nu demult. Ce crede Casa Albă despre TTIP în prezent?

D.O'B.: Cu siguranță vrem ca TTIP să stea cât mai mult posibil pe agenda comercială a președintelui SUA. Există însă o multitudine de alte aspecte care trebuie rezolvate, nebifate încă pe această agendă de lucru și unele dinamici destul de „fluide”. Președintele Obama a spus foarte clar că vrea să fie rezolvate cât mai multe aspecte de pe agenda sa comercială, până la sfârșitul mandatului său. Unde ne aflăm exact în acest moment în ceea ce privește TTIP și ce anume va putea fi făcut mai departe, nu pot spune.

R.F.: Nici refuzul cu obstinație al biotehnologiilor nu a făcut din UE un partener mai de încredere al SUA, pe zona de cooperare agroalimentară. Există vreun viitor comun în domeniul OMG?

D.O'B.: Nu pot previziona ce drum va urma UE în ceea ce privește biotehnologiile. Vă pot spune că în SUA utilizăm toate tipurile de tehnologii și credem că este important să avem acces la cele care s-au dovedit a fi 100% sigure pentru consumatori, ca parte din „cutia cu atu-uri” a producătorului agricol. Cum va gestiona UE acest aspect în viitor, știți mai bine decât mine.

R.F.: Cum anume a fost creată această entitate de pe lângă Casa Albă, în cadrul căreia activați?

D.O'B.: În 2011, președintele Barack Obama a creat pentru prima dată în istorie Consiliul Rural al Casei Albe. Această entitate are sediu la Casa Albă, este prezidată de secretarul pentru Agricultură al SUA, Tom Vilsack, dar și ceilalți membri ai cabinetului care au responsabilități și legături cu mediul rural (serviciile sociale și de sănătate, departamentul de transport, cel al muncii), respectiv toate celelalte agenții fac parte din Consiliu. Țelul Consiliului este acela de a se asigura că agențiile SUA colaborează eficient, astfel încât să creeze un impact pozitiv maxim în zonele rurale. Am avut și câte șase-șapte agenții care au lucrat împreună în strategii locale și regionale în sectorul alimentar, în crearea de locuri de muncă menite să accelereze inovarea în sectorul agroalimentar (un fel de lucru la strategie tip incubator). Președintele Obama a creat acest Consiliu prin ordin executiv. Congresul nu a legiferat sau nu a mandatat crearea sa, dar este tipul de prerogativ pe care președintele îl are și sperăm ca această decizie să se păstreze și în viitor.

R.F.: Cititorii revistei noastre sunt în mare parte fermieri. Ce mesaj de încurajare le transmiteți în încheiere?

D.O'B.: Am crescut într-o fermă de porci din Iowa, iar singurul meu mesaj către fermieri este tangent cu ceea ce secretarul pentru Agricultură al SUA, Tom Vilsack, spunea nu demult: agricultura este și va fi de o deosebită importanță; pe umerii producătorilor agricoli cade responsabilitatea de a-și hrăni țara, vecinii. Devine din ce în ce mai clar că fermierii reprezintă viitorul. Producătorii agricoli trebuie să reprezinte decidentul principal atât în ceea ce privește managementul solului și sustenabilitatea, dar și atunci când vine vorba de productivitate. Este o muncă frumoasă, dar una cu o responsabilitate uriașă!

Universitățile de științe agronomice și medicină veterinară din România: cea de la București, de la Cluj, Iași și Timișoara au înregistrat un număr constant de 28.000 de studenți în fiecare din ultimii șapte-opt ani, în timp ce, la nivel de țară, general vorbind, cifra s-a înjumătățit în tot acest interval, a declarat marți, 13 septembrie 2016, rectorul USAMV București, dr. Sorin Mihai Câmpeanu.

„În ultimii șapte-opt ani am înregistrat la nivel național o scădere dramatică a numărului de studenți, de la peste un milion, la aproape 500.000. În tot acest timp, cele patru universități de științe agronomice și medicină veterinară din România, la București, Cluj, Iași și Timișoara, au înregistrat un număr constant de 28.000 de studenți; nu a fost niciun fel de scădere. Noi avem în această universitate 14.500 de studenți; am avut 14.000, numărul a mai scăzut, a mai crescut dar, per total, învățământul agronomic a gravitat în jurul cifrei de 28.000 de studenți”, a afirmat Câmpeanu în deschiderea conferinței „Agricultura în 2016 – vector de creștere economică”.

Mai mult, el a adăugat că, la nivel de țară, totalul programelor de studii în domeniul agricol și cele conexe acoperă un total de aproximativ 50.000 de locuri în învățământul superior, din care circa 28.000 aparțin celor patru mari universități de profil din țară.

„Un lucru interesant, zic eu, este faptul că, în total, în programele de studii în domeniul agricol și cele conexe avem în România 50.000 de studenți. Dacă 28.000 sunt în USAMV-uri, înseamnă că 22.000 sunt în alte universități, gen Politehnică etc. Asta probează la modul cel mai clar interesul societății românești pentru dezvoltarea unei profesii în agricultură”, a mai punctat fostul ministru al educației.

Potrivit celei mai recente ediții a raportului rectorului USAMV București (cea din 2014), în anul universitar 2014/2015, pentru programele de studii de licenţă, învăţământ cu frecvenţă, USAMV B a asigurat o capacitate de şcolarizare totală de 2605 locuri în anul I, comparativ cu anul universitar 2013/2014 când aceasta a fost de 2575 locuri. Cifra de şcolarizare în anul universitar 2014/2015 a înregistrat o creştere de cca. 3,7 % faţă de anul universitar 2013/2014 la locurile finanţate de la buget.

Pentru programele de studii de licenţă, învăţământ cu frecvenţă redusă (FR) şi învăţământ la distanţă (ID), în anul 2014/2015, capacitatea de şcolarizare a fost de 1.025 locuri faţă de 875 locuri în anul universitar 2013/2014. Creşterea s-a datorat autorizării unui nou program de studii de licenţă cu frecvenţă redusă la Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului, respectiv „Măsurători terestre şi cadastru” - FR, în domeniul „Inginerie geodezică”, cu o capacitate de 150 locuri.

Capacitatea de şcolarizare pentru programele de studii de masterat, învăţământ cu frecvenţă, oferite de USAMV B în anul universitar 2014/2015, a fost de 1.155 locuri, numărul de locuri pentru fiecare program de studii fiind de 50, iar un singur program are o capacitate de şcolarizare aprobată de 55 locuri. În anul universitar 2013/2014, capacitatea de şcolarizare pentru aceleaşi programe de studii a fost de 1.205 locuri. Pentru unul dintre programele de studii de masterat ale Facultăţii de Management (MIEADR), respectiv „Managementul formării continue în învăţământul agronomic”, nu s-a organizat admitere în anul universitar 2014/2015.  Cifra de şcolarizare aprobată pentru anul universitar 2014/2015, pentru programele de studii de master, învăţământ cu frecvenţă a fost de 749 locuri finanţate de la buget şi 406 locuri cu taxă faţă de anul universitar 2013/2014 în care cifra alocată a fost de 725 locuri finanţate de la buget şi 480 locuri cu taxă. Pentru programele de studii de masterat, învăţământ cu frecvenţă redusă şi învăţământ la distanţă, atât capacitatea cât şi cifra de şcolarizare s-au menţinut, în anul universitar 2014/2015, la 225 locuri ca şi în anul universitar 2013/2014.

Care sunt oportunitățile de dezvoltare durabilă a agriculturii și satului românesc, asta urmează să afle producătorii agricoli, dar și sătenii din comuna Vâlcelele, județul Călărași, cu ocazia sărbătoririi Zilei Fermierului Călărășean, eveniment care va avea loc începând cu ora 11 la Hanul Fermierilor de la Ferma Ivănești.

„Ziua Fermierului Călărășean”, ediția a X-a, de sâmbătă, 10 septembrie 2016, face parte din seria manifestărilor în care Radio Antena Satelor este implicat pentru a fi alături de ascultătorii săi și a marca, si în acest fel, cei 25 de ani puși în slujba locuitorulor de la sate și agriculturii românești.

Cu aceasta ocazie, cei interesați sunt invitați să participe la dezbaterea cu tema „Oportunități de dezvoltare durabilă a agriculturii și satului românesc”, care va avea loc de la ora 11:00, la Hanul Fermierilor, Ferma Ivănesti, județul Călărași. De la ora 14 vor avea loc manifestările dedicate sărbătoririi fermierilor și sătenilor în Comuna Vâlcelele.

Radio Antena Satelor împlinește anul acesta 25 de ani  de existență pe piață media, singurul post dedicat în exclusivitate mediului rural, dezvoltării agriculturii și promovării celor mai autentice valori ale poporului român, tradițiile și cântecul popular.

Sectorul creșterii ovinelor, caprinelor și bovinelor are nevoie de o continuitate și de o stabilitate legislativă cel puțin patru ani de acum încolo, astfel încât țara noastră să reducă dependența de importurile de material biologic, a declarat Iacob Lelior, directorul general al Agenției Naționale pentru Zootehnie (ANZ) într-un interviu acordat publicației Revista Fermierului.

El spune că țara noastră este practic obligată să-și garanteze propriul material genetic obținut la nivel intern, trebuie să-l consolideze și să-l aducă la o valoare în așa fel încât să satisfacă nevoile pieței domestice și, dacă se poate, să asigurăm ceva și în piețele externe.

Nu mai devreme de joi, 11 august 2016, începând cu orele 14:00, la sediul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Montanologie, comuna Cristian, judeţul Sibiu, prim-ministrul Dacian Cioloș şi ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, participau la o întâlnire de lucru cu reprezentanţii asociaţiilor producătorilor agricoli din sectorul zootehnic (bovine, ovine-caprine, porcine, păsări), dar și șefi de agenții (cum a fost și cazul lui Iacob Lelior).

La întâlnire au participat reprezentanţii a 20 de asociaţii ale crescătorilor de animale, temele dezbaterilor vizând, cu precădere, aspecte legate de: legea vânătorii, problema TVA-ului la persoanele fizice, posibilitatea acordării unui ajutor de minimis pentru achiziţionarea de berbeci de rasă, problema păşunilor aflate în proprietatea primăriilor, acordarea subvenţiilor în zootehnie, asigurarea pieţelor de desfacere (ţările arabe, Turcia etc), amenajarea de către ANSVSA a unor puncte de sacrificare locale, problemele legate de zilierii inplicaţi în activităţile agricole, precum şi aspecte legate de condiţiile privind bunăstarea animalelor (porc şi pasăre).

Câteva zile mai târziu, mai exact la data de 31 august 2016, Guvernul tehnocrat condus de premierul Dacian Julien Cioloș aproba printr-o Hotărâre instituirea unei scheme de ajutor de minimis în valoare totală de 24 de milioane de lei, sumă care va fi repartizată, începând cu 15 noiembrie, producătorilor agricoli pentru achiziţionarea de berbeci/ţapi de reproducţie din rase specializate pentru producţia de carne şi lapte.

Practic, prin această măsură se are în vedere selecţia dirijată în direcţia îmbunătăţirii producţiei de lapte şi carne, realizarea de linii şi hibrizi cu potenţial productiv superior, adaptată la cerinţele pieţei autohtone şi externe. Cuantumul sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor este de maximum 2.500 de lei/cap berbec din rasă specializată şi respectiv maximum 2.500 de lei/cap ţap din rasă specializată.

HG prevede şi algoritmul în baza căruia beneficiarii pot achiziţiona numărul maxim de animale. Astfel, achiziţia de berbeci/ţapi de reproducţie se realizează respectând proporţia de un berbec/un ţap la 30 de capete femele ovine/20 capete femele caprine deţinute de beneficiar şi, totodată, numărul maxim de berbeci/ţapi care poate fi achiziţionat de un beneficiar, trebuie să corespundă, aplicând proporţia prevăzută, unui număr de 700 capete femele ovine/350 capete femele caprine.

Mai mult, țara noastră are posibilitatea de a exporta în Turcia bovine vii destinate sacrificării, anunţa, miercuri, Ministerul Agriculturii, în urma unei informări transmise de Ambasada Turciei în data de 22 august 2016.

„În urma negocierilor la nivel înalt purtate de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, şi omologul turc, Faruk Çelik, Ambasada Republicii Turcia din România a transmis, în 22 august 2016, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, informaţia că, în urma garanţiilor oferite de Autoritatea Naţională Sanitară - Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) din România către serviciile veterinare din Turcia, importul de bovine vii destinate sacrificării imediate din România este considerat posibil începând cu 5 august 2016”, se arată într-un comunicat al MADR.

Despre ce s-a discutat la Cristian cu ocazia întâlnirii cu premierul Cioloș, în 11 august 2016, și legăturile acelor propuneri cu deciziile din ultima perioadă, în cele ce urmează.

Revista Fermierului: Care au fost principalele nemulțumiri exprimate de crescătorii de animale la întâlnirea cu premierul?

Iacob Lelior: Prima nemulțumire exprimată de crescătorii de animale prezenți la Cristian a fost aceea că nu și-au încasat la timp subvențiile, astfel încât să-și achite inputurile și să-și rezolve alte probleme pe care le mai au, având în vedere și faptul că o parte dintre ei suferă și din cauza secetei care a cuprins sudul țării noastre.

Un alt aspect discutat în sesiunea de comunicări care a avut loc la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Montanologie a fost și cel al laptelui. Sunt de ceva vreme probleme în România; se plătește un preț foarte mic pe materia primă. Prim-cumpărătorii sau procesatorii doresc mai degrabă să cumpere lapte din afară, decât să preia produsul de la noi din țară, pe motiv că acel lapte important este mai bun sau are calități mai deosebite.

La întâlnire a fost abordată și problematica materialului biologic. Potrivit celor afirmate de unii crescători, față de rasele pe care le avem în România, cele achiziționate de afară sunt considerate a fi mai bune. Vreau să vă spun că, la noi în țară, ne-au mai rămas, așa cum ne-au lăsat dacii acum 2.000 de ani, două specii foarte importante și foarte dragi nouă: ovinele și albina carpatină. Dacă vom continua să susținem această idee și vom considera că sunt mai bune rasele din afară, în detrimentul celor din România, persistăm în a greși. Vom pierde astfel un patrimoniu genetic național de mare valoare.

R.F.: Ce rol ar putea avea stațiunile de cercetare-dezvoltare în stoparea acestui fenomen?

I.L.: S-a pus problema adăugării unor guri de oxigen acestor stațiuni de cercetare-dezvoltare, de punerea în valoare a acestora. În primul rând, rolul lor ar fi foarte important în acea zonare a sectorului din zootehnie, pentru că aici stăm de vorbă privind activitățile care, zic eu, au un caracter tehnico-economic în aceea de a stabili arealele de creștere pentru rasele de animale din România, în funcție de adaptabilitatea pe care o vor avea la condițile de mediu și climă.

Dacă nu vom recunoaște faptul că nu putem crește alte animale decât pe acelea bine adaptate ecotipului, mediului în care s-au născut și în funcție de exploatarea care are loc asupra lor, vom pierde un mare potențial genetic din România. Rasele aduse de afară sunt foarte bune, dar veți constata, dacă este să discutăm de ovine, există riscul pierderilor golurile alpine; vor fi depopulate. Rasele pe care le aducem din afară nu au efectul de turmă: una merge în stânga, alta merge în dreapta. Riscăm astfel acest patrimoniu dacă ne referim la pășuni și fânețe și pe care fermierii noștri l-au obținut în ultima perioadă de timp datorită actelor normative elaborate de Ministerul Agriculturii.

R.F.: Am discutat de sectorul de creștere a ovinelor. Care au fost problemele ridicate de fermieri pe zona de bovine?

I.L.: Prețul laptelui, în primul rând, aspect despre care am discutat pe scurt la începutul acestui interviu. Apoi, crescătorii de bovine au afirmat că au fost mulțumiți de minimisul acordat anterior și așteaptă reimplementarea aceluiași act normativ prin care ei să-și poată infuza în fermele proprii material biologic din rasă pură, cu origine cunoscută. Pe de-o parte, cei care au produs materialul biologic trebuie să-și valorifice investiția făcută, iar pe de altă parte sunt tineri fermieri la sate care doresc să-și înființeze ferme mici și medii de bovine, de ovine ș.a.m.d.

Pe zona de carne, aici lucrurile sunt puțin mai bune; nivelul subvenției și-a spus cuvântul. Sperăm ca la anul să se regleze oarecum piața. Oricum, este un trend ascendent pentru fermieri în România, având în vedere și prețul laptelui, orientarea lor către piața producției și creșterea vacilor de carne. Deja, vaca de carne a luat o mare amploare în România. De aceea, considerăm că avem nevoie de asigurarea aprovizionării piețelor din România cu produse românești și eu cred că nu este lipsit de importanță să spun că este nevoie de o consolidare a poziției fermierului din România pe filiera de produs.

R.F.: Avem îndeajuns de multe animale încât să satisfacem acea cerință din Legea 321 conform căreia 51% din produse să fie provenite din lanțul scurt de aprovizionare?

I.L.: În momentul acesta cred că avem. Consider însă că este loc de mai bine. Pe noi ne interesează un singur lucru: știm foarte bine că nevoia de hrană la nivel global este din ce în ce mai mare. Pentru asigurarea acestei nevoi, ne interesează în primul rând să creștem numărul de animale și, poate chiar în același timp, să creștem performanța pe individ. Pentru a crește însă numărul de animale, acest lucru implică construcții zootehnice, implică spații special amenajate și, nu în ultimul rând, implică forță de muncă suplimentară. Este o mare problemă cu forța de muncă. Nu mai avem oameni care să muncească, să lucreze în fermele din România. Aici intervine rolul geneticii performante, intervine rolul stațiunilor de cercetare, al Agenției Naționale pentru Zootehnie (ANZ) în a-i ajuta pe fermieri să crească valoarea genetică, performanța animalelor pe care le au în curte. Din datele oficiale pe care le are ANZ, efectivele de animale de calitate au crescut. Și asta o vedem din evidențele pe care le avem cu privire la controlul oficial de producție, care a crescut față de anul 2015 și respectiv 2014. În COP au crescut chiar și cu 50 la sută.

R.F.: Cu cât au crescut efectivele de animale?

I.L.: Dacă mă refer numai la ovine, anul trecut, în Controlul Oficial al Producției (COP) aveam undeva la 400.000 de capete, anul acesta am depășit cifra de un milion, iar numărul este în continuă creștere. Bineînțeles, cifra se majorează și în registrele genealogice. Asta înseamnă că fermierii din România trebuie să crească animale performante, să vină cu genetică bună, iar asta nu va duce decât la consolidarea exploatațiilor zootehnice de la noi din țară, la specializarea fermelor din România, să știm și noi că avem unități de elită, că deținem ferme de înmulțire și, bineînțeles, ferme comerciale. Asta va fi garantată numai dacă Ministerul Agriculturii, Guvernul României vor aplica o metodă prin care vor asigura o coerență a actelor normative, de acum încolo, pentru a avea o siguranță. Dacă aceste stimulente pentru fermieri se acordă doar anul acesta, iar la anul sau peste doi ani nu, vă dați seama că întreruperile respective vor duce la perturbări mari în sectorul zootehnic. Ne trebuie cel puțin până în 2020 aceste acte normative să aibă o continuitate, astfel încât să reducem dependența României de materialul biologic adus de afară. Trebuie să ne garantăm materialul pe care îl producem în România, să-l consolidăm și să-l ducem la o valoare încât să satisfacă nevoile pieței din România și, dacă se poate, să asigurăm ceva și în piețele externe.

R.F.: Cam la cât se ridică numărul de capete din rase specializate pentru reproducție în prezent?

I.L.: Din datele pe care le avem și din de minimisul care a fost plătit în urmă cu doi ani, dacă vorbim de berbeci din rase specializate, au fost achiziționate 5.200 de capete. Din acest total, nici măcar 300 nu au fost aduse din afara granițelor. Fermierul român a înțeles foarte bine ce înseamnă animal adaptat și crescut în condițiile țării noastre. Aici avem o experiență foarte clară: și înainte de 1989 noi am avut o piață bună și în Orient, iar cei de acolo au o părere foarte bună vizavi de calitatea materialului din România. Eu cred că putem să mergem pe ideea pe care o avem în momentul de față și să ne îmbunătățim, într-adevăr, materialul pe care îl avem în țara noastră.

R.F.: Ați amintit de piața din Orient. Care sunt problemele pe această zonă?

I.L.: Problema pe care o știm cu toți este cea a acelor intermediari care nu fac altceva decât să ofere un preț foarte mic, sub prețul de producție.

R.F.: Încă se practică această intermediere în pierdere pentru producători?

I.L.: Din păcate, încă se practică. Într-adevăr, aceasta este o nemulțumire a fermierilor pentru că ei nu și-au vândut animalele în primăvară și au rămas cu mieii pe perioada de vară. În aceste condiții nu au putut nici mulge animalele să obțină lapte, în ideea că vor vinde mieii la un preț bun. Constatăm în momentul de față că prețurile sunt din ce în ce mai mici. Un preț de 6 lei pe kilogramul de miel în viu este foarte puțin.

R.F.: Care este în prezent efectivul de ovine și de bovine al României?

I.L.: Dacă discutăm de ovine, cifra atinge un nivel aproximativ de 14 milioane de capete, din care un milion sunt oi matcă, oi de reproducție. Dacă vorbim de bovine, numărul este de aproximativ două milioane de capete. Vacile cu lapte depășesc ca număr cifra de un milion. În sectorul bovinelor sunt probleme. Nu reușim să ducem această cifră într-o creștere, în fiecare an. Trendul este descendent din păcate, iar aici trebuie să intervenim foarte atent. Nu putem altfel decât prin acele măsuri stimulative de a încuraja fermierii să-și dezvolte capacități de producție și să-și dezvolte ferme mici și mijlocii în mediul rural.

Unul dintre vicepreședinții LAPAR, Constantin Bazon, a solicitat premierului tehnocrat, Dacian Julien Cioloș, joi, 4 august 2016, redeschiderea discuțiilor pe subiectul dezvoltării Canalului Siret-Bărăgan ca sursă de apă pentru irigații a circa un milion de hectare, replica prim-ministrului fiind că, în prezent, nu sunt bani nici măcar pentru autostrăzi, darămite pentru Canalul Siret-Bărăgan.

În cadrul întâlnirii cu ușile închise care a avut loc la Conacul Stolnicului Cantacuzino și care a fost denumită sugestiv „În dialog cu agricultorii și fermierii”, oficialul LAPAR a spus că, în prezent, în condițiile în care seceta își face simțită prezența aproape anual, sudul Vrancei este irigat doar printr-o stație provizorie, construită pe vremea regimului Ceaușescu ca soluție temporară în vederea punerii în funcțiune a Canalului Siret-Bărăgan.

„Profit de conjunctură și de nenorocita asta de secetă care s-a abătut peste noi și aș avea rugămintea, dacă puteți, să redeschideți problema Canalului Siret-Bărăgan. Este o sursă de apă care, gravitațional, ar trece peste 150 de kilometri și ar uda peste un milion de hectare în județele Brăila, Vrancea, Buzău, Ialomița. (...) El a fost lansat încă din 1893 ca primă idee, reluat în anii '30 și ceva și, în sfârșit, început și executat cu un volum enorm de mare de lucrări în județul Vrancea, până la Revoluție. Din păcate, de atunci încoace nu s-a mai făcut nimic. Ar fi o sursă enormă de apă. Preluăm apă acum de la nouă organizații, cu care udăm în sudul județului Vrancea, de la Nămoloasa de undeva, printr-o stație provizorie în ideea că în 30 de ani de zile se va realiza Canalul și va aduce apă la această stație”, a precizat Constantin Bazon.

Premierul i-ar răspuns sec fermierului că finanțarea definitivării Canalului Siret-Bărăgan nu poate fi susținută de la bugetul de stat pe motiv de deficit, în condițiile în care nu sunt resurse financiare nici măcar pentru asigurarea infrastructurii rutiere.

El nu a spus însă un NU hotărât, ci a precizat că se află în căutări de soluții pe zona mult discutatului parteneriat public-privat.

„Canalul Siret-Bărăgan este un subiect care se discută de multă vreme; (...) costă mult și n-avem banii respectivi. N-avem bani să asigurăm proiectele de infrastructură rutieră, de autostrăzi, d-apăi de unde să găsim bani pentru Canalul Siret-Bărăgan, acum? Eu nu vă pot da un răspuns în acest moment. Este unul dintre proiectele mari de infrastructură de irigații care este avut în vedere la Guvern și știu că a fost vizat de mai multe guverne. Căutăm soluții de finanțare. Nu-l putem acoperi prin finanțare de la buget, nu putem lua împrumuturi de miliarde de euro (...) pentru că situația deficitului bugetar nu ne permite. Căutăm soluții pe parteneriat public-privat și este unul dintre proiectele pe care și eu le am în vedere pe parteneriat public-privat, să găsim un partener cu care să putem face proiectul respectiv”, a replicat premierul tehnocrat care a recunoscut că s-a „autoinvitat” la eveniment, în condițiile în care n-a putut participa la conferința anuală a LAPAR.

Datele Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) relevă că suprafața totală contractată pentru irigat (cu contracte multianuale și sezoniere) era la începutul lunii august 2016 de 343.252 hectare. Din acest total, suprafața contractată cu Organizații ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI) este de 323.789 ha, în timp ce suprafața totală pe care s-au aplicat udări este de doar 139.676 ha, din care udarea I – 86.398 ha, iar volumul de apă livrat – 107.715 ha.

Cu privire la suprafața detaliată pe județe (suprafețe contractate/suprafețe pe care s-au aplicat udări cumulate) raportul MADR arată așa: Brăila 120.656 ha suprafețe contractate și 48.280 ha suprafețe pe care s-au aplicat udări cumulate; Galați – 36.861 ha suprafețe contractate, respectiv 14.073 ha suprafețe pe care s-au aplicat udări cumulate; Ialomița – 34.185 ha suprafețe contractate și 22.135 ha suprafețe pe care s-au aplicat udări cumulate; Dolj – 24.678 ha suprafețe contractate și 14.328 ha suprafețe pe care s-au aplicat udări cumulate; Călărași – 21.143 ha suprafețe contractate, respectiv 8.170 ha suprafețe pe care s-au aplicat udări cumulate; Olt – 11.926 ha suprafețe contractate și 11.960 ha suprafețe pe care s-au aplicat udări cumulate; Tulcea – 10.973 ha suprafețe contractate și 6.289 ha suprafețe pe care s-au aplicat udări cumulate; Vaslui – 14.067 ha suprafețe contractate, respectiv 2.137 ha suprafețe pe care s-au aplicat udări cumulate; Iași – 6.684 ha suprafețe contractate și 6.921 ha suprafețe pe care s-au aplicat udări cumulate.

Ca propuneri de măsuri concrete pentru stimularea irigării, cel puțin în zonele în care aceasta este posibilă, MADR are în vedere instituirea unei scheme de ajutor „de minimis” pentru membrii organizațiilor/federațiilor utilizatorilor de apă, precum și pentru alți beneficiari individuali care aplică irigații pe suprafețe agricole din amenajări de irigații în Campania 2016. Potrivit ministerului de resort, schema este aferentă serviciilor prestate de către Agenția de Îmbunătățiri Funciare (energie electrică, apă pentru irigații) organizațiilor/federațiilor utilizatorilor de apă, precum și alți beneficiari.

O altă propunere de măsură este și menținerea pe toată durata Campaniei 2016 a nivelului actual al prețului energiei electrice, respectiv al apei pentru irigații.

Nu în ultimul rând, se propune eșalonarea la plată până la sfârșitul anului 2016 a facturilor emise de către Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare către organizațiile/federațiile utilizatorilor de apă, precum și alți beneficiari care irigă în Campania 2016.

Guvernul tehnocrat condus de Dacian Julien Cioloș nu va investi niciun leu în cercetarea agricolă atâta timp cât Academia de Științe Agricole și Silvice (ASAS) „Gheorghe Ionescu-Șiștești”, care are în subordine stațiunile și institutele de cercetare, continuă să fie o structură de gestiune a unor afaceri și nu una de reprezentare academică, a afirmat premierul în cadrul întâlnirii de lucru cu reprezentanți ai sectorului vegetal, eveniment care face parte din seria „În dialog cu agricultorii și fermierii” și la care recunoaște că „s-a autoinvitat”.

Foto credit: LAPAR

În plus, el a precizat că dacă ar investi bani în sistemul de cercetare actual, banii s-ar duce într-o „gaură neagră”.

Totodată, el a mai spus că producătorii agricoli ar trebui să-și exprime punctul de vedere asupra temelor de cercetare în care banii ar trebui investiți.

„În domeniul cercetării agricole, hai să fim foarte direcți. Eu am mai discutat și cu conducerea Academiei Române, și cu conducerea ASAS. După părerea mea - și pe mine nu mă mai poate convinge nimeni de contrariu - atâta vreme cât stațiunile de cercetare și instituțiile de cercetare sunt în subordinea ASAS, care, ca și oricare altă academie, ar trebui să fie o structură de reprezentare academică și nu de gestiune a unor afaceri, pentru că asta e de fapt cercetarea, eu unul, ca prim-ministru, n-o să pun niciun leu în cercetarea agricolă, pentru că banii respectivi se duc într-o gaură neagră. Trebuie să începem de aici, prin ce măsuri putem eficientiza managementul stațiunilor și instituțiilor de cercetare.

Eu cred că, pe de de-o parte, avem nevoie de finanțare, pentru cercetarea agricolă, o parte din finanțare trebuie să vină de la stat și o să vină de la stat, o mare parte din finanțare trebuie să vină din fonduri europene și poate să vină din fonduri europene pentru că am pus bani pentru asta, și o a treia parte ar trebui să vină, în timp, de la contribuții din partea fermierilor, să-i puneți să lucreze pe teme care vă interesează. Foarte direct o spun: eu cred că ar fi mult mai eficientă o coordonare a temelor de cercetare (ASAS trebuie să aibă o constituție), dar eu cred că, cel puțin la fel de important, fermierii trebuie să aibă un cuvânt de spus pe temele de cercetare pe care trebuie investit”, a mai afirmat premierul joi, 4 august 2016, la Conacul Stolnicului Cantacuzino din Afumați.

Potrivit Legii 45/2009, unitățile de cercetare-dezvoltare din agricultură se finanțează din venituri proprii și de la bugetul de stat. Pentru finanțarea unităților de cercetare este necesară reorganizarea acestora prin hotărâri de guvern sau prin parcurgerea procedurilor în domeniul ajutorului de stat conform Legii nr. 339/2015 a bugetului de stat pe anul 2016.

Conform unui raport al ministerului de resort, în momentul de față, unitățile de cercetare-dezvoltare (UCD) din domeniul agricol au acces restricționat la competițiile de programe și la proiecte de cercetare. De asemenea, fondurile administrate nu sunt suficiente pentru plata salariilor personalului angajat, iar specialiștii în domeniu nu sunt motivați să rămână în cadrul sistemului de cercetare. Mai mult, conform analizei MADR, nu este stimulată angajarea personalului tânăr, iar activitatea de cercetare nu este orientată spre găsirea unor soluții de eficientizare a activității producătorilor din domeniul agriculturii. Nu în ultimul rând, activitatea de extensie a unităților de cercetare, atât de necesară fermierilor, este aproape inexistentă.

„Situația economico-financiară total dezechilibrată a unităților de cercetare, ca urmare a datoriilor acumulate se amplifică în timp prin creșterea penalităților, ceea ce reclamă responsabilitatea MADR, în calitate de autoritate de stat centrală, în legătură cu desfășurarea activității de cercetare agricolă, inclusiv gestionarea patrimoniului public al unităților de cercetare”, se arată în documentul intern al Ministerului Agriculturii.

În plus, același raport relevă că schimbările gândite de specialiștii MADR sunt regândirea sectorului de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, respectiv eficientizarea activității sistemului de cercetare-dezvoltare-inovare și o mai bună valorificare în mediul privat a produselor cercetării-dezvoltării-inovării. De asemenea, MADR are în vedere asigurarea accesului la surse noi de finanțare, cât și adoptarea unui act normativ pentru înființarea Agenției Naționale pentru Managementul Cercetării și Dezvoltării în Agricultură, în subordinea MADR, având ca obiect realizarea unui management eficient pentru unitățile de cercetare și asigurarea finanțării sectorului de cercetare din domeniul agricol.

Marţi, 9 august 2016, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ministrul Achim IRIMESCU va prezida dezbaterile referitoare la problemele actuale din cercetarea agricolă românească.

În cadrul întâlnirilor de lucru, vor fi prezentate soluţiile de redresare ale sectorului prin proiectul de Lege privind unele măsuri de reorganizare a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Managementul Cercetării şi Dezvoltării în Agricultură, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 45/2000 privind organizarea şi funcţionarea ASAS „Gheorghe Ionescu – Șișeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare.

Proiectul de lege se află  în procedură de consultare publică pe site-ul MADR: http://madr.ro/transparenta-decizionala/proiecte-de-acte-normative/download/2280_e1e77fda281015a1e3db646ba880a84f.html

Piața cărnii de porc și cea a laptelui „se așează” și chiar își „revin” susținute fiind de politicile de sprijin unionale, iar nivelul dobânzilor nu a evoluat semnificativ în ultima perioadă pe fondul Brexit-ului, este de părere Sorin Ignat, director agribusiness BT, însă chiar și așa, el recomandă fermierilor români să fie prudenți atunci când vine vorba de noi investiții (obligatoriu corelate cu nevoile efective din fermă) și să lase la o parte dorința de extindere.

În plus, tot în ceea ce privește sectorul zootehnic autohton, specialistul BT a observat o mai bună colaborare între jucătorii din piață, dar și o dezvoltare a gradului de integrare, fie prin creșterea capacității de producție proprie de furaje, pentru reducerea costurilor, fie prin găsirea de soluții de prelucrare a producției, inclusiv în forme asociative, cooperative.

Totodată, el este de părere că producătorii din sectorul vegetal nu ar trebui să vândă totul la recoltă, ci să împartă vânzarea, o parte în contracte semnate înainte de recoltă, o alta în perioada culesului și una pentru stocare parțială.

„Astfel, se mai atenuează riscul de fluctuație, producția fiind vândută la prețuri diferite și în perioade diferite”, a declarat Ignat în cadrul unui interviu acordat Revistei Fermierului.

Revista Fermierului: Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a zguduit din temelii toată construcția economico-socială a bătrânului continent; „tsunami-ul” va sosi curând inclusiv în România. Sunt zvonuri că dobânzile creditelor (inclusiv celor acordate în agricultură) ar putea crește semnificativ. Ar trebui sau nu să se teamă fermierii români de efectele financiare ale Brexit-ului?

Sorin Ignat: Ultimele declarații ale noului premier al Marii Britanii vorbesc clar despre intenția de a nu declanșa procedura de exit în acest an. Practic, asta duce la o prelungire a momentului de ieșire a Marii Britanii din UE. Totodată, nivelul dobânzilor nu a evoluat semnificativ în ultima perioadă, Banca Centrală Europeană (BCE) anunțând menținerea dobânzilor la nivel apropiat de zero.

Pentru moment, este prematură estimarea oricărei influențe pe care Brexit-ul ar putea să o aibă asupra economiei, având în vedere că nu sunt lucrurile clare, nici în ceea ce privește momentul exitului, dar nici despre condițiile în care se vor face și care vor fi relațiile ulterioare de colaborare economică între UE și Marea Britanie. Nu se poate estima, de asemenea, nici impactul asupra bugetului UE sau a bugetului alocat strict pentru agricultură, aceste aspecte putând fi clarificate în urma unor negocieri purtate între UE și Marea Britanie, negocieri care pot fi de durată.

R.F.: Ce a însemnat Campania 2015 pentru BT? Ați întâmpinat probleme în plata subvențiilor? Ați avut sesizări din partea fermierilor, chiar dacă ordonatorul de plăți era APIA? Cât ați plătit în această campanie?

S.I.: Campania 2015 a reprezentat pentru BT creșterea susținerii acordate sectorului agri. Deși a fost un an dificil, din perspectiva secetei care s-a manifestat în multe locuri din țară, a prețurilor mici, precum și a întârzierii subvenției, BT ia în considerare susținerea și implicarea pe agribusiness pe termen mediu și lung.

Plățile făcute de APIA pentru subvențiile acordate fermierilor au fost derulate și prin BT, parteneriatul dintre BT-APIA-MADR și fondurile de garantare fiind unul vechi. Campania de plată a subvențiilor, după cum se știe, este încă în derulare.

R.F.: Față de ultima discuție pe care am avut-o în 2015, care mai sunt riscurile de default în sectorul agroalimentar? Aveți bani de recuperat din sectorul agribusiness? Aveți contracte cumpărate de Coface sau de alți recuperatori? Putem vorbi de sume?

S.I.: Riscurile de default în sectorul agroalimentar au crescut în 2015, în primul rând din cauza efectelor secetei și prețurilor în scădere pentru materiile prime agricole. Riscurile sunt mai mari în zootehnie, crescând însa și pe partea de cultură mare, mai ales pentru fermierii care s-au îndatorat peste posibilitățile de plată.

Recomandăm în continuare prudență în privința investițiilor și corelarea lor cu nevoile efective din fermă, fără a lua în calcul eventuale extinderi ale activității.

R.F.: Prețurile bunurilor de proveniență agricolă fluctuează, volatilitatea fiind cuvântul de ordine prezent pe buzele multora dintre producătorii agricoli. Oferiți instrumente de tranzacționare destinate fermierilor, astfel încât aceștia să fie feriți de aceste fluctuații?

S.I.: În momentul de față nu există în portofoliul BT produse care să acopere riscul de preț al fermierilor, soluții de acest gen sunt încă la început în România. Neavând o bursă locală de cereale sau materii prime agricole, sunt mai greu de gestionat și implementat în România, având în vedere accesul limitat la astfel de piețe. Cel mai simplu mod de protecție este până la urmă acela de a nu pune „ouăle în același coș”. Considerăm ca e mai bine să se împartă vânzarea, o parte în contracte semnate înainte de recoltă, o alta la recoltă și una pentru stocare parțială. Astfel, se mai atenuează riscul de fluctuație, producția fiind vândută la prețuri diferite și în perioade diferite.

R.F.: Credeți că Legea 321 va avea un impact asupra creditării sectorului agroalimentar și de retail din România?

S.I.: Pentru Legea 321 încă nu s-a publicat metodologia de desfășurare a acțiunilor privind lanțul scurt de aprovizionare, însă pentru a beneficia din plin de efectele ei, fermierii ar trebui să pună la punct logistica necesară asigurării mărfii pe raft. Acest lucru se poate face cel mai bine prin asociere, având în vedere că necesitățile logistice pot depăși uneori posibilitățile unui singur fermier. Un depozit folosit în comun poate reduce costurile. Este posibil să apară o cerere suplimentară de finanțare a unor capacități de depozitare și prelucrare a produselor agricole, multe cu finanțare din fonduri europene.

R.F.: Stagnarea demarării accesării fondurilor FEADR s-a văzut în vreun fel în dezvoltarea fermierilor cu care colaborați?

S.I.: Fondurile europene au o contribuție importantă la dezvoltarea femierilor și mulți dintre colaboratorii noștri au apelat la astfel de fonduri în exercițiul anterior și au început să apeleze la astfel de fonduri și în contextul nou. Nu se poate vorbi însă doar de influența directă a acestor fonduri asupra fermierilor, având în vedere contextul mai amplu și sursele alternative de finanțare, cum ar fi creditul bancar sau leasingul, pe care și Grupul BT îl oferă pentru investiții în domeniu.

R.F.: Au venit la dumneavoastră persoane fizice străine sau persoane juridice române cu acționariat străin în vederea accesării de credite pentru achiziția de teren? Aveți fuziuni/contracte cu fonduri de investiții străine în vederea achiziției de teren Deține BT teren arabil în România? Dacă da, puteți detalia?

S.I.: Interesul pentru terenuri și pentru dezvoltarea de afaceri agricole în România este bine cunoscut și se vorbesșe mult despre acest subiect. BT sprijină cu prioritate dezvoltarea capitalului românesc, având în derulare două campanii în acest sens. Prima, “Investește Românește”, sprijină IMM-urile prin acordarea de credite cu prețuri avantajoase pentru achiziția de bunuri produse în Romania. Cea de-a doua este dedicată exlusiv fermierilor români, „Investește pentru Agricultura Românească”, campanie prin care sprijinim cu credite pe termene și preturi avantajoase tehnologizarea fermelor românești la standardele actuale. Creditele se acordă pentru achiziția de echipamente și utilaje agricole noi. BT finanțează, de asemenea, doar prin credite achiziția de terenuri agricole de către fermierii din România.

R.F.: Piața cărnii de porc și cea a laptelui continuă să sufere. Cum stați la capitolul provizioane generate de falimentele din agricultură?

S.I.: Într-adevăr piața cărnii de porc și cea a laptelui au fost printre cele mai afectate de evoluțiile la nivelul UE, creșterea producțiilor și eliminarea cotelor, dar și din cauza contextului mondial, scăderea cererii mai ales în urma embargoului impus Rusiei. În ultima vreme se observă însă o așezare a pieței, chiar o ușoară revenire, susținută și de politicile UE de sprijin a acestor sectoare, cum ar fi ultimul comunicat privind acordarea de compensații pentru reducerea cantității de lapte livrat. Observăm în acest domeniu o mai bună colaborare între jucătorii din piață, dar și o dezvoltare a gradului de integrare, fie prin creșterea capacității de producție proprie de furaje, pentru reducerea costurilor, fie prin găsirea de soluții de prelucrare a producției, inclusiv în forme asociative, cooperative. Deși cu probleme în sector, în condițiile unei bune gestionări a resurselor, problemele pot fi rezolvate, astfel încât să nu se ajungă la falimente. Fermierii mici au cel mai mult de suferit din cauza accesului mai greu la piața de desfacere. Pe lângă măsurile legislative, cum e Legea 321, trebuie până la urmă ca fiecare dintre noi să contribuim la dezvoltarea agriculturii românești, consumând cu prioritate produsele provenite din fermele noastre.

„Agricultorii români au început să înțeleagă că legislația agricolă națională și comunitară se află într-o continuă schimbare și este esențial să fie prezenți la masa discuțiilor, cu puncte de vedere pertinente încât vocea noastră, a tuturor, să se facă auzită, atât la nivel național, dar și la nivel comunitar. Trebuie să ne folosim de oportunități precum Forumul Internațional de Agricultură RALF, pentru a ne întări, dezvolta, eficientiza şi utiliza toate pârghiile legale pentru apărarea drepturilor membrilor noştri, asociații profesionale reprezentative, astfel încât agricultura românească să fie o forță în economia națională” – Emil Dumitru, Președintele Federației Naționale PRO AGRO, Speaker și Invitat în cadrul Deschiderii Oficiale și Dezbaterii Internaționale RALF 2016.

Peste 300 de mari fermieri vor participa pe 10 noiembrie, la Athénée Palace Hilton Bucharest Hotel, la Forumul Internațional de Agricultură RALF 2016, un eveniment care prezintă bune practici, modele de business și exemple de succes din agricultura românească și internațională, abordând totodată subiecte și tematici actuale de maxim interes, în context european.

Noutăți din cadrul forumului pe https://www.facebook.com/RALF.COM.RO/

#RALF

RALF face parte din seria proiectelor de comunicare și a evenimentelor internaționale create de BORO PR & COMMUNICATION pentru domeniile prioritare educație, sănătate, agricultură și turism.

Mai multe pe www.ralf.com.ro și www.borocommunication.ro

Master Partner RALF 2016: KWS Semințe

Un proiect creat de: BORO PR & COMMUNICATION

Cu participarea: COPA și COGECA, LAPAR, PRO AGRO

Professional partners: AgroConcept

Parteneri: Bühler AG

Susținători: NHR AGROPARTNERS

Publicarea de către Strategie Grains a celor mai noi evaluări privind producțiile de rapiță unionale, aflate în scădere pe fondul vremii nefavorabile, ridică automat în viziunea grupului de analiză ștacheta estimărilor cu privire la creșterea importurilor de rapiță ale Uniunii Europene (UE) în anul agricol 2016-2017, în timp ce țara noastră pare să stea bine la capitolul producție internă, chiar dacă se află sunt randamentul mediu al UE28.

Concret, grupul de analiză cu sediul la Paris și-a revizuit în creștere propriile așteptări privind achizițiile de rapiță ale UE (cel mai important consumator de oleaginoase) din surse terțe cu 400.000 de tone, până la un total de 3,3 milioane tone, valabile pentru sezonul agricol următor.

Mai simplu spus, vorbim de o creștere de 15 procente față de cantitatea de 2,86 milioane tone de rapiță importate în anul agricol precedent, potrivit datelor oficiale, și reprezintă cele mai mari achiziții din ultimii trei ani, potrivit datelor agregate de Agrimoney.com.

Tendința de creștere a Strategie Grains este, de asemenea, mai vizibilă decât așteptările altor comentatori din piață. Săptămâna trecută, Comisia Europeană (CE) și-a revizuit în creștere estimările privind importurile de rapiță din sezonul agricol 2016-2017 până la un total de 2,91 milioane tone, în timp ce Consiliul Internațional al Cerealelor (CIC) și-a majorat nivelul așteptărilor privind importurile de rapiță cu 300.000 de tone, până la un total de 3 milioane tone.

„Dăunătorii au pus presiune mare pe cultura de rapiță”

Strategie Grains a revizuit în creștere previziunile privind importurile de rapiță ale blocului unional și în scădere pe cele care vizează producția internă a UE pentru a treia lună succesiv, de această dată cu 570.000 de tone, până la un nivel de 20,7 milioane tone.

Scăderea de 410.000 de tone, până la un total de 4,7 milioane tone, atunci când vine vorba de recolta de rapiță a Franței, se traduce conform specialiștilor Strategie Grains, citați de Agrimoney.com, prin persistența vremii umede de la începutul anului, care a generat modificări ale estimărilor privind potențialul de producție inclusiv la grâu.

„În prezent, rapoartele din teren indică recolte care, în general, sunt mai mici cu 10-20 la sută față de anul anterior, totul pe fondul unor condiții defavorabile de înflorire, de umplere a bobului și din cauza unei presiuni puternice a dăunătorilor”, spun specialiștii grupului de analiză francez, afirmând că rapița a fost cultura de toamnă poate cea mai afectată de condițiile meteo nefavorabile din Franța.

Vremea umedă, pe lângă faptul că are tendința să încurajeze dezvoltarea bolilor și a dăunătorilor, ea împiedică munca de teren, dedicată aplicării pesticidelor.

Estimările privind recolta de rapiță a Poloniei au fost și ele revizuite în scădere cu 230.000 tone, până la un total de 2,2 milioane tone, în timp ce în Germania, așteptările privind recolta totală sunt mai mici cu 160.000 de tone, până la un total de 5 milioane de tone. Excepții ar fi revizuirile în creștere în ceea ce privește producțiile de rapiță din Bulgaria, Cehia și Danemarca.

„Diminuări ale așteptărilor privind producția”

Scăderea anunțată survine în urma reducerii anunțate săptămâna trecută de CE, tradusă în cifra estmată privind producția UE de 20,53 milioane tone de rapiță „gata pentru consum” din acest an agricol.

CIC și-a revizuit în scădere și el previziunile privind recolta cu 500.000 de tone, până la 21,9 milioane tone, bazându-și afirmațiile pe „așteptările scăzute privind producția, pe fondul precipitațiilor masive din ultimul timp”.

Separat, agenția de consultanță Adas, în primul său raport asupra recoltei Marii Britanii, la finalul acestuia a precizat că „în această fază incipientă a recoltatului, de obicei producția se află la un nivel situat între 5-20 la sută sub medie” la nivel de țară, cotată ca fiind cea de-a patra cea mai mare producătoare după Germania, Franța și Polonia.

Însă, Adas a citat și rapoarte conform cărora „semințele de rapiță sunt mai mici în acest an decât în mod normal”, afirmații susținute de asemenea și de fermieri care apreciază că nivelul conținutului de ulei va fi mai mic decât în mod normal în 2016.

Productivitatea medie în România la rapiță în acest sezon - 2,79 tone la hectar, sub cea a UE – 3,24 to/ha

Ultimul raport CE citat de www.revistafermierului.ro relevă că blocul UE28 ar urma să obțină în acest an o productivitate medie de 3,24 tone de rapiță la hectar, în timp ce datele agregate de analiștii aceleiași publicații, bazate pe informațiile transmise de Ministerul Agriculturii, arată că țara noastră se află sub randamentele UE, dar peste estimările instituției guvernamentale cu 300 kilograme la hectar.

Volumul total recoltat atingea în 26 iulie a.c. cifra de 1.239.601 tone de rapiță. Materia-primă era culeasă de pe o suprafață care a însumat 443.976 hectare la data amintită anterior, iar productivitatea medie obținută atingea nivelul de 2.792 kilograme la hectar. La momentul datei raportate de MADR, marja productivității la rapiță a depășit previziunile inițiale ale ministerului de resort și a ajuns la 106,7 la sută, în condițiile unei suprafețe recoltate de 95,4 la sută din totalul previzionat a fi însămânțat. Estimările MADR relevau la începutul campaniei o suprafață care urma să fie însămânțată de 465.053 ha, o producție totală de 1.161.113 tone și o producție medie de 2.497 kg de semințe de rapiță la hectar.

Recolta totală de rapiță obținută la sfârșitul anului agricol 2014-2015 atingea nivelul de 919.473 tone, randamentul era de 2.499 kilograme la hectar, iar suprafața însămânțată a fost de 367.885 ha. În urmă cu doar trei zile, în plină campanie de recoltat, productivitatea medie era mai mare la rapiță față de sezonul anterior – 2.792 kilograme la hectar, suprafața recoltată atingând deja 443.976 ha, iar cantitatea de materie-primă culească totaliza 1,23 milioane tone. Nici aici nu vor fi mari surprize, sub forma căderilor bruște de randament pe ultima sută de metri (4,6 la sută din suprafață nerecoltată). Cifra estimată de Bogdan Iliescu, expert trading, la data de 12 iulie a.c. a fost de 1,350 milioane tone, cu aproape 200.000 de tone în plus față de cifrele vehiculate de Ministerul Agriculturii.

La capitolul clase de suprafețe mai mari de 10.000 ha, prezente în 12 județe ale țării (78,7 din suprafața totală a culturii), randamentul mediu a fost de 2.585 kilograme/ha de rapiță (practic 81,4% din totalul producției). Și asta în timp ce, la nivelul zilei de 26 iulie 2016, la același capitol clase de suprafață mai mari de 10.000 ha prezente de această dată în 14 județe ale țării (80,7 din suprafața totală a culturii), randamentul mediu la hectar a atins nivelul de 2.743 kilograme de rapiță (mai exact 79,3 procente din producția totală a culturii). Cu privire la clasele de suprafațe variind între 2.000 – 10.000 ha, prezente în 16 județe la nivelul sezonului agricol 2014-2015 (19,1 la sută din suprafața totală alocată acestor culturi), randamentul mediu la hectar a fost de 2.157 kg/ha de rapiță (mai exact 16,5% din nivelul total al producției). Tot în cazul claselor de suprafață 2.000 – 10.000 ha, de această dată însă la nivelul anului 2016, localizate în 12 din cele 42 de județe ale țării (17,6 din suprafața totală alocată culturii de rapiță), randamentul mediu la hectar a fost de 3.004 kilograme de rapiță la hectar (adică 18,9 procente din producția totală a culturii). Nu în ultimul rând, în cazul claselor de suprafață mai mici de 2.000 de hectare, prezente în 14 județe la nivelul sezonului agricol 2014-2015 (2,2 la sută din suprafața totală alocată acestor culturi), productivitatea medie la hectar a fost de 2.412 kg/ha de orz și orzoaică (mai exact 2,1 la sută din nivelul total al producției), pentru anul în curs, acestea au fost prezente în 16 județe ale țării (1,7% din suprafața totală a culturii), randamentul mediu la hectar a fost de 2.911 kilograme de rapiță (adică 21,8 procente din producția totală a culturii de rapiță).