Actuala perioadă de programare (2014-2020) a Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) are prevăzute sume pentru refacerea sistemului secundar de irigații din România, precum și pentru susținerea producătorilor agricoli în vederea achiziției de instalații de udat eficiente în ceea ce privește consumul de apă și energie, a declarat directorul general adjunct al Directoratului General Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI), Mihail Dumitru, într-un interviu acordat publicației Revista Fermierului.

„Sunt bani în PNDR 2014-2020 prin care să refacem sistemul secundar de irigații, să sprijinim fermierii să-și cumpere instalații și să contribuie la economisirea de apă și la economisirea de energie. Principiul de bază pentru irigații este că va trebui să sprijinim cu prioritate acele sisteme care au deja asigurată sursa în sistemul primar, iar apoi să dezvoltăm întreg sistemul, de la primar la secundar și până la utilizatorul final”, a afirmat Dumitru.

În plus, a mai spus oficialul Comisiei Europene (CE) în interviul acordat, forurile europene continuă să sprijine prin intermediul PNDR 2014-2020 instalarea tinerilor fermieri, formele de cooperare și oferă modalități de modernizare. Se continuă și acel efort „puternic” de modernizare și de dezvoltare a infrastructurii în zonele rurale, partea de agromediu și măsurile care să prevină schimbările climatice.

Mihail Dumitru este responsabil cu Aspectele Generale de Dezvoltare Rurală și Cercetare din cadrul AGRI (Directoratul H), o direcţie care aparţine de Directoratul General (DG, echivalentul unui minister naţional) de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, respectiv cu Programele de Dezvoltare Rurală I și II (Directoratele F și G). A fost printre primii români care au lucrat cu Comisia Europeană, ceea ce se întâmpla la jumătatea anilor '90. Mihail Dumtru a fost, pentru mai puţin de un an (decembrie 2009- septembrie 2010), ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În ianuarie 2011, acesta a ajuns director la Comisia Europeană după luni de zile de probe în care a reuşit să eclipseze peste 100 de contracandidaţi.

Revista Fermierului: Simplificarea este cuvântul de ordine aflat pe buzele tuturor celor care gestionează fonduri europene. Cum se vede această dorință de schimbare la Bruxelles?

Mihail Dumitru: Simplificarea este un punct de mare prioritate pe agenda politică europeană, atât unul care vizează PAC în mare măsură, dar și alte politici europene. De aceea, la preluarea mandatului, comisarul Phil Hogan a făcut și el din simplificare o prioritate absolută. Deja suntem în al doilea an al acestui proces complex.

Simplificarea PAC - politică evident care a acaparat un grad mare de complexitate, în special prin ultima sa reformă când s-a încercat să fie integrate în ea situațiile deosebit de diverse din statele membre, din regiunile europene - are două componente, prima având legătură strict cu partea legislativă europeană. Când s-a lansat acest proces de simplificare, comisarul Phil Hogan a stabilit trei parametri de care trebuie să ținem cont atunci când facem propuneri de simplificare.

În primă instanță, simplificarea trebuie să ducă la îmbunătățirea condițiilor de accesare și de utilizare a banilor europeni de către beneficiarul final: fermier, IMM, autorități locale; beneficiarul final să fie cel care obține acest avantaj. În al doilea rând, măsurile de simplificare nu ar trebui să aducă atingere acordului politic obținut foarte greu pentru această reformă PAC; elementele esențiale ale politicii trebuie să rămână așa cum au fost stabilite ele în procesul de codecizie. În al treilea rând, prin simplificare nu trebuie să punem în pericol buna gestiune a fondurilor europene. Principiul de gestionare corectă în fondurile europene trebuie să fie, de asemenea, luat în considerare.

Pe parcursul acestor doi ani de mandat a existat un întreg proces în care comisarul, Comisia Europeană, au cerut statelor membre, tuturor miniștrilor Agriculturii din statele membre, să facă propuneri; am primit un volum foarte mare de răspunsuri. În plus, comisarul Hogan a cerut și Parlamentului European să facă propuneri. Toate acestea au fost analizate, sortate, contrar principiilor stabilite și s-a început un proces de revizuire a legislației secundare în special. (...) Ca exemplu, anumite elemente privind controlul fermierilor, declararea sau aplicarea sunt deja abordate sau schimbate în legislația secundară.

Alte elemente care sunt, de asemenea, foarte importante în special pentru dezvoltarea rurală, se găsesc acum în procesul de validare a unei propuneri legislative de modificare a legislației secundare. Acestea se referă, în special, la a face mai simplă utilizarea instrumentelor financiare în dezvoltarea rurală. Când mergem mai departe către statele membre, către autoritățile de gestiune, există toată transpunerea acestei legislații în normele locale, în ghidurile aplicantului, în proceduri care pot să complice foarte mult procesul. Iar acesta este un alt aspect al simplificării. De aceea, noi, CE, lucrăm foarte mult cu statele membre prin intermediul seminariilor, prin schimburi de bune practici, prin ghiduri, prin tot felul de discuții și documente de orientare, astfel încât să determinăm statele membre să nu adauge legislației europeane elemente „gold plating”, adică alte straturi de complexitate în normele interne.

R.F.: Se află și România pe lista țărilor care au tendința de a apela la acest „gold plating”?

M.D.: Vă voi da un exemplu clasic care vine la noi, la CE, și de care beneficiarii se plâng: unui ghid al aplicantului i se adaugă niște elemente care vin în plus față de regulamentul de bază sau de regulamentul de aplicare. De foarte multe ori, aceste elemente adăugate în plus apar dintr-o bună intenție, de a-l sfătui pe beneficiar cum anume să-și orienteze mai bine cererea de finanțare, cum să-și pregătească dosarul. De foarte multe ori este posibil ca într-un ghid al aplicantului să apară elemente sub forma unor solicitări ale administrației naționale, entitate care vrea să se asigure că anumite elemente de eligibilitate care sunt prevăzute expres în legislația națională, sunt transpuse într-un număr de documente, de solicitări administrative, de avize, care nu sunt neapărat necesare.

Cred că inclusiv administrația română poate face un control al acestor cerințe și poate printr-un simplu screening să vadă în ce măsură unele se justifică, altele nu.

R.F.: PNDR 2014-2020 abordează problematica accesărilor fondurilor FEADR dintr-o nouă perspectivă față de exercițiul anterior. Sunt încă necesare elemente de fine tuning în ceea ce privește buna funcționare a acestui program?

M.D.: Pentru că acum avem un termen de comparație, PNDR 2014-2020 este un program bun, în special pentru România. Țara noastră a învățat în primul exercițiu. România a reușit să facă o programare de această dată mai rapidă, să își adune toate informațiile necesare, să facă o analiză destul de pertinentă și să identifice nevoile cele mai importante, care pot fi finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală.

Din punctul meu de vedere, PNDR 2014-2020 este un program echilibrat ca structură, ca nevoi identificate, acoperă anumite elemente pe care vechiul program nu le avea în vedere; irigațiile spre exemplu. Există în acest PNDR o importantă parte alocată refacerii sistemului de irigații (secundar) și investițiilor în ferme. Sunt bani în PNDR 2014-2020 prin care să refacem sistemul secundar de irigații, să sprijinim fermierii să-și cumpere instalații și să contribuie la economisirea de apă și la economisirea de energie. Principiul de bază pentru irigații este că va trebui să sprijinim cu prioritate acele sisteme care au deja asigurată sursa în sistemul primar, iar apoi să dezvoltăm întreg sistemul, de la primar la secundar și până la utilizatorul final.

În plus, sprijinim în continuare instalarea tinerilor fermieri, formele de cooperare și oferim modalități de modernizare. Pe de altă parte, continuăm efortul puternic de modernizare și de dezvoltare a infrastructurii în zonele rurale. De asemenea, se continuă foarte bine cu partea de agromediu și cu măsurile care să prevină schimbările climatice.

R.F.: Avem anumite învățăminte trase din implementarea PNDR 2007-2013 de care trebuie să ținem cont în programarea aceasta?

M.D.: Trebuie să învățăm din greșelile din perioada trecută, pentru implementare. În programarea precedentă am întâmpinat anumite dificultăți să punem programul în aplicare în totalitatea lui și să cheltuim toți banii pe care i-am avut la dispoziție. Cred că trebuie să învățăm că este necesar să lansăm foarte repede toate măsurile. Să vedem unde anume acesea nu funcționează. De asemenea, trebuie să ne gândim ce ajustări trebuie făcute, de ce nu funcționează o măsură și ce ajustări trebuie făcute, astfel încât să nu mai întârziem cu lansarea la timp a măsurilor.

O investiție mare ia timp, durează doi-trei ani. În momentul în care un contract a fost semnat, trebuie să ne asigurăm că beneficiarul lansează și derulează programul repede. Trebuie să-i ajutăm pe beneficiari să-și asigure partea de cofinanțare. Sunt o serie întreagă de probleme cu care ne-am confruntat în programul trecut, pe care le-am învățat și pe care le putem de această dată evita fiindcă le-am conștientizat, fiindcă am găsit niște mecanisme ca să nu ne mai confruntăm cu aceeași situație, cum a fost cazul în trecut.

Va trebui, de asemenea, să se facă o monitorizare atentă. Spre exemplu, în cazul unui proiect care nu avansează, ar trebui ca AFIR, Autoritatea de Management, să ia o decizie rapid: - continuă să aibă contractul respectiv sau îl oprește și îl relansează? De asemenea, există o altă dinamică a organizării de „call for application”, de apeluri pentru depunerea de proiecte. Aici, iarăși trebuie să ne mișcăm repede.

R.F.: Comisarul Hogan a prezentat un pachet de sprijin pentru sectoarele în criză, grav afectate de embargoul rusesc. Către care domeniu din România ar trebui să meargă pachetul majoritar de finanțare? Către sectorul laptelui sau către cel al cărnii de porc?

M.D.: Situația diferă de la o țară la alta și chiar de la o regiune la alta. Înțeleg că situația sectorului cărnii de porc din România este foarte diferită față de alte state membre. Există chiar deficiențe și prețurile au crescut foarte mult în ultima perioadă. Poate că într-acolo ar trebui să privim foarte atent, ce se întâmplă și ce nevoi sunt de intervenție. Situația este, de asemenea, deosebită în România în ceea ce privește evoluția pieței laptelui, pentru că în România a existat o reducere a șeptelului, pe când în alte țări a existat o creștere și un excedent al laptelui care a dus la colapsul pieței ș.a.m.d. Nu există o formulă generală.

Cred că fiecare stat membru și fiecare minister de resort trebuie să observe foarte atent situația concretă din țara respectivă, să realizeze o analiză obiectivă, să stabilească dacă sprijină sau nu un domeniu și ce forme de susținere să adopte. Și vă pot da un exemplu: foarte multe state membre UE, în special în cele din nordul Europei, au sprijinit sectorul de profil în perspectiva dispariției cotelor de lapte. Pe urmă și-a făcut apariția o situație proastă pe piață și ne-am trezit cu investiții făcute care nu mai sunt viabile și care trebuie oprite. Dacă aceste investiții s-au făcut cu o marjă de flexibilitate destul de mare, astfel încât să putem converti foarte repede producția de lapte în producția de carne este foarte bine. Am avut exemplul unor state membre care au venit la CE și au spus că trebuie făcut ceva. Ei făcuseră aceste investiții foarte rigide. În PAC există principiul durabilității, prin care o investiție trebuie ținută o perioadă de timp, nu i se poate schimba obiectul de activitate. Dacă acolo au fost adăugate anumite elemente de strictețe, fermierii sunt închiși în situații imposibile. Ar trebui să privim cu foarte mare atenție acest aspect și să lăsăm o marjă de flexibilitate în a defini măsurile și sprijinul pe care-l dăm fermierilor, astfel încât să nu-i omorâm încercând să le dăm sprijin și pe urmă să se confrunte cu situația din care nu mai pot ieși. Un fermier care a investit în producția de lapte și se trezește că nu mai poate să vândă laptele, afacerea lui s-a terminat.

R.F.: A tot circulat în ultimele luni prin România un mesaj propagandistic de tipul „zero fonduri europene absorbite”. Este așa sau nu?

M.D.: Când rostim sintagma „zero fonduri europene”, trebuie să ne gândim la ce ne referim mai exact. Ne putem referi la câte fonduri europene a cheltuit România și câte au fost rambursate din bugetul comunitar. Având în vedere că suntem la începutul unui ciclu de programare și că toate programele au fost aprobate, aș spune că ideea de zero fonduri europene nu există. La aprobarea fiecărui program, orice stat membru primește un avans ca să înceapă programul respectiv. Acești bani sunt transferuri efective, nete, din bugetul comunitar în bugetul statului român. Această sumă poate merge până la trei la sută din valoarea programului respectiv.

Există un sistem diferit între fondurile agricole, în special FEADR, și celelalte finanțări provenite din fondurile europene structurale și de investiții, gen fondul regional, fondul social european, fondul de pescuit și fondul de coeziune. Pentru celelalte fonduri (în afară de FEADR) este nevoie ca înainte de a putea trimite o cerere de rambursare la CE, să existe procesul oficial de acreditare a instituțiilor delegate care gestionează fondurile. Acest proces este în România și în multe alte state europene unul întârziat. Este foarte posibil ca un proiect depus pe fonduri regionale să fi fost lansat, să se fi făcut cheltuieli, acestea să fi fost plătite din bugetul național, dar banii să nu fi fost declarai la CE pentru simplul motiv că nu se putea declara. Și asta din cauză că organismul de finanțare nu fusese încă certficat și aprobat de CE. În cazul PNDR, noi nu avem acest sistem, ci unul de acreditare a agenției de plăți (încă de la început). Practic, pe PNDR s-au putut face cheltuieli, acestea au fost declarate către CE și rambursate. Există o sumă care a fost comunicată către CE, sunt informații publice, cel puțin pe PNDR din niciun punct de vedere nu putem vorbi de zero.

R.F.: Puteți vehicula o sumă aproximativă?

M.D.: Cred că este vorba de o primă tranșă declarată și plătită de 57 de milioane de euro, iar o a doua tranșă, recent depusă, de circa 230 de milioane de euro.

R.F.: Chiar dacă dumneavoastră profesați foarte mult pe zona Pilonului II, nu cred că au trecut neobservate problemele pe care țările UE le-au avut cu plățile directe. Situația din România a fost însă mai dureroasă. Care credeți că au fost piedicile din calea plății la timp a subvențiilor pentru Campania 2015?

M.D.: Prin noua reformă a PAC – reforma Cioloș – sistemul de plăți directe s-a schimbat. A rămas o plată de bază, iar pe urmă s-au adus niște elemente cu un grad de complexitate din ce în ce mai mare – acele elemente de practici agroecologice (înverzire), plăți cuplate ș.a.m.d. Deja, pe Pilonul I al PAC, implementarea noii politici a fost întârziată cu un an; n-a început la 1 ianuarie 2014, a început la 1 ianuarie 2015. Această reformă PAC a solicitat o refacere a tuturor sistemelor de gestiune. Acel sistem IT, sofisticat, pentru gestiune, a trebuit să fie refăcut, softurile dedicate și acest proces n-a fost simplu nicăieri, nu numai în România. A fost un proces complex în Europa, în general. Unele state membre au reușit să și-l pună la punct foarte repede, altele (printre care și România), nu au reușit să și-l pună la punct atât de repede, astfel încât, practic, la 1 ianuarie 2015, totul să fie operațional și să pornească. Din acest motiv, CE a realizat gradul de complexitate și chiar a aprobat niște termene mai lungi pentru depunerea cererilor, pentru efectuarea controalelor. Am înțeles că România, cu aceste păsuiri, a reușit totuși să avanseze și, cel puțin pe plățile directe, în mare măsură, au reușit să fie începute și plătite. Există în continuare anumite restanțe. Este un proces complex însă. Urmează controlul și verificarea. Să sperăm că toate aceste lucruri s-au făcut foarte bine.