productivitate - REVISTA FERMIERULUI

Am urmărit cu mare interes evoluția protestelor din mai multe țări europene, cum ar fi Franța, Belgia, Polonia, Spania, România, Italia, Polonia. În toate cazurile se aduc în discuție diverse cauze care au dus la actuala situație, cum ar fi condiționalități de mediu din ce în ce mai mari, costurile foarte ridicate ale materiilor prime și combustibililor, prețurile de vânzare ale produselor agricole din ce în ce mai mici, obligații privind lăsarea unor terenuri nelucrate, creșterea costurilor birocratice și multe altele.

Un aspect care merită menționat este legat de faptul că de această dată majoritatea revendicărilor sunt adresate Comisiei Europene în totalitate sau în ,,parteneriat” cu guvernele naționale.

În același timp și în presă, dar și pe rețelele de socializare, văd numeroși ,,cunoscători” de ocazie sau membri ai unor ONG –uri ale ecologiștilor care acuză fermierii că nu vor să spună adevărurile, că au vile și mașini de lux (asta în estul Europei), că au primit subvenții cu nemiluita și multe altele de acest gen și că, de fapt, au ieșit în stradă fiindcă ,,nu se mai satură” să tot primească, dar ei în realitate ar câștiga destul.

De menționat că aceste ,,discursuri” sunt întâlnite în special în țările estice, cele mai primitive la nivel de înțelegere a fenomenelor economice, unde aproape totul se face după ureche și lipsit de profesionalism, iar campionii detașați sunt România și Bulgaria.

A nu se înțelege că în restul țărilor comunitare totul ar fi perfect, doar că acolo populația nu ,,mușcă” la toate fentele și prostiile lobbiștilor, mai ales în ceea ce privește problemele fermierilor, și aceasta are încă un respect și admirație la cotele cele mai înalte față de activitatea agricultorilor, dovadă că susținerea pentru proteste este în jurul a 90%, chiar dacă disconfortul vieții zilnice în multe situații este destul de prezent din cauza acțiunilor revendicative.

 

Realitatea costurilor unui fermier

 

Vă propun să analizăm mai în profunzime cum arată în realitate costurile unui fermier care se ocupă de cultura mare (pentru neinițiați înseamnă culturi de câmp gen porumb, grâu, orz, floarea-soarelui, rapiță, mazăre, soia și altele), iar astfel de analize (mă refer la principii, nu la modul de prezentare) mi-ar fi plăcut să văd în dezbaterea din această perioadă, astfel încât deciziile sau percepțiile publice legate de justificarea acestor proteste să nu fie date de cel care urlă mai tare, ci de cel care are argumentele cele mai solide. Văd de foarte multe ori că autoritățile care se ocupă de interesele agriculturii la nivel european, dar și național, de multe ori nici măcar nu mai au legătură cu realitățile din teren, dar asta este o altă poveste.

De aceea mi-am propus ca acest articol să fie un material ceva mai tehnic, dar făcut cumva să fie înțeles și de cei care nu sunt de specialitate sau nu au tangență cu agricultura, și are în vedere prezentarea unor devize estimative de costuri pentru principalele culturi vegetale ale fermierilor români, dar nu numai.

Astfel de devize se pot întocmi, pot fi adaptate sau altfel formatate și pentru alte culturi, cum sunt cele legumicole, pomi, vie, dar, sigur, și cu particularitățile specifice acelor activități.

Nu voi pomeni mărci de utilaje, produse sau branduri, pentru a nu se considera publicitate mascată, iar eventualele scăpări sunt fără intenție.

Îmi place să cred că formatul devizelor de cheltuieli atașate la prezentul material este simplu, poate fi reprodus în orice fermă în care avem un fermier care utilizează decent EXCEL și pricepe documentele contabile ale fermei. Mai mult, cei care vor parcurge și vor înțelege raționamentul acestora vor putea apoi să interpreteze diferitele situații și vor putea să se pronunțe dacă sunt sau nu în regulă.

Sistemul prezentat este ținut de mine în ferma pe care o dețin și din experiența anilor parcurși s-a dovedit un instrument extrem de eficace. Normal că, odată cu derularea activităților în fermă, situația este actualizată la ceea ce se întâmplă efectiv, astfel încât la final să avem costul real înregistrat.

Alături de aceste documente, în fermă se țin și altele (sau ar trebui), iar unul crucial din punctul meu de vedere este cashflow-ul, adică fluxul banilor real, adică atunci când estimezi că încasezi și plătești în cadrul fermei, iar așa poți să anticipezi dacă vei avea o eventuală gaură de finanțare și care sunt soluțiile să o acoperi.

Devizul are câteva secțiuni și o să prezint pe scurt explicația lor, astfel încât toată lumea să înțeleagă în același mod situația prezentată.

Ca o paranteză, poate acum cei care de-a lungul timpului nu au înțeles s-au lămurit acum de ce susțin mereu ca fermierii să aibă o pregătire specifică în domeniu, să aibă un bagaj minimal de cunoștințe în administrarea unei ferme, care nu înseamnă doar tehnologia agricolă, ci, din păcate, înseamnă astăzi mult mai mult, în condițiile în care birocrația a crescut excesiv de mult.

Prima parte se referă la costul cu motorina pentru lucrările mecanice efectuate, urmează cheltuielile cu salariile directe (adică mecanizatorii), urmate de cheltuielile cu materialele (îngrășăminte, pesticide, foliare, regulatori etc.) și semințele, vin apoi cheltuielile cu piesele și reparațiile (include și reviziile utilajelor) și astfel avem totalul valorilor de până aici care reprezintă cheltuielile directe.

Urmează cheltuielile cu arenda, cheltuielile indirecte, dobânzile, asigurările și amortismentul, iar toate acestea vor fi trecute în revistă un pic mai încolo.

Vor fi și ,,specialiști” care își vor aduce aminte de fel de fel de sisteme trecute cu hantru sau mai știu eu ce aplicații noi care îți arată profitul în cinci valute convertibile, dar eu sunt de principiul să îi învățăm pe cei care au nevoie întâi mersul pe jos și apoi cel pe bicicletă.

 

Exemplu de administrare a fermei

 

Ca să pornim discuția de undeva, după estimările mele și raportat la cheltuielile anticipate a le avea în ferma mea, eu prevăd o cheltuială contabilă (cu toate cheltuielile directe, indirecte, arendă, financiare și amortisment incluse) de circa 6.300 lei/ha la grâu, 7.400 lei/ha la rapiță, 8.000 lei/ha la porumb și 6.300 lei/ha la floarea-soarelui, toate valorile fiind rotunjite la nivel de zeci de lei.

Atenție, vorbesc de culturi irigate, iar ferma mea este amplasată în județul Brăila, astfel încât toată lumea să poată înțelege și contextul general al unor cheltuieli, gen arendă, prețuri estimate versus proximitate port Constanța etc.

În aceste condiții, dacă scădem valoarea subvențiilor standard, adică subvenția pe suprafață, eco-schema și subvenția pe motorină (nu vorbesc de diverse angajamente de agro-mediu), adică un total de circa 900 lei pe ha, iar valoarea rămasă o împărțim la prețurile estimative care se pot obține (sau le imaginăm acum) la poarta fermelor pentru recolta viitoare, adică o medie de 830 lei/tona de grâu ca o medie între panificație și furaj, apoi circa 1.800 lei/tonă la rapiță, 800 lei/tona de porumb (dar cred că sunt optimist) și 1.500 lei/tona de floarea-soarelui, ar trebui pentru a fi pe zero să facem producții de circa 7.200 kg/ha grâu, vreo 4.100 kg/ha rapiță, circa 9.000 kg/ha porumb și aproximativ 3.600 kg/ha floarea-soarelui, și mă repet, asta după ce am scăzut subvențiile.

Știu, fără să îi văd în realitate, că sunt unii care nu țin astfel de estimări și cum deja li se ridică sângele la cap susținând că este o prostie și că nu au niciun fundament, dar fără să știe că la mulți aceste costuri sunt și mai mari din motivele pe care le vom expune mai jos.

De aceea în continuare trebuie avute în vedere câteva considerații legate de situația existentă în ferma mea și principalele diferențe care se pot întâlni în cazul altor ferme.

Legat de prima secțiune a devizelor unde avem consumul de motorină, de menționat că noi suntem o fermă care face minimum till și apoi semănăm direct în lucrarea de bază fără altă pregătire.

Cei care lucrează clasic poate mai trebuie să adauge ceva la consumurile de motorină prin creșterea numărului de lucrări, alții care lucrează no till mai scad din lucrări, alții lucrează la alte adâncimi sau pe alte tipuri de sol (mai grele sau mai ușoare) și tot așa, de aceea fiecare își adaptează devizele la propria situație concretă.

Noi irigăm cu ajutorul motopompelor, dar alții poate irigă cu motoare electrice și adaugă cheltuiala cu energia. Alții care nu sunt la irigat ar trebui să scadă din valorile mele costuri de 600-650 lei/ha la grâu și rapiță (deja două irigări s-au făcut în toamnă la ambele culturi) și de 900 lei/ha la porumb, unde estimăm că vom avea mai multe udări, dar sperăm să ni le reducă bunul Dumnezeu.

Salariile mecanizatorilor sunt importante și atunci au o pondere, dar și fermierii mici (ei înșiși fiind principalii mecanizatori) trebuie să înțeleagă că pentru faptul că nu își plătesc salariu (sunt și care își plătesc, dar sunt minoritari) nu înseamnă că au costurile mai mici, înseamnă că nepriceperea economică este mai mare, iar pentru mine asta este o mare greșeală și statul ar trebui să-i pună interdicție ca practică. De ce? Fiindcă sunt numeroase situații în care astfel fermierul nu plătește nici contribuții la sănătate sau pensii, sau cel mult plătește pentru o singură persoană, iar soția și copiii au poziție de coasigurat, cu toate că muncesc cu toții, iar la pensie le vom plăti pensii sociale, situație pe care o avem și la acest moment.

La cheltuielile cu semințele, fiecare își trece în devize ce are și ce folosește, dar, atenție, și sămânța produsă în fermă (acolo unde se practică) are un cost și nu este gratis, cum cred foarte mulți fermieri, iar la aceasta ar trebui să se adauge costuri cu tratamentul și condiționatul (asta dacă fermierul înțelege importanța acestor operațiuni), dar fiecare face cum crede, fiind pe buzunarul lui.

Urmează îngrășămintele, unde eu având terenuri de tipul cernoziom, făcând o fertilizare echilibrată an de an și nefiind adeptul recordurilor de producție, deci nu forțez pe productivitate, am o anumită schemă de fertilizare dată și de cartare, și de istoricul producțiilor, însă alți fermieri pot avea alte concepții și formule, deci fiecare trebuie să adapteze la ceea ce practică, dar cred că un nivel mediu de 130 kg/ha DAP și 300-400 kg echivalent azotat (deci un total de maximum 150 kg/ha s.a. azot, în funcție de cultură) este o fertilizare mediu-intensivă și poate reprezenta o medie de calcul.

La îngrășăminte, noi cumpărăm cu plata imediat, la livrare, dar fermierii care plătesc la recoltă ar trebui să știe că plătesc în plus circa 1,5-2% pe luna de finanțare, în funcție ,,pe mâna cui încap”, iar cei mici mai plătesc vreo 2-3% în plus comparativ cu un fermier mediu, iar în comparație cu un fermier mare plătesc mai mult și cu 5-6%. Toate aceste cheltuieli de finanțare ar trebui adăugate la cheltuieli cu dobânzile, dar nefiind individualizate, rămân la cheltuieli cu materialele. Asta nu înseamnă că fermierul trebuie să creadă că el nu are costuri financiare, adică costuri cu dobânzi, doar că sunt la distribuitori și nu la bancă. Acest principiu este valabil în mare măsură și la pesticide, dar sunt alte valori.

Fermele solvabile își reduc aceste costuri prin angajarea de linii bancare care pot merge de la ROBOR (3 luni sau 6 luni după caz) + marje de 2-5%, adică între 8,5-12% în comparație cu cei care ajung pe la IFN, iar acolo sunt și situații în care dobânzile sunt ,,de bun management” și depășesc 22-24%, dar asta fiindcă și fermele respective au situație financiară dificilă și băncile nu îi mai finanțează. Una peste alta, între cele două tipuri de finanțări diferența de dobândă este undeva la 10%, ceea ce nu este puțin deloc.

Ca o fermă să fie solvabilă, trebuie să fie făcută de la început așa, adică toate proprietățile și dotările se fac pe fermă, iar evidența costurilor trebuie să fie extrem de serioasă. Din păcate, și vorbesc dintr-o anumită experiență trecută pe unde am mai lucrat, sunt destui fermieri care de la început înțeleg afacerea mai altfel, adică firma care exploatează nu are nimic, asta ca o protecție pentru un eventual moment când va fi executat de distribuitori, iar totul este pe numele soției, copiilor, mama soacră, iar astfel de situații sunt cunoscute. Doar că banca nu finanțează astfel de afaceri.

Privitor la pesticide, în general folosesc produse consacrate, care au spus ce au avut de spus drept confirmare a rezultatelor în diferite condiții de producție, dar fără a fi un fan al ,,trendurilor”. Dar încerc și produse noi pe anumite suprafețe și la anumite culturi, mai ales dacă anumite condiții specifice se schimbă pe teren.

Prețurile din devizele mele sunt după scăderea discounturilor, unde fermierii trebuie să își treacă propriile valori în funcție de produs, de discount și dacă îl primește (dacă are datorii din urmă este mai greu de obținut sau este mai redus).

Important de precizat este că folosim o rotație de cinci ani și încercăm să nu ne lăsăm atrași de o cultură sau alta, deoarece echilibrul este întotdeauna cel mai bun.

Mergând mai departe, ajungem la piese și reparații, unde costurile depind foarte mult de vechimea și valoarea parcului de utilaje, de modul de exploatare și întreținere, de priceperea mecanizatorilor – dacă sunt prost plătiți, și priceperea și implicarea este direct proporțională.

Arenda poate fi diferită în alte zone în funcție de fertilitatea solelor, existența de irigații, distanța față de porturile de export și tot așa. În cazul nostru, valorile sunt de circa 300 euro/ha, dar valoarea trecută în deviz este mai mică, deoarece când raportăm cheltuiala o facem la toată suprafața, incluzând și suprafețele în proprietate.

Urmează cheltuielile cu dobânzile pentru creditele de capital de lucru, dar și pentru investițiile făcute sau în curs de derulare, apoi avem cheltuielile cu asigurările pe care le facem de la înființarea fermei, dar ne-au ajutat tare mult în 2020, și la final avem amortismentul, cu o valoare destul de importantă.

Cheltuielile cu dobânzile sunt date de două tipuri de credite, cele aferente capitalului de lucru, adică pentru desfășurarea activității, și încercăm să le ținem la un nivel de cca 2.000 lei/ha, astfel fiind acoperite cheltuielile cu îngrășămintele, motorina și anumite cheltuieli neprevăzute. Restul cheltuielilor curente sunt fonduri proprii.

A doua mare grupă de credite sunt cele de investiții, durata lor este la o medie de circa cinci ani, iar filozofia este ca în principiu la fiecare zece ani să schimbăm în mare utilajele, plus o creștere a dotărilor, dar asta nu înseamnă că nu avem și utilaje ceva mai vechi.

Poate vor fi mulți care vor zice că dobânzile sunt mari, dar să nu uităm că traversăm o perioadă inflaționistă, iar dobânzile au crescut pe măsură, mai tragem încă de creditele angajate în 2020 odată cu seceta și plus că nevoia de împrospătare a tehnologiilor există, chiar dacă eu, cel puțin, nu am o viteză foarte mare în acest sens.

Pentru cei care nu pot raporta dobânzile noastre și să le compare cu tipul lor de fermă, pot spune ca exemplu cu dobânda că înseamnă credite totale de 250.000 de lei pentru o fermă de 50 ha, sau de 500.000 de lei pentru una de 100 ha și de 1.000.000 de lei pentru una de 200 ha, deci la aceste valori costurile pe hectar vor fi ca la mine. În dobânzi trebuie inclus și costul finanțării plătite către furnizori, care tot costuri înseamnă, că sunt la bancă sau la o altă firmă.

Legat de amortisment, o să mă opresc un pic, fiindcă văd foarte mulți fermieri mici și mijlocii (sunt și mari, din păcate) care chiar nu înțeleg această cheltuială, dar, de fapt, aceasta reprezintă recuperarea banilor pe care i-ați alocat pentru diversele investiții, pe care le face toată lumea, respectiv utilaje și clădiri. Este drept că această neînțelegere este dată de faptul că la contabilitatea în partidă simplă specifică PFA, II sau IF nu se ține această cheltuială și atunci fermierul uită să reducă ,,profitul obținut” cu această cheltuială.

Amortismentul este o cheltuială pe care fermierul o face dintr-un profit, iar în aceste condiții acestuia nu îi rămâne în buzunar să îl cheltuie pe diverse lucruri personale, ci este investit în active necesare activității de producție și se scade din profit pentru a nu se reține impozit.

Doar că statele cu sistem contabil francofon sunt un pic mai ,,hoațe”, în sensul că tu plătești poate banii integral, deodată, dar recuperarea prin amortisment o faci pe mai mulți ani, mergând de la trei ani pentru utilajele din spatele tractorului, la 7-10 ani la cele autopropulsate și la peste 15 ani la clădiri.

Singurul activ la care nu se calculează amortisment este terenul, deoarece se consideră că acesta nu se depreciază, cu toate că prin  proastă exploatare se poate reuși și această „performanță”.

Dar să luăm un exemplu concret. Pentru o fermă de 100 ha, are nevoie (în opinia mea și doar ca exemplu) ca să își desfășoare activitatea de un tractor de circa 130 CP, utilajele aferente gen plug, disc, combinator, semănători de prășitoare și păioase, un MET, un MA și pentru restul poate lucrează cu prestatori. La ora actuală toate aceste echipamente se duc spre 150.000 de euro fără probleme și fără „fițe” la alegerea brandurilor cumpărate. Dacă la toate aceste utilaje calculăm un amortisment mediu de 5 ani (utilajele au 3-5 ani, iar tractorul 7-9 ani), vom avea 150.000 euro: 5 ani: 100 ha  = 300 euro/ha, adică 1.500 lei.

Pentru a cumpăra aceste utilaje, fiecare dintre dumneavoastră trebuie să veniți cu acești bani ori de acasă, dar soția vă întreabă când îi aduceți înapoi, ori, dacă doriți să nu știe de aceste cheltuieli, vă duceți la bancă sau leasing, dar și acolo trebuie să îi rambursați la un moment dat.

Deci, pe înțelesul tuturor, amortismentul înseamnă banii care ori trebuie să îi rambursați familiei dacă sunt personali, ori băncii/firmei de leasing, dar în ambele cazuri ca să îi rambursați trebuie întâi să îi faceți, deci de aceea se evidențiază ca o cheltuială.

Acum vi se pare cunoscută situația, și celor care nu calculați amortismentul? Mai sunteți la fel de profitabili acum?

La venituri și la prețurile produselor agricole, vă rog să aveți în vedere că estimările sunt făcute la valorile de acum, dar acestea pot scădea sau crește în funcție de ce va mai fi, iar apoi nu uitați să ajustați prețurile și în funcție de distanța față de porturi, valori extrem de importante.

Un alt aspect extrem de important este că aceste estimări nu cuprind scăderile de venituri în caz că nu se vor acorda derogările privind pârloaga (cei 4% + 1% eco-schema) sau situația unor culturi care poate vor avea alte rezultate financiare.

În aceste condiții, îmi permit să spun că estimez pentru anul acesta, pentru a ieși pe zero, că fermierii, în funcție de condițiile concrete, la neirigat trebuie să producă între 5.500-6.000 kg/ha la grâu, 3.300-3.600 kg/ha la rapiță, în jur de 7.000 – 7.500 kg/ha la porumb și circa 3.300-3.600 kg/ha la floarea-soarelui, dar aceste valori se raportează la o medie, putând fi și valori mai joase (dar sunt excepții) sau mai ridicate (situații foarte frecvente în zonele afectate de secetă în ultimii ani), în funcție de condițiile concrete din fiecare fermă.

Dacă situația este simplă sau nu, fiecare cititor poate aprecia, în condițiile în care producțiile medii, în ultimii zece ani, să zicem, în România nu au atins astfel de valori, iar dacă s-au apropiat au fost pe medie, adică fermierii jumătate sunt profitabili și jumătate sunt în faliment.

Orice observații bazate pe argumente cu pixul în mână sunt binevenite și de apreciat, iar cele din vârful fotoliului și cu gândul la cai verzi pe pereți prefer și vă rog să rămână anonime.

În rest, numai de bine.

tabel.grau

tabel.rapita

tabel.fl.soarelui

tabel.porumb

 

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2024
Abonamente,AICI!
Publicat în Gânduri de fermier

De aproape o sută de ani, brandul Pioneer® a demonstrat întregii lumi potențialul genetic ridicat al hizibrizilor și tot de atâta timp, domină topurile productivității cu hibrizii de porumb.

Porumbul marca Pioneer® este, în mod firesc, pe primul loc și în preferințele fermierilor din România, iar peste 38% din fermieri aleg „certitudinea succesului”, cultivând hibrizii comercializați de Corteva Agriscience.

Faptul că în România avem o echipă dedicată de cercetare, la Afumați, demonstrează atenția cu care compania tratează fermierii și dorința de a aduce în piață produse adaptate condițiillor locale, care vor valorifica la maximum investițiile și încrederea acordată.

Hibridul P9889 demonstrează cele enumerate mai sus, iar în 2023 ocupă cea mai mare suprafață de porumb cultivată cu un hibrid în România.

 

Valorifică la maximum fiecare picătură de apă

 

P9889 este un hibrid ce aparține grupei 350 FAO, maturitate de interes pentru țara noastră, perfect adaptat pentru orice tip de tehnologie și zonă în care este cultivat. Acest hibrid de porumb reușește să valorifice la maximum fiecare picatură de apă, fiind etalonul hibrizilor Optimum® AQUAmax®, grupa cea mai cunoscută de hibrizi în toată lumea, ce au ca țintă valorificarea precipitațiilor, toleranța la arșiță, dar și un sistem prin care pierderea de apă este redusă considerabil.

Grupa Optimum® AQUAmax® reprezintă o necesitate pentru fermierii din România, unde lipsa precipitațiilor cauzează mari pierderi anual. Pentru a fi siguri de reușita în fermă, avem nevoie de minimum de investiții pentru a produce maximum posibil.

Productivitatea acestui hibrid este de neegalat. Practic, astăzi, în intervalul de maturitate 300 - 400 FAO, P9889 este imbatabil, cu un avantaj de minimum 500 kg/ha, atât în condiții nefavorabile, cât și în condiții perfecte.

Anul 2023 a fost un an dificil la porumb în toată țara, iar pentru a exemplifica potențialul excepțional al acestui hibrid, amintim producțiile obținute în trei ferme din de la noi și din Republica Moldova:

  • Daneș, județul Mureș: 17.165 kg/ha, U - 15,5%

  • Dorohoi, județul Botoșani: 11.753 kg/ha, U - 15.2%

  • Varnița, Republica Moldova: 16.116 kg/ha, U – 8%

Locațiile pot fi confirmate de către fermieri și presa prezentă la recoltare, adică informație credibilă, obținută în condiții de fermă, cu tehnologia recomandată de Corteva Agriscience, de la erbicidare până la fertilizare.

P9889 a demonstrat că poate fi cultivat și în fermele în care fertilizarea cu azot este scazută (70 kg/ha N s.a.), hibridul reușind o producție de peste 9 t/ha în rotație cu cereale păioase pe o solă aflată în județul Constanța, unde precipitațiile au fost de circa 250 l/mp, de la semănat la recoltat. Evident, rezerva de azot de la cerealele păioase a ajutat, dar randamentul hibridului este incontestabil, indicele de utilizare al azotului fiind unul extraordinar. Pentru fermierii ce își propun fertilizări sub 100 kg/ha azot substanță activă, acest hibrid este recomandarea noastră numărul 1.

Condițiile meteo actuale ne îndeamnă către precauție, alegeri cumpătate, atenția la cele mai mici detalii și utilizarea experienței acumulate, pentru a avea un an reușit. Cu siguranță alegerea hibridului potrivit reprezintă un pas esențial către reușită, iar P9889 este definiția reușitei în cultura porumbului.

Aici, video despre hibridul de porumb P9889.

 

Articol scris de: ANDREI CIOCOIU, Category Marketing Manager Corn & Soybean Corteva Agriscience RO & MD

 

Macheta P9889 A4

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Cultura mare

Anul trecut, țara noastră a obținut o producție de floarea-soarelui de 3,062 de milioane tone, mai mare decât cea din 2017 cu 149.947 tone, a anunțat Institutul Național de Statistică (INS).

Ponderea cea mai mare în totalul obținut a fost contabilizată de județul Constanţa (9,7%), apoi de Brăila (8,2%), respectiv de Teleorman (7,5%).

Specialiștii INS au mai precizat că randamentul mediu la hectar s-a majorat în 2018 cu 124 kg/ha, până la un total de 3.041 kg/ha.

Concret, în anul agricol anterior, fermierii constănțeni au obținut 296.518 tone de floarea-soarelui (un plus de 37.908 tone); la un randament mediu la hectar de 3.715 kg, agricultori brăilenii au contabilizat 252.635 tone (în scădere de la an la an cu 24.359 tone) și o productivitate medie de 2.953 kg/ha, iar cei din Teleorman 228.300 tone (plus 53.841) la un randament mediu de 3.591 kg/ha.

Judeţele care au obţinut producţii medii mai mari la floarea-soarelui au fost Vaslui (+28,8%), Călăraşi (+23,2%), Constanţa (+22,2%), Mehedinţi (+21,6%) şi Teleorman (+18,1%), în timp ce scăderile cele mai semnificative au fost înregistrate în Ilfov (-28,8%), Dâmboviţa (-28,9%), Bistriţa-Năsăud (-29,9%), Bihor (-32%) şi Prahova (-32,8%).

Suprafaţa cultivată cu floarea-soarelui a crescut, anul trecut, în România, cu 0,9%, iar producţia cu 5,1%.

Potrivit datelor INS, 90,8% din suprafaţa totală cultivată cu floarea-soarelui, în Uniunea Europeană, a fost înregistrată în 2018 în cinci state membre, respectiv România, Bulgaria, Spania, Ungaria şi Franţa.

Anul trecut, România s-a situat pe primul loc în UE la suprafaţa cultivată cu floarea-soarelui (circa o pătrime din suprafaţa totală cultivată cu floarea soarelui).

Totodată, aceste cinci ţări au realizat, în 2019, 90,5% din producţia totală de floarea soarelui din UE.

România a ocupat primul loc în ierarhia statelor membre, urmată de Bulgaria, Ungaria, Franţa şi Spania.

Publicat în Cultura mare

Unul dintre coordonatorii Asociației Camera Agricolă Călărași, fermierul Virgil Gheorghe Arpășanu, a dezvăluit reporterilor emisiunii „România Agricolă” (un produs Profesional Agromedia, difuzat de Agro TV) când anume se va finaliza coacerea grâului în județul în care el activează, totul depinzând însă de căderile de precipitații atât de așteptate de orice agricultor.

Potrivit observațiilor din teren și calculelor efectuate după căderile de precipitații, tot Arpășanu a declarat că, în această perioadă, culturile agricole de toamnă au început să plece în vegetație.

„În cazul grâului, densitatea va fi un pic mai mică față de ceilalți ani, ca urmare a faptului că o parte din soiurile pe care le-am folosit vor avea o înfrățire mai slabă în perioada de primăvară. Mai sunt și soiuri care au o pondere (n.r. - semnificativă) de înfrățire în primăvară și sperăm ca producția să se apropie la final de 4-6 tone la hectar. Acest rezultat potențial va fi însă influențat de cantitatea de îngrășăminte aplicată, plus de precipitațiile care ar trebui să mai cadă”, a mărturisit Arpășanu în pauza Adunării Generale a membrilor LAPAR din data de 19 februarie 2019. „Până în prezent, în zona agricolă Călărași s-au înregistrat căderi de precipitații de circa 150 l/mp, însă am mai avea nevoie de încă pe atât, până la final, astfel încât să obținem o producție bună de grâu. În cazul în care vom avea parte de ploaie, chiar și până în data de 20 iunie a.c., având în vedere că vegetația a pornit mult mai târziu față de alți ani, finalizarea coacerii grâului se va prelungi chiar spre 1 iulie, chiar până la jumătatea sa, astfel încât să ajungem la o cantitate optimă pe care să o putem recolta”.

Curioși din fire, reporterii au „săpat” mai adânc și au aflat de la fermierul călărășean că secretul unei bune recolte de grâu este să nu te „zgârcești” la materialul semincer însămânțat.

„Apropo de sintagma «un bob și-un spic» - asta înseamnă că, în momentul în care semeni, în toamnă, stabilești o cantitate mai ridicată la hectar, nu te plafonezi. Sunt anumite soiuri de grâu care au ca recomandare 150 kg de sămânță/ha, însă ca să ai o garanție că vei avea o producție mai bună, ar trebui să mai mărești cu 20 la sută cantitatea de sămânță la hectar. Sunt soiurile noastre, cele românești, pe care eu, prin ceea ce practic de câțiva ani buni, am mers pe o densitate de 650-700 de boabe germinabile pe metru pătrat. Asta îmi asigură o garanție a producției, având un spic principal care se dezvoltă bine și viguros. Vorbim practic de un minimum de 6-7 tone de grâu recoltat la hectar, care însă depinde și de masa hectolitrică și de masa a 1.000 de boabe. Mereu spun că dacă avem o greutate mai mare pe masa de 1.000 de boabe, cu atât producția crește, și acesta este adevărul”, a mai mărturisit agricultorul.

Cu o suprafață lucrată de circa 850 de hectare pe raza comunei Dragalina, județul Călărași, Arpășanu a încercat să comaseze și suprafețele, astfel încât să se poată lucra în condiții mai bune și cu utilajele pe care le deține în prezent.

Anul 2018 a însemnat pentru Virgil Arpășanu o producție de grâu „destul de bună”.

„Am ajuns la o cantitate medie pe suprafața pe care am cultivat-o cu grâu la 8.900 kg/ha, dar din punct de vedere calitativ am avut o deficiență vizavi de masa hectolitrică. Și asta deoarece, în momentul în care au venit precipitațiile în faza de coacere deplină, automat diminuează și greutatea hectolitrică a grâului”, a mai precizat fermierul. „Dacă ai posibilitatea să dai îngrășăminte și nu ai apă, iar este grav. Dacă vin însă precipitații mai abundente în perioada de lapte-ceară spre coacere, atunci se diminuează producția. Prin culcare și prin furtunile care vin, plantele își încetează activitatea, bobul șiștăvește și, automat, scade și producția la hectar”.

Locul 7 din 10 top producții de grâu pe județe

După un an agricol 2017-2018 greu, cu fenomene extreme, fermierii din Bărăgan au răsuflat uşuraţi la finele recoltatului. Judeţul Călăraşi sa aflat în top 10 al ţării, la recolta de grâu. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), în Bărăgan a fost obţinută o producţie de 5.300 kg/ha.

Statisticile ministerului au relevat că recolta de grâu din 2018 a depăşit 10,2 milioane de tone, cu peste 2,3% mai mare faţă de 2017, atunci când s-a cifrat la 10 milioane de tone. Zece judeţe au realizat peste 5 milioane de tone din recoltă, respectiv Timiş, cu o medie de 6.200 kg /ha, Arad (6.100 kg/ha), Bihor (6.095 kg/ha), Giurgiu (5.800 kg/ha), Constanţa (5.652 kg/ha), Mehedinţi (5.400 kg/ha), Călăraşi (5.300 kg/ha), Ialomiţa (5.300 kg/ha), Satu Mare (5.100 kg/ha) şi Brăila (5.086 kg/ha). În judeţul Călăraşi, producătorii agricoli au estimat, înainte de cules, recolte medii undeva la 6 tone pe hectar.

Publicat în Cultura mare
Marți, 30 Octombrie 2018 19:27

2018, cel mai bun an agricol din istorie

Investițiile majore din sectorul agricol au generat o performanță spectaculoasă, agricultura românească făcând paşi majori spre modernizare, ale cărei efecte se văd în producţiile tot mai mari, au anunțat analiştii KeysFin printr-un raport, aceștia adăugând că țara noastră înregistrează, în 2018, cel mai bun rezultat agricol din istorie.

„S-au făcut investiții semnificative în optimizarea fluxurilor de producție, de la folosirea unor semințe performante la eficientizarea și modernizarea lucrărilor de întreținere a culturilor și recoltare mecanizată, inclusiv prin monitorizarea prin satelit. Din multe puncte de vedere, agricultura românească a făcut pași uriași spre modernizare, iar efectele se văd în recoltele tot mai mari, de la an la an”, se precizează într-un comunicat KeysFin de marți, 30 octombrie 2018.

Specialiștii companiei citate mai precizează că țara noastră înregistrează, în 2018, cel mai bun rezultat agricol din istorie. Producţia record de grâu şi porumb plasează cifra de afaceri din agricultură aproape de nivelul de opt miliarde de euro, susţin experţii de la KeysFin, într-o analiză privind evoluţia businessului din acest sector.

„Datele Ministerului Agriculturii arată că producţia de grâu din acest an este mai mare cu 200.000 de tone faţă de anul trecut, depăşind 10 milioane de tone, iar cea de porumb ar urma să se situeze între 14,5 şi 15 milioane de tone, comparativ cu doar 11,8 milioane de tone cât va recolta Franţa. Asta înseamnă că România va prelua coroana de cel mai mare producător european de porumb, arată estimările Asociaţiei Generale a Producătorilor de Porumb (AGPM). Şi la orz şi orzoaică, România a avut o producţie bună, mult mai mare ca anul trecut”, se arată în documentul postat.

Opt miliarde de euro, cifra de afaceri în agricultură

Conform analizei, în agricultura românească activează în prezent aproximativ 12.727 de companii specializate în cultivarea plantelor, care au generat, anul trecut, peste 64% din totalul afacerilor din agricultură. Cu creşterea animalelor se ocupă peste 3.247 de firme (29% din totalul cifrei de afaceri), iar în sectorul activităţilor agricole mixte activează 1.272 companii, care asigură 7,6% din totalul business-ului din agricultură.

Datele KeysFin arată că afacerile din agricultură au crescut cu 20,7% în 2017 faţă de 2013 şi cu 6,8% raportat la 2016, la nivelul de 35 miliarde de lei, iar pentru 2018, se estimează depăşirea nivelului de 36 miliarde de lei.

„Rezultatele excelente de producţie pentru grâu şi porumb ar urma să contribuie semnificativ la acest rezultat record, temperat însă, din păcate, de problemele majore din sectorul creşterii animalelor, acolo unde pesta porcină a afectat semnificativ afacerile producătorilor şi distribuitorilor”, susțin experţii.

Dincolo de criza pestei porcine, cert este că interesul pentru agricultură este tot mai mare în rândul investitorilor, dovadă că numărul firmelor a crescut cu peste 7% faţă de 2013, la 17.246.

În plus, în primele 7 luni din 2018 s-au înfiinţat 1.450 de companii noi (avans de 27% faţă de aceeaşi perioadă din 2017), dar au dispărut aproape 6.500, cu 33% mai multe decât în primele luni din 2017.

„Agricultura românească se află în plin proces de consolidare, dovadă că în piaţă au avut loc, în ultimii 2-3 ani, foarte multe fuziuni şi achiziţii. Sunt investitori străini, în principal, care au preluat mari suprafeţe de terenuri şi ferme, oferind suportul logistic care a permis dezvoltarea acestor recolte record, în ciuda problemelor cu seceta”, au mai spus aceştia.

Costul mediu per angajat în agricultură în 2017 - 3.540 lei

Același document relevă faptul că numărul angajaţilor din agricultură s-a majorat cu șase procente faţă de 2013, până la un total de 85.400, dar a scăzut cu 2% faţă de 2016. Anul trecut, costul mediu per angajat a crescut mult mai rapid decât productivitatea muncii, cu 63,4% faţă de 2013 şi cu 18% faţă de 2016, la 3.540 lei per angajat. Productivitatea muncii din acest sector a marcat, anul trecut, un avans de 14% faţă de 2013 şi de 9% faţă de 2016.

„Şi în acest sector, ca şi în alte domenii ale economiei, criza acută de forţă de muncă îşi spune cuvântul. În acest context, tot mai multe firme au mizat pe soluţiile integrate, procesul de tehnologizare a agriculturii accentuându-se şi mai mult”, explică analiştii.

Potrivit datelor KeysFin, cele mai mari afaceri din agricultura românească sunt realizate în judeţele Timiş (2,85 miliarde de lei), Călăraşi (2,54 miliarde de lei), Constanţa (1,93 miliarde de lei), Buzău şi Satu Mare, cu afaceri de câte 1,6 miliarde de lei fiecare.

Topul cultivatorilor este condus de Agro-Chirnogi SA, cu afaceri de 880,6 milioane de lei în 2017. Compania este urmată de Promat Comimpex SRL (541,5 milioane lei), Plantagro-Com SRL (439,7 milioane lei), Agricost SA (359,2 milioane lei) şi Wine Solutions Network SRL (284,2 milioane lei).

În top 5 crescători de animale, Smithfield România SRL se află pe primul loc, cu afaceri de 920,1 milioane lei, urmată de Transavia SA, cu 531,5 milioane lei, Agrisol International SRL (291,5 milioane lei), Avicola Buzău SA (264,3 milioane lei) şi Avicarvil SRL (159,3 milioane lei).

2018 – numărul insolvențelor a crescut

Documentul publicat de compania citată mai arată, de asemenea, că sectorul agricol nu este scutit de provocări, de la accesul dificil la finanţare la efectele blocajului financiar.

„De exemplu, numărul companiilor în insolvenţă din sector a crescut cu peste 15%, la 389 de companii în primele luni din 2018, semn că multe companii nu au resursele financiare să reziste dificultăţilor din lanţul financiar”, se mai scrie în comunicat.

Analiza KeysFin arată că, după construcţii şi industria extractivă, agricultura este al treilea domeniu ca perioadă medie de plată a datoriilor curente (297 zile în 2017), mult peste media economiei (161 de zile în 2017).

Agricultura se află tot pe locul trei, după activităţile profesionale şi construcţii, la perioada medie de încasare a datoriilor (165 de zile în 2017), din nou peste media economiei (90 de zile în 2017).

„Sunt semne că multe dintre companii, mai ales IMM-urile din acest sector, suferă acut de subfinanţare. Datoriile comerciale au crescut cu 37% faţă de 2013 la 13,3 miliarde de lei în 2017. Relevant este şi faptul că datoriile restante către furnizori au crescut cu 8,8% faţă de 2013, la 3,66 miliarde de lei. Din această sumă, peste 1,44 miliarde de lei sunt restanţe de peste un an, care reprezintă 54% din total, faţă de doar 40% cât erau în 2013. În acelaşi timp, ponderea facturilor neplătite într-o perioadă de peste 30 de zile a scăzut de la aproape 25% în 2013 la 12%, adică la 327 milioane de lei în 2017”, precizează specialiștii.

Potrivit analiștilor, chiar dacă pe ansamblu evoluţia sectorului este una pozitivă, încheierea unui contract de furnizări de servicii, de achiziţie de seminţe, îngrăşăminte, servicii de întreţinere etc poate genera un blocaj financiar în măsura în care firmele nu se informează suficient în privinţă partenerilor de afaceri.

„În etapa de semnare a contractului, de stabilire a condiţiilor şi de plată, este esenţială consultarea unor rapoarte de bonitate şi/sau de grup înainte de acordarea creditelor comerciale şi stabilirea termenelor de plată. Iar în perioada post-semnare devine necesară monitorizarea clienţilor pe diferite surse, de la Centrala Incidentelor de Plăţi, la datele din Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, schimbările de acţionari şi administratori etc.”, au mai spus analiştii de la KeysFin.

Pentru a fi în continuare competitivi, fermierii români trebuie să acceseze ultimele tehnologii

Evoluţia cifrei de afaceri din sectorul agricol demonstrează că România are un potenţial semnificativ, iar viitorul arată excelent pentru acest sector de activitate.

Experţii susțin că, în aceste condiţii, este evident nevoie de tehnologii şi soluţii moderne pentru combaterea dăunătorilor, bolilor şi buruienilor, mai ales în contextul în care presiunea factorilor climatici asupra ecosistemelor agricole este tot mai mare. Pentru a rămâne competitivi pe piaţă, fermierii români trebuie sa apeleze la ultimele tehnologii şi soluţii, subliniază analiştii.

Agricultura foloseşte, în prezent, 70% din resursele globale de apă dulce, iar 40% din suprafaţa agricolă mondială suferă de efectele fenomenului de eroziune. Datele Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) arată că, în fiecare secundă, pierdem o suprafaţă agricolă echivalentă unui teren de fotbal, iar până în anul 2050 patru miliarde de oameni vor locui în ţări cu deficit de apă.

Nici România nu este scutită de pericolul deşertificării. Potrivit datelor Oficiului pentru Studii Pedologice, peste 1.000 de hectare sunt acoperite de nisip în fiecare an, procesul de eroziune şi deşertificare fiind cel mai evident în sudul Câmpiei Române, Dobrogea şi Sudul Moldovei.

Datele IPCC (Comitetul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice) arată că o treime din teritoriul României, aproximativ 7 milioane de hectare, şi 40% din suprafaţa agricolă se află în zone cu risc de deşertificare.

Publicat în România Agricolă

Nu mai puțin de opt tone de porumb boabe la hectar au obținut, în medie, în acest an, fermierii olteni, chiar dacă recoltatul nu a fost definitivat decât pe o treime din suprafața însămânțată, randamentul intermediar înregistrat fiind semnificativ mai mare decât cel din anii precedenți, relevă datele unui raport al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Olt, prezentate marţi, 18 septembrie 2018, de directorul general al instituţiei, Dragoş Drăghicescu.

Potrivit acelorași date, până la această oră, de pe suprafața recoltată s-a obținut o cantitate totală de porumb boabe de 292.000 de tone, în condițiile în care campania de cules continuă.

Producătorii agricoli recoltează în această perioadă şi floarea-soarelui, cultură în cazul căreia randamentul mediu pe hectar este de 3,1 tone. Până în prezent, floarea-soarelui a fost recoltată de pe mai mult de 80% din suprafaţă.

Drăghicescu a mai precizat că după campania agricolă de vară, judeţul Olt se clasează printre primele zece din ţară din punctul de vedere al randamentului la hectar la principale grupe de culturi.

În 2018, în judeţul Olt, cea mai întinsă suprafaţă - 128.900 de hectare - a fost cultivată cu grâu, producţia medie la finalul campaniei de recoltare fiind de 4,8 tone pe hectar, iar cantitatea totală obţinută fiind de aproximativ 618.720 de tone.

Pentru anul viitor, producătorii agricoli au decis să semene grâu pe circa 126.000 de hectare, această cultură urmând să fie cea mai întinsă.

Publicat în Cultura mare

În ciuda efectelor vremii nefavorabile asupra dezvoltării culturilor agricole în sezonul 2017-2018, fermierii cărășeni au reușit să obţinută recolte destul de bune la finalul campaniei de vară, a anunțat ing. Pavel Nefir, directorul-adjunct al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Caraş-Severin.

Mai exact, producătorii agricoli din Caraș-Severin au reușit să obțină la grâu un randament de peste 4.500 kg la hectar, în timp ce la orz şi la triticale, producția la hectar a fost de aproape 4.000 kg.

Conform afirmațiilor lui Nefir, citat de agenția națională de presă, campania de vară din acest an a durat peste 60 de zile, dublu faţă de anul trecut.

„Cu toate că lucrez de foarte mulţi ani în domeniu, aceasta a fost cea mai lungă campanie de vară pe care am trăit-o până acum, pentru că a durat 63 de zile, de la 11 iunie, până la 13 august, ceea ce înseamnă foarte mult pentru recoltatul culturilor de vară. Ca să facem o comparaţie, trebuie să spunem că, anul trecut, această campanie a ţinut doar 35 de zile. Capacitatea zilnică de recoltare a judeţului Caraş-Severin, ţinând cont de numărul de combine existente, de norma de lucru a unei asemenea combine, este de 2.575 de hectare. Dacă vremea ar fi fost favorabilă, recoltatul ar fi durat 11 - 12 zile. Prin urmare, cauza prelungirii recoltării nu a constituit-o lipsa unei dotări tehnice corespunzătoare, ci reprizele de ploaie care au fost aproape zilnice”, a precizat șeful DAJ Caraș-Severin.

Acesta a mai precizat că întârziindu-se recoltatul la culturile de vară, se ajunge la supracoacere, ceea ce înseamnă, în fapt, pierderi cantitative, dar mai ales calitative.

În ceea ce privește producția de grâu, aici s-au realizat peste 4.500 kg la hectar, iar la orz şi triticale aproape 4.000 kg, în timp ce la rapiţă au fost obținute peste 2.200 kg la hectar.

Din totalul celor 28.000 de hectare de culturi recoltate în această vară, circa 80% din suprafaţă a aparţinut fermelor mari, societăţilor comerciale, iar 20% a aparţinut agricultorilor mici, respectiv, societăţilor individuale.

Publicat în România Agricolă

Potrivit afirmațiilor făcute de ministrul Agriculturii, Petre Daea, luni, 3 septembrie 2018, în cadrul unei emisiuni televizate, în anul agricol 2017-2018 România a obținut cele mai mari producții de grâu, orz și orzoaică, înregistrate în statistici.

El a adăugat că România este, rămâne şi va fi una dintre marile puteri cerealiere ale Europei, datorită faptului că deține condiţii extraordinare de climă şi sol pentru a realiza randamente mari.

„România este, rămâne şi va fi una dintre marile puteri cerealiere ale Europei, pentru că are condiţii extraordinare de climă şi sol pentru a realiza randamente mari. Am demonstrat doi ani de zile, şi anul trecut, şi anul acesta, România a rămas în frunte. Puţini credeau. Am spus-o în primăvară. Anul acesta, faţă de anul trecut, este o singură diferenţă la grâu. Anul trecut, au fost şi spice şi paie, anul acesta, sunt mai multe spice decât paie. Se întrebau când intrau cu combina în lan că nu ştiau de unde curg atâtea boabe. Zic: uită-te la spic, tu vrei grâul până la buric. Nu. Acum e mai mic, dar uită-te la spic. Este cea mai mare producţie de grâu pe care a obţinut-o România, mai mare decât anul trecut cu 200.000 de tone şi la acelaşi nivel ca randament, la unitatea de suprafaţă. Cea mai mare de când e ţara, ţară (...) Este şi cea mai mare producţie de orz pe care am obţinut-o şi de orzoaică de toamnă”, a spus ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la Antena 3.

El a adăugat că aceste producţii-record nu sunt raportările de altădată pentru că, mai afirmă Daea, „nu mai facem raportări din acelea. Acum se fac raportări corecte şi oamenii sunt mai potoliţi la raportări. Şi o să confirme şi Eurostat”.

Marți, 28 august 2018, Petre Daea declara într-o conferinţă de presă că producţia de grâu din acest an este mai mare cu 200.000 de tone faţă de anul trecut, depăşind 10 milioane de tone, deşi a fost un an greu, în care „România a fost răvăşită de o serie întreagă de fenomene naturale extreme”.

„Anul acesta, România a fost răvăşită de o serie întreagă de fenomene naturale extreme, de la temperaturi ridicate în primăvară care au înţepenit răsăritul seminţelor şi care au generat secătuirea solului de apă, la lipsa acestor precipitaţii în intervalul de început al producţiei şi apoi urmat de evoluţii atipice cu cantităţi de apă foarte mari (...) Am încheiat recoltatul la grâu, am spus că nu vom da cifre până nu adunăm ultima cantitate de produs şi până când nu este sub cheia fermierului, să se bucure de ea, să si-o împartă cum doreşte, să o ducă unde doreşte şi să câştige cât poate. Vă pot spune că la grâu am făcut mai mult ca anul trecut, deşi am avut un an greu, cu temperaturi mari, dar prin dotarea pe care au avut-o fermierii, prin concentrarea lor din timpul zilei, prin urmărirea fazelor de vegetaţie, prin programul de lucru fermierii au reuşit să adune grâul, iar producţia este cu 200.000 de tone mai mult decât anul trecut. E o producţie pe care fermierii o merită, pe care ţara trebuie să o folosească şi pe care noi toţi trebuie să o consemnăm ca atare. Practic, este prima dată, cu anul trecut, când România depăşeste 10 milioane de tone de grâu”, declara ministrul de resort.

Potrivit statisticilor, recolta de grâu din acest an a depăşit 10,2 milioane de tone, cu peste 2,3% mai mare faţă de anul trecut când s-a cifrat la 10 milioane de tone.

Zece judeţe au realizat peste 5 milioane de tone din recoltă, respectiv Timiş cu o medie de 6.200 kg /ha, Arad (6.100 kg/ha), Bihor (6.095 kg/ha), Giurgiu (5.800 kg/ha), Constanţa (5.652 kg/ha), Mehedinţi (5.400 kg/ha), Călăraşi (5.300 kg/ha), Ialomiţa (5.300 kg/ha), Satu Mare (5.100 kg/ha) şi Brăila (5.086 kg/ha).

Recolta de cereale păioase de vară a ajuns la 12,826 milioane de tone, în creştere uşoară, sub 1%, faţă de anul trecut, când a fost de 12,709 milioane de tone, cu o producţie medie de 4.655 kg/ha, comparativ cu anul trecut, de 4.598 kg/ha.

În rândul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), România ocupa, în 2017, primul loc la floarea-soarelui (în funcţie de suprafaţa cultivată şi de producţia realizată), locul întâi la porumb boabe în funcţie de suprafaţa cultivată, şi locul doi la producţia realizată, după Franţa. De asemenea, la grâu era pe locul cinci atât la suprafaţa cultivată, cât şi la producţie.

Publicat în Cultura mare

Cu toate că, în 2016, România a produs cu doar 300.000 de tone de lapte în plus față de Austria, randamentul pe cap de vacă furajată pare a fi dublu (3,9 milioane de tone de la 1,1 milioane de vaci la noi în țară față de 3,6 milioane de tone de la 540.000 de capete în Austria), potrivit datelor statistice date publicității de Eurostat luni, 30 ianuarie 2017.

În aceeași ordine de idei, la nivel regional s-a descoperit că există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte productivitatea vacilor de lapte. Pe primul loc este regiunea Lombardia (Italia) cu 9.870 de kilograme pe cap de vacă, urmată de regiunea Midtjylland (Danemarca) cu 9.533 de kilograme pe cap de vacă. Pe ultimele locuri sunt regiunea Yuzhen Tsentralen din Bulgaria, cu 3.117 kilograme pe cap de vacă, şi regiunea Nord-Est din România, cu 3.396 de kilograme pe cap de vacă.

Tot în 2016, conform datelor Eurostat citate de Agerpres, bovinele din exploatațiile zootehnice ale Uniunii Europene au produs o cantitate totală de aproximativ 168,3 milioane de tone de lapte, dintre care 96,9% (sau 163 milioane de tone) a provenit de la vacile de lapte, iar restul de 3,1% (sau 5,4 milioane de tone) de la oi, capre şi bivoliţe.

Peste o cincime (20,9%) din cantitatea totală de lapte de vacă a provenit din Germania, urmată de fermele din Franţa (16%), cele din Marea Britanie (9,6%) şi Olanda (9,4%).

În Uniunea Europeană, în 2016, o cantitate de 152 de milioane de tone de lapte a fost pusă la dispoziţia sectorului lactatelor şi procesată. Din cantitatea totală, 37% (sau 56 de milioane de tone) a fost utilizată pentru producţia de brânză, în timp ce 30% a fost utilizată pentru producţia de unt, 13% pentru producţia de smântână şi 11% pentru a produce lapte de băut. Marea Britanie a produs peste o cincime (22%) din laptele de băut din UE, iar Franţa, Germania, Italia, Olanda şi Polonia au produs împreună 70% din brânza fabricată în UE.

Publicat în Zootehnie

Cercetările efectuate de echipa Pioneer arată că nu există nicio influență asupra productivității hibridului, corelată cu înroșirea frunzelor, afirmă Mihai Valentin, product manager, Pioneer România, într-o lucrare transmisă presei de specialitate.

Conform rezultatelor muncii de cercetare, prezentate de angajatul companiei, hibrizii care genetic dețin acest fenomen rămân la fel de productivi, fie că frunzele se coloreaza în roșu, fie că nu.

Ar trebui fermierii să se îngrijoreze de acest fenomen al colorării frunzelor de porumb în fazele de dezvoltare timpurii, cu pigmentul antocianic răspunzător de emiterea radiației roșiatice sau nu?, se întreabă specialitul Pioneer. Tot el dă și răspunsul: „Depinde de cauzele care provoacă fenomenul. Nu este deloc neobișnuit ca imediat după răsărirea micilor plantule de porumb, sub influența diverșilor factori (meteorologici, antropici, chimici etc), acestea să capete acea tentă roșiatică pe frunze, mai ales în faza de 2-4 frunze (faza de sevraj a porumbului). Și, ca prin minune, în faza de șase frunze, această colorație să dispară exact ca în reprezentațiile lui David Copperfield”, a declarat Mihai Valentin, product manager, Pioneer România.

Există o serie de factori care provoacă această colorație, dar să nu uităm că scopul final al activității agricole nu este reprezentat de admirarea coloristică și nuanțele date de unghiurile de incidență ale luminii, ci este cel al obținerii de producții rentabile economic și stabile, a adăugat el.

Care sunt cauzele care pot provoca înroșirea frunzelor de porumb?

Porumbul violaceu nu este o „invenție“ modernă. Această colorație roșiatică a frunzelor de porumb a fost observată din cele mai vechi timpuri și se manifestă „cu succes” pe forme de porumb sălbatic ce cresc in zonele montane răcoroase din Peru și Mexic.

Practic, această colorație violacee este dată de o serie de gene, mai exact opt la număr, răspunzătoare de exprimarea fenotipică a pigmentului antocianic, a detaliat angajatul Pioneer. Există numeroase plante care dețin același numar de gene. De exemplu, arțarul roșu are frunze cu tentă roșiatică în primăvară, cum de altfel există arțari cu frunze total verzi. Să nu uităm de banala varză roșie care, culmea, face fotosinteză și dă randamente foarte bune, chiar dacă e „roșie”, cum, de altfel, sunt cunoscute o serie de flori ornamentale ce au frunze cărnoase și colorate în roșu. Diferența dintre „varianta” colorată în roșu și cea verde este aceea că varza, arțarul, florile ornamentale roșii dețin acele gene responsabile de sintetizarea pigmentului antocianic.

În cazul porumbului, care este un hibrid, această caracteristică este transmisă de la părinți, ca de altfel multe alte caractere care nu se manifestă fenotipic în condiții normale. Marea majoritate a hibrizilor de porumb deține cinci din cele opt gene responsabile pentru colorația violet. Celelalte trei gene se regăsesc doar la o parte din hibrizi, care sunt și usor mai sensibili la temperaturi scăzute. Atunci când acești hibrizi sunt expuși la temperaturi scăzute, genele declanșează secretarea de pigment antocianic în micile plantule. Același fenomen se poate observa și atunci când, noaptea, temperatura aerului coboară sub 10 grade Celsius, iar ziua temperaturile depășesc 15 grade Celsius, atunci când avem amplitudini mari de temperatură între zi și noapte.

Această colorație se manifestă doar în fenofaza de până în șase frunze ale porumbului, când acesta trece prin acea „perioadă de sevraj”, când planta se hrănește preponderent prin sistemul radicular embrionar și investește masiv în dezvoltarea rădăcinilor coronare (principalul sistem radicular al plantei mature), în defavoarea dezvoltării aeriene.

În primăverile cu temperaturi scăzute, cu umiditate în sol, acoperite de resturi vegetale, cu siguranță hibrizii ce dețin toate cele opt gene răspunzătoare de secretarea pigmentului antocianic se vor manifesta fenotipic, prin apariția colorației violacee pe frunze. Pigmentația violacee poate apărea și la plantele mature (peste șase frunze), însă în aceste cazuri, aceasta este determinată de alți factori (vătămari mecanice sau chimice, atac de insecte) și alt soi de gene sunt răspunzătoare.

Toate testele demonstrează că nu este o influență de niciun fel asupra plantei de porumb sau randamentului final. Nu există nicio corelație între culoarea violacee și metabolismul plantei, creștere, producția de clorofilă sau producția de boabe.

Temperaturile scăzute pot afecta însă plantulele de porumb, fie că sunt sau nu colorate în violet. Vremea rece reprezintă un factor de stres, ce vor afecta porumbul verde, alb, roșu sau orice altă culoare ar avea, prin încetinirea metabolismului plantei. Este o regulă general valabilă în lumea vie.

Cercetările Pioneer arată că atât hibrizii ce dezvoltă colorația violacee, cât și cei care rămân verzi, atunci când au fost expuși la frig, au avut același conținut în clorofilă, fără nicio diferență. Pigmenții antocianici sunt secretați în partea periferică a frunzei, nu la interior (unde se găsește clorofila).

inrosire

În portofoliul Pioneer se găsesc o serie de hibrizi consacrați, extrem de productivi și care au caractere agronomice deosebite, dar care dețin cele opt gene, manifestând în condiții de stres termic colorația violacee. Aduc aminte aici de P9241, poate cel mai stabil și bine adaptat hibrid la condițiile din România, care deține caractere agronomice aproape de perfecțiune (tulpină puternică, înrădăcinare profundă, toleranță excepțională la secetă și arșiță, toleranță deosebită la Fuzarium și Gibberela) și P9911, etalon de randamente-record în grupa FAO 400, care prezintă acest caracter de colorație violacee.

De obicei, această colorație violacee dispare foarte rapid, după faza de șase frunze, dacă temperaturile sunt ridicate (în corelație cu metabolismul plantei), sau mai încet, dacă temperaturile scăzute persistă. Temperaturile scăzute, nu colorația violacee, provoacă această creștere lentă.

Recomandarea ar fi ca atunci cand alegeți un hibrid, să consultați un reprezentant Pioneer din zonă, pentru a vă da detalii suplimentare legate de hibridul ales. De exemplu, P9241, deși se colorează în violet, are o dezvoltare rapidă (early growth) în primele faze de vegetație, care îl face pretabil pentru programul de semănat timpuriu al Pioneer.

Alte cauze care pot provoca fenomenul de carență în fosfor (P)

„După cum bine știți, carența în fosfor se poate manifesta prin această colorație violacee a frunzelor”, afirmă de la bun început specialistul companiei. Bineînțeles, în aceste cazuri, o analiză agrochimică a solului va furniza informații asupra conținutului de fosfor disponibil (din soluția solului). Mare atenție însă, cea mai mare parte a fosforului din sol este sub formă „blocată”, inaccesibil plantelor. Dacă analizele vor arăta că nivelul de aprovizionare este suficient, fertilizarea suplimentară cu fosfor nu va schimba în verde culoarea violet a plantelor.

Cum putem să ne dăm seama dacă este vorba de colorație determinată genetic sau este deficient de fosfor?

În cazul în care colorația violacee este uniform răspândită pe întreaga solă, cauza este, cel mai probabil, determinată genetic. Dacă colorația apare în vetre, localizată pe zone, indică de obicei o carență în fosfor. Carența în fosfor este, de asemenea, cauza probabilă și dacă această colorație persistă peste stadiul de șase frunze.

Solurile reci, cu textură grea, se încălzesc mai greu, plantele suferă, metabolismul fiind încetinit -  reprezintă o altă cauză a apariției colorației violacee.

Sistemul de lucrări - pe solurile lucrate în sistem „minimum tillage”, acoperite de resturi vegetale, zonele compactate pot provoca reacția de colorație violacee.

Utilizarea necorespuzătoare a pesticidelor sau a fertilizanților (în special cei cu azot pot distruge mezocotilul plantulei) vor induce în anumite cazuri secretarea de pigment antocianic.

Apariția colorației violacee nu va influența productivitatea hibridului, în schimb condițiile de mediu, tehnologia aplicată, greșelile tehnologice o vor face.

În momentul de față, Pioneer are în România cea mai performantă gamă de hibrizi deosebit de bine adaptați condițiilor climatice specifice teritoriului României, cu o plasticitate ecologică deosebită.
Garanția succesului fermierului constă în productivitatea și în stabilitatea produselor Pioneer.

„Toate aceste caracteristci sunt înglobate sub o singură umbrelă, un brand deja consacrat în România - Optimum® AQUAmax®”, a conchis Mihai Valentin.

Publicat în Tehnica agricola
Pagina 1 din 2

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

biofest grafica

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista