Sudul Olteniei este cunoscut pentru solurile sale nisipoase, un teren dificil pentru agricultură, dar plin de potențial dacă este corect gestionat. Iată câteva dintre încercările specialiștilor de a da valoare acestei zone.  

Solurile nisipoase au apărut în urma unor procese geologice care au inclus depuneri fluviale și eoliene. În perioadele recente, defrișările și agricultura intensivă au accentuat eroziunea, transformând zone fertile în regiuni aride. Clima este continentală cu o ușoară influență mediteraneană, ce se caracterizează prin uscăciune accentuată în perioada iulie – septembrie și o cantitate normală de precipitații în mai și în iunie. Temperatura medie anuală este de 11,1℃. Media multianuală a precipitațiilor este 548 mm, fiind repartizate neuniform pe luni și cu variații mari de la un an la altul.

Astăzi însă, Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri (SCDCPN) Dăbuleni, situată în comuna doljeană Călărași, conduce eforturile pentru reabilitarea acestor terenuri, utilizând tehnologii moderne de agricultură și irigații.

SCDCPN Dăbuleni a schimbat istoria locului

Rostul Stațiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni este ca, prin intermediul cercetării, specialiștii de aici să caute soluții pentru creșterea productivității pe aceste tipuri de soluri. Dr. ing. Aurelia Diaconu, director al stațiunii, explică faptul că cercetarea aici a început într-un moment în care în zonă se valorifica doar vița-de-vie, iar oamenii pribegeau pe alte meleaguri pentru a putea cultiva cele necesare traiului. Doar eforturile cercetărilor de aici au făcut ca acum să existe o mare diversitate de culturi adaptate acestui tip de sol. „La Dăbuleni se cultivau foarte puține specii. Ponderea o deținea vița-de-vie înființată prin șanțuri, pe care localnicii o duceau cu rădăcina cât mai aproape de pânza freatică, pentru că în această zonă lipsa apei a fost o problemă dintotdeauna. Încă deținem o colecție cu soiuri pentru vinuri roșii, pentru vinuri albe, cu Roșioara, străvechea Roșioară, și cu struguri de masă – pentru că zona este ideală pentru vița-de-vie cu struguri de masă. Din Dăbuleni, locuitorii plecau în Dobrogea și în Banat pentru a-și realiza necesarul de cereale. Dar după ce Stațiunea a pus în aplicare un proiect amplu de exploatare agrosilvică a solurilor nisipoase, zona s-a schimbat, pentru că au început să cultive și alte specii în afară de puținul grâu pe care-l obțineau și de strugurii pe care-i recoltau pentru vinul de Roșioară, au început să cultive pepeni verzi, piersici, nectarine, caise, au apărut arahidele, ca noutate, fasolița și zona a început să prospere și am zis eu că dăbulenii au câștigat în lupta cu deșertificarea și s-au realizat aici la ei acasă cultivându-și pepeni, cartofi timpurii, viță-de-vie cu struguri de masă, aveau locuri de muncă și n-au mai fost nevoiți să plece în alte zone pentru a-și câștiga existența. De aici, de la Stațiune, a plecat ideea exploatării acestei zone printr-un proiect amplu de exploatare agrosilvică a zonei solurilor nisipoase din România, suprafața fiind de circa 430.000 de hectare, din care numai în Dolj sunt 100.000 de hectare. Ăsta e și motivul pentru care s-a înființat stațiunea de cercetare în Dolj, pentru că aici sunt cele mai multe suprafețe cu soluri nisipoase. Nisipurile zburătoare din Sahara olteană, cum a denumit-o presa. Pe lângă vița-de-vie, care a ocupat suprafețe însemnate în zonă, s-au dezvoltat pomii fructiferi în acea perioadă, stațiunea având până în ’90 o suprafață foarte mare de pomi. Din cele 4.000 de hectare, vreo 300 erau cu plantații de pomi fructiferi și vreo 500 cu viță-de-vie”, povestește Aurelia Diaconu.

Un proiect gigant

Printre cele mai mari realizări ale SCDCPN Dăbuleni este realizarea unui amplu proiect finanțat internațional care a modificat substanțial geografia locurilor. „Ideea acestui proiect amplu de exploatare agrosilvică, care a pornit de la Stațiune, a constat în defrișarea a 9.000 de hectare de păduri și înființarea a 2.000 de kilometri de perdele de protecție. Și atunci s-au redat agriculturii aceste terenuri printr-un proiect finanțat cu bani împrumutați de la BIRD. S-au nivelat solurile, s-au decopertat, nivelat, un domeniu foarte important era ameliorarea solurilor nisipoase, prin diferite metode, și după aceea înființarea sistemului de irigații, pentru că un factor limitativ a fost dintotdeauna apa, care nu este suficientă de la natură pentru nicio specie. Deflația eoliană a fost înlăturată prin înființarea de perdele forestiere”, ne explică Aurelia Diaconu. Și cum tot domnia sa susține, odată ce s-a realizat terenul, mai lipseau doar speciile pe care să le cultive și, evident, de acestea s-a ocupat tot stațiunea. „Și s-au început testări pe foarte multe specii, dintre care s-a remarcat drept cea mai pretabilă la acea dată cultura de pepeni verzi. Iar Stațiunea a fost cea care a elaborat tehnologiile de cultură, a avut mai multe proiecte prin care a și creat soiuri adaptate la aceste condiții. În 1986, s-a creat soiul Dulce de Dăbuleni, după aceea De Dăbuleni și Oltenia, soiuri care se cultivau la început și care au dat, practic, brandul Dulce de Dăbuleni și, de aici, pepene de Dăbuleni.” Și așa a ajuns Dăbuleniul să fie cunoscută drept „Patria pepenilor” renumiți pentru gustul lor dulce.

Tehnologii moderne pentru pepeni

Dr. ing. Ștefan Nanu, director adjunct științific al Stațiunii, subliniază că în prezent pepenii verzi de la Dăbuleni se cultivă folosind tehnologii avansate, cum ar fi irigarea prin picurare, mulcirea solului cu folie de polietilenă și răsadurile altoite. Tehnologia este cheia succesului în intenția de-a ajunge cu pepeni pe piață înaintea tuturor. „Dacă acum 30 de ani pepenii se puneau prin semănat direct în sol, în cuiburi, manual, acum se cultivă doar prin răsaduri altoite, se irigă doar prin picurare, se mulcește terenul în folie de polietilenă, se fac tunele de protecție pentru a ieși mai repede și, într-adevăr, Dăbuleniul este zona din care ies primii pepeni la nivel de România. Noi abordăm două mari probleme în Stațiunea Dăbuleni, și mă refer acum strict la cultura de pepeni: abordăm partea de ameliorare, adică partea în care noi, Stațiunea, creăm soiuri de pepeni verzi adaptate acestor zone, acestor soluri, acestor condiții climatice. Și, bineînțeles, producem sămânță pentru cei interesați de aceste soiuri, pe care avem obligația, ca menținători de soi, să le menținem. Pe de altă parte, un alt aspect foarte important este dezvoltarea tehnologiilor de cultivare, pentru că soiul este doar o verigă. Tehnologia de cultivare are mult mai multe. Degeaba am un soi bun, dacă restul tehnologiei nu-l fac la un nivel înalt. Și atunci trebuie să venim și cu tehnologii adecvate, adaptate acestor condiții climatice care se schimbă de la an la an și care sunt cumva din ce în ce mai neprielnice cultivării pepenilor verzi, în special, dar și a altor specii. În dorința de a dezvolta o tehnologie cât mai performantă, am venit cu câteva precizări față de veriga fertilizare, care ani la rând în zonă se făcea puțin mai rudimentar, se foloseau îngrășăminte care nu erau cele mai potrivite sau la vremea aia erau, acum au apărut variante mult mai bune și mai economice. Am venit acum cu o variantă de fertilizare dezvoltată în colaborare cu firma Green Has din Italia, rezultatele sunt promițătoare, nu sunt definitive, mai avem un an de cercetări, după care vom veni exact cu cea mai bună rețetă de fertilizare pentru pepenii verzi. Este important ca noi să venim cu toate verigile tehnologice, să le dezvoltăm, să facem, de fapt, o tehnologie completă a pepenilor verzi, iar această tehnologie s-o predăm, s-o „vindem” cultivatorilor din zonă, pentru ca ei să facă performanță, să profite. De fapt, rezultatul muncii noastre se vede în rezultatele financiare ale oamenilor din zonă. Dacă ei sunt mulțumiți, atunci și noi suntem mulțumiți”, arată Ștefan Nanu.

Extinderea culturilor

SCDCPN Dăbuleni nu se limitează la pepeni. Au făcut cercetări asupra culturilor de piersici, nectarine, caise și arahide, culturi de viță-de-vie, fasoliță, mazăre, cartofi timpurii, diferite legume și dovleci de copt. Au elaborat tehnologii de cultivare la grâu, secară, porumb, sorg, soia, fasoliță, arahide, floarea-soarelui, lucernă, lavandă, cimbru de cultură, isop, ipcărige, fenicul, crăițe, gălbenele și altele. Ultima realizare a stațiunii este omologarea soiului „Valim 24”, un dovleac de copt cu un gust deosebit și o culoare intensă. Acest dovleac, omologat în 2024, va fi disponibil fermierilor din anul 2025. „Are niște calități deosebite, are o culoare aparte, un portocaliu intens și un gust foarte bun. Nu doar că este foarte dulce, are și o textură plăcută. Deci pe lângă gustul foarte dulce, depășește 12% zahăr, nu este nici foarte înecăcios, nici foarte apos. Am copii mici care-l preferă. În perioada de toamnă nu consumă altceva, e fructul lor preferat și, da, ne putem mândri cu această nouă realizare a Stațiunii, nu-i spun ultima realizare, pentru că sperăm să nu fie ultima, este cea mai recentă realizare a Stațiunii, dovleacul pentru copt Valim 24. Am ținut să-i punem și 24 tocmai pentru că el a fost omologat anul 2024. Fermierii, cultivatorii de dovleac, să știe că din această toamnă avem la dispoziție semințele. Pentru că principalul rol al Stațiunii este de a produce semințe din specii românești pentru cultivatori, iar acest nou soi va fi pe piața semințelor începând cu această toamnă, pentru a fi cultivat începând cu 2025”, a precizat doamna biolog Alina Paraschiv.

O carte pentru fermieri și specialiști

Recent, au lansat o carte care să reflecte munca cercetătorilor de aici, după cum spune directorul științific Ștefan Nanu: „O carte în care am adunat toate rezultatele muncii noastre, ale celor de la Stațiunea din Dăbuleni”. Cartea numită „Cultura pepenilor verzi și a pepenilor galbeni în câmp” poartă semnătura unui colectiv format din dr. ing. Ștefan Nanu, dr. ing. Gheorghe Marinescu, dr. ing. Zoltan Felfoldi și drd. biolog Alina-Nicoleta Paraschiv. 

Drd. biolog Alina Paraschiv, cercetător științific în cadrul Stațiunii, ne prezintă în câteva cuvinte această lucrare: „Cartea s-a dorit a fi, în primul rând, o noutate științifică, dar, pe de altă parte, este și una practică, fiind utilă atât breslei noastre științifice, cât mai ales fermierilor, elevilor și studenților care se apleacă spre acest capitol, al horticulturii. Am încercat să adunăm toată informația de care dispuneam până la momentul actual, pe care am încununat-o cu cercetările care s-au realizat de-a lungul timpului la noi la Stațiune, cercetări mai vechi, dar și actuale. Am făcut o retrospectivă a tehnologiilor, de la înființat direct în câmp prin sămânță până la cea mai nouă și performantă tehnologie, care se aplică astăzi în zonă. Și nu doar atât, am tratat și partea de protecție a acestei specii, am vrut să trecem în revistă toate bolile și toți dăunătorii cu care se confruntă specia ca atare, precum și problemele pe care le întâmpină cultivatorii în încercarea lor de a stopa acțiunea nocivă a insectelor sau a bolilor”.

Și pentru că doamna Paraschiv este specialist în fiziologie, zice că prin intermediul acestei cărți, pe lângă detaliile tehnice care sunt expuse acolo, a încercat să fundamenteze aceste tehnologii cu cercetările de fiziologie și biochimie care s-au făcut de-a lungul timpului, pentru că i se par niște informații deosebit de importante. „Pentru a înțelege planta în amănunt, trebuie să ajungi până acolo încât să știi ce se întâmplă cu capacitatea ei fotosintetică, cu rezistența ei față de stresul termic, hidric care sunt în zonă și nu numai, stresul produs de boli, de dăunători, și cumva toate datele astea vin și încununează tot ceea ce se știa despre pepenii verzi și pepenii galbeni.” 

Sigur că sunt importante aceste cunoștințe, pentru că plantele au nevoie de hrănire adecvată și de aceea este important să știi câtă apă, ce fertilizanți sau substanțe de protecție să le dai și când trebuie să le fie administrate, mai ales că schimbările climatice au dus la un regim hidric extrem de redus, fără să mai punem la socoteală că la Dăbuleni precipitațiile sunt oricum reduse. De altfel, aici irigarea este absolut necesară. Iar irigarea prin picurare a început să se impună pe scară largă, fiind soluția pe care specialiștii au recomandat-o. „Noi nu avem oferite de la natură cantitățile de apă necesare pentru niciuna dintre speciile cultivate, și cu atât mai mult dacă vorbim de bostănoase, pentru că ele sunt specii mari consumatoare de apă, și atunci a trebuit să găsim această soluție de irigare prin picurare, care vine cu aport de apă localizat, controlăm cantitatea necesară speciilor, dar nici nu pierdem, pentru că noi nu avem foarte multă apă în zonă, și bineînțeles că are și avantajul de a putea administra și fertilizanții pe timpul perioadei de vegetație. Deci dacă fertilizarea de bază o putem face înainte de a înființa cultura, prin aceste sisteme de irigare prin picurare omul are un ajutor, în sensul că vine și practică fertilizarea, fertirigare, cum spunem noi, odată cu apa administrează și fertilizanții, ceea ce îi reduce foarte mult munca. Pentru că și asta este o problemă asupra căreia trebuie să atragem atenția: forța de muncă este din ce în ce mai puțină, oamenii sunt din ce în ce mai puțin interesați să muncească în agricultură, tinerii fug de agricultură și atunci fermierii, cei care încă sunt și se ocupă, încearcă să-și găsească soluții și să se ajute în producerea acestor legume, și în special a bostănoaselor”, argumentează biologul Alina Paraschiv necesitatea acestei tehnologii. 

Pepenele de Dăbuleni, o posibilă marcă înregistrată

Pe lângă tot acest sprijin realizat sub formă de genetică, tehnologie și asistență pe care stațiunea le oferă fermierilor din zonă, putem să adăugăm următoarea recomandare făcută de directorul SCDCPN Dăbuleni, Aurelia Diaconu: „O problemă foarte grea este aceea a valorificării, la pepeni și nu numai. Pentru că ne confruntăm și la celelalte specii cu probleme de valorificare. Zona noastră a rămas în urmă în ceea ce privește asocierea și de aceea nici nu poate accesa fondurile pe care le are la îndemână prin programele europene de finanțare. Astăzi am tras un semnal de alarmă, că noi, Stațiunea, venim să-i sprijinim cu partea de logistică, adică să le punem la dispoziție în mare parte documentația de care au nevoie pentru Caietul de sarcini, ca ei să se autentifice și să dea identitate pepenilor de Dăbuleni. Așa cum am spus, noi am și delimitat un areal, numele îl avem stabilit, «Pepenele de Dăbuleni», și de trei ani tot facem determinări pentru a defini tipul de pepene pe care să-l autorizăm, istoric avem și partea de documentație să dovedim că Pepenele de Dăbuleni în acest areal pe care l‑am delimitat este reprezentativ și se cultivă din cele mai vechi timpuri, tot noi avem date pe care să le furnizăm, lor nu le rămâne decât să se hotărască să facă parte dintr-o cooperativă, dintr-un grup operațional și să aplice. Nu putem să facem asta în locul lor. Putem fi parteneri, putem fi cei care îi îndrumă, dar nu putem să aplicăm noi. Și atunci, dacă ei își vor vinde producția sub un brand, alta va fi situația. Vor reuși să vândă pepenele la adevărata lui valoare și să-și recupereze fondurile și energia pe care le consumă cu producerea pepenilor de la Dăbuleni, atât de renumiți”.

Poate că mulți dintre cei care viețuiesc în zona de sud a Olteniei nu-și dau seama cât de norocoși sunt că au avut în preajmă un asemenea colectiv, care i-a împins de la spate să învingă, de astă dată, nenorocul de a fi avut parte de o astfel de climă și de un astfel de sol. O dovadă că prin muncă se poate birui orice fel de adversitate, iar ei, ajutați de stațiunea de la Dăbuleni, au reușit.

Articol de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Renumiții pepeni de Dăbuleni scot din necaz fermierii Olteniei

Popas în Sahara Olteniei

Trecut, prezent și viitor în cercetarea agricolă românească

Am vizitat recent localitatea Călărași, alta decât cea care dă numele județului din Bărăgan, una situată pe malul Dunării, în județul Dolj, între orașele Bechet și Dăbuleni, unde am stat de vorbă cu primarul de acolo, Sorin Sandu, mai mult despre agricultură decât despre realizări edilitare. O discuție vie, din care am reținut câteva idei interesante.

Primarul comunei doljene Călărași, Sorin Sandu, provine, după cum mărturisește, chiar cu mândrie, din serviciile secrete, fiind fost ofițer specializat pe antiterorism și contraspionaj. Dar cum aceste servicii nu au fost privite cu prea multă stimă de populație, asociindu-le cu poliția politică de dinainte de Revoluție, nu părea prea ușor să își convingă consătenii că este potrivit să îi conducă, dar el susține contrariul. „Mi-a fost uşor să demontez eticheta de «securist» şi să o transform într-un blazon. Atunci când oamenii se conving că eşti ceea ce văd ei că eşti şi nu ceea ce s-a spus, e foarte uşor. Mi-a folosit experiența de acolo în ceea ce fac acum, aici. Ea poate fi foarte uşor transferată în domeniul administrativ şi mă refer nu la vreo parşivenie sau mai ştiu eu ce, ci la disciplină, rigurozitate, perseverenţă, curaj şi un spirit ceva mai naţional decât cel pe care-l perorează şi-l strigă mulţi în gura mare că ar fi. Sunt bucuros că am reuşit să conving atât de mulţi oameni să aibă încredere în mine. Ar fi un dezastru să nu-i conving până la final că este aşa, şi dacă ar fi să fie o bucurie împlinită asta ar fi, să constat şi la final că oamenii nu au avut aşteptările înşelate şi că nici eu nu m-am înşelat că aş fi putut să fac ceva pentru comunitate.”

Discuția a fost preponderent legată de agricultură, pentru că Sorin Sandu nu este străin de acest domeniu, în ciuda faptului că a avut o altă meserie. „Mi-e simplu să vorbesc despre asta, pentru că sunt unul care a cultivat cartofi, a cultivat lubeniţă, a cultivat varză, care a transportat zi şi noapte, care a dormit pe piaţă şi a mâncat din sacoşă, pe piaţa de la Sebeş, de la Ocna Mureş sau Sibiu, chiar pe când eram ofiţer. Vacanţele mele, concediile mele, ca să-mi completez oarecum veniturile, pentru că asta este, trebuie s-o recunoaştem, unii visează că acolo erau bani mulţi – nu erau… – mi le-am completat în felul ăsta, muncind.” Așadar, o experiență diversă care l-a ajutat să le ofere consătenilor săi sfaturi competente. „Cum poţi să judeci pe cineva dacă n-ai făcut niciodată ceea ce face el? Sunt «n» speţe într-o localitate: sociale, economice, juridice, cărora trebuie să le dai o soluţie, un răspuns. Dacă nu ai trecut prin acele lucruri, dacă nu le-ai trăit personal, sigur, poţi să le dai o soluţie din ce ai învăţat, dar niciodată nu se va potrivi perfect teoria cu practica. Sunt atât de multe evoluţii în practică, şi au depăşit de mult teoria, încât doar experienţa de viaţă poate să aşeze partea de cunoaştere a teoriei cu aceea de practică, să poţi da un sfat potrivit cuiva, să nu-l baţi pe spate, să plece bătut pe spate şi să-l amâni”, ne spune Sorin Sandu.

O administrație modernă

Înainte de a vorbi despre problemele pe care localnicii din «Sahara Olteniei» le au, să numim câteva realizări edilitare. Au refăcut un cămin care a ars, din nefericire, de la o instalație electrică. „Am reuşit să găsim finanţare. Sigur, ne aflăm lângă cămin, dar peste tot dacă vom merge veţi vedea că se construieşte. Un azil pentru persoane cu dizabilităţi; în spatele şcolii se construiesc spaţii de relaxare pentru elevi, pentru că era peste tot numai ciment, era un mediu depresiv pentru un copil care iese din clasă; în faţă sunt toaletaţi pomi; în partea cealaltă o să se construiască depozitul; continuăm cu modernizare la iluminat; cu modernizarea şi perfecţionarea sistemului de transmisie electronică al operatorilor de telefonie. Adică, trebuie să asigurăm nişte condiţii oamenilor de aici. Numai anul ăsta am reuşit ceea ce nu se făcuse până acum, lucruri banale: poţi plăti cu cardul la Primărie la Călăraşi, poţi să plăteşti din străinătate online, ceea ce nu se întâmpla, îţi faci buletinul la Călăraşi, aici în spate, la tine acasă, sunt lucruri care păreau atât de banale şi care lipseau”, arată primarul, adăugând că lucrul cel mai important pe care și l-a propus a fost schimbarea mentalităţii consătenilor şi câştigarea încrederii în administraţia publică. „Încrederea se câştigă prin prezenţa permanentă în mijlocul lor, indiferent de eveniment, dar mai ales la evenimentele obişnuite, banale, iar celelalte aspecte au fost atinse prin transparenţă. Suntem, probabil, singura localitate care transmite absolut toate şedinţele Consiliului online. Oricine, și din străinătate, ştie ce se întâmplă la el acasă, când se ceartă consilierul cutare cu primarul, pentru ce a dat primarul bani, cine insistă şi ce insistă să se facă ceva, dacă e bine, dacă-i rău, deci fiecare are posibilitatea să vadă, nu să audă o poveste din gura cuiva şi uite că acum vine campania electorală, când îi vine cineva la poartă şi-i spune: «Am făcut, am dres», îi spune omul: «Știu, v-am văzut». Şi ceea ce-i spui tu este adevărat sau nu. «Îmi aduc aminte că în data de… ai spus nu»… sau «ai spus da». Aşa poţi fi prins la minciună… dar te şi obligă. Transmiterea informaţiilor în timp real, ca şi acum, te obligă la corectitudine, pentru că eşti uşor de prins”, povestește Sorin Sandu. Greu de comentat, doar că ne întrebăm ce ne împiedică să le fie urmat exemplul? 

O regiune aparte

Comuna este învecinată cu Dăbuleni, o comună mult mai cunoscută în țară pentru felul solului de aici, precum și pentru culturile specifice, dar și pentru că stațiunea de cercetări asupra solurilor despre care spuneam că au specificitate aparte, comparativ cu alte zone din țară, poartă acest nume (Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni), cu toate că și sediul, și o mare parte din suprafața ei se află pe teritoriul comunei Călărași. Aceste soluri sunt, după cum scrie pe site-ul institutului, „soluri cu textura grosieră, cu conținut de argilă coloidală sub 12 % și de humus redus (0,1-1,6%). Solurile nisipoase au o fertilitate naturală scăzută, fiind slab aprovizionate cu azot și fosfor și mediu aprovizionate cu potasiu”. Regiunea al cărui sol este astfel este mult mai întinsă, zona fiind supranumită, cum am spus mai sus, „Sahara Olteniei”. Se cultivă aici preponderent pepeni (lubenițe), căpșune și cartofi. 

Tot de pe site-ul stațiunii am extras și un fragment despre clima de aici: „Din punct de vedere climatic, zona solurilor nisipoase din stânga Jiului este încadrată, după Köppen, în provincia climatică CFax, având un pronunțat caracter continental cu ușoară influență mediteraneană, ce se manifestă printr-o uscăciune accentuată în lunile iulie – septembrie și o cantitate normală de precipitații în lunile mai și iunie. Temperatura medie anuală este de 11,1° C. Media multianuală a precipitațiilor este 548 mm, fiind repartizate neuniform pe luni și cu variații mari de la un an la altul”. 

Culturi devansate de climă

Se pare însă că modificările climatice se manifestă și aici, pentru că agricultorii din zonă încep să își schimbe obiceiurile, cel puțin așa susține interlocutorul nostru: „În fiecare an, odată cu schimbarea climei, oamenii au plantat mai devreme în câmp, au coborât timpul de plantare, s-au dus către lunile februarie-martie. Tocmai de aceea am ieșit cu primele căpșune pe 24 martie și cu primii cartofi de seră pe 29 martie. Vă imaginați?”. Greu de imaginat, ai putea crede că sunt de prin import, când îi vezi așa devreme în magazine, chiar și atunci când vezi că pe etichetă spune că sunt din România, dar e bine de știut de acum înainte. Mai ales că domnul Sandu ne-a zis că pepenii ajung pe piață încă de la începutul lunii iunie. Și când te gândești că în copilăria mea așteptam pepenii în august!  

Nu am putut să nu aducem în discuție într-un astfel de moment bârfele care circulă cum că se forțează data de recoltare prin tratamente chimice. Domnul primar a respins categoric aceste... „vorbe”, cum numește respectivele teorii. „Vorbele, în general, trebuie să conțină subiect, predicat, împreună să formeze argumentul. Sunt doar niște prostii de natură a pune într-o lumină nefavorabilă producătorul. Imaginați-vă, când pune dăbuleanul și călărășeanul cultura în februarie, câți dăunători sunt încât să fie el nevoit să trateze solul? Vă imaginați cum colcăie? Atunci dorm! Nu există așa ceva. Singurele tratamente sunt acelea de întreținere împotriva gerului, frigului. Și tratamentului ăstuia îi spune folie, îi spune agril, în cel mai rău caz un sulfat de cupru sau ceva de genul ăsta, care să întărească planta în perioadele în care se anunță pentru ziua următoare, că este ger, este frig. Și atunci, este un tratament cu sulfat de cupru, pe care-l știm cu toții! Sau cu sulf! Dar orice tratament ar fi aplicat, și care până la urmă este obligatoriu la orice plantă, oriunde în lumea asta, cine spune că nu tratează vorbește prostii! Cel mai important este ca tratamentele să fie dintre cele acreditate și agreate, și mai ales să treacă timpul acela de remanență, timpul care trebuie să se scurgă din momentul aplicării tratamentului până la trecerea efectelor lui, astfel încât când ajunge pe piață produsul respectiv să fie lipsit de elementele care nu ar trebui să se afle în el. Or, producătorii de aici urmează cursuri fitosanitare, sunt acreditați în direcția asta, au fost conștientizați cu privire la faptul că o greșeală de genul ăsta pe piață îi poate lipsi de posibilitatea de a mai merge acolo și de a mai produce, pentru că ar primi interdicție, și în condițiile astea sigur: vrei să rămâi pe piață? Trebuie să fii curat. Îți iei semințe conforme, îți iei probe de sol, îți faci probe la… și mi-aș dori cu Stațiunea de cercetări, dacă tot am vorbit aici, să avem o cooperare și să ne certifice dacă produsele noastre sunt OK, și să ieși cu ele pe piață. Atunci când găsește pe cineva, tu scoți hârtiile tale și spui: nu știu ce-i faceți lui, dar solul meu este în regulă, produsul meu la origine, la semințe, este în regulă, am și buletin în ceea ce privește certificarea faptului că nu conține elemente nepotrivite și fac dovada faptului că vin cu el dintr-un depozit unde au fost asigurate condiții frigorifice necesare de temperatură pentru produsul respectiv. Asta e singura scăpare. Altfel, dacă vom merge la grămadă cu produsele pe piață, e foarte probabil ca cineva să fie identificat din zonă și să te trezești cu toată zona carantinată doar pentru că nu este cunoscută originea certă a bolii respective”, precizează Sorin Sandu.

Producătorii, defavorizați de preț

Un aspect pe care domnul Sandu îl consideră incorect este disproporția între prețul cu care pleacă marfa de la ei și cel cu care este vândută către cumpărătorul final. El exemplifică cu căpșunile și cartofii de la momentul în care erau considerate trufandale: „Preț de trufanda la vânzător. La producător este prețul absolut normal. Prima producție, dacă am plecat cu 30 lei căpșuna, ea s-a vândut cu 60 de lei. Dar cel mai concludent este prețul la cartof. A plecat de aici cu 12 lei, din care scazi oamenii pe care-i plătești, transportul, pentru că noi transportăm la București, și atunci ajungi la un preț de 7-8 lei pe kilogram la primii cartofi scoși, în condițiile în care s-au vândut atunci, în primă instanță, cu 24 de lei. Deci practic producătorul a dat cu 8 lei, la masă s-a vândut cu 24. Ce a investit producătorul, ce a investit vânzătorul? Vă imaginați, omul ăsta a investit începând cu luna octombrie, când a adus TIR-uri întregi de găinaț de pasăre, pe care l-a pus pe sol, după care a pus folie în februarie, a pus agril, a irigat, apă, motopompe, pază, iar la final, ca să găsești pe cineva să recolteze, sub două milioane pe zi cu țigări și cu mâncare nu găsești. Acum, scădeți din acei 12 lei toate lucrurile astea și puneți în partea cealaltă, unde se vinde cu 24, unde azi o primește, până mâine o vinde, singura investiție fiind prețul tarabei”. Trebuie să recunoaștem că sună foarte revoltător și, cu toate astea, prețul este cel pe care îl face negocierea dintre părți. Bănuim că nu vine nimeni cu pistolul să negocieze. Constrângerea este de altă natură, producătorii sunt mulți și dezbinați, iar comercianții sunt destul de bine organizați, „nu-mi dai tu, iau de la vecinul!”. Tu nu prea ai cum să zici în replică, „nu-ți dau ție, că am o armată care așteaptă la poartă!”, că nu așteaptă nimeni, sunt tot ei, cu același preț. Și marfa e perisabilă. Și uite așa nu e nevoie de pistol să îți impună prețul. Soluția e simplă, unirea. Edilul Sorin Sandu spune că au apărut în ultimii trei ani cinci cooperative, în condițiile în care nu exista niciuna, și că sunt patru depozite private și un al cincilea care aparține UAT Călărași, adică primăriei, și care este în curs de realizare, fiind câștigată de curând la licitație pentru a fi executat și finanțat de Compania Națională de Investiții. Și atunci te întrebi cum de se mai impun comercianții la negociere? Pentru că probabil aceste cooperative sunt încă în procesul de educare, abia acum învață să își folosească potențialul unirii. 

Asocierea, încă ineficientă

Interlocutorul nostru observă un aspect pe care probabil mulți îl așteptau de la asociere, o mai mare eficiență în producție, care însă se lovește de fragmentarea proprietăților. „Una este să te asociezi ca persoană, alta este să reușești să asociezi terenurile și să le aduci comasate în același loc, astfel încât să economisești energie, mijloace și combustibil, lucrând o suprafață doar cu un utilaj, în loc să-l lucrezi cu 25. De exemplu: 25 de oameni într-o cooperativă. Dacă sunt 25 de suprafețe separate de câte un hectar, cu toții vor ara în aceeași zi cu 25 de tractoare, 25 de hectare. Mâine-l discuie cu 25 de tractoare și 25 de discuri, poimâine seamănă, întind folie, după care vor face 25 de fântâni, vor avea 25 de paznici, 25 de dube cu care să care, vor avea pe piață alte 25 de puncte în care să livreze. Toate astea se reflectă asupra prețului de cost. Dacă acele 25 de hectare ar fi fost comasate, că aici trebuia lucrat înainte, întâi comasarea terenurilor și după aceea asocierea oamenilor. Dar cred că se vor rezolva în timp. Deci am putea coborî prețul de cost dacă am putea lucra cele 25 de hectare cu două tractoare, am păzi cu un singur om și am uda cu o singură motopompă dintr-o singură fântână”. susține Sorin Sandu. E cam optimist să crezi că dacă nu s-a făcut o comasare atâția zeci de ani se vor realiza curând, mai ales că și dacă aduni într-o asociație numai proprietari învecinați, tot nu poți fi sigur că ei nu se vor certa din varii motive și nu vor sparge unitatea suprafeței. Rămâne să profite de alte avantaje pe care le aduce asocierea, cele mai la îndemână, desfacerea și aprovizionarea cu inputuri prin intermediul unei singure voci care să negocieze prețuri mai bune. E adevărat că nu e suficient să poți negocia, trebuie să ai și ce negocia. Domnul primar a sesizat această problemă și a zis că se luptă să îi facă pe fermieri să conștientizeze acest lucru: „Orice retailer, orice cumpărător permanent își vrea ca partener un producător tot permanent și vrea predictibilitate, și vrea diversitate de produse. Or, cooperativele astea, în timp, trebuie să asigure aceste lucruri: continuitate în aprovizionarea celui care vrea produsul respectiv. Nu va face nimeni un contract pe două săptămâni sau patru săptămâni. Diversitate de produse, o listă de produse, pentru că retailerul preferă să încheie un singur contract cu un producător care-i livrează 5 produse, decât să încheie contracte cu 15 producători din localități diferite, din locuri diferite. Cheltuieli enorme, se reflectă în preț absolut totul, și predictibilitate: «La anul va mai fi la fel? Mai am la acest producător acces să pot să am garanția că acest contract va continua sau trebuie să bâjbâi să găsesc alți producători, să-mi completez produsele?». Deci toate aceste lucruri pot deveni avantaje pentru producători, sunt lucruri pe care ei trebuie să le conștientizeze, noi de la nivelul primăriei încercăm să-i conștientizăm cu privire la asta, așa cum o facem și în ceea ce privește subiectul cel mai important de aici încolo, lipsa apei”.

Irigarea, veșnica problemă

Într-adevăr, a vorbi despre lipsa apei aici este ca și cum ai vorbi despre funie în casa spânzuratului. Dunărea trece la câțiva pași de pământurile acestor fermieri și ei nu au cu ce să își ude culturile. Iată ce ne spune Sorin Sandu: „Apa care trece pe lângă localitate, Dunărea, pleacă din Pădurea Neagră din Germania, trece prin multe țări. Până să ajungă la noi, toți o exploatează pentru irigații, pentru băut, pentru producerea de energie. La noi e sfârcul, coada Dunării. Ce mai ajunge la noi folosim și noi. Din păcate, schimbările de climă pe care le avem acum ne-au adus în situația ca în aceste luni în care de obicei eram la Dunăre pentru apărare contra inundațiilor, culmea, este o secetă cumplită, Dunărea este la un nivel la care dacă va continua să scadă în ritmul ăsta este foarte posibil să nu avem apă de irigat, pentru că încă nu au pornit stațiile principale, acestea întârzie deocamdată, pentru că având niște motoare electrice, au nevoie de uscare, de timp de adaptare și nu pot… nici pe vremea lui Ceaușescu nu erau pornite, oricât ar fi vrut ei. La sfârșitul lui aprilie, când motoarele erau uscate, atunci porneau. Or, oamenii, pentru că s-a încălzit clima, seamănă mai timpuriu și au nevoie de apă. Și atunci soluțiile pentru ei vor fi, probabil, în viitor atât foraje la adâncime, cu respectarea legalității, dar forajele la adâncime sunt costisitoare, vor trebuie realizate tot în forma asta asociativă, nimeni nu poate da 2-3 miliarde pentru o fântână, pentru că asta presupune; ai pus și contor și ai terminat…”.

Se știe că sunt fonduri îndreptate spre acest tip de sistem local de gestionare a apei, dar asta presupune existența unei asociații a utilizatorilor de apă care să preia o anumită infrastructură existentă. Din păcate, așa cum susține domnul Sandu și cum știm cu toții, nu prea se potrivește teoria cu situația din teren. „Din nefericire, statul român a decis prin 2001 să dea aceste instalații pe mâna proprietarilor, cum ar veni, dar proprietarul a avut o viziune abstractă, chiar dacă a fost o comunitate, la momentul respectiv nu au conștientizat ce avere au primit și în doi-trei ani doar au muls, le-au folosit, nu s-a investit nimic în repararea lor sau în eficientizare, că până la urmă erau energofage. Chiar dacă la vremea aia se plătea jumătate din energia electrică, dar din beneficii ar fi trebuit să se investească în motoare care consumă mai puțin, în sisteme de distribuire a apei, adaptate la noul tip de proprietate. Sistemul de irigații a fost făcut când exista o asociere, două IAS-uri, un CAP și o stațiune, erau trei-patru entități cărora le era livrată apă. Era simplu. Gândiți-vă numai la Călărași, unde acum sunt 27.000 de proprietăți teren arabil, cum reușesc oamenii ăștia să se racordeze la sistemul de irigat, dacă hidrantul se află pe terenul cuiva de 20 de ari, că așa a căzut el acolo cu 20 de ari, ăla și-a pus acolo cânepă sau pălăgeni sau căpșune, cum să se lege de acolo 30 de vecini? Ce face ăsta cu 20 de ari, că-i calcă ăia toată cultura! Deci nu mai este posibil tipul ăsta de livrare a apei, și atunci ar fi trebuit OUAI-urile să se adapteze și să folosească sistemele astea ca acum, suspendate, cu role...”, punctează Sorin Sandu.

Din păcate nici un astfel de sistem nu este pretabil în zone atât de divizate, pentru că acum ar exista această posibilitate de a face proiecte de reabilitare a infrastructurii secundare și pentru a investi în aripi de ploaie. De ce este greu de aplicat, ne explică tot edilul comunei doljene Călărași: „Sunt 27.000 de proprietăți. În condițiile astea, o proprietate poate avea doi, trei, patru metri lățime. Oamenii nu pun aceeași cultură, pun culturi diverse, potrivite cu ceea ce gândesc ei. Ne aflăm în imposibilitatea utilizării unui astfel de sistem de udare, pentru că fiecare are cultura lui și nu merge”. El crede că ar exista o posibilitate de a-i determina pe oameni să realizeze că pot face culturi asemănătoare, care s-ar preta la un sistem de irigare prin crearea unei stații care să servească drept exemplu de eficiență „Dacă tot am o aripă de udare de tipul ăsta, oare acum pot fi și eu convins să pun același tip de cultură pe suprafața respectivă, încât să beneficieze cu toții de aceeași tehnologie, de aceleași nevoi de udare? Deci oamenii de aici vor trebui să gândească așa: «Dacă folosim sistemul ăsta, atunci punem 40 de hectare de căpșune, indiferent câți proprietari suntem, ne asociem chiar și  doar între noi, fără acte». Pentru că îi ajută nu numai la irigat. Îi ajută și la fertilizare, și la polenizare, și la tratamente, îi ajută la absolut totul. Nu poți să pui culturi diferite una lângă alta și să ai pretenția că polenizarea este una conformă cu tehnologiile, cu știința. Nu-i posibil așa ceva! Dacă aici pun dovleac și acolo pun lubeniță, lubenița va mirosi a dovleac. Și toate celelalte sunt la fel. Și se minunează de ce transferul de boli, de ce transferul de dăunători, de ce în timp ce la mine am tratat și merge, la celălalt nu merge. Normal, că eu am tratat pe o porțiune de 20 de metri, iar în vecinătate cineva nu a tratat. Dăunătorii au migrat, în șase zile sunt la mine! Deci poate că-i forțăm în felul ăsta cu sistemele de irigații să avem aceleași culturi și să poată fi aplicate aceleași tehnologii și mijloace de întreținere a culturilor”. Într-adevăr o viziune de gospodar, de manager care vede perspectiva unui profit mai mare, lăsând la o parte orgoliul lui „știu mai bine!”. 

Puterea exemplului

Din păcate, mentalitățile se schimbă greu, dovadă că ceea ce ne spune primarul Sorin Sandu nu s-a întâmplat în peste 30 de ani de libertate. Dar, cine știe, vine vremea unui declic și se pornește ca o avalanșă, mai ales că se pune problema unui brand comun care să îi reprezinte pe toți din zonă. „Îmi doresc un brand comun, brandul de Dăbuleni e foarte bun, dar i-am nedreptăți și pe mârșăneni, și pe cei din Amărăști, și pe cei din Bechet. Foarte mulți rudari produc, sunt printre cei mai muncitori în momentul ăsta. Și atunci cred că cel mai bun brand ar fi acela de «Sahara Olteniei»”. Nu sună rău deloc. Cine știe, influența domnului primar Sorin Sandu va fi de folos, pentru că el este optimist chiar și în această direcție. „Am un principiu: ce pot să fac eu poți să faci și tu. Dacă eu la vârsta mea fac lucrul ăsta, poți să-l faci și tu. Și mai e o regulă: nu există turmă fără un măgar. Unde a plecat măgarul trebuie să plece și turma. Mai de voie, mai de nevoie, își părăsește locul și-l urmează, pentru că știe măgarul mai bine unde să ducă samarul și pe colegii din grupul respectiv. Cred că cel mai bun mod de a lucra este exemplul personal. Este puțin probabil ca cineva să mai cârcotească și să spună: știți, eu nu pot să fac asta, nu știu s-o fac, în condițiile în care constată că cineva, care poate nu-i pregătit pe domeniul respectiv, măcar vrea să facă și trebuie să vină după el”, conchide Sorin Sandu. Să recunoaștem că cel puțin teoretic are dreptate. Un lider nu este cel care ne spune cum se face, ci cel care ne arată cum se face. Să îi urăm succes!

Articol de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU

În județul Călărași, la Coslogeni, în ferma Tudor 92 – Alisa Group a avut loc, pe 6 iunie 2024, Ziua Grâului Bărăgan, eveniment ajuns la a patra ediție. Au fost prezenți circa 500 de fermieri.

Ultimele noutăți referitoare la culturile de grâu și orz au putut fi văzute la evenimentul organizat în câmp de Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) și susținut de partenerul principal Syngenta.

Platforma expozițională a evenimentului Ziua Grâului Bărăgan a fost o adevărată sărbătoare a cerealelor păioase, prezentând 40 de soiuri de grâu și 10 de orz ale partenerilor celei de-a patra ediții: Axereal, Biocrop, ITC Seeds, INCDA Fundulea, KWS, Lidea, RAGT, Roua Semințe.

Întreaga platformă a fost cultivată în sistem de minimum tillage, cultura premergătoare fiind mazărea.

Lucrările solului au presupus trecerea cu un utilaj de tip Tiger, iar semănatul platformei s-a realizat cu Horsch Pronto 8N, ambele utilaje fiind încadrate în tehnologia minimum tillage.

Erbicidarea miriștii a fost realizată cu un sprayer inteligent, unde a fost aplicată tehnologia în spoturi Carbon Bee (Carbon Bee spot spraying system | Nik-ro.com ).

Planul de tratament a fost asigurat de Syngenta, partenerul principal al evenimentului Ziua Grâului Bărăgan 2024.

Plan tratamente

De asemenea, în cadrul platformei din ferma călărășeană, compania Syngenta - partenerul principal al evenimentului Ziua Grâului Bărăgan - a utilizat serviciul de cartografiere a solului, Interra^® Scan, o tehnologie nouă care are la bază detecția de radiații gamma din sol. Aceste date, împreună cu analiza agrochimică a solului asigură o cartografiere de cea mai înaltă rezoluție și precizie a nivelul de macro și microelemente din sol.

Fertilizarea a fost asigurată de YARA România.

Plan fertilizare

Informații meteorologice

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Vineri, 22 septembrie 2023, la Fermele Iliuță din Dragoș Vodă, județul Călărași, IPSO Agricultură a lansat sistemul integrat See & Spray de la John Deere pentru erbicidare. Astfel, tehnologia viitorului pentru eficientizarea costurilor și protecția plantelor este acum disponibilă în Europa și, desigur, în România. Sistemul de la John Deere See & Spray este util și necesar în orice fermă care țintește profitabilitatea.

Economic și sustenabil, folosind viziunea computerizată și tehnologia avansată pentru a detecta buruienile, utilajul John Deere aplică doar inputul necesar, reducând semnificativ utilizarea erbicidului.

Strategia de protecție a plantelor este cea mai costisitoare verigă din lanțul tehnologic. Cu tehnologia integrată See & Spray de la John Deere se pot economisi până la 40% din costurile cu produsele de protecție a plantelor cu „Green on Brown” și până la 77% cu tehnologia „Green on Green”.

Sistemul See & Spray utilizează tehnologia camerelor video pentru a detecta diferențele de culoare pe teren, astfel stropind doar buruienile. Camerele și componentele hardware sunt integrate direct în rampa utilajului. Este montată câte o cameră pe fiecare metru de lățime de lucru, care detectează plantele verzi cu viteză mare. Procesoarele încorporate analizează imaginile, iar duzele sunt declanșate individual pentru tratamentul necesar la fața locului. Detectarea plantelor verzi pe câmp permite aplicarea precisă a erbicidelor direct pe buruieni. De reținut că, toate buruienile care sunt vizibile și cu ochiul liber sunt detectate de camerele utilajului în mișcare.

Procesorul utilajului See & Spray detectează culoarea verde, aplicând erbicid nerezidual doar pe buruieni. Astfel, odată ce buruienile sunt identificate, sunt activate duzele pentru stropire. Numărul de duze activate poate varia în funcție de frecvența buruienilor din acea zonă a câmpului. Atunci când este necesar, sprayerul poate fi comutat de la Pulverizare Direcționată la Pulverizare Difuză, totul prin apăsarea unui buton de pe afișajul din cabină, astfel pulverizând pe o suprafață mai mare de teren.

Un alt avantaj îl reprezintă viteza foarte mare de calcul, procesoarele încorporate putând să analizeze solul cu o viteză de 205 metri pătrați pe secundă la o viteză de deplasare de 20 km/h, iar duzele sunt declanșate individual pentru tratamentul necesar la fața locului.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

„Din pasiune pentru agricultură” este motto-ul sub care AgriPlanta - RomAgroTec reunește cu succes tot ce este mai important în agricultura românească începând cu primăvara anului 2011. În județul Călărași, la Fundulea, de joi până duminică, respectiv în perioada 25 – 28 mai 2023, lumea agricolă își dă întâlnire la cea mai dinamică expoziție din România, AgriPlanta – RomAgroTec.

Desfășurat în câmp, pe o suprafață de aproape 40 de hectare, evenimentul înseamnă expoziţie în câmp, loturi demonstrative, demonstraţii cu mașini agricole, horticultură, zootehnie, un adevărat spectacol dedicat agriculturii românești.

„Agricultorii găsesc nu doar tehnică de calitate, ci și modele de succes de utilizare a mașinilor și utilajelor agricole, a input-urilor sau a soluţiilor pregătite de companiile din domeniu. Fermierii care ajung la târg află noutăți, participă la lansări de produse, văd culturi experimentale, găsesc pe câmpul de la Fundulea toate sectoarele agriculturii. AgriPlanta - RomAgroTec a devenit o platformă de socializare și de comunicare între agricultori și specialiști, dar și factorii de decizie din domeniu. În fiecare an avem alături de noi reprezentanţi din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, APIA, AFIR, Direcțiile pentru Agricultură din întreaga țară, cercetarea, universitățile agricole etc. Una dintre preocupările noastre este și cea de a fi un model pentru viitorii fermieri. Astfel, AgriKids este o întâlnire amuzantă și educativă cu cei mai mici dintre pasionaţii de agricultură. Aici se joacă, experimentează și învață cum să planteze, ce înseamnă o cultură sănătoasă, cum să respecte mediul și cât de important este să faci totul cu pasiune. Scopul nostru este să rămânem un reper și un suport pentru agricultorii români”, a declarat Corina Mareș, director general DLG Intermarketing, companie care organizează expoziția de la Fundulea – Călărași și pe cea din Transilvania, Agraria, de la Jucu – județul Cluj.

Horti Hub, provocările sectorului horticol

Organizația Națională Interprofesională pentru sectorul de legume - fructe OIPA Prodcom a identificat mare parte dintre nevoile producătorilor și își propune să dezvolte un concept nou de hub horticol: Horti Hub. Astfel, împreună cu DLG Intermarketing - organizatorul expoziției AgriPlanta – RomAgroTec, și cu partenerii tehnici, OIPA Prodcom pune bazele unei platforme independente de discuții și consultare pentru sectorul horticol și îi invită pe cei interesați să contribuie la temele propuse pe toată durata expoziției.

Evenimentele se vor desfășura după următorul program: 25 mai 2023: Finanțarea sectorului horticol, având ca teme finanțarea prin proiecte europene, creditare și asigurări, sprijin legislativ pentru sectorul horticol ca elemente esențiale ale dezvoltării lanțului de valoare sectorial; 26 mai 2023: Expertiza în sectorul horticol, fiind abordate teme ca expertiza tehnică pentru horticultură, cercetare și dezvoltare în sprijinul horticulturii, potențial ridicat versus productivitate scăzută - obstacole versus soluții; 27 mai 2023: Cooperare și Profesionalizare în sectorul horticol, temele fiind cooperarea fermierilor, pregătirea profesională și transferul de know-how ca parte esențială a dezvoltării și diversificării lanțului de valoare.

Zootehnica Show

Vizitatorii AgriPlanta – RomAgroTec au parte și la actuala ediție de un adevărat spectacol al zootehniei autohtone, prezentări de animale în ring, genetică de top din ferme românești, inovație și digitalizare în zootehnie. Pe câmpul de la Fundulea – Călărași, zootehnia este reprezentată de bovine pentru carne şi pentru lapte, ovine şi caprine.

 AgriPlanta – RomAgroTec se poate vizita în perioada 25 – 28 mai 2023, între orele 9.00 – 18.00.

Revista Fermierului vă așteaptă în mijlocul expoziției, la standul (cort) E 99.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În luna august am publicat în Revista Fermierului – ediția print (dar și aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/cultura-mare/item/5484-soiuri-de-grau-adaptate-pentru-sud-estul-romaniei.html) despre două soiuri de grâu adaptate pentru sud-estul României, grâu pe care l-am văzut în ferma Agromec Vlad Țepeș, județul Călărași. Ne-am întors în câmp, la exploatația administrată de Constantin Mihalache la recoltat, pentru a vedea producțiile date de RGT Borsalino și RGT Accroc, soiuri de grâu ce aparțin companiei franceze RAGT, testate, apoi semănate pe suprafețe mari în ferma călărășeană, care pe anumite suprafețe produce și sămânță, categorie biologică C1.

Am ajuns la Agromec Vlad Țepeș în momentul în care sămânța era însăcuită, pregătită de livrare. Pe Constantin Mihalache l-am găsit optimist, cu toate că, la fel ca toți fermierii, s-a confruntat anul acesta cu condiţii climatice extreme, lipsa precipitaţiilor şi temperaturile crescute având mari repercusiuni asupra culturilor înfiinţate şi în toamna trecută, şi în primăvară. „Noi am înfiinţat în premieră în România un soi de grâu, RGT Borsalino, anumite suprafeţe pentru producerea de sămânţă, categorie biologică C1. Cele două soiuri de grâu despre care eu spun că sunt adaptate pentru sud-estul țării noastre sunt RGT Accroc şi Borsalino. Accroc este un soi de grâu extratimpuriu, care în trecut a mai fost cultivat în România, iar fermierii din Constanţa, Tulcea îl cunosc, pe zonele aride a avut nişte producţii spectaculoase, un soi de grâu aristat, cu pruină, ceea ce-l face rezistent la secetă şi chiar la atacul de dăunători. Şi în condiţii vitrege dă producţii extraordinar de bune. De pildă, noi ne-am bucurat de producţii, avându-l pe un areal extins, între 6,5 tone/ha până la 8 tone/ha, producându-ne mari satisfacţii. Un grâu cu talie scurtă, care rezistă la cădere şi cu calităţi foarte bune pentru morărit şi panificaţie. Ambele soiuri sunt aristate, ceea ce înseamnă că sunt mai rezistente la secetă”, arată Constantin Mihalache.

Soiurile de grâu Accroc şi Borsalino au fost însămânțate după data de 5 octombrie 2021. Distanţa între rânduri a fost de 12,5 cm şi s-a folosit o densitate de 340 boabe germinabile pe metru pătrat. Ceea ce a însemnat o cantitate de sămânţă de 150 kg la hectar. „O cantitate mică, care a însemnat un raport sămânţă/producţie foarte bun. A înfrăţit foarte bine, şi-a menţinut fraţii până la recoltare, spicele au fost uniforme şi foarte bine repartizate, nu prea a suferit de secetă şi arşiţă şi la dozele de azot folosite de noi, aproximativ 160 kg substanţă activă la hectar, grâul a rămas practic în picioare, iar recoltatul s-a făcut cu uşurinţă”, menționează fermierul din județul Călărași.

Accroc și Borsalino, soiuri extratimpurii cu calități deosebite

Constantin Mihalache ne-a însoțit în vizita din ferma Agromec Vlad Țepeș și ne-a oferit detalii despre cele două culturi de grâu care i-au adus satisfacții în acest an agricol dificil.

RGT Accroc este un soi extratimpuriu, ceea ce îl face să treacă peste perioada de arşiţă şi secetă din luna mai, cu uşurinţă. „Frunzele acoperite cu pruină, un soi aristat, cu talie scurtă, rezistent la spectrul de boli, inclusiv cel mai rezistent la rugini, galbenă şi brună, şi bine rezistent, tolerant la Fusarium. Calităţi de panificaţie extraordinar de bune, 14,5-15% proteină în condiţiile anului ăstuia, masă hectolitrică foarte bună. Îl recomand cu prisosinţă tuturor fermierilor din zonele aride, secetoase, unde se pot obţine producţii bune şi i-ar scoate din impas în momente precum cele pe care le-am traversat până acum”, precizează fermierul.

De la soiul RGT Borsalino nu a obţinut producţii la fel de mari ca la Accroc, însă rezultatele chiar și așa aduc profit. De reținut că acest soi poate fi cultivat de la sfârşitul perioadei optime până în luna decembrie. Constantin Mihalache îl recomandă fermierilor care seamănă mai târziu, în afara epocii optime. „Înfrățirea a fost extraordinară. Borsalino este un soi umblător, care se poate cultiva, şi recomandarea mea este, pentru că acum am văzut potenţialul lui foarte mare de înfrăţire, că se poate cultiva la sfârşitul perioadei optime până în luna decembrie, deoarece el este poate printre puţinele soiuri din România care nu are nevoie de vernalizare, de perioada de frig pentru a stimula primordiile florale. După cum ştiţi, grâul secretă un hormon nedetectat până acum, dar se bănuieşte vernalină, care-l face să stimuleze procesul de înflorire, de a asigura producţiile cât mai multe şi constante. Acest soi de grâu îl recomand fermierilor care seamănă mai târziu, în afara epocii optime, care din diferite cauze nu pot pregăti terenul, întârzie mai mult la semănat sau îşi doresc să mărească suprafeţele de semănat. La fel, este un grâu aristat, principala calitate a lui este faptul că înfrăţeşte foarte puternic, producţii foarte bune, la fel calităţi deosebite pentru morărit şi panificaţie. Un grâu cu talie scurtă, extratimpuriu, se recoltează cu două-trei zile, chiar mai devreme decât toate soiurile de grâu din România, ceea ce-l face un competitor important chiar şi pentru cultura de orz, care ne aduce primii bani în buzunar fermierilor din România.”

Potenţial genetic cuprins între 10-12 tone/ha

Ambele soiuri se bucură de genetică extraordinar de bună, punctează Constantin Mihalache, fiind introduse în România de RAGT Franţa. „O genetică extraordinară pe culturile de păioase. Ambele soiuri sunt rezistente la rugini, la septoria şi tolerante cu fusarium, ceea ce face ca Accroc și Borsalino să devină o opţiune serioasă pentru fermieri, acolo unde impactul acestor boli este foarte mare. De asemenea, îl recomand tuturor fermierilor, pentru că ambele sunt soiuri extratimpurii, cu înflorire timpurie, ceea ce face ca înflorirea să fie devreme şi să treacă uşor peste perioada de arşiţă şi secetă despre care ştim bine că se manifestă în țara noastră în a doua şi a treia decadă a lunii mai. Sunt soiuri cu talie scurtă, suportă foarte bine dozele superioare de azot, până la 160 kg de substanţă activă la hectar, potenţialul genetic este cuprins între 10 și 12 tone la hectar, foarte rezistente la o serie de boli şi, fiind soiuri cu talie scurtă, rezistente la cădere.”

Agromec Vlad Țepeș se află la început de drum în producerea de sămânță, însă fermieri din întreaga țară caută să cumpere sămânță de la societatea din județul Călărași, având încredere și văzând lucrurile bune care se întâmplă aici de ani buni. „Le recomand cu tărie să cultive aceste două soiuri, Accroc și Borsalino, pentru că aşteptările nu le vor fi înşelate”, a conchis fermierul Constantin Mihalache.

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Orice lucru bine făcut trebuie să țină cont de mai multe aspecte care să se potrivească între ele. Așa se face că pentru o cultură bună, în cazul nostru vorbim despre grâu, trebuie să potrivim foarte bine genetica, tehnologia de cultură și condițiile pedo-climatice, pentru a avea atât calitate, cât și cantitate. Vă propunem să cunoașteți în articolul de față două soiuri de grâu potrivite condițiilor din sud-estul țării noastre, acolo unde au fost testate. Cel care s-a preocupat îndeaproape a fost chiar gazda noastră, Constantin Mihalache, administratorul societății Agromec Vlad Ţepeş, din județul Călărași. 

RGT Borsalino, un soi care promite mult

Primul soi de grâu despre care vom vorbi este cultivat în exclusivitate în cadrul fermei de la Vlad Țepeș, pentru producerea de sămânță, fiind testat și omologat abia anul trecut. Este vorba despre RGT Borsalino, produs de RAGT în Franța, fiind omologat acolo în cursul anului 2019, deci este un soi relativ tânăr. Fermierul care ne-a prezentat soiul de grâu, Constantin Mihalache, spune că în condițiile destul de grele de anul acesta,  se comportă bine, spre foarte bine. „Date fiind condiţiile greu de îndeplinit pentru o cultură de grâu de anul acesta, având, practic, din decembrie până la sfârşit de mai 190 de litri de apă pe metru pătrat şi, după cum vedeţi, starea lui fitosanitară este bună, dar stindardul ne arată că a suferit enorm tocmai atunci când avea nevoie mai mult de un regim hidric bun.”

Caracteristicile lui ne-au fost prezentate tot de domnul Constantin Mihalache: „Este un soi de grâu extratimpuriu, de talie medie, ceea ce-i conferă o rezistenţă foarte bună la cădere şi frângere, rezistent la ruginit, atât brună-galbenă, cât şi la fuzarium, cu o foarte mare putere de înfrăţire, aici am semănat în jur de 320-340 de boabe germinabile pe metru pătrat, a înfrăţit foarte bine, şi cu calităţi foarte bune atât de producţie, cât şi de panificație. În condiții normale pedoclimatice, producătorul ne spune că acest soi de grâu poate produce o cantitate extrem de bună, undeva la 11-12 tone, şi calităţi foarte bune de panificație. Categoria biologică a fost bază și va fi spre vânzare ca şi categorie biologică C1. După condiționare și însăcuit, va fi pus la dispoziţia fermierilor începând, probabil, cel mai devreme, cu 10 septembrie. Cu specificaţia că, dacă există un pat germinativ foarte bine pregătit şi avem o bonitate a solului bună spre foarte bună, densitatea să nu fie mai mare de 340 de boabe la momentul optim, ceea ce ar însemna probabil maximum 170 kg de sămânţă la hectar. Asta înseamnă economie atât pe logistică, cât şi la preţul pe hectar la înfiinţat. Sperăm să aducă rezultate bune spre foarte bune fermierilor din România, exemplificând de altfel că acest soi este aflat în exclusivitate la SC Agromec Vlad Ţepeş, pentru primul an de producere de sămânţă în România”.

În ceea ce privește condițiile de cultivare, gazda noastră ne explică: „Anul trecut, cultura premergătoare a fost cultura de rapiţă, unde am obţinut producţii foarte bune, în jur de 4.200 kg la hectar în această tarla. Sistemul de pregătire este minim-till, am făcut o singură trecere pentru o dezmiriştire uşoară, după care, la 30 de zile, am făcut o trecere cu un subsolier, în aşa fel încât să încorporez şi samursala de rapiţă care mi-a adus un plus de materie organică în sol. S-a fertilizat cu 200 kg de 18-46 şi, conform tehnologiei de administrat îngrăşăminte prescrise, aici fiind un sol acid, s-a mers pe nitrocalcar, s-a administrat mai mult nitrocalcar, în trei faze, ajungându-se până la cantitatea comercială de aproximativ 350 kg. S-au folosit trei aplicări de fungicid, erbicidat din toamnă, n-a mai fost nevoie de erbicidat de corecţie în primăvară, pentru că n-am avut infestări cu buruieni termofile gen volbură sau polygonum, şi atunci erbicidarea din toamnă a fost suficientă, deci aplicarea de trei fungicide. Insecticid la spic, pentru că am avut un atac din cauza secetei foarte pronunţate atât de afide, cât şi de tripşi, şi sperăm la o producţie foarte bună. Anticipăm o producţie de 6,5-7 tone la hectar, în condiţii extreme din cauza schimbărilor climatice la care suntem martori şi, din păcate, suntem obligaţi să le înfruntăm”.

„Principala calitate la Borsalina: este un grâu extratimpuriu, iar asta îl face ca momentul apariţiei spicului şi a înfloritului să fie foarte devreme şi să treacă peste arşiţa din mai, şi atunci producţia este cât de cât asigurată, numai anul acesta a fost, din păcate, caniculă şi secetă în săptămâna a doua din luna mai şi a treia, ceea ce l-a afectat foarte mult, dar, după cum se vede, a trecut cu bine peste această problemă, talia mică spre medie, ceea ce-l face foarte rezistent la cădere, şi nu avem probleme cu dozele suficient de bune pentru azot, şi atunci n-o să fie cădere, şi greutatea hectolitrică o să fie cea care trebuie; rezistenţa la rugini, atât galbenă, cât şi brună, şi la fuzarium. Ceea ce-l face un grâu – şi sperăm să fie – de o calitate, atât a producţiei, cât şi a panificaţiei, deosebită.”

Am reținut și un sfat din partea lui Constantin Mihalache, administratorul societății Agromec Vlad Ţepeş: „Vreau să remarc şi să sfătuiesc sau să dau sugestia fermierilor ca aplicarea îngrăşămintelor să se facă în perioada în care există posibilitatea căderii de precipitaţii, în aşa fel încât cultura să folosească într-un procent cât mai mare aceste îngrăşăminte chimice. La fel, pe fenofaze de dezvoltare aplicarea de fungicide să se facă pe tipurile de boli care apar în anumite fenofaze ale dezvoltării grâului. Şi avem în primă fază dezvoltare pe oidium sau pe făinare şi pseudocercosporella, pătarea în ochi, după care ne confruntăm cu rugini şi septorioze şi bineînţeles tratament la spic pentru fuzarium, care, aşa cum ne sfătuiesc specialiştii, trebuie aplicat în maximum 24 de ore de la apariţia spicului din burduf”.

RGT Accroc, în revenire spectaculoasă 

Un alt soi pe care cei de la Agromec Vlad Țepeș îl au în producție pentru sămânță este RGT Accroc, un soi deja cunoscut în România, „este soiul care practic a revoluţionat cultura de grâu din zona Tulcea-Constanţa, un soi de grâu care s-a adaptat foarte bine în România, în cea mai secetoasă zonă, Constanța-Tulcea. Fermierii de acolo îl cunosc foarte bine. De altfel, în urma publicităţii făcute de firma mea pe Facebook, foarte mulţi fermieri din zona Constanţa-Tulcea m-au contactat pentru a contracta această sămânţă de grâu, Accroc, grâu care a făcut în anii 2005-2006-2007, până prin 2015, recorduri în Constanţa, dar, din păcate, firma care l-a adus nu l-a mai promovat şi s-a cam pierdut sămânţa de la acest soi”.

„Accroc este un grâu timpuriu care s-a adaptat extraordinar de bine la condiţiile de secetă şi arşiţă din România, la fel apariţia spicului şi înfloritului se face timpuriu, ceea ce-l face să treacă foarte bine peste condiţiile severe din luna mai, cu arşiţă şi lipsă de precipitaţii, producţiile sunt foarte bune, am înţeles că în anumite zone din zona Constanţa a depăşit 10-11 tone la hectar. Deci e un grâu foarte dorit şi cultivat în zona Constanţa-Tulcea, pe locuri nisipoase, aride, secetoase.”

Aşa cum am procedat și cu celălalt soi, vom da cuvântul fermierului Constantin Mihalache, pentru a ne prezenta, pe scurt, caracteristicile soiului. „E un soi de grâu de talie medie, cu o calitate nu atât de bună de înfrăţire, dar spectaculos, foarte tolerant la secetă, la cădere. La fel, un grâu aristat, cu pruină – acolo n-am avut deloc probleme, cu soiul respectiv, pentru afide şi tripşi, foarte economicos la pesticide, deci ne încadrăm practic în cerinţele Comisiei Europene de reducere a pesticidelor, şi, la fel, aşteptăm rezultate spectaculoase şi acolo, tot undeva la 7 tone la hectar, în condiţii extreme pedoclimatice.”

Articol scris de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU

Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) continuă seria evenimentelor organizate toamna cu „Ziua Culturilor Fixatoare de Azot”. Partener principal este Corteva Agriscience, iar gazda acestei manifestări aflată la prima ediție este ferma Agro Chirnogi din județul Călărași. Genetica de top așteaptă să fie descoperită de fermieri pe 29 septembrie 2022.

„Ziua Culturilor Fixatoare de Azot” aduce împreună în câmp cultivatorii de soia și lucernă, precum și furnizorii de inputuri.

Soia este o cultură rentabilă prin cantitatea mare de azot lăsată în sol, prin urmare nu poate fi neglijată având în vedere suprafețele cultivate în țara noastră. Județele cu cele mai mari suprafețe de soia sunt: Timiș – 20.663 ha în 2021 (17.674 ha în 2020); Botoșani – 20.548 ha în 2021 (17.481 ha în 2020); Călărași – 16.454 ha (13.211 ha în 2020); Brăila – 15.835 ha în 2021 (14.651 ha în 2020).

„Scopul organizării acestei manifestări este promovarea și dezvoltarea pieței de soia și lucernă în România. Ştim că informaţiile tehnice sunt valoroase pentru fermierii români, mai ales atunci când vorbim despre productivitate”, spune Alina Crețu, director executiv APPR.

Soia, vestită pentru conţinutul ridicat de proteine , este o cultură care face parte din familia leguminose. Anul trecut a dat o producţie medie de 2.489 kg/ha.

Lucerna este recunoscută drept una dintre cele mai valoroase plante de nutreţ, cu o bună capacitate de regenerare, anul trecut dând o producţie medie de 14.697 kg/ha masă verde.

Ferma care găzduiește evenimentul s-a înființat în urmă cu 31 de ani. Agro Chirnogi a pornit de la cultivarea cerealelor și a ajuns astăzi să activeze și în industria alimentară, deținând o moară perfomantă și având propiul brand de făină și mălai: Măriuca, dedicat pieței interne de retail.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) anunță finalizarea lucrărilor de întreținere și reparații la stații de pompare de bază din județul Constanța, precum și demararea irigatului în județul Călărași.

Vineri, 13 mai 2022, ANIF finalizează lucrările de punere în funcțiune a stațiilor de transformare de 110 kV care nu au mai asigurat de 20 de ani alimentarea cu energie electrică a stațiilor SPB Poarta Albă, din Amenajarea Carasu Poarta Albă, și SPA Aducțiune Poarta Albă și SP Basarabi Pădure, din Amenajarea Carasu Movilița, județul Constanța. „La aceste stații de pompare au fost efectuate lucrări de întreținere și reparații”, transmite ANIF.

De asemenea, s-a demarat irigatul în Amenajarea Terasa Călărași, județul Călărași, care pune la dispoziție fermierilor apa necesară irigării terenurilor agricole pe o suprafață de 6.000 ha.

Totodată, în județul Călărași, prin stația de bază SPA Pietroiu se asigură apa necesară irigatului în județele Călărași și Ialomița pentru o suprafață totală de 36.000 ha, din amenajarea Pietroiu Ștefan cel Mare. Până în prezent, fermierii au irigat 3.200 ha în cele două județe.

„Pe Amenajarea Pietroiu Ștefan cel Mare sunt în execuție lucrări de reabilitare prin Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații. La momentul actual, Stația SPA Pietroiu beneficiază de finalizarea reabilitării unui agregat și a conductei de refulare”, precizează ANIF.

Foto: ANIF

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Societatea Agricolă Agrozootehnica, din comuna Independența, este cea mai veche exploatație agricolă din județul Călărași. Are fermă vegetală – circa 2.000 ha, dar și fermă zootehnică care îi asigură supraviețuirea în ani dificili, precum cel pe care îl traversăm acum. Despre ce pot face guvernul, banca sau chiar fermierii ca să nu îngropăm agricultura ne-a vorbit Constantin Anghel, cel care a înființat și conduce afacerea agricolă de pe meleagurile călărășene, unde am ajuns și noi recent.

„De ce am mai ținut ferma de taurine? În 2007 a fost o secetă ca și în 2020. În anul 2007 am putut să ieșim pe profit cu ferma de vaci de lapte și cu ferma de legume. Cel mai bine este să putem să avem bani în fiecare lună. De multe ori prețul porumbului la recoltare nu este atractiv, și atunci depozitez și stochez niște porumb pe care-l folosesc în hrana animalelor.”

De mai bine de 30 de ani, Constantin Anghel are în grijă, pe lângă ferma vegetală, și ferma de vaci cu lapte pe care a ținut-o deoarece a vizat integrarea producției vegetale cu zootehnia. De ce? Simplu: vaca de lapte era cea mai rentabilă din sector, la acea vreme. Mai mult, avantajul lui era că „moștenea” de la fosta CAP niște grajduri pe care le putea moderniza.

Nu s-a gândit la o fermă de porci sau de păsări pentru că ar fi trebuit să ia totul de la zero. „De ce am mai ținut ferma de taurine? În 2007, a fost o secetă ca și în 2020. În anul 2007, am putut să ieșim pe profit cu ferma de vaci de lapte și cu ferma de legume – acum mai cultiv zece hectare, dar atunci aveam în jur de 80 ha cu ceapă, arpagic, roșii, vinete, ardei, în suprafețe mult mai mari comparativ cu ce mai cultiv acum. Și atunci am zis: cel mai bine este să putem să avem bani în fiecare lună. De multe ori prețul porumbului la recoltare nu este atractiv, și atunci depozitez și stochez niște porumb pe care-l folosesc în hrana animalelor. Nu mai pun că aproape 15-16 oameni sunt salariați la această fermă, ceea ce înseamnă foarte mult pentru o localitate cum este Independența: mecanizatorii, cu cei de la zootehnie și cu TESA înseamnă 44 de salariați”, ne-a spus Constantin Anghel, care crede că dacă această schemă s-ar replica la toate localitățile, nu ne-am mai plânge că numărul pensionarilor este egal cu cel al salariaților.

Foarte important i s-a părut și să producă lapte de bună calitate, pe care să îl dea spre consum. La automatul din sat vinde în prezent 300 de litri pe zi, o cantitate destul de mare, având în vedere populația din Independența și împrejurimi.

Numărul de vaci a scăzut în toate localitățile județului Călărași, nu doar în aceasta, și din cauza normelor impuse de UE ce trebuie respectate de fiecare gospodar care crește o vacă. „Noi, la societate, ne permitem să avem ferma împrejmuită, filtru sanitar-veterinar, teren pe care putem face furaje. Altfel, dacă vei cumpăra și furajele, nu cred că poți să ieși pe profit. Prețul laptelui a crescut, a scăzut, însă noi ne-am menținut”, spune fermierul călărășean.

„Am vrut să mă asigur de secetă. Știți cât mi s-a solicitat la hectar? Mă costau 500 de hectare de porumb trei miliarde jumătate de lei, din care, atenție, franciza 30%. Practic, eu nu mai luam nimic!”

Crescătorii se așteaptă la susținere din partea autorităților

Au fost și ani în care au dus-o bine, dar anul acesta crescătorii de animale se așteptau ca, din cauza pandemiei, Guvernul României să le ofere un ajutor, măcar 30 de bani pe litru, așa cum s-a mai întâmplat în trecut. „A scăzut prețul la lapte, nu se mai desface atât de mult pentru că programul «Cornul și laptele» a înghețat, școlile n-au mai funcționat. Nici HoReCa nu mai funcționează, deci se consumă mai puțin și atunci și vânzarea laptelui și a produselor din lapte este mult mai greoaie”, afirmă fermierul, căruia, de multe ori anul ăsta, i-a trecut prin cap să vândă animalele, mai ales și cu seceta extremă manifestată acum, în 2020.

Dar, se întreabă unde ar putea vinde în altă parte decât la abator? Iar urmarea? Peste 2-3 ani să cumpere alte animale. În plus, a investit foarte mult în reproducție, în genetică, de aproape 15 ani face însămânțări artificiale numai cu material seminal de la tauri de top. A făcut și transfer de embrioni, pentru că vorbim de vaci Holstein Friză, rasă cunoscută ca o adevărată fabrică de lapte.

Seceta a scăzut producția, dar nu și prețurile input-urilor

Provocarea este că dincolo de secetă, prețurile la input-uri au crescut, forța de muncă necesită susținere, ca să nu mai vorbim de mentenanța instalațiilor de muls, de eliminare a dejecțiilor, care sunt automatizate. „Suntem puțini cei care ne chinuim să ținem vacile, chiar dacă poate nu este recunoscută valoarea muncii de aici. Totdeauna când s-au dat subvenții au zis: hai să dăm la toți și acum 10-15 ani se dădeau și la cei cu o vacă. A fost o mare greșeală pe care nu puteai să o spui, că toată lumea-ți sărea în cap. Ideal era să pompezi în ferme și să ai ferme de elită, să poți să-ți asiguri toată cantitatea de lapte de care ai nevoie în țară fără să imporți măcar un litru de lapte”, crede Constantin Anghel.

Forma de organizare, de societate agricolă, nu îi permite să vândă când vrea. Mai întâi trebuie să ridice problema aceasta într-o adunare generală. Mai mult, își pune întrebarea de unde vor cumpăra laptele clienții săi fidelizați.

E nevoie de soluții pentru ca subvenția să fie mai mare pentru cei care fac producții de lapte crescute.

Despăgubiri prea mici?

2020 comparativ cu 2007 e mult mai dificil pentru fermierul din Călărași. În urmă cu 13 ani, intraserăm în UE și nu avea atât de multe proiecte sau leasinguri. Având în vedere că societatea agricolă Agrozootehnica Independența are două proiecte cu fonduri europene, nu mai întrunea punctajul necesar pentru a accesa și alte fonduri. Dar din 2007 până în 2020 sunt 13 ani și nu poți să folosești aceleași utilaje, așa că au fost schimbate din fonduri proprii sau leasinguri.

Aceste rate pot fi o problemă mai ales că societatea a investit în pământ pentru a securiza afacerea: degeaba ai animale, dacă nu ai cu ce le hrăni. „Nu mai spunem că una era valoarea input-urilor în 2007 și tehnologia în 2007 și alta e în 2020. Deci, cheltuielile, de la 13-14 milioane (lei vechi, n.r.) cât erau pe hectarul de grâu s-au dus la 30. La fel și la orz, la fel și la floarea-soarelui, la fel și la porumb. Curios că, în momentul în care s-au încheiat procesele-verbale de calamitate la orz-grâu, s-au luat de referință costurile de la Institutul de Economie Agrară. Spre nedumerirea mea, erau aproape egale cu cele din 2007. Interesant este că în momentul în care s-au făcut procesele-verbale de calamitate pentru floarea-soarelui și porumb, ele sunt mult mai mari. Un fapt curios, la floarea-soarelui avem costul de producție mai mare decât la porumb, dar sunt niște costuri, într-adevăr, reale? Cele de la grâu, orz, rapiță n-au fost reale, au fost foarte mici”, a mai spus agricultorul.

Constantin Anghel ne-a zis că anul acesta producția la grâu s-a situat în jurul a 1.000 kg/ha, chiar dacă tehnologiile aplicate solului și culturii au fost de top.

„Nu mai aplicăm produse de protecția plantelor, dar cine ne suportă costurile alea, că n-o să mai faci atâta producție? Că dacă vor fi dăunători sau boli, ți se diminuează producția!”

Investiții în energie verde și sisteme de irigații

Constantin Anghel a încheiat un contract pentru panouri fotovoltaice pe care le-a pus pe grajd pentru a fi independenți energetic. A mai cumpărat o remorcă tehnologică nouă, pentru că, în luna aprilie, grâul și orzul arătau extraordinar. „Dacă de vreo 7-8 ani totul era bine, se derula frumos, nu era nicio problemă, ne achitam toate leasingurile, toate ratele, am crezut că așa va fi și în 2020. La un moment dat, am zis: hai, că poate-i numai la grâu, la orz și rapiță, dar nu credeam că ne lovește și la porumb, și la floarea-soarelui”, precizează fermierul. În plus, seceta l-a determinat să nu semene rapița, mai ales că în sud nu a căzut apă mai deloc.

Mai mult, în zonă, canalele de irigații deschise au fost distruse, mai ales că de la un moment dat nu s-a mai subvenționat energia electrică. Acum se investește în sistemele de irigații, dar insuficient. Și nici apă nu se mai găsește. „Irig o mică suprafață, am făcut un puț forat, anul acesta – iată încă o investiție mare, m-a costat un miliard și ceva – și ud la grâu unde am 100 de hectare, unde pot să trag apă din lac fără niciun fel de probleme. Dar este foarte puțin”, ne-a mai povestit agricultorul.

Până anul acesta nu a investit în irigații, deoarece nu era proprietarul pământului și teama era să nu piardă investiția.

Constantin Anghel face parte din mai multe asociații de udători: datorită modului în care sunt amplasate terenul și canalele, terenurile sale se află între asociații, așa că a depus proiecte pe două asociații. Canalele sunt preluate pe organizații, mai există doar o singură stație și planul e să facă încă o stație, mai ales că discuțiile se poartă în jurul dării către o societate, chiar dacă nu va intra în proprietatea ei. „Și mi se pare normal să nu fie, dar trebuie văzut ce fac cu canalele din interiorul solelor, care sunt de două feluri. Canalele secundare C1 nu sunt ale noastre. Nu e ca la fostul IAS, unde la cei care au luat teren lucrurile sunt clare, sigure și precise. Aici s-au dat terenurile și, fiind pe Legea 18, s-a uitat să se dea sau să rămână la societatea-mamă... Sunt rămase în aer, nici la ANIF, nici la noi”, a explicat fermierul.

Proiectul se face doar pentru stație, fără canal, eventual prin conducte. E cea mai ieftină soluție și scopul e de a iriga în orice formă. Legat de proprietarii care se împotrivesc ca o conductă să le traverseze solele, trebuie găsite soluții.

Asigurarea la secetă, prea scumpă și prea impredictibilă

Seceta a dus la suprafețe calamitate în multe județe, mai ales în sud-estul țării, Tulcea sau Constanța fiind, de exemplu, printre cele mai afectate.

Susținerea guvernului a venit greu și le-a creat nemulțumiri fermierilor, care și-ar fi dorit sume mai consistente la hectar, mai ales că asigurarea pentru secetă e scumpă și mulți nu și-o permit. „Am vrut să mă asigur de secetă. Știți cât mi s-a solicitat la hectar? Mă costau 500 de hectare de porumb trei miliarde jumătate de lei, din care, atenție, franșiza 30%. Practic, eu nu mai luam nimic! Apoi, mă asiguram, dădeam banii ăștia, dar dacă asigurătorul nu-mi mai dădea nimic, încotro o luam? Asta era asigurare la producție”, ne-a explicat Constantin Anghel, subliniind că dacă o cultură nu e răsărită, nu ți-o asigură nimeni. „Dacă nu-i răsărită, se anulează asigurarea, subliniez, franșiza 30% și m-a dat peste cap... venea la 500 de hectare cam 60 de milioane pe hectar – niște sume colosale! Vreo 3 miliarde pe care trebuia să le dai atunci ca să poți să beneficiezi de banii europeni din Submăsura 17.1 (Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor, n.r.)”, a mai spus acesta, subliniind că e un risc prea mare.

Mai mult, fermierii care vor să se asigure cu ajutorul banilor europeni derulați prin AFIR pot avea ghinionul ca până depun dosarul să se epuizeze suma, deoarece există o anumită sumă și se asigură primii veniți până la acoperirea plafonului.

Green Deal... dar cum?

Strategia Comisiei Europene, Green Deal, aduce niște restricții, în contextul folosirii excesive la nivel european a produselor de protecție a plantelor (PPP). Deocamdată, nu se știe cum se va implementa, e doar un bumerang pentru a testa reacția fermierilor. Unii s-au declarat entuziasmați chiar și în România care, din motive economice, are un nivel mult mai mic de PPP.

Până în 2030, se urmărește realizarea a ceea ce nu s-a făcut în 30-40 de ani, la nivel de UE.

Dar provocarea e cu atât mai mare cu cât anul acesta, din cauza secetei, au apărut noi dăunători. „Și nu ici-colo, ci roiuri, de te și speriai. Alea decimează totul. Deci trebuie văzut că avem condiții diferite de la o zonă la alta, de la o țară la alta și nu putem dintr-odată să zicem: noi putem să reducem. Va trebui să facem, probabil, treptat-treptat. Să vedem care este și efectul administrării acestora. Dacă ar apărea aceste substanțe care ajută agricultura biologică, am face, dar va fi greu pentru noi”, a explicat fermierul.

În România, se știe statistic că nu avem atât de multe pesticide aplicate, iar mai mult de cinci sau șase tratamente la grâu nu se fac. Cei din sud dacă fac două, mai multe realizându-se în Banat, de exemplu, unde sunt mai multe ploi și e necesar să previi bolile. „Noi suntem în beznă. Ce se vrea, cum facem? Nimeni nu spune nimic și te trezești că «De mâine faceți așa!» sau «Nu mai aplicați voi din astea!». Bun, nu mai aplicăm, dar cine ne suportă costurile alea, că n-o să mai faci atâta producție? Că dacă vor fi dăunători sau boli, ți se diminuează producția! Nimeni n-o să facă asta...”, crede Constantin Anghel, adăugând dezamăgit că totul va cădea tot pe umerii fermierilor.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html