Revista Fermierului - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Revista Fermierului

Revista Fermierului

Dincolo de pandemie, de secetă sau de alte fenomene meteo extreme, munca în agricultură este continuă şi, din fericire pentru noi, românii, încă are cine să lucreze pământul în ţara asta. Însă după un an ca 2020, investiţiile în dezvoltarea fermelor stau tot sub semnul prudenţei.

Productivitatea, trasabilitatea producției și valoarea acesteia, inovațiile și tehnologia nu ar trebui să fie dependente de cuantumul subvenției la hectar, ci de modul în care gestionăm resursele pe care le avem la dispoziție. De priorități și necesitățile imediate. Acesta este, pe scurt, rezumatul unei discuții ample pe care am avut-o recent cu Arnaud Van Strien, director general IPSO Agricultură și președintele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Mașini Agricole din România (APIMAR). „Astăzi în firmă avem un departament special pentru irigații, pe care l-am format deja de câțiva ani, dar l-am dezvoltat și avem o echipă dedicată de anul acesta. Fără irigații, eu ca fermier dacă m-aș fi instalat în România, să zicem din 100 de euro pe care îi aveam subvenție, 10-20% îi puneam deoparte pentru irigații și 80% erau pentru un tractor sau un utilaj. Dacă nu facem aceasta, greșim. Pentru că da, ok, noi vă vom vinde niște tractoare, dar ce ne facem când avem un an ca 2020? Este suficient să mai fie încă un an așa și nu vom vinde nimic, s-a ales praful. Deci, subvenția trebuie să fie redirijată în funcție de problematica pe care o avem. Vorbim de irigații, vorbim de ecologie, vorbim de îmbunătățiri funciare și de asociere, adică să adăugăm valoare produselor pe care le obținem”, explică Arnaud Van Strien viziunea după care coordonează și businessul pe care îl reprezintă.

ta 214 ipso arnaud 1

Semnele bune vin de sus...

Și să nu credeți cumva că de la autoritățile agricole... Nicidecum! Cu o agricultură încă dependentă de capriciile vremii, ploile din ultima vreme dau speranțe fermierilor afectați de un 2020 secetos și pandemic. Cu toate acestea, încă sunt zone din țară, mai ales în Dobrogea și Moldova, unde umiditatea din sol e la cote foarte scăzute. „E un început bun pentru anul agricol. Față de anul trecut a plouat mai mult, simțim că fermierii au reînviat. Acum să vedem, până nu este recolta în hambar, cum se spune, mai avem puțin de lucru”, spune Arnaud Van Strien.

Anul 2020 a fost un an dificil pentru agricultură, unul dintre cei mai grei ani din ultimii 30, spun fermierii. Însă indiferent de starea vremii, de pandemie sau alte neajunsuri care ne-au dat târcoale încă din primăvară, lucrul câmpului nu s-a oprit, iar fermierii s-au aflat cu adevărat în linia întâi. Interlocutorul nostru confirmă: „Bineînțeles, putem să vorbim de pandemie, dar țin încă o dată să felicit toți oamenii din mediul în care activăm, pentru că agricultura nu s-a oprit. Și nu mă refer doar la oamenii de teren sau la ingineri agronomi, ci la toată industria. Chiar dacă riscul există, pentru că e vorba de deplasare, de contactul direct cu alți oameni, pot să spun că am făcut față cu profesionalism, în primul rând. E adevărat că și autoritățile ne-au permis și au înțeles că agricultura este un domeniu care nu se poate opri și trebuia să ne deplasăm chiar în perioada de lockdown”.

Secetă la sol, irigații pe hârtie

Mulți dintre fermierii României concluzionau, la sfârșitul anului trecut, că pandemia care a făcut cel mai mare rău agriculturii a fost cea de... secetă! „Covidul a avut și are impactul lui negativ, însă cea mai mare problemă pentru agricultură, în 2020, a fost seceta care a făcut ravagii în zonele din București spre Marea Neagră și mergând până în Brăila și deasupra, în zona Moldovei. Nu că a fost trist, a fost dezastruos. Și eu sunt fermier în Franța și știu exact cât timp și bani se investesc, iar când vezi că toată munca pe care ai făcut-o în toamnă deja puteți să o întoarceți în primăvară... Semeni prășitoare și la fel, același rezultat. În luna mai, câmpurile din Constanța și Brăila erau maro și aveam vegetație de 10 cm... o catastrofă pentru fermieri!”, afirmă directorul general al companiei IPSO Agricultură.

Suntem obișnuiți – și nu o spun cu mândrie, e trista realitate – să plasăm agricultura românească la extreme: ferme mici vs ferme mari, secetă vs inundații, importuri vs exporturi, producții vs iluzii... După același tipar, dar indiferent de putința noastră, a fost și 2020: dezastru pentru unii, aur pentru alții. „Trebuie să tratăm lucrurile cu seriozitate, chiar dacă acum ne bucurăm de mai multă umiditate în sol. Dacă nu va fi un an bun, și nu vorbim aici de utilaje sau alte investiții, ci numai de supraviețuire, mulți fermieri vor pune lacătul pe ușă, pentru că deja sunt la limită. A fost un an dezastruos pentru unii, chiar catastrofal pentru alții, sper din toată inima că pentru ei 2021 va fi bun, dar în același timp un an cu producții și recolte foarte bune pentru fermieri din Giurgiu, Teleorman, Timiș”, atenționează Van Strien.

Iar dacă ajungem la capitolul irigații, Dumnezeu cu mila! Tot de la nori ne vine speranța de apă. „Despre irigații vorbim doar atunci când avem secetă, cam la fiecare doi, trei ani. După care vine un an mai bun, cum sperăm că va fi 2021 și uităm de irigații. Adică noi reacționăm, dar nu anticipăm și nu avem un plan concret. Tocmai din acest motiv trebuie să existe un plan național viabil, operațional pentru irigații, iar fermierii să fie susținuți să implementeze aceste sisteme. Câte hectare putem să irigăm, câte autostrăzi sau canale sunt pregătite și hai să facem treabă! Dar să facem, să nu devină numai o statistică pe hârtie sau cel mult niște pompe care aduc apa din Dunăre și atât”, spune interlocutorul nostru.

ta 214 ipso arnaud 4

Cum e anul pentru fermieri, așa e și pentru firme

IPSO Agricultură este una dintre cele mai mari companii furnizoare de inputuri pentru agricultură din România. Dar pandemia nu a ocolit nici firmele, iar seceta a afectat în mod direct și vânzarea de tractoare și utilaje agricole, deoarece investițiile stau sub semnul prudenței. „Cum știți, noi facem parte dintr-un lanț, și când ceva merge rău, și noi, cei din industria de mașini agricole, suntem afectați. Seceta a afectat industria, piața a scăzut, dar această scădere este oarecum firească. E nevoie de o zonă de consolidare în această piață. Am avut niște ani care au fost destul de buni, vorbesc mai mult de firma pe care o reprezint, am fost ajutați și de fondurile europene care însă deja reprezintă o proporție mică a activității, a cifrei de afaceri. Așa că sper ca anul acesta să fie unul bun pentru fermieri. Dacă n-avem clienți, degeaba. Cum spunea un fermier: dacă e bine pentru ei, poate va fi bine și pentru noi. Dacă nu e bine pentru ei, nici măcar nu îndrăznim să întrebăm de investiții în utilaje... le deschidem ușa ca să-i întrebăm: ce faceți, sunteți bine?... fără gânduri la proiecte”, spune, realist, Arnaud Van Strien.

Una dintre cele mai mari probleme în starea de urgență instaurată anul trecut a fost aprovizionarea cu inputuri și piese de schimb, în plin sezon agricol, din cauza restricțiilor de circulație. Dar la IPSO Agricultură s-a lucrat la foc continuu pentru a preveni sincopele în relația directă cu fermierii. „În pandemie cel mai greu a fost să relaționăm direct cu fermierii. I-am încurajat și am spus tot timpul să fim atenți, să respectăm condițiile de igienă, am lucrat cu multe firme de acasă, dar când trebuie să livrezi piese sau să repari un tractor, asta nu se face de acasă. Deci toată forța noastră de post-vânzare, care numără la ora actuală aproximativ 300-350 de persoane, a fost pe teren, pe front, ca într-un război! Nu am închis nicio sucursală, iar pentru asta le mulțumesc tuturor tehnicienilor și îi felicit pentru că au fost prezenți în niște condiții deosebite; la piese de schimb, la fel, a trebuit să ne adaptăm să aducem piese, n-am avut niciun fel de întârziere, în afară de granițele care trebuiau trecute. Personal am încercat să țin legătura cu cât mai mulți clienți, din păcate am fost puțin pe teren. Cel mai bun birou este în câmp. Abia aștept să revenim într-o normalitate în care putem să avem libertate de circulație”, spune președintele APIMAR.

Poate că unul dintre cele mai sensibile aspecte în relația IPSO cu fermierii a fost legată de respectarea termenelor de plată, în condițiile în care mulți fermieri au avut producții zero la păioase, dar și la prășitoare. Cum a abordat compania problema? Ne-a explicat Arnaud Van Strien: „Sunt două aspecte. Primul, imposibilitatea de plată trebuie să fie reală, pentru că am avut niște situații și surprize neplăcute. Dar în situație reală încercăm să-i înțelegem pe clienți și să facem niște eșalonări de plăți. Nu este ușor, dar mai bine să încercăm să trecem un munte decât să forțăm, altfel închidem și după aia nu mai avem nimic. Adică relația s-a terminat... De aceea trebuie să fim și comprehensivi, să studiem și să ne punem de acord, să respectăm un pic și ce m-a învățat tata-socru, adică „Legea lui Om”, și, din moment ce plecăm de la un principiu cum este acesta, atunci lucrurile merg mai departe".

Însă nici pandemia și nici extremele agrometeo nu au stopat planurile de dezvoltare ale IPSO Agricultură. Până la urmă, acesta este semnalul că performanțele se obțin cu investiții, iar tehnologia trebuie susținută cu tehnica adecvată. Chiar dacă prudent, proiectele continuă în ferme, iar inovațiile ocupă un loc important în alegerile antreprenorilor români. „Am deschis un centru specializat pe zona de utilaje de ocazie la Fetești, am renovat un centru la Craiova, l-am făcut mai mare, am investit în total 3 milioane de euro și avem în plan să continuăm dezvoltarea. Am inaugurat în martie un punct pentru piese de schimb în Tecuci și, la un nivel mai înalt, suntem dealerii John Deere pentru România, Croația și, acum, Turcia. Prin urmare, la 1 septembrie 2020 am deschis o nouă filială, în Turcia”, arată directorul general IPSO Agricultură.

Valoare adăugată ZERO pentru exporturile agricole ale României

Deși poate că unii (chiar dintre cei care decid) nu pricep mai nimic din consecințele pe care le are deficitul balanței comerciale pentru economia națională, mulți folosesc sintagma mai ceva ca pe un slogan. Atâta vreme cât nu vom începe să procesăm în țară materia primă pe care o obținem în agricultură și astfel să-i adăugăm valoare produsului finit, nici nu are sens să pomenim despre echilibrarea balanței comerciale. „Investițiile au continuat și în 2020, și dacă ne uităm și din punct de vedere regional, macro-agricultura a beneficiat anul trecut de una dintre cele mai mari creșteri de creditare. Unde trebuie să fim atenți, la rentabilitate și profitabilitate. Și aici nu trebuie să ne mințim singuri. Dacă în Austria, spre exemplu, o fermă are un lanț integrat de valoare adăugată, adică produce materia primă și-o transformă în carne pe care o vinde în detaliu în propriul magazin, în România producem cereale care se duc în portul Constanța și sunt exportate. Valoarea adăugată e zero! În aceste condiții, dacă credem că o fermă de 40-50 de hectare, model austriac, se poate aplica la noi, greșim. Aud multe voci, și printre autorități, că „vom sprijini fermierii mici” și toate acestea. Trebuie să-i sprijinim, nu să le dăm. Am învățat de la bunica, ea a trăit între cele două războaie, că nu e suficient să îi dai omului pâine, ci trebuie să-l înveți cum să facă pâine. Adică poți să-i dai la început, dar după aceea el trebuie să-și facă pâinea și să trăiască singur. Altfel, o fermă care produce 4 tone pe 40 de hectare niciodată nu va avea bani și nimeni nu o va finanța, pentru că nu este viabilă”, explică Arnaud Van Strien.

ta 214 ipso arnaud 6

Asocierea, cheia dezvoltării fermelor de familie

Se discută foarte mult despre micul fermier, ferma de familie și fermele mijlocii versus cele mari. Fără doar și poate, ferma de familie este considerată motorul agriculturii comunitare și viziunea PAC este de a susține dezvoltarea acestui tip de fermă. O fermă de 40 de hectare, considerată mică în România, dar medie în Austria sau în Franța, la alții presupune asociere și valoare adăugată producției, în timp ce, la noi, o astfel de fermă produce... semisubzistență. În lipsa asocierii în cooperative, șansele la o viitoare dezvoltare a fermelor mici românești sunt mult reduse. „Sunt două aspecte: fermele de familie trebuie să existe; ferme industriale, cum sunt aici în România, nu mai are nimeni în Uniunea Europeană și consider că acesta este un avantaj enorm pe care-l are România. Și o spun ca fermier francez, nu vorbesc din punctul de vedere al vânzătorului de utilaje agricole. Am o fermă de 120 de hectare în Franța. O păstrez din respect pentru generațiile anterioare, pentru bunicul meu care este venit cu o valiză din Olanda în Franța, în 1936. Însă nu e o fermă rentabilă, adică nu pot să trăiesc din ea, deși face exact ce fac și fermele din România: produce și vinde. Produce doar materie primă: grâu, rapiță... Trebuie să deschidem ochii, aceasta este realitatea. Bineînțeles că fermele familiale trebuie să rămână, dar trebuie să se asocieze; dacă fiecare are 50 de hectare și ne asociem 4-5 familii, vom lucra 250 de hectare. E altceva! Echipăm aceste ferme nu cu 5 tractoare, ci cu unul sau două tractoare, pentru reducerea costurilor. Și, foarte important, revenim la cum punem valoare adăugată. Spre exemplu, România este încă un importator de carne de orice fel și din păcate am distrus abatorizarea... nu comentez, dar este încă mult de făcut și e păcat pentru că România avea acum zeci de ani un sistem bine pus la punct”, spune șeful APIMAR.

Turcia ne servește lecția rentabilității

Deși avantajată de poziționarea geografică, de deschiderea la Marea Neagră, de resursele de relief și subteran pe care le are, România, țara potențialului nevalorificat, importă în continuare, și în procente foarte mari, principalele alimente de pe masa cetățenilor ei. „Bineînțeles că trebuie să existe portul Constanța, dar Constanța poate exista și pentru materia primă, și pentru valoarea adăugată. România are un mare avantaj prin faptul că este poziționată strategic, cu deschidere la Marea Neagră; este aur, avem Dunăre, apa cade de la munte până în Dunăre și apoi în Marea Neagră. Nu încercăm să recuperăm măcar un pic din această apă care cade, să o reținem ca să irigăm, să creăm aceste lanțuri de valoare. S-a început deja cu hipermarketurile, avem niște filiere de producție la legume, dar trebuie intensificate. Avem 15 milioane de oameni și România poate să fie un exportator net. Am fost în Turcia, care se pare că a înțeles cum stau lucrurile cu agricultura și a devenit al cincilea exportator de fructe și legume din lume.

Și mai uimește Turcia cu ceva: cumpără de aproape 20 de ori mai multe tractoare decât România! „Vă mai dau un număr, spre exemplu: Turcia este o piață de 45.000 de tractoare pe an. România a căzut și acum dacă suntem la 2.500 de unități. În Franța nu știu dacă ajungem la 27.000. De aceea cred foarte mult în afiliere, în cooperative agricole care pot crea valoare adăugată produselor pe care le obțin. În același timp, nimic nu ne oprește să continuăm cu aceste ferme mari, industriale, care trebuie și ele să-și continue viața, pentru că sunt efectiv forța în agricultura României. Nu spun asta pentru că le vindem niște utilaje, dar ei au înțeles perfect ce n-am reușit în Franța: eficientizarea producției și scăderea costurilor”, spune Arnaud Van Strien.

APIMAR și generația de mâine

În urmă cu patru ani, Asociația Producătorilor și Importatorilor de Mașini Agricole din România (APIMAR) s-a implicat direct în formarea primei clase de învățământ profesional în sistem dual – mecanici agricoli, la Colegiul Tehnologic „Viaceslav Harnaj” din București. „S-au făcut în ultimii ani progrese pentru învățământul agricol liceal și universitar, dar mai este mult de lucru. Ceea ce am făcut noi, prin APIMAR, înseamnă educație specializată, pentru că avem nevoie de tineri bine pregătiți care să vină din urmă. Am început acum patru ani, primul ciclu s-a finalizat, acum în atelier la IPSO avem deja câțiva tineri care au un job la 18 ani. Și am primit și părinții în vizită la noi. Unii n-au crezut că se poate lucra cu așa tehnologie, alții ne-au mulțumit că le oferim copiilor un viitor. Este trist să tot vedem cum pleacă tinerii din țară. Și am zis: voi face tot ce este posibil ca să rămână. Să le oferim o educație și după aceea să le oferim un loc de muncă. Vom continua acest proiect pentru că este un câștig de ambele părți”, ne-a confirmat președintele APIMAR.

Articol scris de: CARMEN NICOLAE

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - aprilie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

După o iarnă în care precipitațiile s-au lăsat așteptate, cultura de grâu a avut un start bun în această primăvară, beneficiind și de o vreme adecvată, cu precipitații și temperaturi favorabile. Așa cum se observă din fotografiile făcute la fața locului, întreaga suprafață de circa 180 ha de cultură s-a dezvoltat uniform și ferm, grâul prezentând o înfrățire medie spre bună.

ta 216 titan 3

Echipa pentru Agricultura de Precizie și Smart Farm de la Titan Machinery, împreună cu partenerii de la SysWin Solutions, a instalat în cultura experimentală de grâu o rețea SysAgria de stații meteo inteligente. Aceasta monitorizează parametrii vitali ai solului, aerului, precipitațiilor și luminii prin intermediul unei game largi de senzori și afișează atât datele acestora, cât și multe alte informații utile prin aplicația proprie SysAgria. De asemenea, aceste stații transmit informații din teren în timp real pentru o bună monitorizare a culturii, inclusiv alerte despre eventuale probleme și cauze, direct pe telefon sau pe laptop.

Stația meteo este dotată cu o serie de senzori care monitorizează prin algoritmi complecși caracteristicile culturii. De ce sunt importanți acești senzori pe care o stație SysAgria îi are în componență?

Aceștia sunt utilizați pentru a îndeplini o varietate de funcții agricole:

  • Pentru fenotipizare;

  • Predicția riscului de boli specifice culturii;

  • Detecția paraziților plantelor într-un stadiu incipient;

  • Managementul resurselor de apă;

  • Măsurarea umidității din sol pentru o lungă perioadă și stabilirea rezervei de apă;

  • Estimarea producției prin măsurarea continuă a nivelului NPK și pH din sol cu ajutorul senzorilor dedicați.

De la ieșirea din iarnă, pe lângă instalarea acestei rețele de stații meteo, cultura a beneficiat și de o fertilizare cu azot, și de două tratamente fitosanitare, primul cu erbicid, fungicid și insecticid, iar al doilea, cu fungicid și insecticid.

ta 216 titan 4

Alte pregătiri Smart Farm

Totodată, în aria Proiectului Smart Farm, lângă DN52 se va instala un punct de observare marcat corespunzător, de unde se vor vedea pe de-o parte cultura de grâu semănat cu rată variabilă și pe de altă parte cultura de grâu semănat convențional.

Lucrările premergătoare acestei etape au fost următoarele:

1.     Pregătirea patului germinativ – scarificare la adâncime de 20 cm cu Väderstad TopDown cu o lățime de lucru de 3 metri și discuit la adâncime de 10 cm cu Vogel&Noot Terra Disc 500;

2.     Cartarea Agrochimică împreună cu partenerul Cartagris, obținerea rezultatelor și a Planului de Fertilizare (vezi prima etapă a proiectului SMART FARM);

3.     Scanarea prin inducție electromagnetică a solului cu Senzor SoilXplorer, prelucrarea datelor și obținerea hărților VRA și VSR (vezi prima etapă a proiectului SMART FARM);

4.     Aplicarea de îngrășământ (compozit Fosfor și Azot) cu Rată Variabilă cu fertilizatorul Sulky X40 (n.r. vezi etapa a II-a a proiectului SMART FARM).

5.     Semănarea cu rată variabilă în regim de mare viteză cu semănătoarea Väderstad Rapid A 600 (n.r. cu o lățime de lucru de șase metri / vezi etapa a III-a a proiectului SMART FARM).

Toate aceste etape au un rol esențial în cadrul SMART FARM, în virtutea atingerii obiectivelor propuse: producție mare și costuri reduse.

ta 216 titan 1

Proiectul Smart Farm Titan Machinery reprezintă o premieră pe continentul european pentru RATA VARIABILĂ de semănat pentru cultura de grâu. Împreună cu colaboratorii Titan, implementăm tehnologii pentru agricultura de precizie pe tot parcursul ciclului de producție.
Ne folosim de cele mai inteligente sisteme existente în lumea agriculturii avansate: roboți, senzori, drone, imagistică satelitară, utilaje autonome. Ca atare, fii pe fază să vezi cum se face o agricultură titanică, inteligentă, cu costuri minime și rezultate maxime, cu cele mai inovative soluții de pe piață și de la cap la coadă.

Articol scris de: BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR & COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - iunie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

AB Biotek în parteneriat cu Wine Australia și The Australian Wine Research Institute au identificat noi tulpini de drojdie pentru a ajuta vinificatorii să îmbunătățească aroma vinurilor Sparkling Chardonnay, Rose, Grenache și Pinot Gris.

Tulpinile AWRI 2965 și AWRI 2940 comercializate de AB Biotek sub numele de Maurivin AWRI Rosa și respectiv Maurivin AWRI Rosa Intense fac parte din gama de drojdii de vin Maurivin „Next Generation”.

Această gamă a fost creată special pentru a oferi producătorilor de vinuri soluții pentru abordarea problemelor cheie în producția de stiluri de vin populare la nivel mondial „Noua Lume”. AWRI Rosa și AWRI Rosa Intense s-au dovedit a deschide în mod eficient noi oportunități de aromă pentru producătorii unora dintre cele mai populare soiuri de vin la nivel mondial.

Tendința globală a consumatorilor de a căuta noi experiențe gustative în vinuri continuă și având în vedere acest lucru, oamenii de știință, oenologii și experții noștri de la drojdia AB Biotek au lucrat intens pentru a identifica tulpini de drojdie care pot oferi soluții noi pentru a permite vinificatorilor să creeze vinuri care reflectă cu adevărat unicitatea vieții lor.

Gama completă de levuri de vin AB Biotek Maurivin de nouă generație, aici .

AWRI Rosa Intense Pack Mock Up

AB Biotek este o divizie de afaceri a AB Mauri, producătorul global de drojdie și ingrediente. AB Biotek operează în industria vinului de peste 25 de ani dezvoltând și comercializând ingrediente pentru vin la nivel global. Maurivin este o gamă de drojdii și ingrediente de vin. Pentru mai multe informații, accesați www.ABBiotek.com
 
Wine Australia este o autoritate legală a Guvernului australian înființată pentru a coordona sau finanța cercetarea și dezvoltarea strugurilor și vinului și pentru a facilita diseminarea, adoptarea și comercializarea rezultatelor. Wine Australia a finanțat cercetarea cu Australian Wine Research Institute, care a dus la produsele Maurivin AWRI Rosa și AWRI Rosa Intense. Pentru mai multe informații, accesați www.wineaustralia.com
 
Institutul Australian de Cercetare a Vinului (AWRI) este propria organizație de cercetare a industriei australiene a strugurilor și a vinului. AWRI sprijină o industrie durabilă și de succes a strugurilor și a vinului prin cercetări de talie mondială, soluții practice și transfer de cunoștințe. Înființat în 1955, AWRI este guvernat de un consiliu bazat pe competențe, condus de industrie și este membru al Wine Innovation Cluster situat la sediul Waite Research Precinct din Adelaide. Pentru mai multe informații, accesați www.awri.com.au
 
Puteți achiziționa tulpinile menționate mai sus, precum și gama completă de produse AB Biotek prin intermediul companiei:
Ravago Chemicals ROM SRL, Șoseaua Odăii, 283-285, 013604 București, România
M +40 (0) 749 980 981
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
www.ravagochemicals.com

Material furnizat de AB Biotek

Pentru Corteva Agriscience rapița reprezintă o cultură de importanță majoră în care se investesc resurse importante pentru a aduce în mâinile fermierilor produse cu performanță ridicată și producții stabile. Fie că vorbim de erbicide, tratament sămânță sau genetică, inovația trebuie să țină pasul cu cerințele pieței.

Un produs inovativ este hibridul de rapiță PT298/Agile care va fi lansat anul acesta și care cu siguranță va fi prezent în foarte multe ferme.

Este un hibrid semitimpuriu, ce se remarcă prin productivitate ridicată, toleranță la scuturare și adaptabilitate la diferite medii de cultură, areale geografice și tehnologii aplicate. Are o creștere foarte bună în toamnă, cu rezistență mare la iernare și temperaturi negative, iar primăvara are un start rapid și constant în vegetație. Ramifică abundent de la baza tulpinii și până în partea superioară. Prezintă toleranță ridicată la principalele boli ale culturii, precum Phoma, unde are protecție asigurată de gena Rlm7, dar și gene care îi conferă rezistența pe orizontală, ce îmbunătățesc comportamentul plantei în condiții favorabile de atac.

Cu toate că toleranța la scuturare nu este cel mai important criteriu în alegerea unui hibrid, cu siguranță reprezintă un avantaj, iar PT298/Agile este hibridul cu cel mai ridicat nivel de toleranță din portofoliul Pioneer.

Productivitatea, adaptarea la condițiile fermei și stabilitatea, sunt factori care alături de toleranța ridicată la scuturare vor crea un nou campion: PT298!

Articol scris de: ANDREI CIOCOIU, CATEGORY MARKETING MANAGER OILSEEEDS CORTEVA AGRISCIENCE ROMÂNIA & REP. MOLDOVA

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agricultura europeană și cea românească sunt acum într-un proces profund de transformare sub influența unor programe majore de reformă a Politicii Agricole Comune și aplicarea noului Pact Ecologic European, provocări care se adaugă celor determinate de efectele schimbărilor climatice, criza forței de muncă, volatilitatea prețurilor, scăderea performanței capitalurilor și inputurilor în agricultură, adâncirea inegalităților în ponderea veniturilor fermierilor pe lanțul comercial de valorificare a produselor agroalimentare. Fermierii performanți din România trebuie să gestioneze o impredictibilitate crescută în ceea privește asigurarea resurselor și a proceselor în fermă, precum și pentru valorificarea producției.

Anul 2020 a fost unul foarte dificil pentru agribusiness-ul românesc, în condițiile secetei pedologice prelungite și a crizei sanitare mondiale determinată de pandemia de COVID-19. A rezultat astfel o creștere neobișnuită a numărului incidentelor contractuale în relațiile dintre participanții la circuitul economic specific, cum ar fi executarea necorespunzătoare sau chiar neexecutarea la termen și/sau în condițiile convenite a obligațiilor contractuale asumate.

„Cu această ocazie au revenit în discuție problemele sistemice care au definit relațiile dintre fermieri, intermediari, traderi și industria prelucrătoare de produse agricole în ultimii 30 de ani, marcate adesea de lipsă de încredere, pe fondul căreia, profitând de capacitatea financiară disponibilă, comercianții din avalul circuitului economic au impus fermierilor, nu de puține ori, clauze contractuale fără precedent sau chiar abuzive, menite să le protejeze interesele economice, inclusiv cele ale unor pierderi disproporționate și nelegitime suferite de fermierii de bună-credință”, consideră Cezar Iulian Gheorghe, expert analist pentru Comerțul cu Cereale, Clubul Fermierilor Români.

Lipsa de încredere este amplificată de absența informațiilor permanent actualizate despre părțile contractuale, despre oamenii implicați și despre istoricul și comportamentul în afaceri al acestora.

Practici contractuale actuale: Riscuri pentru fermieri

Clubul Fermierilor Români evidențiază o serie de practici comerciale devenite uzuale în relația fermieri – traderi, care au contribuit la stabilirea unor poziții contractuale inegale pentru fermieri și au generat riscuri majore concretizare în contextul secetei pedologice din 2020:

  • Clauze prin care se declară și/sau se recunoaște, în mod nerealist, o negociere inexistentă a contractului;

  • Constituirea de garanții personale de către administratorul/directorul fermei, pentru executarea obligațiilor contractuale asumate de societatea cu răspundere limitată/societatea pe acțiuni, după caz, eludându-se, astfel, răspunderea limitată a acestor participanți la circuitul economic;

  • Drepturi de apreciere și decizie unilaterală în beneficiul exclusiv al cumpărătorilor /traderilor, fără vreo posibilitate de control de către fermier sau de mediere/arbitraj de către un terț independent, inclusiv asupra cantității și calității mărfii livrate și, astfel, a prețului sau chiar a datei de plată;

  • Obligația de a plăti penalități, despăgubiri sau daune-interese, în cuantumuri arbitrare și cu desconsiderarea atât a principiilor reparării integrale a prejudiciului și bunei-credințe, cât și a cauzelor exoneratoare de răspundere civilă universal recunoscute.

„În acest context, Clubul Fermierilor Români lansează Proiectul CONCORDE adresat fermierilor din România, prin care urmărește stabilirea unui sistem de încredere și de bune practici comerciale care să permită consolidarea relațiilor contractuale în piața de agribusiness”, anunță Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români. Florian Ciolacu adaugă: „Din cauza acestor provocări cu care se confruntă fermierii, Clubul Fermierilor Români consideră necesară stabilirea unui dialog coerent pentru regândirea parteneriatului și refacerea încrederii fermieri – cumpărători/traderi, pentru asigurarea executării corespunzătoare a obligațiilor contractuale.”

Obiectivele Proiectului CONCORDE

Susținerea fermierilor pentru Proiectul CONCORDE va contribui la realizarea următoarelor obiective, care vor fi puse în practică de Clubul Fermierilor Români:

  • Înființarea unui grup de lucru care să preia și să prelucreze inițiativele, ideile, opiniile și sugestiile transmise de fermieri;

  • Elaborarea unui ghid de bune practici;

  • Crearea unei proceduri de raportare și verificare a incidentelor în relațiile contractuale;

  • Elaborarea unui sistem de asigurare a suportului pentru soluționarea alternativă a disputelor;

  • Afilierea Clubului Fermierilor Români la organizații internaționale relevante în domeniul agribusiness;

  • Colaborarea Clubului cu autoritățile și instituțiile publice europene și naționale în scopul dezvoltării unor politici coerente și relevante pentru dezvoltarea agribusiness-ului din România.

Clubul Fermierilor Români, membru GAFTA

Clubul Fermierilor Români a devenit membru GAFTA, The Grain and Feed Trade Association, organizația internațională reprezentativă pentru sprijinirea contractării și arbitrării comerciale în domeniul cerealelor la nivel mondial.   

Acesta este un prim pas în efortul Clubului de a sprijini asigurarea cadrului pentru consolidarea încrederii fermieri-traderi și asigurarea condițiilor pentru respectarea clauzelor contractuale deplin echitabile în relația dintre parteneri, susține Florian Ciolacu.

Beneficiile participării la Proiectul CONCORDE

„Adresăm tuturor fermierilor interesați invitația de a fi alături de Clubul Fermierilor Români în lansarea și punerea în aplicare a acțiunilor propuse prin Proiectul CONCORDE, pentru a asigura astfel baza pentru un parteneriat echitabil și pe termen lung fermieri – traderi – autorități”, spune Dan Hurduc, membru în Consiliul Director și primul președinte care va asigura Președinția rotativă a Clubului Fermierilor Români începând cu 1 iulie 2021.

Prin dezvoltarea Proiectului CONCORDE fermierii vor avea acces la:

  • Expertiză concretă și practică validată în procesul de contractare;

  • Facilitarea sprijinului specializat în soluționarea alternativă a disputelor comerciale;

  • Promovarea și reprezentarea intereselor în relația cu instituții relevante în comerțul cu cereale.

„Proiectul CONCORDE va avea succes în măsura participării concrete, directe a fermierilor la acțiunile propuse, precum și prin asigurarea unei cooperări eficiente cu ceilalți factori implicați în agribusiness, în particular prin consolidarea relației dintre fermieri și comercianții de produse agricole”, consideră Dan Hurduc.

Fermierii interesați se pot implica în Proiectul CONCORDE prin completarea formularului de înscriere disponibil pe site-ul Clubului: https://cfro.ro/proiect-concorde-pentru-bune-practici-in-comertul-cu-cereale/. Pentru informații suplimentare, fermierii pot intra în legătură cu Cezar Iulian Gheorghe pe e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la telefon 0749.777.711.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Schimbările climatice, tot mai evidente în ultimii ani, care se manifestă prin variațiile bruște ale temperaturii, ninsori abundente în lunile martie-aprilie, înghețuri târzii de primăvară și timpurii de toamnă, călduri excesive și perioadele de secetă întâlnite în toate anotimpurile anului, afectează direct producția agricolă, conducând an de an, la pierderi însemnate de recoltă în bazinele viticole și pomicole. Uneori, aceste condiții nefavorabile de mediu influențează negativ și recolta anului viitor, din cauza slabei dezvoltări a mugurilor și a primordiilor ramurilor la pomi și coardelor productive la vița-de-vie.

Pentru diminuarea efectelor negative ale acestor condiții de stres și pentru intensificarea proceselor fiziologice ale plantelor, Summit Agro România a introdus în portofoliu gama de produse BIO Seipro, gamă al cărei simbol este frunza de Ginkgo biloba, recunoscută în medicină și considerată în filozofia veche japoneză ca dătătoare de forță și vitalitate. 

seipro

Gama BIO Seipro de la Summit Agro conține produse cu rol de biostimulatori cu un conținut ridicat de aminoacizi liberi de formă L, activi metabolic, obținuți din materii prime de origine vegetală, prin procesul de hidroliză enzimatică a proteinelor. Produsele sunt certificate OKO (Kiwa BCS ÖKO-GARANTIE GmbH) și recomandate spre a fi utilizate și în agricultura ecologică.

“Aplicarea biostimulatorilor Shigeki și Kinactiv Fruit în diferite stadii de creștere, dezvoltare și fructificare a viței-de-vie a determinat o reglare a echilibrului metabolic al plantelor, prin dezvoltarea unei toleranțe bune la factorii de stres biotici și abiotici, ca efect al stimulării mecanismelor naturale de apărare. Rezultatele obținute în perioada 2018 – 2020 au arătat un beneficiu asupra randamentului cantitativ al producției prin creșterea greutății medii a strugurilor cu 10,42% - 26,75% și creșterea calitativă a strugurilor prin asigurarea unui echilibru între conținutul de zahăr și aciditate”, confirmă dr. ing. Alina Donici, director științific la Stațiunea Didactică de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Pomicultură Pietroasa-Istrița, în „Raportul final de testare Shigeki și Kinactiv Fruit – Summit Agro 2018-2020”.

Seipro vita de vie 2

Shigeki este un produs care stimulează procesele fiziologice ale plantelor, pentru a trece mai ușor peste perioadele de stres fiziologic cauzat de diverși factori biotici sau abiotici, ce are în componență macroelemente: fosfor (P) potasiu (K) (7-10), bor (B) și o gamă largă de microelemente chelatate, ușor asimilabile de către plante.

Raportul echilibrat al elementelor nutritive din compoziția produsului asigură o bună creștere a sistemului foliar, contribuie la stimularea procesului de fotosinteză și fotoasimilare, ajutând la dezvoltarea sistemului radicular și la o bună absorbție a elementelor nutritive din sol. De asemenea, îmbunătățește procesul de înflorire și fructificare.

Recomandăm aplicarea produsului înainte de producerea stresului datorat temperaturilor scăzute, secetei, arșiței sau consumului important pe durata înfloririi etc. în doză de 1,5-2 L/ha.

Nu se utilizează în amestec cu produse pe bază de calciu (Ca) sau magneziu (Mg).

Dacă nu s-a putut face tratamentul cu Shigeki înainte de stres, recomandăm folosirea produsului Kaishi, un biostimulant cu o formulă unică, ce conține azot organic și o gamă largă de aminoacizi care stimulează metabolismul plantelor. Aminoacizii sunt implicați în activarea sistemului de fotosinteză, în reglarea activității stomatelor și contribuie la îmbunătățirea procesului de absorbție și utilizare a microelementelor necesare plantelor. Toate acestea contribuie la recuperarea plantelor după o perioadă de stres.

Doza recomandată este de 2 L/ha, fiind recomandat ca tratamentul să fie repetat la un interval de 10-15 zile, folosind suficientă apă pentru a acoperi întreaga masă foliară.

Kinactiv Fruit este un biostimulant formulat pentru dezvoltarea, maturarea și colorarea fructelor, care are în compoziție aminoacizi, fosfor, potasiu și microelemente.

Se aplică 2 tratamente - la compactarea boabelor și în fenofaza de pârgă, pentru stimularea colorării și creșterii conținutului în zahăr și pentru îmbunătățirea proprietăților organoleptice - în doză de 2 L/ha.

Nu se utilizează în amestec cu produse pe bază de calciu (Ca), cupru (Cu) sau magneziu (Mg).

Articol scris de: DR. ING. ENDRE SIGMOND, SUMMIT AGRO ROMÂNIA

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

La sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a avut loc o ședință de lucru în cadrul căreia a fost analizat stadiul defășurării Recensământului General Agricol - runda 2020, din 10 mai 2021 până la data de 16 iunie a.c. Au participat secretarul de stat din MADR, Aurel Simion, și președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei.

Numărul de exploatații recenzate a ajuns la circa 54%, respectiv 1.721.554 chestionare completate din cele 3.206.220 exploatații existente.

Județele care au realizat un procent de peste 54% sunt: Arad (72,54%), București (67,67%), Mureș (62,76%), Brașov (61,59%), Vâlcea (61,05%).

Județele în care ritmul de colectare a datelor este sub media pe țară sunt: Mehedinți (44,62%), Vaslui (45,20%), Gorj (45,80%), Cluj (46,93%), Botoșani (47,82%), Covasna (47,61%), Timiș (48,02%).

MADR recomandă, pe de o parte, implicarea tuturor autorităților de la nivel local, a prefecturilor și primăriilor pentru sprijinirea și îmbunătățirea activității de recenzare și, pe altă parte, producătorii agricoli să manifeste încredere și deschidere în discuțiile cu recenzorii.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Producătorul de utilaje agricole Poettinger a deschis oficial, pe 11 iunie 2021, a patra unitate de producție. Împreună cu proprietarii companiei, echipa de conducere, angajații și câțiva invitați (având în vedere restricțiile impuse de pandemie), a participat la predarea oficială a noii fabrici din localitatea St. Georgen, de lângă Grieskirchen (Austria).

Prima fază de extindere a fost finalizată în doar un an, cu o investiție de 25 de milioane de euro. Numărul ridicat de comenzi pentru utilaje și numărul limitat de unități produse în actuala fabrică au dus la avansarea rapidă a construcției noii fabrici. De aceea, ceremonia de începere a fazei următoare de construcție a avut loc în același timp.

Precizie

Când maestrul ceasornicar și lăcătuș Franz Poettinger a fondat compania în 1871 nu ar fi ghicit niciodată că, exact 150 de ani mai târziu, a patra fabrică a companiei va fi deschisă sub numele său. Mai mult, noua fabrică, împreună cu fabrica principală din Grieskirchen (Austria), care produce utilaje agricole pentru pajiști, fabrica de semănători din Bernburg (Germania) și fabrica de utilaje agricole pentru prelucrarea solului din Vodnany (Cehia), completează acum cvartetul.

În noua fabrică se vor produce prese de baloți rotunzi și greble de capacitate mare.

Prima fază - care oferă 6.300 m2 de spațiu pentru producție pe un amplasament de 17 hectare - a fost finalizată într-un timp record, în doar un an. Pentru a putea sprijini creșterea continuă a companiei, Poettinger a proiectat noua fabrică de producție în așa fel încât, când va fi finalizată, va oferi o zonă de producție similară fabricii de la sediul central.

Ceremonia desfășurată în timpul deschiderii oficiale a unitășii de producție a marcat începutul construcției celei de-a doua faze de extindere. Această nouă etapă înseamnă o extindere aproape dublă față de suprafața de producție actuală și o investiție de aproximativ încă 45 de milioane euro. În viitor, vopseaua de înaltă calitate a mașinilor va fi produsă în noua fabrică. Vopsirea catodică reprezintă un proces ecologic. Nu se folosește niciun solvent în amestecarea și aplicarea vopselei. Acest lucru conferă utilajelor Poettinger o culoare atrăgătoare, care are o durată de viață mai lungă, ducând la durabilitatea acestora.

„Suntem mulțumiți de dezvoltarea pozitivă a afacerii noastre și dorim să folosim impulsul cererii actuale pentru a realiza sustenabilitatea prin extinderea distribuției și introducerea de noi utilaje. Această dezvoltare va fi susținută în cel mai bun mod posibil de aceste faze de extindere”, spune Gregor Dietachmayr, purtător de cuvânt al echipei de management, încântat de lucrările de extindere care sunt în desfășurare.

poettinger stgeorgen 062021 1 hq

Inspirație din natură

În calitate de afacere de familie și producător de mașini agricole, Poettinger se concentrează pe oameni și pe mediu. În dezvoltarea utilajelor sale, obiectivul nu înseamnă doar cele mai bune rezultate de lucru, ci și conservarea maximă a resurselor. Sustenabilitatea este, de asemenea, o prioritate în construcția noilor clădiri. De aceea, lemnul a fost folosit pe tot parcursul ca material de construcție regenerabil. Implementarea unui acoperiș verde reduce efectele etanșării solului la minimum. Încălzirea prin pardoseală a fost implementată pentru a utiliza în mod optim căldura reziduală din procesele de producție. Măsurile de economisire a energiei, cum ar fi utilizarea tehnologiei LED, izolația termică de înaltă calitate și recuperarea căldurii fac deja parte din filozofia Poettinger.

Designul exterior natural promovează biodiversitatea: o pajiște amenajată de 6.000 m2 în fața fabricii și mai mulți stupi asigură o integrare suplimentară în mediul natural.

„Mediul natural, în aer liber, prezintă zone împădurite și cu gazon ca spații deschise de care angajații se pot bucura în timpul pauzelor. Noua clădire va crea valoare suplimentară în regiune, consolidând  originea austriacă a companiei; o unitate de producție cu standarde  ridicate de calitate”, arată entuziasmat Jörg Lechner, managerul de proiect pentru dezvoltarea noii unități de producție.

Aproximativ 60 de angajați vor începe producția preselor de baloți rotunzi Impress și a greblelor de capacitate mare TOP. Linia de asamblare este un loc de muncă ergonomic proiectat la cele mai înalte standarde. „Când clădirea suplimentară va fi finalizată, vom putea oferi alte 30 - 40 de locuri de muncă în condiții de înaltă calitate”, spune Jörg Lechner.

Onorați trecutul, fiți viitorul

Prin construirea noii uzine aproape de sediul central al grupului, compania internațională de utilaje agricole Poettinger își onorează rădăcinile locale. „Pulsul antreprenorial al fondatorului Franz Poettinger a pus bazele unei companii de succes internațional acum 150 de ani, prin dezvoltarea utilajului său de tăiat furaje. Acest spirit pozitiv va continua să înflorească în noua fabrică. Dezvoltarea continuă a companiei, susținută de utilaje de înaltă calitate, care sunt remarcabile din punct de vedere tehnic, stabilește ritmul pentru faze viitoare de extindere. Pe măsură ce ne orientăm cursul către viitor, ne ghidăm după mottoul nostru”, a specificat Gregor Dietachmayr, subliniind una dintre valorile companiei.

Utilajele agricole Poettinger sunt comercializate în România de către NHR Agropartners, importator și distribuitor de tehnică agricolă de vârf, care, în prezent, deţine o reţea de 13 filiale, oferind o gamă complexă de produse şi servicii: vânzare utilaje agricole şi piese de schimb, ateliere de reparaţii şi echipe mobile de intervenţii. NHR Agropartners are mai mult de 230 de angajati şi un portofoliu cu mărci de top distribuite exclusiv, Deutz-Fahr, JCB, Hardi, Bogballe, Sfoggia, Einboeck fiind doar câteva dintre acestea. În activitatea NHR Agropartners pilonii de bază îi reprezintă stabilitatea şi sustenabilitatea, respectul faţă de client, încrederea în relaţiile construite, seriozitate şi, cu certitudine, perspectiva în viitor.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ultimii ani au lăsat urme adânci în brazdele pământului românesc. Cu toate acestea, pare că încă nu ne-am învăţat lecţia dură a ignoranţei. În timp ce alte ţări alocă milioane de euro zilnic în programe ample de cercetare, autorităţile de la noi aproape că uită chiar şi de existenţa unităţilor de cercetare.

Și atunci, să nu ne mirăm că devenim tributarii importurilor și că randamentul la hectar este sub media europeană, chiar dacă avem printre cele mai mari suprafețe cultivate din Uniunea Europeană. Nu se găsesc resurse bugetare pentru finanțarea cercetării, iar aceasta supraviețuiește datorită valorificării producției din unitățile proprii.

O discuție despre cercetare, bani și viitor cu prof. dr. ing. Mihai Nicolescu, secretarul general al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS).

ev 214 cercetare nicolescu

Cercetarea suferă din cauza subfinanțării

Toată lumea este de acord că, fără cercetare, agricultura oricărui stat, indiferent cât este de avansată, va rămâne tributară deciziilor externe. Din păcate, România nu face excepție deși rezultatele cercetării agricole din țara noastră au fost cândva exportate și apreciate în toată lumea. Cea mai mare problemă rămâne finanțarea deficitară. „Căutăm ca în cadrul celor două Comisii de agricultură de la Senat și de la Camera Deputaților să argumentăm anumite solicitări și cu preponderență la ora actuală se pune problema finanțării cercetării agricole. Suferim în continuare de subfinanțare și cu toate că avem un temei legal - Legea 45, Legea 72 - finanțarea este deficitară, adică perpetuăm același fenomen de a turna apă într-o fântână pentru a avea resursele necesare, la limita supraviețuirii”, spune Mihai Nicolescu.

Nici măcar autofinanțarea, rezultată din cercetare și producție, nu mai asigură decât o foarte mică parte din necesarul de fonduri curente și investiții. „Dacă în anul 1990, la nivelul unităților de cercetare din țară Academia deținea 120.000 de hectare, la ora actuală mai avem în jur de 40.000 de hectare. Mă rog, a fost problema retrocedărilor care au apărut conform legislației în vigoare, dar aceste terenuri asigurau și o bază financiară unităților de cercetare privind dotarea și salariile”, adaugă secretarul general ASAS.

ev 214 cercetare nicolescu 3

2020, an atipic și pentru cercetare

Pandemia a afectat inclusiv activitatea de cercetare. Totul s-a mutat online în luna martie a anului trecut și fiecare institut și stațiune de cercetare subordonată Academiei au fost obligate să ia toate măsurile specifice anti-covid. „Norocul nostru a fost că am putut ține o serie de prelegeri, conferințe, simpozioane online, prin dotările făcute anii trecuți, și atunci am putut să organizăm la distanță aceste întâlniri cu specialiști și cu factorii decizionali; de asemenea domnul președinte (n.r. Valeriu Tabără, președintele ASAS) organizează periodic teleconferințe în sala de consiliu și astfel luăm legătura cu unitățile de cercetare din întreaga țară. Efectiv este un apel nominal în care conducătorii acestor unități își spun păsurile, se dau soluții, se transmit informații și aceasta este o treabă care reduce foarte mult cheltuielile. Vă dați seama ce însemna să vină un director de la o stațiune de la Iași: tren, cazare, or, online poți să ai dialogul direct și constructiv, și găsirea unor soluții adecvate”, spune Mihai Nicolescu.

Cercetare strategică pentru dezvoltarea agriculturii

Începutul anului 2020 a coincis cu elaborarea de către ASAS a unei strategii de dezvoltare a agriculturii românești, la o inițiativă mai amplă coordonată de Academia Română. „La inițiativa guvernatorului Băncii Naționale, Mugur Isărescu, s-a lansat proiectul de strategie în dezvoltare economică a României pe termene scurt, mediu și lung. Practic, se dorește crearea unui model economic cu țintă 2040. Coordonarea la acest nivel s-a făcut de către Academia Română și de directorul revistei Economistul, Constantin Boștină. Conducerea ASAS a elaborat în acest sens strategia referitoare la viitorul agriculturii românești.

De asemenea, ASAS a ținut o permanentă legătură cu Academia Română, cu secția respectivă de specialitate, și periodic s-au dat soluții la anumite fenomene care au apărut în agricultura și zootehnia românești; mă refer la pesta porcină, la pesta aviară, iar secțiile științifice care sunt în Academia noastră, cele nouă - de pedologie, cultura plantelor, horticultură, de industrie alimentară, de mecanizare, de economie agrară - au căutat întotdeauna, prin membrii ASAS, să ofere răspunsuri la problematica apărută”, ne explică Mihai Nicolescu.

Suntem prea săraci ca să acceptăm sfaturi ieftine

Deși e la limita supraviețuirii din punct de vedere financiar, cercetarea românească nu-și dezminte renumele câștigat în aproape o sută de ani. Cu resurse puține și terenul decimat, cercetătorii noștri încă generează performanță în laboratoarele stațiunilor din țară. Mai mult, ASAS derulează, prin structura proprie, proiecte de cercetare împreună cu producătorii agricoli pe diverse probleme care afectează producția, în condițiile în care din ce în ce mai multe substanțe de protecție a plantelor sunt interzise pe piața comunitară. Pactul verde european va impune o serie de restricții pentru agricultură, iar cercetarea trebuie să vină cu un răspuns documentat științific la dilemele fermierilor și să le ofere acestora cele mai potrivite soluții. În aceste condiții, secretarul general al ASAS arată cu degetul spre cei din exteriorul României care ne oferă lecții de bune practici fără să cunoască măcar condițiile specifice ale țării noastre în ceea ce privește microclimatul, solurile și condițiile de cultură. „E adevărat că „drumul spre iad e pavat cu intenții bune”. Cred că și aici apare acest fenomen, în sensul că vin reprezentanții occidentali și ne dau lecții. Vreau să vă spun că în anii trecuți, prin 2016, 2017, a apărut tot așa o idee a unora, conform căreia Academia de Științe Agricole și Silvice ar trebui să aibă un singur institut în care să facă orice sau de toate. Mai mult, au venit în vizită reprezentanții institutului de cercetare din Franța, IRA, să ne spună cum să facem tehnologia, ce agrotehnică să folosim. Și la un moment dat s-a pus următoarea întrebare: domnule director, nu vă supărați, cine a fost înainte? Oul sau găina? Și am explicat foarte simplu: dacă în 1927 academicianul Șișești înființează în România Institutul de cercetări agronomice al țării, în 1947 se înființează IRA în Franța, după chipul și asemănarea ICAR-ului. Și atunci, cine de la cine să învețe? E adevărat că trebuie să ținem cont de noutățile apărute pe plan mondial, dar trebuie să avem decența și să recunoaștem niște realizări deosebite ale înaintașilor noștri. În primul rând, trebuie să explicăm fermierilor ce înseamnă aceste programe, modul în care se pot accesa fondurile europene, pentru că, după cum constatați și dvs. din experiența pe care o aveți în teritoriu, oamenii nu prea știu despre ce este vorba. Or, noi trebuie să găsim un limbaj comun, un limbaj pe înțelesul tuturor, ca oamenii să știe ce-i așteaptă, pentru că, vedeți și dvs., consultanța agricolă este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire!”, argumentează Mihai Nicolescu.

ev 214 cercetare nicolescu 6

Cercetarea poate fi cea mai bună prevenție

După un an extrem de secetos, dublat de pandemia de Covid-19, speranțele fermierilor români se îndreaptă tot către... starea vremii. Ce-i drept, precipitațiile din acest început de primăvară au reușit să mai reducă din deficitul de umiditate din sol. Însă agricultura e un șir întreg și continuu de probleme și măsuri care trebuie luate uneori fără nicio clipă de răgaz, iar soluțiile trebuie să vină din domeniul cercetării. Specialiștii din unitățile de cercetare, la cererea producătorilor agricoli, dar și prin programe proprii, trebuie să anticipeze și să studieze efectele schimbărilor din ce în ce mai accentuate de climă și mediu și impactul lor asupra agriculturii. „Noi la Academie căutăm să argumentăm științific toate deciziile care se iau, căutăm să venim în sprijinul Ministerului Agriculturii cu soluții la toate solicitările. Probleme sunt din toate punctele de vedere, dar noi trebuie, prin toate mijloacele, să găsim soluții. Din fericire, deocamdată sunt premise pentru un an agricol bun. Chiar am văzut niște culturi de grâu pe care se dădeau îngrășăminte și arătau foarte frumos din punct de vedere agronomic. Pe de altă parte, cum spuneați și dvs., probleme au fost, sunt și vor fi întotdeauna. Încă din 1927, de când a fost înființat primul institut de cercetări agronomice al României, sub inițiativa academicianului Gheorghe Ionescu-Șișești, domnia sa și-a făcut studiile în Germania cu niște rezultate deosebite, și atunci a simțit nevoia, întorcându-se în țară, să creeze din punct de vedere genetic și pe latura vegetală, și pe latura zootehnică, cu specii și creații adaptate condițiilor pedoclimatice ale țării.

La inițiativa domnului academician Cristian Hera, anii trecuți s‑au publicat cele trei volume ale jurnalului ținut de dl academician Șișești și, citindu-le, am constatat ce gândire creativă a avut domnia sa. Și dau un exemplu, pe care îl argumentez. Dacă aduc în România un soi din Germania și voi constata că, deși în Germania îmi dă 7-8 tone la hectar, la noi va da 2-3, în mod evident apare întrebarea: de ce? Pentru că acel soi nu era adaptat condițiilor pedoclimatice. Și atunci a apărut necesitatea ca pe solurile țării noastre să se facă aceste cercetări pentru obținerea creațiilor agricole.

La ora actuală, sunt fel de fel de inițiative la nivelul Comunității Europene, în sensul că mulți specialiști din țările europene, din comunitatea europeană, vin să ne dea lecții. Nu spun că nu ar fi utile aceste lecții, dar pe undeva sunt puțin lipsite de cunoașterea realităților țării noastre; mai ales acum, cu noile programe, Green Deal și reducerea consumului de pesticide, nu se ține cont de faptul că în România sunt anumiți dăunători care, dacă nu sunt combătuți, vor diminua semnificativ producțiile. Și toată lumea cunoaște cazul neonicotinoidelor. ASAS a intervenit în acest subiect și, prin președintele Valeriu Tabără, a inițiat, în urmă cu trei ani, cercetări specifice care să argumenteze că folosirea acestor pesticide nu afectează viața albinelor. Bineînțeles că din nou ne-am lovit de piedici, deoarece toate probele de plantă, de albine n-am putut să le analizăm în țară pentru că nu avem un laborator acreditat RENAR. Aceste analize s-au făcut în Germania, în Bulgaria și, după trei ani de cercetări, s-a constatat că influența acestor pesticide este nesemnificativă. Mai mult, argumentăm și prin faptul că numărul de familii de albine a crescut, nu a scăzut, în cei trei ani de studiu, și recent a fost organizată o conferință online în care s-au prezentat rezultatele acestor cercetări. Așadar, subliniez încă o dată necesitatea dezvoltării cercetării agricole în țara noastră, pentru a găsi soluții la toate aceste aspecte care apar inevitabil în practica agricolă”, explică Mihai Nicolescu.

ASAS: surse și resurse umane

Secretarul general ASAS ne-a explicat care este structura instituției și cum funcționează secțiile Academiei: „Precizez că Academia noastră are patru categorii de membri: membri de onoare, membri titulari, membri corespondenți și membri asociați; fiecare secție are repartizat un anumit număr de membri și, în cadrul acestor secții, alegerea unor noi membri se face pe baza unui regulament strict al nostru, adică acced personalități cu realizări deosebite în domeniul referențial. Membrii plini, titulari clar sunt cei care au avut rezultate deosebite în domeniul cercetării agricole; membrii corespondenți și cei asociați sunt cei care ușor, ușor încep să-și spună cuvântul.

Organele de conducere ale Academiei noastre sunt: biroul prezidiului, care reunește personalități precum președintele, cei patru vicepreședinți (doi vicepreședinți remunerați și doi vicepreședinți onorifici) și secretarul general. Organul superior este prezidiul ASAS, în care, pe lângă membrii biroului prezidiului, sunt cei nouă președinți ai secțiilor științifice. Iar organul suprem de conducere al Academiei este Adunarea generală. Din punct de vedere legal, în fiecare an această Adunare generală trebuie să fie organizată cu participarea membrilor. În fiecare an noi trebuie să aprobăm execuția bugetară a anului precedent și bugetul anului următor, atât pentru Academie, cât și pentru fundație, cea care gestionează patrimoniul Academiei. Acum, din cauza pandemiei trebuie să găsim soluții legale să desfășurăm adunarea generală conform prevederilor legale. Drept de vot au membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare. În ultimul an, chiar făceam zilele trecute o statistică, membrii de onoare, titulari și corespondenți sunt în număr de 221 și ne-au părăsit 18 membri, iar alegerile se fac în momentul în care se eliberează, pe cale naturală, un loc de membru din secția respectivă.

Cine dorește să ajungă membru titular al Academiei trece prin toate furcile caudine, începând ca membru asociat, apoi membru corespondent și, în tot acest timp trebuie să demonstreze, prin realizările sale, că merită pe deplin această alegere. Referitor la modalitățile de obținere a unui punctaj între cele trei categorii, se echivalează realizările. Mă refer la creații, publicații, participări la conferințe, simpozioane interne, internaționale. Din cauza pandemiei, anul trecut aceste participări au fost mult diminuate. Sperăm ca anul acesta să fie mai bine.”

ev 214 cercetare nicolescu 5

Salariul minim pentru un tânăr cercetător

În cercetare e mare nevoie de forță de muncă specializată, la fel ca și în celelalte ramuri ale agriculturii. Dar ce-i oferă cercetarea? „Un tânăr absolvent de facultate cu medie foarte bună are capabilitate de cercetare. Dar în momentul în care vine în producție și eu îi ofer salariul minim pe economie, automat se pierde o valoare, în sensul că tânărul preferă să se ducă la o firmă să vândă adidași, firmă care îi pune la dispoziție o mașină și un telefon, și un salariu de două-trei ori cât i se oferă în cercetare. Aici trebuie reglate lucrurile...”, spune Mihai Nicolescu.

Se mai întâmplă un fenomen. Un cercetător se formează în cel puțin zece ani. Statul investește în el, apoi cumva își ia mâna de pe el pentru că, neplătindu-l cu un salariu decent, e foarte posibil ca tânărul să fie cooptat și să accepte oferta unei companii private. „După zece ani, poți să spui că știi câte ceva din domeniul cercetării. Or, aceste două aspecte, reducerea fondului funciar și salariile neatractive, creează disfuncționalități majore. Pentru că cercetarea, vă spun, este ca pescuitul: dacă ți-a intrat microbul în sânge, îl vei avea toată viața. Și țin minte de primul meu șef, domnul Modiga, Dumnezeu să-l ierte, am avut repartiție dublă după terminarea facultății, a trebuit să fac doi ani de stagiatură, am venit în cercetare și în primele zile de serviciu mi-a zis: „Mihai, n‑ai să faci o avere din cercetare”. Și a avut dreptate. „Pot să spun că trăiesc decent, dar din punct de vedere spiritual mă simt împlinit”, mărturisește cercetătorul de la ASAS.

Viitorul e tot al cercetării!

Nevoia de hrană pentru populația în creștere a lumii exploatează la maximum resursele Pământului. E greu de crezut că producția ecologică va suplini cererea din ce în ce mai mare de hrană îndestulătoare. Dar, cu siguranță, biotehnologiile o vor face. Tocmai de aceea este foarte important ca cercetarea, inclusiv cea românească, să fie mult mai bine conectată cu producția și educația agricolă. Iar comunicarea rezultatelor cercetării către potențialii beneficiari, pentru a putea fi transpuse în practică, ar trebui să devină cap de afiș pentru toate institutele și stațiunile membre ASAS. „Vedeți dumneavoastră, «tonul face muzica». Un om, chiar dacă are dreptate, dar nu știe să-și spună punctul de vedere într-o formă, să zicem, diplomatică și lejeră, n-are sorți de izbândă. Or, noi avem la ora actuală un președinte care a împletit armonios știința cu politica, domnia sa a fost și de două ori ministru al agriculturii, deputat de două mandate și cunoaște bine specificul comunicării în politică, pentru că nu oricine poate să perceapă modalitățile de abordare a unor probleme și căile, și mijloacele prin care să ajungi la rezultatul scontat. Domnia sa având rezultate deosebite în cercetarea agricolă, de asta a fost și ales președinte de către comunitatea științifică din Academie, dar, mai presus de toate, Valeriu Tabără a fost un vizionar privind cercetarea geneticii. Da, viitorul se pare că va fi al geneticii și al biotehnologiilor, pentru că vedem unde ne îndreptăm ca populație a Globului, această populație trebuie să fie asigurată cu o hrană îndestulătoare și în același timp de calitate. Dar chiar și aceste creații biologice din domeniul vegetalului au niște limite. Or, dacă noi obținem la grâu o producție de 10-12 tone, în Vest poate să ajungă și la 18 tone pe hectar. Există o limitare și trebuie să găsești căi și mijloace ca să asiguri o producție mai mare, de calitate și se pare că numai genetica și biotehnologiile vor da rezultate în acest domeniu. Chiar acum, în cadrul Academiei, dorim să realizăm două laboratoare în acest domeniu. Sperăm că vom găsi și sursele financiare”, afirmă Mihai Nicolescu.

Fosta-i tu, mecanizare românească...

Fabrică de tractoare am avut, de combine, la fel, de utilaje, nu mai vorbim. Unde și de ce au dispărut toate? Era industria românească un pericol atât de mare pentru concurența externă? Sau România a devenit, după anii 2000 mai ales, o piață atractivă care făcea cu ochiul marilor producători de utilaje agricole ai lumii?!

Cercetătorul Mihai Nicolescu este de părere că toate aceste aspecte au dus la dispariția industriei de tractoare românești. Pur și simplu „nu a fost lăsată” să se dezvolte: „Noi eram un potențial concurent cu fabrica de tractoare. Vă dați seama că totuși noi în ’90 aveam o dotare în jur de 147.000-150.000 de tractoare și care erau înlocuite anual. Or, firmele din Occident aveau tot interesul să își vândă echipamentele tehnice. Și vă dau un exemplu: dacă un tractor U650 în țară îl produceam cu 10.000 de euro, la ora actuală același tractor, cu aceleași caracteristici, îl cumpăr cu 30.000 de euro, deci aveam concurență și poate și „cozile de topor” din țară au făcut ca acești potențiali concurenți să dispară. Aduceți-vă aminte, același fenomen s-a întâmplat cu combinele românești și vă dau un exemplu: eram în stagiatură, făceam un curs de specializare la Ștefănești, unde era director general dl Victor Neagu, un mare mecanizator și un om care a făcut multe lucruri bune pentru agricultură; știind că lucrasem și în cercetare ca student, mi-a propus următoarea treabă: pe o combină românească să montez două seturi de curele Pirelli. Marea deficiență a acelor combine în exploatare era ruperea curelelor, că erau curele făcute în țară, de proastă calitate. Și spre surprinderea mea și a dânsului, am constatat că timp de doi ani n-am avut nicio rupere de curele. Vreau să vă spun că, din punct de vedere conceptual, combinele noastre erau nemaipomenite, adică de multe ori băteau la parametri combinele străine. Iar acum spunem „vai, Doamne, ce-am făcut!”. Cam așa a fost și cu pădurile, cu perdelele forestiere, cu acei copaci de pe marginea șoselei. Se spune: vine viscolul și nu mai pot să circul sau vine zăpada peste sat! Păi, dacă ți-ai tăiat perdeaua de protecție, normal că vine. Dar, mă rog... toate acestea sunt un ciclu care se repetă la 30-40 de ani. Dacă vom avea înțelepciune și bani, le vom reface pe toate”, concluzionează Mihai Nicolescu, secretar general al ASAS.

Articol scris de: CARMEN NICOLAE

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM) își exprimă îngrijorarea cu privire la rezultatul și consecințele votului din 8 iunie 2021, din plenul Parlamentului European, privind raportul „Strategiei UE pentru Biodiversitate 2030”. Unul dintre amendamentele care afectează activitatea fermierilor și care a fost votat de europarlamentari în ședința din 8 iunie este AM. 806, care se opune reautorizării substanței active glifosat după 31 decembrie 2022. Prin acest amendament, statele membre sunt invitate să efectueze pregătirile necesare pentru a le oferi fermierilor soluții alternative viabile după interzicerea glifosatului. Industria de protecția plantelor transmite că face eforturi să ofere alternative eficiente și sigure pentru produsele care sunt interzise sau restricționate, dar nu poate aduce noi produse pe piață în ritmul alert în care sunt interzise produse absolut necesare fermierilor.

„Am luat notă de îngrijorarea publicului larg cu privire la continuarea utilizării glifosatului, însă pentru a fi luată o astfel de decizie importantă trebuia să se aibă în vedere argumentele științifice ale experților. În acest context, europarlamentarii au luat o decizie politică la fel ca în multe alte situații similare, sub presiunea emoțiilor generate de publicul influențat de o anumită parte a spectrului societății civile. Suntem îngrijorați cu privire la faptul că aceste decizii politice, care sunt luate fără a avea o bază științifică solidă, pun în pericol siguranța și securitatea alimentară ale Europei și vor conduce la importuri masive de produse alimentare din țări care nu aparțin spațiului comunitar și care nu vor fi obligate să respecte aceleași reguli precum producătorii din interiorul Uniunii Europene, generând astfel o concurență neloială și periclitând profitabilitatea și productivitatea fermierilor”, arată AIPROM.

De altfel, și Alianța pentru Agricultură și Cooperare a atras atenția cu privire la consecințele negative ale acestui vot, cu impact direct asupra productivității agricole. „Industria de protecția plantelor din România este alături de fermierii din România și îi sprijină în eforturile lor de a asigura hrană suficientă, sigură, disponibilă și accesibilă încurajând implementarea principiilor agriculturii sustenabile, însă fermierii au nevoie de un minim de unelte disponibile, așa cum sunt noile tehnici genomice și suficiente soluții moderne de protecție a plantelor. Accesul la substanțe active și produse de protecția plantelor este esențial pentru a gestiona corespunzător condițiile specifice agriculturii din țara noastră. Fermierul vrea să producă, însă nu poate face acest lucru dacă apar limitări și restricții nejustificate sau reevaluări ale unor reglementări deja validate de forurile științifice”, precizează un comunicat de presă al AIPROM.

Lipsa de predictibilitate afectează major deciziile din producția agricolă și are efecte la fel de grave ca și schimbările neașteptate ale vremii. Nu există nicio diferență între o secetă prelungită și eliminarea bruscă de pe piață a unei clase de produse care poate limita sub pragul de dăunare periculos o populație de dăunători endemici în țara noastră.

Fermierul din UE, descurajat

Consecințele interzicerii glifosatului vor fi din păcate vizibile în România unde condițiile specifice de climă și sol, precum și fărâmițarea terenurilor favorizează răspândirea bolilor, dăunătorilor și buruienilor. În România, glifosatul este utilizat mai ales între culturi, fiind și o soluție care permite aplicarea principiilor agriculturii conservative, recomandate și promovate intens de către Comisia Europeană.

Interzicerea utilizării glifosatului în absența unor alternative viabile și eficiente economic îi va determina pe fermierii români să aplice mai multe tratamente cu produse complementare și în cantități mai mari, fără să obțină aceeași eficacitate și cu un impact negativ mai mare asupra mediului. Costurile de producție vor fi mai ridicate, produsele agroalimentare obținute vor fi mai scumpe, iar prețul va fi suportat de către consumatorul român. „La finalul zilei, fie că suntem fermieri, autorități de reglementare, membri ai Parlamentului European sau simpli consumatori, cu toții avem nevoie de hrană, iar aceste restricții fără baze științifice solide nu vor face altceva decât să permită prezența pe piață a mai multor produse agroalimentare provenite din state aflate în afara UE. Achiziționând astfel de produse, vom susține activitatea fermierilor din alte state și vom descuraja activitatea fermierului european. Aceste produse de protecția plantelor sunt medicamentele plantelor și la fel ca în cazul medicamentelor pentru uz uman, acestea trec printr-un proces riguros de autorizare, parcurgând o multitudine de teste care sunt menite să stabilească dacă aceste produse sunt sigure pentru mediu și om. Așa cum omul are nevoie de medici și medicamente pentru a limita efectele factorilor perturbatori, tot așa și plantele au nevoie de tratamente cu produse de protecția plantelor pentru a limita răspândirea și consecințele negative ale bolilor, dăunătorilor și buruienilor”, susține Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România.

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista