IPSO Agricultură continuă seria de evenimente dedicate fermierilor care își doresc să implementeze soluții moderne, eficiente și profitabile în activitatea agricolă. Astfel, joi – 23 octombrie 2025, la RDF Group din localitatea Șofronea – județul Arad, IPSO Agricultură a adus în prim-plan tehnologiile de vârf și bunele practici care pot susține performanța în agricultură, în cadrul evenimentului „Precision AG TOUR – Soluții eficiente și profit pentru ferma ta!”. Fermierii prezenți, în jur de 300, au aflat, de la specialiștii companiei, cele mai recente inovații, tendințe și soluții din agricultură.

Participarea la Precision AG TOUR oferă fermierilor oportunitatea de a descoperi cele mai noi tehnologii și soluții integrate pentru optimizarea activității agricole, de a interacționa cu experți de profil și de a împărtăși experiențe valoroase.

Evenimentul a fost structurat în jurul a cinci ateliere tematice:



De aproape 30 de ani, IPSO Agricultură sprijină fermierii cu soluții și echipamente de agricultură de precizie de ultimă generație, finanțare personalizată și cea mai extinsă rețea de servicii post-vânzare IPSO Service 360.


Tehnologia Centralized & Connected Support reprezintă viitorul în materie de servicii post-vânzare. Datele transmise de utilajele conectate sunt analizate în timp real de o echipă de specialiști pentru a identifica și preveni posibile defecţiuni înainte ca ele să se producă sau să se agraveze. Folosind tehnologia Expert Alerts, tehnicienii pot interveni rapid, având la dispoziție echipamentele necesare, piesa cauzatoare și întreaga procedură de reparație, asigurând astfel o intervenție eficientă și la timp pentru fermieri. Această abordare minimizează perioadele de nefuncționare a utilajelor şi sprijină fermierii în creşterea productivității şi profitabilității, prin intervenții proactive și precise.
Prin abordarea „one-stop shop”, compania IPSO oferă acces la tehnologie de vârf și suport constant pentru o agricultură modernă și performantă.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Joi – 15 mai 2025, la sediul IPSO Alexandria au ajuns peste o sută de fermieri pentru a explora tehnologiile și soluțiile inovatoare care susțin performanța în toate domeniile agricole. În prim-plan au fost aduse cele mai recente inovații, tendințe și soluții din agricultură. IPSO Agricultură a lansat oficial Manitou MLA-T 533, un telescopic articulat, versatil și inovator, ideal pentru diverse lucrări agricole. Specialiștii companiei au prezentat soluții inovatoare și pentru gestionarea resurselor de apă, cu tehnologii de irigații inteligente, care contribuie la o agricultură mai sustenabilă și mai eficientă.
Evenimentul „Precision AG TOUR – Soluții eficiente și profit pentru ferma ta!” a reunit, la sediul din Alexandria - județul Teleorman, fermieri și specialiști din cadrul companiei IPSO Agricultură. Au avut loc prezentări, ateliere de prezentare utilaje și sesiuni de networking. „IPSO Agricultură este aproape de fermieri în fiecare sezon, oferind soluții complete pentru toate nevoile lor, de la utilaje de ultimă generație, până la servicii personalizate de finanțare, post-vânzare și suport tehnic constant”, a declarat Dan Gîdea, director marketing.
Precision AG TOUR este structurat în jurul a cinci ateliere tematice: recoltat; irigații; Precision AG (agricultură de precizie); semănat & protecția plantelor; pregătirea solului, în cadrul cărora sunt prezentate atât echipamente performante, cât și soluții inovatoare, care răspund provocărilor actuale din agricultură.

Noutățile ediției
IPSO Agricultură a lansat oficial încărcătorul articulat Manitou MLA-T 533, un utilaj versatil, robust și eficient, conceput pentru a răspunde celor mai exigente cerințe din fermă.
De asemenea, la evenimentul Precision AG TOUR de la Alexandria, fermierilor le-a fost prezentată oferta specială pentru combinele din seria T, care vine cu o finanțare cu 0% dobândă, prețuri promoționale și finanțare subvenționată în primii trei ani. Pe lângă acestea, beneficiarii vor avea garanție de trei ani sau 1.500 de ore, iar campania Harvest Promise garantează livrarea pieselor de schimb în maximum 24 de ore, sau oferirea unei combine la schimb în caz de necesitate, asigurând astfel continuitatea activității agricole.
În cadrul atelierului dedicat irigațiilor au fost lansate trei noi tehnologii inovatoare, care susțin o gestionare inteligentă, sustenabilă și eficientă a resurselor de apă:
IRRICONTROL App – Smart Irrigation Control:
Operare și monitorizare a sistemului de irigare de oriunde și oricând, reducând costurile și deplasările inutile;
Gestionare precisă a consumului de apă și energie, pentru o agricultură sustenabilă;
Acces facil la date exacte despre consum și nivelul apei, pentru decizii rapide și bine fundamentate.
NEXUS – Panou de Control și Monitorizare pentru Pivot Central:
Compatibil cu orice pivot, datorită conceptului „Plug and Play”;
Transmitere instantanee și securizată a datelor prin radio sau 4G, cu stocare automată în caz de întreruperi;
Protecție avansată împotriva supratensiunilor și descărcărilor electrice, reducând riscurile și costurile de mentenanță.
SAF – Sistem de Alarmă pentru Pivot și Pompă:
Monitorizare 24/7 și notificare imediată în caz de incident;
Funcționare independentă de rețeaua electrică, cu alimentare solară și pe baterii, garantând continuitatea operațiunilor.

În cadrul fiecărui atelier, specialiștii IPSO Agricultură au oferit fermierilor informații despre fiecare utilaj expus sau soluție folosită în fiecare sezon agricol.
Atelier Recoltat. Au fost prezentate următoarele utilaje: combina John Deere T660i, heder 725X, heder SUN 8 + CHOP, presa de balotat John Deere V451M, Manitou MLT 741, Manitou MLA-T 533.
Atelier Irigații. În cadrul acestuia, fermierii au aflat totul despre tamburii Bauer, tamburii Ferbo, piramida pivot, rolele Rivulis (soluții picurare).
Atelier Precision AG. Fermierii au aflat de la specialiștii în Agricultura de Precizie cum pot optimiza lucrările solului și cum pot reduce consumul de combustibil, timpul și resursele.
Atelier Semănat & Protecția plantelor. Vedetele acestui atelier, prezentate pe-ndelete au fost tractorul John Deere 6M 220, tractorul John Deere 6M 155, Kuhn Axis 50.2 H-EMC-W, sprayer-ul John Deere R732i.
Atelier Pregătirea solului. Aici, fermierii au aflat totul despre tractorul John Deere 8R 310, tractorul John Deere 6R 250, Kuhn Cultimer L 350, Kuhn Performer 4000 Select.
Conceptul IPSO Agricultură - Precision AG TOUR - este dedicat promovării soluțiilor moderne, eficiente și profitabile pentru activitatea agricolă. Totodată, aduce în prim-plan tehnologii de ultimă generație, bune practici și echipamente menite să sprijine fermierii în creșterea performanței și optimizarea fiecărei etape din fermă.
De aproape 30 de ani, IPSO Agricultură sprijină fermierii cu echipamente de ultimă generație, soluții de finanțare personalizate și cea mai extinsă rețea de servicii post-vânzare. Prin abordarea „one-stop shop”, compania oferă acces la tehnologie de vârf și suport constant pentru o agricultură mai performantă.

CITEȘTE ȘI: Noua serie de tractoare John Deere 6M s-a lansat la expoziția Agraria
Combinele digitale John Deere S7 aduc tehnologia viitorului în fermele din România
Soluții de irigații oferite de parteneriatul IPSO Agricultură și Rivulis Irrigation
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
IPSO Agricultură, companie ce reprezintă marca John Deere în România, a lansat noua serie de tractoare John Deere 6M, care va revoluționa fermele din țara noastră prin soluțiile de peformanță oferite și eficiență maximă. Evenimentul de lansare a avut loc joi - 10 aprilie 2025, la standul IPSO din cadrul expoziției Agraria (Jucu – jud. Cluj), fiind o oportunitate de a explora tehnologiile de ultimă generație dezvoltate de John Deere, adaptate nevoilor specifice fermierilor.

Viitorul agriculturii este acum
Seria 6M de la John Deere reprezintă un pas important în dezvoltarea tehnologică a echipamentelor agricole. Aceste tractoare sunt concepute pentru a oferi fermierilor un echilibru perfect între putere, manevrabilitate și eficiență, fiind ideale atât pentru lucrările agricole de zi cu zi, cât și pentru cele care necesită precizie și performanță în condiții dificile.
Dotate cu motoare de ultimă generație și sisteme de transmisie inteligente, tractoarele din gama 6M permit reducerea consumului de combustibil și maximizarea productivității, mai ales ca în portofoliul noii game 6M se regăsesc o varietate de 17 modele în total.
17 modele de tractoare cu puteri nominale împărțite pe 4 tipuri de șasiu integral;
Varietate largă de transmisii, cu până la 4 modele diferite;
Tehnologie Green on Green – toate componentele majore sunt proiectate și testate de către John Deere.
„Suntem mândri să aducem în România o nouă serie de tractoare JohnDeere, care reflectă angajamentul nostru față de inovare și față de susținerea fermierilor români în procesul de transformare digitală aagriculturii. Gama 6M este un exemplu perfect al modului în care tehnologia poate contribui la îmbunătățirea eficienței și sustenabilității în agricultură”, a spus Grigore Marian, Coordonator Produs Marketing și Vânzări în cadrul IPSO Agricultură.

De peste 25 de ani, IPSO Agricultură sprijină fermierii cu echipamente de ultimă generație, soluții de finanțare personalizate și cea mai extinsă rețea de servicii post-vânzare. Prin abordarea „one-stop shop”, compania oferă acces la tehnologie de vârf și suport constant pentru o agricultură mai performantă.
La IPSO Agricultură, fermierii au acces nu doar la cele mai avansate utilaje, ci și la soluții complete, inclusiv la serviciide consultanță, instruire și întreținere a echipamentelor. Tractoarele John Deere din gama 6M sunt susținute de o rețea extinsă de service și asistență tehnică, care garantează o utilizare fără probleme pe termen lung.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
CITEȘTE ȘI: Noile combine digitale John Deere S7 aduc tehnologia viitorului în fermele din România
Pe 6 martie 2025, IPSO Agricultură a lansat noua serie de combine S7 de la John Deere, oferind astfel fermierilor soluții inovatoare pentru recoltare eficientă și profitabilă. Lider global în tehnologia echipamentelor agricole, John Deere a fost parte a unui eveniment special organizat în mijlocul pădurii, la complexul turistic de lux Singureni Manor, aflat în județul Giurgiu, localitatea Singureni, unde participanții au descoperit performanța avansată a noii generații de combine, concepute pentru a îmbunătăți productivitatea și a reduce costurile de operare. Gabriel Petrisor, Chief Operating Officer IPSO Agricultură, a punctat că fermierii prezenți la lansare, în jur de 60, exploatează în total circa 250.000 de hectare, făcând parte dintre clienții fideli și mari iubitori ai mărcii John Deere.

John Deere continuă să redefinească standardele agriculturii de precizie prin pachetul de tehnologie ULTIMATE, care optimizează procesele de recoltare, reducând pierderile și îmbunătățind eficiența. Noile combine S7 integrează soluții inteligente pentru un control superior și o productivitate crescută cu până la 20%. Combinele seriei S7 au acum, toate, noul stil avansat al caroseriei şi designul nou al cabinei introduse de John Deere odată cu combinele de recoltat din seria X9.
„Noile S7 reprezintă începutul unei etape noi în evoluția combinelor. Descoperiţi noul stil iconic, motorul JD X eficient şi tehnologia de ultimă oră, care vor face ca procesul de recoltare şi rezultatele pe care le veţi obţine să fie pur şi simplu spectaculoase”, a spus în deschiderea evenimentului Dan Gîdea, director marketing IPSO Agricultură.
Tehnologiile de vârf disponibile în pachetul ULTIMATE sunt:
Harvest Setting Automation – Ajustează automat setările combinei pentru a minimiza pierderile, spărturile și impuritățile, optimizând procesul de recoltare;
Predictive Ground Speed Automation – Reglează predictiv viteza combinei pe baza imaginilor satelitare și a camerelor frontale, adaptându-se condițiilor terenului și biomasei pentru o performanță optimă;
AutoTrac Turn Automation – Permite viraje automate precise la capăt de rând, reducând pierderile și maximizând eficiența fiecărui parcurs;
In-Field Data Sharing – Asigură un schimb de date în timp real între utilaje, îmbunătățind gestionarea fermelor și procesele de recoltare;
Machine Sync – Permite descărcarea concomitentă cu recoltarea, sincronizând tractorul cu combina pentru un flux de lucru neîntrerupt.
Automatizarea predictivă a vitezei față de sol și automatizarea setărilor de recoltare ale combinei S7 permit fermierului să beneficieze de întregul potențial al S7, respectiv eficiență maximă și calitate optimă a materialului recoltat, cu intervenție manuală minimă.
Combinele din seria S7 au cabină premium, cu funcționare eficientă și confort de nivel superior, cu o arhitectură digitală extrem de rapidă, complet nouă, pentru transferul fără probleme al datelor, și cu noul ecran CommandCenter G5Plus de înaltă definiție.
„Noile noastre motoare JD9X și JDX14 au o eficiență a carburantului inegalabilă, mai mulți cai putere cu gestionarea inteligentă a puterii la recoltare și productivitate și eficiență de top la turații reduse ale motorului, datorită tehnologiei HarvestMotion”, a precizat Cosmin Miroiu, specialist produs IPSO Agricultură.
În seria S7 sunt patru modele de combine: S7 700, S7 800, S7 850 și S7 900.

Anul trecut, în județul Olt, în ferma Olt Piess Slatina a familiei Popescu, a fost testată o combină John Deere S7, iar fermierul Andrei Popescu a fost prezent la lansarea de acum, menționând că a fost uimit de ce este capabilă noua combină, de viteza de deplasare în câmp și de consumul îmbunătățit de combustibil. „Andrei Popescu este unul dintre partenerii noștri îndrăzneți, care nu a lăsat tehnologia sa îi bată prea mult la poarta fermei, iar în prezent ferma este la cel mai înalt nivel în ceea ce privește sistemele inteligente din câmp și nu numai. A învățat cum să fructifice timpul în câmp, utilajele rămânând mereu în raza sa vizuală indiferent unde el s-ar afla”, specificat Paul Popescu, Manager Precision AG Division IPSO Agricultură. Andrei Popescu lucrează circa 4.600 ha, împreună cu tatăl și fratele său. Dispun de nouă tractoare John Deere, şase combine, tot John Deere, şi două maşini de erbicidat autopropulsate.
„Operations Center ne ajută prin faptul că putem verifica toate datele de funcţionare ale maşinilor agricole din dotare şi putem transmite diferite sarcini pentru operatorii noştri. Personal, îmi place foarte mult că pot să primesc pe telefonul mobil în timp real notificări privind diagnoza codurilor de eroare ce pot apărea în timpul zilelor de lucru. Folosesc des Field Analiyzer, unde pot vedea lucrările efectuate, solele şi pot urmări productivitatea. Operations Center aduce valoare afacerii prin faptul că reduce eroarea umană. Folosim acest instrument deoarece ne permite să avem toate datele, atât ale maşinilor, cât şi pe cele agronomice pe o singură platformă. Lucrăm doar cu maşini John Deere şi conectivitatea dintre acestea şi platformă este foarte bună, neexistând riscul de a pierde date”, a explicat fermierul Andrei Popescu.
Servicii post-vânzare de ultimă generație
Tehnologia care modernizează agricultura - Centralized & Connected Support - reprezintă viitorul în materie de servicii post-vânzare. Datele transmise de utilajele conectate sunt analizate în timp real de o echipă de specialiști pentru a identifica și preveni posibile defecțiuni înainte ca ele să se producă sau să se agraveze.
Folosind tehnologia Expert Alerts, tehnicienii pot interveni rapid, având la dispoziție sculele necesare, piesa cauzatoare și întreaga procedură de reparație, asigurând astfel o intervenție eficientă și în timp util pentru fermieri.
Această abordare minimizează perioadele de nefuncționare a utilajelor și sprijină fermierii în creșterea productivității și profitabilității, prin intervenții proactive și precise. „Tehnologia de ultimă oră de care dispunem, dacă o folosim așa cum trebuie, poate să ne aducă beneficii, mai ales în condițiile vitrege în care se face agricultură astăzi. Utilajele conectate utilizează agricultura de precizie pentru eficientizarea producției, monitorizarea în timp real, optimizarea performanței și a utilizării resurselor”, a conchis Paul Popescu, Manager Precision AG Division IPSO Agricultură.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Efectele încălzirii globale și ale schimbărilor climatice își pun tot mai mult amprenta pe activitatea agricolă din țara noastră. Creșterea temperaturilor, efectul de deșertificare și lipsa precipitațiilor, coroborate cu dispariția perdelelor forestiere și o slabă dezvoltare a infrastructurii de irigații afectează an de an recoltele fermierilor. În fața tuturor acestor provocări, IPSO Agricultură, lider în soluții agricole, și Rivulis Irrigation, furnizor global de top în micro-irigare, anunţă reluarea parteneriatului strategic pentru a oferi fermierilor din țara noastră soluții de irigații de ultimă generație, menite să optimizeze consumul de apă și să crească productivitatea culturilor.

IPSO Agricultură și Rivulis Irrigation au colaborat anterior în 2017, iar reluarea parteneriatului vine ca răspuns la nevoia crescândă de tehnologii. „Reluarea parteneriatului cu Rivulis reprezintă un pas strategic prin care ne reafirmăm angajamentul față de fermierii din România. Suntem convinși că, prin această colaborare, vom aduce pe piață cele mai inovatoare și eficiente soluții de irigații, esenţiale pentru o agricultură modernă, sustenabilă și productivă”, a declarat Dan Costache, manager IPSO Irigații.

Ca urmare a acestui parteneriat, IPSO Agricultură își adaugă în portofoliu o gamă completă de soluţii Rivulis, incluzând benzi de picurare, aspersoare, filtre și sisteme de automatizare, menite să ajute fermierii să își maximizeze randamentul cu un consum minim de apă. În plus, vor fi disponibile soluții adaptate legumicultură, viticultură și pomicultură.
Sistemele de irigare prin picurare asigură o distribuție uniformă a apei, reduc stresul hidric și optimizează consumul de apă și îngrășăminte.
În cadrul IPSO Agricultură, acum circa trei ani, a luat ființă departamentul IPSO Irigații, care azi este format din 30 de specialiști și se mândrește cu o suprafață irigată acoperită care depășește 23.000 de hectare, cu peste 450 de pivoți instalați și cu rezultate dovedite în toată țara, cu peste 170 de tamburi în fermele autohtone, cu 130 de motopompe și electropompe integrate în proiecte de succes. De pildă, în 2024, la Agrozootehnica Pietroiu s-au montat 66 de pivoți, iar la First Farms Agro East – 32 de pivoți. Sunt proiecte de anvergură, care au necesitat un amplu nivel de proiectare, însă IPSO Irigații are capacitatea necesară pentru a realiza astfel de proiecte.

Dan Gîdea, director de marketing IPSO Agricultură, spune că apetitul fermierilor este mare pe partea de irigații, de la picurare la pivoți, dar acest apetit este stopat din cauza problemelor care sunt cu infrastructura principală de irigații. „Sunt anumite zone, de pildă județul Constanța, unde e nevoie de infrastructură principală până la dezvoltarea infrastructurii secundare pentru a aduce apa la plantă. Totuși, în 2025 avem motive de optimism, și nu doar datorită condițiilor meteorologice din ultima perioadă, cât și datorită portofoliului IPSO Agricultură, pe care-l vom prezenta anul acesta, cu noile tehnologii care vor aduce și mai multă eficiență fermierilor”, a conchis Dan Gîdea.

IPSO Agricultură, parte a grupului francez Monnoyeur, activează pe piața utilajelor de aproape 28 de ani, reprezentând în România mărci de renume, ca John Deere, Khun, Manitou și altele.
Despre partenerul IPSO, Rivulis Irrigation, menționăm că este un producător global de sisteme de irigații, care furnizează benzi și linii de picurare, aspersoare,filtre și soluții de automatizare.
Rivulis are 22 de unități de producție și peste 3.000 de angajați în 35 de țări, trei centre de cercetare și dezvoltare (Israel, Grecia și California) și șapte centre de proiectare. Lucrează cu peste 6.000 de parteneri și 7.000 de cultivatori din întreaga lume pentru a oferi soluții complete de micro-irigații.
Dacă vă întrebați de unde vine numele Rivulis, acesta provine de la „pârâu”/„râu”, din limba latină. „Oferim irigații inteligente în cea mai pură formă naturală, un râu de hidratare dătătoare de viață, aducând susținere culturilor”, așa se descrie compania Rivulis, care are o istorie bogată în industria irigațiilor cu peste 80 de ani de experiență în dezvoltare, fabricare și implementare.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
John Deere anunță lansarea unei noi unități de sudură complet automatizate la fabrica de cabine din Bruchsal, un proiect ambițios ce se ridică la aproximativ 28 de milioane euro. Prin această investiție, compania răspunde cerințelor variate ale clienților. Totodată, este îmbunătățită semnificativ eficiența energetică și se reduc emisiile prin tehnologia de filtrare a aerului de ultimă generație.

Noua unitate de sudură se întinde pe o suprafață de 6.000 de metri pătrați și oferă o adaptabilitate unică la diferite cerințe de producție, permițând trecerea rapidă între diferitele variante de cabine destinate tractoarelor. În funcție de cerințele clienților, o cabină de tractor John Deere din seria 6 poate necesita până la 650 de puncte de sudură. „Pentru a răspunde mai rapid și mai eficient solicitărilor clienților, am investit în tehnologie modernă de sudură și automatizare. Dispozitivul nostru de schimb rapid ne permite să trecem de la o cabină 6M la o cabină 6R în doar zece minute”, precizează Sven Künstler, directorul fabricii din Bruchsal.
Unitatea nouă de sudură a producătorului de utilaje John Deere este împărțită în patru zone principale:
Sistemul de schimb al dispozitivelor – unde sunt plasate piesele individuale ce urmează să fie sudate. Sistemul permite schimbarea rapidă a dispozitivului de aproape patru tone în doar câteva minute.
Zona de subansamblu pentru tractoarele 6R – unde se prefabrică anumite componente, inclusiv elemente laterale și tuburi transversale pentru cabinele 6R.
Zona principală pentru tractoarele 6M și 6R – dotată cu trei celule de procesare utilizate diferit, în funcție de tipul de cabină. Aici, piesele sunt poziționate automat în dispozitive de sudură, iar doi roboți de sudură realizează prinderea cadrelor.
Linia de sudură finală – unde componentele sunt sudate complet pentru a forma cadrul final al cabinei.

După finalizarea sudurii, roboții de manipulare transportă cadrele de cabină spre zona de vopsire, unde urmează să fie asamblate în produse finale. Automatizarea procesului de sudură nu doar că asigură o calitate constantă, dar contribuie și la protecția mediului și la reducerea consumului de gaze și energie electrică. Sistemul de filtrare avansat reduce emisiile și îmbunătățește siguranța în muncă, ceea ce aduce beneficii majore atât angajaților, cât și mediului înconjurător. „Împreună am reușit să realizăm acest proiect ambițios în doar 10 luni. Le mulțumim în mod special reprezentanților din politică, administrație și furnizorilor noștri care au susținut cu tărie acest proiect”, a declarat Sven Künstler.

Această investiție reprezintă un pas important pentru viitorul fabricii din Bruchsal și consolidează poziția John Deere ca lider în industrie. Totodată, noua investiție evidențiază angajamentul John Deere pentru inovație, sustenabilitate și eficiență, contribuind în același timp la dezvoltarea unei producții mai flexibile și ecologice.

IPSO Agricultură, reprezentantul John Deere în țara noastră, este de peste 27 de ani partenerul agricultorilor din România care doresc soluții eficiente și profitabile, capabile să aducă un beneficiu cât mai mare prin utilaje și sisteme moderne inteligente. Grija pentru nevoile clienților este atuul cu care IPSO Agricultură își consolidează poziția de partener strategic de încredere al tuturor agricultorilor.
CITEȘTE ȘI: Un nou sediu și showroom pentru Chrono Flex, partener IPSO Agricultură
Încă un pas către viitor prin agricultura de precizie, IPSO Precision AG Club
Tehnologia viitorului pentru culturi sănătoase și costuri reduse, See & Spray de la John Deere
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Săptămâna trecută, pe 19 septembrie 2024, Chrono Flex România a inaugurat noul sediu, care include magazin și birouri, lângă București, la Mogoșoaia (Ilfov). Parte a grupului Monnoyeur, compania Chrono Flex este prezentă de doi ani pe piața românească și de trei decenii în Franța, fiind specializată în repararea și întreținerea furtunurilor hidraulice.
Evenimentul de inaugurare a fost un bun prilej pentru a cunoaște misiunea ChronoFlex, reprezentanții companiei împărtășindu-le celor prezenți experiențele și arătându-le soluțiile dedicate nevoilor specifice ale fiecarui utilaj.
De trei decenii, un model
Chrono Flex este liderul francez în sectorul său specializat în repararea de urgență a furtunurilor. Având o cifră de afaceri de 54,5 milioane de euro în 2023 și angajând aproape 500 de angajați, Chrono Flex permite multor jucători din economia reală, precum: șantiere, construcții și lucrări publice, industrie și energie, comerț (inclusiv distribuție de masă), servicii publice (spitale), să-și continue activitatea.
Cu peste 150.000 de intervenții pe an în Franța, Chrono Flex operează în jurul a trei axe strategice: inovația, compania de învățare și abordarea CSR.

Prezentă deja în teritoriile franceze și în Elveția, compania Chrono Flex s-a stabilit în Polonia, România și Belgia de la integrarea sa în grupul Monnoyeur în 2021. Obiectivul este de a fi partenerul esențial al soluțiilor hidraulice pentru clienții săi, indiferent de brandurile din flota lor.
Ofertă completă pentru clienții locali
Aventura românească a început la București, extinzându-se în principalele mari orașe cum ar fi Cluj, Timișoara, Alba Iulia, Sebeș, Ploiești, Galați, Brașov. Tehnicienii pot răspunde nevoilor clienților lor datorită unei game largi de servicii și produse hidraulice.
Prezența flotei Chrono Flex 24/7, disponibilitatea pentru derularea procesului complet de intervenție prin demontare – confecționare – montare asigură cel mai bun serviciu pentru depanarea problemei hidraulice și repornirea producției pentru clienții săi.

Prin urmare, lansarea acestui nou sediu de la Mogoșoaia, cu showroom și birouri, marchează încă o etapă în aventura partenerului IPSO Agricultură, Chrono Flex.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
IPSO Agricultură a lansat conceptul Precision AG Club, o iniţiativă inovatoare care are scopul de a aduce fermierii din România împreună într-o comunitate de fermieri şi parteneri. Astfel, sunt împărtășite cele mai bune practici care înglobează tehnologia, pentru a produce mai mult cu mai puţin. Prin inovație, agricultura se poate transforma într-o activitate eficientă, durabilă și prosperă.

Evenimentul de lansare Precision AG Club a avut loc pe 12 decembrie 2023, la Snagov Club, IPSO Agricultură aducând împreună fermierii digitalizați din țara noastră. Prin acest Club s-a creat un spațiu interactiv pentru fermieri, unde își pot împărtăşi experiențele și cunoştinţele despre agricultura inteligentă în procesele agricole, pentru a spori eficienţa şi profitabilitatea fermelor. Schimbul de informații merge atât dinspre IPSO către fermieri, cât și de la fermieri la fermieri, în aşa fel încât să învețe unii de la alții.

De asemenea, agricultorii membri ai Precision AG Club au posibilitatea de a utiliza în premieră noi tehnologii în România cu acces direct la suportul oferit de specialiştii Precision AG din cadrul companiei IPSO. „Accentul se va pune pe socializare şi împărtăşire de bune practici, vom aduce împreună parteneri din agribusiness”, a precizat Paul Popescu, Manager Precision AG Division IPSO Agricultură.
Agenda evenimentului a inclus discuții despre viitorul agriculturii inteligente, iar specialiştii IPSO în agricultura de precizie au prezentat inovațiile în domeniul utilajelor agricole inteligente.

„Investițiile John Deere pe partea de tehnologii care țin de agricultura de precizie sunt colosale. IPSO a pus România pe harta Europei din punct de vedere al agriculturii inteligente și ne-am luat responsabilitatea de a crește partea de conștientizare, dar mai ales utilizarea tehnologiilor noi pentru a contribui la eficientizarea fermelor și sustenabilitatea acestora”, a punctat Arnaud Van Strien, CEO IPSO Agricultură.
La ora actuală, IPSO Agricultură are în portofoliu tractoare capabile să facă vreo 80% din ce face un tractor autonom. „Tehnologia de ultimă oră de care dispunem, dacă o folosim așa cum trebuie, poate să ne aducă beneficii, mai ales în condițiile vitrege în care se face agricultură astăzi. Am în vedere în principal schimbările climatice. Avem pe tritoriul României, în prezent, 4.500 de utilaje John Deere conectate, care generează foarte multe date de care ne putem folosi, iar numărul este în creștere. Sunt peste 1,5 milioane de hectare la care știm ce se întâmplă, avem date referitoare la lucrările care au fost făcute. Suntem conectați cu circa 2.200 de ferme digitale. Utilajele conectate utilizează agricultura de precizie pentru eficientizarea producției, monitorizarea în timp real, optimizarea performanței și a utilizării resurselor”, a arătat Paul Popescu.

Alături de Precision AG Club, fermierii nu vor fi doar spectatori, ci actori principali în capitolele viitoare ale agriculturii sustenabile şi gestionării eficiente a resurselor din România. „Suntem mândri să dăm această nouă pagină în evoluția agriculturii, consolidând astfel angajamentul nostru faţă de inovație și dezvoltare durabilă. Oferim soluții inteligente şi sprijin fermierilor în adoptarea tehnologiilor avansate, pentru că punem accent pe inovația în agricultură. De peste 25 de ani suntem partenerul preferat al agricultorilor din România care doresc soluții eficiente şi profitabile. Tot timpul dorim să le aducem agricultorilor un beneficiu cât mai mare prin utilaje şi sisteme moderne inteligente. Împreună vom construi viitorul agriculturii de precizie în România”, a afirmat Arnaud Van Strien.

La finalul evenimentului, fermierii Alexandru Haită (Teleorman) și Cristian Apetri (Neamț) au povestit călătoria lor către digitalizare. Amândoi au punctat că investiția în soluții, tehnologii digitale este una care merită realizată, deoarece se reduc costurile și se mărește randamentul la hectar.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
IPSO Agricultură, lider pe piața utilajelor agricole din România, și Metzer, prima companie din Israel cu unitate de producție de linii de picurare în țara noastră, anunță un parteneriat strategic menit să revoluționeze industria irigațiilor prin picurare de la noi. Prin această colaborare, IPSO Agricultură și Metzer doresc să ofere fermierilor români instrumentele necesare pentru a face față provocărilor actuale și viitoare ale agriculturii. „Suntem dedicați să sprijinim agricultura românească și să contribuim la dezvoltarea durabilă a sectorului agricol”, transmit cele două companii.
Unindu-și forțele pentru a oferi fermierilor români soluții avansate, personalizate și performante de sisteme de irigații prin picurare, IPSO Agricultură, prin departamentul IPSO Irigații, și Metzer România aduc în prim-plan tehnologii de vârf care sunt ecologice și care contribuie la reducerea impactului provocat de schimbările climatice și de alte provocări cu care se confruntă fermierii în zilele noastre.
Avantajele parteneriatului
Metzer, cu o experiență de peste 50 de ani în sectorul microirigațiilor la nivel mondial, aduce în România tehnologii de ultimă generație și cunoștințe temeinice despre necesitățile fermierilor. Cu ajutorul IPSO Agricultură, o companie cu reputație solidă în domeniul soluțiilor agricole inteligente, acest parteneriat strategic va oferi fermierilor autohtoni acces la tehnologii inovatoare și servicii de consultanță specializate pentru a optimiza producția și a asigura utilizarea eficientă a resurselor naturale.
Parteneriatul IPSO Agricultură – Metzer România are următoarele avantaje:
Sisteme de Irigații Avansate: Fermierii beneficiază de sisteme de irigații avansate, bazate pe tehnologia de linii de picurare, care asigură distribuția uniformă a apei și optimizarea consumului de apă. Astfel, agricultorii obțin randamente mai bune și economisesc resursele de apă prețioase.
Soluții Personalizate: Pentru fiecare fermier sunt oferite soluții personalizate, în funcție de specificul culturilor, solului și cerințelor locale, pentru a asigura eficiență maximă și producție sustenabilă.
Consultanță Specializată: Echipa de experți a celor două companii va oferi consultanță fermierilor în ceea ce privește proiectarea, instalarea și întreținerea sistemelor de irigații, garantând astfel performanța optimă a echipamentelor.
Angajament Ecologic: Sistemele de irigații sunt proiectate să reducă consumul de apă și să minimizeze impactul asupra mediului înconjurător, contribuind la o agricultură sustenabilă și la conservarea resurselor naturale.
IPSO Agricultură este de peste 25 de ani partenerul agricultorilor din România care doresc soluții eficiente și profitabile, capabile să aducă un beneficiu cât mai mare prin utilaje și sisteme moderne inteligente. Grija pentru nevoile clienților este atuul cu care IPSO Agricultură își consolidează poziția de partener strategic de încredere al tuturor fermierilor români.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Joi, 5 octombrie 2023, compania IPSO Agricultură a deschis oficial showroom-ul din apropierea orașului Alexandria, în prezența fermierilor, a colaboratorilor și a mass-mediei. Construit la cele mai înalte standarde, showroom-ul IPSO Alexandria este conceput pentru a oferi clienților o experiență unică și plăcută. La noua locație, fermierii găsesc utilaje noi, piese de schimb și, totodată, au la dispoziție un atelier modern, dotat cu aparatură de ultimă oră.

Cu o investiție totală de 3,4 milioane de euro, IPSO Alexandria face parte din strategia pe termen lung a companiei IPSO care are ca scop principal proximitatea față de clienți. Astfel, serviciile oferite de specialiștii IPSO sunt mai aproape de fermierii din regiune.
IPSO Alexandria deservește fermierii din Teleorman, Giurgiu și Argeș, agricultorii din aceste județe putând aduce utilajele aici pentru reparații mari.


„Deschiderea oficială a showroom-ului IPSO Alexandria marchează un moment important în dezvoltarea noastră și angajamentul nostru de a continua să oferim fermierilor cele mai bune servicii, la standardele de calitate pentru care suntem recunoscuți. Din 2007 și până în prezent am investit aproximativ 30 milioane de euro în propria noastră rețea care acoperă toată România, pentru a fi cât mai aproape de fermieri și a le oferi cu promptitudine servicii de calitate, astfel putând deservi toate nevoile clienților noștri”, a declarat Arnaud Van Strien, CEO IPSO Agricultură.

În cifre, IPSO Alexandria înseamnă două hectare de curte, mai mult de 1.300 metri pătrați suprafață construită și 14 angajați (comercial plus service și piese de schimb). Atelierul pentru reparații dispune de o suprafață generoasă, 450 de metri pătrați. „Pentru piesele de schimb avem o magazie exterioară de 250 metri pătrați, una interioară de 150 metri pătrați, iar în interiorul clădirii, la intrarea principală, se află un showroom cu o suprafață de peste o sută de metri pătrați”, a precizat Mihai Burci, manager regional post-vânzare IPSO Agricultură.

De remarcat că, IPSO Alexandria și-a asigurat independența energetică prin montarea de panouri fotovoltaice.
În plină pandemie, în anul 2021, IPSO Agricultură a achiziționat terenul, iar anul trecut a început construcția showroom-ului IPSO Alexandria, care a devenit funcțional la finele lunii iulie 2023.

La deschiderea oficială a showroom-ului din județul Teleorman, Arnaud Van Strien a anunțat revenirea în compania IPSO Agricultură a lui Gabriel Petrișor, care, de la 1 octombrie, ocupă poziția de director comercial și marketing.

Arnaud Van Strien, CEO IPSO Agricultură, a punctat că echipa de experți și echipamentele de ultimă generație ale IPSO Alexandria sunt dedicate furnizării de servicii de calitate pentru toate tipurile de utilaje agricole comercializate de companie. Gabriel Petrișor, director comercial și marketing IPSO Agricultură, a completat: „Aici, la IPSO Alexandria aveți ocazia de a explora gama noastră de utilaje și puteți afla toate detaliile, inclusiv despre serviciile pe care le oferim, despre finanțare”.

Agricultura de precizie ocupă un loc fruntaș în cadrul companiei IPSO Agricultură, punându-se accent pe eficiență și profitabilitatea fermierilor, prin utilizarea de utilaje conectate, tehnologie încorporată și platforma digitală modernă Operations Center de la John Deere.
De asemenea, serviciile post-vânzare oferite ating cele mai înalte standarde. Reamintim că, în 2023, sub motto-ul „Mai mult decât piese și service”, compania a lansat IPSO Service 360, care înseamnă:
Proximitate (Aproape de ferma ta) prin numărul unic de contact + 0373.800.222, prin cele 11 locații de service, 21 de locații de piese de schimb, peste 170 de tehnicieni și online shop pentru piesele de schimb IPSO P@rts;
Inovație (Eficiență prin tehnologie) prin utilizarea celor mai performante sisteme de diagnostic și asistență tehnică de la distanță, urmărind reducerea costurilor și evitarea staționării utilajelor, astfel crescând eficiența;
Proactivitate (Un sezon fără griji) prin folosirea alertelor de mentenanță, Expert Check (campania de verificare pre-sezon) și Expert Alert;
Siguranță (Cel mai sigur partener pentru ferma ta) care reunește garanția pentru lucrările de service, oferta de piese de schimb originale, cele peste 13.000 de ore de formare anual pentru echipa de tehnicieni și garanția IPSO 3 ani.

Fermierii din județele pe care le deservește IPSO Alexandria pot veni la această nouă locație pentru a afla totul despre IPSO Irigații, un proiect lansat în 2019 și devenit, după cum afirmă Arnaud Van Strien, lider pe piața din România în 2023.
Totodată, în portofoliul companiei sunt prezente și utilajele de ocazie. „Misiunea echipei este angajamentul de lungă durată. Avem o strategie de afaceri construită pe valorile de bază ale IPSO și pe echipa dedicată care a venit pe piață cu soluții personalizate de transport, cu soluții financiare și mai multe tipuri de garanție pentru echipamentele rulate. Trebuie să punctez că mereu căutăm, negociem și oferim soluții de finanțare pentru nevoile oricărei ferme, pe măsura bugetului și urmărind profitabilitatea tuturor investițiilor. Suntem recunoscători clienților, partenerilor noștri și comunității pentru sprijinul constant și îi întâmpinăm pe toți cu drag în noua noastră locație din Alexandria”, a afirmat Arnaud Van Strien, CEO IPSO Agricultură.


Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!