Goi în fața unui inamic invizibil - REVISTA FERMIERULUI
Miercuri, 22 Aprilie 2020 19:49

Goi în fața unui inamic invizibil Recomandat

Scris de

Lumea s-a oprit în loc. Pentru câtă vreme, nu se știe. Și totuși, sunt sectoare ale economiei care trebuie să meargă, să producă în continuare. Agricultura ne asigură hrana, fermierii trebuie să lucreze pământul ca să avem noi, toți oamenii, ce pune pe masă. Însă și pe agricultori, de la cel mai mic la cel mai mare, i-a lovit noul tip de coronavirus, acest inamic al omenirii care „nu se vede, nu se simte și nu are miros”.

COVID-19, pentru care medicina nu are momentan soluții, nu este singura problemă a agriculturii autohtone. Seceta, gerul de pe la jumătatea lunii martie, care ba se dă plecat, ba revine, lipsa de reacție a Ministerului Agriculturii și lipsa unei strategii agricole ne arată un viitor sumbru pentru agricultură și, implicit, pentru masa noastră cea de toate zilele.

Micii producători se plâng că nu mai au unde să-și vândă legumele, produsele lactate sau din carne. Piețele agroalimentare au rămas, în mare parte, deschise, dar consumatorul nu le mai frecventează, preferă magazinul de la colțul blocului ori supermarketul. În livezi, înghețurile târzii din această primăvară afectează producția de fructe.

Mulți agricultori au luat măsuri de izolare a angajaților în ferme, au cheltuit sume importante de bani, care nu erau în planul de afaceri al acestui an, pentru a le asigura angajaților cazare și toate condițiile ca să meargă afacerea mai departe, ca să producă hrană.

De la Uniunea Europeană, vin vești că agricultura fiecărui stat membru va fi sprijinită în această perioadă dificilă. Ministerul Agriculturii din România tace...

Ce văd eu acum? Că această criză globală, comparativ cu alte țări, pe noi, românii, ne-a prins „în pielea goală”. Nu vreau să vorbesc de medicină, de alte industrii, pe toți ne-a prins dezbrăcați pandemia de COVID-19. Vreau să vorbesc de sectorul agroalimentar, care ar trebui să fie unul strategic pentru siguranța națională.

Lipsa unei strategii în domeniul agroalimentar ne va costa scump. Dependența de importuri s-ar putea să ne lase fără a avea ce pune pe masă. Când spun importuri, nu mă refer doar la produsul finit. România nu-și acoperă, de pildă, necesarul de carne de porc din producția internă. Crescătorii de porci, să nu uităm, încă se luptă cu pesta porcină africană. Nu avem suficiente ferme de reproducție, purceii pentru îngrășat vin din afara țării. Veneau, că cine știe ce și cum o mai fi. Hrana animalelor vine de peste granițe. Da, avem fabrici care ar putea produce șroturi de soia, de floare. Însă acestor fabrici le lipsește materia primă. Cu alte cuvinte, România nu prea produce soia. Se pare că, oricum, e mai convenabil să se importe șroturi decât să se producă aici. Spuneam mai sus „strategie”. M-ar putea contrazice vreun guvernant? În 30 de ani, crescătorii de porci, ăștia câțiva care mai există azi, nu au reușit din propriii bani ori cu ajutor de la bănci, ori cu bani europeni, să investească în reproducție, iar azi n-avem grăsuni. Poate, dacă ar fi existat guvernanți, politicieni care să gândească strategii, așa cum fiecare afacere are planuri, măcar pe termen scurt și mediu.

E secetă. Dacă nu plouă în viitorul foarte apropiat, mii de hectare cu grâu, rapiță, orz se vor întoarce. De irigat, se irigă o suprafață infimă. Sunt fermieri care și-au făcut puțuri, au lacuri în apropierea terenurilor agricole. Ei, bine, pentru ei apa nu e gratuită precum cea care vine din canalele de pe vremuri. Aceștia de ce n-ar beneficia de ajutoare de la stat? Strategiile lipsesc!

Lipsa de asociere a agricultorilor e posibil să-i ducă pe mulți la faliment. Dacă ar fi existat cooperative, în care fiecare membru să vândă o parte din producție prin cooperativă, prin magazinul propriu, prin intermediul marilor lanțuri de magazine și o altă parte în piața agroalimentară, la ora asta micii producători n-ar mai fi fost atât de înspăimântați că vor dispărea, că li se strică marfa în sere și solarii. În astfel de momente se vede necesitatea asocierii, de care mentalitatea îi ține departe pe români.

Sunt exemple prin țară care ne arată clar că gospodărirea organizată la scară mai mică, la nivel de comună, sate, este mai ușoară, sigură, benefică. Acum, cei care au ales să-și gospodărească micile afaceri împreună asigură hrana comunităților lor, în condiții sanitar-veterinare sigure. 

Acum înțelegeți de ce e nevoie de asociere în agricultură? Pentru că, în astfel de perioade, nu prea ai vreo șansă să ieși singur pe piață, pentru că nu mai ai piață. Autoritățile realizează, în aceste momente, de ce e necesară o strategie agricolă pe termen scurt, pe termen mediu și pe termen lung? De ce să se pompeze bani în cercetare? Simplu, pentru că astăzi te uiți la grâu și-l vezi cum moare, te uiți că se închid granițele și nu mai ai de unde aduce sămânță, pesticide, îngrășăminte, furaje. Dacă țările mari exportatoare de legume, de exemplu, vor opri exporturile, iar noi nu ne vom mai putea asigura necesarul intern deoarece virusurile și clasa politică omoară producătorul?

Știți ce mi-a zis un austriac, acum, când ne-a văzut cât ne plângem că n-avem unde vinde legumele? Fix asta: „Nu vă mai văitați, puneți mâna și vă asociați. Doar așa puteți sta la masa negocierilor cu cei din lanțurile de supermarketuri. Doar așa produsele pot ajunge în farfurii!”.

În Austria, și nu doar acolo, asociațiile/grupurile de producători/cooperativele sunt regionale, au firme de logistică (depozitare, sortare, ambalare, distribuție), au marketing, au departament de vânzare, toate fiind controlate de fermieri, de toți membrii asociați. Producătorul își vede de fermă, iar specialiștii angajați au grijă ca legumele, fructele, spre exemplu, să ajungă pe rafturile magazinelor.

Totuși, nu putem da vina doar pe producător și pe mentalitate. În opinia mea, statul e cel mai mare vinovat. Pentru că, repet, în 30 de ani niciun guvernant n-a făcut și nici măcar n-a gândit vreo strategie pentru sectorul agroalimentar. Au făcut o lege a cooperativelor care se tot modifică, care ba are, ba n-are norme de aplicare. O lege, și aia beteagă, nu se poate numi strategie.

Autoritățile o să spună că au un buget pentru 2020, că sunt aprobate programele guvernamentale care prevăd ajutoare de stat. Suntem într-o criză fără precedent, planeta întreagă se luptă cu un inamic necunoscut. Prin urmare, trebuie regândite toate ajutoarele statului. Așa cum fermierii au grijă să asigure hrana în aceste momente grele, tot astfel Ministerul Agriculturii trebuie să vină cu măsuri concrete, reale, astfel încât să avem și la anul ce să punem pe masă. Este criză, guvernanții trebuie să-și întoarcă fața către agricultură și să direcționeze banii necesari acolo unde este nevoie de ei, pentru a nu mai depinde de importuri pe viitor, pentru a nu mai sta goi în fața altei crize.

Întreaga clasă politică trebuie să se așeze la masă cu Agricultura pentru a construi strategii pentru fiecare sector în parte. Altfel, oricâte haine de firmă vom avea pe noi și după pandemie, în realitate vom continua să fim datori, săraci și cu mâinile întinse către cei bogați.

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print - aprilie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Citit 710 ori

Publicitate

Adama iulie 2020 300x250

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista