Gabriel Petrișor a fost numit director general al IPSO România, iar în noua sa funcție va coordona activitatea companiei IPSO în țara noastră. În același timp, Arnaud Van Strien își continuă rolul de CEO al IPSO Ag Division, asigurând coordonarea strategică a operațiunilor din România, Croația, Turcia și Germania.
Noua structură IPSO reflectă maturizarea organizației și susține dezvoltarea în continuare a activităților companiei la nivel european.
„După 23 de ani petrecuți în IPSO, preiau această responsabilitate cu încredere și respect pentru echipele, fermierii și partenerii care au contribuit la dezvoltarea companiei. Agricultura de astăzi presupune decizii tot mai complexe, iar eficiența și controlul sunt esențiale pentru performanța fermelor. Obiectivul nostru este să rămânem alături de fermieri cu soluții integrate care conectează tehnologia, serviciile și expertiza IPSO într-un mod simplu și relevant pentru activitatea lor. Experiența acumulată în România, împreună cu colaborarea dintre echipele IPSO din piețele în care suntem prezenți, reprezintă o bază solidă pentru următoarea etapă de dezvoltare”, a declarat Gabriel Petrișor, director general IPSO România.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!









