A venit primăvara și încet, încet noi, fermierii, turăm motoarele pentru desfășurarea unui nou an agricol. Dar, din păcate, acesta își are debutul într-o constelație a dezastrelor, începând cu urmările economice ale unei pandemii sanitare prea lungi și dure, urmată de spectrul unui război în derulare lângă granițele noastre, iar agricultura mai are și ,,furtuni specifice”, cum ar fi cele două strategii atât de mult hulite, adică Green Deal și Farm to Fork, asta pe lângă alte probleme cronice sau cronicizate ale ultimilor 30 de ani de incompetență politică locală (dar pentru ultimii zece ani dublată și de incompetență politică europeană).

Titlul articolului este inspirat de un film SF, dar percepția acestuia în cazul meu pornește de la realitățile imaginilor groaznice ale unei nații ucrainene distrusă de război și care se gândește la trecutul unei vieți simple și normale, apoi gândul îmi sare la turbulențele majore de pe bursele agricole date de volatilitatea evenimentelor trăite, dar aceste percepții mi se corelează apoi instantaneu cu ecoul afirmației ministrului Chesnoiu care spunea că în România 30% din suprafață produce 70% din producția agricolă și nu în ultimul rând mă gândesc la perseverența meschină a unei clase de gulere albe bruxelleze cu ,,reflexe verzui” care își văd doar interesele de grup, acestea fiind construite în final pe suferința umană a unora care nu prea contează, adică fermierii și prăpădiții aceia care sunt prea săraci pentru a se bucura de ,,opulența” agricolă europeană (prea repede îi uităm pe amărâții comunitari).

Pentru cei care văd doar luxul european, poate ar merita să știe că rata sărăciei medii în UE este de peste 16%, iar în țări precum România, Lituania, Letonia, Estonia, Bulgaria, Spania sau Italia procentele sunt de peste 20%, adică unul din cinci cetățeni este sărac, iar asta era în 2018, nu acum, când lucrurile s-au agravat, iar procentele au crescut cu mult.

Dar care ar fi legătura între toate aceste imagini? În primul rând, este vorba de percepția realităților agricole, care este una din principalele cerințe de înțelegere corectă a fenomenelor economice, dar, din păcate, există și un revers negativ reprezentat de iluzia unei percepții.

Percepția este influențată de etalonul folosit într-o comparație, adică dacă comparăm de exemplu rezultatele economice din România cu cele din Burkina Faso, este clar că avem o economie care ,,duduie”, cum afirma un clasic în viață, dar dacă ne comparăm cu Germania, suntem o biată ,,leșinătură” în drum spre neantul uitării. Ambele sunt percepții, dar luate separat sunt doar niște iluzii, fiindcă raportarea nu este corectă în imaginea globală.

Dacă vom compara agricultura europeană (totalitatea UE) în ansamblul ei cu cea din SUA sau America de Sud, lucrurile nu mai stau la fel de roz sau chiar capătă nuanțe de gri, dar dacă ne comparăm cu Nigeria și Laos, clar suntem ,,stăpânii inelelor”, deci este vorba de cum formulăm afirmația care va sta la baza percepției individului.

Pornind de la aceste exemple, trebuie să înțelegem că percepția pe care o avem despre un lucru sau altul depinde de ce ni se prezintă și de capacitatea noastră de a avea acces la informații, care să ne permită comparații corecte pornind de la ipoteze verificabile, ceea ce din păcate se întâmplă din ce în ce mai greu în lumea noastră de acum.

Dar hai să lăsăm conceptul teoretic și mai bine să luăm niște exemple concrete despre modul cum se formulează percepțiile în rândul societății.

Agricultura ecologică și ușurința implementării acestor tehnologii în practica curentă – văd în multe formule de popularizare despre efectele benefice ale ecologismului în agricultură (lucru pe care nu îl contest) și ușurința implementării acestor tehnologii (aici este o altă discuție).

În cadrul societății percepția benefică a agriculturii ecologice este în creștere, iar în unele cazuri ajunge chiar la radicalism, dar pe de altă parte percepția fermierilor nu rezonează cu această afirmație, iar în acest caz mă întreb de ce?

De exemplu, în Franța, din cele circa cinci milioane de hectare de grâu semănate, doar circa 150.000 de hectare sunt ecologice, apoi avem Germania, unde la circa 2,5 milioane ha grâu cultivat avem doar 130.000 ha grâu ecologic, sau România, unde la circa 2 milioane ha grâu doar circa 75.000 ha este ecologic.

Atunci, mă întreb, oare, fermierii din aceste țări nu văd avantajele acestor noi direcții de dezvoltare, asta, în condițiile în care practica comercială arată că orice nouă tehnologie, varietate, echipament care nu convinge și nu se dezvoltă în primii maximum patru ani de la lansare înseamnă că ,,nu a avut noroc în viață”, iar sfârșitul acesteia/acestuia este aproape.

Totuși, noi la nivel comunitar insistăm să pompăm bani, din ce în ce mai mulți, cu diferite tipuri de subvenții mai vizibile sau nu, plus programe foarte costisitoare de inducere a unor percepții prin promovare media, dar cine le va pune în practică?

Costul produselor ecologice între mit și realitate – de-a lungul ultimilor ani, produsele ecologice (iar eu mă refer doar la cultura mare) au avut fel de fel de subvenții care să compenseze productivitatea mai scăzută față de produsele convenționale, aspect dublat și de ,,educarea maselor” de a accepta prețuri mai mari, deoarece s-a bătut monedă pe faptul că sunt produse mai ,,sănătoase” decât cele convenționale, dar care se obțin cu sacrificii economice mai mari. Zis și făcut. Acum vine întrebarea.

De ce acum produsele ecologice nu costă mai puțin decât cele convenționale, în condițiile în care nu sunt afectate de costul creșterii inputurilor gen îngrășăminte chimice și produse fitosanitare care nu se aplică, fiind interzise? Era o minunată oportunitate comercială de a câștiga loc pe raft și în mintea consumatorilor, dar… Sau oare practicile recent semnalate de presă cu fructe de avocado din supermarket care conțineau reziduuri de insecticid organofosforic (provenit din Columbia, este drept) influențează costul produselor ecologice la fel de mult ca al celor convenționale?

Mai mult, este interesant faptul că inducerea acestei percepții în rândul populației nu a dus la o întrebare de reacție legată de ce rol și credibilitate mai au autoritățile de reglementare pentru protecția consumatorului, dacă tu induci ideea că produsele convenționale sunt ,,mai puțin sănătoase”?

Soia modificată genetic sau cum convingem fermierii că nu este adevărat ceea ce știu – aici amintesc despre o percepție a unui nonsens cunoscut de mai toți fermierii, dar care nu este priceput de europarlamentari, adică mâncăm carne de pasăre sau de porc produsă cu șrot din soia modificată genetic importată din America de Sud, dar nu vrem să îl producă fermierii europeni. Cine și ce poate înțelege? Că europarlamentarii înainte de a fi propuși de partide dau un test de prostie, care este eliminatoriu? Ca argument suplimentar la această afirmație, vine și percepția de mai jos.

Reducerea pesticidelor și îngrășămintelor va asigura un viitor mai bun și sigur – cu tot respectul pentru toți demnitarii, niciun ministru al agriculturii nu s-a împotrivit în mod real la adoptarea de către Parlamentul UE la propunerea Comisiei a celor două strategii, Green Deal și Farm to Fork, cu toate că era cunoscut faptul că prevederile conținute vor duce la scăderea randamentelor. Ceea ce este halucinant este că nimănui la nivel de Comisie sau guverne naționale (de europarlamentari am zis mai sus) nu i-a trecut prin cap ce vom face în caz de criză (asta fiind la finalul unei crize sanitare)?

Fraților politicieni, noi, ăștia de pe stradă, ne permitem să nu ne gândim la astfel de probleme fiindcă v-am pus acolo unde sunteți, prin alegeri, pe voi, dar cei care vă faceți demnitari mai puneți mâna pe o carte (mai groasă decât broșurile publicitare) și mai mergeți și la școală, însă la timpul ei, nu la pensie, și faceți ce trebuie făcut în astfel de posturi.

Legat de ai noștri ca brazii (demnitari), nu pricep ce era așa de greu să înțeleagă că între agriculturile care folosesc pesticide peste 2 kg sa/ha și a noastră, cu 600 gr sa/ha este o mare diferență și reducerea nu se poate aplica identic? Vă dați seama ce pricepuți de oameni în ale agriculturii am avut de-a lungul timpului la nivel de demnitari, care mai de care mai specialist după ce este uns ca fiind os ,,ministerial”, iar agricultura se zbate în neputință?

Cât de incompetent să fii încât să nu pricepi că dacă bagi o mână în zăpadă și una o pui pe plita sobei nu înseamnă că, în medie, este bine.

Mă uit jenat cum la nivel de demnitari ni se acreditează ideea că ,,nea” Frank Timmermans ar fi un zeu al Europei, în condițiile în care acesta este doar un funcționar european mai răsărit și care știe foarte bine de unde bate vântul, adică de la țările mari contribuabile. Chiar credem că această Comisie, incluzându-l și pe amărâtul acesta, face ce crede și guvernele marilor puteri se uită ca ,,proasta în târg”, așteptând undă verde la orice, așa cum așteptăm noi, ăștia mai de la coada clasamentului? Oare uităm așa de repede că și acești comisari trec prin furcile caudine ale numirii de către țările de baștină?

Cât de puternic să fie Timmermans sau cât de proști să fim noi, să credem că a putut să convingă 70% dintre europarlamentarii europeni să voteze astfel de aberații, care acum creează probleme de imagine în rândul multor țări?

Întorcându-ne pe plaiurile mioritice, vedem cum s-a acreditat din perioada ministrului Oros, și este perpetuat și acum sub conducerea ministrului Chesnoiu, afirmația de acum celebră în care se spune ,,că deciziile se iau împreună cu asociațiile mediului asociativ ale fermierilor”, adică tot binele care s-a revărsat și continuă să inunde agricultura românească este și cu contribuția acestora.

Eu, personal, mi-aș dori ca orice demnitar să ia deciziile bune pentru agricultura românească, bazate pe principii economice și nu sociale, chiar dacă o decizie bună poate nu va fi în consens cu asociațiile fermierilor. Nu consensul este necesar, sunt necesare deciziile bune și corecte.

Rog cititorii să mă ierte că sunt atât de cinic în afirmație, dar după 30 de ani de atâtea ,,realizări” mai dăm și pe alături.

Este de-a dreptul păcat că aceste asociații ale fermierilor în marea majoritate nu au înțeles că nu sunt decât un obiect de decor în luarea deciziilor și reușita activității lor depinde doar de bunăvoința autorităților, iar dacă se face o radiografie minimală, reușitele sunt doar de conjunctură sau imagine, nicidecum de profunzime sau strategice.

Asta și din cauză că acest mod de a pune problema de către demnitari politici a dus la decredibilizarea acestor asociații și la acreditarea percepției că toate deciziile sunt luate de comun acord și nu sunt motive de nemulțumire dacă munca a fost colectivă, iar alunecarea broaștei s-a stimulat și prin cooptarea de-a lungul timpului a unor lideri pe funcții de demnitari, mărginașe de altfel și fără importanță decizională, dar care au acreditat percepția în rândul breslei de vânzare a intereselor legitime în favoarea unor interese neclare de grup restrâns, asta, ca să fiu diplomat.

 Pentru cei care vor exemple privind decizii strategice care ar fi putut fi luate de-a lungul vremurilor, mă gândesc la nevoia unui cod rural care să conțină, printre altele, de la prevederile privind arendarea, cadastrarea, comasarea, vânzarea terenurilor, regulile de amplasare și autorizare a fermelor, până la modul de organizare și gestionare a spațiului rural, apoi poate trebuia gândită o strategie a irigațiilor (nu doar un program de reparații) și desecărilor, o strategie de dezvoltare a procesării de fermă sau a procesării industriale prin cooperative și multe altele, dar nu s-a putut.

Mă uit cum domnul Chesnoiu cheamă toată suflarea în elaborarea unui decalog de obiective legislative pentru perioada următoare, iar asociațiile se chinuie să îl realizeze, ceea ce principial nu este rău, ca intenție.

Dar stau și eu și mă întreb, de ce domnul ministru nu se apleacă întâi asupra angajamentelor pe care și le-a asumat prin depunerea PNS-ului și să rezolve problemele care sunt în acesta din punct de vedere legislativ, astfel încât acest document să îndeplinească dezideratele domniei sale, adică predictibilitate și stabilitate?

Aici aș avea în vedere doar cu titlu de exemplu, fără a avea pretenția că sunt singurele sau cele mai bune, dar sigur sunt asumate de domnul ministru, respectiv organizarea managementului riscului în agricultură (unde eu am mari curiozități nesatisfăcute încă) sau poate o lege a arendei care să dea stabilitate (modificare care, după opinia mea, a fost reîngropată la comisia din Camera Deputaților), sau poate despre cum facem să dezvoltăm suprafața irigată fără creșterile din pix ale ANIF, despre securitatea energetică a fermelor și mai putem discuta și despre altele.

Poate ne aducem aminte și de prevederile programului de guvernare care nu ar trebui neglijat și unde am o sensibilitate pentru punctul care se referă la reorganizarea Casei de Comerț Unirea și care, de peste un an, toacă banii și nu a reușit să facă o strategie sau să finalizeze o selectare de membri în CA.

Dacă mă gândesc la Alianța pentru Cooperare și Agricultură, mă întreb de ce se chinuie să facă un decalog de probleme, în condițiile în care anul trecut au anunțat public un program de 12 puncte din care nu s-a realizat niciunul. Nu era mai simplu să elimine două puncte și să îl transmită? Sau dacă s-a schimbat ministrul, se schimbă și problemele?

Dar despre percepții se mai pot spune multe, problema este că poate acum vom înțelege că lipsa acestor decizii poate duce la efecte catastrofale, iar premisele teoretice oricând pot deveni realitate.

Gândiți-vă la următorul scenariu teoretic azi, dar poate probabil mâine, dacă Ucraina nu cultivă 10 milioane de hectare, dacă Rusia va rămâne sub embargo și nu va putea vinde nimic, dacă în SUA seceta continuă și dacă în România vom avea o secetă care ne va face să privim cu nostalgie anul 2020? Sa nu fie posibil așa ceva?

Este drept, nu toți vom fi selectați în jocurile foamei, ci doar unii mai puțini norocoși, iar aceștia sunt cei vulnerabili, adică bătrânii care trăiesc cu 11 lei rația în spitale și au pensii de mizerie dijmuite de inflația galopantă (avem două cifre la inflație), de cei care nu au serviciu sau au venituri mici și tot așa.

Nu uitați, una din 4 persoane care trăiesc în această țară este sub limita sărăciei și s-ar putea să fie și mai multe, din cauza situației din ultima perioadă, dar aici nu sunt incluși ,,jmecherii”, inclusiv cei politici.

Lipsa tuturor acestor decizii care nu s-au luat, și nu sunt prea încrezător că se vor lua în viitorul apropiat (mă refer la minimum 5 ani), va face ca afirmația domnului Chesnoiu că ,,30% din suprafață produce 70% din producția agricolă” să rămână valabilă pentru încă foarte mult timp.

Deci nu ne rămâne decât să ne rugăm că nu vom avea parte de ,,jocurile foamei”, dar să nu uităm că poate sunt momente când rugile nu ne sunt ascultate, iar atunci…? În rest, numai de bine.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR