Întrebarea nu este dacă vinul românesc poate reveni, ci dacă cei care îl produc, îl promovează și îl iubesc sunt pregătiți să facă împreună ceea ce nu au reușit să facă separat.

Unghiul meu, strict subiectiv, surprinde la actorii industriei aerul de superioritate, de detașare față de ideile care ar fi putut atrage atenția asupra vinului românesc, care ar fi putut lega comunități în jurul acestui produs. Notez aici lipsa totală de interes față de poziționarea României ca singura țară care găzduiește un concurs internațional gratuit. Amorțeala față de imperativul de a susține inventica domeniului (și aici readuc aminte de sunetul vinului și brain mapping ~ neurofeedback în degustare). Neînțelegerea și, pe cale de consecință, neimplicarea în proiectul Muzeul Național al Vinului, neparticiparea la proiectele de upcycling Enovart, refuzul parcursului de reabilitare vizuală a cramelor (propusă încă de acum 20 de ani!) și exemplele pot continua prin teme ca festival de film cu temă „oeno”, caravaning în enoturism, editare de carte, emisiuni radio și TV cu actualizări în online, turnirul regiunilor viticole ș.a.m.d.

Rezumând, sectorul ar trebui să reevalueze ce are cu adevărat de făcut, mai ales că are la îndemână resurse ideatice.

Minuni nu există. Strategii fundamentate, da.

O piață în stare de șoc

Piața vinului din România traversează în prezent una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa recentă. Nu este vorba despre o simplă fluctuație de piață sau despre un efect colateral temporar al unor condiții economice nefavorabile, ci despre o criză structurală cu rădăcini adânci în decizii greșite acumulate de-a lungul anilor, într-o lipsă cronică de anticipare și viziune strategică la nivelul întregii industrii.

Vinul românesc de calitate ar fi trebuit să fie înțeles, apreciat, apropiat și... băut. Ceea ce, din păcate, nu se întâmplă. Sau se întâmplă la niște cote extrem de scăzute.

Semnalele de alarmă au existat cu mult înainte ca situația să devină critică. Voci din industrie au avertizat în repetate rânduri că direcția urmată nu este sustenabilă, că ecosistemul vinului românesc nu este încurajat să se dezvolte organic și că salvările individuale nu pot substitui o strategie colectivă coerentă. Aceste avertismente au fost, în mare parte, ignorate. Astăzi, piața plătește prețul acestei neglijențe colective.

Este esențial să înțelegem că vârful „lanțului trofic” al vinului nu poate fi monopolizat exclusiv de producători. Un ecosistem sănătos presupune o rețea complexă de actori: presă de specialitate, organizații nonguvernamentale, distribuitori, somelieri, critici, promotori, un concurs finanțat de dimensiuni europene, consumatori educați și instituții de promovare. Absența sau subdezvoltarea acestor verigi a slăbit întregul lanț.

Susținerea Institutului Vinului ar fi compensat absența Agenției Naționale de Promovare a Vinului. Am fi avut un Muzeu – o instituție vie, la granița dintre știință și edutainement. Din fericire, în binele tuturor, cu sacrificii și voluntariat, a funcționat și crescut Concursul Internațional. Dar „una hirundo non facit ver”.

Anatomia crizei: cauze și mecanisme

Lipsa unui ecosistem de susținere

Una dintre cauzele fundamentale ale actualei crize este absența unui ecosistem dezvoltat în jurul industriei vinicole românești. Spre deosebire de mari țări producătoare – Franța, Italia, Spania –, unde vinul este susținut de o infrastructură legislativă și culturală vastă – reviste de specialitate, programe TV dedicate, școli de degustare, festivaluri cu tradiție îndelungată –, în România aceste structuri fie nu s-au format, fie au fost ignorate chiar de către cei pe care ar fi trebuit să îi servească, dispărând prematur.

Presa de specialitate s-a „diluat”, concursurile de vinuri sunt accesate de-a valma (după sclipici!), iar emisiunile TV dedicate nu au reușit să câștige tracțiune instituțională suficientă. Paradoxal, această alterare a venit adesea chiar din partea producătorilor, iar autoritățile au preferat să controleze mesajul, în loc să îl amplifice. Rezultatul a fost o bulă informațională în care consumatorul a rămas neinformat și, implicit, neimplicat emoțional, iar connaisseur-ul s-a distanțat de superficialitatea curentă.

Prăbușirea canalului HoReCa

Sectorul HoReCa reprezintă nu doar un canal de vânzare, ci și principala scenă de prezentare și descoperire a vinului. Un consumator care descoperă un vin bun la restaurant este, cu o probabilitate ridicată, un viitor cumpărător fidel. Prăbușirea consumului în acest sector este, prin urmare, mai mult decât o problemă de cifre de afaceri – este o criză de recrutare a noilor consumatori.

Explicațiile simplificate (rostogolite de neaveniți) care atribuie această prăbușire exclusiv prețurilor ridicate din HoReCa sunt insuficiente și înșelătoare. Realitatea este multifactorială: lipsa de educare a personalului din servicii, absența unor liste de vinuri bine structurate și explicate, lipsa totală a căilor de comunicare AR, VR, competiția băuturilor alternative (cocktailuri craft, bere artizanală), dar și eșecul producătorilor de a corecta conduita acestui canal – toate acestea au contribuit la deteriorarea situației. „Incentivele” financiare de tip taxe de dop sau taxe de listare au reprezentat un plasture expirat aplicat pe o rană care necesita o intervenție chirurgicală.

Tinerii și viitorul consumului de vin

Poate cea mai îngrijorătoare tendință pe termen lung este îndepărtarea tinerilor de cultura vinului. Generațiile tinere nu au fost cultivate ca potențiali consumatori și ambasadori ai vinului românesc. Responsabilitatea pentru acest eșec revine în primul rând departamentelor de marketing ale marilor producători, care nu au reușit să construiască o narațiune relevantă și autentică pentru publicul tânăr.

Consumul de vin nu este doar un act de „băut o băutură” – este un mod de socializare cât se poate de modern, o formă de expresie culturală, dar și o legătură cu identitatea locală și cu tradiția. Tinerii din România nu au fost invitați în acest scenariu. Li s-a prezentat vinul ca un produs al bătrânilor sau ca o băutură de lux inaccesibilă sau cu prea multe reguli, nu ca o experiență de bucurie și atractivă. Greșelile de comunicare s-au acumulat până când distanța dintre tineri și vin a devenit o prăpastie greu de traversat. Constatăm că nu știm nici cine sunt acești tineri, nici ce vor să consume. De ce sunt antialcool „generic”?

Campaniile de marketing bazate pe vedete și influenceri au ratat adesea tocmai această conectare autentică. Colaborările au generat vizibilitate superficială, dar nu au construit simpatia reală, nici notorietatea de durată a brandurilor, și cu atât mai puțin creșteri semnificative ale vânzărilor. O strategie de marketing eficientă pentru vin trebuie să fie construită în jurul experienței, convenției narative și educației – nu al imaginii. Educație înseamnă și nuanțarea relației alcool–vin. 

Responsabilitatea colectivă, un bun comun

Un aspect important, adesea neglijat în dezbaterile despre criza vinului românesc, este cel al responsabilității colective. Vinul românesc, denumirile de origine controlată, arealele viticole, moștenirea culturală a podgoriilor – toate acestea sunt bunuri comune ale națiunii, nu proprietatea exclusivă a producătorilor. Prin urmare, dreptul de a opina și de a contribui la soluționarea crizei revine tuturor celor care au o legătură cu această industrie, indiferent dacă dețin sau nu o cramă. Până și proximitatea geografică față de o Denumire de Origine (de rezidență sau antreprenoriat fără legătură „oeno”) justifică luarea de poziție.

Istoria recentă demonstrează că unele dintre cele mai bune idei au venit din afara cercului producătorilor: primele magazine specializate, primele platforme de vânzare online, inițiativele de promovare culturală. Din nefericire, în loc să fie sprijinite și integrate, aceste inițiative au fost adesea privite cu suspiciune sau chiar sabotate indirect de producători, care au căutat să le dubleze în condiții de concurență neinspirată (până mai ieri, „prețuri de producător” la poarta cramei sau, ceva mai nou, în online-ul minuscul al fiecărui producător în parte).

Marketingul vinului, unde s-a greșit

Serviciile de marketing din industria vinului românesc suferă de o problemă sistemică: în proporție covârșitoare, strategiile adoptate sunt ineficiente, costisitoare și inadaptate realităților pieței. Această afirmație nu este o critică fără fundament, ci o concluzie susținută de rezultatele concrete: scăderea consumului, lipsa de notorietate a brandurilor locale și eșecul de a conecta emoțional cu publicul tânăr. Un „ingredient” folosit des: oameni de marketing provin din afara domeniului și sunt „neaclimatizați” (neșcoliți specific). De aici, și lauda participărilor la pseudocompetiții ca Frankfurt, Lyon ș.a.m.d. (reversul ar fi: în cunoștință = bătaie de joc față de public.

Marketingul eficient al vinului nu mai înseamnă a angaja o frumusețe pentru a poza cu un pahar în mână. Înseamnă a construi o poveste autentică despre terroir, despre oamenii din spatele vinului, inclusiv despre legătura dintre loc și gust. Înseamnă educație continuă a consumatorilor, prezență consistentă în canalele de comunicare relevante și o strategie de conținut bine gândită pe termen lung. Nimic din toate acestea nu se poate cumpăra cu taxe de dop sau campanii de imagine efemere. Primul exemplu fericit care îmi vine în minte este o emisiune/podcast de tip „travel” sau „discovery”. Nici parti-pris-urile cu haterii de serviciu n-au avut rezultat. Poate că – plătind – ai scăpat de o injurie, dar „verbul” colectiv a fost inhibat.

Unele firme mari poate au resurse suficiente pentru a-și permite ocoluri costisitoare și pentru a rezista perioadelor dificile. Altele, tot mari, dar și cramele mici și mijlocii nu au acest lux. Pentru acestea, fiecare an de marketing ineficient poate însemna înghețarea întregului circuit comercial, incapacitatea de a plăti furnizorii, pierderea listărilor în magazine și restaurante (ceea ce înseamnă dispariția din ochii consumatorilor). Criza nu are același chip pentru toți jucătorii din industrie.

Un ecosistem necoagulat

De-a lungul deceniilor, au existat numeroase inițiative valoroase care ar fi putut forma nucleul unui ecosistem vibrant al vinului românesc: publicații de specialitate, coloane în reviste naționale generaliste, glossy sau axate pe diferite domenii de interes, rubrici în presa economică, emisiuni TV, cărți de vinuri, concursuri. Toate acestea au funcționat, unele cu rezultate remarcabile. Totuși, industria nu s-a coagulat niciodată în jurul lor. Au fost percepute ca proiecte ale „altcuiva”, nu ca instrumente colective de construire a pieței. Nici măcar nu s-a folosit forța industriei pentru a determina acțiuni din partea administrației sau a entităților proiectate să facă ceva pentru vinul românesc.

Această fragmentare a generat un paradox dureros: cu cât fiecare actor și-a urmărit mai exclusiv interesul individual pe termen scurt, cu atât a afectat mai mult interesul colectiv pe termen lung. Salvările individuale au erodat valoarea percepută a vinului românesc în ansamblu. Astăzi avem scadența.

Calea înainte: soluții și condiții pentru redresare

Soluțiile există, dar trebuie spus cu toată onestitatea: costul implementării lor astăzi este semnificativ mai mare decât ar fi fost dacă s-ar fi acționat la timp. Fiecare an de inacțiune a adăugat noi straturi de dificultate și a redus marja de manevră a industriei. Cu toate acestea, renunțarea nu este o opțiune – mizele sunt prea mari, atât economic, cât și cultural. Adică, mize existențiale!

Reconstruirea ecosistemului informațional și de acțiune

Prima prioritate trebuie să fie reconstruirea unui ecosistem informațional solid în jurul vinului românesc. Aceasta presupune susținerea activă a presei de specialitate, nu inhibarea ei. Presupune investiție în conținut editorial de calitate – articole, podcasturi, canale video –, care să educe și să entuziasmeze consumatorii. Presupune deschiderea producătorilor față de critica constructivă și față de evaluările independente. Impune o adoptare totală și rapidă a ideilor novatoare. (Repun pe tapet modelul A7 – Autostrada Podgoriilor.)

Totodată, este necesară o relație mai matură cu autoritățile și cu administrația publică. Lobbyul pentru îmbunătățirea cadrului legislativ și fiscal nu trebuie să fie lăsat exclusiv în sarcina producătorilor – care se expun prin această poziție. ONG-urile, asociațiile profesionale, jurnaliștii specializați pot fi delegați să preia o parte din această responsabilitate de reprezentare. Evident, industria este obligată să formeze un buget pentru aceste demersuri și/sau să oblige statul să permită implementarea unor idei valoroase (vezi indicatoarele turistice amplasate pe domeniul public) – lucruri care nu costă, dar care au efect.

Reconectarea cu tinerii

Reconectarea cu publicul tânăr necesită o schimbare fundamentală de abordare. Vinul trebuie prezentat ca parte dintr-un stil de viață modern, nu ca o relicvă, un simbol al trecutului sau ca un mod de viață nesănătos. Evenimentele de degustare trebuie să devină experiențe sociale atractive, accesibile și distractive. Platformele digitale – Instagram, TikTok, YouTube – trebuie exploatate cu conținut autentic și educativ, nu cu reclame tradiționale adaptate superficial.

Colaborările cu creatori de conținut autentici, pasionați de gastronomie, călătorii și cultură pot fi mult mai eficiente decât campaniile cu vedete. Autenticitatea și cunoașterea reală a produsului sunt criteriile care trebuie să ghideze alegerile de parteneriat, nu notorietatea superficială. Caravaningul ar putea sta la baza celor enunțate mai sus. (Notați, vă rog!)

Revitalizarea HoReCa drept scenă a vinului

Sectorul HoReCa trebuie reconsiderat ca o scenă de prezentare și educare, nu doar ca un canal de vânzare. Producătorii pot „forța” ca, în timp, personalul din restaurante și hoteluri să aibă pregătire specifică ca barem de clasificare pentru restaurant. Astfel, chiar în condițiile de fluctuație a lucrătorilor, investiția în profesionalizarea lor ar avea sens, dar să și ofere materiale educative atractive, să organizeze degustări cu somelieri și personal de servicii. O chelneriță care poate recomanda cu entuziasm și cunoaștere un vin local face la fel de mult pentru brandul respectiv ca o campanie publicitară. AI-ul îi poate fi un sprijin „natural”.

Concluzii: momentul adevărului

Piața vinului românesc se află la o răscruce. Criza actuală este dureroasă, dar poate reprezenta și un catalizator pentru schimbarea profundă de care industria are nevoie de mult. Condiția esențială este ca actorii relevanți să renunțe la abordările individualiste și să accepte că problemele comune necesită soluții comune.

Este momentul să se pună întrebările corecte și să se enunțe problemele cu onestitate, fără a căuta vinovați externi sau a minimiza responsabilitatea internă. Este momentul unui audit sincer al strategiilor de marketing, al relațiilor cu presa de specialitate, al modului în care industria se raportează la consumatorii tineri, la canalul HoReCa și la foarte probabile noi obiceiuri de consum.

Vinul românesc are un potențial remarcabil: soiuri autohtone și internaționale, terroir-uri valoroase, o tradiție milenară. Toate acestea reprezintă un capital natural și cultural pe care nicio criză nu îl poate șterge. Ceea ce lipsește nu este potențialul, lipsesc voința colectivă și capacitatea organizatorică de a-l valorifica. Dacă industria va reuși să construiască această voință comună, redresarea este nu doar posibilă, ci 100% viabilă.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM