„Ziua Porumbului Orezu”, de 13 ani în ferma lui Nicolae Sitaru - REVISTA FERMIERULUI
Luni, 05 Septembrie 2022 18:21

„Ziua Porumbului Orezu”, de 13 ani în ferma lui Nicolae Sitaru Recomandat

Scris de

Pe 8 septembrie 2022 are loc a XIII-a ediție a evenimentului „Ziua Porumbului Orezu”, organizat de Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) și găzduit de ferma Elsit, administrată de președintele APPR – Nicolae Sitaru. Manifestarea la care an de an participă peste 2.000 de persoane se desfășoară în satul Orezu, comuna Ciochina, din județul Ialomița, de la ora 10. Partener principal este compania Bayer Crop Science România.

„Ziua Porumbului Orezu” reprezintă un prilej de bucurie în fiecare an şi vine în întâmpinarea agricultorilor cu prezentarea unor soluţii integrate în cultura porumbului, fie că vorbim de genetică de top, fie de tratamente fitosanitare avansate, cu amprentă redusă asupra mediului.

zi porumb 2

Misiunea ce stă la baza organizării acestei sărbători devenită tradiţie este promovarea, susținerea și încurajarea culturii de porumb. La ediția din acest an vor fi prezentaţi cei mai noi hibrizi de porumb aparținând companiilor semincere naționale și internaționale. Vor fi prezenți furnizori de îngrășăminte, echipamente de irigat, utilaje, bănci și asiguratori.

Cristina Cionga, directorul de afaceri europene al APPR, adresează un îndemn de participare la „Ziua Porumbului Orezu” tuturor fermierilor care doresc să fie informaţi despre obligaţiile cărora trebuie să se conformeze cultivatorii de porumb, începând cu 2023, odată cu intrarea în vigoare a Planului Național Strategic.

zi porumb 3

 

Locul în care toamna se numără prietenii, experienţa şi rezultatele de peste an

 

„Ziua Porumbului Orezu” a crescut în fiecare an sub ochii agricultorilor, inclusiv a fondatorilor ei. Nicolae Sitaru a creat o comunitate de fermieri cu scopul de a împărtăși informații din propriile experienţe din câmp. Au învăţat împreună, s-au ambiţionat reciproc, și-au spus ofurile, dar s-au și bucurat atunci când au fost premiaţi pentru excelenţa în productivitate. „În urmă cu doi ani, domnul Sitaru, un excelent administrator, a hotarăt să cedeze evenimentul asociaţiei de fermieri pe care de asemenea a fondat-o și care era de mulți ani deja implicată în organizare, însă nu primise oficial imensa responsabilitate a sărbătoririi muncii producătorilor de porumb. Aşa se face că APPR a devenit, oficial, organizatorul Zilei Porumbului. Colaborările de succes pe care organizaţia le are cu o multitudine de companii din industrie, cât şi conexiunea directă cu agricultorii, au făcut ca Ziua Porumbului Orezu să se dezvolte mult mai mult, graniţele judeţelor fiind spulberate de legăturile strânse pe care echipa APPR le are în teritoriu. Ceea ce a diferenţiat evenimentul de toate celelalte a fost, cu siguranţă, interacţiunea dintre fermieri, care în fiecare an se întâlnesc ca la o reuniune de familie unde prezenţa este deja tradiție şi se bucură de multitudinea de beneficii ce decurg de aici. Omul Sitaru a strâns o întreagă familie din rândul fermierilor, a schimbat perspectiva atâtor cultivatori de porumb şi le-a dat posibiltatea cunoaşterii. Satul românesc se ridică la un alt nivel, făcând cunoscută importanţa muncii ţăranilor români. Ecoul demersurilor domniei sale încă răsună, iar numele îi va fi totdeauna asociat cu Ziua Porumbului”, punctează Alina Crețu, director executiv APPR.

Deşi prezenţa la prima ediţie a evenimentului nu a fost de o amploare atât de mare, vestea s-a dus repede că la Orezu hibrizii de porumb excelează, că sunt roditori şi îndestulători. Aşa se face că de la a doua ediţie din ce în ce mai multe companii producătoare de genetică şi-au dorit să ia parte la eveniment, companii care şi astăzi sunt prezente şi contribuie direct la ceea ce înseamnă notorietate, fidelitate, parteneriat stabil, atunci când discută despre „Ziua Porumbului Orezu”. O dată cu trecerea anilor, atunci când fermierii şi-au făcut simţită prezenţa într-un număr foarte mare, impresionant chiar, atât alte entităţi ce-şi desfasoară activitatea în zona agricolă (asiguratori, bănci, transportatori, furnizori de inputuri, combustibili), cât şi autorităţi de seamă, şi-au dorit să participe la evenimentul din ferma lui Nicolae Sitaru, care ne-a spus că „acesta este locul în care toamna se numără prietenii, experienţa şi rezultatele de peste an”.

zi porumb 4

 

Istoria unei zile care arată că şi în pământ românesc cultura de porumb poate fi profitabilă

 

Nicolae Sitaru este un fermier cu o experință vastă de peste 35 de ani în domeniul agricol care, la începuturi, a pornit cu 80 hectare, iar în prezent gestionează 4.000 hectare. De un profesionalism și o modestie de nedescris, președintele APPR continuă să se comporte natural, iar amploarea evenimentului pe care l-a creat nu i-a influențat caracterul curat.

Nicolae Sitaru este o persoană vizionară, cu o deschidere largă spre inovare, care a înteles încă de acum 13 ani că dincolo de granițele țării există oportunități excelente. „În una dintre vizitele externe am discutat despre posibilitatea de a crea un eveniment de amploare națională dedicat culturii celei mai răspândite în România. Ideea s-a conturat într-un dialog cu Federația Franceză a Producătorilor de Porumb și Sorg (FNPSMS), reprezentată de Anna Kolakowska. Am gândit împreună o platformă și o sărbătoare ce reunesc producătorii de sămânță și le dau posibilitatea să-şi prezinte realizările în cel mai concret mod, prin cultivarea hibrizilor în câmp, unde pot fi văzuți și evaluați. La prima ediţie, o suprafaţă de 8 ha a fost semănată cu o diversitate de hibrizi, iar la momentul optim aceştia au putut să se etaleze sub soarele de septembrie”, își amintește Nicolae Sitaru

Cu o discretă mândrie în glas, el ne prezintă faptele natural, accentuând că România ocupă o poziţie fruntaşă pe harta cultivatorilor de porumb, la nivel european. Totuși, dacă ne raportăm la randamentele medii, se remarcă un decalaj substanțial între România și celelalte țări mari producătoare, pentru că în țara noastră coexistă ferme extrem de performante și mici gospodării, care cultivă pentru autoconsum. Fondatorul Zilei Porumbului a simţit că era nevoie de un eveniment care să aducă în atenţie această diversitate, mai ales să sublinieze că există o varietate de hibrizi dintre care fermierii pot alege pentru a-și crește producția, pentru că tehnologia evoluează continuu. A ales să organizeze sărbătoarea în parteneriat cu o companie globală, renumită la vremea aceea în industria farmaceutică, dar și pentru soluțiile sale integrate și eficiente de protecție a plantelor, Bayer Crop Science România, iar parteneriatul dăinuie și astăzi. Evenimentul a avut parte de o lansare timidă, dar a fost mult apreciat. „Prezenţa unor consilieri de specialitate din Franţa a fost, cu siguranţă un atu, deoarece aceștia au putut veni cu sfaturi la problemele concrete ale fermierilor. Atunci când le vorbeşti oamenilor despre randamente, argumentele convingătoare sunt recoltele din combină. Așa s-a întâmplat la sărbătoarea porumbului. Fermierii prezenţi au avut posibilitatea de a se convinge că ceea ce le era transmis, este o realitate, că şi în pământ românesc cultura de porumb poate fi profitabilă, genetica este îmbunătăţită constant, adaptată diferitelor condiții de cultură şi nevoilor fermierului”, punctează Nicolae Sitaru.

„Ziua Porumbului Orezu” este terenul fertil, informația este sămânța, iar roadele pot fi culese numai prin prezența la eveniment, concluzionează fondatorul celei mai așteptate manifestări a toamnei.

zi porumb 5

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici:https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Citit 1253 ori

newsletter rf

Publicitate

FERMIERULUI ROMANIA AGRIMAX V FLECTO BANNER 300x250px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Bizon Profesional Agromedia 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista