Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR) a transmis Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului observațiile sale la White Paper-ul privind înființarea Organizației de Management al Destinației Naționale (OMD Național), aflat în consultare. ADAR cere ca podgoriile cu denumire de origine să intre în arhitectura viitorului OMD Național.
Documentul propune o structură care ar putea administra între 20 și 30 de milioane de euro pe an pentru promovarea turistică a României, de patru până la șase ori mai mult decât bugetul actual. Pe parcursul celor 12 pagini ale sale, cuvântul „vin” nu apare însă niciodată. Nici gastronomia, nici băuturile spirtoase tradiționale, nici produsele cu indicație geografică.
Este o absență greu de explicat, susține ADAR. „Podgoriile românești cu denumire de origine controlată sunt teritorii delimitate juridic, protejate la nivel european și recunoscute internațional. Dealu Mare, Cotnari, Jidvei sau Recaș sunt deja destinații. La fel, Pălinca, Vinarsul Târnave sau Țuica Zetea de Medieșu Aurit sunt indicații geografice înregistrate în Uniunea Europeană. Puține resurse turistice românești pornesc cu un asemenea avantaj”, transmite Asociația Degustătorilor Autorizați din România.
ADAR propune ca enoturismul și turismul distilatelor tradiționale să fie tratate ca produs turistic distinct în strategia OMD Național, nu ca o anexă generică a gastronomiei. Asociația propune, de asemenea, ca enoturismul să fie printre primele acțiuni tematice pilot prevăzute pentru 2027.
Un al doilea argument ține de siguranța juridică. White Paper-ul semnalează el însuși riscul ca o taxă redistribuită spre promovare să intre sub incidența regulilor europene privind ajutorul de stat. Promovarea ancorată în denumirile de origine și indicațiile geografice este, în dreptul Uniunii, varianta cea mai sigură pentru fonduri publice care pun în valoare produse de consum.
ADAR atrage atenția și asupra cramelor care primesc turiști. Unele dintre variantele de finanțare analizate ar putea include în baza de calcul a taxei cifra de afaceri totală a acestora, inclusiv producția. Asociația cere ca, pentru producătorii de vin și distilerii, baza de calcul să se limiteze la veniturile din activitatea turistică propriu-zisă.
„Turistul care vine pentru vin vine pentru ceea ce găsește în pahar. Vinurile cu denumire de origine trec printr-o examinare organoleptică înainte de a ajunge pe piață, iar acesta este exact tipul de garanție pe care o promovare finanțată public trebuie să se sprijine”, a declarat Diana Pavelescu, secretar general ADAR.
ADAR și-a exprimat disponibilitatea de a pune la dispoziție expertiza tehnică a membrilor săi pe parcursul consultării.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!









