Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a lansat Programul privind protecția speciilor de faună sălbatică, prin instalarea de echipamente și/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice ori a altor mijloace asemănătoare permise de lege, în vederea diminuării conflictelor și reducerii pagubelor cauzate de animale sălbatice. Programul se desfășoară în perioada 11 – 25 aprilie 2023. Bugetul alocat sesiunii de finanțare este de 70.000.000 lei.
Astfel, cu finanțare nerambursabilă din Fondul de mediu pot fi cumpărate echipamente și/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice (generator de impulsuri, fir gard electric, izolator inel gard electric, conectori fir gard electric, tijă împământare etc.), panou solar, regulator tensiune, cablu împământare ori alte mijloace asemănătoare. De asemenea se finanțează efectuarea de lucrări specifice în vederea montării de echipamente și/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice la limita culturilor sau așezărilor aflate în zone populate cu animale din specii de faună sălbatică ori amplasate pe traseele acestora, respectiv pe raza exploatațiilor agricole/pomicole/stupine/arii naturale protejate.
În cadrul programului se acordă o finanțare nerambursabilă, reprezentând 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, după cum urmează:
-
Maximum 5.000.000 lei pentru autoritățile administrației publice centrale sau instituția publică din subordinea autorității administrației publice centrale și titularii dreptului de administrare a imobilului proprietate publică, având regim de arie naturală protejată;
-
Maximum 1.000.000 lei pentru unitățile administrativ- teritoriale;
-
Maximum 500.000 lei pentru alte tipuri de persoane juridice;
-
Maximum 15.000 lei pentru persoanele fizice.
Valoarea aprobată spre finanțare nu poate fi suplimentată față de cea aprobată inițial, beneficiarul având obligația să asigure din surse proprii finalizarea investiției.
Detalii referitoare la Programul derulat de AFM se găsesc în Ghidul de finanțare care poate fi consultat aici: https://www.afm.ro/main/programe/protectie_fauna_salbatica/2023/ghid-protectie_fauna_salbatica-2023_04_03.pdf
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html