Grânarii Iași solicită MADR măsuri care să sprijine real agricultura românească - REVISTA FERMIERULUI
Marți, 21 Iunie 2022 12:48

Grânarii Iași solicită MADR măsuri care să sprijine real agricultura românească Recomandat

Scris de

O delegație a Asociației Grânarii Iași s-a întâlnit, săptămâna trecută, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), cu ministrul Adrian Chesnoiu, pentru a discuta despre cele mai importante probleme cu care se confruntă fermierii din regiunea Moldovei.

Principalele subiecte și solicitări discutate la MADR au fost: sprijinul pentru înființarea unei unități de procesare a produselor oleaginoase în zona de Nord-Est a țării, actualizarea hărții zonelor cu constrângeri naturale și specifice prin includerea unor teritorii semnificative din regiunea Moldovei, măsuri care să limiteze creșterea prețurilor la carburanți pentru sectorul agricol și un buget suplimentat în cazul fondurilor europene destinate capitalului de lucru.

Reprezentanții asociației au reiterat nevoia unui sprijin susținut pentru mari capacități de procesare în contextul războiului din Ucraina și s-au declarat în favoarea unui parteneriat cu statul român care să presupună inclusiv alocări sau linii de finanțare în completarea sumelor prevăzute în Planul Național Strategic.

În problema zonelor cu constrângeri naturale și specifice, reprezentanții MADR au precizat că vor analiza solicitările asociației, ținând cont de studiile și de previziunile instituțiilor abilitate care plasează, fără echivoc, teritorii vaste din regiunea Moldovei în rândul celor care necesită intervenții suplimentare pentru a depăși disparitățile existente și viitoare, în conformitate cu metodologiile europene.

„Considerăm că argumentele noastre trebuie să fie luate serios în seamă de către autoritățile de la București, iar exemplul unor măsuri propuse de state membre ale Uniunii Europene în direcția limitării prețurilor pentru carburanți ar trebui să se reflecte și în planurile MADR pentru agricultura românească”, a spus Emil Bălteanu, președintele Asociației Grânarii.

Nu în ultimul rând, reprezentanții Grânarii Iași au cerut ca absolut toți solicitanții microgranturilor și granturilor de capital de lucru de la măsurile 1 și 2 ale schemei de ajutoare de stat pentru fermieri și antreprenori din sectorul agroalimentar să fie incluși la plată, evitând astfel un criteriu arbitrar de tip primul venit - primul servit.

„Asociația noastră militează pentru măsuri care să vină în sprijinul agriculturii românești și solicită un dialog constant cu Ministerul Agriculturii pentru a găsi soluții în acest sens, astfel încât autoritățile să structureze, pentru început, un nou Plan Național Strategic compatibil atât cu cerințele fermierilor, cât și cu recomandările Comisiei Europene. Din acest motiv, AGRIVENTURA, cel mai mare eveniment agricol din Moldova, care va fi organizat în perioada 30 iunie – 2 iulie, va include, pe tot parcursul celor trei zile, dezbateri cu autorități naționale și europene, specialiști și cercetători în domeniu, precum și fermieri cu angajamente serioase în regiune, pentru a sublinia importanța politicilor publice care să avantajeze atât antreprenorii din agricultură, cât și consumatorii produselor de profil”, a punctat Emil Bălteanu.

Foto: Asociația Grânarii

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Citit 309 ori

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

FMC banner site

banner.logo agroconcept

Banner Corteva 2020

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista