Iasi - REVISTA FERMIERULUI
Miercuri, 12 Iunie 2024 14:51

Panifcom, la centenar

În 2024, Panifcom, cel mai important producător din industria de panificație din inima Moldovei istorice, sărbătorește un moment deosebit în propriul parcurs, împlinirea a 100 de ani de tradiție. Centenarul este marcat cu un eveniment ce poartă semnătura „Panifcom: Rădăcini – Hărnicie și Statornicie de 100 de ani”. Timp de două zile, pe 13 și 14 iunie, invitații companiei din județul Iași vor parcuge „Drumul Pâinii”, un traseu al afacerii integrate, care cuprinde patru ramuri de activitate, interconectate dar independente: cultivarea cerealelor, zootehnie, morărit și panificație.

Aniversarea unui secol de existență este mai mult decât un simplu eveniment, este o oportunitate de a reflecta asupra parcursului industriei alimentare și a contribuției marcante pe care Panifcom a avut-o la această evoluție. Centenarul nu este doar o ocazie de a sărbători trecutul, ci și un imbold de a privi cu optimism către viitor.

În cifre, afacerea Panifcom înseamnă peste 4.000 de hectare lucrate, peste 2.000 de vaci din rasa Holstein, peste 100.000 de pâini produse zilnic, mai mult de 350 de angajați și o cifră de afaceri care a trecut de 30 de milioane euro în 2023.

 

Rădăcinile și povestea Panifcom

 

La fel cum rădăcinile unei plante sunt ancorate profund în pământ pentru a-i oferi stabilitate și susținere, fiecare individ este modelat de rădăcinile sale, istoria sa, cultura sa, familia sa și experiențele sale de viață. Aceste rădăcini definesc oamenii și îi influențează în mod profund în ceea ce devin în viață.

Povestea Panifcom începe în 1905, când bunicul Mihail Holicov se afla pe cel mai mare vas de război al imperiului rus Potemkin. Suportând cu greu condițiile de pe vas, întregul echipaj format din 750 persoane s-a răsculat împotriva regimului. În consecință, porturile au fost închise pentru ei și după mai multe încercări nereușite de înțelegere au fost declarați trădători de imperiul rus, acostând în portul Constanța.

Mihail Holicov a ajuns în cele din urmă pe moșia boierului Mișu Ștefănescu (Goiești, județul Iași) găsindu-și de lucru ca mecanic la moara boierului. El își întemeiază o familie rămânând pe meleagurile Moldovei.

În 1924, moștenind tradiția în domeniul morăritului, Petru Holicov a plecat de la moara mică și a reușit să țină pasul dezvoltându-se într-un ritm dinamic, ajungând să dețină și să controleze mai multe mori din județul Iași.

În 1994, ștafeta a fost preluată de Ștefan Holicov și Liviu Bălănici, cei doi susținând financiar și managerial afacerea, dezvoltând ceea ce este astăzi Panifcom.

Panifcom 158

 

Agricultură, zootehnie, morărit și panificație

 

Agricultura la Panifcom înseamnă peste 4.000 ha lucrate, din care mai mult de o mie de hectare sunt irigate.

Aratul și toate lucrările cu potențial abuziv asupra solului au fost eliminate, pentru ca rezervele de carbon din sol să nu fie eliberate în atmosferă, utilizându-se așa-numita tehnologie no-till.

Cantitatea de îngrășăminte a fost redusă la jumătate, întrebuințându-se doar îngrășăminte lichide. Aplicarea acestora se bazează pe nevoile punctelor diferite din suprafața arabilă, tocmai pentru a evita folosirea lor în exces.

Tot ce putea fi digitalizat a fost digitalizat, așa încât se înțelege mult mai bine ceea ce se întâmplă în câmp, utilajele sunt urmărite, la fel condițiile meteo (prin propriile stații meteo), dăunătorii sunt urmăriți. Astfel, producția este optimizată, iar eventualele amenințări exterioare pot fi prevăzute cu precizie, luându-se măsuri din timp.

Cei de la Panifcom se folosesc de diversitatea și rotația culturilor, aceasta din urmă fiind o tehnică importantă pentru a menține solul sănătos și pentru a evita epuizarea completă de nutrienți. Presupune cultivarea de plante în diferite locații de-a lungul mai multor ani, astfel încât recoltele viitoare să ajute la refacerea substanțelor hrănitoare.

În anul 2021 s-a investit în sterilizarea gunoiului de grajd, iar astăzi îngrășămintele organice din ferma Panifcom ajung pe câmp.

Dozele de pesticide au fost reduse cu până la 33%.

Panifcom 100

Zootehnia Panifcom înseamnă peste 2.000 de taurine din rasa Holstein și 45 kg lapte/zi/vacă.

S-au făcut investiții considerabile în eficiența furajării, astfel încât animalele beneficiază de sistemul nutritiv Ecofeed. Raportul de hrană este diminuat, însă cu rezultate de producție mărite, fără un proces intensiv care ar putea stresa sau destabiliza animalul.

Panifcom 109

Ferma de bovine are un nutriționist dedicat adaptării nutrețului, precum și a bunăstării dietetice a animalelor. Din punct de vedere nutrițional, hrănirea este controlată atât ca nutrienți, cât și ca porție, pentru ca rasa care e crescută în ferma Panifcom, Holstein, să își păstreze caracteristicile genetice nealterate. De menționat că, un procent impresionant din animalele de la Panifcom face parte din elita mondială, însumând vârfurile genetice reprezentative ale rasei.

Pentru bunăstarea și confortul animalelor s-a implementat sistemul Flexfeed, care permite hrănirea fără stres și cu un grad ridicat de practicabilitate.

Panifcom 1

Energia vie, regenerabilă și sustenabilă, atât de utilă în procesul de producție, este susținută de parcul de panouri fotovoltaice, 1.078 la număr, care se află în incinta morii Panifcom.

Pâinea, la Panifcom, nu se face în laborator. Cu ajutorul tehnologiilor și a rețetelor străvechi, folosind dospirea lentă și maiaua, s-a reinventat procesul de fabricație industrial în panificație.

Materiile prime folosite sunt de cea mai bună calitate, iar întregul proces este controlat, de la sol, bobul de grâu, făină și până la colțul de pâine.

5S6A6741 Edit

„Pâinea cu Rețetă curată”, cum o numesc cei de la Panifcom, înseamnă, de fapt, un întreg cumul, de pământ curat, etică, știință, observație, tehnologie, cercetare și cuvânt dat.

Acum, la împlinirea unui secol de existență a afacerii din județul Iași, îi urăm și noi viață lungă și bună. La mulți ani, Panifcom!

radacini

Foto: Panifcom (https://panifcom.ro/)

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

În perioada 3 – 5 iunie 2024, Consiliul Județean Iași este gazda celei de-a 30-a Sesiune Plenară a Asociației Regiunilor Europene Viticole (AREV). Evenimentul reunește peste 40 de delegați din diverse țări europene, incluzând viticultori, producători de vin, oficiali guvernamentali și experți din domeniul vitivinicol. Organizatori, alături de CJ Iași, sunt: Cramele Cotnari, Crama Hermeziu, Crama Strunga, Crama Gramma şi Crama Domeniile Bohotin.

Pe parcursul celor trei zile, participanții vor lua parte la Sesiunea Plenară, la o serie de mese rotunde și vizite în teren la plantații viticole renumite din județul Iași. De asemenea, nu lipsesc degustările de vinuri, pentru a se descoperi diversitatea și calitatea licorilor produse în Iași.

Organizarea la Iași a celei de-a 30-a Sesiuni Plenare a AREV este o dovadă a recunoașterii potențialului viticol al acestei regiuni din țara noastră. Se așteaptă ca evenimentul să contribuie la stimularea dezvoltării economice locale, la crearea de noi oportunități de afaceri și la promovarea imaginii județului Iași ca o destinație turistică viticolă de excepție.

În prima zi, luni – 3 iunie 2024, a avut loc întâlnirea Consiliului European al Profesioniştilor din Domeniul Viei şi Vinului la care au participat reprezentanţi ai industriei vinului din Franţa, Belgia, Spania, Luxemburg, Cehia, Germania, Austria, insulele Azore şi, desigur, din România.

S-au dezbătut subiecte de interes pentru toți jucătorii din sectorul vitivinicol european, precum studiul PARSADA - plan strategic de acţiune pentru anticiparea potenţialei retrageri europene a substanţelor active şi dezvoltarea unor tehnici alternative pentru protecţia culturilor, s-a prezentat proiectul pilot gestionat în Grecia de Smart Farming. Dezbateri îndelungate au privit consecinţele dispariţiei moleculelor autorizate, dar şi starea actuală a cercetării şi a aplicaţiilor în anumite părţi ale lumii cu privire la Noile Tehnici Genomice (NGT) care promit crearea de soiuri de plante rezistente la secetă, dăunători şi boli.

De asemenea, Consiliul European al Profesioniştilor din Domeniul Viei şi Vinului a adoptat un draft al Manifestului pe care Asociaţia Regiunilor Europene Viticole şi-l va asuma în relaţia cu Comisia Europeană, Consiliul şi Parlamentul European.

Despre tradiţia şi industria viei şi vinului din judeţul Iaşi le-a vorbit oaspeţilor conf. univ. dr. ing. Lucia Cintia Colibaba, prodecan cu activitatea de cercetare la Facultatea de Horticultură din cadrul Universităţii pentru Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” Iași.

Miercuri, 5 iunie 2024, au loc lucrările celei de-a 30-a ediţii a Adunării Generale a Asociaţiei Regiunilor Europene Viticole, coprezidate de preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, şi de preşedintele AREV, Emiliano Garcia-Page Sanchez, preşedinte al regiunii Castilla-La Mancha, Spania.

„Iașul are o moștenire viticolă fără seamăn. Meleagurile noastre sunt mai bogate datorită podgoriilor care se întind maiestuoase și stăpânesc colinele lașului, răsplătindu-ne cu roadele lor. Organizarea Adunării Generale a AREV – Asociația Regiunilor Europene Viticole la lași este o confirmare a faptului că județul nostru este prezent pe harta regiunilor viticole europene, remarcându-se prin arta îndeletnicirii și vinurile alese. Începem astfel să deschidem calea către descoperirea drumului vinurilor ieșene, un drum pe care trebuie să îl conturăm și să îl promovăm către toți turiștii care caută povești și experiențe în călătoriile lor. Iașul este locul care dezvăluie peisaje viticole uimitoare și vinuri cu personalitate ce merită descoperite”, a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.

Asociația Regiunilor Europene Viticole (AREV) este o organizație ce reunește regiuni viticole din Europa, având ca scop principal promovarea viticulturii și a vinurilor europene pe piețele globale. Găzduirea celei de-a 30-a Sesiuni Plenare a AREV la Iași este o oportunitate pentru județ să-și valorifice potențialul viticol și de a se consolida ca un actor important pe piața europeană a vinului.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

În județul Iași, la Bălțați, Marian Topală lucrează 600 de hectare, exploatația fiind înființată în urmă cu 32 de ani de tatăl fermierului. De întreaga suprafață se ocupă Marian Topală împreună cu trei mecanizatori, având la dispoziție utilaje performante pentru a putea face faţă, în orice moment, oricărei provocări din câmp.

Cea mai mare provocare a ultimilor ani este seceta, fenomen care l-a determinat pe Marian Topală să schimbe multe lucruri în fermă. Acum, în primăvară, când am vizitat câmpul de la Bălțați am remarcat că grâul arată bine, cultura neavând parte de cele mai bune condiții agro-meteorologice.

„În urmă cu șapte - opt ani, am renunțat la soiurile româneşti de grâu. Am descoperit soiurile austriece, cele cu înfrăţirea în primăvară şi m-am hotărât să le folosesc pe acestea. Apa puţină care există în perioada semănatului poate să-mi asigure dezvoltarea doar a plantei mamă, iar precipitaţiile din primăvară, care oricum sunt însemnate sau optime, îmi asigură ceilalţi fraţi din câmpul de grâu. Uunde ne aflăm acum este soiul austriac, Logika. După cum se vede arată foarte bine, a primit o raţie de 200 kg de azot la hectar la fertilizat, precipitaţiile m-au ajutat foarte mult, şi urmează, având în vedere că la momentul acesta când facem reportajul sunt undeva la 26° C, toate evoluează, inclusiv buruienile, urmează să intrăm la primele tratamente fitosanitare în această cultură”, ne-a explicat Marian Topală, adăugând că, astăzi, pământul nu se mai lucrează după tiparele știute. „Totul se schimbă de la zi la zi, de la lună la lună, observăm şi noi, niciun an nu seamănă cu celălalt, nu mai sunt cum am învăţat în cărţi, de pildă, perioadele optime de semănat la grâu. Acum trebuie să profităm de orice picătură de apă pentru a putea face ca plantele să răsară. Trebuie să alegem hibrizi sau soiuri cât mai rezistente la secetă. Din punctul acesta de vedere, am observat că firmele producătoare de seminţe evoluează, pe an ce trece sunt descoperiţi noi hibrizi, acesta fiind un lucru îmbucurător pentru noi, fermierii. Tot timpul trebuie să fii adaptat şi conectat la ceea ce se întâmplă în jurul tău.”

topala

Dar, problemele agricultorilor nu se limitează la secetă sau la schimbările climatice. „Este foarte dificil să poţi produce la standarde europene, să te aliniezi cerinţelor Uniunii Europene şi să intri într-o piaţă în care nu ai cum să concurezi, din cauza preţurilor. Preţul nostru de cost este mult mai mare decât cel al ucrainenilor, de exemplu, şi încercăm să găsim soluţii prin a optimiza cât mai mult cheltuielile în câmp, prin a renunţa la anumite tratamente, prin a renunţa la anumite substanţe sau la anumite verigi tehnologice, pentru a putea obţine un preţ de cost cât mai apropiat cu cel al agricultorilor din afara UE, cu care concurăm pe piață. Nu ştiu dacă vom reuşi. Oricum, ceea ce vindem noi sau am vândut – nu ştiu cum va fi anul acesta – dar până acum a fost pierdere. Din ce am văzut, din ce am urmărit pe burse, nu sunt veşti foarte bune în privinţa preţurilor la recoltele anului acesta”, a conchis Marian Topală.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Cultura mare
Joi, 18 Mai 2023 18:48

O nouă conducere la ACCPT Iași

În cadrul Adunării Generale a Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Iași, din data de 17 mai 2023, a fost ales un nou președinte și un nou Consiliu Director pentru a conduce organizația.

Pentru o mai bună putere de reprezentare, Adunarea Generală a decis ca reprezentanții județelor Vaslui, Suceava, Bacău, Botoșani și Neamț să primească câte un loc în Consiliul Director. „Această decizie va asigura o reprezentativitate mai echitabilă și va permite exprimarea și apărarea intereselor fermierilor din aceste județe”, a comunicat Asociația „Grânarii Dă-te pe brazdă”.

Astfel, noua conducere a ACCPT Iași este compusă din: președinte - Cristian Stoica; vicepreședinte - Tiberiu Stan; membri în Consiliul Director – Cristian Stoica, Tiberiu Stan, Marius Scarlat, Radu Gheorghiu, Cristian Rîmbu, Gheorghe Cozma, Dorel Sava, Petru Dăscălescu, Elvis Mocanu, Radu Dumitrașcu, Mihai Dascălu, Claudiu Mihăluțe, Andrei Pantelimon, George Bizim, Ioan Puiu.

„Suntem încrezători că sub conducerea lui Cristian Stoica vom face pași importanți pentru dezvoltarea și promovarea industriei agricole. Noul nostru președinte, domnul Stoica Cristian este o persoană dedicată, pasionată de agricultură și cu o vastă experiență în domeniu. Suntem convinși că, sub conducerea sa, vom lucra împreună pentru a consolida și extinde reprezentarea noastră în sectorul agricol, promovând interesele fermierilor din regiune. Suntem nerăbdători să lucrăm împreună sub această nouă conducere și să continuăm să promovăm dezvoltarea și inovația în agricultură. Vom asigura un dialog deschis și transparent cu fermierii noștri și vom susține interesele lor cu hotărâre și dedicare”, a transmis ACCPT Iași.

Asociația Grânarii este o organizație non-profit a fermierilor din județele de est ale României (Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău), înființată în anul 2017, cu sediul în județul Iași. Are peste 160 de membri, fermieri care lucrează o suprafață care depășește 50.000 de hectare.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Pe 27 aprilie 2023, Academia de Științe Agricole și Silvice (ASAS) organizează la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor (SCDCB) Dancu – Iași dezbaterea cu tema „Vaca de lapte – o prioritate pentru zootehnie”.

Agenda cuprinde subiecte actuale și de interes pentru crescătorii de animale, precum și noutăți în domeniul tehnologiei de creștere, ameliorare și reproducție la taurine.

tabara de vara statiune iasi

„Se va organiza în tabara de vară o expoziție cu 150 de animale. SCDCB Dancu deține un material genetic valoros, în mod deosebit vițele, juninci și vaci primipare. Este o stațiune zootehnică bine organizată din punct de vedere al cercetării și producției, cu rezultate foarte bune. Dispune și de cercetători tineri foarte valoroși, harnici și foarte preocupați de activitatea pe care o desfășoară”, a precizat dr. ing. Gheorghe Vaida, inspector de specialitate și consilier al președintelui ASAS.

Agenda evenimentului

agenda asas

Foto: Gheorghe Vaida

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Pe fondul lipsei unei strategii europene care să rezolve problema fermierilor români afectați de tranzitul cerealelor din Ucraina, a anunțului unor compensații derizorii de la Bruxelles și a nenumăratelor semnale de alarmă pe care le-a tras în spațiul public încă de la implementarea Coridoarelor Solidarității în România, Asociația „Grânarii – Dă-te pe brazdă” Iași anunță că participă activ și mobilizează membrii și simpatizanții la protestul național din data de 7 aprilie 2023, inițiat de FAPPR - Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România, organizație profesională din care face parte asociația din zona Moldovei.

„Demersul este menit să evidențieze perspectivele limitate de soluționare a situației generate, îndeosebi, de concurența neloială provocată de fluxurile necontrolate de marfă de proveniență ucraineană. Practic, eliminarea totală, începând cu mijlocul anului trecut, a taxelor vamale pentru toate mărfurile din Ucraina, a exportat, în plan comercial, efectele războiului în țările limitrofe printr-un efect de dumping involuntar, deoarece a stimulat fermierii ucraineni să vândă sub cost odată cu forțarea ritmului fluxurilor de marfă. Forumul APPR au atras atenția în repetate rânduri asupra acestui aspect. Încă din luna iulie a anului trecut, urmare a vizitei de lucru a europarlamentarilor din Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (COMAGRI) a Parlamentului European în porturile Constanța, Agigea și Galați, am înaintat adrese și scrisori fundamentate atât autorităților centrale, cât și celor europene. Tot atunci, președintele COMAGRI, eurodeputatul german Norbert Lins, spunea că agricultorii din regiunea Moldovei văd cum propriile existențe le sunt amenințate, deci trebuie să se înțeleagă la Bruxelles care sunt consecințele și efectele asupra regiunilor în sine”, a precizat Tiberiu Stan, vicepreședintele Asociației Grânarii Iași și membru în Consiliul Director al Forumului APPR.

FAPPR, la nivel local prin Asociația „Grânarii – Dă-te pe brazdă” Iași solicită autorităților o atenție deosebită în negocierile privind alocarea unei sume suplimentare din fondul european de rezervă al agriculturii pe parcursul lunii aprilie. Mai mult, fermierii consideră absolut necesară rezolvarea problemei în plan sistemic, printr-un set de măsuri urgente pentru protejarea agricultorilor români și pentru deblocarea situației din domeniul agricol:

  1. Separarea, în vămile românești, a fluxurilor de mărfuri agricole, în funcție de proveniență, respectând culoarele de tranzit destinate Ucrainei;

  2. Asigurarea trasabilității importurilor printr-un control strict al calității și evitarea ambiguităților legate de originea mărfurilor agricole;

  3. Activarea urgentă a măsurilor de salvgardare (a suspendării concesiilor tarifare) acordate prin Regulamentul (UE) 2022/870 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2022 și revenirea la taxa vamală de bază. După cum au mai arătat fermierii, suspendarea tarifelor de import și a barierelor în comerțul cu Ucraina a fost un angajament comun al UE, dar efectele sale sunt suportate în mod disproporționat de statele membre din proximitatea geografică a Ucrainei;

  4. Calcularea riguroasă a pagubelor suferite de fermierii români și identificarea unor surse alternative de finanțare europeană, din care aceștia să fie compensați în baza unui mecanism de distribuție echitabil, pe întreaga durată a aplicării măsurilor de suspendare a taxelor vamale de import pentru comerțul cu Ucraina;

  5. Suspendarea, pe întreaga durată a concesiilor vamale pentru produsele din Ucraina, a aplicării obligațiilor ce decurc din strategia „De la fermă la consumator”, a restricțiilor/condiționalităților cuprinse în PNS, concomitent cu evitarea elementelor neproductive (pârloagă) pe terenurile agricole și renunțarea la țintele stabilite fără o bază științifică pentru reducerea utilizării produselor de protecție a plantelor;

  6. Urmărirea sistematică a evoluției pieței agricole europene pentru intervenții suplimentare în scopul de a compensa efectele din plan comercial și logistic;

  7. Urgentarea acordării despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate de secetă la culturile semănate în primăvara anului 2022, la un cuantum cel puțin similar cu instrumentul anterior asociat culturilor de toamnă 2021.

Acțiunea de protest a Asociației „Grânarii – Dă-te pe brazdă” Iași se va derula în proximitatea Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, județul Suceava, în intervalul orar 12:00-15:00, în deplină sincronizare cu organizațiile naționale de profil agricol.

„Asociația noastră lansează un apel la reacție pentru celelalte organizații și asociații de fermieri, precum și pentru oricare fermier din România, să se alăture protestului, în cazul în care răspunsurile la solicitările fermierilor vor trena în continuare”, a declarat Tiberiu Stan.

protest granarii interior

Înființată în 2017, Asociația Grânarii Iași este o asociație non-profit și reprezintă 170 de fermieri care lucrează o suprafață de peste 55.000 ha. „Grânarii” Iași sunt membri ai Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România, care, alături de alte trei organizații importante, PRO AGRO, UNCSV și LAPAR, formează Alianța pentru Agricultură și Cooperare, una dintre vocile reprezentative ale fermierilor în relația cu instituțiile naționale și internaționale.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Comunicate
Miercuri, 01 Februarie 2023 11:40

Sfatul fermierilor, în județul Vaslui

Pe 20 februarie 2023, Asociația Grânarii organizează un eveniment special la care invită fermierii din județul Vaslui și împrejurimi. „Sfatul fermierilor – Vaslui” se va desfășura începând cu ora 10:30, la Pensiunea Dobrina, din localitatea Huși, județul Vaslui.

Fermierii au ocazia să afle care sunt cele mai noi tehnologii și practici în agricultură; să discute cu experți în domeniu; să cunoască în amănunt noul Plan Național Strategic și care sunt noutățile PNS 2023 – 2027. De asemenea, se va prezenta Asociația Grânarii și beneficiile aderării într-o organizație profesională.

granarii

„Sfatul fermierilor de la Vaslui este un eveniment ce va oferi agricultorilor prezenți oportunități excelente de a se conecta cu alți fermieri din comunitatea noastră și de a învăța despre cele mai noi tehnologii și practici în agricultură”, punctează Emil Bălteanu, președintele Asociației Grânarii.

Asociația Grânarii Iași este o asociație non-profit a fermierilor din județele de est ale României (Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău), înființată în anul 2017, cu sediul în județul Iași și un număr de peste 160 de membri fermieri ce lucrează, în total, o suprafață de peste 50.000 ha. Tipurile de culturi cultivate predominant de către membrii Asociației sunt: porumb, floarea-soarelui, grâu, orz și rapiță.
Principalul obiect de activitate îl reprezintă maximizarea profitului membrilor asociați și minimizarea costurilor de producție.
Asociația Grânarii este membru al Forumului APPR, care alături de alte trei organizații importante (PRO AGRO, UNCSV, LAPAR) formează Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Începând cu 1 ianuarie 2023, Florin Stegariu s-a alăturat conducerii Clubului Fermierilor Români, ca membru al Consiliului Director, unde reprezintă regiunea Moldova Nord, având în subordine Biroul Regional aferent.  

„Noul rol de membru în Consiliul Director al Clubului Fermierilor Români mă onorează și mă responsabilizează. Le mulțumesc colegilor mei pentru încrederea acordată! Am participat mereu activ la conferințele organizate de Club, urmez programul de perfecționare managerială Antreprenor în Agricultura 4.0 și consider că, per total, Clubul asigură un climat favorabil pentru dezvoltarea durabilă și inovativă a fermelor”, a declarat tânărul fermier din județul Iași.

Florin Stegariu (29 de ani) este un antreprenor pasionat, el descriindu-se ca fiind un creator de branduri care urmărește să aducă un plus de valoare activității sale. Noul membru al Consiliului Director al Clubului Fermierilor Români se îngrijește de cele 2.700 ha de teren arabil din ferma părinților, structura culturilor cuprinzând grâu, rapiță, porumb și floarea-soarelui. Din pasiune pentru viticultură a creat crama Strunga, ale cărei vinuri au câștigat multiple premii naționale și internaționale.

fn strunga

Unul dintre marile vinuri obținute la Strunga este din soiul românesc Fetească neagră din recolta de struguri 2020, despre care Florin Stegariu spune că s-a născut în condițiile unui sezon deosebit de echilibrat pe Dealul Pârjolita. „Fetească neagră 2020 barrique este un vin emblematic al cramei și este un proiect ce a luat naștere în urmă cu patru de ani când am decis să lansăm prima Fetească neagră maturată în stejar. Rezultatul final este o explozie de fructe, mineralitate, intensitate și putere. Cele 14 grade ale sale sunt greu de perceput. Este plin, cu un tanin mătăsos, catifelat. Vin lung, pentru învechire, pentru a-l putea bea în zece sau 20 de ani. Fetească neagră 2020 barrique este un vin unic, cu o perioada de doar șase luni de maturare în butoaie de stejar. Asta pentru că ne dorim o intervenție cât mai subtilă a lemnului și o expresie cât mai pură a soiului în sine.”

 

Strunga Winery, peste 86 ha cu viță-de-vie și 420.000 litri de vin

 

Povestea vitivinicolă începe în 2013, când, cu sprijinul familiei, Florin Stegariu a demarat un proiect de reconversie și restructurare în viticultură pe o suprafață de 41,6 ha. Apoi, tânărul antreprenor a reușit să acceseze și două proiecte cu fonduri europene, astfel că, în prezent, deține 86,6 ha de viță-de-vie, cu 11 soiuri aflate pe rod, atât românești, cât și internaționale.

În 2017, pe fondul unei producții spectaculoase și din dorința de a vedea care este potențialul terroir-ului de la Strunga, Florin Stegariu a construit o cramă de 100.000 de litri. În anul 2018 a lansat pe piață brandul de vinuri Strunga. Au urmat Reveria, Nori de Vară, Carusel, iar în curând vom degusta și gama de vinuri Velier.

Acum, la crama Strunga se produc 420.000 litri de vin din producția proprie de struguri, cu mult accent pe calitatea fitosanitară a strugurilor, dar și a tuturor etapelor procesului de producție pentru ca produsul final să fie unul premium.

strungavin

 

Turismul viticol, următorul obiectiv

 

Tânărul antreprenor continuă să viseze și să muncească pentru a-și îndeplini fiecare vis. Florin Stegariu vrea să extindă activitatea cramei prin punerea în valoare a zonei. Vinurile Strunga provin din arealul viticol Dealurile Moldovei, mai exact plantația se află pe dealurile Pârjolita și Calda. „Vinul pe care îl făurim la Strunga are o personalitate puternică, fiind un omagiu adus tradiției locurilor”, spune proprietarul cramei.

strunga

Florin Stegariu își dorește să dezvolte la Strunga turismul viticol și să ofere pasionaților de vin o experiență senzorială la superlativ. Pe lângă experiența de degustare, antreprenorul se gândește să închidă lanțul de la fermă la furculiță, oferind turiștilor experiențe gastronomice cu produse exclusiv din ferma proprie. Îl ajută și poziția geografică, crama și ferma situându-se în apropierea Castelului de la Miclăușeni, a Palatului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa și a Casei Memoriale Vasile Alecsandri. Tânărul și ambițiosul fermier ieșean intenționează să pună zona sa pe harta turismului și a început deja anul trecut să organizeze evenimente în vie, propunându-și să continue în această direcție prin construcția unei săli de conferințe și a unei săli de degustare.

„Fermierul este, în primul rând, creator de context de valoare adăugată și are obligația de a crea un model de business sănătos. Omul sfințește locul, iar fermierul are și misiunea să creeze un ecosistem în care să pună în valoare resursele zonei în care își desfășoară activitatea, să șteargă de praf povestea locului și să o transmită mai departe”, consideră Florin Stegariu.

 

Foto: Clubul Fermierilor Români (www.cfro.ro) și Crama Strunga (www.strunga.com)

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Asociația Grânarii Iași, într-o scrisoare deschisă trimisă autorităților române, trage un semnal de alarmă și solicită adoptarea urgentă a unor măsuri compensatorii pentru fermierii afectați de seceta severă. De asemenea, punctează nevoia reabilitării sistemului național de irigații prin lucrări ample care să fie cuprinse într-un proiect de țară pentru agricultură.

20220720 135207

„În cursul acestei săptămâni, asociația noastră a efectuat vizite tematice la fermierii ale căror culturi au fost compromise de seceta pedologică, un fenomen resimțit în principal în regiunea Moldovei, conform celor mai recente analize și declarații ale directorului general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), doamna Elena Mateescu. Constatările din teren și situația centralizată de către reprezentanții noștri indică un grad de afectare semnificativ care ar impune fără întârziere declararea stării de calamitate cauzată de seceta pedologică severă şi arşiţa atmosferică în zonele respective. Cerem imperios această măsură, având în vedere că dintr-o suprafață analizată de aproximativ 13.000 de hectare, 76% este compromisă total. Cifrele raportate de peste 25% din fermierii pe care îi reprezentăm arată situația dramatică prin care aceștia trec, având în vedere procentele culturilor afectate. Astfel, la porumb, procentajul este de 94%, la grâu – 63%, la floarea-soarelui – 75%, la rapiță – 61%, la soia – 79%, la orz – 62%, la sfeclă de zahăr – 60%, la mazăre furajeră – 70%, iar la lucernă – 53%.  Toate aceste culturi nu beneficiază de irigații!”, se arată în scrisoarea deschisă a Asociației Grânarii Iași.

20220720 115139

20220720 140135

20220720 120803

Situația din 2022 este efectul unei tendințe care se manifestă de zeci de ani în regiunea Moldovei, aspect pentru care asociația a solicitat în mod repetat ca zone semnificative din regiune să fie cuprinse în Planul Național Strategic la capitolul dedicat zonelor cu constrângeri naturale, pentru a evita adâncirea unor disparități evidente față de alte regiuni care sunt ocolite de fenomentul secetei pedologice severe sau care beneficiază deja de irigații care limitează efectele nocive. 

„Reiterăm nevoia unor decizii concrete și urgente care să includă despăgubiri pentru fermierii afectați de acest fenomen, utilizând fonduri de la bugetul de stat care pot fi completate/decontate prin mecanismele europene de solidaritate și de sprijin în situații de calamitate. Vă rugăm să identificați resursele financiare necesare până la rectificarea bugetară! În egală măsură, considerăm că instrumentele pentru reabilitarea sistemelor de irigații din țară nu trebuie să se rezume doar la măsuri de modernizare a instalațiilor vechi, ci ar trebui să fie cuprinse într-o foaie de parcurs a unui proiect de țară, cu intervenții planificate și coordonate cu celeritate, delimitate în urma unui demers de cadastrare a apelor și terenurilor, pentru a depăși situații care trenează de mai bine de 30 de ani. Dată fiind situația geopolitică actuală și pericolele stringente la adresa securității alimentare, portofoliul Agriculturii trebuie să fie ridicat la un nivel strategic care să permită intervenții inclusiv prin prezența ministrului de resort în Consiliul Suprem de Apărare a Țării.  Este binecunoscută starea sectorului agricol românesc care traversează o perioadă extrem de dificilă, iar situația din regiunea noastră este accentuată de creșterile accelerate ale prețurilor la inputuri și energie electrică, de soluțiile limitate de depozitare și de transport, precum și de problemele specifice proximității față de războiul din Ucraina. În urma vizitei efectuate în România și a discuțiilor purtate cu reprezentanții asociației noastre, toate aceste aspecte l-au determinat pe președintele Comisiei de Agricultură a Parlamentului European, domnul Norbert Lins, să afirme că supraviețuirea fermierilor noștri este pusă sub semnul întrebării. Ne arătăm disponibilitatea și vă rugăm să acceptați ca reprezentanții asociației noastre să participe la ședințele comitetului interministerial care se ocupă de gestionarea problemelor specifice secetei pedologice”, mai precizează scrisoarea grânarilor Moldovei.

20220720 094203

În opinia președintelui asociației, Emil Bălteanu, în absența unei abordări constructive și obiective din partea autorităților române, efectele pot fi dramatice, mergând până la falimentul fermierilor din regiunea Moldovei.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

O delegație a Asociației Grânarii Iași s-a întâlnit, săptămâna trecută, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), cu ministrul Adrian Chesnoiu, pentru a discuta despre cele mai importante probleme cu care se confruntă fermierii din regiunea Moldovei.

Principalele subiecte și solicitări discutate la MADR au fost: sprijinul pentru înființarea unei unități de procesare a produselor oleaginoase în zona de Nord-Est a țării, actualizarea hărții zonelor cu constrângeri naturale și specifice prin includerea unor teritorii semnificative din regiunea Moldovei, măsuri care să limiteze creșterea prețurilor la carburanți pentru sectorul agricol și un buget suplimentat în cazul fondurilor europene destinate capitalului de lucru.

Reprezentanții asociației au reiterat nevoia unui sprijin susținut pentru mari capacități de procesare în contextul războiului din Ucraina și s-au declarat în favoarea unui parteneriat cu statul român care să presupună inclusiv alocări sau linii de finanțare în completarea sumelor prevăzute în Planul Național Strategic.

În problema zonelor cu constrângeri naturale și specifice, reprezentanții MADR au precizat că vor analiza solicitările asociației, ținând cont de studiile și de previziunile instituțiilor abilitate care plasează, fără echivoc, teritorii vaste din regiunea Moldovei în rândul celor care necesită intervenții suplimentare pentru a depăși disparitățile existente și viitoare, în conformitate cu metodologiile europene.

„Considerăm că argumentele noastre trebuie să fie luate serios în seamă de către autoritățile de la București, iar exemplul unor măsuri propuse de state membre ale Uniunii Europene în direcția limitării prețurilor pentru carburanți ar trebui să se reflecte și în planurile MADR pentru agricultura românească”, a spus Emil Bălteanu, președintele Asociației Grânarii.

Nu în ultimul rând, reprezentanții Grânarii Iași au cerut ca absolut toți solicitanții microgranturilor și granturilor de capital de lucru de la măsurile 1 și 2 ale schemei de ajutoare de stat pentru fermieri și antreprenori din sectorul agroalimentar să fie incluși la plată, evitând astfel un criteriu arbitrar de tip primul venit - primul servit.

„Asociația noastră militează pentru măsuri care să vină în sprijinul agriculturii românești și solicită un dialog constant cu Ministerul Agriculturii pentru a găsi soluții în acest sens, astfel încât autoritățile să structureze, pentru început, un nou Plan Național Strategic compatibil atât cu cerințele fermierilor, cât și cu recomandările Comisiei Europene. Din acest motiv, AGRIVENTURA, cel mai mare eveniment agricol din Moldova, care va fi organizat în perioada 30 iunie – 2 iulie, va include, pe tot parcursul celor trei zile, dezbateri cu autorități naționale și europene, specialiști și cercetători în domeniu, precum și fermieri cu angajamente serioase în regiune, pentru a sublinia importanța politicilor publice care să avantajeze atât antreprenorii din agricultură, cât și consumatorii produselor de profil”, a punctat Emil Bălteanu.

Foto: Asociația Grânarii

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri
Pagina 1 din 2

newsletter rf

Publicitate

FERMIERULUI ROMANIA AGRIMAXFACTOR BANNER 300x250px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Corteva

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista