Câmpuri pârjolite de secetă și agricultori disperați. Așa arată o parte însemnată din țară. Drama cea mai mare se petrece în sud și sud-est, unde câmpurile n-au mai văzut apa de mult prea multă vreme, ploaia în ultimii patru-cinci ani fiind un fenomen extrem de rar mai ales în Moldova și Dobrogea.

Dacă ar fi doar seceta stavilă în calea fermierilor... Mai sunt multe alte probleme care, cumulate, pun sub semnul întrebării afacerile agricole în acest an. Prețurile la tot ce înseamnă input pentru agricultură sunt în continuă creștere, în timp ce materiile prime agricole se vând din ce în ce mai ieftin.

În anul agricol 2022 – 2023, cheltuielile pe hectar pentru o tehnologie medie la principalele culturi (grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță) sunt cuprinse între 5.000 și 7.000 de lei, iar veniturile sunt undeva la 2.500 - 4.500 lei/ha, în funcție de cultură. Sunt cifre vehiculate de fermieri. Producțiile, acolo unde a fost ceva de recoltat ori unde va fi, în cazul culturilor de primăvară, sunt mici din cauza secetei. De pildă, la grâu, în Constanța, producția a fost de trei-patru tone la hectar, iar investiția, acolo unde s-au aplicat tehnologii intensive, a atins 7.000 de lei. La prețurile actuale ale grâului de toamnă, pierderea ajunge pe la 3.000 – 4.000 lei/ha. Exemplificarea îi aparține cunoscutului fermier Dumitru Manole, de la Amzacea, în ferma căruia am fost recent. Ce-am găsit acolo? Exact ce-am spus la început, culturi pârjolite și disperare.

Nu există îndoială, anul 2023 este deosebit de dificil pentru agricultura românească, care se confruntă cu o lipsă acută de capital în fermele românești, în timp ce, cum am menționat mai sus, toate costurile sunt constant în creștere.

Realitatea e că, pe fondul războiului din Ucraina și al politicilor adoptate la nivelul Uniunii Europene, prețurile materiilor prime agricole s-au prăbușit. Cât să mai vândă agricultorul sub costuri? Are nevoie de capital pentru a porni următorul an agricol.

Bruxelles-ul zice că ajută fermierii europeni în această criză generată de războiul din Ucraina. Efectele ajutorului nu se văd. Cel puțin în cazul țării noastre, sprijinul UE nu este simțit.

Agricultorii din România și țările vecine Ucrainei se confruntă în prezent cu o scădere rapidă a prețurilor și cu o lipsă de cerere de cereale și semințe oleaginoase, din cauza unui exces de ofertă față de cerere. Stocurile sunt la un nivel neobișnuit pentru această perioadă a anului. Coridoarele de solidaritate pentru mărfurile ucrainene nu funcționează, arată Alianța pentru Agricultură și Cooperare într-o adresă trimisă la Ministerul Agriculturii și la premier. „Situația este cauzată, în principal, de importul fără taxe vamale și tranzitul de produse agricole ucrainene în Uniunea Europeană, unde au fost importate grâul, porumbul și soia. Destinate inițial țărilor terțe sau cumpărătorilor tradiționali de produse ucrainene, acestea au ajuns în țările care asigură coridoarele de solidaritate, nu doar au tranzitat teritoriile, producând perturbare în economiile naționale, cu impact direct, semnificativ asupra afacerilor fermierilor. Chiar în această perioadă, în care există interdicție la import, putem pune la dispoziția autorităților dovezi clare că marfa din Ucraina intră nestingherită în România, în baza contractelor „existente”, aflate în derulare, care au fost încheiate la momentul introducerii interdicției. Totodată, semnalăm noua metodă adoptată pentru comercializarea produselor din Ucraina: marfa din Ucraina este transportată în Republica Moldova, de acolo pleacă spre Port Constanța ca marfă de proveniență Moldova doar în documente”, precizează Alianța în adresa transmisă autorităților.

Ministrul Florin Barbu le-a răspuns fermierilor. Cu promisiuni, pentru că măsurile de susținere propuse de oficialii români au nevoie de aprobarea Bruxelles-ului. Și să ne amintim că, de cele mai multe ori, Comisia Europeană n-are nici ochi, nici urechi pentru România. Nu știu dacă nu cumva e și vina noastră, a țării, care trimite la discuții și negocieri oameni nepregătiți, cu materiale nedocumentate suficient. Ce vină are Uniunea Europeană că noi nu avem studii științifice, statistici corelate cu realitatea din teren, că România nu are strategii ori specialiști care să știe despre ce să vorbească și cum să pună problema în fața mai-marilor UE?

În condițiile date, ce pot face fermierii din țara noastră? Pot face producții mari. Dacă n-ar fi secetă. Și dacă ar exista strategii în concordanță cu schimbările climatice. Soluția numită irigații n-are rost să o abordez, știm toți că, după trei decenii de democrație, irigațiile sunt pe apa sâmbetei.

Cum să obții producții mari cu politica „verde” a UE? Nici în acest caz Bruxelles-ul nu vede că România e țara cel mai puțin chimizată din comunitatea europeană. Cine-i de vină, ei sau noi?

Fermierul, fără politician, fără autoritatea propriului stat, nu poate avea un cuvânt de spus la UE.

Fermierii au nevoie de sprijinul autorităților naționale în identificarea de soluții, în adoptarea celor mai potrivite politici agricole, iar în acest moment chiar au nevoie de sprijin pentru a supraviețui.

Politicianul român ar trebui să fie conștient că falimentul afacerilor agricole se va răsfrânge asupra întregii economii. Clasa noastră politică realizează, oare, dimensiunea crizei în care ne aruncă pe toți? Cetățenii români, de peste trei decenii, trăiesc cu senzația că sunt pe cont propriu într-o țară al cărei buzunar îl finanțează pentru a primi la schimb nepăsare.    

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef