Noua Politică Agricolă Comună pare că dă bătăi de cap producătorilor agricoli români, așa cum se întâmplă, în fapt, de fiecare dată când Europa vine cu noi reguli și măsuri. Ideile din Planul Național Strategic (PNS) 2023-2027, spun fermierii, sunt bune, dar nu sunt aplicabile azi pentru ce avem noi în economie şi în agricultura românească.

Se vede că niciodată România nu e pregătită pentru noile politici europene, cu toate că înainte ca legislația să intre în vigoare este prezentată, dezbătută, este făcută cunoscută celor cărora li se adresează. Și totuși, românii sunt nepregătiți, de fiecare dată. Undeva este o ruptură, un scurtcircuit.

Să fie comunicarea autorităților cu producătorii deficitară? Posibil, dacă ne uităm la „Caravana Cunoașterii”, cu care ministrul Petre Daea se plimbă prin toată țara ca să explice PNS-ul și care pare a fi doar un exercițiu de imagine pentru cel care are în mâini frâiele Ministerului Agriculturii, având în vedere că participanții pleacă de la aceste întâlniri la fel de nelămuriți cum au venit. Pe de altă parte, e treaba unui ministru să le descâlcească producătorilor regulamentele europene, ministerele având destui specialiști care, tehnic, știu mai bine cu ce și cum se mănâncă lucrurile astea?

Există dialog între autorități și organizațiile profesionale. Adevărat. Dar dialogul chiar e real ori tot un exercițiu de imagine? Să ne reamintim negocierile pentru PNS, fermierii cunoșteau o variantă trimisă la Bruxelles, iar când Planul a fost aprobat, au văzut o cu totul altă variantă. Și nu e un exemplu unic.

Organizațiile profesionale transmit mai departe membrilor informații, informări, le arată și le explică ce se discută și ce se negociază la București și la Bruxelles. Aici intervine cea mai mare problemă a agriculturii românești. Avem multe asociații, federații, ligi de producători agricoli, cooperative și prea puțini membri în aceste organizații. Presupun că majoritatea celor care se ocupă cu agricultura nu face parte din vreo asociere, din păcate. Și, tot din păcate, majoritatea nu citește, nu ascultă radio și nu se uită la tv. Nu poți să spui că nu ești pregătit când ai avut la dispoziție o mulțime de surse de informare. Cred că toată mass-media, presa agricolă în special, a transmis informații despre ce se întâmplă la Bruxelles, despre noile măsuri ale PAC, le-a explicat împreună cu specialiștii și fermierii. Însă fractura există și nu facem nimic pentru a o corecta. De ce? Pentru că, la români, „merge și așa”.  

A început campania de primăvară și s-ar putea „să nu mai meargă și așa”. Mă refer la eco-schema „Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil”, care, dacă sunt îndeplinite anumite condiții, prevede niște subvenții pentru fermieri. Însă ei, fermierii, spun că sunt nepregătiți pentru măsurile din această eco-schemă. Trebuie să cultive pe o pondere minimă din totalul terenului arabil declarat culturi leguminoase bogate în proteină vegetală, fixatoare de azot, care se pot recolta, precum: soia, mazăre de consum/furajeră, măzăriche, sparcetă, trifoi, facelia, fasole, fasoliță, ghizdei, năut, lupin, linte, bob, lucernă, arahide, amestecuri de leguminoase și graminee perene. Ponderea minimă este de 10% în anul 2023 și de 5% începând cu 2024.

Am vorbit cu agricultori care au înfiinţat în toamnă 95% din culturi, au pus grâul, orzul, rapiţa şi au cam terminat 95% din suprafeţe, unii dintre ei. Acum, în primăvară, de unde să mai scoată 10% pentru leguminoase?

O altă problemă e sămânța. Există pe piață atâta sămânță de leguminoase? Să zicem că este sămânță, că este teren suficient, ce face fermierul cu recolta? Unde o vinde? Că la noi nu e desfacere pentru astfel de culturi.

Soluțiile. Nu prea sunt. Mi-au zis unii fermieri că probabil vor renunța la acea subvenție și vor continua anul acesta cu structura pe care și-au stabilit-o la începutul anului agricol 2022-2023. Alții așteaptă derogări. Și uite cum, din derogare în derogare, „merge și așa”, nepregătiți.

Câți vor rezista, oare? Deja, lupta pentru supravieţuire a fermierilor români este destul de dificilă. Seceta, prețurile tot mai mari la input-uri și tot mai mici la producția agricolă, „tranzitul” cerealelor din Ucraina pun sub semnul întrebării afacerile agricole. Vor urma câțiva ani în care fermierii nu-şi vor pune problema de profit, ci mai degrabă de a trece anul şi a o lua de la capăt.

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef