Instalarea tinerilor fermieri în mediul rural cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile este un eșec. Însuși ministrul Agriculturii a constatat acest fapt. Adrian Chesnoiu, care a condus Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în perioada februarie 2017 – mai 2020, a declarat recent că statul i-a direcționat greșit pe tineri să investească. „Tinerii fermieri, prin PNDR 2014-2020, au avut la dispoziție aproximativ 600 de milioane de euro. Am constatat că, din cei instalați, aproape 70% au abandonat afacerile. Nu este în regulă, deoarece au avut la dispoziție 40.000 de euro să-și înceapă o afacere în agricultură. Din păcate, s-a întâmplat ceva greșit și cel puțin pe programul de agricultură România a avut o competiție de hârtii, o competiție de proiecte în care consultanții în general le impuneau prin planul de afaceri tuturor solicitanților anumite condiții pe care ei, în timp, nu reușeau să le mai îndeplinească. Și lucrul acesta s-a datorat lipsei de cunoaștere și de informare a tinerilor”, a arătat Adrian Chesnoiu.
Prin urmare, șeful MADR recunoaște că în realitate banii europeni s-au dus pe apa sâmbetei, în afaceri neviabile. Oficialul crede că s-a întâmplat asta și pentru că beneficiarii nu trebuiau să vină cu bani de acasă. Să ne amintim și că tinerii primeau punctaj suplimentar dacă puneau în câmp dovleci sau roșii, ca și când românii sunt mari consumatori ai acestor produse.
Tinerii care au reușit să-și facă o afacere viabilă economic cu sprijinul financiar de la UE destinat lor sunt dintre cei aflați deja sub o formă sau alta în mediul rural, de obicei copiii fermierului existent. Așadar, scopul programului de a aduce tinerii în satele românești nu prea a fost atins.
Acum, AFIR nu mai are bani pentru instalarea tinerilor fermieri, în acest an doar se implementează programele din perioada de tranziție 2021-2022.
Tinerii care-și desfășoară activitatea în agricultură vor avea la dispoziție, prin Planul Național Strategic 2023-2027, aproximativ 450 de milioane de euro. O sumă mai mică decât în programarea trecută.
Ministrul Chesnoiu promite că ghidurile solicitantului vor fi făcute în așa fel încât tinerii fermieri care vor beneficia de finanțare europeană să desfășoare afaceri rentabile.
Cât de eficiente vor fi viitoarele măsuri, având în vedere că ele vor fi elaborate de aceiași oameni ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale care au lucrat la ghidurile solicitantului despre care Chesnoiu zice că au fost ineficiente? E pregătită clasa politică să renunțe la clientelismul de la țară?
„Schimbul de generații în agricultură” e în gura tuturor politicienilor, dar faptele ne arată că reforma agrară e tot mai departe.
Închei cu tonul pesimist și, totodată, realist al lui Florin Constantin, fondatorul companiei de recrutare de specialiști în agribusiness AGXecutive și consultant HR: „Schimbul de generații în agricultura României, așa cum este el prezentat azi de politicienii avizi după votul încă numeros al sătenilor, nu se va întâmpla niciodată. Îmi pare rău să v-o spun”.
Editorial scris de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef
Publicat în Revista Fermierului, ediția print - martie 2022Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html