Joi, 21 martie 2024, Guvernul a aprobat obiectivele celei de-a XXIV-a etape anuale de implementare a Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor pe perioada 2010-2024, precum și fondurile necesare pentru realizarea lor. Fondurile alocate pentru realizarea acestei etape sunt în valoare totală de 68,2 milioane lei (23,7 milioane lei credite bugetare și 44,5 milioane lei credite de angajament).
În cadrul acestei etape, pentru dezvoltarea Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor (SNACP) vor fi realizate investiții la nivelul tuturor regiunilor, în scopul extinderii sistemului și al creșterii capacității de combatere a căderilor de grindină a celor trei Centre Zonale de Coordonare - Muntenia, Moldova și Transilvania. De asemenea, vor fi dezvoltate noi tehnologii de intervenții active în atmosferă atât pentru combaterea căderilor de grindină, cât și pentru creșterea de precipitații.
Fondurile alocate prin etapa de anul acesta vor finanța realizarea de studii, proiecte tehnice, execuție de lucrări, achiziție de echipamente și dotări pentru înființarea de noi Grupuri de Combatere a căderilor de grindină în zonele Suceava-Botoșani, Matca, Dâmbovița-Argeș și Dăbuleni.
În 2024 vor fi continuate activitățile de dezvoltare tehnologică prin proiecte experimentale pentru creșterea și uniformizarea precipitațiilor precum și pentru utilizarea de noi mijloace tehnice, respectiv generatoare terestre, pentru combaterea fenomenelor meteorologice periculoase.
Activitățile de cercetare științifică în domeniul tehnologiilor de intervenții active în atmosferă vor include și elaborarea unui studiu de impact privind efectul influenței activităților de combatere a grindinei asupra parametrilor meteo locali.
Protecția împotriva grindinei, activă în prezent în bazinele viticole, pomicole, legumicole și cerealiere din Muntenia, Moldova, Oltenia, Banat și centrul Transilvaniei este în curs de extindere în toate regiunile țării, pentru a răspunde atât nevoilor prezente, cât mai ales provocărilor viitoare produse de schimbările climatice și de perturbările în comerțul mondial cu alimente.
**********
Miercuri, 20 martie 2024, la sediul MADR, reprezentanții Forumului APPR s-au întâlnit cu ministrul Agriculturii, Florin Barbu, și cu directorul general al Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, Gheorghe Căunei. S-a hotărât că se va monitoriza strict lansarea de rachete antigrindină în județele Prahova, Vrancea, Buzău, Iași, Vaslui, iar tragerile se vor face doar cu acordul expres al ministrului Agriculturii, și numai în cazuri excepționale și justificate.
**********
Informații suplimentare
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, dezvoltă capacități extinse și diversificate privind tehnologia de intervenții active în atmosferă, pentru a diminua vulnerabilitățile producției agricole și ale comunităților rurale faţă de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice, în special căderi de grindină și secetă.
Implementarea SNACP este o măsură de susținere a producției agricole, precum și de reducere a vulnerabilităților agriculturii meteo-dependente. Investițiile în creșterea rezilienței sectorului alimentar și în utilizarea responsabilă și eficientă a apei, energiei și resurselor publice vor contribui la creșterea suprafețelor productive protejate față de hazardurile vremii.
Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor funcționează fără întrerupere din anul 2005. De la an la an, prin extinderea Sistemului au sporit capacitățile operaționale de protecție a culturilor agricole, a bunurilor publice și private, a infrastructurii edilitare și a comunităților rurale, față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice.
Harta investițiilor în dezvoltarea SNACP: cu albastru sunt evidențiate punctele de lansare operaționale în sezonul 2023 de combatere a căderilor de grindină, iar cu roșu este marcat amplasamentul noilor puncte de lansare ce urmează a fi realizate începând din 2024
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!