În perioada 25 martie – 29 aprilie 2022, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) primește Cererile de sprijin privind depozitarea privată a cărnii de porc.
Stocarea privată a cărnii de porc este un sprijin acordat în situaţia în care preţul mediu de piaţă pentru carcasele de porc se afla sub preţul de referinţă aşa cum este stabilit prin Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, cu impact negativ semnificativ în sector.
Ajutorul se acordă operatorilor care, într-un termen determinat, retrag de pe piaţă o cantitate de carne de porc, fixată în prealabil, proaspătă sau refrigerată, pe care o menţin în stoc, fără schimbarea depozitului, pe o perioada prevăzută într-un contract.
Beneficiarii ajutorului sunt toate persoanele fizice autorizate, II, IF sau persoane juridice, plătitori de TVA, stabilite pe teritoriul Comunitar şi care:
-
Desfăşoară activitatea în sectorul cărnii şi/sau cel al creşterii animalelor şi sunt înscrişi în Registrul Comerţului;
-
Dispun în vederea stocării de instalaţii corespunzătoare autorizate sau au încheiate contracte de depozitare în acest sens;
-
Dispun de autorizaţie sanitar – veterinară.
Ajutorul pentru stocare privată se acordă numai pentru cantitățile de carne proaspătă sau refrigerată care nu au fost încă depozitate.
O cerere de sprijin se va referi la o singură categorie de produs care urmează să fie depozitată pe o perioadă de 60, 90, 120 sau 150 de zile.
Cantitatea aferentă unei cereri se va depozita într-un singur depozit.
Fiecare cerere de sprijin trebuie să acopere o cantitate minimă de cel puțin 10 tone pentru produsele dezosate și 15 tone pentru alte produse.
Lista produselor eligibile precum și cuantumurile pentru fiecare perioadă de depozitare sunt prevăzute în Anexa din Regulamentul (UE) nr.470/2022.
În conformitate cu Regulamentul Delegat (UE) nr. 1238/2016, la depunerea cererii de sprijin, solicitanții trebuie să depună și dovada constituirii unei garanții egală cu 20% din cuantumul ajutorului solicitat.
Valoarea garanţiei se stabileşte în euro şi va fi convertită în monedă naţională la ultimul curs de schimb al Băncii Centrale Europene înainte de prima zi a lunii în cursul căreia se produce faptul generator.
Faptul generator al cursului de schimb este data la care se depune garanția.
Cursul de schimb aplicabil pentru cererile de sprijin depuse până la data de 31 martie 2022, este cursul comunicat de BCE în Jurnalul Oficial (UE) la data de 28 februarie 2022, respectiv 4,9484 lei/euro.
Pentru cererile de sprijin depuse până la data de 29 aprilie 2022, cursul de schimb aplicabil va fi cel din data de 31 martie 2022.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html