A trecut de pragul de 10.000 de ore de zbor, mare parte petrecute în operațiuni aviochimice (fertilizări, tratamente fitosanitare etc.), este de baștină din Șeica Mare, județul Sibiu, adică e ardelean și e „mândru de asta” și, la BIAS 2017, a fost din nou la manșa lui „Ivan”, un elicopter Kamov Ka-26 (YR-DOR) de producție rusească specializat pe împrăștierea substanțelor, vorbim de Valer Novac, unul dintre așii aviației românești, actualmente instructor de pilotaj în cadrul Autorității Aeronautice Civile Române (AACR).

Am trăit această bucurie de a discuta cu o legendă în viață pentru a doua oară, în condițiile în care cu mai bine de patru ani în urmă am realizat un interviu cu Valeriu Păun, pilot de AN-2, un „tractorist” al aerului, așa cum îi plăcea să se autodescrie. De menționat este că AN-2 și Ka-26 sunt aparatele de zbor cu care România a susținut agricultura decenii la rând prin operațiuni aviochimice de succes.

Revenind la sintagma de „tractorist” al aerului, aceasta nu este tocmai pe placul pilotului de elicopter Valer Novac. În schimb, asul de la manșa Kamov-ului îi denumește pe aviatorii din zona protecției culturilor agricole „masteranzi”, în viziunea sa piloții de aviație utilitară pentru operațiuni aviochimice fiind printre cei mai buni din categoria a IV-a, îmbinând chiar și cinci meserii.

„Ești mai tot timpul legat și conectat cu apartul de zbor, tot timpul trebuie să fii și stație meteo, și bun inginer, și bun fermier, să știi dacă mașina te poate trece sau nu muntele, adică să îmbini vreo cinci meserii. Pentru mine, chestia cu tractoristul aerian ar putea însemna masterand. Cei care lucrează în partea de aviație utilitară pentru operațiuni aviochimice, unde totul este foarte greu, nu se compară cu nimic, de aceea eu îi consider masteranzi. După părerea mea, ei sunt unii dintre cei mai buni piloți de aviație categoria a IV-a”, a declarat Novac pentru Revista Fermierului.

Novac a mărturisit că, în prezent, se duce o luptă surdă între Asociația Națională a Aviatorilor Privați din România și Ministerul Mediului, în ceea ce privește interdicția de pulverizare aeriană a pesticidelor. El a recunoscut că s-au transmis diverse scrisori prin care s-au justificat intervențiile, la care însă statul nu a răspuns deloc.

Mai multe, în cele ce urmează.

Revista Fermierului: Domnule Valer Novac, ați evoluat la BIAS2017 cu elicopterul Kamov Ka-26, aeronavă destinată zborurilor aviochimice. Chiar dacă sunteți inspector de pilotaj în cadrul AAR, cele peste 10.000 de ore de zbor și-au spus cuvântul. Ne puteți da mai multe detalii despre această mașină specializată?

Valer Novac: Acest tip de elicopter îl avem în exploatare de 40 de ani. Este o aeronavă cu destinație specială – agricultura –, mai exact pentru fertilizări, stropiri aeriene, împreună cu AN2, care sunt din aceeași clasă; acum sunt încadrate ca aeronave istorice. Ele sunt aparate de zbor cu o viață destul de lungă, (...) îndeplinesc și în ziua de astăzi condițiile și cerințele care sunt impuse de ceea ce înseamnă securitatea și siguranța aeriană. Asta înseamnă totuși costuri, bani destul de mulți care se investesc în tehnică, astfel încât ele să aibă la sfârșitul perioadelor de lucrări un CRS, un document care atestă că lucrările au fost făcute corect și că aeronava corespunde din punct de vedere tehnic cerințelor.

Ce înseamnă mașinăriile acestea – de la cap la coadă, pe scurt, foarte exact și fără multă vorbă – ele sunt aeronave menite a-i ajuta pe fermieri. În țara noastră, producătorii agricoli cu experiență mai mare cu siguranță știu foarte bine și tipul de avion AN2 - biplanul acesta rusesc, precum și elicopterul K-26. În toată cariera lor, fiecare aparat de zbor făcea pe an în jur de 20.000 ha.

R.F.: Ce dispersie a substanțelor fitosanitare are această aeronavă Ka-26?

V.N.: Noi lucrăm cu 32 de metri bandă de lucru la doze de 50, în timp ce la doze de 100 lucrăm bandă de 25 de metri. Cu alte cuvinte, în funcție de doze se lucrează și pe benzi. Benzile pot fi îngustate sau lărgite în funcție de doza pe care trebuie s-o aplici. Kamov este capabil să dea de la 20 de litri la hectar până la 200 de litri la hectar, la fel ca avioanele AN2.

R.F.: În ceea ce privește costurile, care este diferența de preț între operațiunile aviochimice prestate de un AN2, respectiv de un Kamov Ka-26?

V.N.: Vorbim de aproximativ cinci lei diferență la hectar costuri de operare; o sumă infimă. Diferența dintre un elicopter și un avion este aceea că elicopterul lucrează pe terenuri mai apropiate de parcele. Altfel spus, la costurile pe ora de zbor și anduranță, motoare și uzură este coeficientul 1/24 față de AN2. Cam acesta este raportul. Dacă în cazul avionului, ora sau hectarul costă 50 de lei, cu Ka-26 îl faci cu 55 de lei sau cu 57 de lei.

Avantajul constă însă în faptul că elicopterul zboară mai aproape de sol, cu viteze diferite. Cu un elicopter poți zbura de la 40 km/h până la 90-110 km/h, iar avionul zboară de la 110 km/h până pe la 140 km/h. Avionul se pretează pentru lucrul la viteze mai mari și cu volume ultrareduse, cu doze, ca și la elicopter, însă cu doze mai mari. Instalațiile sunt personalizate atât pe fiecare elicopter, cât și pe fiecare avion și sunt autorizate.

R.F.: Ce a însemnat această activitate aviochimică a aviației utilitare românești înainte de Revoluție și ce înseamnă ea în momentul de față, în condițiile în care este vizibilă o scădere semnificativă?

V.N.: Vorbind despre mașinăriile acestea, în anii comunismului, aviația utilitară, care avea 10 puncte în țară, desfășura o activitate de 65.000 de ore de zbor. Este un volum enorm. Puțină lume poate înțelege dimensiunea activității din acea perioadă. Din 10 puncte în țară, în prezent au mai rămas cam șase. Mai toate sunt private, iar nivelul de abordare este cu totul altul. Activitatea este mult mai redusă din cauza faptului că fostele IAS-uri, CAP-uri s-au transformat în societăți private, societăți comerciale care au ca obiect de activitate agricultura și partea vegetală.

R.F.: Care era zona în care aceste aeronave operau frecvent?

V.N.: În mare parte, vorbim de sudul României. Ele operau în general pe suprafețele mari din Craiova, Drobeta Turnu-Severin, dar pe cele din partea de vest a României, și anume Timișoara, Oradea, respectiv centrul Transilvaniei. Culturile vizate de operațiunile aviochimice erau grâul, orzul, floarea-soarelui și soia (mai nou, și rapița). Pe aceste suprafețe s-au efectuat tratamente nenumărate, se lucrează și acum foarte mult, dar a apărut o problemă legată de mediu și care a limitat partea de aviație, de pulverizare aeriană, în baza unui regulament european transpus în legislația națională de Ministerul Mediului. Practic, normativele existente în prezent interzic pulverizarea aeriană în România.

R.F.: Care a fost explicația impunerii acestei decizii?

V.N.: Explicația a fost aceea de limitare a aplicării substanțelor.

R.F.: Dar cu un sprayer obișnuit (autopropulsată) sau cu un ansamblu tractor-implement, tratamentele acestea fitosanitare nu sunt la fel de periculoase? Principul este asemănător. Să ne gândim la beneficii. Utilajele grele tasează solul, nu pot intra în arii cu băltiri etc.

V.N.: Se duce o luptă surdă între Asociația Națională a Aviatorilor Privați din România și Ministerul Mediului. S-au transmis diverse scrisori prin care s-au justificat intervențiile, la care însă statul nu a răspuns deloc. S-a spus însă mereu că trebuie să ne aliniem normelor europene și că am chimizat foarte mult agricultura românească. Mai mult, ni s-a explicat că pulverizarea aeriană este periculoasă, însă de cealaltă parte s-a intrat puternic pe piață cu utilaje moderne venite din comunitatea europeană. Astfel, s-a încercat distrugerea acestei părți de aviație utilitară privată. Suntem puțini – în toată România au mai rămas doar 16 elicoptere Kamov și în jur de 40 de AN2. A trecut sub jumătate parcul de aeronave, iar pe de altă parte cerințele sunt din ce în ce mai mari: toată lumea vrea elicopter, dar l-ar fi vrut ieri.

R.F.: Ne referim la beneficiari, atunci când vă referiți la graba cu care doresc lucrările, la fermieri adică...

V.N.: Da. În momentul în care au depistat în cultură o boală și au nevoie de o aeronavă, procedurile pentru a aduce una la fața locului atât de repede sunt aproape imposibile. Spun asta pentru că operațiunile implică alimentarea cu combustibil, un contract, detașarea unei aeronave în zona de atac (de insecte, de larve etc). Din cauza limitării substanțelor, de aceea și aeronavele sunt mai slab cerute în piață, pentru că producătorilor agricoli le este teamă de amenzile care urmează să li se aplice dacă cumva Garda de Mediu găsește o aeronavă care lucrează și care nu respectă cele patru substanțe aprobate.

R.F.: Nu înțelegem de ce se vorbește atât de mult de chimizare masivă în România prin operațiuni aviochimice, în condițiile în care nu ne aflăm la un nivel alarmant. Se practică o chimizare a agriculturii prin mecanizare și nu sunt atât de multe probleme ridicate.

V.N.: În ceea ce privește substanțele pentru uz fitosanitar și chimizarea masivă despre care se tot discută, multă lume spune că am folosit și continuăm să facem asta într-un volum prea mare. Este și nu este adevărat. Să explicăm puțin altfel: sunt încă foarte multe boli și foarte mulți dăunători care își fac de cap în agricultura din România și de care mulți agronomi știu foarte bine. Să luăm ca exemplu mana. Vorbim practic de o ciupercă, boală căreia noi, prin operațiuni aviochimice, îi aplicăm un antidot. Plastic vorbind, vorbim de o „seringă”, o „injecție” pe care o aplicăm culturilor verzi și asta se face prin pulverizare aeriană cu substanțe care sunt (de acum încolo și dintotdeauna) încadrate în grupele III și IV de toxicitate. Substanțele sunt în doze foarte mici, se folosesc sute de grame la 6-10 ha.

Totodată, se lucrează cu volum redus de apă. Un aparat de zbor folosește un nivel al apei situat la jumătate sub cel al tractorului și lucrează suprafețe mult mai mari. Important este ca substanța activă care intră în cazanul aparatului de zbor să fie dozată corect de către inginer. Pilotul este cel care aplică pe suprafețe, cu ajutorul GPS-ului, a benzilor și a tehnicii de lucru, uniformitate, iar coeficientul de siguranță și de randament este de 97 la sută; există o scăpare de doar trei procente. Și asta, doar în cazurile de vânt lateral, de o cultură vecină care trebuie ferită și trebuie lăsate benzi de protecție, timp în care acest coeficient de calitate de 97 la sută este atins cu brio de către aeronave. Suprafețele mari înseamnă rentabilitate. Cu cât lucrezi pe suprafețe mai mici, nu mai poți face operațiuni aviochimice decât cu elicopterul.

Vrem să împărtășim cu fermierii tot ceea ce am realizat în ultimii 40 de ani

Revista Fermierului: Domnule Novac, nu v-am văzut la marile conferințe ale fermierilor. De ce aviația utilitară pentru operațiuni aviochimice nu este prezentă la aceste întruniri, măcar cu o prezentare?

Valer Novac: Ar trebui să existe o comunicare în acest sens, să putem împărtăși cu fermierii din tot ceea am realizat în ultimii 40 de ani. Am lucrat și în regimul trecut, și în cel actual. Este nevoie de sprijinirea agriculturii de către aviația civilă, pentru că fermierii noștri nu-și permit (noi știm asta) să cheltuiască foarte mult, dar vor foarte repede să-și aplice tratamentele, în lipsa cărora bolile și dăunătorii pot genera o diminuare substanțială de cultură. Bolile foliare la grâu, din câte îmi aduc aminte, generează undeva la 15% diminuare a producției. Tratamentul cu pesticide sistemice este mai delicat din punctul de vedere al perioadei de remanență (una mult mai lungă), iar substanța de contact care face din grupa IV are remanență cam șapte zile. La tratamentele la cartof, pe care le-am efectuat într-un număr destul de mare în zona Ardealului, fermierul, la fiecare șapte zile, are nevoie de un elicopter, dar să aibă și suprafețe, pentru că nu mă pot duce pentru 10 ha; nu merită.

R.F.: V-ați întâlnit de-a lungul carierei cu situații delicate?

V.N.: Am avut parte și de situații-limită, dar le-am rezolvat datorită antrenamentelor, faptului că suntem calmi. În general, pilotul de la agricultură trebuie să-și păstreze calmul. El nu poate fi niciodată nervos, nu poate fi niciodată agitat, iar în relația cu beneficiarul, chiar dacă acesta încearcă să-și impună voința atunci când normele în vigoare nu permit, pilotul trebuie să fie suveran. Fermierul trebuie să transmită exact ceea ce este de făcut, iar pilotul își va face treaba cât se poate de bine. Ideea este că fiecare pilot trebuie să conștientizeze că atunci când este chemat undeva, beneficiarul acela este „tatăl lui”. Când merge să lucreze pentru beneficiar, pilotul trebuie să se gândească la faptul că ar lucra pentru tatăl său. Nu trebuie făcut rabat la calitate: benzi, nu diagonale, mereu spun asta.

R.F.: Într-un interviu acordat unei publicații online, un fost pilot de AN2 care realiza și el operații aviochimice a vorbit de această breaslă a aviatorilor din agricultură ca fiind „tractoriști ai aerului”. Dumneavoastră cum v-ați descrie?

V.N.: Precum tractorul de pe vremuri, fără aer condiționat și joystick-uri, zborul pe AN2 și pe Ka-26 era și continuă să fie o meserie grea, riscantă, făcută în condiții speciale. Ești mai tot timpul legat și conectat cu aparatul de zbor, tot timpul trebuie să fii și stație meteo, și bun inginer, și bun fermier, să știi dacă mașina te poate trece sau nu muntele, adică să îmbini vreo cinci meserii. Pentru mine chestia cu tractoristul aerian ar putea însemna masterand. Cei care lucrează în partea de aviație utilitară pentru operațiuni aviochimice, unde totul este foarte greu, nu se compară cu nimic, de aceea eu îi consider masteranzi. După părerea mea, ei sunt unii dintre cei mai buni piloți de aviație categoria a IV-a.

R.F.: Câte brevete de zbor mai avem pe acest domeniu, în prezent?

V.N.: Ca personal navigant, din câte cunosc, mai avem doar 26 de piloți de Ka-26, inclusiv comerciali și privați, iar la AN2, în jur de 45 de piloți. Ne-am împuținat pentru că și noi îmbătrânim, nu suntem veșnici.

R.F.: Știm că ministrul Agriculturii în funcție, Petre Daea, este unul cu experiență și în perioada comunismului, și după Revoluție. Ce mesaj ați avea către el, în vederea susținerii acestei activități de care fermierii au nevoie... la nevoie și urgent?

V.N.: Cred că este omul care ar putea să apese pe clape, adică să cheme la discuții fermieri pricepuți, piloți pricepuți, unele din care să reiasă că este necesară în România și aviația utilitară, în sprijinul producătorilor agricoli. Ne dorim și noi ca aceștia să aibă randamente mari la hectar. Noi nu chimizăm cum o fac, spre exemplu, olandezii. Ei fac 14 tratamente la cartof, iar noi facem șapte. Asta o știu din experiență. Pe mine nu mă poate nimeni convinge că nu este adevărat. Ei folosesc substanțe de elită, iar fermierii români produc sămânță de cartof în straturi de ceapă. Avem Desiree, Ostara, Condor, dar producția este de cam... un sac. Cu un sac nu facem agricultură.

R.F.: În loc de cuvânt de final, ce le-ați spune celor care citesc publicația Revista Fermierului? Ei sunt și fermieri, și chiar piloți, și cu decizia politică...

V.N.: Aveți nevoie de aviatori. Aviatorii României sunt scumpi, în sensul că sunt rari la vedere. (...) Eu întotdeauna ridic mâna și salut locul unde s-a prăbușit Aurel Vlaicu și îmi doresc atât: să fim sănătoși și să putem duce gloria aviației românești mai departe în agricultură, în transporturi, în Aeroclubul României, în mitinguri aviatice, să arătăm că suntem români. Nu așa cum ne vorbește lumea că am fi. Nu toată țara asta este la nivel mediu. Sunt și oameni de elită aici. Sunt și fermieri care se încăpățânează să continue agricultura așa cum vor ei s-o facă, în ciuda directivelor de tot felul care impun restricții. Ei sunt aceia care se ambiționează să producă ceea ce doresc și care aplică tratamentele pe care le consideră de cuviință, în baza cunoștințelor acumulate în ani de experiență.

Carnea de pui se află în topul preferințelor românilor în ceea ce privește tipurile de carne consumate cel mai des, 7 din 10 români susținând că o utilizează pentru pregătirea meselor de mai multe ori pe săptămână, se arată într-un studiu de piață național realizat de Transavia în parteneriat cu compania de cercetare de piață iSense Solutions și care anunță tendințele de consum pentru carnea de pasăre în România.

Aceeași cercetare de piață relevă că 95 la sută dintre persoanele care gătesc cel puțin săptămânal consumă acest tip de carne.

Mai mult, 93% dintre cei chestionați, persoane care gătesc săptămânal, au ales pieptul de pui la grătar ca fiind cel mai des gătită rețetă de pui în gospodărie.

Potrivit acelorași concluzii ale studiului, hipermarketurile și supermarketurile rămân cele mai frecventate locuri de unde românii aleg să cumpere carnea de pui (77%), în timp ce magazinele fizice specializate (49%) și magazinele alimentare obișnuite (46%) sunt preferate de un număr mult mai mic de persoane.

În plus, 94 de procente dintre români preferă să cumpere carne proaspătă refrigerată în detrimentul celei congelate, pentru care a optat un procent de doar 27%, format în special din tineri cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani.

„Motivând alegerea frecventă a cărnii de pui în alimentația lor, românii susțin că acesta este un aliment care se gătește ușor (71%), are gust bun (62%) și este o carne slabă, cu puține calorii (57%). Cei mai mulți dintre români asociază acest tip de carne cu aportul caloric scăzut, conținutul mic de grăsimi și viața sănătoasă. Consumatorii ocazionali percep carnea de pui ca fiind bogată în vitamine”, se mai precizează într-un comunicat de presă al companiei.

Tipurile de carne de pui utilizate cel mai des în bucătăriile românilor sunt pieptul de pui (82%), pulpele superioare de pui (77%) și pulpele inferioare de pui (72%), însă și alte categorii precum ficățeii, aripioarele și pipotele sunt pe placul acestora. Modalitatea prin care aceștia preferă să le gătească frecvent sunt la cuptor (81%), în mâncare (75%) și la grătar (68%).

Studiul comandat de companie mai scoate în evidență o serie de date interesante despre felul în care gătesc românii carnea de pui, de unde se informează și ce rețete sunt în topul preferințelor lor.

„Un procent de 93% dintre respondenți, persoane care gătesc săptămânal, au ales pieptul de pui la grătar ca fiind cea mai des gătită rețetă de pui în gospodărie. Pe locul doi este șnițelul de pui, cu o diferență de doar un procent”, anunță producătorul român de carne de pui.

Rezultatele cercetării de piață au mai scos la iveală faptul că românii și-au exprimat o preferință crescută pentru tocănița de pui (91%), ciorba de pui cu tăiței (88%) și supa de pui cu găluște (88%). Lista continuă cu o serie de alte rețete de pui, precum pui cu orez, ficăței de pui la tigaie, pulpe de pui cu legume la cuptor, friptură de pui cu mujdei și mămăligă, salată boeuf cu carne de pui sau mâncare de mazăre cu pui.

Copiilor le place șnițelul de pui!

În top trei rețete cu carne de pui gătite cel mai des pentru copii, anunță producătorul român, șnițelul de pui este prima alegere a românilor, 82% dintre participanții la studiu declarând că pregătesc această rețetă pentru cei mici. A doua cea mai gătită rețetă este ciorba de pui cu tăiței (78%), iar supa de pui cu găluște reprezintă a treia alegere a românilor pentru mesele copiilor.

81% dintre consumatorii de carne de pui susțin că au aflat rețetele pe care le pregătesc de la membrii familiei (mame, bunici), iar 57% dintre aceștia au ca sursă de inspirație mediul online, site-uri specializate sau bloguri.

Românii sunt deschiși și către bucătăriile internaționale, iar cea mai apreciată este bucătăria italiană (68%), urmată de cea grecească (37%) și cea franțuzească (36%).

Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 520 de persoane, bărbați și femei cu vârste de peste 18 ani, din mediul urban, care obișnuiesc să gătească cel puțin o dată pe săptămână și aduce o perspectivă de actualitate asupra obiceiurilor culinare și de consum ale românilor, dar si asupra pieței cărnii de pui, care a crescut în mod constant în ultimii ani.

Acest studiu survine inclusiv în contextul în care compania Transavia a împlinit anul trecut 25 de ani de la înființare, perioadă în care s-a impus pe piața locală și externă prin investiții constante și printr-un model de business integrat vertical, ce îi reconfirmă astăzi poziția de lider în România, precum și poziția de top în rândul celor mai mari exportatori locali.

Datele studiului relevă tendințele actuale de consum pentru carnea de pasăre, o perspectivă a evoluției pieței, dar și topul celor mai populare rețete cu carne de pui gătite de români.

Fermierii-campioni la producția de rapiță din județul Teleorman au pariat pe culturile înființate cu hibrizi DuPont Pioneer (PT225 și PT234, respectiv PT264) și nu au avut decât de câștigat (producțiile variind între 4.300 și aproape 6.000 de kilograme la hectar randament), în condițiile în care în multe ferme din țară s-au înregistrat producții de peste patru tone la hectar, anunță compania printr-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, Cosmin Băcanu și Ioan Manea, ambii din localitatea Furculești, județul Teleorman, precum și Ioan Găina din Drăgănești-Vlașca, respectiv Oprina Ion - toți patru femieri-campioni - sunt hotărâți ca și anul viitor să mizeze pe cultura-regină, și anume rapița. La fel vor face și ceilalți patru: Christophe Huiban, Negrilă Marcela, Milanovici Ștefan și Zamfir Marin. Și au și de ce!

Cosmin Băcanu lucrează 1.100 de hectare, iar în acest an a semănat 100 de hectare cu hibridul PT225 și 150 de hecatre cu hibridul PT234. Producțiile obținute au depășit 5.000 kg/ha, asta datorită geneticii Pioneer, cât și a tehnologiei aplicate. Mai exact, la hibridul PT225 producția a fost de 5.950 kg/ha, iar la hibridul PT234 – 5.700 kg/ha.

„Grâul a fost plantă premergătoare pe care am înființat cultura de rapiță. Imediat după ce acesta a fost recoltat, am făcut o lucrare cu grapa cu discuri pentru a păstra apa în sol, apoi după ce au răsărit buruienile, am aplicat un erbicid total pe bază de glifosat, 4 l/ha. Apoi am administrat 250 kg de complexe 18.46.0. Următoarea lucrare s-a efectuat cu Tigerul la adâncimea de 28-30 cm, după aceea am discuit, iar în ziua premergătoare semănatului am aplicat 100 de kg/ha azotat de amoniu. Semănatul a avut loc în data de 5 septembrie, cu semănătoare Horsche Pronto 6 DC-PTF, este o semnănătoare care încoporează cu discurile din față azotul aplicat cu o zi înainte, are o secțiune la mijloc care aplică îngrășămintele odată cu semănatul și în spate are o secțiune unde sunt semințele. S-au semănat 55 de semințe/mp la adâncimea de 2-3 cm. Tot în toamnă am aplicat un fungicid și un regulator de creștere, dar și un erbicid contra buruienilor graminee. Apoi în februarie am aplicat 300 de kg/ha de uree, iar din primăvară și până la recoltare am mai administrat încă 3 tratamente cu fungicide și insecticide de contact sau sistemice la nevoie. Recoltatul l-am început când umiditatea semințelor a fost de 12%”, a precizat fermierul teleormănean, Cosmin Băcanu, într-un testimonial pentru comunicatorul companiei DuPont Pioneer.

Producătorul agricol a specificat totodată că pentru în următoarea campanie va semăna rapiță pe 200 de hectare, dintre care jumătate cu hibrizii PT234 și PT225, iar cealaltă jumătate cu hibridul PT264.

Ioan Manea (foto stânga), un alt fermier din localitatea Furculești, lucrează 470 de hectare, dintre care pe 120 de hactare a cultivat rapiță în acest an. A devenit unul dintre fermierii campioni deoarece la hibridul PT225 a obșinut produții de 5.200 kg/ha, în timp ce la hibridul PT234 a obșinut 5.000 kg/ha.

„După recoltatul grâului, în luna iulie, am început pregătirea terenului, iar semănatul a avut loc între 5 și 10 septembrie. Am aplicat îngrășăminte - 300 kg/ha, și tot în toamnă am aplicat tratamente cu fungicide și insecticide. În jurul datei de 1 octombrie am aplicat și sulfat de amoniu, în jur de 100 de kg/ha. În primăvară am aplicat alte tratamente, dintre care 3 cu fungicide plus insecticid și un îngrășământ foliar, dar și îngrășăminte aplicate în 2 faze. Recoltatul l-am început în momentul în care umiditatea a fost în jur de 9%”, a adăugat Ioan Manea.

La rândul său, Ioan Găina din Drăgănești-Vlașca, lucrează 550 de hectare, dintre care în acest an 120 au fost însămânțate cu rapiță. Jumătate din suprafața de rapiță a fost însămânțată cu hibrizii Pioneer PT234 și PT225.

„Am înființat cultura între 5-7 septembrie și am aplicat 200 kg/ha de îngrășăminte complexe, un tratament cu insecticid și unul cu erbicid în toamnă, aș fi vrut să mai efectuez unul, dar am avut probleme cu instalația și atunci nu am mai reușit acest lucru în timp util. Am fertilizat în februarie cu 200 kg/ha de uree și apoi la jumătatea lunii martie am aplicat 100 kg/ha de Sulfammo, apoi 3 tratamente cu fungicide, între ele am aplicat un insecticid și un erbicid. Recoltatul l-am început pe 11 iulie, la PT234 am înregistrat o medie de 4.500 kg, iar la PT225, încă recoltez, dar preconizez ca pot atinge și de 5.000 kg/ha.”

Anul viitor fermierul din Drăgănești-Vlașca va însămânța același număr de hectare cu rapiță, iar din portofoliul Pioneer va opta pentru aceeași 2 hibrizi: PT225 și PT234.

Tot în județul Teleorman, fermierul Oprina Ion a obținut 5.000 kg/ha la hibridul PT200CL, 4.300 kg/ha la hibridul PT234 și 4.250 kg/ha la hibridul PT225.

Producătorul agricol Christophe Huiban a obținut 4.900 kg/ha la hibridul PT225, Negrilă Marcela 4.800 kg/ha la hibridul PT234, Milanovici Ștefan 4.800 kg/ha la hibridul PT225, iar Zamfir Marin 4.650 kg/ha la hibridul PT225 și 4.500 cu PT234.

Pentru județul Teleorman, până luni, 3 iulie 2017, rapița pentru ulei era recoltată de pe 27,28% din suprafața însămânțată, conform datelor centralizate la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

DuPont Pioneer este lider mondial în producerea, procesarea și comercializarea semințelor de porumb, soia, rapiță și lucernă.

În ceea ce privește calitatea produselor alimentare marcă proprie, comercializate în rețeaua Kaufland, aceasta ar fi „absolut identică” în toate cele șapte țări în care rețeaua de retail germană este prezentă în Europa, a anunțat luni, 18 iulie 2017, Valer Hancaș, manager Corporate Affairs&Communications al companiei, cu ocazia lansării primei rețele de grădini urbane comunitare, proiect dezvoltat de companie împreună cu partenerii de la Asociația Institutul de Cercetare în Permacultură din România și denumit sugestiv „Grădinescu”.

„Mă voi referi strict la mărcile noastre proprii. Calitatea acestora este absolut identică în toate cele șapte țări în care Kaufland este prezent în Europa. Mai mult, raportul calitate-preț al acestor produse este unul excelent. Ca atare, nu ne așteptăm decât ca, în continuare, clienții noștri să se bucure de prospețimea și de calitatea acestor produse. (...) Noi nu ne facem absolut nicio problemă”, a precizat Hancaș în contextul în care o echipă din România, formată din specialiști din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) s-a deplasat la Maastricht (Olanda), Aachen (Germania) și Bruxelles (Belgia) în perioada 19-26 iunie 2017 pentru realizarea studiului comparativ în ceea ce privește produsele alimentare susceptibile de dublu standard.

Într-o primă etapă, grupul a realizat analize de laborator pentru un număr de 175 de produse alimentare (produse din carne, produse din lapte, conserve de pește, miere, legume și fructe), având ca termen de comparație informațiile declarate pe etichetă de către producători/distribuitori.

Pe perioada deplasării au avut loc întâlniri cu oficiali ai ambasadelor din țările mai sus menționate și cu experți/reprezentanți ai autorităților de control din Belgia. Delegația României a prelevat produse alimentare din magazinele care au fost selectate în funcție prezența lor în statele mai sus menționate și în România, precum și de produsele identice care se regăsesc pe rafturile magazinelor din țările vizate: Lidl – Germania și Olanda, Kaufland – Germania și Belgia – Delhaize (Mega Image – România).

Produsele recoltate au fost selectate conform competențelor de către reprezentanții ANPC și ANSVSA, ținând cont de ingredientele și declarațiile nutriționale ale acestora și, mai ales, ținând cont ca aceleași produse din țările vizate să aibă același producător cu cele comercializate în România.

Mai mult, întrebat fiind ce părere are despre Legea 150/2016, mai exact dacă o consideră funcțională, reprezentantul comerciantului a replicat în primă instanță, scurt: „În general, suntem poate singurul retailer care are o pondere majoritară de produse românești, adică peste 51 la sută. Există parteneriate între producători români și comercianți și, cu certitudine, pot spune că producătorii români beneficiază și vor beneficia în continuare de susținerea noastră. Avem foarte multe parteneriate puternice, din care beneficiem de produse românești”.

Cu privire la parteneriatele despre care a vorbit, în contextul aplicabilității Legii 150 sau dimpotrivă, a lipsei sale de funcționalitate, Hancaș a exemplificat până la urmă, precizând că rețeaua de retail din care face și el parte continuă parteneriatul cu Agrostar, concretizat prin Cooperativa „Țara Mea”. În colaborare cu această formă asociativă, Kaufland a generat o cifră de afaceri de 15 milioane de euro, anul trecut.

„Într-adevăr, susținem producătorii români. Kaufland România are un proiect derulat în 2015, împreună cu Confederația Agrostar și în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – este vorba de cooperativa «Țara Mea». Este un proiect care funcționează în continuare foarte bine. Mai mult decât atât, vă pot spune și niște cifre comparabile – în 2015 am dezvoltat o cifră de afaceri în această cooperativă de aproximativ 12 milioane de lei, iar în 2016, cifra de afaceri generată în parteneriat cu cooperativa a fost de 15 milioane de euro”, a continuat Valer Hancaș.

Nu în ultimul rând, reprezentantul retailerului a vorbit de proporția prezenței pe rafturile magazinelor Kaufland a mărfurilor agroalimentare de import față de cele autohtone și a afirmat că aceasta diferă în funcție de sezonalitate.

„În momentul de față predomină articolele românești. Depinde la ce gamă de produse ne referim. În prezent, avem în magazine produse românești din mai multe game, cum sunt: lactatele, brânzeturile, carnea, conservele de legume, conservele de fructe, gemurile, cerealele, produsele de panificație. Dacă ne referim la legume-fructe, acestea, în plin sezon, pot atinge și o cotă de peste 90%; nu pot spune 100 la sută pentru că mai există citrice și alte fructe care nu cresc în România, iar ca volume la fel, tot undeva la peste 90 la sută. Mierea este undeva la un procentaj de peste 90% de origine românească. Produsele de panificație între 90 și 95 de procente. La gama de lactate am crescut în fiecare an gama, ajungând la aproximativ 30 la sută”, a mărturisit Hancaș, adăugând că tendința de consum local nu este una pur românească, ci una internațională, în care, caută să achiziționeze produse locale.

„Noi, lucrul acesta îl facem din 2005, de când am intrat pe piață, strategia de formare a sortimentului axându-se, în principal, pe parteneriate locale”, a conchis el pe subiectul produselor alimentare locale.

Despre „Grădinescu”: „Nu ne-am gândit la business”

Același Valer Hancaș a vorbit și despre prima rețea de grădini urbane comunitare, proiect dezvoltat de companie împreună cu partenerii de la Asociația Institutul de Cercetare în Permacultură din România și denumit sugestiv „Grădinescu”.

„Nu ne-am gândit la business. Este un proiect strict, care vine să ofere comunității spații pe care până acum, probabil, nu le-au avut la dispoziție și le pot avea în magazinele noastre”, a adăugat oficialul companiei germane de retail.

Proiectul „Grădinescu” constă într-o rețea de nouă grădini urbane comunitare, dintre care trei amplasate pe acoperișurile magazinelor retailerului german, patru în parcările sau în spatele acestora și două în școli din Capitală.

Primul magazin cu acoperișul și exteriorul deja transformate în grădini urbane este cel din Bucureștii Noi, iar până la toamnă vor fi dotate și cele din strada Barbu Văcărescu, din cartierele Tudor Vladimirescu și Apărătorii Patriei, precum și cele din școli.

Prima grădină urbană amenajată din cadrul magazinului din Bucureștii Noi are 2.300 mp și este destinată pentru a fi folosită de către comunitate. De aceea, comerciantul lansează o invitație oamenilor din vecinătatea magazinului să vină să își adopte propria parcelă de grădină, pe care să o îngrijească sub îndrumarea specialiștilor de la institutul partener, devenind astfel un membru al familiei „Grădinescu”. De asemenea, grădina va deservi și ca spațiu de învățare pentru școlile și grădinițele din zonă.

Prin această inițiativă, retailerul reinventează conceptul de hipermarket în România și propune din nou un model de responsabilitate. Pe lângă rolul estetic și educativ, grădinile de pe acoperiș și din exteriorul parcărilor aduc și avantaje pentru mediul înconjurător, prin purificarea aerului și reducerea poluării, a zgomotelor și reglarea umidității.

Inițiativa vine în contextul în care agricultura urbană sau „grădinăritul pe balcon” este o ocupație din ce în ce mai întâlnită.

În acest sens, comerciantul prezintă rezultatele primului studiu privind răspândirea grădinăritului urban în România. Potrivit sondajului, 7 din 10 români practică agricultura urbană, cultivând la domiciliu legume, verdețuri sau fructe, din dorința de a se bucura de propriile culturi, naturale. Dintre aceștia, peste jumătate aleg să cultive verdețuri (57% respondenți), în timp ce 39% cultivă fructe, iar 27% cultivă legume, unii combinând mai multe tipuri. Plantele cel mai des cultivate de români în urban sunt căpșunile (25%), lămâile (20%), urmate de roșii, cartofi, pătrunjel, cimbru și rozmarin. Balconul este locul preferat pentru agricultură urbană de aproape 50% dintre români, în timp ce 14% cultivă în fața blocului, 8% la periferia orașului, iar restul nu găsesc un loc în oraș, orientându-se spre parcele din afara acestuia.

„Proiectul de grădini urbane «Grădinescu» oferă bucureștenilor posibilitatea de a se bucura de spații verzi aparent nefolosite în Capitală. Am identificat în patru magazine Kaufland din București spații pentru grădini, astfel încât elevii, vecinii și toți cei interesați să aibă un loc unde își pot cultiva o roșie, verdeață, să aibă grijă de flori și plante, sau pur și simplu să poată sta la iarbă verde. Suntem mândri de acest proiect pe care îl lansăm astăzi împreună cu ICPR și vă invităm să ne bucurăm de aceste spații verzi", a declarat Katharina Scheidereiter, responsabil CSR Kaufland România.

„Am structurat grădinile după principiile și eticile permaculturii, dar și astfel încât să invite comunitatea locală să interacționeze cu plantele și să o protejeze, să o adopte și să învețe cât mai multe despre protecția mediului din această interacțiune”, a precizat la rândul său Ionuț Bădică, coordonator al proiectului și Președinte al Asociației Institutul de Cercetare în Permacultură din România.

Grădinile urbane amenajate în cadrul hipermarket-urilor retailerului german sunt comestibile și decorative, pe diferite tematici, în funcție de magazine, cu legume și fructe, plante aromatice, exotice, livezi, solarii, sere, parcele care pot fi adoptate de membri ai comunității vecine, pajiști cu flori, dar și mini-iazuri, ochiuri de apă pentru păsări, hotel de insecte și spații de co-working, evenimente și de relaxare.

De asemenea, de-a lungul anului, grădinile vor găzdui activități de semănare și grădinărit, dar și de relaxare, precum picnicuri sau vizionări de filme la cinematograful în aer liber, dar și cursuri educaționale desfășurate în grădină de specialiștii Institutului partener, pentru copii și adulți.

Prima grădină urbană comunitară tip „plot-share”

Grădina urbană din proiectul „Grădinescu” este de tip „plot share”, fiind concepută astfel încât să se autosusțină conform principiilor permaculturii. Aceasta cuprinde o zonă de peisaj comestibil, o zonă de loturi individuale de legume, un solar, o răsadniță și vermicompost, o livadă ce va fi plantată în toamnă, un spațiu multifuncțional pentru evenimente (proiecție de film, loc de joacă, pajiște), un spațiu de lucru amenajat special pentru co-working (prevăzut cu wi-fi, ceai și alte facilități), ochiuri de apă, sistem de irigații și un hotel de insecte.

Printre plantele cultivate, anuale sau perene, se numără legumele (roșii, castraveți, dovlecei, fasole, varză, vinete, pepeni, țelină), plantele aromatice (coriandru, pătrunjel, mărar, oregano, maghiran, busuioc), florile (crăițe, moțul curcanului, cârciumărese, gura-leului, dalii), ierburile aromatice și medicinale (isop, cimbru, cimbrișor, tarhon, lavandă, tătăneasă, limba mielului), plantele cu fructe comestibile (căpșuni, măcriș, mangold), plantele decorative (graminee perene, regina nopții, trandafiri), livezile de arbuști (zmeur, coacăz, alun) și pomii fructiferi (măr, păr, gutui, cais, prun, vișin, cireș).

Grădina de pe acoperișul magazinului din Bucureștii Noi este de tip hidroponic (metodă ce păstrează cultura pe un substrat prin care circulă permanent apă cu soluții nutritive).

Grădina din parcarea magazinului Barbu Văcărescu va fi dată în folosință la finalul lunii iulie și va avea o suprafață de 1.200 mp. Aceasta va cuprinde peisaj comestibil, de tip food forest, cu numeroase tipuri de legume, fructe și copaci, dar și hotel de insecte, iaz și alei. De asemenea, ea va avea o grădină recreativă la locul de muncă destinată angajaților retailerului, formată din terase cu paturi de legume, plante cățărătoare, alee senzorială, pomișori și arbuști, mobilier de grădină, o mini-seră, hotel pentru insecte, ochiuri de apă etc.

Grădina din parcarea magazinului Kaufland din Apărătorii Patriei va fi amenajată în colaborare cu persoanele cazate în clădirile din imediata vecinătate și va conține foișor, paturi pentru legume, ochiuri de apă, sistem de irigații, hotel de insecte etc.

Grădina de pe acoperișul magazinului Kaufland Tudor Vladimirescu va cuprinde plante aromatice (mentă, busuioc, rozmarin, salvie etc), roșii de talie mică, dovlecei baby, iar primăvara și toamna salată și spanac.

Grădina din parcarea acestui magazin va cuprinde un dom geodezic (seră), zonă de plante exotice, plante aromatice, răsadniță, legume și altele.

Nu în în ultimul rând, și în școala 143 și școala 136 vor fi amenajate grădini și spații pentru grădinărit în spații de învățământ.

Rețeaua de hipermarketuri germană se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.250 de magazine în șapte țări și o rețea de 115 magazine în România. Potrivit spuselor lui Valer Hancaș, în țara noastră se vor deschide aproximativ șase magazine până la sfârșitul anului financiar - 28 februarie 2018, urmând ca investiția anuală în 10 modernizări de magazine și în deschideri de noi locații să atingă o cifră de circa 100 de milioane de euro.

Oficialii americani tocmai au promovat Rusia pe primul loc în topul exportatorilor mondiali de grâu, mulțumită unei revizuiri în creștere a așteptărilor privind producția până aproape de un nivel-record, în timp ce francezii și spaniolii par a avea speranțele risipite în ceea ce privește recolta, în contextul general al blocului comunitar.

În raportul său mult-așteptat cu privire la producția și cererea mondială de produse agroalimentare – WASDE, Departamentul SUA pentru Agricultură (USDA) anticipează că exporturile ruse de grâu în sezonul 2017-2018 ar urma să atingă nivelul de 30,5 milioane de tone – o revizuire în creștere cu 1,5 milioane de tone și în mod clar un nou record.

În contrast, previziunile cu privire la exporturile nord-americane – locul I în sezonul anterior – sunt de creștere negativă cu 680.000 de tone, până la un total de 26,54 milioane de tone. Asta reflectă așteptările pesimiste cu privire la recolta de grâu de primăvară și durum, „în principal din cauza unor condiții de secetă severă care au afectat zona de nord a Marilor Câmpii”.

În plus, revizuirea pozitivă plasează transporturile ruse de grâu cu 500.000 de tone peste cele ale UE27. Din partea UE, așteptările erau ca blocul comunitar să fie cel mai mare exportator din acest sezon, cu volumele Statelor Unite ale Americii (SUA) previzionate a atinge un nivel de 26,34 milioane de tone; un loc III distant.

Potrivit Agrimoney.com, asta înseamnă că, pentru prima dată după perioada erei sovietice, când era, de fapt, importator net de grâu, Rusia ocupă primul loc printre exportatori, conform estimărilor USDA. Anterior, rușii fuseseră poziționați ca exportatori de top, însă au eșuat în demersul lor de a definitiva procesul, pe fondul unor probleme de ordin logistic.

„Condiții excelente”

Conform datelor aceluiași site de analiză, revizuirea în creștere reflectă așteptări îmbunătățite și cu privire la producția totală de grâu rusesc, concretizate prin estimările USDA în creștere a nivelului recoltei cu trei milioane de tone, până la un total de 72 de milioane de tone, cu doar 500.000 de tone peste rezultatul de anul trecut.

„Condițiile de creștere și dezvoltare ale grâului, la zi, sunt similare cu cele de anul trecut, atunci când Rusia a atins niveluri-record de producție”, spun analiștii USDA. În raport, ei susțin prezența „unor continue condiții excelente pentru grâul de toamnă în districtul de sud și în cel caucazian de nord care, împreună, contabilizează circa 60 de procente din producția rusă de materie-primă”.
Între timp, datele satelitare indică faptul că „starea culturii la început de sezon pentru grâul de primăvară arată excelent”, fiind lăudate „precipitațiile benefice din perioada mai-iunie care au căzut în zonele Volgăi, Uralilor și ale districtelor siberiene”.

Franța, Spania și Germania, în corzi?

Recolta de grâu a Uniunii Europene (UE) – cel mai mare producător la nivel mondial – are parte de cea de-a doua previziune de creștere negativă în ultimele 48 de ore, pe fondul secetei înregistrate în Franța și Spania, fapt care i-a determinat pe analiștii Strategie Grains să își revizuiască propriile estimări, din nou.

Pe de altă parte, ploile din Germania – al doilea mare cultivator de grâu din UE – vin la pachet cu temeri față de oferta mondială de grâu cu conţinut ridicat de proteine, necesar pentru producţia unor specialităţi de pâine şi blat de pizza, conform Bloomberg.

În ceea ce privește temerile celor de la Strategie Grains, specialiștii în proiecții de piață din cadrul companiei au revizuit în scădere estimările cu privire la producția de grâu a UE cu 900.000 de tone, până la un total de 140,7 milioane de tone. Cantitatea previzionată a fi produsă se apropie de 5 millioane de tone sub cifra înregistrată anul trecut, atunci când aceasta a fost subminată de ploile care au căzut în Franța.

Diminuarea survine la scurt timp după o alta de 1,1 milioane tone, înregistrată în rapoartele din aprilie și mai a.c.

De asemenea, previziunile grupului de analiză plasează producția totală de grâu a blocului comunitar, inclusiv durum, la 149,3 milioane de tone, practic o creștere de doar 3,3 milioane de tone de la an la an.

Constanța: se iau măsuri care să reducă timpul de așteptare până la intrarea în port. România a recoltat grâul de pe 55 la sută din suprafață

Între timp, România se pregătește pentru exportul recoltei din acest an. Prin vocea ministerului de resort, autoritățile de la București anunță că traficul de cereale prin porturile Constanța și Agigea reprezintă un procent important pe piața cerealelor din România, materiile prime agricole având o pondere foarte mare din totalul mărfurilor tranzacționate.

Din acest motiv, acestea au identificat măsuri care să reducă timpul de așteptare până la intrarea în portul Constanța, prin alocarea unor căi de acces exclusiv pentru transporturile de cereale, recepția și descărcarea operativă a acestor transporturi non-stop, 24 de ore din 24.

În această situație, pot fi evitate cozile care s-au format în ultima perioadă la intrarea în porturi, de aproximativ 1-2 kilometri, în special către sfârșitul zilei, pentru cele aproximativ 1.000 de mijloace de transport de mare tonaj ce transportă zilnic cereale în raza portuară.

„Precizăm că rezultatele recepțiilor calitative ce se efectuează pentru fiecare transport de cereale arată că, în acest an, nivelul indicilor de calitate a tuturor produselor agricole ce se descarcă în capacitățile de depozitare existente în raza celor două porturi este semnificativ superior nivelului minim de calitate (masă hectolitrică, umiditate, corpuri străine)”, anunță ministerul de resort printr-un comunicat de presă.

În această perioadă este în plină desfășurare în toate zonele țării recoltarea, transportul și depozitarea cerealelor (în special orz, rapiță, grâu, mazăre), motiv pentru care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) efectuează acțiuni de supraveghere și sprijin permanent pentru optimizarea acestor activități în punctele unde se efectuează operațiuni de recepție și depozitare a cerealelor.

În acest sens, joi, 13 iulie 2017, a fost organizată la Instituția Prefectului Constanța o întâlnire operativă de lucru, la care au participat fermieri, reprezentanți ai IPJ Constanța, CNADR, ai Direcției pentru Agricultură a Județului Constanța, precum și ai Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța.

Întâlnirea a avut ca scop principal stabilirea unor măsuri de fluidizare a traficului pentru mijloacele de transport cereale înspre depozitele de cereale existente în Porturile Constanța și Agigea, unde există în prezent facilități de depozitare care cuprind spații cu o capacitate totală de 1,2 milioane de tone de cereale.

Până sâmbătă, 15 iulie 2017, în România, culesul la grâu s-a realizat în proporție de 55% din suprafață, ploile care au căzut în aceste zile întârziind viteza de lucru la recoltat.

Un discounter german care operează și pe piața din România aduce gustul autentic al roșiilor autohtone, prin revitalizarea soiului românesc Buzău1600, celebru în anii ’80, începând cu luna iulie 2017.

O premieră pe piața de profil din țară, inițiativa de a revitaliza un soi autohton face parte din proiectul, „Cultivat în România, specific românesc”, derulat de retailerul german cu sprijinul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) București și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Legumicolă (SCDL) Buzău.

Potrivit comunicatului de presă al companiei, „Cultivat în România, specific românesc” este o platformă amplă de dezvoltare sustenabilă a producătorilor locali, ce își propune să extindă colaborarea retailerului cu cât mai mulți furnizori români de legume și fructe, dar și să readucă pe mesele românilor soiuri autentice românești dispărute de pe piața de larg consum.

„Readucerea soiului de roșii Buzău1600 pe rafturile magazinelor Lidl este doar o primă etapă a proiectului «Cultivat în România, specific românesc». La sfârșitul acestui an agricol, Lidl plănuiește să aducă în magazinele sale și un soi de ceapă roșie, autentic românesc, ceapa roșie de Buzău”, se mai precizează în documentul de presă.

Renumit în anii ’80 pentru gustul și textura sa, soiul de roșii Buzău1600 este primul rezultat al proiectului de revitalizare a soiurilor tradiționale românești de legume și fructe. Cu sprijinul USAMVB, implementarea acestui proiect a început în urmă cu aproximativ un an, cu o sesiune de degustare și testarea mai multor soiuri autohtone de tomate. Cel care s-a făcut remarcat a fost Buzău1600, având gustul cel mai apropiat de preferințele consumatorilor. Astfel, acest soi a fost considerat un reper al gustului autentic de tomate și a devenit primul soi tradițional românesc readus la viață de către un retailer din România. Răsadurile au fost crescute de Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Legumicolă Buzău și, ulterior, cultivate de către cei șase fermieri locali parteneri, atât în spațiu protejat, cât și în câmp deschis.

Soiul de roșii Buzău1600 a fost creat special pentru consumul proaspăt, fiind dezvoltat la Stațiunea Legumicolă Buzău în anul 1976. În același an, orașul Buzău a sărbătorit 1600 de ani de atestare documentară, cu această ocazie fiindu-i atribuită denumirea de „Buzău1600”. După anul 1990, cererile de pe piață pentru hibrizi noi care înregistrau productivitate și o rezistență la păstrare mai mare au făcut ca soiul de roșii Buzău1600 să fie cultivat preponderent pentru uz casnic. A rămas însă apreciat pentru mărimea fructelor și pentru calitățile lui gustative, dar și nutriționale. Soiul are un raport echilibrat de glucide și vitamina C, dar și o cantitate mare de licopen și carotinoizi, substanțe benefice sănătății.

În cadrul evenimentului Agronomic Design care a avut loc în câmp, într-o fermă din localitatea Ulmeni, George Stanson, business manager Case IH&Steyr pentru România, Bulgaria, Serbia și Croaţia, a povestit  cum un fermier român a considerat un dar dumnezeiesc posibilitatea de a recolta floarea-soarelui rămasă peste an într-o tarla plină cu bălți.

Chiar și la o viteză de 4 km/h, producătorul agricol a recunoscut că niciun alt utilaj n-ar fi făcut față condițiilor date și... și-a făcut chiar și cruce, spunând că asta înseamnă un „dar dumnezeiesc”.

Într-un interviu acordat Revistei Fermierului, Stanson a mai spus că piața utilajelor își revine după o perioadă dificilă, inclusiv în Franța și în Germania.

Că lucrurile merg bine reiese inclusiv din declarațiile oficialului Case IH&Steyr, potrivit căruia fabricile din Vest au ajuns să angajeze încă un schimb pentru montaje.

Revista Fermierului: Domnule George Stanson, cum se vede piața utilajelor din România de la nivelul de top management al companiei pe care o reprezentați?

George Stanson: 2017 este cel mai bun an de când pot cuantifica eu piața – de 10 ani. (...) Tendința de creștere este de 20-25 de procente.

R.F.: Care a fost cel mai căutat produs comercializat de Titan Machinery?

G.S.: În momentul în care am preluat zona, producătorul agricol român făcea trecerea de la tractorul Universal 650 la alte produse cu vreo 30 de cai-putere mai mult – 85-105 CP. Ulterior, după vreo cinci ani, fermierul autohton (n.r. - și/sau prestator de servicii) a început să se gândească la utilaje de 150 CP și să schimbe și tehnologia din spate pentru ca, în prezent, probabil, achizițiile lor să se încadreze în intervalul 160 CP - 200 CP. Sunt foarte multe tractoare în această plajă de 160-200 CP pentru că au început să facă calcule, să conștientizeze că (...) un metru în plus în spate, la implemente, cere mai mulți cai-putere.

R.F.: Se observă ușor că fermierii români se gândesc inclusiv la tractoare șenilate, de mare putere.

G.S.: Acest segment de piață se dezvoltă mult. Noi ne-am gândit la utilaje șenilate încă de acum 30 de ani. Am tot investit și, în momentul de față, cred că de la o pondere de 20 la sută în piață (sau 15%, cât era acum patru-cinci ani), ne ducem, în Balcani în special, către 30 de procente. Vorbim de tractoare de peste 350-400 CP. Foarte mulți fac trecerea de la roți la șenile la peste 400 CP, din motive complet obiective.

Noi am recoltat la Râmnicu Sărat în ferma unui producător căruia îi rămăsese peste iarnă pe tarla cultură de floarea-soarelui, chiar în orezărie. Era baltă, însă utilajul șenilat avea capacitatea să recolteze cu 4 km/h. Producătorul agricol și-a făcut cruce și ne-a spus că pentru el 4 km/h înseamnă dar dumnezeiesc, pentru că altfel nu ar fi putut recolta cu nimic altceva.

R.F.: Știm că înainte de evenimentul care a avut loc la Ulmeni, în 22 iunie 2017, în Bulgaria a avut loc un altul, tot pentru prezentarea utilajelor din portofoliu. S-a reușit recoltarea la orz și acolo?

G.S.: Ulmeni a reprezentat o a doua locație de prezentare. Am început la Burgas, în Bulgaria, în săptămâna 12-18 iunie a.c., dar n-am putut recolta din cauză că orzul era încă verde; bulgarii erau cu trei săptămâni întărziați la acea vreme. Au preconizat ei cumva data de 15 iunie, dar până la 1 iulie-7 iulie nu se putea face nimic; umiditatea este ridicată acolo. A plouat în perioada premergătoare evenimentului, chiar și 40-50 de litri pe metrul pătrat, în aproximativ o săptămână, și cultura n-a apucat încă să se dezvolte. Era o cultură de orz puțin mai frumoasă decât cea de la Ulmeni – puțin peste opt tone la hectar estimări – care pentru orz este ceva fantastic, dar bobul era șiștav; în stadiu lapte-ceară. După toate calculele, între 14 și 20 de zile, cam atunci se va intra la recoltat.

R.F.: La Burgas au venit fermieri și din România?

G.S.: Nu. Am gândit conceptul în felul următor: ca să nu plimbăm toată caravana la sârbi, la bulgari, la cehi și la unguri, am adus cehii, slovacii și ungurii în Bulgaria și pe sârbi și croați i-am adus la Timișoara, în zilele de 6-7 iulie. Am avut evenimente la Corabia 2-3 iulie, iar pe 6-7 iulie am avut la Timișoara.

R.F.: Când spuneți că îi merge bine companiei la care lucrați, asta înseamnă că businessul se dezvoltă inclusiv la nivel global?

G.S.: Liniile de producție sunt sufocate, trebuie să mai angajăm câte un schimb. (...) În Austria ne este ușor, pentru că suntem într-o zonă foarte bine orientată din punctul de vedere al oamenilor cu spirit de asamblare. BMW produce la noi, la Steyr; au linie de producție. Cei de la SKF, cu rulmenții, iarăși sunt oameni cu istoric. Asta, în timp ce în Italia sau în Belgia este foarte greu să găsești forță de muncă. În Austria, marea majoritate a băieților care lucrează pe linie, foarte tineri, sunt fermieri de weekend. Nu voi spune că sunt mai de calitate tractoarele pe care le facem în SUA sau în altă parte, însă acei oameni, când își produc un tractor, pun foarte mult suflet, pentru că se gândesc că-l cumpără chiar ei sau membri ai familiilor lor.

R.F.: Asta înseamnă creșteri ale vânzărilor. Inclusiv în țări cu probleme de producție la cereale, cum este și cazul Franței?

G.S.: Da. Și Europa de Vest și-a revenit. Comparativ cu dezastrul de anul trecut, Franța și Germania sunt pe creștere. Franța, spre exemplu, ajungea la un nivel de 40 la sută creștere negativă în 2016, comparativ cu 2015 (...), ca număr de unități. Creșterea de anul acesta poate fi pusă și pe seama schimbării politice – se pare că Emmanuel Macron este foarte apropiat de agricultură. (...) Atât Franța, cât și Germania – piețe majore, piețe de 18.000 de bucăți pe an, respectiv 22.000-24.000 de bucăți pe an – își revin în 2017. Nu vor reveni la nivelul anului 2015, dar nivelul este în creștere.

R.F.: Se știe că nu vânzarea este totul, ci și asigurarea unui service eficient pot-vânzare. Cum stați cu stocurile de piese?

G.S.: Ultimii cinci ani au fost o perioadă dureroasă cu stocul specific de piese. Este foarte greu în momentul în care ai doar 200 de combine pe piață să-ți dai seama de un necesar exact, însă când ajungi la 500-800 de combine într-o piață nu te mai poți juca. În timp, am evaluat însă nevoia minimiă de piese. Și pentru a susține cele spune, pot afirma că am făcut o cascadorie fantastică pentru un client imens de lângă granița cu Moldova, la Huși – 5.000 – 6.000 ha. I-am livrat combina și (...), ca o paranteză, în doi ani, din 200 de combine, a fost prima problemă de motor, în prima sută de ore de funcționare; pur și simplu, s-a întâmplat. Fermierul abia ce intrase cu ea în grâu. Ne-a sunat la ora 11, într-o zi de vineri, am dat jos un motor nou de pe o combină situată la Ruse, l-am trimis pe fast courier și la ora 11, a doua zi, i-am montat motorul nou; ne-am luat înapoi motorul stricat, a fost problema noastră. Fermierul n-a așteptat mai mult de 24 de ore pentru a intra din nou în lan; a zis că așa ceva nu i s-a întâmplat niciodată.

Administratorul fermei băcăuane I.I. Iosif Bejan din Parincea, Bacău, ajuns agricultor datorită sutelor de mii de euro câștigate prin muncă asiduă în sectorul de construcții din străinătate, este de părere că asocierea din agricultura românească va ajunge la nivelul mult-așteptat doar după întoarcerea celor circa patru milioane de emigranți, oameni care vin cu un alt tip de mentalitate de peste hotare.

„Eu zic că lucrurile se vor schimba mult atunci când se vor întoarce cele aproximativ patru milioane de emigranți români. Dintre ei sunt mulți cei care ar putea face ceva. Vin cu o altă mentalitate, cu o altă gândire”, a afirmat producătorul agricol.

El recunoaște că a ajuns în sectorul agribusiness românesc pentru simplul fapt că a crescut la țară, dar în special datorită banilor încasați în cei 13 ani petrecuți pe șantiere din țară și din străinătate. De asemenea, Bejan confirmă faptul că munca de agricultor i-a fost facilitată și de cunoștințele dobândite în liceul agricol și se plânge, printre altele, de lipsa angajaților bine pregătiți, de lipsa de loialitate a acestora, dar și de lipsa predictibilității legislativ-economice.

„Cam 300.000 de euro (...) am cheltuit la întoarcerea în țară. (...) Inițial, am avut 350 ha de teren în lucru, după care am renunțat la 100 de hectare pentru că nu erau productive. Nu-mi mai ajungeau nici utilajele: trebuia să achiziționez altele, alți bani adică. Oricum, și la 250 ha, investiția în utilaje a fost de aproximativ 500.000 de euro. Nici eu n-am fost agricultor. Am lucrat pe șantier de la 17 ani până la 30 de ani. Am crescut însă la țară. Am făcut liceul agricol înainte. N-am lucrat în agricultură pentru că a venit Revoluția, s-a terminat tot, fiecare a plecat unde a putut, iar sectorul a ajuns la pământ. Când am luat 200 ha prima dată era tot pârloagă, nu era lucrat”, a afirmat Iosif Bejan.

Într-un interviu acordat Revistei Fermierului, Iosif Bejan a mărturisit că se așteaptă de la guvernanții români să-și respecte promisiunile, astfel încât proiecțiile de business să nu fie date peste cap de la an la an.

„Guvernanții ar trebui să dea ceea ce promit, nu în plus. Spre exemplu, vreau să investesc într-un tractor. Îmi fac un plan că iau banii de pe sfeclă și de pe soia. Când colo, mă trezesc că la soia încasez mai puțin cu 100 de euro, iar la sfeclă, cu 200 de euro. Ei, eu am avut 36 de hectare, înmulțut cu 200 euro pierdere, asta înseamnă 7.200 de euro; o rată la un utilaj. Nu este puțin”, se plânge Bejan de lipsa de predictibilitate și de promisiunile nerespectate.

Revista Fermierului: Domnule Bejan, în prezent, care este structura de cultură a fermei pe care o conduceți?

Iosif Bejan: 250 ha cultivate cu cereale și plante tehnice, din care doar două hectare în proprietate. În toamnă am însămânțat în mare parte grâu și rapiță, însă rapița am întors-o toată. Și asta din cauză că, în toamnă, nu a fost ploaie suficientă și nu a răsărit. De asemenea, nu am avut un utilaj bun cu care să însămânțez, motiv pentru care plantele nu au răsărit. Am semănat și porumb, floarea-soarelui, soia, mazăre.

R.F.: Ați cultivat soia pentru plata cuplată pe produs, dar și pentru restul subvențiilor, corect?

I.B.: Am însămânțat soia pentru a beneficia atât de banii de pe plata cuplată, cât și pentru sumele destinate ZIE. Din punct de vedere al cuantumului, anul trecut s-au plătit la soia 210 euro, în condițiile unei producții minime de 1.400 de kilograme boabe la hectar. Obligativitatea constă în livrarea mărfii cu contract de vânzare-cumpărare către un procesator. Aici am întâmpinat însă probleme.

R.F.: Ce fel de probleme, mai exact? Mai sunt procesatori de soia pe piață, în adevăratul sens al cuvântului?

I.B.: Nu prea mai sunt. Cei care achiziționează soia boabe de la fermieri, traderii, fac tot felul de învârteli. Se bazează doar niște documente care atestă că sunt și procesatori, însă doar atât, astfel încât fermierii să poată beneficia de plata cuplată. Fără plată cuplată, soia nu este rentabilă, mai ales la noi în zona Bacăului, unde nu avem irigații; dacă faci producție de două tone la hectar ești campion! Cu două tone producție, nu se recuperează nici măcar investiția la hectar. Venind plata cuplată – circa 200 de euro – plus SAPS și toate celelalte se compensează și există chiar și un profit. În plus, soia fixează în mod natural azotul în sol, mai exact în jur de 80 kg la hectar.

R.F.: Pe ce soi ați mizat la soia? Dar la porumb? În cazul grâului, ați achiziționat genetică românească sau străină?

I.B.: În cazul soiei am însămânțat Pioneer M10. Porumb am avut de la Syngenta. Grâul nu a fost românesc. Am semănat două soiuri comercializate de Brise, și anume Arezzo și Accroc. Ei au venit cu semințele, cu tot ceea ce înseamnă pesticide, îngrășăminte, pachete tehnologice pentru grâu, iar plata a fost în cereale, la recoltat. Am mers pe acest sistem cu plata în cereale pentru că ni s-a oferit un preț bun la grâu – 700 lei pe tonă, ridicat din câmp. Am semnat așa în condițiile în care, în prezent, materia-primă de acest tip se vinde la un preț de 54 de bani kilogramul. Și am înțeles că speranțe de creștere nu mai sunt. Dimpotrivă.

R.F.: Cu toate acestea, temerile privind posibila scădere a recoltei de grâu din Franța ridică prețurile futures pe bursa Euronext. Revista Fermierului chiar a scris recent despre acest aspect.

I.B.: A crescut prețul grâului, dar puțin. Era la un moment dat 54 de bani kilogramul, iar acum este la un nivel de 60 de bani/kg. Cel puțin la noi în zonă, grâul nu este o cultură profitabilă. Punem mai mult floarea-soarelui și rapiță, culturi care aduc bani. Pe lângă soia, de anul acesta am însămânțat și mazăre, cultură care și ea adaugă azot în sol și se încadrează în culturile aprobate pentru ZIE. Mazărea furajeră are un potențial de producție bun în zona noastră, mai exact de 3-5 tone la hectar. Dacă respecți tehnologia, iar prețul este bun, ajungi să încasezi undeva aproape de 90 de bani pe kilogram. Totul în condițiile în care investiția se situează undeva la 1.600-1.800 lei la hectar, pe an agricol. Producția de mazăre furajeră, în zona în care lucrez eu terenul, este de 4.000 de kilograme în medie, nivel profitabil pentru noi.

R.F.: Pe ce utilaje ați mizat până în prezent? Sunt oferte peste oferte și o multitudine de comercianți la noi în țară. Vi le puteți permite?

I.B.: Problema este toate utilajele sunt scumpe pentru noi, mai ales pentru cei cu suprafețe mici. Dacă nu prestezi servicii și pentru alții, nu se prea mai justifică investiția. Însă, nici de prestat nu prea mai ai pe unde. Toată lumea și-a cam luat câte ceva. Finanțările se dau, dar pe perioade prea scurte. În cinci-șase ani să returnezi 200.000 de euro înapoi este cam greu. Mi s-a spus nu o dată: „De ce îți iei tu utilaj de 200.000 de euro?”. Simplu – pentru că mai ieftin nu găsim. Mai ieftine sunt hârburile cu care, la o suprafață de 200 ha, când mergi la recoltat nu te poți încumeta. Nu poți merge la recoltat cu o combină de 1000 CP; nu face față.

R.F.: Cum ați făcut rost de bani pentru investiția în exploatația pe care o dețineți?

I.B.: Am fost în străinătate și am muncit pe brânci. În afară nu se făceau bani din agricultură, ci din construcții, în cazul imigranților. Am avut un serviciu bun. Apoi, am reușit să-mi fac documentele și să-mi fac o mică firmă. Am activat în regim propriu. Am câștigat bani cu care am venit și, într-un an, doi, pe toți i-am „băgat” în pământ.

R.F.: Cu ce sumă v-ați întors mai exact?

I.B.: Cam 300.000 de euro pe care i-am cheltuit la întoarcerea în țară. În plus, ulterior, alte leasinguri. Am avut 350 ha de teren în lucru, după care am renunțat la 100 de hectare pentru că nu erau productive. Nu-mi mai ajungeau nici utilajele: trebuia să achiziționez altele, alți bani etc. Și la 250 ha lucrate, investiția în utilaje este de aproximativ 500.000 de euro.

Să știți, eu nici n-am fost agricultor! Am lucrat pe șantier de la 17 ani până la 30 de ani. Am crescut însă la țară. Am făcut liceul agricol înainte. N-am lucrat în agricultură pentru că a venit Revoluția, s-a terminat tot, fiecare a plecat unde a putut, iar sectorul a ajuns la pământ. Când am luat 200 ha prima dată era tot pârloagă, nu era lucrat.

R.F.: Cele 250 ha pe care le lucrați în prezent sunt suprafețe comasate?

I.B.: Toată suprafața de care vorbiți este împărțită în 30 de parcele! Asta înseamnă contracte de arendă cu aproximativ 200 de persoane. Acum, APIA nu mai cere contracte de arendă, ci doar adeverința de la Primărie, cu lista proprietarilor. La Primărie ducem contractele de arendă, ele sunt centralizate și înregistrate. La APIA mergem doar cu centralizatorul și adeverința de la rolul agricol. În anii trecuți însă, înșiram la APIA toate actele; de pomană.

De ce au tăiat din subvenție?

Revista Fermierului: Apropo de APIA, s-a văzut o ușoară îmbunătățire în lucrul cu fermierii. Cel puțin în ultimul an așa se observă. S-au dat și banii mai devreme...

Iosif Bejan: Cu siguranță, totul a fost o chestie de imagine. S-au dat banii mai devreme. Pentru noi a fost OK că s-au dat aceste sume la timp. Însă, nu se știe cum se vor mai da următorii bani. (...) Au acordat la timp subvenția, dar de ce au tăiat din ea? Am avut sfeclă de zahăr anul trecut și promisiunea a fost de circa 800 de euro la hectar subvenție; am primit doar 610 euro plată cuplată.

R.F.: Care a fost explicația? Au fost prea mulți producători de sfeclă?

I.B.: Da. Însă, la calculul inițial, suprafața se încadra la nivel de țară la 800 și ceva de euro. Ni s-au dat doar 610 euro. Restul? Sunt bani mulți pentru noi...

R.F.: Asta în condițiile unor costuri de cât anume la hectar în cazul sfeclei?

I.B.: Costurile la hectar cu sfecla de zahăr sunt de 7.000 de lei; de la 6.000 de lei investiție la hectar poți spune că produci sfeclă. Fără irigații, fără nimic, pe câmpurile de la mine din zonă, am reușit să obțin totuși 48 de tone de sfeclă de zahăr pe hectarla plată, livrabile la fabrica de zahăr Agrana Roman. Chiar dacă prodcătorul de zahăr ridică marfa din câmp, totul este conta cost pentru fermier. Procesatorul trimite o mașină de recoltat direct din pământ, forță de muncă și utilaj pentru încărcat și, astfel, se ajunge la 10 bani kilogramul de sfeclă, la 48 de tone media la hectar, adică la 4.800 de lei în cazul meu. Ce facem cu restul, până la 7.000 de lei? Toată subvenția mea s-a dus către această cultură... Eu speram să-mi rămână ceva din subsidia pe suprafețele cu sfeclă. Din 800 de euro la hectar, pus SAPS, plus, plus... M-am gândit că la aproape 1.000 de euro subvenție la hectar cheltui 500-600 cu terenurile și cultura... Nu mi-a mai rămas nimic.

R.F.: Din ce vă rămâne cel mai mult ca profit? De asemenea, care este „cultura-regină” în exploatația dumneavoastră și de unde ați achiziționat genetica pentru ea?

I.B.: Sunt două culturi importante în cazul meu: floarea-soarelui și rapița. Semăn trei—patru hibrizi de la trei-patru firme diferite. Nu e vorba de risc, însă mă cunosc cu toți distribuitorii și promotorii și iau de pe la fiecare. În prezent, cea mai mare pondere din suprafața pe care o dețin este reprezentată de cultura florii-soarelui; vorbim de circa 100 ha. Rapiță am avut însămânțate 90 ha, însă, așa cum am menționat anterior, am fost nevoit s-o întorc pe toată. Am mărit astfel suprafața cultivată cu floarea-soarelui, ca urmare a faptului că am întors toată rapița. Dacă era rapiță, floarea-soarelui aș fi avut doar 20-30 ha în acest an; pentru rotație nu mai aveam unde să însămânțez.

R.F.: La dumneavoastră în zonă se mai vinde teren arabil?

I.B.: Nu se mai vinde teren. În prezent, am semnate aproape 200 de contracte de arendă pentru 250 ha. Proprietarii din zona mea au teren puțin. În zona în care muncesc eu sunt proprietari care au și câte 10 ari într-o tarla. Astfel de proprietari se gândesc că iau puțin pe suprafețe așa mici și se spun că este mai bine să vină an de an și să ridice arenda (vreo doi saci de grâu) decât să vândă terenul. La noi nu sunt proprietari cu suprafețe de 5-10 hectare.

R.F.: Cam cu cât merge la vânzare hectarul de teren pe la dumneavoastră prin zonă? Asta în cazul în care proprietarii se decid să vândă...

I.B.: Vorbim de o sumă de până la 2.000 de euro, 10.000 de lei să spunem. Și nici nu merită mai mult. Acele 10.000 de lei nu le scot nici în 15 ani de lucrat acel pământ, ca și profit.

R.F.: Ați încercat să depuneți proiecte pe fonduri ENPARD sau FEADR?

I.B.: Am întocmit un proiect în 2008, când au demarat plățile pe fonduri FEADR. Am avut noroc că a fost prima sesiune. Am luat atunci 90.000 de euro pentru utilaje (tractor John Deere, iar plugul și utilaje de pregătit solul de la Kuhn). Ulterior, nu am mai reușit. Nici n-am mai încercat, văzând că am un vecin și coleg de breaslă care se chinuie de vreo doi-trei ani și nu prinde nimic. Asta în condițiile în care omul este proprietar pe 150 ha!

R.F.: Știm că ați mai interacționat cu presa de specialitate și v-ați plâns că mesajul a fost trunchiat. Ce mesaj și cui vreți să transmiteți? Noi vă stăm la dispoziție...

I.B.: Cui vrem noi să transmitem mesaje nu ne aud. Am fost și la mitinguri la București de atâtea ori... (...) Guvernanții ar trebui să dea ceea ce promit! Spre exemplu, vreau să investesc într-un tractor. Îmi fac un plan că iau banii de pe urma comercializării sfeclei și soiei. Când colo, mă trezesc că la soia încasez mai puțin cu 100 de euro, iar la sfeclă cu 200 de euro. Ei, eu am avut 36 de hectare, înmulțut cu 200 euro pierdere, asta înseamnă 7.200 de euro; o rată la un utilaj. Nu este puțin.

Apoi, banii pe motorină vin târziu. Anul trecut, ne-au dat un leu șaizeci și ceva de bani, în timp ce anul acesta puțin peste 1,40 lei. De ce e mai mică subsidia? Se taie mereu. Nu cerșim, nu cerem în plus. Să ni se dea ceea ce s-a promis și să se încerce să se ajungă la nivelul subvențiilor din afară. Cum poți fi competitiv pe piața comună? Prețul grâului se face la Bursa din Paris sau Londra. Fermierul de acolo are 1.000 de euro subvenție la hectar, în timp ce noi avem 150 de euro și vindem grâul la fel, cu același preț.

Personal, mă întreb încontinuu de ce nu se implementează și la noi programele bune din străinătate? În săptămâna 12-18 iunie 2017 am vizitat Polonia; e ceva de vis, e schimbată total. Ei au accesat aproape toți banii pe dezvoltare rurală, iar la noi se pun doar piedici, noi nouă, ca să nu luăm banii. Eu zic că cineva are interes în acest sens.

Mesajul mai este că nu suntem lăsați să facem treabă. Nu vrem mereu controale, piedici. Pe lângă APIA, avem controale de la Finanțe, Garda de Mediu, Arme și Muniții (erbicide, azotoase etc.). Toți vin, te caută și automat îți găsesc ceva. Până la urmă, cele 250 ha sunt lucrate doar de mine. Am doar un angajat care face pază și manipulare. Nu-mi convine și n-ai om pregătit să-i dai utilajul de 100.000 – 150.000 de euro pe mână.

R.F.: Totuși, marii producători de utilaje școlesc operatorii...

I.B.: Îi școlesc și apoi îți pleacă din fermă. Găsesc pe moment oferte mai bune. Poate de la mine primesc 2.000 de lei, însă vecinul le poate propune un salariu de 2.500 de lei, numai ca să plece de la tine. (...) Ne „ardem” unul pe celălalt. Mâncătoria aceasta este peste tot la noi în țară. Asta este mentalitatea noastră și nu ne vom schimba. Nu suntem educați să colaborăm unul cu celălalt.

R.F.: Ați încercat vreo formă de asociere în zona dumneavoastră?

I.B.: Nu. Pe vremea când se discuta mult de grupurile de producători, când se dădeau bani pentru depozitare, cu finanțare 75-90 la sută, am încercat împreună cu un vecin să-i convingem și pe alții. Mulți dintre aceștia sunt însă în vârstă, rămași cu ideea CAP-ului în cap și n-a mers. (...) Eu zic că lucrurile se vor schimba mult atunci când se vor întoarce cele aproximativ patru milioane de imigranți români. Dintre ei sunt mulți cei care ar putea face ceva. Vin cu o altă mentalitate, cu o altă gândire. Aceștia știu ce înseamnă progam, corectitudine. Acolo, dacă n-ai de muncă, ești dat afară din casă. Aici se profită. Angajații nu stau la tine, pleacă la celălalt, dacă nu-i lași să bea, spre exemplu. Asta-i marea problemă la noi, la țară.

Datorită sistemului centrifugal axial instalat pe combinele Case IH Axial-Flow din seria 240, nici măcar fasolea sau mazărea nu sunt sparte în procesul de recoltare, a declarat joi, 22 iunie 2017, George Stanson, business manager Case IH&Steyr pentru România, Bulgaria, Serbia și Croaţia, care a adăugat că un astfel de utilaj performant este utilizat de un producător bulgar de lavandă inclusiv la recoltarea semințelor.

În cadrul evenimentului Agronomic Design care a avut loc în câmp, într-o fermă din localitatea Ulmeni, Stanson le-a vorbit celor câteva zeci de fermieri prezenți de flexibiliatea recoltării cu ajutorul combinelor Axial-Flow din seria 240. Practic, acestea sunt capabile să recolteze cu ușurință absolut toate tipurile de culturi, Stanson amintind inclusiv de experiența cu un fermier bulgar, producător de lavandă.

„Eu am avut onoarea să dezvolt câteva piețe din lume pentru o mare companie daneză care se numește DLF Trifolium, care produce semințe de trifoi, lucernă etc. În Danemarca, combinele noastre sunt singurele utilaje aprobate de către DLF să recolteze sămânță de iarbă. Acum un an am descoperit inclusiv un producător bulgar care recoltează sămânță de lavandă cu combina Axial-Flow. Ce modificări a adus combinei Axial-Flow? Nici noi nu știm. S-a jucat cu un aparat de sudură și niște tablă, iar acum recoltează sămânță de lavandă! De acolo și până la fasole vorbim de o plajă foarte mare de produse agricole și, cu cât bobul este mai mare (iar fasolea este mai mare) și spărtura este mai mare, iar produsul final, financiar, al fermierului este mai redus; nici măcar fasolea sau mazărea nu sunt sparte, datorită sistemului centrifugal axial”, a afirmat Stanson în deschiderea conferinței de presă.

El a mai vorbit de cantitatea de boabe sparte și de impactul acestora asupra încasărilor fermierilor care dețin loturi semincere. Datorită optimizării productivității de lucru, pierderile de boabe sunt reduse la minimum, chiar și în timpul recoltării plantelor la viteze ridicate. Mai exact, în cazul combinei axiale, respectiv al principiului de rotor, constructorul a eliminat orice fel de lovire a boabelor prin stres mecanic.

„Acesta prezintă mai multe avantaje majore din punctul de vedere al calității materiei prime recoltate. În primul rând, vorbim de cantitatea (...) redusă de boabe sparte. În momentul în care se prelevează o mostră din tanc, (...) aproape că nu se găsește un bob spart, indiferent care este umiditatea sa. (...) În al doilea rând, discutăm de avantajul germinației deosebit de ridicate. Este o corelație foarte simplă: dacă există o cantitate scăzută de spărtură în tanc, în cazul producției de sămânță, materialul semincer care urmează să fie comercializat, tocmai datorită absenței spărturii, acesta va germina mai mult. Există un nivel de cinci la sută spărtură în tanc, tona de grâu de sămânță vândută germinează cu 5% mai puțin. Cinci procente la o suprafață de 10.000 ha, spre exemplu, înseamnă foarte mulți bani”, a mai punctat oficialul companiei.

De asemenea, în ceea ce privește simplitatea în utilizare, George Stanson a mai afirmat că utilajele Case IH, în acest caz combinele Axial-Flow 8240, beneficiază de un design simplu și eficient, și anume absența aproape totală a curelelor de transmisie.

„De la vestitele SEMA care probabil că aveau 40-50 de curele (la o flotă de cinci combine, stocul necesar era de 250 de curele, că nu știa nimeni care pică peste sezon), noi nu mai avem decât trei sau patru. În plus, am redus numărul de părți în mișcare, respectiv rulmenți, aproape către zero”, a mărturisit Stanson.

Titan Machinery, singurul dealer cu acoperire 100% de semnal pentru sisteme GPS pe teritoriul României

În cadrul aceleiași conferințe de presă din câmp, înainte de o demonstrație LIVE de recoltare a orzului cu o combină șenilată Case IH 8240 Axial-Flow, același George Stanson a mai afirmat că Titan Machinery este singurul dealer care, în acest moment, are acoperire 100% de semnal pentru sisteme GPS pe teritoriul României.

„S-a lucrat trei ani la acest proiect, iar în momentul de față oriunde vă aflați în România, aveți semnal GPS la bazele create de Titan Machinery”, a precizat reprezentantul companiei citate.

Totodată, el a recunoscut că, în momentul de față, sunt doi fermieri români care își doresc în fermele proprii tractorul autonom lansat oficial în 2016 și care, deocamdată, nu are un preț de listă.

„Anul trecut, am lansat tractorul autonom. Veți spune că, probabil, este puțin cam devreme pentru România, dar vă spun cu toată mândria că există doi români în momentul acesta care vor să aibă primul tractor autonom. Au afirmat sus și tare că, în momentul în care vom avea un preț pentru el, vor să-l aducă în fermă”, a afirmat Stanson.

El a adăugat că agricultura românească merge într-o direcție bună (ca dovadă, marii producători își permit achiziții de sute de mii de euro), George Stanson se declară nemulțumit că producția medie la hectar, la nivel național, nu a reușit să crească în ultimii 10 ani.

„Este tot 3,7 tone de grâu, din motivele pe care bine le știm. Vorbim de cadastrarea care ne supără pe toți. Ar fi un lucru bun să se termine cât mai repede. Apoi, frica unor fermieri români, care au câte două-trei hectare, să se asocieze, poate din cauza termenului de cooperativă, și multe alte exemple. Indiferent cât este raportată productivitatea la hectar la nivel național, există fermieri care imediat după Revoluție nu produceau mai mult de 3-4 tone de grâu la hectar, iar astăzi au ajuns la culturi 7-9 tone/ha. Foarte greu să visăm la 12 tone de grâu la hectar, cum fac danezii sau alte nații pe lumea aceasta, dar cred că agricultura românească a evoluat foarte mult și mai este mult loc de și mai bine”, a adăugat reprezentantul Case IH.

Până anul trecut, timp de trei ani, compania citată a lucrat foarte mult la aspectele de compactare a solului și la șenile, însă șefia a decis împreună cu Titan Machinery să schimbe puțin trendul. Astfel, începând cu anul acesta, viziunea de prezentare de produs este orientată pe partea de recoltat.

Ca și în cazul lucernei produse în Insula Mare a Brăilei (IMB) și exportate în mare parte în țări din Orientul Mijlociu (circa 35.000 de tone), și în cel al grâului produs de Agricost circa 80 la sută din totalul obținut este comercializat peste graniță, a precizat șeful companiei, Constantin Duluțe.

Ca urmare a cererii tot mai mari de grâu cu un grad înalt de proteină, solicitare venită din partea traderilor, agronomii din IMB au adaptat tehnologia și au trecut la fracționarea azotului.

„Anual, în Insula Mare a Brăilei producem peste 400.000 de tone de produse agricole. O parte din ele rămân pentru consum intern, iar o parte pleacă la export. (...) Reușim să obținem un grâu de foarte bună calitate. În ultimul timp, marii cumpărători ridică problema proteinei. De aceea, am fost nevoiți să schimbăm tehnologia – fracționarea azotului – care contribuie la creșterea procentului de proteină din grâu. Piața românească, industria românească, nu are capacitatea de a absorbi întreaga cantitate. Ca urmare, ca și în cazul lucernei, și în acest caz facem export. Comercializăm peste graniță 80 la sută din grâul obținut”, a declarat pentru Revista Fermierului, Constantin Duluțe, cu ocazia Zilei Câmpului care a avut loc la centrul de excelență DuPont din Insula Mare a Brăilei.

În ceea ce privește politica investițională a Agricost, Duluțe a precizat că în ultimul an s-au băgat bani în instalații de dedurizare a apei, într-un centru de distribuire a hranei pentru muncitori, dar și într-o stație de deshidratare a lucernei.

„Politica firmei noastre este de a investi încontinuu, astfel încât să ne menținem la nivelul la care am ajuns și, de ce nu, să ne depășim condițiile în care la momentul acesta lucrăm. În anul care a trecut, un obiectiv principal de investiții a fost construirea a 30 de stații de dedurizare a apei, în așa fel încât să reducem cantitatea de substanțe la hectar și cantitatea de apă pe care o administrăm. Bineînțeles, îmbunătățim și calitatea apei pe care noi o folosim la tratamentele fitosanitare. De asemenea, pentru oameni, am investit un centru de distribuire a hranei. Mai exact, am externalizat pregătirea mâncării pentru 1.000 de persoane. De aici, hrana pleacă spre punctele de lucru în caserole, în așa fel încât fiecare salariat să primească această mâncare proaspătă și într-un timp util, rezonabil”, a mărturisit Duluțe. „An de an, gândim noi scheme pentru a crește valoarea adăugată a producției, iar fabrica de deshidratare a lucernei face parte din această gândire a noastră. O investiție atât de mare nu este la îndemâna oricărui fermier, având în vedere că ne-a costat peste 13 milioane de euro (n.r. - în condițiile unei cifre de afaceri anuale de 77 milioane euro). Aceasta se va amortiza într-un timp destul de lung. Obținem însă o lucernă de calitate foarte bună, având în vedere că procentul de proteină la marfa pe care noi o livrăm depășește 22 la sută, ceea ce este mult mai mult decât produce soia. O a doua problemă este că faptul că zootehnia din România nu este dezvoltată, că nu avem putere de cumpărare pentru lucernă pe piața internă, fapt pentru care suntem nevoiți să facem export în țările din Orientul Mijlociu”.

Conform precizărilor șefului Agricost, în cadrul companiei lucrează 1.000 de oameni, angajați care „au niște salarii decente”.

„Acești o mie de oameni, la rândul lor, au acasă de întreținut o familie cu două și trei persoane. Asta înseamnă că noi asigurăm un trai decent la peste 3.000-4.000 de oameni din județ”, a conchis Constantin Duluțe.

Agricost și DuPont Pioneer, parteneri în centrul de excelență din IMB

În data de 14 Iunie 2017, în IMB, companiile DuPont Crop Protection Romania, DuPont Pioneer, cu sprijinul Agricost au organizat cel mai important eveniment destinat promovării tehnologiilor moderne în agricultură şi dezvoltării relaţiilor cu agricultorii şi distribuitorii.

Cei peste 1.200 de participanţi, fermieri din întreaga ţară, distribuitori naţionali şi regionali de input-uri pentru agricultură, oficialităţi, cercetători din agricultură au avut oportunitatea de a vedea în câmp excelenţa şi calitatea tehnologiilor şi produselor DuPont.

Participantii au vizitat culturile de grâu, porumb, soia şi floarea-soarelui, precum şi loturile proprii de testare ale IMB, unde specialişti din DuPont, DuPont Pioneer şi Agricost au făcut referire la tehnologiile aplicate şi la modul în care condiţiile climatice ale anului agricol 2016-2017 au influenţat creşterea şi dezvoltarea culturilor agricole.

Totodată, cei prezenți au avut ocazia sa afle mai multe detalii în legătură cu teme precum: „Lucrӑrile minime ale solului: soluţie consacratӑ pentru creşterea fertilitӑţii naturale a solului şi a eficienţei economice (tehnologia implementata de Agricost)” sau „Aplicarea unei agriculturi de precizie - între deziderat şi practicile agricole”

Vasile Iosif, director general DuPont Crop Protection, a menţionat următoarele: „DuPont este o companie care se axeaza pe stiință și cercetare și obiectivul nostru este acela de a răspunde provocărilor majore ale fermierilor de pretutindeni, precum creșterea producției agricole și protejarea mediului înconjurător. Ne aflăm în aceste zile în Insula Mare a Brăilei, unde asteptam peste 1200 fermieri. Insula Mare a Brăilei a reprezentat întotdeauna pentru DuPont, punctul de plecare al întâlnirilor cu fermierii în principalele judete agricole ale țării. În perioada următoare vom fi prezenţi în mai multe zone din țară şi fermierii vor avea ocazia să se convingă cât de eficient este să foloseşti produsele DuPont. Doresc să mulţumesc domnului director general Lucian Buzdugan, domnului Constantin Duluţe, precum și întregului colectiv din Insula Mare a Brăilei pentru culturile agricole extraordinar de reușite pe care le vizionăm astăzi și să le doresc mult succes și pe mai departe. Încrederea pe care Insula Mare a Brăilei o are în produsele și tehnologiile DuPont ne onorează, dar totodată ne și obligă să ne îmbunătățim. Permiteți-mi să mulțumesc tuturor celor care au venit astăzi aici pentru a vedea tehnologii de protecția plantelor, hibrizi și soiuri, echipamente mecanice și sisteme de irigații care fac din Insula Mare a Brăilei o școală și totodată un punct de referință în agricultura românească și europeană”.

Cele aproximativ 35.000 de tone de lucernă, produs finit (baloți), exportate anual în mare parte către țări din Orientul Mijlociu, se comercializează la un preț mediu de 185 de euro tona (containerizată în Brăila), în condițiile unor costuri de producție de 150 de euro tona, a declarat, miercuri, 14 iunie 2017, Lucian Buzdugan, președintele consiliului de administrație al SC Agricost SA, cu ocazia Zilei Câmpului la Centrul de Excelență DuPont din Insula Mare a Brăilei.

Potrivit aceluiași reprezentant al IMB, circa 3.000 de tone de lucernă cu un nivel al proteinei digestibile de 22% este comercializat în România, către mari crescători de animale.