Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a postat, în dezbatere publică, pe pagina sa de internet un proiect de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate pentru perioada 2023 - 2024 și pentru modificarea art. 8 din HG nr.1569/2022 privind aprobarea Programului de susţinere a producţiei de tomate în spaţii protejate pentru anul 2023.
Producătorii care înființează în spații protejate anumite culturi de legume primesc o subvenție de maximum 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar. Valorificarea producției se va face în perioada 1 noiembrie 2023 – 31 ianuarie 2024, iar plățile se vor efectua după data de 26 februarie 2024.
Schema de ajutor de minimis se aplică în perioada 2023 – 2024 pentru următoarele legume cultivate în spaţii protejate: tomate (Solanum lycopersicum L); ardei gras şi/sau lung și/sau gogoșar (Capsicum annuum L); castraveţi (Cucumis sativus L); fasole păstăi (Phaseolus vulgaris L); salată (Lactuca sativa L); spanac (Spinacea oleracea L); ceapă verde (Allium cepa L).
Producţii minime care trebuie să fie realizate de legumicultori pentru a primi subvenția:
a) 3.000 kg/1.000 mp pentru cultura de tomate;
b) 2.000 kg/1.000 mp pentru cultura de ardei gras şi/sau lung și/sau gogoșar;
c) 4.000 kg/1.000 mp pentru cultura de castraveţi;
d) 1.500 kg/1.000 mp pentru cultura de fasole păstăi;
e) 10.000 plante/1.000 mp pentru cultura de salată;
f) 1.000 kg/1.000 mp pentru cultura de spanac;
g) 100.000 bulbi/plante/1.000 mp pentru cultura de ceapă verde.
De asemenea, ca să beneficieze de ajutorul de minimis, producătorii trebuie să utilizeze o suprafaţă cumulată de spații protejate de minimum 1.000 mp, cultivată exclusiv cu una dintre culturile legumicole care sunt prevăzute a fi subvenționate prin programul guvernamental.
Proiectul de act normativ poate fi consultat aici: https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative/8443-proiect-hg-program-de-sustinere-a-productiei-de-legume-cultivate-in-spatii-protejate-pentru-perioada-2023-2024.html.
Cererile se vor depune în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!