Ca urmare a apariției bruște și a manifestării în forță a fenomenelor meteo din ultima perioadă (temperaturile scăzute înregistrate în zona colinară a României), s-au înregistrat pierderi în sectorul pomi-viticol chiar și de 100% (la nuc, în zona colinară), iar în podgoriile din nordul Moldovei, mersul vremii a cuprins ninsori şi temperaturi minime absolute în aer şi sol (-1,4 grade Celsius) sub pragul de îngheţ al lăstarilor, care au condus la pierderi mari de 70–90%, se precizează într-un comunicat de presă al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” (ASAS).
În plus, potrivit Agerpres, în perioada următoare este necesară determinarea pagubelor înregistrate, cât şi constatarea şi transmiterea daunelor către comisiile locale.
„Temperaturile scăzute înregistrate în zona colinară a României (-4 grade Celsius, până la -6 grade Celsius), în perioada 20 - 24 aprilie 2017, reprezintă un fenomen rar, care nu a mai fost înregistrat de staţiile meteorologice ale staţiunilor noastre niciodată. Aceste temperaturi survin după o perioadă de temperaturi foarte ridicate din luna martie şi prima jumătate a lunii aprilie, ceea ce a dus la un avans fenologic de 7 - 10 zile în perioada de temperaturi negative. Temperaturile minime au fost înregistrate de către senzorii din staţiile meteorologice ale unităţilor de C-D amplasate în livadă”, spun specialiștii ASAS, toate acestea în contextul în care speciile pomicole seminţoase (măr, păr, gutui), nucifere (nuc) şi arbuştii fructiferi (căpşun, afin, zmeur, coacăz) se aflau în plină fază de înflorire. Mai mult, speciile pomicole sâmburoase (prun, cireş, vişin, cais, piersic) se aflau în faza de sfârşitul înfloritului până la fruct tânăr, în funcţie de soi şi zona climatică.
În cazul prunului, au adăugat cei de la ASAS, plantațiile aparținând Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti - Mărăcineni, cele de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Pomicolă (SCDP) din Râmnicu Vâlcea, de la SCDP Tg. Jiu și de la SCDP Voineşti au înregistrat pierderi de până la 95%. Și asta, în timp ce în zonele Iaşi şi Bistriţa nu au fost înregistrate pierderi mai mari de 35%. Printre soiurile cele mai afectate sunt Stanley şi Anna Spath.
La cireş au fost puternic afectate plantații în aceleaşi zone ca şi prunul, soiuri ca Regina, Kordia, în proporţie de 95%. În zona Iaşi, cireşul a fost afectat într-o pondere de 35%.
La piersic şi cais: zona principală Dobrogea nu a fost afectată.
Nucul a fost afectat însă 100% în zona colinară.
Cu privire la plantațiile de măr, în acest caz au fost înregistrate pagube în special în zonele Piteşti, Voineşti, Tg. Jiu, prin afectarea florilor în proporţie de la 36% la soiul Golden până la 80% la soiul Idared.
Cultura de căpşun a fost afectată 90% în zona colinară.
Ca soluții de management al situației, cercetătorii ASAS propun determinarea cu rigoare a pagubelor înregistrate (prin secţionarea organelor de rod), constatarea şi transmiterea daunelor către comisiile locale. Totodată, lipsa/diminuarea rodului din acest an nu trebuie să ducă la abandonarea plantaţiilor, recomandându-se tratamente fitosanitare pentru menţinerea unui frunziş normal, care să susţină diferenţierea rodului pentru următorul an (trebuie aplicată o tehnologie de criză prin diminuarea cantităţilor de îngrăşăminte şi aplicarea unor tratamente numai pentru sănătatea frunzişului).
Instituţia susţine că este necesară plata cât mai rapidă a primelor de asigurare la producătorii asiguraţi. În eventualitatea susţinerii de către MADR a pierderilor, contravaloarea lucrărilor tehnologice deja efectuate în livezi până la înregistrarea pagubelor este de circa 2.500 lei/ha.
În domeniul viticulturii, îngheţurile târzii au afectat lăstarii principali şi implicit producţia, diferenţiat în funcţie de amplasarea plantaţiilor viticole şi de pornirea în vegetaţie a soiurilor vinifere.
„Pierderi mari de 70-90% în podgoriile din nordul Moldovei”
Mersul vremii a cuprins ninsori şi temperaturi minime absolute în aer şi sol ( -1,4 grade Celsius) sub pragul de îngheţ al lăstarilor, fapt care a condus la pierderi mari de 70-90% în podgoriile din nordul Moldovei. În cazul de față, refacerea butucilor este posibilă numai din mugurii dorminzi.
În zona centrală (Odobeşti), temperaturile scăzute au afectat lăstarii principali mai ales la şes şi la plantaţiile tinere cu forme de conducere semiînaltă şi înaltă.
În partea de sud ;i de sud-est a Moldovei (Dealu Bujorului), temperaturile de -3,4 grade Celsius au afectat lăstarii principali şi producţia în proporţie de 15 - 90%. În Dobrogea (Murfatlar) nu s-au înregistrat pierderi datorită dezmuguritului întârziat al majorităţii soiurilor. În podgoriile din Transilvania (Blaj) se estimează pierderi între 20% și 80%, în cazul amplasării plantaţiilor pe şes.
În podgoria Dealu Mare, temperaturi de -1,2 grade Celsius au afectat parţial producţia (15-50%), iar în vestul ţării, pierderi mai mari se înregistrează la şes şi mai puţin pe versanţi şi pe platouri.
De asemenea, pe şes s-au înregistrat pagube la plantaţiile de portaltoi, unde au îngheţat lăstarii porniţi în proporție de 50%, ceea ce va determina o întârziere a vegetaţiei cu aproximativ două-trei săptămâni, care se va repercuta asupra numărului de butaşi maturaţi, într-o pierdere de 15%.
O situaţie aparte o prezintă plantaţiile din centrele viticole Bujoru şi Pietroasa, unde se estimează pierderi şi în plantaţiile viticole amplasate pe versanţi, de până la 60%.
„În concluzie, starea de vegetaţie a plantaţiilor viticole la acest moment este bună, cu excepţia plantaţiilor viticole amplasate la şes şi la baza pantei din majoritatea arealelor viticole, unde se estimează pierderi de producţie cauzate de brume şi îngheţuri târzii, cuprinse între 15% și 100%. Gradul de afectare a rodirii plantaţiilor de vie va putea fi stabilit mai precis ulterior, când plantele intră în vegetaţie normală”, se precizează în comunicatul dat publicității de Agerpres.
Ca urmare, ASAS recomandă refacerea viţelor afectate de brume târzii de primăvară în perioada dezmuguritului. Refacerea se bazează pe capacitatea de lăstărire a ochilor secundari încă neporniţi în vegetaţie la survenirea brumei şi a celor dorminzi de pe cordoane. Lăstarii fără rod se ciupesc când aceştia ajung la 5-7 frunze, pentru a provoca emiterea copililor purtători de inflorescenţe.
De asemenea, instituţia propune refacerea butucilor afectaţi de brumele târzii de primăvară, după emiterea lăstarilor.
În funcţie de momentul apariţiei brumelor şi de intensitatea acestora, este necesară aplicarea următoarelor soluţii de refacere: tăieri de refacere a butucilor cu vârfurile lăstarilor afectaţi de brumele târzii de primăvară. Tăierea constă în suprimarea porţiunilor de lăstari afectate ireversibil (veştejite), refacerea vegetaţiei, fiind asigurată de copilii care pornesc de la subsuoara frunzelor în curs de formare, care prelungesc vârfurile de creştere a lăstarilor. Vegetaţia se reface rapid, fără a fi afectată producţia de struguri.
ASAS indică tăieri de refacere a butucilor afectaţi de brumele târzii pe 1/3 - 2/3 din lungimea lăstarilor. Se îndepărtează prin tăiere porţiunile de lăstari cu frunze şi inflorescenţe afectate. Refacerea vegetaţiei are loc pe baza copililor emişi. Inflorescenţele rămase neafectate, plus cele noi care se formează pe copili, pot asigura realizarea parţială a producţiei.
În plus, agronomii ASAS recomandă tăieri de refacere a butucilor cu lăstari afectaţi integral de brumele târzii. Se suprimă prin tăiere lăstarii afectaţi de brumă de la punctul de inserţie pe lemnul anual. Refacerea vegetaţiei se bazează pe pornirea în vegetaţie a lăstarilor din ochii dorminzi de pe lemnul multianual. Lăstarii se ciupesc când ajung la 5-7 frunze, pentru a provoca emiterea copililor care sunt purtători de inflorescenţe. Se asigură astfel elementele de rod pentru anul următor şi chiar realizarea unei mici producţii în anul în curs.
Marți, 2 mai, în grupul de lucru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, deputatul Ionuț Simionca a susținut punctele de vedere ale crescătorilor de animale cu privire la Legea zootehniei, se precizează într-un comunicat de presă.
Pentru pregătirea acestei dezbateri, deputatul PMP a organizat o consultare publică în Bistrița cu toți cei interesați de actualizarea Legii zootehniei, care este considerată depășită și restrictivă, datând din 2002.
„Se anunță o dezbatere intensă, reprezentanții asociațiilor de crescători de animale de interes zootehnic își doresc ca propunerea legislativă să cuprindă și drepturile agricultorilor, nu doar obligațiile acestora, iar noi suntem deschiși la propunerile tuturor celor interesați, pentru că suntem specialiști în domeniul zootehniei și ne dorim o lege în interesul beneficiarilor”, a declarat deputatul Ionuț Simionca.
O nouă întrunire este programată pentru lunea viitoare, iar cei interesați sunt rugați să transmită sugestiile pe textul legii până joi.
Conform ordinii de zi a Comisiei de agricultură din Camera Deputaților din 25 aprilie 2017, în dezbatere a fost și Plx 581/2014, în fapt propunerea legislativă „Legea zootehniei”. Comisia de resort a fost sesizată cu privire la acest proiect de act normativ în 15 decembrie 2014.
Începând de astăzi și până la 31 iulie 2017, respectiv 31 octombrie a.c., fermierii români pot depune la Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) cererile de proiecte pentru 14 subMăsuri din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR 2014-2020), anunță senatorul PSD Lucian Trufin, secretar al Comisiei pentru Agricultură, printr-un comunicat de presă remis la redacție.
Conform documentului, proiectele trebuie elaborate potrivit specificaţiilor Ghidurilor Solicitantului aferente fiecărei măsuri de finanțare în parte, care sunt publicate în secţiunea Investiţii PNDR şi pot fi consultate și la Centrele Regionale sau Oficiile Judeţene ale AFIR. Acestea se vor depune online în cadrul fiecărei secțiuni, până la data și ora menționate în Anunțul de Primire a Proiectelor aferent fiecărei submăsuri.
„Am promis atunci când am candidat că voi sprijini fermierii din județul Botoșani pentru a accesa mai multe fonduri europene în vederea dezvoltării agriculturii de pe plan local. În calitate de membru al comisiei pentru agricultură în Senatul României mi-am asumat misiunea de a informa și instrui fermierii botoșăneni cu privire la modul în care pot atrage fonduri europene dar și de la bugetul de stat. Astfel, în perioada 7-30 aprilie am organizat opt consultări publice în Trușești, Todireni, Manoleasa, Săveni, Darabani, Vorona, Hilișeu-Horia și Văculești, la care au participat peste 1.000 de fermieri din toate zonele județului.
Aceste întâlniri au fost organizate cu sprijinul directorului OJFIR, doamna Diana Cîmpanu, al primarilor, al reprezentanților grupurilor de acțiune locală, prezenți fiind și experți în accesarea proiectelor europene. Astfel, împreună, am reușit să transmitem în timp util toate informațiile necesare botoșănenilor interesați să se dezvolte în agricultură. Voi fi la fel de prompt în diseminarea informațiilor pentru fiecare măsură prin care Ministerul Agriculturii va finanța investiții în zona rurală”, a declarat Lucian Trufin.
Principalele submăsuri pe care fermierii și asociațiile agricole din județul Botoșani le au la dispoziție începând de astăzi pentru obținerea de finanțări prin Programul Național de Dezvoltare Rurală sunt următoarele: investiții în exploatații agricole, investiții în exploatații pomicole, sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole, sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol, înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol, sprijin pentru servicii de consultanță în vederea implementării proiectelor de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole.
Expo – Conferința „Produsul românesc – realități și perspective în 2017”, organizată de revista RO.aliment, prilejuiește întâlnirea anuală a producătorilor, procesatorilor și furnizorilor cu retailul, asociațiile și autoritățile implicate în ramurile industriei agroalimentare din România, la Clubul Diplomaților București, în perioada 10-11 mai 2017, potrivit unui comunicat de presă primit la redacție.
Partenerii evenimentului sunt: ROMALIMENTA, APRIL, ARC, APCPR, IBA, APAR, MADR, ANSVSA.
Evenimentul reunește jucători din piața agroalimentară din România, în încercarea de a găsi soluții la problemele cu care se confruntă industria și de a răspunde la întrebările care frământă producătorii, procesatorii și furnizorii.
Un moment special în cadrul Expo-Conferinței RO.aliment va fi cel al testării produsului românesc într-un panel unic de degustare printre evenimentele expoziționale de gen. Astfel, companiile românești vor intra în competiția „Ora de bun gust” cu produsele dovedite că sunt fabricate în România.
De ce ar trebui să participați la Gustul Ales?
1. Premiul „Gustul Ales” vă ajută să vă diferențiați de sute de produse similare. Alegerea produsului dumneavoastră de către specialiștii de înaltă clasă, din domeniu, constituie o uriașă oportunitate de a vă impune în atenția consumatorilor. Premii similare, acordate în alte țări, au determinat o creștere a vânzărilor pentru produsele desemnate. Menționând acest premiu pe ambalajul produsului dumneavoastră, veți reuși să atrageți mai ușor atenția clienților, impunându-vă pe rafturile supermarketurilor.
2. Produsele din concurs vor fi jurizate luând în calcul trei categorii de criterii: gust și miros, caracteristica specifică fiecărei grupe (textură, limpiditate, palatabilitate etc.), aspect.
3. Puteți participa cu oricâte produse doriți, singura limitare fiind legată de încadrarea în categoria de concurs.
4. Odată ce produsul a fost înscris în competiție, juriul format din specialiști din domeniul în care se încadrează produsul îi va testa calitățile organoleptice.
5. În procesul de decizie al trofeelor „Gustul Ales”, votul publicului va conta în proporție de 100%. Participanții vor degusta produsele pe parcursul conferinței, impresiile acestora fiind exprimate prin completarea unor chestionare online. Astfel, rezultatele vor putea fi vizualizate în timp real de către concurenți.
6. Juriul va acorda câte un premiu special pentru fiecare categorie (companiile vor prezenta, în plus, informații legate de compoziția produsului:
Premiul juriului pentru produs lansat în 2017
Premiul juriului pentru cel mai sănătos produs
Premiul juriului pentru cel mai invovator produs
1. Produsele câștigătoare vor fi anunțate în presă (în presa parteneră a conferinței, dar nu numai).
COMPONENȚA JURIULUI
Adriana MACRI – Inginer Cercetare Dep. cercetări interdisciplinare IBA
Denisa DUȚĂ – Șef laborator analize senzoriale IBA
Gabriela MOHAN – Inginer Cercetare Centru Informare Tehnologică IBA
Daniela Voica – Director Tehnic, reprezentant ROMPAN
Daniela PARASCHIV – Director General CHR Hansen
CATEGORII
Produse lactate: cașcavaluri neafumate, produse lactate acidofile, brânză de burduf
Carne: salamuri crud uscate, preparate fiert-afumate, salam de Sibiu
Ready-meal: mâncăruri din legume, mâncăruri din carne
Preparate din pește: afumate, salată de icre
Legume-fructe procesate: zacuscă, dulceață, gemuri
Băuturi alcoolice și nealcoolice: sucuri de fructe, vinuri (albe, roșii, roze), vinars
Dulciuri/panificație: pâine, fursecuri, sărățele
Parteneri Gold: Cris-Tim, Zimbria, Biotrend Plus, Epson
Parteneri: Super Eggs, Chr Hansen, Inaq Cosulting, Mach FTD, Chep Romania, Sudpack Romania, IBA Bucuresti
Parteneri media: TVR, B1TV, Revista Fermierului, Radio Antena Satelor, Jurnalul de Afaceri, Comunicate de Afaceri, Business Days, Business Pres Agricol, Cotidianul Agricol, nonguvernamental.org, Dacic Cool, Agerpres
Piața utilajelor agricole din România, inclusiv cea a utilajelor la mâna a II-a, urmează o tendință de creștere din toate punctele de vedere, afirmă specialiștii Utilben, într-un studiu propriu remis la redacție.
Analiștii companiei apreciază că prețul de achiziție al utilajelor SH se majorează și el, ceea ce înseamnă că producătorii agricoli autohtoni se îndreaptă spre utilaje mult mai performante, iar tendința de „reînnoire” a acestora este accentuată.
„Ne dorim ca agricultura din România să fie susținută mai mult de către statul român și de instituțiile bancare, prin urmare fermierii să dispună de multiple posibilități de finanțare atât pentru utilaje noi, cât și second hand. De asemenea, suntem convinși că, pe viitor, putem dezvolta împreună cu competitorii de pe piață servicii mai utile și mai avantajoase decât în prezent pentru fermierii din România”, precizează cei care au documentat analiza de specialitate.
Potrivit acelorași reprezentanți ai companiei, fermierii români au nevoie de utilaje performante pentru a practica o agricultură performantă.
„Aproximativ 2,5 milioane de români lucrează în agricultură, adică 29,3% din populația activă (...). Aceasta se datorează faptului că nu avem suficiente utilaje, comparativ cu suprafața lucrată. În Europa de Vest, media populației care lucrează în agricultură este de 4-5%. În România, avem un tractor la fiecare 41 de hectare de teren lucrate, în timp ce media europeană este de un tractor la fiecare 13 hectare lucrate.
„Avem nevoie de investiții continue în utilaje performante, pentru a fi mai eficienți și mai productivi”, au continuat reprezentanții firmei.

Din datele agregate de angajații Utilben, un fermier utilizează un tractor, în medie, peste 10.000 de ore în România, în timp ce în Marea Britanie sau Germania, perioada maximă de operare este de 3.000-4.000 de ore.
Potrivit acelorași date ale companiei, media orelor de funcționare a unui tractor achiziționat este de 4.948 de ore, de unde rezultă că românii cumpără un tractor fiabil cu orele cu care nemții îl consideră prea uzat.
„Conform Institutului Național de Statistică, avem în România 199.284 de tractoare și 27.485 de combine agricole. Ca să atingem media europeană, ar trebui să avem aproximativ 600.000 de tractoare agricole”, spun cei de la Utilben, citând date oficiale. „Conform datelor furnizate de Eurostat și Insee, un fermier român care cultivă cereale câștigă aproximativ 700 de euro de pe un hectar, iar potrivit specialiștilor, aceasta este una dintre cauzele folosirii utilajelor extrem de vechi, iar foarte puține firme oferă clienților posibilități de finanțare”.
Care este modalitatea de achiziție preferată de fermierii români?

Conform acelorași date agregate de Utilben, modalitatea de achiziție pe care clienții români o preferă este directă (cu banii jos), urmată de achiziția în leasing direct – 67%, respectiv 23% leasing.
„Leasingul este o opțiune avantajoasă pentru fermieri, dar proporția de 23% a achizițiilor prin leasing este mică, în comparație cu țările occidentale sau cu SUA”, mărturisesc specialiștii. Ca urmare, mai spun aceștia, la noi în țară există un potențial de creștere, iar analiștii companiei consideră că achizițiile prin leasing vor fi următorul trend în acest sector.
„Deja numărul cererilor pentru achiziții în leasing au crescut destul de mult față de anii precedenți. În plus, achiziția unui utilaj agricol second hand achiziționat prin leasing poate fi o oportunitate excelenta pentru agricultorii mici și mijlocii din România”, sunt de părere angajații firmei.
Încotro se îndreaptă piața de tractoare?

În 2015, numărul tractoarelor din România era de 199.284 de unități, prețul mediu de achiziție al acestora ajungând chiar și la 40.441 de euro bucata, iar media cailor-putere depășea 160 CP.
În contrapartidă, pentru anul acesta, Utilben previzionează o creștere de aproximativ 10% față de anul de referință 2016.
„Această creștere se va datora în principal formelor diverse de finanțare, inclusiv a tractoarelor second-hand, plus achizițiilor prin fonduri europene. După un prim trimestru din 2017 deja încheiat, putem spune că solicitările pentru tractoare achiziționate prin finanțări bancare sau de la stat au crescut brusc, în comparație cu anii precedenți”, au punctat oficialii firmei.
Care este trendul previzionat pentru combine în anul 2017?
Pe de altă parte, numărul combinelor este și el în creștere, ajungând în anul 2015 la un efectiv de 33.779 de unități, prețul mediu al unei unități fiind de 124.000 de euro, potrivit datelor Utilben

Și pe acest palier, compania citată previzionează o creștere de aproximativ 6% a pieței combinelor din România.
„Începutul de an ne-a găsit surprinși de numărul cererilor de combine second hand atât prin finanțări, cât și prin fonduri europene”, recunosc reprezentanții firmei.
Acest studiu al pieței este realizat de către Utilben, unul dintre principalii importatori de utilaje noi și second-hand din România. Compania citată este specializată în importul de utilaje de calitate, închirieri și service multibrand pentru utilaje de construcții și utilaje agricole.
Rapița a fost o cultură-vedetă în 2016, datorită prețurilor mari pe care le-a avut în piață, anunță cei de la AgroGo într-o analiză transmisă presei printr-un comunicat, adăugând că, potrivit pieței bursiere, prețurile rapiței vor fi mai mici în 2017.
„Anul trecut, rapița a ajuns la prețuri-record pentru ultima perioadă, cotațiile de la bursa MATIF Paris – cea mai reprezentativă pentru regiune – depășind valoarea de 1.900 lei/tonă. Chiar dacă prețul primit în piața locală a fost unul puțin mai mic, după cum se poate vedea în graficul de mai jos, acesta a fost foarte bun, fiind mult mai mare față de prețul din sezoanele precedente”, afirmă cei de la AgroGo.

Potrivit spuselor analiștilor, acest lucru a făcut ca suprafața semănată cu rapiță în România, în acest sezon, să fie cea mai mare de după anul 2010, ajungând la peste 460.000 de hectare în 2017, față de 412.000 în 2016. Deși a trecut printr-o iarnă dificilă, în cele mai multe regiuni din țară, rapița a răzbit destul de bine - încă nu știm exact efectul valului de frig și al zăpezii din luna aprilie.
Dacă sezonul acesta producția va fi una decentă, tot ce mai așteaptă fermierii este un preț bun.
„Vor fi însă prețurile din acest sezon similare cu cele din sezonul trecut?”, se întreabă retoric analiștii.
Cotațiile futures (cu termene de livrare în viitor) de la bursa MATIF ne arată că, în prezent, rapița se tranzacționează în jurul valorii de 1.800 lei/tonă pentru livrarea în luna mai 2017.
„Dacă ne uităm însă la luna august – următoarea lună de livrare disponibilă la MATIF, după mai –, vedem că prețul este de doar 1.650 lei/tonă; vezi curba futures din graficul de mai jos. Când spun doar 1.650, nu mă refer la faptul că prețul este mic, neprofitabil, dimpotrivă. În mod normal, acest preț ar trebui să asigure, în continuare, o rată de profit bună pentru fermieri. Dacă prețul se menține însă la acest nivel, va fi simțitor mai mic față de sezonul trecut”, continuă specialiștii AgroGo.

Această scădere nu ar fi una anormală, dat fiind faptul că sezonul trecut a fost unul de vârf în materie de prețuri la rapiță, mai zic aceștia.
„Tot cotațiile futures ne arată că, și în sezonul următor (2017-2018), prețul rapiței este văzut de către traderi la un nivel mai mic față de cel din sezonul actual. Acest lucru poate avea diverse cauze, printre care ar putea fi suprafața cultivată mai mare, stocurile mari sau o nevoie mai mică în industrie”, se mai precizează în analiză.
„În concluzie, chiar dacă prețurile cu livrare în prezent sunt încă mari, cele pentru livrare în vara lui 2017 sunt ceva mai mici, la fel și cele din sezonul 2017-2018”, concluzionează analiștii AgroGo. „Rămâne de văzut cum vor evolua prețurile în luna mai. Este recomandat ca persoanele direct interesate de prețurile cerealelor să urmărească, în plus față de prețurile spot (din prezent), și cotațiile din viitor. Este bine știut faptul că prețurile futures se schimbă în fiecare zi. Nimeni nu poate garanta că prețul va rămâne la un anumit nivel, de aceea este bine să le verificăm regulat”.
AgroGo, platforma de tranzacționare online a cerealelor și inputurilor, oferă o alternativă simplificată a burselor de mărfuri și sprijină astfel fermierii români, prin încurajarea concurenței cumpărătorilor în piață. Mai mult, AgroGo este singura platformă din România pe care se pot tranzacționa cereale la disponibil sau la termen.
AgroGo a fost creat cu scopul de a reduce riscurile și a crește profitul fermierilor, al procesatorilor și chiar al traderilor. Platforma oferă informațiile necesare pentru luarea deciziilor în vânzarea și cumpărarea de cereale (prețuri la zi, analize, grafice, știri etc.) și permite tranzacționarea într-un mod organizat a produselor agricole. Prețurile cerealelor sunt obținute de la principalele burse internaționale (MATIF - Paris, CBOT/CME - Chicago ș.a.) și sunt completate de datele obținute de la Ministerul Agriculturii, portul Constanța, precum și de la traderii parteneri, platforma AgroGo prezentând cele mai multe surse de prețuri din țară actualizate periodic.
New Holland Agriculture stabilește un nou record mondial prin recoltarea unei cantități de 439.730 de tone de soia în numai 8 ore, cu Combina CR8.90, anunță compania printr-un comunicat de presă.
Performanța-record, care a avut loc în Bahia, Brazilia, a fost certificată de un arbitru independent al Rank Brasil. Acesta a certificat atingerea recordului mondial.
„Prin stabilirea acestui record de recoltare a peste 439 de tone de soia, Combina CR8.90 o ia pe urmele precursoarei sale CR10.90, deținătoarea unui record mondial la recoltat grâu în 2014,” afirmă Lars Sørensen, directorul departamentului Mașini de recoltat. „Combina CR8.90 a atins această performanță și datorită recoltei impresionante ce se remarcă printr-o producție de 4.886 kg/ha, cu mult peste media de 3.600 kg, considerată ca fiind pragul de producție în Brazilia. Recordul atins de cele două modele demonstrează capacitatea extraordinară și productivitatea seriei de combine CR”.
CR8.90, combina recordului la recoltarea de soia: 439.730 tone în 8 ore
Recordul a fost stabilit pe 5 aprilie 2017, la Ferma Panambi administrată de frații Mingori, în Bahia, Brazilia cu sprijinul dealerului Jaraguá Bahia, situat în apropierea orașului Luiz Eduardo Magalhães.
În ziua demonstrației, umiditatea solului a fost ridicată din cauza ploii de la ora 5:00 AM, care a fost absorbită de sol până la 20 mm, iar temperatura a fost cuprinsă între 25 și 28 de grade Celsius.
Recoltarea a început la ora 10:30 am și s-a terminat la 18:30 pm, când au fost recoltate apoximativ 90 ha. Media de recoltare a Combinei CR8.90 a fost de 54,97 tone/oră într-o recoltă de 4,88 tone/oră, cu o umiditate medie de 17%. Performanța-record a fost obținută cu un consum de 1,84 litri de combustibil per tona de soia recoltată.
Seria CR – o gamă de combine pentru recorduri
Combina CR8.90 a călcat pe urmele CR10.90, cea mai puternică și mai productivă combină din lume, consemnată în Cartea Recordurilor pentru recoltarea a 797.656 de tone de grâu în 8 ore, în anul 2014 – titlu pe care și-l păstrează și astăzi.
Combinele CR ating astfel de performanțe de recoltare datorită unor tehnologii specifice:
– Twin Rotor™, care a consacrat modelele New Holland, și motoarele puternice și eficiente dezvoltate de FPT.
– Sistemele de ghidare automată – precum IntelliSteer® – care permit operatorilor să recolteze non-stop și tehnologia cu rotor Twin Pitch Plus, care poate îmbunătăți condițiile de lucru pe soluri cu umiditate crescută cu până la 10%.
– Sistemul opțional Dynamic Feed Roll™ cu protecție integrată împotriva bolovanilor, care îmbunătățește capacitatea seriei CR cu până la 10%, reducând spargerea boabelor.
Vrei să înveţi mai multe despre CRISPR-Cas şi aplicaţiile sale în agricultură? DuPont Pioneer a lansat un website unic (CRISPRCas.pioneer.com), care demonstrează cum această tehnologie de ameliorare este o metodă efcientă prin care se pot îmbunătăţi plantele şi care ajută fermierii să producă alimente mai multe şi mai bune cu mai puţine resurse - evidenţiind principiile comerciale, cercetarea şi eforturile de colaborare din acest domeniu, anunță compania printr-un comunicat de presă.
„Recunoscând o descoperire revoluționară în biologie, dialogul public despre CRISPR-Cas este în creştere datorită aplicațiilor in domenii precum sănătatea oamenilor sau ameliorarea animalelor şi plantelor”, a declarat Neal Gutterson, vicepreşedinte pentru Cercetare&Dezvoltare, DuPont Pioneer. „DuPont Pioneer vrea să participe activ la acest dialog şi să realizeze cât mai accesibile informaţiile despre cercetările noastre şi despre dezvoltarea de produse cu CRISPR-Cas”.
Printre resursele de pe website, se numără cele video, tip webinar (conferință web interactivă), răspunsuri la întrebări frecvente, comunicate de presă, lucrări ştiinţifice şi un glosar de termeni legaţi de CRISPR-Cas. Va fi adăugat conţinut nou și va fi actualizat la intervale regulate.
„Toate tehnologiile au nevoie de acceptare socială pentru a fi puse în practică. Este responsabilitatea noastră să câştigăm încrederea consumatorilor prin implicare activă şi transparenţă în realizarea tuturor aşteptărilor pe care CRISPR-Cas le generează, legat de siguranţa şi de securitatea alimentară”,a declarant Gutterson.
Bazată pe un sistem întâlnit în natură, CRISPR-Cas poate să îmbunătăţească o plantă fără să introducă ADN de la o altă specie. Este o continuare a ceea ce au început să facă oamenii când au domesticit prima dată plantele – selectarea plantelor care prezentau caracteristici de interes, cum ar fi potențial de producţie mai mare, rezistenţă la boli, păstrare mai bună sau nutriţie îmbunătăţită. CRISPR-Cas este o „unealtă” care poate să ne ajute să ţinem pasul cu cererea în creștere pentru soluţii în agricultura sustenabilă.
Pioneer are o platformă bazată pe CRISPR-Cas, cu ajutorul căreia dezvoltă seminţe cu o rezistenţă sporită la mediul înconjurător, mai productivă şi sustenabilă. Pioneer a anunţat la începutul anului intenţia de a comercializa hibrizi de porumb ceroşi, ca un prim produs obţinut cu CRISPR-Cas, care sunt în stadiul de testare în câmp şi de revizuire conform reglementărilor. Tehnologia are aplicabilitate la toate culturile Pioneer de interes, precum porumb, soia, rapiță, grâu şi orez.
DuPont Pioneer este liderul mondial în dezvoltarea şi furnizarea de genetică avansată la plante, asigurând seminţe de înaltă calitate fermierilor din peste 90 de ţări. Pioneer asigură consultanță agricolă şi servicii care ajută fermierul să îşi mărească producţia, profitul şi să dezvolte sisteme agricole sustenabile pentru oamenii de pretutindeni.
DuPont (NYSE: DD) a adus pe piața mondială ştiinţă şi inginerie de calitate ridicată sub formă de produse inovatoare, materiale şi servicii încă din 1802. Compania crede că, prin colaborare cu clienţii, guvernele, ONG-urile şi liderii de opinie, poate contribui la găsirea de soluţii la provocările globale, precum securitatea şi siguranţa alimentară globale, micşorarea dependenţei de combustibili fosili, protejarea vieţii şi a mediului înconjurător.
La finalul acestei săptămâni, senatorul PSD Lucian Trufin, membru al Comisiei de Agricultură, va încheia sesiunile de informare și pregătire pentru fermierii botoșăneni în ceea ce privește prezentarea măsurilor pe care aceștia le pot accesa în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), întâlniri care s-au derulat în toate zonele județului timp de o lună, anunță politicianul prin intermediul unui comunicat de presă remis la redacție.
Ca urmare a tuturor acestor consultări publice la care au fost prezente atât autoritățile administrației publice din fiecare localitate, reprezentanți ai instituției cu responsabilități în acest domeniu la nivel județean și experți în accesarea proiectelor europene, precum și câteva sute de fermieri din fiecare regiune a județului Botoșani, politicianul a înaintat toate solicitările atât ministerului de resort, cât și colegilor mei din comisia pentru agricultură, astfel încât să nu mai existe blocaje la depunerea documentelor necesare pentru aprobarea finanțărilor.
„M-am consultat permanent atât cu fermierii din Botoșani, cât și cu cei din alte județe ale țării, pentru a aduna toate problemele cu care aceștia s-au confruntat până în prezent în ceea ce privește accesarea proiectelor europene din Programul Național de Dezvoltare Rurală. Am prezentat toate solicitările Ministerului Agriculturii și colegilor mei din Comisia pentru agricultură, astfel încât să nu mai avem blocaje la depunerea documentelor necesare aprobării finanțărilor. Legislația și procedurile birocratice nu pot fi eficientizate decât prin discuții permanente cu producătorii și cu fermierii din fiecare domeniu agricol”, a declarat Lucian Trufin în comunicatul de presă.
Fermierii și asociațiile agricole din județul Botoșani care vor să obțină finanțări prin PNDR au la dispoziție următoarele măsuri: instalarea tânărului fermier: 50.000 euro/proiect; dezvoltarea fermelor mici: 15.000 euro/proiect; activități în agricultură: 2.000.000 euro/proiect; activități non-agricole: 200.000 euro/proiect; servicii non-agricole: 50.000 euro/proiect; producție agricolă: 70.000 euro/proiect, iar prin programul start-up nation: 44.000 euro/proiect.
Programul întâlnirilor pentru ultima parte a lunii aprilie va fi următorul:
Vineri, 28 aprilie 2017, ora 11.00, în Vorona, la Sala Mare a Centrului Cultural „Mihai Eminescu”, pentru fermierii din: Vorona, Tudora, Cristești, Coșula, Corni, Vlădeni, Curtești, Bălușeni, Stăuceni, Unțeni, Răchiți, Frumușica, Copălău și Mihai Eminescu.
Duminică, 30 aprilie 2017, ora 11.00, în Hilișeu-Horia, la căminul cultural pentru fermierii din: Hilișeu-Horia, Cristinești, Ibănești, Pomârla, Dersca, Mihăileni, Lozna, Șendriceni, George Enescu, Broscăuți.
Duminică, 30 aprilie 2017, ora 13.30, la Primăria Văculești, în sala de ședințe pentru fermierii din: Văculești, Roma, Nicșeni, Leorda, Brăești, Vârfu Câmpului, Dimăcheni, Corlăteni, Vorniceni, Cordăreni și Cândești.
S-a dat startul primirii cererilor de sprijin pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, aferentă Măsurii 15 „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, SubMăsura 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvomediu” din cadrul PNDR 2014 – 2020, anunță Agenţia de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Potrivit unui comunicat de presă remis la redacție, APIA informează că prima sesiune de recepționare a documentației se va face în perioada 25 aprilie, ora 11:00 – 15 mai 2017, ora 16:00. Odată încheiată perioada de depunere menționată mai sus, cererile de sprijin pot suferi modificări din partea solicitanților până la data de 31 mai 2017, ora 16:00.
„Această Schemă de ajutor de stat care contribuie la prioritatea Uniunii Europene în materie de dezvoltare rurală, «Refacerea, conservarea și consolidarea ecosistemelor legate de agricultură și silvicultură», este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet www.apia.org.ro.”, se mai precizează în comunicat.
Depunerea Cererii de Sprijin se realizează pe suport de hârtie la Centrele Județene sau al Municipiului Bucureşti al APIA. Aceasta va fi însoţită de avizul Gărzii Forestiere și de documentele specificate în Ghidul solicitantului.
Solicitantul sprijinului financiar trebuie să îndeplinească condițiile de eligibilitate și criteriile specifice prevăzute în schema de ajutor de stat și detaliate în Ghidului Solicitantului.
Alocarea financiară pentru sesiunea 01/2017 este de 117.803.922 euro.
Selecția Cererilor de sprijin în cadrul sesiunii se efectuează conform prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare a contestațiilor aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.362/2016, publicat pe site-ul APIA.
Anunțarea rezultatelor selecției se va face prin notificarea beneficiarilor de către Centrele Județene APIA ca urmare a publicării pe site a Raportului de selecție preliminar aprobat de către directorul general al DGDR – AM PNDR.
Beneficiarii schemei de ajutor de stat „ Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite ” – submăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” vor putea aplica pentru schema de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor” – submăsura 15.1„Plăţi pentru angajamente de silvomediu” numai după executarea ultimei lucrări de întreţinere a plantaţiei.