„Stâne, Gusturi și Tradiții românești”, în curtea Ministerului Agriculturii - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Luni, 21 Noiembrie 2022 12:39

„Stâne, Gusturi și Tradiții românești”, în curtea Ministerului Agriculturii Recomandat

Scris de

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) împreună cu Asociația Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana” Arad, cu sprijinul altor forme asociative ale crescătorilor de ovine din România, organizează în perioada 25-27 noiembrie 2022, în curtea MADR, târgul „Stâne, Gusturi și Tradiții românești”. Astfel, MADR continuă campania de promovare a produselor agroalimentare românești și de creștere a accesului românilor la alimente de calitate obținute pe plan local, sub denumirea „Produs românesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!”

Fermierii din județele Alba, Arad, Botoșani, Brașov, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Neamț, Olt, Sibiu, Vâlcea refac unul dintre drumurile parcurse de ciobani cu sute de ani în urmă, pornind pe un traseu de sute de kilometri de-a lungul munților Carpați, poposind în mijlocul Bucureștiului, în curtea MADR, cu tolba plină de povești și bunătăți de la stână. Astfel se aduce în atenția bucureștenilor și nu numai farmecul uneia dintre cele mai vechi îndeletniciri ale poporului român, păstoritul.

Timp de trei zile, vizitatorii târgului „Stâne, Gusturi și Tradiții românești” au ocazia să experimenteze viața la stână, unde timpul pare că se oprește în loc, având toate ingredientele necesare, ca de pildă produse tradiționale pregătite ca la stână: bulz, pastramă, mici pe grătar, precum și muzica populară. Atracția târgului pare că va fi un ceaun în care se va prepara tocanul, mâncarea de bază a ciobanilor.

Așadar, iubitorii de tradiție, de viață petrecută în satul românesc, precum și de produse pregătite după rețete tradiționale vor descoperi viața bacilor și a băcițelor din plaiul mioritic și se vor putea delecta cu o varietate de produse din lapte și carne de oaie precum: caș proaspăt, urdă, telemea de oaie proaspătă sau maturată, brânză de burduf în membrană naturală, cașcaval, lapte bătut, smântână, telemea de capră sau pastramă de oaie proaspătă sau afumată, mezeluri, mici, tocan de oaie, sloi de oaie.

Asociația Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana” Arad este implicată în dezvoltarea sectorului zootehnic și derulează programul de ameliorare al rasei Țurcană. Totodată, a aderat la diverse forme asociative internaționale care au drept obiectiv stabilirea unor indicatori de performanță privind producția de lapte de ovine. Prin implicarea în campania inițiată de MADR, asociația și-a propus să contribuie la consolidarea lanțului scurt de aprovizionare, prin întâlnirea directă dintre producătorul de produse din specia ovină și caprină și consumator.

O parte dintre preparatele din carne și lapte sunt atestate ca produse tradiționale, iar cei interesați pot afla mai multe detalii despre acestea, dar și despre producători, accesând Registrul Național al Produselor Tradiționale pe site-ul www.madr.ro, precum și în aplicația CPAC, care poate fi descărcată pe telefonul mobil.

Bunătățile de la stână pot fi asezonate cu vinurile de la cramele Lucaci și de la Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Blaj, cu o tărie de la Trămuța sau, de ce nu, cu un pahar de suc de la Voinești.

Asociația Producătorilor de Telemea de Sibiu oferă vizitatorilor unul din cele zece produse românești recunoscute la nivel european, Telemeaua de Sibiu – Indicație Geografică Protejată.

Pe lângă produsele din lapte și carne de oaie sau capră, la târgul din curtea Ministerului Agriculturii vor fi legume și fructe aduse de producătorii din Olt, Dâmbovița și Vrancea. De asemenea, de la târg nu pot lipsi produsele de patiserie, precum Cozonacul Domnesc din Botoșani, cu renumitele poale în brâu sau alivenci, atestate tradițional de MADR.

Casa de Comerț Agroalimentar Unirea va fi prezentă cu stand, de unde vor putea fi achiziționate produse precum: gemuri, dulcețuri, conserve, fructe uscate, mere, legume și verdețuri aduse de producătorii români care au contracte de colaborare încheiate cu Casa Unirea.

Având în vedere sezonul rece, de la târg vă puteți procura articole de îmbrăcăminte obținute din pielicele de ovine.

targ stane

Atmosfera și voia bună vor fi întreținute de Ansamblul Nedeia, de solistul Robert Târnăveanu, de grupul de chitariști „Zâmbete și acorduri” din comuna Sadu, județul Sibiu, precum și de mulți alții. 

Târgul „Stâne, Gusturi și Tradiții românești” va fi deschis în perioada 25-27 noiembrie, între orele 9.00 - 19.00.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Citit 725 ori

newsletter rf

Publicitate

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

T7 S 300x250 PX

Banner Profesional agromedia RF 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista