Ca urmare a declanșării, pe teritoriul țării noastre, a epidemiei de pestă porcină, cu efectele fatale pe care le știm cu toții pentru efectivele de suine, creșterea porcilor a primit o lovitură serioasă. Cu toate acestea, sunt și dintre aceia care se arată optimiști în privința viitorului acestei îndeletniciri, cel puțin pentru cei care cresc rasele Mangalița și Bazna.

Creșterea animalelor începe să fie privită din ce în ce mai mult, de către cei care locuiesc în mediul rural, ca o afacere și nu ca o îndeletnicire gospodărească. Schimbările culturale au determinat modificarea comportamentului acestora, împărțindu-i în două categorii. Pe de o parte, pe unii îi determină să renunțe definitiv la a crește animale, preferând un regim de viață asemănător cu cel urban, achiziționându-și carnea de la producători sau comercianți, iar pe de altă parte, alții își intensifică preocuparea pentru animale încercând să-și redimensioneze veniturile prin creșterea intensivă a lor. La această schimbare contribuie și impunerea cu o mai mare strictețe a unor reguli sanitare pe care unii vor, alții nu, să și le asume. 

Despre rasele de porci Bazna și Mangalița se spune că ar fi niște rase autohtone, dar cu greu mai găsești pe cineva care să le crească. Cu o carcasă pe care întreprinderile de industrializare a cărnii o evită, cu o cantitate mai mare de grăsime, de care cei mai mulți se temeau că le-ar afecta sănătatea, aceste rase au ajuns mai mult o poveste. Acum sunt mulți care și-au schimbat opinia în legătură cu calitatea cărnii, pe care au început să o aprecieze mai mult. Dar carnea lor, fiind rară, este deja un lux, cu un preț corespunzător. De aici și revenirea lor în atenția crescătorilor, pentru care, dintr-odată, este o afacere bună. Optimismul este afișat de doamna Maria Dan, secretar general al Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna din România: „Este un trend ascendent de care ne bucurăm foarte mult și mai ales în ultimii doi ani. Simpli gospodari care până acum creșteau doar pentru consum propriu câte un animal și-au dat seama că e rentabil să ții aceste rase și au devenit fermieri, dintr-o gospodărie. E îmbucurător să vezi cum cresc de la o scroafă la zece sau chiar la o sută de scroafe de reproducție. Cine are 100 de scroafe e om bogat, în momentul de față”. 

Maria Dan, secretar general al Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna din România

O asociație cu o istorie scurtă

Asociația despre care vorbim, care a ajuns la 150 de membri în prezent, s-a înființat în 2015. „Aveam doar cinci membri la vremea respectivă, în 2016 s-au identificat mai mulți crescători, care au devenit ulterior membrii noștri. Numărul a crescut constant, de la cinci la câteva zeci de ferme, cel mai mult am explodat, ca număr, în 2018, când programul de susținere a Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna din România, acel program de minimis, a intrat în vigoare, iar prin Ministerul Agriculturii au fost identificate foarte multe ferme de care noi habar nu aveam, aproape toți devenind ulterior membri în asociație, iar astăzi putem spune că, după patru ani de program, ne-am stabilizat la 150 de crescători. Bineînțeles, unii pleacă, alții vin, dar un număr constant este de 150 și credem că vom mai crește”, ne spune tot Maria Dan.

Dimensiunea fermelor membrilor asociați este foarte variată: „Începând cu 10, 50 de animale, ajungând la sute de exemplare. Cei mai mari fermieri au în jur de 500-600 de capete, dar aici vorbim atât de matcă, adică scroafele și vierii de reproducție, cât și de tineret și purcei, care vin și pleacă din fermă. Ceea ce intră în Registrul genealogic este întotdeauna matca, adică scroafele de reproducție pentru care se și acordă subvenții de către statul român — pentru care mulțumim frumos și pe această cale —, dar și tineretul, care intră ulterior în registru, dacă se solicită acest lucru de către fermier”, detaliază doamna secretar general al asociației. De altfel, ei nu impun certificate zootehnice membrilor, doar cei care doresc să-și dezvolte fermele au nevoie de așa ceva. Pentru consumul propriu sau pentru a vinde direct către populație pot să o facă și fără certificat de origine.

Pandemia și pesta, fără prea mari efecte

Este interesant ce ne spune Maria Dan despre efectul pandemiei asupra crescătorilor de animale, care, după părerea sa, au reacționat pozitiv la o amenințare reală, precum cea a izolării din pandemie: „În pandemie românii, în calitate de consumatori, și-au dat seama că trebuie să se autogospodărească, să aibă un porc, să aibă găini pe lângă casă și să nu mai depindă doar de acea alimentară din colț sau de unde o fi. Așa că au început să-și lucreze pământul, să populeze cu animale și să nu aibă probleme de supraviețuire. Și pentru că în 2020 au fost oarecum nevoiți să facă treaba asta, după ce au consumat, au tăiat porcul de Mangalița sau de Bazna, și-au spus «vreau și anul viitor să mănânc un porc de Bazna», așa că au trecut la reproducție. Și trecând la reproducție, și-au dorit mai mult, și-au dorit să fie de rasă pură, așa că au venit în asociație”. După cum ne povestește în continuare doamna Dan, nici măcar pesta porcină nu i-a afectat prea mult: „Boala nu pătrunde în fermă, nici pe calea aerului și nici pe altă cale, o aduce omul. Să știți că în toate cazurile, într-un final, dacă investighezi bine, agentul cel mai vinovat a fost omul, acolo unde s-a întâmplat. Pentru că nu a avut grijă. Adică avem un filtru sanitar. Hai să trecem prin el, hai să ne schimbăm hainele, hai să ne schimbăm încălțămintea, hai să nu intrăm la porci oricum. Dacă avem clienți, clienții pot să stea și în afara gardului, nu trebuie să intre neapărat în fermă. Deci sunt niște măsuri atât de ușor de îndeplinit, încât doar dacă ești neglijent ți se întâmplă. Evident că dacă am venit de la vânătoare, de exemplu, și intru direct să hrănesc porcii, fără să trec prin filtrul sanitar, fără să mă spăl, că mă grăbesc, cu siguranță mâine ai boala în fermă. Trebuie să fii conștient că boala există și să te ferești. Exact cum ferești familia de boli, așa să te gândești la ferma ta. Pe toți cei care sunt membrii noștri, înainte de a se înscrie în asociație, i-am învățat cum să se ferească de această boală, prin planul de biosecuritate pe care fiecare și-l elaborează, îl duce la DSV și îl aprobă, și pe urmă îl și aplică, asta e o protecție extraordinară ca virusul să nu pătrundă în fermă. Pe urmă, ca să poți să faci reproducție în rasă pură, la fel, trebuie să fii bine disciplinat și să respecți acel Regulament pe care noi îl avem și îl punem în vedere la înscrierea fiecărui membru, așa încât putem spune despre pesta porcină, în al cincilea an de când vorbim despre această boală, că am avut doar cinci ferme afectate. Este infim numărul, față de 150 de membri permanenți. Deci numeri pe degetele de la o mână cazurile pe care le-am avut”.

Schimbările bruște creează probleme

Așadar, sunt reguli pe care dacă le respecți îți faci un bine ție însuți, dar sunt și reguli care te copleșesc, mai ales dacă te iau prin surprindere și nu ești obișnuit cu ele, și nici nu ai timp să te obișnuiești. Ca atunci când schimbi regulile în timpul jocului. Despre o astfel de legiferare ne-a vorbit Maria Dan: „Regulamentul european 544, care a venit în acest an ca o obligație a României, ne-a afectat, pentru că spune că doar fermele declarate conforme au voie să vândă animale vii. Și a venit peste noapte, adică nu ne-a dat un termen, de cinci-șase luni sau cât ar fi, ca să ne pregătim. Ca să fii declarat o fermă conformă, în afară de faptul că ai acel plan de bio-securitate, pe care ei îl verifică, trebuie să faci și o serie de analize la efectivul pe care-l ai. Oamenii nu știu și se sperie, pentru că vine ca o obligație: «Gata, de mâine nu mai vinzi animale». Nu poți să faci așa ceva! Când ai de vândut, un animal are un preț, ai un client pe moment, mâine s-ar putea să-l pierzi, crește animalul, normal că nu mai poți să-l dai la același preț, ți-ai pierdut clientul. Nu poți să faci așa ceva, să oprești vânzarea animalelor peste noapte. Asta ne afectează și în momentul de față. Ca să obții statutul de fermă conformă durează. Nimeni nu te declară peste noapte. Durează o lună-două, în funcție de condițiile pe care le ai, timp în care tu trebuie să vinzi. Nu poți să te oprești din activitate”.

Nu cred că regulamentul în sine și procesul de obținere a conformității îi deranjează pe fermieri, ci, mai degrabă, modul precipitat în care se impune, direct cu restricții. 

În ceea ce privește asociația, ea se străduiește să îi ajute pe fermieri pe cât poate, dar fără mare izbândă, pentru că pâinea și cuțitul sunt în mâna celor care doar promit, dar nu fac mare lucru. Iată ce ne spune Maria Dan: „Noi, ca Asociație, am obținut în 2020 publicarea în Monitorul oficial a Legii 118, care acordă bani pentru înființarea de noi adăposturi și pentru tot ce ai nevoie să dezvolți o fermă de Mangalița și Bazna. Este o lege foarte bună, dar n-a putut să fie aplicată până în momentul de față din lipsă de fonduri. Este o lege națională, nu s-au găsit bani până în momentul de față de niciun Guvern ca să se aplice această lege. Până acum. Pentru că la ultima ședință la care am participat acum două săptămâni, dl ministru Barbu ne-a promis solemn, în ședință, că începând cu anul 2024 vor fi bani pentru aplicarea acestei legi, adică cei 10 milioane de euro de care avem nevoie la nivel de România. Și dacă fermierii noștri vor depune proiect de finanțare, cel puțin 50% din banii de care trebuie să dispună vor fi asigurați de stat”. Așadar, din 2020 încoace, nu s-au găsit bani, se vor găsi în 2024. Oare de unde? A, stai, 2024 este anul în care se găsesc bani. Deși ar trebui să se știe că în aritmetica voturilor numărul contează. Oare numărul crescătorilor de Bazna și Mangalița este suficient să disloce banii? Grea întrebare. 

Despre pașii pe care ar trebui să-i parcurgă un fermier pentru a avea o fermă conformă ne-a vorbit Maria Dan, secretar general al Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna din România: „Trebuie să depună o cerere la DSV-ul de care aparține, cum că dorește să devină fermă conformă; medicul zonal – dacă vorbim despre o fermă de gospodărie a populației – întocmește un referat, la fața locului, despre condițiile pe care le are omul; duce acel referat la DSV și se formează o comisie. Acea comisie se deplasează la fața locului și, dacă sunt suficiente condițiile, îl declară conform. Dacă nu, i se pune în vedere că mai trebuie să investească, mai trebuie să modifice ceva în fermă… adică ți se spune ce ai de făcut. Există o listă de întrebări, cu DA și NU, la care trebuie să se răspundă. Ai îndeplinit o cerință sau nu? Dacă ai mai mulți de NU, bineînțeles că nu primești statutul de fermă conformă, adică stai pe loc și nu mai vinzi nimic. Cerințele cel mai greu de îndeplinit sunt legate de investiții. Adică trebuie să împrejmuiești un teren. Noi la rasele autohtone avem nevoie de spații destul de largi ca să se miște animalele. Nu e totuna că îngrădești 1.000 mp sau un hectar. Sunt anumite costuri. E nevoie de acel filtru sanitar – da, într-adevăr, poate fi și din metal, lemn, zidărie sau din ce are omul, dar sunt niște bani de care trebuie să dispui. Nu-i ai pe moment, trebuie să faci rost. Fiecare, cum poate. Dacă nu-i ai și nu poți să faci rost, te-ai oprit din activitate. Poți să sacrifici tot efectivul pe care-l ai și să-l consumi acasă. Și cerințele sunt aceleași și pentru cel care crește 300 de porci, și pentru cel care crește 50. Ele diferă de la o fermă la alta, pentru că sunt condiții diferite, nu toată lumea e la câmpie sau la deal. Dacă ai ferma mai aproape de pădure, de exemplu, normal că vei avea cerințe mai sporite. Sunt mistreți în zonă – trebuie să te protejezi mai mult, față de câmpie. Sau: ai teren mai mare, normal că ai nevoie de investiții mai mari”.

Reguli necesare

O altă lege care îi va afecta pe fermierii mici și foarte mici care nu au autorizații și cresc porcii după capul lor este Legea nr. 122 din 15 mai 2023, privind exploatațiile de creștere a porcinelor și combaterea pestei porcine africane în România, care se conformează directivei europene despre care am amintit deja și despre care Ioan Rășinar, vicepreședintele Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna din România, spune că va crea probleme pentru că nu sunt mulți cei care știu de restricțiile acestei legi, care îi oprește pe cei care nu au autorizație să vândă, indiferent dacă e viu, tăiat sau transformat în produse din carne.

Ioan Rășinar, vicepreședinte Asociația Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna

„O să vedeți de Crăciun că o să fie un pic de scandal. Că oamenii nu știu, abia știm noi, asociațiile, cei care mai studiem legea, dar ei încă n-au auzit toți. Când vede el că nu poate să-și vândă porcul sau purceii, că alții mai au scroafe de la bunicu’, sunt oameni încăpățânați și pe bună dreptate că zic: asta e scroafa de la tata și de la moșu’, n-o dau… aici va fi o problemă, am spus și la Guvern, când am fost, «aveți grijă că nu știu cum va fi»”. Dar reglementarea este necesară, oricât de nepopulară ar fi. Asta susține și fermierul Ioan Rășinar: „Ei trebuie să înțeleagă că fără o biosecuritate cât de mică, la poarta lui, acolo, să aibă o tăviță cu un burete cu o soluție de dezinfecție contra ppa, nu se poate. Trebuie să-și schimbe hainele când merge la fermă. Nu e greu să se autorizeze. Autoritățile, când am fost la București la ANSVSA-MADR, au fost foarte deschise, au zis: «Încercați să-i mobilizați, să le spuneți să țină minimul, să nu meargă la vânătoare, să știe». Încercăm să le dăm pliante cu ppa. Sunt care fac, dar alții spun: «La mine nu este (n.r., PPA)!». Probleme mari nu sunt. Pentru că la noi, la Mangalița și la Bazna, fiind la semideschis, problema mare e omul. Eu să știți că nu-i las să intre, eu am biosecuritate ca lumea, am filtru sanitar, am totul, dar nu intră”. Problema este că, deși omul este principalul vector de răspândire a pestei, nu este singurul. „Dacă apare în pădure sau la 5-10 km un porc mort sau merge unul și-l aruncă pe câmp și nu spune la medic, aici e problema, nu-l îngroapă, vine cioara și țarca, alea sunt carnivore, și luând în cioc un pic de carne infestată, trece peste ferma mea, o pierde în fermă și ești terminat. De aia trebuie să ai, cum e ferma mea mare, tunuri pe gaz. Eu am două-trei tunuri cu  care tot timpul sperii păsările, am sperietoare de ciori electrică, am două dezinfectoare, și electrice, și pe motorină. Deci trebuie un pic de preocupare și atunci putem să sperăm că n-or fi probleme”, ne explică Ioan Rășinar.

Ferma lui Ioan Rășinar este la Pâncota, județul Arad, unde crește în jur de 500 de porci din rasa Mangalița și Bazna, 100 de scroafe de Mangalița și 15 de Bazna. Porcii cresc în semilibertate pe o suprafață de cinci hectare, pe care o are îngrădită foarte bine. „Sunt îngrădite cu gard de fier-beton, cu fundație de beton și la jumătate de metru am gard electric pe dinafară, iar înăuntru încă un gard electric, la 1,70 m”. Mai ceva ca o închisoare, în care nici măcar infractorii n-ar putea pătrunde, chiar dacă de asta nu se teme crescătorul nostru, pentru că zice: „Infractorii, dacă ajung înăuntru, îi mănâncă porcii. Că n-are ce căuta un hoț înăuntru, că nu mai rămâne nimic din el. Ei se adună, ca mistreții. Dacă a intrat cineva străin înăuntru, noaptea sau cândva, toți sunt pe el.” 

Trebuie să spunem că nu trebuie să ai o fermă foarte mare pentru a respecta legile, oricât de restrictive ar fi. Trebuie să ai în primul rând înțelegerea că altfel nu se poate. Ioan Ciuban, din al cărui nume, dacă ai schimba o literă ai putea crede că e crescător de oi, are „aproximativ 14 exemplare de Bazna și Mangalița, ca mame, matcă, și avem și un vier pentru reproducție, și mai folosim materialul seminal de la domnul doctor Șerb, care este autorizat pentru material seminal, ca să putem să înmulțim efectivul și să respectăm arborele genealogic, să evităm consangvinizarea. Suntem înregistrați și beneficiem și de subvenții, avem dreptul să vindem plusul, produșii, deci ne-am conformat cerințelor legale”. Nu i se pare dificil să îndeplinească cerințele de conformitate impuse de lege. El avea încă dinainte de a se apuca să crească această rasă, activitate pe care o are de doar trei ani, o fermă pregătită, cu adăposturi, cu anexe: „Acum doar le-am perfecționat în amenajare. Chiar și acum, acestea sunt încă în construcție pentru a putea să le exploatez în condiții igienice maxim posibile, fără a crea un miros deranjant pentru cei din jurul meu. Ne-am asigurat că și confortul animalelor, și al nostru sunt prioritare”, precizează Ioan Ciuban.

Ioan Ciuban, fermier

Este foarte interesant faptul că a ridicat o problemă cu care se confruntă de obicei crescătorii de animale, respectiv mirosul care ar putea deranja vecinii. El spune că are o soluție la care s-a gândit și se străduiește să o pună în aplicare. „Am o idee pe care n-am preluat-o de undeva. La locul de adăpost, pe o platformă cu rampă în pantă intenționez să urc fecalele, gunoiul și să-l golesc într-o remorcă. Acum sunt în căutare să-mi cumpăr o remorcă etanșă, pentru ca atunci când remorca atinge capacitatea de încărcare să nu mai plouă în ea și, astfel, să nu se răspândească automat mirosul. Aceasta va pleca complet încărcată, fără a mai fi necesară manipularea ulterioară. Practic, la încărcare se răspândește acel miros care deranjează. Astfel, cu această investiție, pot să duc dejecțiile la platformă, unde avem un contract cu Primăria, în Macea, avem un contract cu platforma de gunoaie de acolo. În plus, gunoiul este benefic pentru îngrășarea terenului agricol.”

Industrializarea, o problemă majoră

Am amintit deja de câteva probleme cu care se confruntă crescătorii de astfel de porci, dar nu sunt singurele. O altă problemă este legată de sacrificarea lor, pentru că cele mai multe abatoare sunt calibrate pe rasele pe care le cresc cei mai mulți fermieri. „Dacă mergem la alt abator, nu vrea nimeni să taie, că Mangalița are altă carcasă și vă dați seama, are părul pe el, el se bălăcește toată ziua în noroi. Trebuie să-l duci – cine te primește pe tine să-l bage în depilator?, că-l înfundă de noroi. Trebuie spălați înainte, după aia băgați în depilator, apoi dat cu butelia”, zice Ioan Rășinar, vicepreședintele Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna, care s-a hotărât să încerce să facă un abator. El spune că singur s-ar descurca, dar pentru asociație ar fi util să aibă un abator specializat. „Eu am terminat Industria lemnului, liceul, și după aceea am făcut o pregătire în domeniul economic și comercial. Și mereu am fost gestionar, și acum sunt patron de restaurant și carmangerie. Deci am lucrat toată viața numai în comerț. Dacă știi să ai în mână comerțul, te descurci. Mie mi-e ușor. Eu cu 500 de capete m-aș descurca singur, n-aș avea nevoie de ajutor. Dar fiind și vicepreședinte la Asociație, am luat hotărârea să înființez un abator.  Eu momentan tai la Timișoara, la abatorul din Sântandrei, și de acolo livrez carcasă spre Câmpeni”. După cum spune, afacerea de la Câmpeni suferă, pentru că nu mai reușește să trimită suficienți porci, pentru că s-au mai lăsat câțiva colaboratori mai mici. „Avem o cooperare și un proiect de vreo 4-5 ani cu carmangeria din Câmpeni, unde avem și un membru, și cu un francez suntem acolo, și ei cumpără toată carcasa, cu cap, în afară de organe. De acolo ei o ambalează în vid și o livrează spre București, la restaurante. Deci eu aș avea nevoie cam de 40 de porci pe săptămână de Mangalița ca să livrez, și actualmente nu sunt, că micii fermieri care au avut 4, 5, 10 porci s-au lăsat cu pesta porcină și cu Legea 122 a porcului care a apărut, că poți să crești cât vrei, dar n-ai voie să vinzi decât dacă te autorizezi, și oamenii s-au lăsat”. Dar este optimist pentru că sunt alții care vor să se apuce de crescut aceste rase: „Spre bucuria mea și a Asociației, încep să vină românii care au plecat dincolo. Deci am vreo trei care vor să vină să-și înființeze fermă, în Bihor, în Hunedoara, în Arad. De exemplu, s-au interesat, am fost și am și văzut unde vor să-și facă, și vor să meargă pe 100 de scroafe.” 

Consangvinizarea și Registrul genealogic

O altă chestiune, pe care o remarca Ioan Ciuban, este cea a respectării arborelui genealogic, pentru a evita consangvinizarea. Pentru asta există Registrul genealogic, în care fermierii își înscriu animalele putând astfel să beneficieze și de programele de sprijin: „Fiecare animal este crotaliat și urmărit individual de când s-a născut până la sacrificare, și pentru programele de sprijin, atât la APIA, cât și la Direcția agricolă, același lucru trebuie urmărit și verificat, reproducția în rasă pură. Fără adeverințele și fără certificările noastre, ei nu pot beneficia de aceste programe”, spune doamna secretar general al asociației, Maria Dan.

După cum ne explică doctorul veterinar Flavius Ionel Șerb, președinte al Comisiei Tehnice Centrale (CTC), Registrul genealogic „este compus din două părți: partea principală, unde sunt toate animalele cu certificat de origine, acum se numește certificat zootehnic, și partea secundară a registrului, unde sunt scroafele care nu au certificat de origine, care nu au genealogie cunoscută. Aceste scroafe fiind montate sau însămânțate trei generații consecutiv, produșii din ele pot să ajungă să beneficieze de certificat zootehnic. La trecerea din secțiunea secundară în secțiunea principală, Asociația este chemată de crescător să-i facă o fișă de evaluare fenotipică animalului și de recunoaștere a trecerii”. Domnul Șerb ne vorbește mai pe larg despre importanța acestui registru: „Sunt fermieri care au animale cu origine, sunt și fără origine. La cele fără origine, ca să poată să beneficieze de origine, își fac trei generații consecutive de însămânțări artificiale sau monte naturale din vieri autorizați, iar produșii respectivi vor beneficia de certificat de origine. Astfel, pot să beneficieze de subvenție, să-și autorizeze ferma, să autorizeze scroafele, să autorizeze vierii. Îi ajută și la un preț mai mare la vânzare și e foarte important să cunoască genealogia, pentru că un crescător care iubește foarte mult această rasă vrea să cunoască cel puțin trei generații, ca să nu facă consangvinizare. E foarte important ca un animal să nu fie consangvin, să fie în rasă pură. Dacă nu sunt cunoscute genealogiile în spate nu se poate evita consangvinizarea”. Problema aceasta a consangvinizării este cu atât mai importantă cu cât numărul de animale nu este la fel de mare ca la alte rase sau la alte specii care se cresc în România. Domnul Flavius Șerb ne semnalează o problemă specifică: „Deoarece Asociația este la nivel național, sunt județe în care, de exemplu, acum nu mai sunt masculi autorizați reproducători, e foarte greu cu livrarea materialului seminal, mai ales pe perioada de vară, pe călduri, și de aceea vrem să înaintăm un program de înființare a întemeietorilor de rasă”.

Flavius Ionel Șerb, medic veterinar, președinte al Comisiei Tehnice Centrale (CTC)

Domnul doctor deține de șapte ani un centru de colectare material seminal de vier și se ocupă în exclusivitate de reproducția artificială a acestor rase și, bineînțeles, de selecția predominantă a rasei Bazna. Problema e că este singurul. „Fiind singurul centru la Curtici, în județul Arad, acopăr partea de vest a țării. Cu greu, în condiții de temperatură mare, pentru că materialul se păstrează la 16-18°, fac livrări și în țară, dar cu greu. Curierul ajunge greu, scroafa e în călduri maximum două zile, dacă a ajuns materialul a treia zi, a ajuns degeaba. Din câte știu, cei de la Institutul de la Turda vor să facă și ei un centru și să-și autorizeze vierii pentru așa ceva. Eu zic că ar fi cel mai bine, ideal, să existe un centru măcar în fiecare județ. Abia atunci ar fi bine.” Ar fi bine, dar, momentan, acesta e singurul, făcut de doctorul veterinar Flavius Ionel Șerb, pe cont propriu: „Am plecat ca hobby și am ajuns de la un vier la cinci de Bazna, trei de Mangalița, deci opt autorizați”. Este această situație o dovadă că afacerea încă se află în fazele de început. 

E ușor să crești acești porci?

Dificultatea prezentată mai sus nu se regăsește și în cazul consilierii de specialitate, care este extrem de utilă, dat fiind sistemul specific de creștere a acestor porcine, pentru că asociația o face cu ajutorul internetului. „Ne ajută foarte mult internetul, colaborarea noastră este aproape gratuită. Toată lumea are acces la internet, toată lumea are un telefon, are posibilitatea de a scana un document și să ni-l trimită. Nu percepem niciun fel de taxe. Noi primim pe cale electronică toate documentele, răspundem la telefoane și îi consiliem pe cale electronică. Nu impunem să vină cineva până la Arad pentru a rezolva o problemă, niciodată nu vom face asta”, ne lămurește Maria Dan, secretar general al Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna din România. 

Spuneam că sistemul de creștere a acestor porci este unul aparte, dar nu unul care să-i sperie pe cei care ar porni să facă acest lucru, pentru că nu este mai dificil să crești Bazna și Mangalița, comparativ cu alte rase. După unii, ar fi chiar mai ușor. Ioan Rășinar, vicepreședintele Asociației, cel care crește 500 de astfel de porci, zice că poate să facă asta doar el și un angajat: „Acești porci îi țin pe grupuri, purcei, tineret, la îngrășare, scroafe. E ușor, pentru doi oameni, cu mine, eu sunt al doilea… celălalt, un angajat permanent, și restul, când am nevoie. Trebuie să știi să te organizezi. Cum le dau mâncare? Le iau porumb, la unii macin, la alții nu, merg pe câmp la un grup de 50, pun mâncarea, vin cu un Unifron, iau un balot de lucernă mare, îl arunc la porci și am două-trei zile, și le bag apă doar. Și nu mai am treabă cu ei. La scroafele gestante e mai greu puțin, că trebuie să le schimbi apa zilnic, să le dai măcinat. În rest e ușor”.

Se pare că regula conform căreia trebuie să stai cu ochii pe animal pentru a verifica dacă se îmbolnăvește, dacă are un necaz, dacă are o durere, o problemă nu este chiar atât de strictă în acest caz: „La Mangalița și Bazna, în special la Mangalița, de când le am, niciun tratament nu le-am făcut. Eu le țin în semideschis, dimineața mă duc, când le dă mâncare, am ochiul format deja de zece ani, mă uit să văd care nu vine la mâncare, dacă este vreunul, și nu fac tratament, nu antibiotice, imediat îl duc la abator și-l tai. Iar scroafele gestante fată singure, nu te poți apropia de ele când fată. Le mai tai colții și le mai fac câte un fier, dar după trei săptămâni le scot afară la pământ și la iarbă. De aia e așa ușor. Trebuie urmărit puțin”.

Despre rezistența acestor animale ne vorbește și medicul veterinar Flavius Ionel Șerb: „Dacă sunt crescuți în semilibertate, problemele automat dispar de la sine. Nu au nevoie decât de două deparazitări anual și scroafele la fătare să fie separate, să nu fete la comun. În rest, nu au probleme. Dacă sunt lăsați în semilibertate, acolo își găsesc tot ce au nevoie ca să se dezvolte normal și să nu aibă probleme. Libertatea face foarte mult”.

În opinia domnului veterinar, nici nu e nevoie de foarte mulți specialiști. „E nevoie de specialiști pentru o castrare, pentru o intervenție la distocie, dar este foarte rar. Eu cresc Bazna în ultimii 8 ani cu un efectiv de 30 de scroafe și am avut o singură distocie cu două fătări la o scroafă.” 

Cu toate acestea, încă nu sunt mulți care să se ocupe de aceste rase, probabil că pe unii îi descurajează dificultatea de a le asigura semilibertatea, pentru că e nevoie de spațiu mare, ca să facă mișcare, pe alții îi sperie acele norme de biosecuritate, precum și evoluția pestei porcine africane. Probabil că în viitor din ce în ce mai mulți vor învinge aceste temeri, pentru că unele dintre inconveniente se vor putea atenua, iar avantajele s-ar putea intensifica. Vom trăi și vom vedea.