Schimbările climatice, accesul la finanțare, instabilitatea piețelor și presiunea tot mai mare a deciziilor europene asupra fermelor locale au fost subiectele discutate cu Mitică Dobrotă. Însă, cu fermierul din satul Neudorf – comuna Zăbrani, județul Arad, am vorbit și despre nou-înființata Uniune a Oierilor din al cărui Comitet Director face parte.

Mitică Dobrotă are o fermă mixtă, preponderent axată pe cultură mare, deși spune despre sine că se simte în largul lui mai ales când vorbește de zootehnie, în special despre oi, pentru că provine dintr-o familie de oieri. „Sunt prima generație de agricultori, eu provin dintr-o familie de zootehniști, de oieri, de ciobani de la Sibiu, am venit aici cu oile, în zona Banatului, cu părinții, încet-încet am trecut și pe cultură mare, din nevoia de furaje pentru animale, după aceea am mai cumpărat terenuri și așa am ajuns și agricultor. Acum am o fermă mixtă, am și animale, nu așa multe ca înainte. Când vorbim despre zootehnie și în special despre oi, sunt în largul meu. Aici simt că stăpânesc cel mai bine situația. În agricultură sunt un venetic, dacă pot spune asta, cu toate că-mi place foarte mult și agricultura, am îndrăgit-o, dar nu sunt atât de confortabil ca la oi.” El, ca probabil mulți alții, folosește termenii de agricultor și agricultură cu sensul de cultură mare, chiar dacă și zootehnia face parte din agricultură. Particularitățile sectoarelor agricole îi determină pe mulți să facă această demarcare, chiar dacă întrepătrunderea lor le clasează împreună.

Costuri mari și prețuri mici

Pentru mulți fermieri, ultimii ani au însemnat suprapunerea a mai multor crize. În primul rând chestiunea climatică, care s-a manifestat printr-o secetă prelungită, ce le-a afectat producțiile, apoi criza geopolitică care a determinat creșterea costurilor de producție și scăderea prețurilor la cereale, cu o consecință evidentă asupra profitului. „Toți muncim pentru bani. Vrem măcar să nu fim pe pierdere”, afirmă Mitică Dobrotă, rezumând o realitate resimțită de aproape toți cei implicați în agricultură. „Vedem atâtea firme mari care au intrat în insolvență, atâția traderi de cereale care la fel, sunt în incapacitate de plată, chiar parteneri cu care am colaborat și noi.” Iar când vorbim de costurile de producție nu ne referim doar la inputurile directe, ci și la investițiile consistente în utilaje, infrastructură și tehnologie, iar amortizarea acestora devine tot mai dificilă. „Venim după o vară foarte secetoasă, mai ales culturile de primăvară având mult de suferit, pe lângă seceta din ultimii trei ani a venit și o perioadă cu prețuri foarte mici, în care pur și simplu nu ne acoperim costurile de producție în primul rând. Pe lângă costurile de producție mai vin și amortizările, utilajele pe care le-am cumpărat și multe alte cheltuieli pe care le are o fermă.”

Irigațiile, investiția inevitabilă

Dacă în trecut vestul țării părea mai puțin vulnerabil la secetă, în ultimii ani aceasta a făcut ravagii și aici. Iată de ce necesitatea unor sisteme de irigații devine stringentă. Fermierul nostru recunoaște că până acum altele au fost prioritățile, mai ales că și-a construit ferma aproape de la zero. „În prima fază trebuie să ai teren, să ai utilaje cu care să lucrezi, după aceea să ai depozitare. Am investit într-o fermă. Acum zic eu că e momentul să investim și în irigații, dar vremurile nu sunt chiar cele mai propice. Trecem printr-o perioadă destul de tulbure a agriculturii românești.

Noi, ca observatori neimplicați, sperăm ca precipitațiile consistente din acest început de an agricol să nu le stopeze inițiativa de a investi în irigații pentru că deja i-a prins optimismul într-un an agricol de succes. „Sunt optimist de felul meu și sper să fie bine. Ne bucurăm în primul rând că Bunul Dumnezeu parcă ține cu noi mai mult în iarna asta, având multe precipitații, și azi noapte a plouat foarte mult și ne bucurăm de asta. Anul acesta am niște culturi de toamnă care arată foarte bine la ora actuală și sperăm să fie bine. În zona mea, unde lucrez terenul, avem un mare avantaj natural, pentru că terenurile majoritatea sunt pe malul Mureșului, sunt în discuții destul de avansate cu o firmă pentru a investi și în irigații”, ne zice Mitică Dobrotă, adăugând că va încerca să acceseze niște fonduri europene, deși până acum nu a făcut-o. „Utilajele pe care le-am luat în marea majoritate le-am luat pe leasing. De cele mai multe ori sunt deschis și oricine cred că este deschis la bani europeni, sunt foarte bine veniți, dar poate din cauza mea, pentru că n-am intrat într-o cooperativă, apoi eu am crescut destul de mult și într-un termen destul de scurt, având undeva aproape 1.000 de hectare pe firmă, la APIA, de cele mai multe ori m-am lovit de «prea mare»…, nu dau vina pe birocrație sau pe modul de distribuire a acestor fonduri, și poate am ales varianta mai grea, prin a cumpăra utilaje. Pot să spun că am utilaje foarte performante, și combine, și tractoare, și autopropulsate de ultimă generație, sunt deschis la digitalizare, funcționăm pe GPS, toate noile tendințe le-am aplicat în fermă, dar cu niște costuri mult mai mari pentru mine.”

Dincolo de regretul afirmat de a nu fi accesat fonduri europene trebuie să admirăm faptul că a reușit să construiască o fermă aproape complet tehnologizată prin eforturi proprii. Din fericire, ne permitem să glumim, vine din urmă noua generație. Fiul fermierului, student la agronomie, participă deja la alegerea investițiilor și își împinge tatăl spre accesarea fondurilor europene. „Pentru irigații, recent, am fost la discuții cu o firmă de consultanță, fiul meu vine din spate cu un apetit pentru investiții și pentru nou, este mult mai actualizat, este student în primul an la agronomie, am fost împreună la o firmă de consultanță, se dau acum bani și pentru energie, panouri solare, chiar cu finanțare sută la sută, am discutat despre asta, și pentru irigații parcă am vrea să facem pe bani europeni, încercăm, sper să și reușim.” Va încerca însă o investiție individuală nu prin asocierea la o organizație a utilizatorilor de apă. „Intenționez o investiție individuală, ca fermier. Localitatea mea e la începutul Câmpiei de Vest, sunt niște bariere naturale, în dreapta fiind Mureșul, în stânga Dealurile Lipovei, nu sunt așa de mulți fermieri, în localitatea mea majoritatea terenurilor o lucrez eu, deci mă gândesc la o investiție individuală și v-am spus, avem marele avantaj că avem apa.”

Nevoia unei singure voci în sectorul ovin

Deși administrează aproape o mie de hectare, Mitică Dobrotă se definește înainte de toate ca oier. Așa cum am spus, provine dintr-o familie de crescători de animale din zona Sibiului, ajungând la cultura mare din nevoia asigurării furajelor. „În cultura mare sunt, dacă vreți, un venetic. La oi mă simt cel mai confortabil”, spune fermierul. Și dacă în cazul producției de cereale nu a fost atras de asociere, fapt care l-a dat înapoi în dorința de a accesa fonduri europene, așa cum am vorbit mai sus, în ceea ce privește creșterea oilor are vechime în chestiunea asocierii. „Sunt de la începuturi în mediul asociativ în domeniul oilor, am înființat împreună cu colegi, cu prieteni de-ai mei, acum 20 de ani, când eram tinerel, o asociație, am fost destul de activ în mediul asociativ, am sprijinit și am ținut să fim toți o voce, dar din păcate Miorița e foarte actuală și acum, n-a fost doar o poveste, o baladă, probabil și atunci din realitate a fost transpusă în versuri”, ne lasă de înțeles Mitică Dobrotă de ce nu au funcționat până acum asociațiile. Iată de ce nu a stat pe gânduri și a aderat la inițiativa de a forma o uniune care să înglobeze, atât alte asociații, cât și crescători individuali.

Organizația profesională din al cărei Comitet Director face parte se intitulează Uniunea Oierilor din România și este o structură profesională constituită la Poiana Sibiului, cu obiectivul declarat de a reuni crescătorii de ovine într-o formulă de reprezentare comună. Locul ales, Poiana Sibiului, are o conotație istorică pentru asociație, iar pentru el, personal, una sentimentală. „Uniunea Oierilor și numele asociației a fost de a reînvia o uniune a oierilor care s-a înființat în Poiana Sibiului, în comuna mea natală, acum 90 de ani, în 1935. Avem acolo o istorie frumoasă despre bunicii și străbunicii noștri care au făcut atunci, chiar acum 100 de ani s-au întâlnit prima dată cu alt nume, și în 1945 au înființat Uniunea oierilor din România într-un congres la Sibiu unde au fost 2000 de participanți veniți din toată țara. Noi acum, împreună cu mai mulți colegi din țară, am hotărât să reînființăm această uniune a oierilor, care este pentru toți ciobanii – să zic pe direct ce suntem noi, și suntem mândri de cuvântul acesta de ciobani – s-o înființăm ca o reînnodare a trecutului, cu un sediu și onorific în Poiana Sibiului, este și în centrul țării deci mai la îndemână pentru toți.” Uniunea este un fel de federație dar care este constituită ca asociație tocmai pentru a permite intrarea și a fermierilor neasociați. „Nu o putem numi federație, fiindcă din punct de vedere juridic într-o federație nu poate să fie un membru persoană fizică. Sunt oierii destul de orgolioși, ca în toate domeniile probabil, și sunt unii care nu vor să intre în nicio asociație. Fiindcă unele asociații i‑au dezamăgit, și ei vor să intre pe persoană fizică, doar cu efectivul lor de oi, fără să facă parte dintr-o asociație. Atunci, dacă noi făceam o federație, aceste persoane care nu doresc să intre în alte asociații, nu puteau să intre în această uniune. Asociație până la urmă, că e pe legea asociațiilor.”

În prezent sectorul ovin românesc este reprezentat de federațiile ROMOVIS și PRO OVIS, precum și de mai multe structuri asociative implicate în gestionarea registrelor genealogice, în funcție de rasă, la care se adaugă foarte multe asociații locale și regionale, ceea ce duce la o fragmentare destul de mare, fapt care face ca potențialul de negociere unitară a crescătorilor să fie redus. Fondatorii Uniunii Oierilor din România pretind că încearcă reunirea acestor interese divergente și că nu intenționează să le concureze. „Suntem la început, suntem optimiști, vrem să nu mai repetăm greșelile care s-au făcut în celelalte asociații. Uniunea aceasta nu este împotriva celorlalte asociații, ba dimpotrivă, vrem să fim toți o voce în România, în sprijinul oierilor de peste tot. Îi așteptăm pe toți colegii noștri. I-am dat drumul. La București, în prima fază, la Indagra, au fost reprezentanți a aproximativ 60 de forme asociative, unii au spus pas, poate vor să vadă ce se întâmplă. Acum suntem 24, ca membri fondatori. Au fost și sărbătorile, mulți și-au manifestat dorința ca după ce ies actele să intre și ei în Uniune. Prima dată trebuie să demonstrăm că suntem la nivelul așteptărilor lor. Și eu sunt foarte optimist.”

Mitică Dobrotă a ținut să precizeze că nu are intenția de a lua registrele de la asociațiile care le dețin, el însuși făcând parte dintr-o asociație care are un registru. „Registrul trebuie să fie în paralel și în colaborare cu Uniunea. Așa văd eu, asta urmează să decidem, dar nu se poate să fie un singur registru la nivel național. Sunt atâtea probleme pe care le avem legate de export, de vânzări animale, de pășunat, probleme cu ITM-ul, probleme cu exportul în Europa, care este închisă, pesta rumegătoarelor mici, se dau bani pentru cumpărat de tineret ovin. Trebuie cineva să ne reprezinte acolo într-un mod cât mai bun și să negocieze. Să fim prezenți în legislativ, de a fi consultați. Pornind de la început, rolul nostru nu este de a ne certa pe internet, de a «înjura» – între ghilimele – autoritățile, noi vrem să avem alt mod de abordare: de a negocia într-un mod cât mai transparent și actualizat pentru vremurile astea. Nu de a ne face dreptate «cu bâta», cum e vorba în sectorul nostru. Nu exclud neapărat o formă de protest. Dar pentru a avea o forță în a protesta, când este nevoie, deși e ultima variantă «a protesta», trebuie să fim uniți, să fim toți o voce. Acum nu avem nicio șansă, fiindcă suntem divizați. Tocmai acesta este rolul Uniunii, am vrea să ne adunăm toți, fără orgolii, să lăsăm trecutul în spate și să nu ne mai aducem aminte de vechile neînțelegeri”, explică fermierul cum vede rolul noii asociații și adaugă și pe acela de informator al sectorului, pentru că el simte lipsa informațiilor. „Acesta este principalul rol al Uniunii Oierilor din România, spre a fi o voce și a fi informați și pregătiți pentru ce ne rezervă viitorul. Nu ai cum să fii informat dacă stai în fermă. Chiar dacă-ți faci foarte bine treaba, te trezești cu fel și fel de legi de care nici n-ai auzit. Sunt foarte multe provocări, războiul din Ucraina, Mercosur-ul, noi luăm informația doar de pe surse care de cele mai multe ori nu sunt corecte sau conforme cu realitatea și nu avem nicio pârghie, fiindcă eu, Dobrotă Mitică, dacă mă duc la minister n-o să fiu băgat în seamă, indiferent cât de mare fermier aș fi. Într-o formă asociativă, acum reprezentăm aproape 800.000 de oi, până la urmă aici sunt atuurile noastre. Eu zic că e foarte bine pentru început. Și în momentul când o delegație de-a noastră merge la Minister și ai în spate un număr de fermieri, reprezinți un număr de animale și de județe, eu zic că n-avem cum să nu fim luați în seamă și nu avem cum să nu putem negocia în mod favorabil pentru noi.”

Putem spune că așa cum evoluează de atâția zeci de ani fenomenul asociativ de pe la noi, Mitică Dobrotă este un optimist. De altfel, asta a spus de-a lungul dialogului nostru de nenumărate ori. Dar nu-l putem suspecta de un exces în această privință, pentru că este conștient de faptul că este greu. Este optimist pentru că începutul ăsta de an a adus vești bune, o ameliorare a vremii, prețuri mai bune la animale, piețe noi deschise, dar știe că sunt și mulți care nu privesc la fel. „Sperăm să fie un an bun și în zootehnie. În zootehnie putem spune acum că avem niște prețuri foarte bune, sunt prețuri bune la miei, a venit și Algeria, se deschid și alte piețe pe lângă UE, asta e foarte bine, în agricultură, să luăm partea plină a paharului, există apă, culturile arată bine, sperăm să avem un an bun. Sper ca la următoarea întâlnire să fiu și mai optimist sau să fie vremuri mai bune pentru că în jurul nostru e foarte mult negativism.  Chiar dacă nu sunt vremurile cele mai bune și nu auzim cele mai bune vești, rămânem optimiști, că de aia am investit în agricultură. Îți trebuie o doză de optimism să investești în agricultură.” Pentru mulți fermieri români, această combinație de realism și speranță rămâne poate cea mai importantă resursă într-o agricultură aflată permanent între risc și adaptare.

Articol de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU