Peste 10.000 de fermieri și peste 3.500 de utilaje agricole au manifestat pașnic în multe județe din țară (Arad, Argeș, Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța, Cavasna, Cluj, Galați, Iași, Mureș, Olt, Satu Mare, Suceava, Timiș, Tulcea, Vrancea și București) la protestul pentru demnitate și respect desfășurat vineri, 7 aprilie 2023, cel mai mare protest al agricultorilor în cei peste 30 de ani de democrație. Mesajul transmis autorităților române, cât și celor de la Bruxelles, a fost hotărât: „fermierii români sunt aici, au probleme reale și au nevoie să fie ajutați și sprijiniți”.
Protestul fermierilor români a avut rolul de a livra un mesaj colectiv, imperativ despre faptul că deciziile naționale și europene actuale trebuie adaptate, urgent, prin măsuri concrete și că nu mai pot fi ignorați. „Apreciem implicarea deosebită a fermierilor neafiliați și considerăm alăturarea lor la protestul pentru demnitate și respect ca un pas important pentru consolidarea unui sector agricol puternic”, transmite Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC).
Din AAC fac parte Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România – FAPPR; Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania – LAPAR; Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Federația Națională PRO AGRO.
Menționăm că, AAC însemană o suprafață totală de peste trei milioane de hectare, la care se adaugă 1,7 milioane ha echivalentul UVM aferent zootehniei, acoperind un procent de peste 56,5 % din numărul de angajați din sector, pe întreg teritoriul României, și a celor care activează în industria alimentară și cumulează o cifră de afaceri de 35%, respectiv un număr de angajați de peste 20% din totalul sectorului alimentar românesc.
„Suma de 10 milioane de euro alocată României pentru atenuarea pierderilor este insignifiantă, lucru recunoscut public de însăși președinta Comisiei Europene. Aceste fonduri pot cel mult, a fi redirecționate pentru refacerea, măcar parțială, a infrastructurii rutiere avariate în urma tranzitului intensiv al mărfilor ucrainiene. Impactul resimțit de fermierii din România este greu de estimat astăzi pentru că întreaga economie a produselor agricole și agroalimentare a fost direct și grav afectată. În anul de recoltă 2023 majoritatea producătorilor agricoli vor fi puși în situația de a-și închide fermele din cauza costurilor mari de înființare a culturilor agricole, iar perspectiva unor prețuri de vânzare mici, sub costuri, chiar în condițiile unor producții bune nu vor aduce salvarea fermierilor”, arată Alianța pentru Agricultură și Cooperare.
Ca măsură de salvgardare a activităților fermierilor și a sectorului agroalimentar AAC solicită președintelui țării, primului ministru, ministrului Agriculturii și întregii clase politice să reprezinte interesele României cu mai mare fermitate și să întreprindă toate demersurile legale și diplomatice care se impun pentru interzicerea tranzitului și importurilor de produse agricole de proveniență Ucraina în perioada 15 iunie 2023 - 15 martie 2024. Piața agricolă a fost deja puternic distorsionată în defavoarea fermierilor din România.
„Comunicarea Alianței cu autoritățile europene va continua intens, atât prin intermediul Copa-Cogeca, dar și prin mesaje către eurodeputații români. Vom transmite notificări către presa europenă și vom exercita presiuni constante pentru ca situația fermierilor din România să fie remediată în regim de urgență. Pe plan național, în perioada următoare membrii noștri vor adopta o poziție de expectativă, cu niciun fel de îngăduință față de vreo viitoare lipsă de reacție a autorităților, iar în cazul în care nu se materializează interzicerea tranzitului și importurilor de produse agricole de proveniență Ucraina pentru perioada 15 iunie 2023 - 15 martie 2024, pe 7 iunie 2023 va începe un protest național mult mai amplu decât cel din 7 aprilie 2023, care se va încheia doar după ce se va implementa solicitarea precizată anterior”, informează Alianța pentru Agricultură și Cooperare.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html