Scutirea de la plata impozitului pentru clădiri şi terenuri, în atenția membrilor cooperativelor agricole - REVISTA FERMIERULUI
Marți, 14 Decembrie 2021 11:24

Scutirea de la plata impozitului pentru clădiri şi terenuri, în atenția membrilor cooperativelor agricole Recomandat

Scris de

Ca urmare a intrării în vigoare a Ordinului 190/2021, care stabilește criteriile și modalitățile potrivit cărora membrii cooperatori și cooperativele agricole beneficiază de anumite facilități fiscale, Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV vine în sprijinul fermierilor cu un nou ghid pentru accesarea facilităților fiscale pentru cooperative și membrii acestora. Acestea sunt prevăzute la art. 76 din Legea cooperației agricole nr. 566/2004, modificată prin Legea nr. 21/2019 și Legea 265/2020.

Un mic pas pentru stimularea investițiilor colective prin intermediul cooperativelor agricole este scutirea acestora de la plata impozitului pentru clădirile şi terenurile aflate în patrimoniu utilizate pentru prestarea de servicii către membrii cooperatori.

În fiecare an, în perioada 1 ianuarie – 31 martie, cooperativele agricole care îndeplinesc condițiile trebuie să depună la primăriile pe raza cărora dețin clădiri și terenuri în patrimoniu următoarele:

  • lista membrilor cooperatori înscriși în cooperativa agricolă;

  • declarația pe propria răspundere întocmită de către cooperativa agricolă din care să reiasă denumirea și valoarea activităților de prestări servicii efectuate de cooperativa agricolă către membrii cooperatori;

  • lista clădirilor și terenurilor aflate în patrimoniu utilizate pentru prestarea de servicii către membrii cooperatori pentru care solicită scutirea.

Pentru că în această perioadă se lucrează la bugetele primăriilor, UNCSV recomandă ca atât membrii, cât și cooperativele agricole să verifice dacă îndeplinesc criteriile pentru accesarea facilităților fiscale și să informeze UAT-urile că intenționeză să solicite acordarea acestora pentru bunurile deținute, astfel încât sumele respective să nu fie cuprinse în bugetul aferent anului 2022. UNCSV vă poate îndruma pașii pentru accesarea facilităților fiscale prevăzute pentru cooperative și membri (ghidul poate fi consultat aici: https://www.uncsv.ro/images/cooperative-agricole/UNCSV-_GHID_ACCESARE_FACILITATI_FISCALE_COOPERATIVE_SI_MEMBRI_COOPERATORI_-_14.12.2021.pdf). „Ne bucurăm că autoritățile au înțeles necesitatea consolidării cooperativelor agricole și realizării de investiții colective care să aducă valoare adăugată producției primare a membrilor cooperatori, implicit sectorului agroalimentar autohton și echilibrarea balanței comerciale cu produse agroalimentare a României”, conchide Florentin Bercu, director executiv UNCSV.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html  

Citit 1584 ori

newsletter rf

Publicitate

banner bkt

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Bizon Profesional Agromedia 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista