(Prezentul material se dorește un pamflet inspirat din fapte și documente reale.)

Pe înseratul zilei de 30 decembrie al anului trecut prea devreme, la sfârșitul unei zile de iarnă ,,primăvăratică”, o umbră mică cu părul dalb urca grăbită, dând semne de oboseală energetică, treptele tocite ale catedralei agriculturii românești, părând a avea în mână un opaiț cu seu de oaie care degaja o mică lumină tremurândă care îi arăta calea către o destinație necunoscută în timp și spațiu.

Cu greu reușise umbra să ajungă într-un final în fața ușii de lemn masiv a biroului ministerial, unde cu un ultim efort apăsă clanța, consumând ultimele zvâcniri de energie, iar ușa se deschise larg și izbăvitor, permițând acestuia să își lase trupul ostenit de efortul zilnic de a purta cizmele meșterului Manole în căutarea canalelor cu apă ale gradinei Semiramidei administrate în zilele noastre de către ANIF și să cadă în jilțul întâiului-stătător al făuritorilor de hrană din biroul mare și rece, scăldat în lumina ultimelor jerbe ale asfințitului timpuriu de iarnă.

Pe orologiul tocit de patina timpului de pe peretele biroului, orele arătau 17.30 trecute fix, iar actualul ministru al agriculturii cu încărcare fotovoltaică la minte și la trup, adică mai ceva decât zeul RA din mitologia egipteană, el fiind umbra sprintenă care bântuia holurile întunecate ale ministerului și care apoi sta așezat în jilț cu mâna conectată la priză, pentru a simți cum se încarcă la energiile regenerabile ale gliei strămoșești, obținută din eolienele și parcurile fotovoltaice înființate pe terenurile arabile mănoase ale țării, s-a gândit că este timpul unui bilanț anual între el și marile legiuni ale făuritorilor de hrană din spațiul danubiano-pontic.

La un semn precum cel trimis de Dumnezeu lui Moise de a urca pe Muntele Tabor pentru a primi tăblițele cu legi, așa ministrul nostru a dictat cu ultimele eforturi către ,,evangheliștii de serviciu” întruchipați în spiritul secretarilor de stat și directorilor de direcții, darea de seamă anuală prin care se zugrăvea lupta acestuia cu hidra bruxelleză pentru a aproba PNS-ul și cu seceta malefică care a pârjolit mare parte din țară.

Și povestea zicea așa, am făcut tot ce trebuie, adică ce am vrut eu și nu ce ar fi trebuit sau ați fi vrut voi, că nu-i așa ce contează, dacă eu am legătură directă cu energia Universului. De multe ori în weekend și sărbători, uneori și noaptea, am reușit unele fapte fără rezultate, la care voi luați aminte.

În primul rând, fermierii afectați de secetă și greutăți trebuie să mulțumească din inimă și cu smerenie ministrului cu încărcare fotovoltaică, că le-a permis să recolteze măcar cocenii de porumb și paiele de grâu fără a fi penalizați la subvenție, asta fiindcă oricum producție nu aveau cum să obțină din cauza secetei care a uscat mari suprafețe ale țării.

Să nu se uite astfel că actualul ministru a dat dovadă de milă creștină și nu a lăsat demonii apucăturilor moșierești să se manifeste și să ia șapte piei de pe biata mârțoagă numită fermierul român. Asta, chiar dacă matematica ministerială învățată se pare la fără știință, arată în cazul despăgubirilor de secetă că 50% din 1.500 lei/ha reprezintă în final doar 375 de lei, după un mod de calcul doar de domnia sa înțeles, de s-a ajuns la situația hilară și jenantă unde președintele Comisiei de agricultură de la Camera Deputaților pentru a se depăși momentul penibil și din dorința partidului de a-l scoate din încurcătură pe ministru, a ajuns să promită că dacă se acceptă cu eroare propunerea, o va remedia după Sărbători, de parcă aritmetica se schimba odată cu intrarea în noul an chinezesc al Iepurelui de apă.

Dar ce nu a reușit politicul au reușit unele organizații asociative sau inițiative de grup private ale fermierilor, care au pus ele batista pe țambal în urma unor dansuri de culise care vor aduce niște poate nesperate avantaje viitoare, dar vom mai vorbi despre asta.

Revenind la mesajul solemn de aproape Anul Nou al ministrului, care ziua se încarcă și noaptea funcționează, emoția de recunoștință trebuie să răzbată din pieptul tuturor slujitorilor pământului, fiindcă nu-i așa, mărinimia ministerială le-a permis să încaseze și în acest an ca și în anii trecuți  (dar să nu ne audă cei mulți) 70% din subvenții, ca și cum cu toții ar trebui să mulțumim bancomatului că ne dă banii de salarii când introducem cardul.

Aceeași emoție trebuie să o aibă ,,mojicul” de fermier român, fiindcă nu a fost obligat să țină animalele până ajungeau piele și os din cauza perioadei de retenție și astfel actualul cavaler aciuat pentru moment în catedrala agriculturii românești, s-a dus și s-a luptat cu dragonii malefici bruxellezi, unde pe lângă acest cap, a reușit să le taie și pe cele legate de aprobarea unui PNS mult prea fără viziune (acum și Dumnezeu de unde nu este nici nu prea poate cârpi), dar și un program pentru acvacultura și pescuit unde se speră fără speranță, că vom rămâne măcar la stadiul de ,,țară subdezvoltată” în acest sector, cu rezultate chiar mai proaste decât ale țărilor fără ieșire la mare, dar nu este așa, lozinca ,,nicio masă fără pește” te condamnă automat la statutul de urmaș al securist-comuniștilor de tristă amintire.

Nu trebuie să uităm că semnătura ministerială doar se zice că a contribuit la derularea programelor Agro IMM Invest, dar respectând adevărul istoric, la venirea ministrului Daea pe jilț, programele erau de mult în curs de derulare, dar nu-i așa cum să nu își aroge și domnia sa participarea la băgatul degetului mijlociu în borcanul cu miere.

În plus, să nu uităm o altă inițiativă stelară a ministrului agriculturii care v-a îngropa (operațiune în curs) circa 800 de fermieri care au făcut greșeala de a lua de trei ori subvenția și care o vor returna cu dobânzi de cca 10% pe an, asta dacă inflația se va domoli, dar greu de crezut că se va întâmpla acest lucru cu măsuri luate de specialiști precum cei de la agricultură.

Din toată sărăcia noastră ca națiune europeană, trebuie ridicat un ansamblu statuar măcar de nivelul unei troițe care să glorifice reușita asumată de ministru și, se zice, realizată de conducerea ANIF, care a reușit în mod miraculos performanța de a cheltui niște bani, lucru care jignește profund orice soție care se respectă și care ar avea sarcina să cheltuie banii dacă în mod accidental ar pune mâna pe cardul soțului.

Dar cheltuirea banilor de către ANIF nu reprezintă nimic pe lângă enunțul gândirii profunde a ministrului agriculturii din această micuță și gingașă țară europeană, unde se afirmă că un program de reparații al sistemului de irigații ar fi un program strategic sau, altfel spus, dacă reparați o mașină de tocat carnea de porc și făcut cârnați înseamnă că ați realizat o strategie a industrie alimentare care va promova națiunea noastră pe cele mai înalte culmi ale capitalismului mondial.

Totuși trebuie să admirăm aplecarea ministrului nostru, nu-i așa, către cultura românească și unde Caragiale ocupă un rol foarte important, inspirându-l pe acesta la modul de a număra obiectivele precum drapelele la alegeri, adică trimiterea PNS pentru aprobare, urmat de aprobarea acestuia la Bruxelles, de implementarea cadrului legal și, nu în ultimul rând, organizarea unei caravane de promovare a acestuia prin ținuturile geto-dacice de la nord de Dunăre, reprezintă, nu-i așa, patru obiective și nu unul singur în evaluarea ministerială. Dar cine suntem noi să nu fim de acord?

Nu putem uita de inițiativele neprețuite de a arunca cu banii pe programe fără rezultate, cum ar fi „Tomata”, unde finanțăm roșiile din spații protejate, dar cresc importurile de suc de tomate, fiindcă sunt tot roșii, dar destinația și spațiul de producție sunt diferite. Dar cine să se aplece asupra cifrelor și, din păcate, cine să le și înțeleagă.

Ar mai fi multe de spus, iar poate fermierii ar fi fost interesați să le explice ministrul lor atotștiutor de ce Spania sau Danemarca, țări care importă porumb la nivel de milioane de tone, reușesc să producă de 3-5 ori mai mulți porci decât noi, iar ministrul nostru cu ai săi adjuncți nu este capabil să găsească în două mandate soluții măcar pentru limitarea pestei porcine. Acum nu mai depinde de domnia sa, acum nu mai știe drumul către biroul primului ministru?

Dar oare putem să explicăm celor mulți din agricultură, și nu numai, de ce suntem incapabili ca țară să gândim o strategie prin care să producem carne de vită sau lapte și produse lactate măcar la nivelul Poloniei, iar aici să stimulăm atât creșterea, cât și procesarea aferentă? Este drept că printre primele lucruri care ar trebui făcute ar fi fost să se umble la respectarea dreptului de proprietate, astfel încât legea să se aplice și să nu existe situația că noaptea te culci proprietar de animale și ziua ești șomer agricol, dispărând obiectul muncii. Apoi ar trebui să reglementăm modul de folosire a pășunilor alpine (dar și la șes sunt probleme cu izlazurile), astfel încât nu încasarea subvențiilor fără animale să fie principalul obiectiv, promovat inclusiv prin noul PNS.

Ne lăudăm că am dat ,,mici ajutoare” de cârpeală în valoare de 500.000 de euro fiecare, pentru prieteni vechi din morărit și panificație, asta în loc să gândim un proiect de ajutoare de stat pentru înființarea de mari investiții (fabrici cu valori de peste 10 milioane de euro) și unde să rezolvăm cu adevărat probleme strategice pentru agricultura românească.

Poate aici am fi putut să ne gândim să facem o procesare pentru produsele ecologice sau să stimulăm apariția unor depozite de frig pentru legume și fructe, sau poate să dezvoltăm capacități de abatorizare pentru oi și bovine, toate, private, asta în loc să pompăm banii în cadrul unui proiect menit de a asigura funcții pentru apropiații de partid așa cum se vrea Casa Unirii și unde vom mai discuta în raport cu marile realizări atunci când se vor volatiliza cele 100 de milioane de euro în achiziții cu miros de iz penal.

Nu ar fi fost rău ca ministrul agriculturii să se ducă la colegul său de partid de la transporturi și să îl convingă să se ocupe de proiectele de infrastructura pentru transportul cerealelor nu doar când au nevoie ucrainenii, ci și amărâții de fermieri români, iar aici mă gândesc ce bine ar fi fost să se decolmateze Dunărea pentru transportul pe barje și toate porturile dunărene să fi fost funcționale, drumurile de acces în portul de la Constanța sau la cele de la Brăila și Galați să fi permis o fluență normală, liniile CF să fie refăcute și funcționale.

Poate afară de gargară cu apă de izvor la televizor, chiar să îl convingă pe colegul de guvernare de la energie, să demareze un program de prosumatori și producători de energie regenerabilă în cadrul fermelor, pe acoperișuri și alte terenuri interioare, asta în loc să închidă ochii la avizele care se dau pe șest pentru înființarea de eoliene pe zonele de terenuri irigate, că nu-i așa, și gura celor de la Direcțiile Agricole trebuie să mănânce ceva. Aici putem gândi și analiza și despre avizele care s-au dat de aceleași DAJ-uri pentru realizarea de drumuri expres și care vor trece peste infrastructura de irigații, care abia o reabilităm, de au ajuns să râdă și ciorile din par de prostia noastră. De aceea poate o modificare a ordinului de ministru care stabilește cine are dreptul de a da avize pentru schimbarea destinației terenurilor agricole s-ar impune, dar cine să o facă, când secretarii de stat te uluiesc prin neștiința și nepriceperea lor în acest domeniu?

Oare ministrul, în afară de a juca rolul de radar al detectării cormoranilor pe cer, are un program real strategic de creștere a rezervelor piscicole ale țării și unde poate două idei simple și fără multă încărcare academică l-ar fi ajutat și anume reglementarea legală dură a combaterii braconajului și urmată de popularea în mod gratuit a cursurilor de apă din țară, care nu sunt puține, astfel încât să nu fii nevoit să stai cu undița sau plasa în mână până la venirea  momentului ieșirii la pensie ca să prinzi o fâță cu coadă de pește.

Din păcate, comunicatul de sfârșit de an al ministrului Agriculturii este o biată însăilare de-a valma a unor acțiuni care arată o muncă de execuție și lipsa cu desăvârșire a unei activități strategice, ceea ce avem de vreo 30 de ani, ce-i drept, deci de ce să schimbăm istoria?

În final, vă rog să lăsați liniștea să se aștearnă fiindcă se zice că ministrul nostru fotovoltaic a adormit, fiind obosit. Noapte bună, somn ușor pentru al nostru conducător. În rest, numai de bine.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR