PAC post 2027, dezbătută la Budapesta de miniștrii Agriculturii din UE - REVISTA FERMIERULUI
Marți, 10 Septembrie 2024 17:10

PAC post 2027, dezbătută la Budapesta de miniștrii Agriculturii din UE Recomandat

Scris de

În Capitala Ungariei a avut loc, în perioada 8-10 septembrie 2024, Reuniunea Informală a Miniștrilor Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene, eveniment organizat de Președinția ungară a Consiliului Uniunii Europene, a cărei prioritate este o viitoare Politică Agricolă Comună axată pe fermieri.

În contextul provocărilor recente cu care s-au confruntat fermierii, cum ar fi evenimentele meteo extreme cauzate de schimbările climatice, costurile ridicate ale inputurilor, efectele negative ale războiului sau perturbările pieței cauzate de creșterea importurilor din ţări terțe și având în vedere cerințele tot mai stricte ale standardelor Uniunii Europene, Președinția ungară a UE a lansat o dezbatere a Consiliului privind Politica Agricolă Comună post-2027, pentru a cunoaște așteptările miniștrilor și a sprijini Comisia Europeană să pregătească propuneri legislative pentru PAC post-2027. Prin urmare, au fost analizate măsurile de sprijin ce urmează a fi implementate în perioada următoare pentru producătorii agricoli europeni. 

În cadrul intervenției sale, referitor la principalele instrumente din cadrul celor doi piloni în perioada post 2027, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu a evidențiat necesitatea unui buget mai consistent alocat PAC pentru viitorul exercițiu financiar, adaptat unui nivel echitabil al plăților directe, prin aplicarea principiului convergentei externe, dar și pentru a compensa fermierii pentru aplicarea unor condiționalități de mediu sporite.

Totodată, a fost subliniată importanța identificării unei formule prin care toate statele membre să aibă un nivel similar al plății directe. Flexibilizarea cadrului legislativ, o mai mare libertate acordată țărilor membre UE, precum și identificarea de mecanisme de finanțare și creditare avantajoase pentru a permite fermierilor introducerea inovării și a noilor tehnologii în cadrul exploatațiilor agricole au reprezentat alte elemente din cadrul intervenției lui Florin Barbu.

În ceea ce privește contribuția sectorului agricol la obiectivele Geen Deal fără a pune în pericol competitivitatea fermierilor, România a susținut că stabilirea ambițiilor de mediu trebuie să țină cont de nevoia de a menține competitivitatea sectorului agricol. Astfel, a fost solicitată existența unei perioade de tranziție pentru implementarea elementelor de noutate introduse, care implică o serie de condiții suplimentare, astfel încât fermierii să se poată adapta la noile cerințe.

Referitor la revizuirea instrumentelor sistemului de management al crizelor, s-a reliefat necesitatea unei alocări financiare consistente atribuite rezervei de criză, precum și a unor instrumente eficiente de susținere a fermierilor în contextul crizelor. În egală măsură, pentru a putea valorifica aceste instrumente disponibile la nivelul PAC, a fost propusă oportunitatea creării unei rețele la nivelul statelor membre în cadrul căreia să fie prezentate modele de bune practici cu privire la instrumentele de gestionare a riscurilor, precum și schimburi de opinii pentru a permite o îmbunătățire a implementării acestor instrumente.

Ministrul român al Agriculturii a mai solicitat urgentarea distribuirii fondurilor europene destinate despăgubirilor fermierilor, regândirea derogărilor pentru neonicotinoide, precum și extinderea eligibilității cheltuielilor pentru animalele de reproducție.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Citit 307 ori

newsletter rf

Publicitate

FERMIERULUI ROMANIA AGRIMAX V FLECTO BANNER 300x250px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Bizon Profesional Agromedia 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista