Programul „Usturoiul”, 1.964 beneficiari și 2.775 ha, în 2023 - REVISTA FERMIERULUI
Marți, 19 Decembrie 2023 11:49

Programul „Usturoiul”, 1.964 beneficiari și 2.775 ha, în 2023 Recomandat

Scris de

Guvernul a aprobat Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 393/2023 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de usturoi”, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia, în anul 2023.

Prezentul act normativ vizează două modificări importante prin care se asigură plata întregii suprafețe eligibile plantată cu usturoi în cadrul Programului. Astfel, un număr de 1.964 beneficiari ce cultivă 2.775 ha vor primi 3.000 euro pe hectarul cultivat cu usturoi. Resursele financiare necesare achitării obligațiilor de plată către beneficiarii schemei de ajutor de minimis înscriși în Program se suplimentează de la 29.700.000 lei la 41.200.490 lei (echivalentul în euro, de la 6.001.200 euro la 8.325.000 euro).

Totodată, se prelungește termenul de plată al sumelor reprezentând ajutoare de minimis către beneficiari, de la 15 decembrie 2023 la 29 decembrie 2023.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Citit 726 ori

newsletter rf

Publicitate

banner bkt

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Bizon Profesional Agromedia 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista