Intervenţiile aferente sectorului apicol 2023. APIA primește Cereri de plată până pe 4 august - REVISTA FERMIERULUI
Vineri, 28 Aprilie 2023 12:48

Intervenţiile aferente sectorului apicol 2023. APIA primește Cereri de plată până pe 4 august Recomandat

Scris de

Cererile de plată şi documentele doveditoare pentru intervenţiile aferente sectorului apicol 2023 din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027, finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă şi de la bugetul de stat, pot fi depuse până la data de 4 august 2023 la Centrele Judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi al Municipiului Bucureşti (sau la Centrul Județean cel mai apropiat de sediul social, de vatra stupinei sau de locul de deplasare în pastoral al stupinei).

Valoarea sprijinului alocat intervențiilor apicole pentru anul 2023 este de 12.163.260 euro din care 50% contribuția Uniunii Europene și 50% contribuția României, de la bugetul de stat.

Plățile aferente anului 2023 se vor efectua la cursul de schimb de 4,9495 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) la data de 30 decembrie 2022.

 

Intervențiile în sectorul apicol pentru care se pot depune cereri de plată

 

Intervenții apicole pentru formele asociative:

  • Intervenţia IS-A-01 – Servicii de consiliere, asistenţă tehnică, formare, informare şi schimb de bune practici, inclusiv prin colaborarea în reţea, pentru apicultori şi pentru organizaţiile de apicultori, compusă din: Intervenția IS A-01-01 „Consultanță în apicultură”; Intervenția IS A-01-02 „Organizarea de cursuri de perfecţionare în apicultură”.

  • Intervenţia IS-A-02 – Promovare, comunicare şi marketing, inclusiv acţiuni de monitorizare a pieţei şi activităţi care vizează în special sensibilizarea consumatorilor în privinţa calităţii produselor apicole.

  • Intervenţia IS-A-03 – Achiziţia de către formele asociative legal constituite de echipament pentru procesarea cerii în vederea obţinerii fagurilor artificiali, precum şi achiziţia de echipament pentru ambalarea mierii, compusă din: Intervenția IS A-03-01 „Achiziţia de către formele asociative de echipament pentru procesarea cerii în vederea obținerii fagurilor artificiali”; Intervenția IS A-03-02 „Achiziţia de către formele asociative apicole de echipament pentru ambalarea mierii”.

Intervenții apicole pentru apicultori:

  • Intervenția IS-A-04 – Combaterea agresorilor şi a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei, din care achiziţie de medicamente – intervenţia IS-A 04-01.

  • Intervenția IS-A-05 – Raţionalizarea transhumanţei compusă din: Intervenția IS A-05-01 „Achiziţionarea de cutii noi în vederea înlocuirii cutiilor uzate în urma deplasării în pastoral”; Intervenția IS A-05-02 „Achiziţionarea de accesorii apicole”; Intervenția IS A-05-03 „Achiziţionarea de unelte apicole si echipamente de protecţie”; Intervenția IS A-05-04 „Achiziționarea de vehicule tractabile, respectiv remorci apicole, precum și echipamente de încărcare-descărcare a stupilor în pastoral.

  • Intervenţia IS-A-06 – Repopularea stupilor din Uniune, inclusiv ameliorarea albinelor, compusă din: Intervenția IS A-06-01 „Achiziţionarea mătci și/sau familii de albine”; Intervenția IS A-06-02 „Achiziționarea de accesorii apicole de către stupinele de elită/multiplicare”.

  • Intervenţia IS-A-07 – Acţiuni de sprijinire a laboratoarelor de analiză a produselor apicole, a pierderilor de albine sau a scăderii productivităţii, precum şi a substanţelor cu potenţial toxic pentru albine – intervenţia IS A-07-01.

Plata sprijinului financiar se va efectua de către APIA după controlul administrativ al tuturor cererilor de plată, controlul pe teren, centralizarea sumelor eligibile pentru verificarea încadrării în plafonul alocat pentru fiecare intervenţie și stabilirea sumei eligibile la plată a fiecărei cereri de plată.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Citit 500 ori

newsletter rf

Publicitate

FERMIERULUI ROMANIA AGRIMAXFACTOR BANNER 300x250px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista