Programul pe care Uniunea Europeană dorește să-l impună în perioada următoare, inclusiv celor implicați în agricultură, numit Pactul Verde European, este privit de cei mai mulți fermieri cu teamă, pentru că îi va pune în situația de a-și pierde randamentele, și așa nu foarte mari, comparativ cu alți fermieri. Sunt și dintre cei care nu susțin această temere, din contră. În articolul de față am reținut opinia specialiștilor de la Alcedo, ale căror vorbe sunt foarte convingătoare încât credem că vă vor schimba cu siguranță modul în care priviți viitorul marcat de noile programe impuse de Uniunea Europeană.

Ne aflăm într-o perioadă în care se pune foarte mult problema Pactului Verde European, la nivelul întregii comunități, iar fermierii din România sunt îngrijorați pentru că țintele propuse de Comisia Europeană în ceea ce privește produsele de protecție a plantelor, utilizarea îngrășămintelor sau trecerea către o agricultură ecologică sunt foarte înalte, foarte dure și, oarecum, prea apropiate. Până în 2030 nu mai este mult, nici nu ai timp să te gândești ce ai de făcut, dar să mai și pui și în aplicare. Cu toate astea, sunt și dintre cei care nu se sperie și nu privesc cu ochi răi această direcție în care mergem. 

Probabil că programul viitor, Programul Național Strategic, va cuprinde tot ceea ce trebuie pentru o aplicare eficientă și suportabilă a directivelor Comisiei Europene, pentru că, din fericire, sunt pași făcuți, în direcția amintită, de cei care au înțeles mai de demult că pământul, care îți oferă atâtea, trebuie protejat, exploatat cu grijă, pentru a putea beneficia în continuare de darurile sale. Printre cei care propun soluții pentru conservarea solului, a biodiversității acestuia și a unor producții constante, chiar dacă nu sunt dintre cele mai mari, este – paradoxal pentru mulți – unul dintre cei mai cunoscuți dealeri de produse pentru protecția și stimularea culturilor agricole, Alcedo. Ei propun un concept, care pentru noi pare nou, dar care își are originea cu mulți ani în urmă, aproape un secol, prin anii ‘30, cu ocazia grozavelor furtuni de nisip din SUA și Canada, cunoscute ca Dust Browl, când, ca urmare a unui mod agresiv de agricultură, practicată vreme de un deceniu și în condiții specifice de ariditate, seceta și vânturile puternice din acei ani au declanșat o eroziune masivă care a culminat în anul 1934, când aproximativ 40 de milioane de hectare de pământ și-au pierdut parțial sau complet orizontul de humus.

Atunci s-a pus problema unei agriculturii conservative, deși acest termen avea să se impună 50 de ani mai târziu, prin 1990.

Se pare că, la noi, ecourile acelor întâmplări nu au ajuns, iar acum vorbim despre așa ceva abia sub presiunea unei decizii pe care mai mult nu o înțelegem decât o respingem. După cum spune și unul dintre promotorii acestei agriculturi, inginerul Ionel Gheorghe, fermier și reprezentant de vânzări al companiei Alcedo: „Cu ce vrea UE să impună, asta trebuie explicate. Dacă lumea nu va înțelege că nu este o chestie cu forța, este o chestie de nevoie și trebuie să înțeleagă toată lumea cum trebuie făcut și să vadă și beneficiile, atunci va fi totul bine. Dacă va fi lăsată la voia întâmplării și să zică „de la Bruxelles e ordin”... nu. Trebuie un pic să ne schimbăm atitudinea, adică să simțim și să fim noi convinși în primul rând că facem bine și că vrem binele pentru cei din jurul nostru. Numai așa se poate”.

Un sistem deja experimentat și la noi

Graba cu care se proiectează acest Green Deal și poziția defavorabilă în care ne-a găsit, adică total nepregătiți, e de natură să ne tulbure mai mult decât principiul în sine, pe care foarte mulți dintre noi îl aprobăm. Dar, din fericire, ne-am obișnuit să sărim peste etape și putem prelua din mers experiența altora și în acest caz.

Conceptul este deja experimentat și la noi. „Suntem câțiva care în România facem pionierat, sunt fermieri care fac acest tip de agricultură cu rezultate foarte bune. Nu trebuie să gândim și să tindem spre producții foarte mari, ci spre producții rentabile și să avem grijă ca acest sol să rămână mai departe copiilor sau nepoților noștri, sau să rămână foarte multor generații. O agricultură conservativă înseamnă o agricultură în care avem grijă de tot ceea ce înseamnă sol și viața din sol, mai multă atenție asupra solului și mai puțină economie de timp”, zice Vicențiu Cremeneanu – director general al companiei Alcedo și fermier, iar Ionel Gheorghe spune că deși începuturile acestei metode de a face agricultură sunt peste Ocean, ei, cei care practică deja agricultura conservativă în România, nu s-au inspirat foarte mult de acolo, „am luat-o pas cu pas, văzând ce se poate întâmpla la noi, încercând câte un pic, câte un pic, și rezultatele au fost foarte bune”.

Alcedo promovează agricultura conservativă alături de o asociație formată din 53 de fermieri, care au împreună peste 100.000 ha. Asociația se numește AIDER, care înseamnă Agricultură Integrată Durabil Economic Rentabilă, adică își propune să împace principiile de bază ale unei afaceri, productivitatea și rentabilitatea, cu grija pentru mediu, ceea ce nu sună deloc rău, nu?

Profitabilitate vs responsabilitate

Vicențiu Cremeneanu spune că înainte de a putea vorbi despre conceptul de agricultură conservativă, durabilă sau regenerativă trebuie să vorbim despre responsabilitate, adică despre conceptul de agricultură responsabilă. Din păcate, spunem noi, un alt concept, care stă la baza oricărei afaceri, se opune de facto acestui deziderat, și anume profitabilitatea. Orice om care face agricultură, nu de subzistență, nu de hobby, ci ca afacere, va urmări constant maximizarea profitului. E un obiectiv normal, fără de care nu ar exista progres economic. Și nici de altă natură, totul depinzând de economie. De aceea putem spune că la baza tuturor dezechilibrelor majore apărute în istorie stă tocmai această țintă pe care companiile, de orice natură, și-o propun. Responsabilitatea înseamnă mai degrabă o frână în acest demers. Trebuie să ai o conștiință foarte înaltă pentru ca să pui limite în propria dezvoltare, pentru ca aceasta să nu dăuneze mediului. Iar dacă o faci, s-ar putea să pierzi în competiția cu cei mai puțin conștienți sau inconștienți de-a binelea. Cine își asumă responsabilitatea? O „veste bună” s-ar putea numi constrângerea administrativă, pe care organele statale le-ar putea impune, cum este acest Green Deal, dar experiența comunistă pe care o avem, din păcate, ne spune că prin constrângere mai mult se obțin abuzuri, decât rezultate bune. Vom vedea. Calea corectă, credem, poate nu atât de eficientă, ar fi convingerea celor implicați că un profit pe termen scurt dăunează unui profit pe termen lung, adică să înțelegi că poți câștiga mai mult pe o perioadă mai lungă, decât să epuizezi resursele într-un timp scurt și să nu mai ai ce exploata mai încolo. Cam acest lucru încearcă să facă Alcedo promovând agricultura conservativă.

Adaptabilitatea, o deprindere esențială

De altfel, domnul Cremeneanu consideră că obiectivul pe care trebuie să îl avem în vedere nu ar fi reducerea produselor de protecția plantelor cu orice preț, ci modul cum trebuie făcut asta, păstrând randamentul. „Până la urmă, fermierii trebuie să obțină randament și pot să obțină randament dacă vor fi deschiși și să înțeleagă că o decizie corectă este mult mai importantă decât oricare alt produs. Ce dacă ai produse scumpe sau produse foarte puternice care au un impact ucigător pentru insectele care-ți creează probleme în câmp, dacă tu nu găsești o soluție mult mai ușoară în a putea face agricultură?”.

El spune că trebuie să ne adaptăm situației concrete pe care o avem, să nu mai ținem de litera cărții. „Dacă nu te adaptezi – pierzi. Pierzi în primul rând făcând lucruri care te elimină prin cheltuielile mari pe care le vei face. Semeni rapița într-un moment în care tu ai precipitații, ca să aibă răsărit de calitate; semeni cu o intensitate potrivită, ca plantele și noua genetică să-și exprime potențialul deosebit, și nu vei mai folosi insecticide câte patru-cinci, pentru că vei semăna într-un moment în care aceste insecte nu mai au ce căuta, biologic, în cultura ta. Iată cum nu faci o reducere de produse, ci doar te-ai adaptat zonei în care lucrezi și ai reușit să semeni cum trebuie.”

Spune și despre neonicotinoide, fără de care va trebui să ne obișnuim, chiar dacă încă s-au dat derogări, pentru că nu se mai aplică la floarea-soarelui și la alte culturi unde ne obișnuiserăm. „Înainte, un tratament cu neonicotinoide la semințele de cereale păioase însemna pentru noi o poliță de asigurare. Semănam și plecam, n-aveam nicio problemă cu atacul de muscă a cerealelor, cu atacul de afide, pentru că acoperirea acestor produse era atât în toamnă pentru afide, pentru muscă, cât și în primăvară, pentru gândacul ghebos, pentru zabrus. Și vedem aceste insecte care ocupă din ce în ce mai multe suprafețe, pentru că uităm să mai facem rotație, forțăm numai asupra unor culturi care sunt mai vandabile, fără să înțelegem că leguminoasele, plantele fixatoare de azot, sunt înzestrate cu o capacitate deosebită în a crește fertilitatea solului și că au rolul lor în rotație.”

Rotația scurtă, cauza multor probleme

De altfel, el insistă pe faptul că rotația scurtă este cea mai proastă alegere. Rotația nu ar trebui făcută doar între rapiță și grâu, chiar dacă sunt mai vandabile aceste culturi. „Ce ne-a adus rotația foarte scurtă între rapiță și grâu? Ne-a adus plante cu probleme în combaterea lor, mă refer la graminee, mă refer la obsigă, la ovăzul sălbatic, iar în cazul rapiței, sclerotinia, putregaiul alb al rapiței și al florii-soarelui. De aici a început, de la această rotație foarte scurtă. Bineînțeles că acum toți ne plângem că avem probleme cu mana la floarea-soarelui, că avem probleme cu putregaiul. A fost de ajuns să avem o primăvară care are o mai mare favorabilitate și cu o mai mare presiune prin umiditate și temperatură, iată că mana a apărut în foarte multe loturi de floarea-soarelui. Acum dăm toți vina pe sămânță, fără să știm că noi, în timp, prin rotația noastră scurtă, am îngropat toți acești spori ai ciupercii, ai acestei mane, și acum, când a găsit condiții favorabile, noi avem câmpurile pline. Iată ce înseamnă rotații scurte, pentru că ne-a interesat în exclusivitate partea financiară în detrimentul unui randament bun pe termen lung. Dacă vom continua cu rotații scurte, vom avea cele mai mari probleme, pentru că vom fi nevoiți să scoatem din ce în ce mai mulți bani pentru a folosi produse care vor fi din ce în ce mai scumpe, să combatem buruieni, deci plante pe care noi le-am adus în câmpurile noastre prin această rotație scurtă și, bineînțeles, boli, care ne fac să nu mai putem cultiva rapița, floarea-soarelui, soia, mazărea timp îndelungat pe acele sole”, arată Vicențiu Cremeneanu.

Insecticidele se folosesc cu grijă

Grija pentru sol merge până la păstrarea biodiversității și în ceea ce privește entomofauna, nefiind recomandată  folosirea de insecticide la apariția câtorva exemplare, ci să înceapă tratamentul doar atunci când numărul de indivizi este peste limita admisă. „De exemplu, cultura de rapiță, după mai mulți ani, anul acesta cultura de rapiță este o poveste frumoasă. Foarte mulți fermieri nu reușeau să găsească momentul potrivit pentru gândacul lucios (meligethes) și încercau să forțeze aplicarea unor insecticide fără a avea certitudinea prin verificarea acestei insecte în culturile de rapiță, unde știm foarte bine că pragul economic de dăunare este de trei larve pe plantă. Bineînțeles, se duceau, făceau determinări, scuturau plantele, găseau câte două-trei exemplare de gândac lucios la 60-70 de plante și totuși trebuiau să facă tratamentul. Le-am explicat: ultimele cercetări spun foarte clar, meligethes, sub pragul economic de dăunare, este un polenizator. Nu-i faceți rău, nu faceți tratamente, pentru că astfel veți distruge și entomofauna utilă. La fel pentru afide, pentru câteva spice la 10 metri pătrați să faci tratament împotriva afidelor, nu faci decât să faci rău populației de prădători. Am văzut foarte bine și primesc încă foarte multe întrebări, ce e cu acei dăunători în culturi, și mă uit că sunt larve de coccinella, care este un aliat al fermierilor. Deci noi, folosind cu agresivitate produse de protecție a plantelor, nu facem decât să le vulgarizăm. Trebuie să avem în vedere că folosirea unui produs la momentul potrivit face diferența. Nu am găsit foarte multe cazuri în care tratamentele se justifică. Sunt multe cazuri în care se duce vorba, «ai auzit că la mine...», «am problemă cu...», «trebuie să facem tratamente...», și plecăm de acasă, facem tratamente, cheltuim bani într-un mod nejustificat. Cred că trebuie să avem mai multă atenție și să utilizăm cu discernământ toate aceste produse de protecție a plantelor, care au fost create pentru a ne ajuta, nu pentru a le utiliza necorespunzător”, este de părere directorul general Alcedo, Vicențiu Cremeneanu.

Plugul, o unealtă pe care să o uiți

Înainte de toate, agricultura conservativă se referă la sol. În condițiile în care se polemizează în legătură cu metodele de prelucrare a lui, dacă să se folosească arătura, scarificarea, minimum-tillage sau semănatul direct în miriște, Vicențiu Cremeneanu propune din nou flexibilitatea: „Agricultura conservativă sau regenerativă, sau chiar durabilă presupune o grijă mai mare față de sol. Omul este ființa care dă atenție numai la ceea ce vede. Practic, solul ascunde cea mai mare bogăție care ne aduce nouă un venit substanțial, ca fermieri. Dar noi pe el nu dăm nici doi bani, pentru că nu vedem ce se întâmplă în sol și-l agresăm. Am văzut în foarte multe zone din țară, mai ales în zona de sud, cum s-a destructurat terenul. A fost de ajuns un an 2020, pe care foarte mulți vor să-l uite, «nu, nu-l uita, pentru că a fost anul în care tot pământul fertil l-ai văzut în aer, încearcă să-l înțelegi și să te adaptezi». Eu le spun tuturor: nu există un șablon, nu există o soluție universală pentru acest mod de agricultură. Fiecare fermier, în funcție de zonă, de potențialul pedoclimatic, de tipul de sol, de nivelul de precipitații, trebuie să-și adapteze gama de lucrări, în așa fel încât să agreseze cât mai puțin solul. Există astăzi instrumente noi, nu putem decât să citim și să ne adaptăm, să vedem ce se întâmplă la vecinii noștri”.

Puțin mai radical, Ionel Gheorghe spune că ar trebui să se renunțe la arătură: „Există o linie pe care trebuie să o urmezi cu niște reguli destul de clare, dacă vrei să zici că practici agricultură conservativă. În primul rând să uiți de plug, să nu mai ai treabă cu el, să-l vinzi chiar, ca să nu te încerce vreun gând «sinistru», și să faci tot ce-ți stă în putință să protejezi solul și mediul înconjurător”.

Iar Vicențiu Cremeneanu explică cum folosirea covoarelor vegetale poate înlocui scarificarea: „Folosind covoare vegetale de vară, covoare vegetale de toamnă. Covoarele vegetale de vară te ajută după recoltatul culturii de grâu să înființezi un amestec de semințe care prin dezvoltarea lor vor lucra solul exact ca un scarificator. Atenție, este un scarificator natural, care prin rădăcinile care rămân îți vor lăsa solul viu. Și apoi vii și semeni direct în toamnă cultura de rapiță după grâu, direct, iar rezultatele sunt uimitoare. Dar nu semeni, direct, foarte devreme, semeni, direct, dacă ai precipitații, care-ți vor permite să ai un răsărit de calitate, pentru că un răsărit rapid îți dă mai multă încredere că vei avea și un rezultat bun. Dacă semeni foarte devreme, așteptând ploi, într-un teren lucrat excesiv, sigur vei avea și crustă, sigur vei avea și probleme, vei avea un răsărit cu probleme”.

E foarte interesant că aceste covoare vegetale au fost văzute de mulți ca o obligație nejustificată, condiționând subvenția de realizarea lor. Ionel Gheorghe crede că această impunere a dus la modul cum sunt văzute acum: „Dacă ar fi venit să facă niște sesiuni de pregătire cu fermierii, nu noi, cine trebuia, și să spună: «Oameni buni...», să explice, cum explicăm noi astăzi, aici, să înțeleagă omul, că este benefic pentru pământ, în primul rând, pentru economia fermei lui”. Pentru că așa cum spune Vicențiu Cremeneanu, realizarea covorului vegetal este un proces de natură științifică „Noi am pierdut din vedere obiectivul esențial: ce covor vegetal facem ca el să poată să ne aducă o îmbunătățire a solului? Adică acele plante care sunt alese să-și poată exprima potențialul și să ne aducă o creștere a structurii solului, a fertilității solului. Dacă le punem la întâmplare, nu rezolvăm nimic, doar am punctat o sarcină și am luat niște bani. Noi, fermierii, trebuie să conștientizăm care este valoarea pe care o aduc aceste plante, pe care noi le vom alege, semințele acestor plante, pentru a fi semănate, și care este locul lor în tehnologiile noastre”.

Profit, nu performanță

Unora s-ar putea să li se pară neeconomicos să semene încă o dată, referindu-ne la acest covor vegetal. Adică semeni de două ori și culegi o dată. Dar efectele pe termen lung fac ca efortul să fie recompensat. Cremeneanu consideră că deși nu ai neapărat niște producții- record prin practicarea unei agriculturi conservative, poți fi rentabil mai degrabă pe această cale decât încercând să obții cele mai mari producții. „Acum depinde de cum își asumă fiecare. Eu văd în jurul meu, în jurul fermei unde lucrez, cât și prin țară, fermieri dispuși să facă niște investiții uriașe pentru înființarea culturilor. Noi știm ce facem, știm care este nivelul cheltuielilor la înființarea unei culturi, dar nu vom ști niciodată rezultatul de producție. De aceea, modul de agricultură pe care-l fac și modul pe care-l promovez este o agricultură responsabilă, în care, prin toate mijloacele de producție, să lucrezi pentru a avea o prezervare a stării terenului sau poate o creștere a gradului de fertilitate a solului, să faci rotație – care este importantă, să folosești plantele de cultură în folosul tău, ca fermier”, precizează Vicențiu Cremeneanu.

Ionel Gheorghe vine și cu argumente practice: „În primul rând, se reduce timpul de lucru. Înainte, făceam cinci treceri pe teren ca să înființăm o cultură de toamnă, acum facem două treceri. Deci timpul de lucru se reduce substanțial. Consumul de motorină și în același timp poluarea pe care o faci consumând acel carburant se reduce de la 70-80 de litri de motorină, pe care-i consumăm în mod obișnuit, până la 30 de litri, iarăși o economie fantastic de mare. Noi le-am combinat un pic, am trecut la tipul acesta de agricultură concomitent cu niște abordări pe care le avem în vedere de vreo șase ani, tot urmărind ce se întâmplă dacă semeni cu normă mai mică de sămânță la hectar. De exemplu, avem un soi de grâu, pe care-l cultivăm de 12 ani, și l-am testat în fel și chip. Am reușit să reducem, la fel ca și la partea de lucrări agrotehnice, norma de semănat, să o înjumătățim, să ajungem undeva la 100 kg de sămânță, care oricum este mult. În mod normal, ar trebui să avem maximum 25 de boabe germinabile pe metru liniar, astfel încât el să aibă libertate să-și exprime toate atuurile dobândite genetic”.

El spune că rezolvă și problemele de personal, acelea din cauza cărora s-a și apucat de asta. „Noi am ajuns să practicăm acest tip de agricultură forțați de împrejurări. Nu prea mai avem forță de muncă de care să dispunem și atunci a trebuit să ne perfecționăm și să reducem, să facem treaba cât mai bine cu cât mai puțini oameni, fiindcă suntem forțați de împrejurări, nu că așa ne dorim. Am fi fost super-încântați să fie curtea plină de oameni, să fie veselie, să fie totul bine. N-am urmărit treaba asta, așa s-a întâmplat. Aveam un prieten francez care mă certa că fac numai prostii, îmi zicea: «E bine la voi, nu?», «Da», «Vă văd eu peste câțiva ani, când or să plece muncitorii cine știe unde, că le-ați deschis porțile, și o să vă urcați voi pe tractoare». Și spuneam: «N-o să se întâmple asta, niciodată» – nu că ar fi o problemă să te urci pe tractor, pe tractor mă simt cel mai bine și cel mai liniștit, că nu mai sună telefonul într-una și sunt și eu cu gândurile mele acolo”.

Așadar, o agricultură durabilă și rentabilă. Compromisul real între cele două principii enunțate în prima parte a acestui articol: responsabilitate și profitabilitate. O profitabilitate pe termen lung. O perspectivă specifică acelor manageri vizionari, care nu urmăresc profitul imediat, sub forma unui „tun”, după care să nu mai conteze, ci văd o dezvoltare graduală, cu pași mărunți, dar siguri. O abordare necesară – în parametrii noi politici UE –, dar și utilă celui care va reuși să o aplice în spiritul ei generos.

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2021, unde poate fi citit integral

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html