Pe fondul mai multor disfuncționalități în aplicarea actului normativ, printre care și aceea că „măsurile prevăzute în scopul diminuării risipei alimentare nu sunt în acord cu realitatea din România și nu au caracter imperativ clar”, Executivul de la București a suspendat temporar Legea privind diminuarea risipei alimentare, în vederea pregătirii unui sistem sustenabil și funcțional de aplicare.
„Aplicarea Legii privind diminuarea risipei alimentare va fi suspendată până la data de 31 decembrie 2017, urmând ca în această perioadă să fie clarificate unele prevederi și eliminate dificultățile de aplicare semnalate de reprezentanții asociațiilor din producția primară, procesare, comerț și ONG-uri care activează în acest sector”, se precizează în comunicatul de presă al Guvernului.
Potrivit documentului, decizia a fost stabilită de Executiv printr-o ordonanță de urgență adoptată în ședința de vineri, 30 iunie 2017, și va deveni aplicabilă începând cu intrarea în vigoare a actului normativ.
Prevederile Legii 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare au intrat în vigoare începând cu 21 mai 2017, însă nu au fost aprobate încă normele de aplicare.
Ca urmare a întâlnirilor organizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) cu reprezentanții asociațiilor din sectorul alimentar în vederea elaborării normelor metodologice de aplicare, au fost semnalate o serie de disfuncționalități în aplicarea legii, spun cei de la Guvern.
În viziunea lor, nu este foarte clar definit cine sunt operatorii economici care trebuie să aplice acest act normativ, prevederea din lege având caracter general.
De asemenea, măsurile prevăzute în scopul diminuării risipei alimentare nu sunt în acord cu realitatea din România și nu au caracter imperativ clar.
Totodată, «Aproape de expirarea datei-limită de consum» este o sintagmă relativă care poate varia foarte mult în funcție de specificul fiecărui produs, iar prevederile referitoare la vânzarea produselor cu 3% plus TVA din prețul de achiziție poate crea o rețea paralelă de comercializare a produselor agroalimentare care au fost supuse prevederilor referitoare la reducerea risipei de alimente.
În plus, alte norme si prevederi legale trebuie armonizate cu aceste prevederi referitoare la comercializarea produselor cu 3% plus TVA din prețul de achiziție sau de producție.
În Legea 217/2016 nu sunt prevederi clare referitoare la autoritățile care constată contravențiile și aplică sancțiunile, iar în bugetul pe anul în curs nu sunt prevăzute resurse financiare pentru aplicarea legii.
Nu în ultimul rând, sunt și alte texte din lege neclare sau imposibil de pus în aplicare.
„Din aceste considerente, este necesară reanalizarea întregului text legislativ și modificarea lui, astfel încât să poată fi realizat un sistem sustenabil și funcțional de reducere a risipei alimentare”, se arată în comunicat.
Țara noastră trebuie să respecte recomandările Comisiei Europene, care și-a propus drept obiectiv reducerea risipei cu 50% până în anul 2030 și, implicit, diminuarea numărului de persoane afectate de lipsa de alimente.
În urma agregării datelor statistice deținute de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și date publicității recent, persoana care face cea mai mare risipă alimentară are sub 35 de ani, locuieşte la oraş, a absolvit studii superioare, îşi face cumpărăturile la supermarket şi are un salariu peste medie.
Concret, românii aruncă, în medie,11,9% din alimentele pe care le cumpără, o mare parte reprezentând produse de panificaţie, în contextul în care aceștia se aprovizionează preponderent din lanţurile de supermarketuri sau de la hipermarketuri şi în proporţii relativ echilibrate din alte surse, precum micile magazine, piaţa agroalimentară, surse proprii sau de la ţară, spun datele MADR.
În plus, cu cât familia este mai mare, cu atât se aruncă mai multă mâncare, iar cei care câştigă cei mai mulţi bani fac şi cea mai mare risipă.
Printr-o nouă hotărâre de guvern, Executivul de la București a decis continuarea Programului Național prin care apicultorii primesc sprijin pentru îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole și în perioada 2017-2019, urmând să fie alocată pentru cei trei ani de derulare suma de 97,626 milioane de lei din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Potrivit comunicatului de presă remis de Guvern, din valoarea totală a sprijinului financiar, 50% reprezintă sprijin UE, 50% din bugetul național.
„Fondurile pentru apicultori vor fi distribuite astfel: pentru anul 2017 va fi alocată suma de 32,542 milioane lei; pentru anul 2018 va fi alocată suma de 32,542 milioane lei; pentru anul 2019 va fi alocată suma de 32,542 milioane lei”, se precizează în document.
Scopul de bază al Programului este îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole prin sprijinirea apicultorilor pentru achiziționarea de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei, de colectoare de polen, colectoare de propolis, uscător de polen sau încălzitor miere, de mătci, şi/sau familii de albine, de cutii în vederea reformării cutiilor uzate în urma deplasării acestora în pastoral, precum şi acordarea de sprijin financiar cooperativelor agricole pentru achiziţionarea de: maturator, centrifugă, topitor de ceară cu abur din inox.
Actul normativ adoptat facilitează accesul beneficiarilor la această formă de sprijin și extinde programul astfel încât să poată fi decontate mai multe activități.
„S-a avut în vedere ca apicultorii, membri ai cooperativelor agricole, să poată utiliza în comun utilaje apicole, achiziționate prin intermediul acestora în cadrul acțiunii «asistență tehnică pentru apicultori și organizațiile de apicultori», având în vedere atât rolul acestor forme asociative de a procesa și valorifica în comun producția de miere de albine a membrilor, cât și prețul ridicat al utilajelor. De asemenea, se reglementează modul de atribuire a codului unic de identificare APIA, modul de finanțare, instituțiile publice responsabile, evitarea dublei finanțări, detalierea acțiunilor aprobate în Program, care cuprinde, pentru fiecare acțiune, beneficiarii și solicitanții, condiții de eligibilitate, cheltuieli eligibile, documente justificative”, se mai afirmă în comunicat.
La finele lunii iunie 2017, Asociația Crescătorilor de Albine din România (ACA) și Federația Națională Pro Agro transmitea Executivului de la București să publice în regim de urgență Hotărârea de Guvern privind aprobarea Programului Național Apicol (PNA), astfel încât apicultorii să poată beneficia de sumele prevăzute și aprobate de Parlamentul European (PE).
Începând din anul 2008, apicultorii beneficiază de sprijin financiar prin măsurile cuprinse în Programul Național Apicol, elaborat de fiecare stat membru pentru o perioadă de 3 ani și care se aprobă prin Decizie a Comisiei Europene.
Programul Național Apicol este elaborat împreună cu reprezentanții formelor asociative în conformitate cu prevederile Regulamentelor europene, iar alocarea financiară se face 50% de la bugetul UE și 50% de la bugetul României.
În perioada 2008 – 2016, Programul Național Apicol a avut aproximativ 50.000 de solicitări finanțate, depuse de apicultori, persoane fizice, persoane fizice autorizate sau juridice, organizaţi în asociaţii de crescători de albine, uniuni apicole, cooperative sau grupuri de producători, constituite conform legislaţiei în vigoare.
Termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru programul apicol este 1-15 august 2017.
Ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate înaintată de Avocatul Poporului (AP) Curții Constituționale a României (CCR), calitatea de rentier agricol poate fi dobândită şi de persoanele care au depus cereri în acest sens în perioada 1 ianuarie - 4 martie 2010, potrivit unui comunicat al AP publicat pe site-ul instituției.
Concret, AP a sesizat CCR în data de 28 martie 2016 cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2010 pentru completarea titlului XI „Renta viageră agricolă” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
„Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2010, a fost introdus un nou articol, articolul 19, cu următorul cuprins: «Prevederile prezentului titlu se aplică persoanelor care au solicitat obţinerea calităţii de rentier până la data de 31 decembrie 2009 inclusiv». În virtutea principiului neretroactivităţii legii, Avocatul Poporului a apreciat că actul normativ criticat nu poate afecta cererile depuse de persoanele îndreptăţite, în condiţii de deplină legalitate, înainte de intrarea în vigoare a acestuia, întrucât o astfel de modificare nu face decât să creeze confuzii în înţelegerea şi aplicarea corectă a legii, fiind în acest fel neconstituţionale dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2010 din prisma exigenţelor impuse de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie”, arată sursa citată.
Potrivit documentului, CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului. Ca atare, persoanele îndreptăţite să obţină calitatea de rentier agricol, care au depus cereri în acest sens la autorităţile administrative cu atribuţii în domeniu în perioada 1 ianuarie - 4 martie 2010, pot dobândi calitatea de rentier agricol dacă se stabileşte că nu există neconcordanţe între Legea nr. 247/2005 şi tratatul de aderare la Uniunea Europeană.
„Curtea Constituţională a României (...) a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în articolul unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2010 care exclude aplicarea prevederilor titlului XI al Legii nr. 247/2005 în privinţa persoanelor care au solicitat obţinerea calităţii de rentier agricol în perioada 1 ianuarie - 4 martie 2010 este neconstituţională. (...) În considerentele instanţei de contencios constituţional se arată că este redată vocaţia persoanelor care au solicitat obţinerea calităţii de rentier agricol în perioada 1 ianuarie - 4 martie 2010 de a dobândi această calitate în condiţiile respectării Tratatului de aderare, însă, dacă există neconcordanţe între Legea nr. 247/2005 şi Tratatul de aderare, va avea prioritate cel din urmă, revenind autorităţilor administrative cu atribuţii în domeniu, precum şi instanţelor judecătoreşti competenţa de a decide în acest sens (art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie).
Ca atare, persoanele îndreptăţite să obţină calitatea de rentier agricol, care au depus cereri în acest sens la autorităţile administrative cu atribuţii în domeniu (Oficiul Naţional de Rentă Viageră Agricolă şi birourile judeţene ale acestuia, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi centrele judeţene ale acesteia), în perioada 1 ianuarie - 4 martie 2010, pot dobândi calitatea de rentier agricol dacă se stabileşte că nu există neconcordanţe între Legea nr. 247/2005 şi Tratatul de aderare", arată Avocatul Poporului într-un document semnat de Matei Vîrtosu, purtător de cuvânt al instituției.
Pe lângă menţinerea arbitrară a obligaţiei producătorilor de a achita 2 lei/kg de ambalaj, care are un impact negativ major asupra competitivităţii acestora, gradul absorbţiei fondurilor europene în sectorul vitivinicol a scăzut alarmant ca urmare a ingerinţelor Curţii de Conturi a României în redactarea legislaţiei, generând astfel blocaje majore în accesarea programelor cu finanţare europeană, se arată într-un comunicat remis presei de Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (PNVV).
„PNVV aduce din nou în atenţia decidenţilor politici trei cazuri cu impact negativ major asupra competitivităţii producătorilor români: Legislaţia privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje - Legea nr. 249/2015 şi actele normative subsecvente, în condiţiile în care statul român nu a creat mecanisme de recuperare/reciclare a ambalajelor şi nici de prelucrare a acestora, menţinând arbitrar însă obligaţia producătorilor de a achita 2 lei/kg de ambalaj; scăderea alarmantă a gradului de absorbţie a fondurilor europene în sectorul vitivinicol, în primul rând din cauza ingerinţelor Curţii de Conturi a României în redactarea legislaţiei, fără să aibă pregătire profesională specifică şi bazându-se strict pe o abordare birocratică contabilicească, generând astfel blocaje majore în accesarea programelor cu finanţare europeană. Spre exemplificare, dacă până în anul 2014 sectorul vitivinicol avea grad de 100% absorbţie, anul acesta suntem la circa 10%; întârzierea acreditării Autorităţilor de Management ale Programelor Operaţionale întârzie flagrant absorbţia fondurilor europene”, se mai precizează în documentul de presă.
În acest context, Patronatul Naţional al Viei şi Vinului precizează că actuala criză politică, precum şi blocajele din instituţiile publice centrale afectează grav economia şi producătorii români.
„Criza politică şi blocajele din instituţiile publice centrale, lipsa mediului economic cu predictibilitate legislativă şi fiscală, variaţiile majore ale cursului valutar sunt premise majore care afectează grav economia şi producătorii români. Patronatul Naţional al Viei şi Vinului solicită public răspunsuri şi o reacţie adecvată şi conformă competenţelor Parlamentului şi Guvernului României, din partea PSD, ALDE, PNL, USR, UDMR la problemele de mai sus”, subliniază PNVV.
Producătorii agricoli din judeţul Olt au demarat recoltatul grâului şi sunt aproape de finalul campaniei de cules la orz, cantitățile obţinute fiind catalogate drept „foarte bune”, conform declarațiilor șefului Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Emil Marinescu, citat de Agerpres.
Potrivit datelor agregate de instituția în care acesta activează, producția medie la hectar în cazul culturii de orz este de 4.500 de kilograme, iar la grâu, unde campania de recoltare este la început, producţia medie la hectar se situează între 5.000 şi 5.5000 kilograme.
„Producţia la orz şi la grâu este foarte bună. Culturile arată foarte bine. Consider că putem să asigurăm atât consumul intern de cereale, pentru panificaţie şi pentru hrana animalelor, dar putem să devenim şi o ţară exportatoare de mari cantităţi de cereale. Oricum, România a exportat şi în anii trecuţi. Anul acesta se anunţă unul cu recolte de cereale foarte bune”, a mărturisit angajatul DAJ Olt.
Până la acest moment, producătorii agricoli din judeţ au cules orzul de pe o suprafaţă de 10.100 de hectare din suprafaţa totală de 16.000 de hectare cultivate şi au obţinut o producţie medie de 4.500 de kilograme pe hectar.
Încă de acum două zile, recoltarea grâului a demarat și ea în județul Olt. Astfel, până în prezent a fost strânsă recolta de pe o suprafaţă de 150 de hectare, cu o producţie medie între 5.000 şi 5.500 de kilograme pe hectar. Suprafaţa totală cultivată cu grâu în judeţul Olt este de 123.400 de hectare.
Tot în această săptămână, a început să fie recoltată mazărea, deocamdată fiind strânsă recolta de pe o suprafaţă de 100 de hectare din suprafaţa totală de 5.000 de hectare. Producţia medie la mazăre este de 2.000 de kilograme pe hectar.
Producţia medie de grâu obţinută anul trecut în judeţul Olt a fost de 3.200 de kilograme pe hectar, la finalul campaniei de recoltare.
Afacerile din sectorul producţiei de cereale s-au dublat în ultimii șapte ani, de la 8,34 miliarde de lei în 2009 la 16,1 miliarde de lei în 2015, în condițiile în care, în acest segment din agricultură, activează în prezent peste 7.000 de firme, cu mai bine de 40.000 de angajaţi, potrivit unui studiu realizat de analiştii de la KeysFin și postat pe propriul website.
„Agricultura românească continuă evoluţia susţinută, pe fondul investiţiilor semnificative din ultimii ani. Peste 7.000 de firme, cu peste 40.000 de angajaţi, activează, în prezent, în agricultura românească, pe segmentul cultivării cerealelor. Faţă de 2009, numărul companiilor a crescut cu aproape 30%, la 7194, cei mai mulţi cultivatori fiind înregistraţi în Timiş (550), Constanţa (541), Teleorman (362), Ialomiţa (349), Călăraşi (343), Brăila (339), Arad (322), Tulcea (322) şi Dolj (314), iar în Bucureşti erau înregistrate peste 300 de companii”, se arată în articolul postat pe site-ul companiei amintite.
Pe fondul investiţiilor semnificative în optimizarea producţiei (seminţe de calitate, tratamente şi utilaje), profitabilitatea sectorului a crescut de peste cinci ori la 1,66 miliarde de lei în 2015.
Conform informațiilor comunicate la Ministerul Finanţelor și agregate de KeysFin, anul trecut, Agro-Chirnogi SA din Călăraşi a fost principalul jucător pe piaţa producătorilor de cereale. Cu cei 623 de angajaţi ai săi, compania a înregistrat anul trecut afaceri de 960,1 milioane de lei, aproape dublu faţă de rezultatul din anul precedent. Şi profitul net a fost pe măsură, și anume 12 milioane de lei.
„Agricost SA, din Brăila, s-a clasat pe locul doi în piaţa producătorilor de cereale. Compania, cu 917 angajaţi, a înregistrat în 2016 afaceri de 387,2 milioane lei, în creştere cu peste 21 milioane de lei faţă de rezultatul din anul precedent, şi un profit net de 71 milioane de lei. Următorul în topul cultivatorilor de cereale este Plantagro-Com SRL, cu afaceri de 380,3 milioane lei şi un profit net de 13,7 milioane de lei în 2016. Firma vasluiană, cu 140 de angajaţi, a reuşit una dintre cele mai spectaculoase evoluţii, reuşind să îşi crească business-ul cu peste 114 milioane de lei faţă de 2015. Pe locul patru în clasament s-a situat Agroind Cauaceu SA. Firma bihoreană, care are 127 de angajaţi, a raportat anul trecut un business de 251,4 milioane de lei, cu peste 10 milioane de lei peste nivelul din anul anterior, şi un profit net de 7,3 milioane de lei”, se mai specifică în raport.
Dincolo de performanţa acestor firme, interesantă este evoluţia companiei Interagro SRL, din Teleorman, unul dintre principalii jucători din piaţă în ultimii ani. După ce, în 2015, raportase afaceri de 374,5 milioane de lei, în 2016 a intrat în insolvenţă, iar businessul a coborât semnificativ, până la 21,5 milioane lei, relevă raportul KeysFin. Că este interesant exemplul dat de cei de la KeysFin o confirmă și spusele celor de la Coface. Într-o declarație anterioară pentru Revista Fermierului, Eugen Anicescu, directorul general al companiei menționate, a precizat că nu ar trece agricultura pe lista celor mai riscante segmente din sectoarele economiei românești.
„Nu aș putea să spun că ultimii ani au arătat o creștere a nivelului de insolvențe în domeniul agriculturii. Dacă este să ne uităm la cifre, în ultimii ani, bilanțurile companiilor din agricultură s-au îmbunătățit. Se produce asta de niște ani de zile, de când s-a schimbat legislația și taxarea inversă a stimulat companiile să-și „albească” bilanțurile. Am văzut bilanțuri prin îmbunătățire ca medie generală. Noi am putut să preluăm mai mult risc în domeniul agriculturii, deci nu aș trece agricultura pe lista celor mai riscante segmente din sectoarele economiei românești”, a declarat Eugen Anicescu la finalul primei părți a conferinței Risc de Țară 2017, care a avut loc, miercuri, la București.
Pe de altă parte, dincolo de evoluţia generală pozitivă, datele statistice analizate de specialiștii KeysFin relevă că agricultura românească se confruntă cu destule provocări. În 2015, datoriile se plăteau în acest sector, în medie la 468 zile, în timp ce încasarea creanţelor avea loc, în medie, la 198 de zile.
„Statisticile KeysFin arată că, pe ansamblu, situaţia s-a înrăutăţit în ultimii ani. Perioada medie de încasare a creanţelor a crescut, de exemplu, de la 152 de zile în 2009 la 198 de zile, iar valoarea facturilor restante la furnizori se situează la peste 3,62 miliarde lei”, afirmă analiştii de la KeysFin.
Potrivit raportului, 1.854 de firme raportau, în 2015, capitaluri proprii negative, un nivel în scădere faţă de anii precedenţi. Valoarea capitalurilor proprii negative a atins, în 2015, nivelul de 1,92 miliarde de lei, în condiţiile în care în 2009 era de numai 617,9 milioane lei, iar lichiditatea curentă (indicator care reprezintă o modalitate de a evalua capacitatea companiei de a face faţă obligaţiilor sale pe termen scurt - n.r.) a crescut, în acelaşi interval, de la 0,93 la 1,05 în 2015.
„În general, o lichiditate curentă mai mică de 0,8 este un semnal negativ, însă depinde foarte mult de caracteristicile domeniului de activitate. Valoarea optimă pentru acest indicator este în general în jur de 1. Pe de altă parte, o rata de lichiditate excesiv de mare ar putea să semnaleze un management defectuos”, explică analiştii de la KeysFin.
Privite din această perspectivă, performanţele companiilor aflate în top trei ies în evidenţă. Agro-Chirnogi SA, din Călăraşi, cel mai important jucător din piaţa producţiei de cereale, are creanţe de încasat de 388,7 milioane lei, în creştere faţă de anul precedent. În aceeaşi situaţie se află şi Agricost SA, care are creanţe de încasat de 153 de milioane de lei, cu 52 milioane de lei mai mult decât în anul anterior.
„Chiar dacă, pe ansamblu, evoluţia sectorului este una pozitivă, încheierea unui contract de furnizări de servicii, de achiziţie de seminţe, îngrăşăminte, servicii de întreţinere etc., poate genera un blocaj financiar în măsura în care firmele nu se informează suficient în privinţa partenerilor de afaceri. În etapa de semnare a contractului, de stabilire a condiţiilor şi de plată, este esenţială consultarea unor rapoarte de bonitate şi/sau de grup înainte de acordarea creditelor comerciale şi stabilirea termenelor de plată. Iar în perioada post-semnare devine necesară monitorizarea clienţilor pe diferite surse, de la Centrala Incidenţelor de Plăţi, la datele din Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, schimbările de acţionari şi administratori etc.”, au mai spus analiştii de la KeysFin.
Dincolo de provocări, perspectivele agriculturii româneşti sunt extrem de pozitive, inclusiv din punct de vedere macroeconomic.
Potrivit ultimelor date furnizate de Comisia Europeană, la sfârşitul lui mai 2017, România a devenit principalul exportator de cereale din Uniunea Europeană. Firmele din ţara noastră au exportat 7,15 milioane de tone, aproape un sfert din totalul exporturilor europene de cereale din recolta 2016-2017. Din acestea, peste 5 milioane de tone au reprezentat exporturile de grâu (aproape dublu faţă de media înregistrată între 2011 şi 2015).
În ceea ce privește producţia europeană, recolta de cereale (inclusiv orez) a crescut cu 12% între 2010 şi 2015 la aproximativ 317 milioane de tone, adică 12,5% din producţia globală. Grâul, orzul, orzul, porumbul au fost principalele culturi (86% în 2015). Firmele franceze au realizat 22,9% din producţia de cereale din UE, cele germane (15,4%) şi poloneze (8,8%). România a fost în 2015 al cincilea producător de cereale din UE, cu 6% din total, nivel similar înregistrat de Spania şi Italia.
Informaţiile din raport au fost culese din barometrul privind starea businessului românesc, un proiect dezvoltat de KeysFin prin analiza datelor financiare privind societăţile comerciale şi PFA-urile active din România.
Primii 400 de legumicultori olteni, înscrişi în programul guvernamental de sprijin pentru cultivarea tomatelor în spaţii protejate, vor primi în perioada următoare de la Direcţia Agricolă Judeţeană (DAJ) Olt plata ajutorului de minimis aferentă programului guvernamental de sprijin, suma urmând să fie echivalentul în lei a 3.000 de euro pentru fiecare fermier.
Suma totală estimată că va fi plătită legumicultorilor care au încheiat primul ciclu de producţie este de 4,488 milioane de euro, potrivit afirmaților conducerii DAJ Olt.
Potrivit oficialilor instituției citate, în judeţ sunt 1.697 de fermieri înscrişi în programul privind cultivarea tomatelor în spaţii protejate. Dintre aceştia, 1.496 de fermieri au încheiat primul ciclu de producţie şi au solicitat banii. Ei au făcut dovada că au obţinut şi valorificat câte două tone de roşii.
Conform spuselor șefului DAJ Olt, Emil Marinescu, citat de Agerpres, deja sunt 400 de fermieri care au primit banii, cei 3.000 de euro, echivalentul în lei.
„Într-o săptămână, cel mult două săptămâni, toţi cei 1.496 de fermieri care au solicitat ajutorul de minimis vor primi banii. Suma totală care ajunge la fermierii din judeţul Olt înscrişi în program, care au încheiat primul ciclu de producţie la tomate, este de 4.488.000 de euro. Până la sfârşitul anului, această sumă va depăşi cinci milioane de euro, pentru că sunt circa 200 de fermieri care vor cultiva tomate pentru a le recolta în noiembrie şi decembrie şi vor solicita atunci banii”, a spus el.
Datele statistice arată că judeţul Olt este pe primul loc la nivel naţional în ceea ce priveşte numărul fermierilor din programul pentru cultivarea tomatelor în spaţii protejate.
Din recolta de tomate din judeţul Olt au fost periodic analizate probe pentru a stabili remanenţa pesticidelor şi îngrăşămintelor, nefiind constatate depăşiri ale limitelor.
Producătorii agricoli din România sunt susţinuţi, începând din acest an, printr-un program guvernamental să cultive tomate în spaţii protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producţia autohtonă.
Valoarea sprijinului financiar acordat beneficiarilor este de 13.481,4 lei/beneficiar/an, sumă ce reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, pentru o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi. Programul se desfăşoară pe o perioadă de opt ani.
Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru cultura de tomate, de 3.000 de euro/an, beneficiarii trebuie, printre altele, să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de cel puţin 1.000 de metri pătraţi, să obţină o producţie de minimum două kilograme tomate/mp, dar şi să valorifice o cantitate de tomate de 2.000 de kilograme, dovedită cu documente justificative.
Până luni, 19 iunie 2017, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a plătit 27.003.244 (6 milioane de euro) unui număr de 2.003 beneficiari ai programului de susţinere a tomatelor cultivate în spaţii protejate, potrivit unui comunicat de presă transmis marți presei.
Conform aceluiași document, în perioada următoare, fermierii vor mai primi alte 1.294.000 de lei, adică mai bine de 280.000 de euro.
Majoritatea agricultorilor care au primit deja sumele în conturi provin din judeţul Olt (1.099 beneficiari), Giurgiu (598) şi Buzău (89). În funcţie de documentaţiile depuse de către direcţiile agricole judeţene, urmează a fi efectuate plăţile şi pentru restul celor înscrişi pentru ciclul 1 de producţie, care au valorificat pe piaţă cantităţile prevăzute până la data de 15 iunie, respectiv circa 4.500 de beneficiari.
„Restul celor înscrişi în program care nu au livrat pe piaţă cantităţile prevăzute pot face dovada comercializării tomatelor cultivate în spaţii protejate în ciclul 2 de producţie, şi anume perioada noiembrie-decembrie 2017”, se arată în comunicatul MADR.
Numărul total al celor care s-au înscris în acest program este de 7.323 de beneficiari din toate judeţele ţării, cei mai mulţi înscrişi fiind din judeţele Olt, Giurgiu, Galaţi, Dolj, Buzău, Teleorman, fapt ce demonstrează interesul deosebit manifestat de producătorii agricoli pentru această formă de sprijin.
Pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de cel puţin 1.000 mp, să obţină o producţie de minimum 2 kg tomate/mp, dar şi să valorifice o cantitate de tomate de 2.000 kg dovedită cu documente justificative.
Schema de ajutor de minimis este destinată producătorilor agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător, producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi familiale, producătorilor agricoli persoane juridice.
Resursele financiare pentru aplicarea schemei de ajutor de minimis sunt în valoare de 179,75 milioane de lei, contravaloarea în lei a 40 de milioane de euro, şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 14T (fosta Măsura 215) – Plăți privind bunăstarea animalelor – pachet b) – păsări – Campania 2017, care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la băncile care au încheiat Convenţii cu APIA pentru anul de cerere 2017.
Astfel, potrivit convenţiilor și actelor adiționale încheiate, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o a doua adeverință care confirmă faptul că solicitantul a depus în perioada 03 - 31.01.2017, aferentă anului de angajament 2017, cererea de plată și a primit suma reprezentând 50% din valoarea sumei solicitate în cererea de plată.
Totodată, prin această a doua adeverință se confirmă suma reprezentând 25% din valoarea sumei solicitate în cererea de plată aferentă anului de angajament 01.01. - 31.12.2017.
În cazul neeliberării niciuneia dintre adeverinţele precizate, se poate elibera, la cererea solicitanţilor, o adeverință prin care se confirmă faptul că solicitantul a depus cerere de plată și reprezintă 75% din valoarea sumei solicitate în cererea de plată aferentă anului de angajament 2017.
Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită beneficiarului pentru Plățile privind bunăstarea animalelor, Campania 2017.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează maximum 80% din valoarea fiecărui credit acordat de bănci fermierilor.
Toate convenţiile încheiate între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, bancă şi Fondul de Garantare sunt postate pe site-ul instituției: www.apia.org.ro .
În conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituția noastră în baza adeverințelor eliberate, dobândă aferentă acordării creditelor este de RON-ROBOR 6M + maximum 2%.
Pentru intervalul iulie - septembrie 2017, intențiile de angajare a forței de muncă în sectorul agricultură, vânătoare, silvicultură și pescuit sunt cu patru puncte procentuale mai slabe decât în trimestrul al II-lea al anului în curs și cu doi la sută mai slabe decât în trim. al III-lea 2016, conform celei mai noi ediții a studiului de specialitate ManpowerGroup privind perspectivele necesarului de forță de muncă.
Potrivit documentului citat, piața forței de muncă din sector va fi cel mai probabil „liniștită” în trim. al III-lea, angajatorii raportând o previziune netă de angajare de +1%.
Ca viziune generală, în raport se precizează că 28 la sută dintre angajatorii din România plănuiesc să-și sporească numărul de angajați în următorul trimestru.
Pe de altă parte, doar 7% dintre angajatori au de gând să facă reduceri de personal și 64% nu intenționează nicio schimbare, ceea ce duce la o previziune netă de angajare ajustată sezonier de +14%, cu 2 puncte procentuale mai slabă decât cea raportată în trim. II/2017, dar relativ stabilă comparativ cu trimestrul III/2016.
„Șapte ani de intenții de angajare pozitive, din care mai mult de opt trimestre consecutive de previziuni cu două cifre, corespunzând creșterii numărului de angajați, au impact puternic asupra disponibilității talentelor pe piața din România, așa cum o arată rata scăzută a șomajului, care în aprilie și-a atins minimul istoric, dar și gradul de răspândire a deficitului de talente care, potrivit ultimelor noastre cercetări, afectează 73% dintre angajatorii români. Dat fiind că angajatorii prognozează creșteri ale angajărilor și în următoarele trei luni, este evident că pentru companii a sosit momentul să-și regândească serios practicile de personal și să se transforme în constructori de talente, pentru că găsirea lor gata formate pe piață este o opțiune din ce în ce mai puțin viabilă”, a spus Igor Hahn, Country Manager, ManpowerGroup România.
Perspectivele de angajare din trimestrul III/2017, deși ferm pozitive, au per ansamblu o tendință de slăbire, fiind mai puțin robuste decât în trimestrul II/2017 în șapte din cele zece sectoare de activitate analizate și în șase din cele opt regiuni alte țării, și slăbind față de trimestrul al III-lea al anului trecut în șase sectoare de activitate și în patru regiuni.
„Declinul cel mai abrupt, atât de la trimestru la trimestru, cât și de la an la an, este raportat în regiunea Centru, unde previziunea netă de angajare de +10% este cu 19 puncte procentuale mai slabă decât în trim. II/2017 și cu 15 puncte procentuale mai slabă decât în trim. III/2016. Scăderi de la trimestru la trimestru, de 14 puncte procentuale, și de la an la an, de 12 puncte procentuale, sunt raportate și în regiunea Vest”, se mai arată în document.
În schimb, se mai precizează în raportul Manpower, prognoza din regiunea Nord-Est, situată la +16%, se înseninează considerabil, fiind cu 17 puncte procentuale mai puternică decât anul trecut și îmbunătățindu-se față de trim. II/2017 cu 11 puncte procentuale.
Cele mai optimiste previziuni din trimestrul al III-lea, la nivel de regiuni, sunt cele din regiunile București și Ilfov, Nord-Vest și Sud, toate trei de +20%, în timp ce piața cea mai slabă este prognozată în regiunea Sud-Est, unde previziunea este de +4%.