Comuna Săndulești, din județul Cluj, este dovada că hărnicia alungă sărăcia. Asta poate și pentru că primul gospodar al comunei este cunoscutul fermier Călin Fărgaciu, care are o bună cunoaștere a realităților și provocărilor cu care se confruntă agricultura și întregul spațiu rural. În rândurile ce urmează vă invităm să-l cunoașteți pe primarul, fermierul și omul Călin Fărgaciu.
„Nu sunt singurul inginer sau fermier care este şi primar. Comunităţile din rural au înţeles că oamenii care ştiu să facă treabă bună pentru ei ştiu să facă treabă bună şi pentru ceilalţi.”
Reporter: Comuna Săndulești, numită de locuitori „Capitala Ardealului”, se află la poalele Munților Apuseni, Munții Trascău, mai exact, în apropierea Rezervației Naturale Cheile Turzii. Aici s-a născut, a crescut și-și duce traiul de zi cu zi Călin Fărgaciu. Aşadar, s-o luăm pe rând. Călin Fărgaciu, fermier sau primar?
Călin Fărgaciu: În primul rând, sunt fermier. Probabil că acesta este şi motivul pentru care am trecut un pic şi în administraţie. Cât Dumnezeu va considera că trebuie să fiu şi aici o să fiu şi aici, la primărie, în rest la fermă şi în agricultură o să fiu mereu.
Sunt unul dintre oamenii care au crescut pe lângă Mircea Ciurea, Dumnezeu să-l odihnească, am continuat ce a pornit Mircea ca luptă sindicală şi ca luptă a celor care suntem în rural şi în agricultură, împreună cu Dan Ţandea, tot aşa şi el a trecut la Domnul, şi încet-încet în asociaţie, în cooperativă şi în ce facem noi în agricultură vin tineri, şi asta e foarte bine, se predau ştafete, se face schimbul între generaţii şi este minunat dacă noi reuşim să lăsăm o cărămidă, două, trei, cinci, astfel încât cei care vin după noi, tinerii, să aibă pe ce clădi.
Nu sunt singurul inginer sau fermier care este şi primar. Comunităţile din rural au înţeles că oamenii care ştiu să facă treabă bună pentru ei ştiu să facă treabă bună şi pentru ceilalţi. Mai demult, în perioada interbelică şi înainte, în general cel mai gospodar din sat era şi primar. Lumea atunci ştia să cumpănească mai bine lucrurile.
A fost şi o perioadă în care comunităţile considerau că dacă ai făcut treabă bună şi ai dezvoltat un business în agricultură, ajungând în funcţia publică te vei îmbogăţi şi mai tare. Era o cutumă şi o gândire păguboasă pentru toată lumea, pentru că ulterior comunităţile şi-au dat seama că oamenii gospodari ştiu să facă treabă, făcând pentru ei aveau expertiză şi în zona atragerii fondurilor, ştiau să chibzuiască un buget, deci nu veneau chiar doar pentru a face paradă. În general, în comunele şi în unităţile administrativ-teritoriale în care se merge doar pe discurs politic, pe promisiuni care nu au un fundament şi în gândirea unui buget, comunităţile stau pe loc sau chiar regresează.
Reporter: Câte suflete sunt în comuna Sănduleşti?
Călin Fărgaciu: Sănduleşti e o comună de gradul trei, o comună mică, are doar în jur de 2.300 de locuitori, sunt două sate, Sănduleşti şi Copăceni. Noi zicem că suntem Capitala Ardealului, dar asta zicem noi, nu vrem să supărăm pe nimeni, chiar avem la intrarea în comună un însemn care spune acest lucru: „Comuna Sănduleşti, Capitala Ardealului”. Dar este doar marketing, şi ca un lucru care să creeze zâmbet celor care-l ascultă, în comuna Sănduleşti se fac foarte multe cununii. Într-adevăr, am şi creat un spaţiu, o casă de căsătorii în care cei care se căsătoresc să poată să aducă pe toată lumea care doreşte să fie la fericitul eveniment, şi am observat că veneau şi din alte părţi. Există o legislaţie, primarul poate da o dispensă şi se pot cununa şi la noi tinerii care doresc. Căsătoream nişte tineri de aici, care apoi mi-au zis: „Vor şi nişte prieteni de-ai noştri să se căsătorească la Sănduleşti!”. Am rămas mirat, de ce vor să se căsătorească aici? Şi-mi răspund: „Vor să se cunune în Capitala Ardealului!”. O chestie de marketing pe care am tot derulat-o în online şi până la urmă lumea a înţeles că la Sănduleşti se întâmplă lucruri bune, suntem oameni aşezaţi. Chiar avem o comunitate de oameni aşezaţi, deşi suntem multietnici, multiconfesionali, multiculturali, dar încet-încet s-a aşezat foarte mult comunitatea. Chiar când am ieşit primar în 2016 ieşeau de la diferite biserici şi de multe ori nu se salutau chiar cum aş fi considerat eu că trebuie să facă un bun creştin, şi-i spuneam soţiei mele: „Parcă am ajuns primar în Belfast!”. Dar încet am adus înapoi comunitatea, pentru că am avut inteligenţa ca în momentul în care a fost ales viceprimarul el să fie din Copăceni, eu fiind localnic din Sănduleşti, şi astfel şi prin buna noastră colaborare comunitatea a înţeles că dacă în administraţie este linişte şi pace, lucrurile merg bine şi ei trebuie să facă la fel. Am făcut foarte multe activităţi în care i-am adus împreună și asta pentru noi este o bucurie, chiar lucrurile se întâmplă bine în comunitatea noastră şi probabil de aceea şi Domnul îşi întoarce privirea spre noi şi face ca bugetul să fie unul astfel încât noi să progresăm.
Reporter: Care sunt activităţile economice de bază în comuna Sănduleşti?
Călin Fărgaciu: Agentul economic cu cea mai mare pondere este tot în zona agriculturii, este o fermă de vaci cu lapte, 700 de capete, Agronova, care face treabă bună. Va trebui să aducem şi alt gen de mediu economic la noi, pentru că așa funcţionează un buget la nivel de România, şi probabil şi în alte state, o parte din contribuţiile de pe raza unui UAT se întorc procentual în cadrul UAT-ului, de asta vedem că unele comune explodează, pentru că au creat mediu economic sau au transformat o parte din terenul agricol în parc industrial. Nu ştiu dacă neapărat este cea mai bună formă, însă pentru comunităţi şi pentru dezvoltare este bine, se creează locuri de muncă, bugetul local are nişte sume confortabile astfel încât să facă o infrastructură la nivel de Europa, cum ne dorim. Din acest punct de vedere, Sănduleşti este o comună fericită, pentru că am asfaltat aproape toate drumurile, mai avem de turnat asfalt pe o porțiune de 7 km, unde s-au finalizat lucrările de canalizare. Da, comuna Săndulești are canalizare sută la sută, are apă în sistem centralizat, are gaze naturale, electricitate, internet, tot ce înseamnă confort. Şi dacă reuşim, oricum avem proiect pe Saligny, cu siguranţă se va asfalta și bucata rămasă şi astfel închidem cercul, comuna ca infrastructură, ca utilităţi, este la nivel de urban.
Avem în lucru un parc industrial. Când va fi gata, eu chiar pot să plec acasă, deoarece comuna Sănduleşti va rămâne cu un buget confortabil, cu locuri de muncă şi cu siguranţă. De fapt, ca zonă de rezidenţial, nici nu prea avem unde să construiască. Tot ce a fost grădină sau casă mai veche toate sunt cumpărate, au venit mulţi tineri în comunitate, chiar acum construim – ceea ce e o mare bucurie - trei clase de învăţământ primar. Se întoarce şi diaspora, s-au mutat familii tinere la noi şi chiar vreau să vă spun, fără a face reclamă pentru vreun ONG, există un ONG la Bucureşti, se numeşte Bookland, cu care dezvoltăm împreună proiecte, ei ajută comunităţile să investească în educaţie. Îi aduc pe toţi cei puternici şi cu potenţă economică, cu materiale de construcţii, în general UAT-urile mai plătesc manoperă sau materiale pe care nu le pot ei furniza. Am renovat un corp de clădire şi acum construim chiar un corp nou şi urmează să construim şi o mică sală de sport. Adică nu încercăm să creăm proiecte decât adaptate la nivelul comunităţii. Nu vom avea o sală de sport megalomanică, ci una care să satisfacă nevoile copiilor de la şcoală.
„Totdeauna am să mă ocup de ferma de vaci cu lapte, că va merge mai bine, că va merge mai rău. Businessul în agricultură trebuie să-l calculezi minimum pe cinci ani.”
Reporter: Comuna este situată într-o zonă foarte frumoasă, cu multe obiective turistice în apropiere...
Călin Fărgaciu: Există o energie bună la Sănduleşti şi asta cred că face ca lumea să-şi dorească să treacă pe aici şi să stea la noi. Adevărat, suntem şi bine amplasaţi, pentru că avem Cheile Turzii într-o parte a localităţii, avem Cheile Turului cu Valea Racilor, Cheile Copandului cum le spunem noi în partea dinspre Turda, e salina foarte aproape, Muntele Băişor e staţiune turistică, de la noi începe Valea Arieşului cu tot ce înseamnă zonă cu potenţial turistic extraordinar. A fost o mare bucurie când am reuşit să asfaltăm drumul care face legătura cu Cheile Turzii. Era un drum de 4,5 km pe care comunitatea întotdeauna şi-a dorit să-l vadă asfaltat și am reușit.
Fermierii trebuie să devină și procesatori, și retaileri
Reporter: Să trecem și la agricultură, la fermieri...
Călin Fărgaciu: Acum trebuie să dau din casă şi să vă spun că sistemul cel mai uşor îl învingi din interior. Ăsta a fost motivul pentru care eu am intrat în politică cu mult timp în urmă, nu neapărat cu gândul de a fi primar, deşi mi-am dorit dintotdeauna, pentru că acumulând o experienţă şi o expertiză din lumea businessului, mi-am dat seama că pot să fac unele lucruri bine. Nu ştiu dacă mai bine decât alţii, dar tot am făcut câteva lucruri bine. Văd aşa, când lumea îmi zâmbeşte pe stradă, şi fără lipsă de modestie, la al doilea mandat am câştigat cu 80%. Asta cam spune ceva despre gradul de satisfacţie a cetăţenilor, dar nu despre asta vreau să vorbim. Am intrat în politică pentru că, i-am amintit pe Mircea şi pe Dan, făceam mitinguri, mergeam la Bucureşti, zgâlţâiam porţile Ministerului Agriculturii câte 2.000 de oameni să ne cerem drepturile. Ulterior ne-am dat seama că cu un telefon putem să mergem în mod calm la Bucureşti, să ne primească ministrul a doua sau a treia zi, să discutăm şi să facem lucrurile să funcţioneze. Mai greu a fost până când sistemul a înţeles că noi existăm şi că într-adevăr suntem o forţă, şi în acelaşi timp contribuim şi la bunăstarea ţării. Dacă ne uităm statistic, anii cei mai buni din punctul de vedere al PIB-ului sunt anii în care agricultura merge bine. Şi probabil că şi-au dat şi ei, politicienii, seama în timp.
Deci îmi place să fac lucruri şi la primărie, dar nu înseamnă că neapărat aş vrea să trec la Domnu’ din primărie. Nu. Totdeauna am să mă ocup de ferma de vaci cu lapte, că va merge mai bine, că va merge mai rău. Businessul în agricultură trebuie să-l calculezi minimum pe cinci ani, pentru că aşa funcţionează, cumva cam în dinţi de fierăstrău, ani mai buni, ani mai puţin buni. Perioada tristă pe care o traversăm acum am mai traversat-o. Noi speram că nu se va întâmpla. Motivele sunt multe, cu siguranţă războiul din Ucraina e unul din motivele care ne afectează foarte tare pe toţi, în primul rând pentru că a scăzut foarte mult consumul, ăsta e un motiv.
Am înființat Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin -BOVICOOP, suntem destul de bine coagulaţi, suntem prezenţi activ în 14 judeţe şi avem colaborări şi cu alţi colegi din altă parte. Astăzi, există un apetit al consumatorului pentru produse româneşti. Se vor întâmpla lucruri în viitor. Fermierul va trebui să iasă cumva din starea de confort în care să producă doar materii prime şi să le dea celor care să le proceseze şi apoi să ajungă la retail. Va trebui să devenim oarecum şi procesatori, deşi noi credeam că va fi în a doua – a treia generaţie, marile ţări producătoare de lapte deja fac lucrul ăsta, cei din Occident care oarecum sunt dinaintea noastră cu tot ce înseamnă economie de piaţă, în general marile uniuni de fermieri au ajuns să deţină şi o parte din procesare.
„Probabil că va trebui să ieşim şi noi, fermierii, din zona de confort, va trebui să ne facem propriile rețele de magazine astfel încât să supravieţuim.”
Reporter: Într-o vreme, îndepărtată, nu era judeţ fără două-trei făbricuţe de procesare a laptelui, nu mai zic de cele de carne, abatoare şi aşa mai departe, iar astăzi sunt judeţe care nu mai au abatoare, în care nu mai găseşti o fabrică de procesare a laptelui. Prin urmare, credeți că e necesar ca procesarea să crească pe lângă cooperativele de fermieri, mai ales că multinaţionalele continuă să fie cele care să impună preţul şi să se joace cu contractele?
Călin Fărgaciu: În trecut toată hrana era produsă în România. Lucru care acum nu se mai întâmplă. Deci, în trecut importam doar citrice şi piper, produse care nu se făceau la noi. Acum se importă foarte mult produs finit, inclusiv aluat congelat, de lactate nu mai vorbesc, partea de carne şi așa mai departe.
Va trebui ca noi, cei care producem materia primă, să devenim şi procesatori, şi cred că ulterior va trebui să devenim şi retaileri. Va trebui creată o contrapondere la marile reţele de supermarketuri. Chiar dacă există lapte la dozator, care e foarte bun şi e şi mai ieftin, omul merge în supermarket pentru că merge cu coşul, îşi pune în coş tot ce vrea el, pentru că e mult mai confortabil. Probabil că va trebui să ieşim şi noi, fermierii, din zona de confort, va trebui să aducem genul acela de comerţ spre consumator, să ne facem propriile rețele de magazine astfel încât să supravieţuim.
În ceea ce privește fermele de vaci, practic, ferme comerciale în România sunt vreo 300.000, după cum s-a văzut la depunerea cererilor pentru ajutor. Însă ceea ce vreau să vă spun e că țara noastră la ora actuală îşi produce doar 40% din cantitatea de lapte de care are nevoie şi totuşi nu-i nevoie de laptele nostru, pentru că ne inundă ungurii, ne inundă polonezii, lucrurile nu se întâmplă chiar cum ar trebui să se întâmple. Adică sigur, trebuie să-i ajutăm pe toţi, dar ar trebui să ne ajutăm în primul rând pe noi. A fost o sincopă legată şi de „cornul şi laptele”, adică unele aspecte oarecum au fost neglijate de stat.
„Cam de pe la 20 de capete începi să fii o fermă care să conteze, să ai un trai decent cu un efort adecvat, în acelaşi timp să şi contribui cu ceva la bugetul statului.”
Reporter: Cum e piața laptelui, s-a mai reglat prețul? Pentru că în primăvară a fost destul de rău pentru crescătorii de vaci.
Călin Fărgaciu: De curând, cantitatea de lapte care e necesară la procesare s-a mai reglat, iar preţul a ajuns să depășească 1,3 – 1,4 lei/litru şi tinde chiar spre 2 lei, la poarta fermei. Sigur că, în condiţiile în care dacă faci furajare din stoc şi fermele mari de vaci toate fac furajare din stoc, atunci, referitor la costul de producție, suntem undeva pe la 2,3 – 2,4, chiar 2,5 lei cu litrul de lapte. Mai nivelează un pic subvenţia, însă nivelarea preţului şi acoperirea pierderilor din subvenţie înseamnă să ajungem să nu mai putem face investiţii. Multă lume nu înţelege că de fapt subvenţia reprezintă o mâncare ieftină pe masa românilor. Nu este subvenţionat fermierul, ci este subvenţionat consumatorul final. Adică noi, fiecare, ca populaţie, când mergem şi cumpărăm o parte din mâncarea ieftină este sprijinul pe care-l are fermierul ca să vândă un pic mai ieftin. Se acoperă de fapt nişte pierderi. Dar dacă noi ajungem să acoperim nişte pierderi din subvenţie, costul de producţie, atunci nu mai facem investiţii, încep să se închidă ferme, apar probleme sociale, PIB-ul României nu e acolo unde ar trebui să fie.
Agricultura este un factor important la nivel macro în economia ţării. Nu toată lumea înţelege, unii înţeleg că fermierii vor bani ca să-şi cumpere jeepuri, fără să ştie că ei mai umblă şi prin noroi şi-şi iau jeepul nu de făloşi, ci că trebuie să meargă în câmp şi când plouă, şi când e vreme bună. Indiferent câtă tehnologie ai avea într-o fermă, nu poţi chiar să suplineşti toate, mai ales că noi încă suntem, geografia ţării nu permite nişte ferme imense, eu personal nici nu mi le doresc, eu vreau încă să existe mica proprietate, proprietarul de nivel mediu, care, de fapt, el e motorul oricărei economii şi la noi, şi în Europa. Francezii au făcut greşeala asta să creeze nişte exploataţii imense şi ulterior au creat nişte pungi de sărăcie. Sper că România nu va ajunge acolo, dar să ştiţi că s-au închis multe ferme de vaci.
Există nişte dimensiuni în care eşti oarecum rentabil, echilibru şi între munca pe care o investeşti în fermă, efortul tău şi beneficiu. Cam de pe la 20 de capete începi să fii o fermă care să conteze şi pentru familia ta, să ai un trai decent cu un efort adecvat, în acelaşi timp să şi contribui cu ceva la bugetul statului.
Reporter: Care este opinia dvs. în legătură cu plafonarea preţului la alimentele de bază?
Călin Fărgaciu: Probabil că populaţia va simţi în buzunar această plafonare, însă să ştiţi că fermierul este cel mai afectat. Tot ceea ce a însemnat ieftinirea laptelui la raft a fost doar pe spinarea fermierului. Noi, în decembrie 2022, vindeam laptele cu 3 lei litrul. A venit nebunia cu scăderea preţului, am ajuns pe la 2 lei, şi în momentul când s-a propus prima reducere de preţ la raft laptele a ajuns 1,30 – 1,80 lei/litru. După cum vedeți, reducerea a fost clar pe cârca fermierului. Fermierul nu are ce face, vaca este ca o siderurgie, în fiecare zi trebuie mulsă, în fiecare zi produci lapte. Dacă nu ţi-l cumpără nimeni, trebuie să-l arunci, nu ai altă variantă. Şi procesatorul ştie asta, şi retailerul ştie. De asta s-au şi închis ferme de vaci. Am încercat noi să obţinem o subvenţie, însă din păcate subvenţia se consideră ajutor de stat, Europa nu a vrut să aprobe genul ăsta de abordare, şi pentru ei a fost un cartof fierbinte, şi astfel s-au mai abatorizat câteva mii, zeci de mii de vaci, s-au mai închis nişte ferme, o parte dintre fermieri au ajuns în industrie sau în zona de asistenţă socială, lucru pe care tot statul îl decontează. În continuare lucrurile sunt într-o zonă de gri, pentru că de-abia acum tinde spre 2 lei laptele, pentru că s-au închis ferme, a scăzut producţia, nu mai este lapte, nu pentru că încearcă cineva să ne ajute pe noi. Întotdeauna s-a întâmplat aşa, cel puţin de 30 de ani de când fac eu agricultură, totdeauna fermierul a decontat orice colaps economic, orice zonă în care au fost probleme.
Reporter: Cum e acest an pentru ferma dvs. în ceea ce privește partea vegetală, care vă asigură furajul pentru animale?
Călin Fărgaciu: Noi, fermierii, avem o vorbă: în anii secetoşi facem marfă bună, dar puţină, în anii ploioşi facem marfă multă, dar nu de cea mai bună calitate. Anul ăsta este un an bun agricol, însă pentru munca câmpului a fost un efort mare din partea fermierilor, deoarece ca să faci fânuri în timpul dintre două reprize de ploaie nu a fost suficient, şi atunci am apelat la baloţi înfoliaţi. Foarte mulţi dintre fermierii de la noi din zonă şi-au achiziţionat echipamente pentru a putea face lucernă înfoliată. Este bine că şi fermierii din România au reuşit să ajungă să aibă tehnologie, astfel încât în funcţie de condiţiile meteo ei să-şi poată lua hotărârea cea mai bună în ceea ce priveşte culturile, mă refer la masa verde, la silozuri de plante proteice, pentru că până la silozul de porumb mai este.
După cum se vede, lucrăm cu mai multe utilaje, astfel încât să reuşim ca în timp scurt să facem cosirea şi apoi, în funcţie de ce va zice buletinul meteo, lăsăm şi facem fânuri dacă vor fi trei zile de temperaturi ridicate, iar în cazul în care considerăm că nu vom avea timp suficient, o să balotăm şi o să înfoliem, după care în scurt timp o să şi scoatem baloţii, pentru că nu ne permitem să ocupăm foarte multă suprafaţă cu partea de baloţi înfoliaţi.
La final, cred eu, 2023 va fi un an bun pentru fermieri şi-l aşteptam, pentru că anul trecut a fost un an greu, a fost un an cu secetă, dintr-o eroare pentru noi, văcarii, culturile de porumb siloz, lucerna şi păşunile au fost prinse la plante de nutreţ şi nu au fost în pachetul de sprijin pentru secetă la culturi agricole. Am avut sprijin pe vaca de lapte, însă ar fi fost bine dacă şi porumbul siloz ar fi fost prins în pachetul de despăgubiri. Am înţeles că la Ministerul Agriculturii se discută ca această eroare să fie îndreptată, acum dacă se va putea şi vor reuşi va fi foarte bine pentru noi, dacă nu, noi, fermierii, oricum suntem apropiaţi de divinitate şi zicem aşa: ce dă Domnu’, aia e bun şi pentru noi. Iată că anul ăsta Domnu’ a fost bun cu noi, lucerna arată extraordinar. Aici, în zona Transilvaniei, unde ne aflăm noi în zona de podiş Turda-Cluj, facem maximum trei coase. Sunt suprafeţe şi sole în România unde se fac şi patru, şi cinci coase, sigur, în funcţie de regimul pluviometric, există şi frumoasa zonă a Braşovului în care ei pot să pună şi amestec de ierburi, pentru că regimul de ploi este unul aproape de normal şi fac un furaj superior, combinat între o graminee şi mai multe leguminoase, noi putem să facem aici doar lucerna. Lucerna se comportă bine în zona noastră.
„Totdeauna fermierul a decontat orice colaps economic, orice zonă în care au fost probleme.”
„Trebuie să învățăm tot timpul și să ne adaptăm”
Reporter: Nu vreau să încheiem fără să vorbim despre omul Călin Fărgaciu. Așadar, cine e Călin Fărgaciu?
Călin Fărgaciu: Am 53 de ani şi anul trecut m-am înscris la doctorat. Cam aşa cred că ar trebui să se întâmple lucrurile, nu cred că există o vârstă la care să faci şcoală, mereu trebuie să mergi la şcoală, mereu trebuie să înveţi. Ne uităm de multe ori la medici, că până se pensionează tot învaţă. Cred că şi noi, zootehniştii şi agronomii, va trebui să facem lucrul ăsta, sigur că pentru mine e o bucurie că sunt coleg de doctorat cu fiica mea. Nu ştiu dacă neapărat pot să finalizez doctoratul, pentru că, uitându-ne la televizor, a devenit un lucru de care aproape că ţi-e spaimă să îl ai, nu cumva cinci propoziţii să nu fie ale tale, dar în acelaşi timp legătura cu mediul academic trebuie să o avem tot timpul.
Călin Fărgaciu mereu va fi un fermier, deşi viaţa aşa a vrut, să fiu vizibil uneori. Sunt o persoană destul de smerită, în ultimul timp m-am apropiat şi mai mult de Dumnezeu, sunt creştin ortodox, dar am descoperit şi înţeleg cu tărie că tot ce am am de la Domnul. Şansa mea în viaţă a fost să învăţ bine, pentru că nu am fost un bogat, am avut nişte părinţi extraordinari, însă au fost într-o perioadă de comunism în care n-au putut să-mi lase foarte multe lucruri, dar am avut o educaţie bună.
Reporter: Revoluția din 1989 v-a prins student la zootehnie?
Călin Fărgaciu: La Bucureşti. Eram chiar la Bucureşti, eram atunci militar în termen, am terminat în ’88-’89, chiar în perioada aceea. Ce să zic? Lucrurile s-au întâmplat bine pentru mine în viaţă doar pentru că Dumnezeu m-a iubit. Mie mi-a dat, zic, de o sută de ori decât aş fi putut să-I cer eu. Eu nu ştiam să-I cer atât cât de mult mi-a dat.
Am o fetiţă care a terminat şi ea zootehnia, şefă de promoţie, acum e înscrisă la doctorat. Am un copil minunat. Cred că o parte din ceea ce am creat eu ca fermă va merge mai departe, pentru că Diana a mers la zootehnie nu pentru că i-am impus eu ca să ducă tradiţia de familie mai departe, ci pentru că într-adevăr îi place şi ei vaca de lapte, îi place agricultura.
Am investit foarte mulți bani în tehnică modernă, în tehnologie, pentru că vreau ca fata mea să fie doar manager de fermă. Eu şi muncesc în fermă, pentru că e o opţiune personală, acolo îmi găsesc liniştea, dacă stau între văcuţe sau dacă stau pe tractor o zi-două, îmi încarc bateriile. M-am născut cu un alt mod de a vedea lucrurile, nici nu ştiu dacă e o laudă că-ţi place să munceşti fizic neapărat. Probabil că va trebui să evoluăm. Văd noile generaţii, nici nu mai au rezistenţa fizică pe care am avut-o noi. Poate că e un lucru bun, poate că e bine că pentru ei viaţa e mai uşoară, nu ştiu dacă neapărat îi pregăteşte şi pentru perioade mai grele. Că vedeţi, numai un pic de război a fost la graniţa noastră, a fost un pic de pandemie, nu s-au mai găsit produse şi deja am început să ne înspăimântăm cu toţii, am început să descoperim grădina din spatele casei, am început să ne apropiem de Dumnezeu.
Reporter: Uitându-vă în urmă, aveți regrete?
Călin Fărgaciu: E o întrebare grea... Nu cred că am ceva ce să regret, pentru că, vă spuneam, mie Dumnezeu mi-a dat mai mult decât aş merita, consider eu. Chiar cred lucrul ăsta. Am ajuns în poziţiile pe care mi le-am dorit, chiar dacă ulterior le‑am regretat. Mă refer la poziţii de demnitate publică. Pentru că în general îţi ia din timpul tău, personal, şi din timpul familiei. Dar cineva trebuie să facă şi lucrurile astea, dacă fiecare stă deoparte, atunci nu au cum să meargă lucrurile bine. Sigur că unele lucruri acum aş şti să le fac mai bine. Au fost şi perioade în care am muncit prea mult, când puteam, dacă eram un pic mai atent, să-mi uşurez viaţa. Asta încerc să transmit copilului meu: tot ceea ce eu la un moment dat nu am judecat sută la sută smart – că ăsta e un termen pe care acum îl foloseşte toată lumea – să dau copilului meu. Sigur că şi el, până nu se va lovi o dată, de două ori cu capul de pragul de sus, nu va înţelege.
Reporter: O ultimă întrebare. Ce şi-ar mai dori Călin Fărgaciu?
Călin Fărgaciu: Să fie un preţ bun la lapte. Programul de investiții „Anghel Saligny” să funcţioneze şnur în România şi atunci Călin Fărgaciu, atât fermierul, cât şi primarul, va avea o stare de bine şi va putea în viitor să facă numai fermă, pentru că-mi doresc din tot sufletul să aloc mai mult timp familiei.
Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2023Abonamente, AICI!