Tehnologia „See and Spray” de la John Deere distinge plantele de buruieni. Substanțe chimice utilizate mai eficient, sol protejat, recolte mai sănătoase și mai productive - REVISTA FERMIERULUI
Miercuri, 24 Noiembrie 2021 13:19

Tehnologia „See and Spray” de la John Deere distinge plantele de buruieni. Substanțe chimice utilizate mai eficient, sol protejat, recolte mai sănătoase și mai productive Recomandat

Scris de

Producătorul american de utilaje John Deere a fost nominalizat la CES 2022 pentru cea mai bună inovație, Laureat în categoria de robotică și Laureat în Categoria Inteligența utilajului și Transport. Este al treilea an consecutiv în care John Deere a primit Premiul pentru inovație de la Consumer Technology Association (CTA), care recunoaște designul și ingineria remarcabile în produsele tehnologice de consum. CES 2022 este cel mai influent eveniment tehnologic din lume, care se va desfășura în perioada 5-8 ianuarie în Las Vegas și online.

John Deere este un laureat al Premiului pentru inovație în două categorii pentru tehnologia sa „See and Spray”,  un robot avansat din punct de vedere tehnologic pentru industria agricolă, care valorifică inteligența artificială și învățarea automată pentru detectarea diferenței dintre plante și buruieni și țintește aplicarea erbicidului pe buruieni. Această tehnologie de gestionare la nivelul plantei oferă robotului darul inteligenței, de care beneficiază fermierul, comunitatea înconjurătoare și mediul.

„Oportunitatea pentru tehnologie în agricultură continuă să ne inspire să dezvoltăm utilaje, sisteme și soluții inteligente de ultimă generație pentru tratarea individuală a fiecărei plante și susținerea clienților noștri. John Deere se află în prima linie a inovației și cu tehnologii precum „See and Spray”, prin care ne ajutăm clienții să își sporească la maximum sustenabilitatea, profitabilitatea și vizibilitatea astfel încât să se poată concentra pe hrănirea populației în creștere a lumii”, afirmă Jahmy Hindman, director tehnic John Deere.  

Tehnologia „See and Spray” utilizează învățare avansată, camere și robotică pentru a distinge plantele de buruieni. Viitorul acestei tehnologii este cheia tratării fiecărei plante individual, oferind doar și exact ce are nevoie fiecare plantă în acel moment, făcând utilizarea substanțelor chimice mai eficientă, protejând solul și plantele din jur și producând recolte mai sănătoase și mai productive.

Premiul pentru inovație la categoria Robotică evidențiază utilaje programabile sau inteligente capabile să efectueze sarcini specifice sau să reproducă mișcarea sau interacțiunile umane. Categoria Inteligența utilajului și Transport evidențiază utilaje și alte produse și servicii de transport care integrează tehnologia în experiența de condus sau călătorit. Produsele sunt examinate și punctate de membrii juriului alcătuit din designeri, ingineri și tehnologie mass-media. De asemenea, produsele sunt evaluate în funcție de inginerie și funcționalitate, estetică și design, precum și ceea ce face produsul unic și inovator. Acelea cu punctaje mari primesc și distincția „Cea mai bună inovație”.

Premiile pentru inovație CES se bazează pe materiale descriptive prezentate juriului. CTA nu a verificat acuratețea niciunei propuneri sau cereri făcute și nu a testat produsul căruia i-a fost acordat premiul.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Citit 823 ori

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

BKT BANNER APRILIE

Andermatt Slides

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista