De ce „X”? Simplu, la momentul scrierii acestor rânduri încă nu cunosc numele noului ministru... aș putea continua și cu o butadă. Anume că miniștrii au fost cam toți X. Cu puține excepții (și doar secvențial), numele lor a contat pentru vinul românesc. Ar fi însă o adresare oarecum glumeață, iar eu, unul, m-am săturat de „glumele” ultimelor trei decenii. Așa că...

Domnule Ministru X,

Este posibil ca, fiind proaspăt numit în post, să mai aveți curiozitatea de a citi gânduri ale românilor exprimate prin intermediul presei. Pentru că, după cum am observat timp de un sfert de veac, după „instalare” (la cel mult două luni după), un fenomen neelucidat (vreo bacterie fără schemă de anihilare sau vreun virus fără vaccin – microorganisme care sălășluiesc în pereții ministerului) face ministrul „imun” la glasul societății. Mai mult, i se declanșează misterioase activități neurocerebrale într-un sens pe care ministrul îl va numi „înțelegere” (deseori însoțit de atributul „superioară”). În acest punct, ministrul constată că noi, cei care producem, cei care aducem plusvaloare societății, nu înțelegem nimic, în timp ce dumnealui cunoaște și înțelege totul.

Această situație, o veritabilă amintire din viitor sau proiecţie din trecut, verificată timp de aproape 30 de ani, mă obligă la a vă scrie acum. Nu știu ce planuri aveți în marea agricultură. Sper să aveți succes și să creați cadrul pentru saltul la cât mai multe produse prelucrate, cu origine definită. Intersectez cu atenția Dvs. afirmația că vinul românesc este deja în acești parametri – valoare adăugată mare și identitate conturată clar.

Cu toate acestea, ministerul nu are o structură care să se ocupe de problemele reale de strategie, imagine, piață și consum. Ca atare, aceste probleme nu pot fi identificate, inventariate, înțelese și rezolvate de către minister (sau, măcar, cu ajutorul ministerului). Poziția reflex-defensivă „mi s-a comunicat” că directorul / biroul / departamentul / oficiul Y se ocupă” nu (vă) folosește la nimic. Vi se va șopti că există resursa administrativă și umană care să rezolve aceste lucruri. Nu vă pot cere să nu vă credeți subalternii. Sugerez doar să îi chestionați câte proiecte cu rezultate măsurate (accentuez importanța măsurării îndeplinirii obiectivelor) au fost duse la bun sfârșit. Şi care este beneficiul receptat în industrie. Care sunt părerile specialiştilor? Care este saltul în piaţă (internă/externă)? Într-un tabel cu două coloane facem o comparație cu ceea ce se întâmplă în organizațiile non-profit și private, respectiv în structurile administraţiei. Dacă ne dorim cu adevărat să desfacem nodul gordian, mai punem şi bugetele folosite de ambele categorii. Mai clar spus, încercăm să credem că veți vedea imaginea de ansamblu recurgând la un raport obiectiv.

Nu mă plasez în gruparea celor care fac procese de intenţie. Nu sunt într-o competiţie cu politicienii sau cu cei din administraţie.

Formulez însă cât se poate de clar: vinul românesc are nevoie de sprijin pentru a deveni produsul care să contribuie la bunăstarea materială şi culturală a întregii naţiuni, aşa cum se întâmplă în toate cele cinci ţări aflate înaintea noastră în topul european.

Dacă vi se spune că „s-a făcut şi s-a dres” – poate fi adevărat doar pentru componenta agricolă şi/sau tehnologică.

Pentru brandingul naţional vini-viticol, pentru poziţia în preferinţele consumatorului, pentru cultura vinului, cu excepţia unor gafe internaţionale, nu s-a făcut nimic.

Ca atare, cine vă va spune că „e bine” n-o va face din neştiinţă, ci din rea-credință.

Aceste rânduri vă sunt adresate spre... „ştiinţă”.

P.S.: dacă vă manifestaţi interesul, vă pot pune la dispoziţie activitatea Institutului Vinului. Nu vă fac o culpă pentru că nu ştiaţi de existenţa lui. E o situaţie reparabilă.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - WINE AMBASSADOR, CEO VINARIUM-IWCB