Federația Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine ROMOVIS și-a ales conducerea în cadrul Adunării Generale care a avut loc în județul Alba, la Loman, pe 10 martie 2026.
Totodată, Adunarea Generală a Federației ROMOVIS a aprobat principalele direcții de acțiune ale organizației profesionale în relația cu autoritățile, precum și în relația cu universitățile și cercetarea agricolă.
Dezvoltarea sectorului de ovine și caprine a fost un alt subiect de pe ordinea de zi pentru care s-au stabilit planuri și obiective.
Conducerea Federației ROMOVIS votată în AG din 10 martie 2026:
-
Nicolae Cioranu - președinte;
-
Nicolae Mitrea - vicepreședinte;
-
Nicolae Dan - vicepreședinte;
-
Claudiu Anghelescu - vicepreședinte;
-
Nicolae Țap - vicepreședinte;
-
Bogdan Bulat - vicepreședinte;
-
Răzvan Răducan - secretar general;
-
Ionică Nechifor - director executiv.
„Sper ca, începând cu anul 2026, asociațiile membre să fie mult mai active prin implicarea liderilor județeni în zona lor de activitate, astfel încât multe din problemele fermierilor să se rezolve pe plan local, iar biroul federației să rezolve problemele care țin de autoritățile centrale”, a punctat președintele Federației ROMOVIS, Nicolae Cioranu.
În prezent, în Federația ROMOVIS sunt înscrise 29 de asociații județene de crescători de ovine și caprine.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, AICI!









