În luna februarie anul curent, a început un nenorocit de război la granițele noastre, unde Rusia, în calitate de agresor, încearcă ocuparea și anexarea mai multor regiuni ucrainene, în numele unei operațiuni speciale numai de ea înțeleasă. Lăsând la o parte motivele geostrategice invocate de toate părțile implicate, până la urmă singurul lucru care contează cu adevărat este pierderea vieților omenești nevinovate care nu au nimic de-a face cu această încleștare întunecată și distrugerile civile aferente, adică școli, case, spitale etc.

Normal și firesc în fața acestei tragedii umanitare, comunitatea internațională, din care și România face parte, trebuie să își manifeste compasiunea și să ajute cu tot ce poate la pansarea rănilor războiului, ajutând populația civilă ucraineană în toate modurile posibile. În acest sprijin trebuie să înțelegem și tot ce poate ajuta inclusiv din punct de vedere economic țara afectată de război, dar poate va fi greu de înțeles pentru unii, cu respectarea unor principii pe care tu singur le-ai stabilit la nivel comunitar sau național.

Să ne oprim la un prim aspect legat de faptul că s-a decis de către Comisia Europeană suspendarea taxelor vamale pentru importurile de produse agricole din Ucraina, unde în prima fază, pentru a fi convinse toate țările comunitare să accepte acest lucru fără să mârâie (și sub amenințarea voalată de a fi făcuți praf de mass-media dacă se opun, sub acuzația de putinism), s-a vehiculat doar activitatea de tranzit a produselor agricole ucrainene în drumul lor către țările africane în special, măcinate de foamete și nevoi.

Doar că aceia care ar fi dorit să și gândească un pic ar fi înțeles rapid că este doar o perdea de fum, fiindcă în realitate activitatea de tranzit nu este afectată de taxe vamale, ci depui doar o garanție până marfa respectivă părăsește țara de tranzit și pleacă spre țara de destinație.

Astfel, în toată această complicată schemă politică, inspirată de orice, mai puțin de elementele democratice și de compasiune în urma războiului pe care le clamăm oriunde și oricând, s-a acceptat importul liber al produselor agricole fără plata taxelor vamale.

Doar că acest lucru nu permitea pierderea ,,pedigriului” mărfii, iar originea acesteia rămânea aceeași, lucru care încurcă sau încurca într-o anumită măsură, deoarece sunt destui cumpărători care doreau o anumită trasabilitate a mărfii.

Trasabilitatea mărfii este dată (sau ar trebui) de certificatul fitosanitar, iar în cazul nostru și acesta asigură sau asigura o garanție relativă, având în vedere corupția prezentă în această țară vecină înainte de război, de care nu trebuie să ne ferim să vorbim și să o acceptăm, iar acum eliberarea acestor documente pentru a însoți produsele agricole este destul de complicată având în vedere războiul (sau asta s-a invocat, mai exact), deci trasabilitatea mărfurilor nu prea poate fi verificată.

Personal cred că această situație le-a adus aminte unora de o expresie mai veche, care spune că în perioadă de război se pierd multe averi, dar se fac altele și mai mari, și atunci s-a pornit mașina de lobby pe lângă Comisia Europeană și nu numai, care a dus la eliminarea nevoii de a prezenta la intrarea în spațiul comunitar a certificatelor fitosanitare, deci se permitea astfel pierderea originii în perioada, vezi Doamne, de tranzit prin aceste țări de graniță.

Ce înseamnă asta, mai pe înțelesul tuturor?

Acum se pot aduce la liber produse agricole din Ucraina, dar, atenție, fără a mai putea controla nici prezența dăunătorilor sau bolilor de carantină, dar nici folosirea unor pesticide care în spațiul comunitar sunt interzise de mult. Culmea este că toate ONG-urile ecologice, de mediu, de protecția consumatorului sau mai știu eu ce, cărora foamea de bani le era acoperită de surse generoase de la Bruxelles și care urlau din toți rărunchii privind protecția consumatorului european în fața „agresiunii pesticidelor”, acum sunt toate tăcute în mod suspect, cu toate că în Ucraina folosirea gamei largi de pesticide este la liber, inclusiv celebrele neonicotinoide, dar nu numai. Acum nu mai sunt periculoase aceste pesticide sau a venit ordin pe unitate pentru a se trece la stadiul de hibernare până se fac ceva bănuți de cei interesați? În această situație bineînțeles că România a fost tăcută și discretă, cu toate că este afectată în mod direct, dar ce mai contează dacă așa ni se cere?

Care este rezultatul?

Dacă ne uităm prin jurul nostru, vedem foarte multe camioane, barje sau trenuri care vin din Ucraina cu produse agricole, descarcă prin diverse baze sau silozuri, iar apoi sunt încărcate cu aceeași marfă și pleacă spre port, astfel încât după o ședere de câteva zile, marfa sosită din țara vecină pleacă ca fiind de origine românească. O fi bine, o fi rău, ce mai contează.

Aici se mai impune o mențiune, zic eu, importantă și care există de mai mult timp, dar nu se face nimic. Mulți colegi fermieri clamează problema scăderii prețurilor pe piață din cauza importurilor din Ucraina, o situație care poate fi corectă, dar după opinia mea nu trebuie pusă în centrul atenției, fiindcă este normal într-o piață liberă prețul să se fixeze liber, în funcție de cerere și ofertă.

Ceea ce personal aș ridica drept o problemă reală: competiția pe piață să fie corectă și în condiții similare, atât cu marfa care provine din Ucraina sau Rusia, dar și din țările din America de Sud sau Nord. Adică, ce vreau să zic:

Un prim exemplu este dat de gama de pesticide care se pot folosi în agricultură, unde în toate țările extracomunitare paleta este foarte largă și cu foarte puține restricții, ceea ce fac ca tehnologiile să fie foarte performante și cu costuri reduse. În cazul țărilor comunitare, toate restricțiile introduse afectează competitivitatea mărfurilor și de aici se naște nemulțumirea fermierilor, dar care nu trebuie îndreptată doar împotriva veniturilor mai scăzute, ci mai ales împotriva costurilor crescute din cauza acestor reglementări de multe ori aberante.

Aici avem deja celebrul exemplu cu șrotul de soia modificat genetic care se aduce din America de Sud pentru zootehnia europeană, dar nu permitem fermierilor europeni să producă ei această soia. Cu alte cuvinte, în obtuzitatea celor care reglementează, acest șrot de soia ar fi dăunător dacă este produs la noi, dar este foarte bun pentru consum dacă este importat.

Tot așa discutăm despre toate culturile care necesită tratamente cu neonicotinoide, tratament care în țările extracomunitare este la liber, dar la noi, în spațiul comunitar, este restricționat, fapt care impune, culmea, creșterea numărului de tratamente fitosanitare pentru a compensa lipsa acestor produse din tehnologiile agricole. Marfa care vine din Ucraina, Rusia, America de Sud sau de Nord are astfel de tratamente. Oare acele produse importate nu au probleme, dar cele produse în spațiul comunitar au?

Cât de lipsiți de logică să fim la nivel politic să acceptăm astfel de prostii greu de justificat pentru oricine care chiar vrea să gândească?

De menționat că în acest material nu comentez dacă este bine să se interzică sau nu ceva, ci arăt fracturile de logică la nivel politic și care, de fapt, sunt date de diverse interese economice și politice și nicidecum de dorința de a proteja populația, fiindcă dacă s-ar fi urmărit doar acest lucru, atunci regulile ar fi fost păstrate permanent. Nu poți să spui că din cauza războiului ești de acord pe o perioadă mai mare sau mai mică să faci rău propriilor cetățeni.

Ipocrizia sancțiunilor

A doua problemă pe care aș propune-o la discuții este fermitatea sau ipocrizia sancțiunilor la adresa Rusiei, inclusiv cea solicitată de Ucraina.

Astfel, pentru a putea să se scoată cerealele ucrainene pe piețele internaționale, s-a acceptat și exportul cerealelor rusești, într-un an în care producția Rusiei se spune că ar fi record, dar într-o țară unde controlul cifrelor acum este imposibil, iar afirmația unor ,,așa-ziși specialiști” că se poate evalua producția prin satelit în mod corect este departe de adevăr, iar rapoartele diverselor instituții de multe ori au avut parte de cifre total opuse realităților existente pe teren.

În altă ordine de idei, dacă acest lucru ar fi fost posibil cu acuratețe atât de mare, cum spun unii, de mult ar fi fost în practica curentă la multe state sau organizații care și-ar fi permis financiar acest lucru, dar mai este mult până departe. Deocamdată, tehnologia NDVI fără confirmare și verificare pe teren a informațiilor nu permite evaluări de producție, ci doar de biomasă, iar aici cei care sunt de meserie știu că acest lucru nu este echivalent cu producția. De exemplu, la grâu pot să am un soi pitic și un soi masiv ca dezvoltare vegetativă, dar producția să fie inversată, adică cel mic să fie mai productiv decât cel mare. Această tehnologie nu poate să arate acest lucru. Mai sunt și alt fel de situații.

Să nu se înțeleagă că aș fi împotriva acestor dezvoltări de tehnologii, doar că mai este de lucru până să ne permită ceea ce chiar dorim să știm, chiar dacă s-au făcut pași importanți.

Revenind la problema cerealelor rusești, se pune problema unor principii, în sensul dacă dorim să pedepsim sau nu regimul lui Putin, dar din realitate, chiar dacă propagandistic se spune altceva, încasările la buget ale Rusiei nu prea cred că s-au redus și voi explica și de ce susțin acest lucru.

Veniturile la bugetul rusesc din gaze, petrol, cărbune și produse agricole reprezentau peste 60% din veniturile totale. În condițiile în care prețurile au crescut cu minimum 100% la produse agricole, dar cu 300% la gaze sau la alte materii prime, atunci este evident că bugetul nu a avut de suferit, dimpotrivă.

Dacă discutăm de diversitatea produselor pe piața rusească, atunci este o altă problemă, fiindcă importurile au scăzut, dar fără poșete și haine de firmă, sau fără mașini de lux se poate trăi, iar personal nu prea cred că sancțiunile chiar au efectul pe care l-am dori sau îl clamăm.

Dacă luăm în ansamblu, se constată că fermitatea țărilor din Europa și nu numai la adresa sancțiunilor este direct proporțională cu dependența de diverse produse din Rusia, singura excepție fiind Polonia, care are o atitudine fermă împotriva acestora, dată nu de lipsa dependenței, ci de o teamă viscerală din trecutul istoric față de aceasta. Că este corectă sau nu această atitudine a statelor, fiecare poate judeca după propriul sistem de valori.

Prostie sau nemernicie?

O a treia problemă care este de remarcat în această perioadă este grija autorităților, românești și nu numai, de a asigura cât mai multe rute logistice pentru marfa care vine din Ucraina, dar fără să fi văzut în trecutul apropiat o grijă și pentru fermierii români care să nu mai stea cu zilele în portul Constanța pentru a descărca marfa.

Stau și mă întreb oare de ce autoritățile noastre în anii trecuți nu au dorit să modernizeze portul, să refacă infrastructura CFR, să modernizeze infrastructura auto, astfel încât și pentru firmele românești care lucrează în port activitatea să devină normală și civilizată? Oare noi, cei care trăim și lucrăm aici, nu meritam aceste lucruri? Oare cum pot politicienii acum să se dea de ceasul morții și să arate cât se implică ei în rezolvarea problemelor care de mult ar fi trebuit rezolvate? O fi prostie, o fi nemernicie?

Mai mult, am ajuns, cum a fost cazul la Galați, ca Franța să anunțe că a încheiat un acord într-o altă țară, adică la noi, pentru a scoate cerealele din Ucraina către Europa. Ceea ce pricep mai greu pitecantropii noștri din ministere este percepția publică din Europa care a rămas cu impresia că francezii au venit și au decis ce trebuie făcut, lucru care se poate să fie chiar adevărat, nu avem de unde să știm. Dar trebuie reținut că o comunicare activă este foarte importantă, mai ales în situații în care se poate percepe că tu, ca stat, nu ești foarte solid reprezentat.

În plus, legat de comicul situației, chiar era nevoie de Franța ca să reparăm niște șine și să cumpărăm niște materiale și echipamente portuare sau erau și oarece interese mai puțin dorite a se face publice?

Dar, venind ca o mică concluzie, stau și mă întreb de câte războaie o fi nevoie ca și noi, ca țară, să ne refacem infrastructura de toate tipurile, iar în al doilea rând oare compasiunea pentru un popor greu încercat trebuie să fie același lucru cu a manifesta doar prostie la nivel decizional? Sau nu o fi prostie, ci doar nemernicia dată de dorința de îmbogățire a unora? În rest, numai de bine.

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR