La Tulcea, ADAR a explorat vinurile locale - REVISTA FERMIERULUI
Luni, 17 Iunie 2024 17:07

La Tulcea, ADAR a explorat vinurile locale Recomandat

Scris de
La Tulcea, ADAR a explorat vinurile locale Foto: ADAR

În perioada 14 – 16 iunie 2024, la Tulcea, a avut loc întâlnirea trimestrială a Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR). Membrii ADAR au avut ocazia să descopere și să evalueze vinurile regionale, împărtășindu-și cunoștințele și pasiunea pentru vinificație.

Lacul Razem

Întâlnirea a debutat vineri, 14 iunie, cu activități care au combinat istoria, cultura și vinurile. Prima oprire a fost la Crama Delta Dunării - La Sapata, urmată de o prezentare a Cramei Sarica Niculițel la Monumentul Paleocreștin Niculițel. Aici, participanții au degustat vinurile din gama „Caii de la Letea” vol. I și II și „Princeps”, acompaniate de preparate tradiționale, precum șuberek cu carne și plăcinte cu brânză.

Monumentul Paleocreștin Niculițel

În continuare, membrii ADAR au vizitat cetatea medievală Enisala și Lacul Razelm, bucurându-se de peisajele pitorești ale zonei. După-amiaza a continuat cu vizita la Crama Liuta Babadag, în prezența proprietarului Adam Liuta, iar ziua s-a încheiat la Crama Hamangia din localitatea Baia, unde au fost ghidați de proprietarul Ion Bălan.

S-au degustat vinuri de la mai multe crame din regiune. Fiecare cramă cu viziunea proprie, cu direcție comercială diferită. Nivelul calitativ mediu al vinurilor degustate a fost ridicat, multe vinuri interesante, unele obținute din soiuri cu potențial mare în zona respectivă, ca de exemplu Aligote. Mulțumim colegilor din zonă care ne-au găzduit și care au făcut posibil ca vizitele tehnice să fie foarte interesante și pline de informații utile”, a declarat Mihai Baniță, președinte executiv ADAR.

Vinuri La Sapata

Crama Hamangia

Adam Liuta împreună Panait Trantu unul dintre membrii marcanți ai ADAR

Sâmbătă dimineața, participanții au asistat la o prezentare tehnică susținută de reprezentanții firmei Bevitech, furnizori de materiale oenologice și soluții tehnice pentru viticultură și vinificație și partenerul financiar al evenimentului. După simpozion, membrii ADAR au petrecut câteva ore în Delta Dunării, degustând probe de vin și discutând într-o atmosferă destinsă pe un vapor. Întâlnirea s-a încheiat duminică dimineața, cu promisiunea reîntâlnirii în luna august 2024.

Reuniunile trimestriale ale membrilor ADAR nu doar că aduc împreună experți în vinuri, dar și oferă oportunitatea de a aprecia bogăția și diversitatea vinurilor din România. Astfel de întâlniri sunt esențiale pentru crearea și consolidarea relațiilor profesionale între producători, degustători și alți specialiști din domeniu. Ele permit explorarea unor noi tehnologii și metode de vinificație, precum și descoperirea unor soiuri locale de struguri cu potențial ridicat. În plus, aceste evenimente contribuie la promovarea regiunilor viticole românești, evidențiind tradițiile și inovațiile locale.

Crama Liuta Babadag

Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR) este o organizație formată din profesioniști dedicați științei degustării vinurilor. Fondată cu scopul de a promova excelența în domeniul oenologiei, ADAR reunește experți în vinuri și producători din întreaga țară. Asociația organizează evenimente, degustări, conferințe și sesiuni de formare profesională, oferind membrilor săi o platformă pentru schimbul de cunoștințe și experiențe.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Citit 242 ori

newsletter rf

Publicitate

Nuseed Launch MPU RO 300x250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Corteva

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista