În agricultura secolului al XXI-lea, tot mai des ne întâlnim cu termeni precum digitalizare, conectivitate ori cu expresii ca managementul integrat al fermei. Câți cunoaștem însă înțelesul real al acestor cuvinte? Mulți fermieri dețin tehnologii inteligente, dar nu le utilizează dintr-un motiv simplu – necunoașterea. În opinia lui Constantin Curcă, reprezentantul Horsch în România, fermierilor trebuie să li se explice foarte bine beneficiile digitalizării, ceea ce face în rândurile de mai jos specialistul producătorului german de utilaje agricole.
Este tot mai evident că se dorește transparența procesului agricol. Prin urmare, Constantin Curcă ne îndeamnă să gândim din punctul de vedere al celui care achiziționează produsele. „Să spunem că, de exemplu, un crescător de păsări achiziționează cereale, la un moment dat, de la un producător agricol și dorește foarte clar să urmărească fluxul tehnologic și toate procesele care au dus la obținerea acelui produs finit, respectiv porumb. Și atunci, clar, inclusiv sistemele de semănat, trebuie să beneficieze de acest sistem, cum este pentru noi Horsch Connect, un sistem integrat care supraveghează și furnizează informații în timp real despre absolut orice activitate desfășurăm cu acea semănătoare (timp, viteză de lucru, cantitate de îngrășământ utilizată la semănat). Este ca un dublu control.” Acesta ar trebui să fie scopul digitalizării despre care vorbește toată lumea.
Reprezentantul Horsch în țara noastră a continuat: „Cumpărătorul să poată accesa, pe baza informațiilor reale, întreg procesul de producție, să îi fie garantat. Pentru că atunci când mergi la Lidl și cumperi o carne pe care scrie bio, vrei să fii sigur de lucrul ăsta. Iar de aceasta trebuie să se intereseze în primul rând acel producător. Este obligația lui de a se preocupa pentru ca noi să avem garanția că produsul pe care îl plătești este așa cum spune el.”
Astfel, întregul proces de producție poate fi verificat, din momentul în care am prelucrat terenul, am semănat – toate trecerile, toate substanțele folosite. „Se dorește ca, prin această digitalizare, să beneficieze de prețuri diferențiate fermierii care fac lucrurile corect, care reciclează, cărora le pasă de mediu, fermierii care caută să suplimenteze sursele de azot și de îngrășăminte și din alte surse biologice, precum culturile verzi. Pentru că, la un moment dat, chiar va trebui să fie o diferențiere pe piață.”
Control total prin conectivitate
Horsch Connect este o funcție de digitalizare, disponibilă cam tuturor utilajelor care au un calculator sau un sistem de operare, adică semănători, aparate și autopropulsate pentru erbicidat, utilajele pentru logistică, precum Horsch Shuttle, bazinele de apă și remorcile pentru îngrășământ/sămânță.
Pentru fermierii români Horsch Connect este atractiv în principal pentru sistemul de monitorizare a utilajului. „Practic, ca proprietar, îți poți monitoriza echipamentul de pe telefonul mobil, poți seta alarme, dacă e viteza prea mare, prea mică etc. Orice problemă sau orice eroare întâmpinată de operator în timpul lucrului îți va fi instant adusă la cunoștință, de la distanță. Bineînțeles, este cazul fermierilor români care cultivă suprafețe mari de teren, unde controlul, monitorizarea sunt mai dificil de efectuat”, arată Constantin Curcă.
La nivelul anului 2022, există deja 12-13 unități Horsch Connect vândute în diferite combinații. Horsch Connect este prezent pe toate semănătorile Horsch Maestro cu lățimi de lucru de la 12 metri în sus. Pe modelele S, SV sau SX, este inclus în dotarea standard.
Managementul fermei
Motivul pentru care deși dețin tehnologii inteligente, nu le utilizează este necunoașterea, crede Constantin Curcă. Fermierilor trebuie să li se explice foarte bine ce beneficii aduce digitalizarea. Pentru a fi ușor de utilizat, un sistem trebuie să fie intuitiv și să aducă rezultate imediate. „Această parte a digitalizării, precum urmărirea și emiterea de hărți, presupune și alte activități în fundal. Trebuie să existe și un sistem de management, un soft, care să prelucreze datele, să integreze toate procesele din fermă. În afară de supraveghere, nu faci absolut nimic cu Horsch Connect, dacă nu este legat la un soft de management al fermei, programe care încep să apară și să fie utilizate la scară largă. Dacă acum 7-8 ani GPS-ul era un vis pentru fermieri, observ că tendința este, în ultimii 2-3 ani, de a livra 50% – 60% dintre semănători fără marcatori, pentru că nici nu mai există întrebarea „ai sau nu GPS?” la un tractor care depășește 180 CP. Deja fermierii și-au dat seama că utilizarea GPS-ului aduce avantaje extraordinare din momentul semănatului, până la cel al recoltatului. În viitor, sigur, toate aceste procese de digitalizare vor fi integrate în softuri și în programe de management al fermei care vor aduce transparență totală întregului proces agricol.”
Protecția mediului
Majoritatea fermierilor a dezvoltat businessuri în agricultură cu scopul de a le lăsa copiilor, generațiilor viitoare. De aceea, cu toții ar trebui să fie flexibili și să se gândească că factorul de producție principal este solul și, în consecință, să-i acorde o și mai mare atenție pentru ca și generațiile viitoare să beneficieze de roadele lui, mai ales în condițiile în care, la nivel european, se dorește implementarea obiectivelor Pactului Verde European. „Inclusiv specialiștii în protecția mediului au observat că agricultura nu este doar un element care produce poluare, ci este și elementul care ar putea reduce acest lucru prin toate aceste procese de sechestrare a dioxidului de carbon din atmosferă, la nivelul frunzelor, la nivelul plantelor. Este un proces reversibil, se produce an de an și poate avea efecte extraordinar de benefice asupra mediului”, a conchis Constantin Curcă, specialistul Horsch, marcă distribuită în România de compania Mewi.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2022Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html