Pe 10 noiembrie 2020 se desfășoară Conferința Agribusiness 4.0, în mediul virtual, așa cum au avut loc în acest an majoritatea evenimentelor, situație generată de pandemia COVID-19. Organizatori sunt Fundația Centrul pentru Management Agricol, Clubul Fermierilor Români și agenția de publicitate Godmother.
Ce este Agribusiness 4.0? O ediție maraton de opt ore, în care cei mai importanți jucători din agricultură vor prezenta soluții și planuri concrete celor peste 3.000 de participanți online din rândul fermierilor și al companiilor din sectorul agriculturii.
Totul însă, la distanță, respectând reglementările în vigoare ale situației din prezent, spun organizatorii.
Evenimentul include trei sesiuni care acoperă subiecte de actualitate din industria agricolă, precum provocările fermierilor pentru asigurarea competitivității și gestiunea riscurilor, tehnologie și modele de afaceri și noi meserii în agricultură, dar și strategie integrată de promovare a produsului românesc.
„Toate acestea vor fi prezentate și susținute de 20 de profesioniști din cadrul celor mai importante instituții naționale și internaționale din domeniu, care vor seta agenda industriei în contextul actual, printre care: Adrian Oros - ministrul Agriculturii; Thierry de l'Éscaille - secretar general ELO; Daniel Buda - MEP, ComAgri, Parlamentul European; Achim Irimescu - ministru plenipotențiar Reprezentanța Permanentă a României la UE; Georgiana Rusu - director general Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare; Florian Ciolacu - director executiv Clubul Fermierilor Români și Marian Murguleț - CIO al Guvernului României”, precizează organizatorii evenimentului virtual de agricultură.
Conferința Agribusiness 4.0 este organizată pe o platformă digitală care permite companiilor să își prezinte portofoliul de produse, să propună oferte speciale și să intre în contact direct prin chat și webcam cu reprezentanții firmelor interesate. Astfel, utilizatorii experimentează și accesează în timp real funcționalități și activități organizate în cadrul unei conferințe de agricultură, iar din câteva click-uri pot fi vizitate toate standurile virtuale prezente. Harta evenimentului este interactivă, participanții având posibilitatea de a vizualiza detalii și de a intra în contact cu expozanții.
„Industria agribusiness este și va fi mereu un mediu efervescent care se adaptează la condițiile exterioare foarte repede. Am propus și am găsit deschidere de la companii să punem în același loc, fie el și virtual, toată cererea și oferta din această industrie și suntem siguri că va fi un eveniment cu multiple beneficii pentru toți participanții”, concluzionează Valentin Văcăruș, organizator conferință și manager Godmother.
Revista Fermierului este partener media al evenimentului Agribusiness 4.0.