Dr. Florica Durlea, specialist epidemiolog în cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, ne-a oferit informaţii despre noul virus Schmallenberg (SBV) apărut în câteva ţări europene (Germania, Belgia, Olanda, Anglia şi Franţa). De asemenea, reprezentantul ANSVSA arată măsurile luate de autorităţile române pentru evitarea problemelor pentru crescătorii de animale.

„Periodic, la interval de câţiva ani, situaţia epidemiologică este amprentată de anumite boli. Virusul Schmallenberg (SBV) a fost denumit după oraşul din Germania în care a fost diagnosticată boala pentru prima dată. Este o viroză care afectează rumegătoarele - vacile, oile, caprele. Nu se manifestă clinic, are o simptomatologie destul de discretă. Spre exemplu, la vacile de lapte s-au constatat febră, scăderea producţiei de lapte, diaree şi avort. Virusul SBV provoacă malformaţii congenitale la animalele nou-născute”, ne-a declarat dr. Florica Durlea. Ea a adăugat că ANSVSA trebuie să monitorizeze exploataţiile, prin programele naţionale anuale de supraveghere a bolilor la animale. Boala nu se transmite direct, de la un animal la altul, ci prin intermediul insectelor - ţânţarii şi căpuşele.

Se presupune că noul virus nu provoacă boala la om, însă Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor nu exclude această posibilitate. „Boala nu evoluează la om, dar nu putem avea certitudinea asta, spune reprezentantul ANSVSA. Avem un departament cu analiză de risc, la Autoritate. Monitorizăm, la nivel mondial, şi, pe baza situaţiei epidemiologice, vedem cu ce ne-am putea confrunta ori cum putem evita anumite situaţii.”

Paza bună, la graniţe şi în ferme, trece primejdia rea

Fiind iarnă, crescătorii de animale nu ar trebui momentan să-şi facă griji din cauza ţânţarilor, ci doar a căpuşelor. „Trebuie să adunăm date, pentru că este o entitate morbidă nouă, care nu afectează sănătatea publică. Trebuie doar să fim pregătiţi”, precizează dr. Florica Durlea.
În nordul Franţei, boala s-a diagnosticat la 13 ferme de oi. „Considerăm că este consecinţa infecţiei din vară, produsă de aceşti vectori vii, viruşii. În prezent, monitorizăm avorturile la animale, pentru a cunoaşte eventualele cauze de natură infecţioasă. Fermierii ştiu foarte bine că insistăm pe dezinsecţii periodice, ca măsură de prevenire a mai multor boli. La nivel naţional, există un grup de lucru şi nu avem probleme, cel puţin până acum. Paza bună trece primejdia rea”, spune dr. Florica Durlea.

Pentru ca fermierii noştri să nu aibă probleme, importurile sunt monitorizate înainte ca animalele să fie introduse în efectivul autohton. Sunt supravegheate între 14 şi 21 de zile. „Ca o conduită obligatorie, nu acceptăm animale din zone în care evoluează boli infecto-contagioase, din UE sau ţări terţe”, menţionează reprezentantul ANSVSA.

MIHAELA PREVENDA

Institutul de Agricultură din Ungaria (MgSzH) a făcut publice, la mijlocul lui februarie, informaţii despre un nou virus care atacă rumegătoarele. Cu o săptămână înaintea Institutului din Ungaria, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a publicat o analiză preliminară asupra posibilelor scenarii de propagare a noului virus Schmallenberg (SBV), identificat în Germania, Olanda, Belgia, Regatul Unit al Marii Britanii și Franța. Momentan nu se produce niciun vaccin împotriva SBV.

Până acum virusul SBV a afectat peste 1200 exploataţii de bovine, ovine şi caprine din Germania (regiuni infectate: Baden-Wurttemberg, Hessen, Niedersachsen, Nordrhein-Westfalen, Rheinland-Pfalz, Schleswig-Holstein); Olanda (întreaga suprafaţă este infectată), Franţa (regiuni infectate: Aisne, Calvados, Haute-Marne, Meurthe-Et-Moselle, Meuse, Moselle, Oise, Pas-De-Calais, Seine-Maritime, Somme); Belgia (întreaga suprafaţă este infectată) şi Marea Britanie (regiuni infectate: East Sussex, Essex, Kent, Norfolk, Suffol). Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară - EFSA precizează că nu este la curent, din păcate, cu eventualul impact al virusului SBV în alte state din Uniunea Europeană, dar că face toate eforturile pentru prevenirea extinderii bolii.

În raportul de la începutul lunii februarie, EFSA nu ezită să amintească asupra riscului de propagare, prin diverşi vectori şi în comunităţi mai extinse. De asemenea, EFSA nu exclude transmiterea virusului de la animal la animal, nu doar prin intermediul ţânţarilor sau muştelor. „Este puţin probabil ca noul virus să provoace boli la om, dar acest lucru nu poate fi exclus în stadiul actual”, se arată în raportul EFSA.

Pentru a evalua riscul extinderii şi în alte ţări UE, în lipsa unor informaţii fiabile, EFSA utilizează modelul altor situaţii provocate de viruşi, precum BTV8, pentru a observa scenariile de propagare. BTV8 a fost ales pentru că este un virus cu transmisie vectoriala, ca toate cele din serogrupa Simbu. Plecând de la toate ipotezele şi implicaţiile acestor tipuri de viruşi, EFSA nu ezită să precizeze că există riscul unei epidemii  Schmallenberg în Europa.

Incidenţă

Pentru prima dată virusul a fost izolat în Germania, anul trecut, în regiunea orașului Schmallenberg din Renania Westfalia, în probe de sânge prelevate de la bovine. De aceea și denumirea (provizorie) este „virusul Schmallenberg” (SBV). Pe baza datelor existente până în prezent, nu se cunoaște dacă incidența vest-europeană a virusului se poate considera ca provenită de altundeva sau dacă a fost deja prezent sub formă de infecție latentă asimptomatică. Până acum noul virus a fost identificat în Germania, Olanda, Belgia, Regatul Unit al Marii Britanii și Franța. Apariția SBV în 2011 în Europa este datorată existenței unei gazde intermediare: țânțar, eventual rozătoare (host jump).
Momentan nu se produce niciun vaccin împotriva acestei boli.

Caracteristici epizootologice

Virusul SBV a putut fi pus în evidență pe baza unor metode de genetică moleculară moderne efectuate la Friedrich Loeffler Institut (Insel Riems) din Germania, abia în noiembrie 2011, iar mai târziu a putut fi izolat pe culturi celulare.
Agentul etiologic aparține Familiei Bunyaviridae, specia Orthobunyavirus, fiind un virus ARN orientat negativ și segmentat, filiform. Pe baza comparațiilor genetice, virusul SBV are înrudiri strânse cu tulpinile virale Akabane, Aino și Shamonda care sunt răspândite în principal prin țânțarii pitici (Culicoides spp.), cunoscuți de mai multă vreme în Orientul Depărtat, Australia și Africa. Clasificarea taxonomică de până acum se bazează exclusiv pe datele secvențelor nucleotidice RT-PCR .

Segmentul S al virusului este asemănător în proporție de 99% cu virusul Shamonda (Nigeria, 1965, bovine), pe când compararea segmentelor  L și M cu virusul Shamonda datorită lipsei datelor din Banca de Gene nu a mai avut loc. Cercetătorii sunt înclinați să creadă că infecția este determinată de virusul Shamonda, care a fost identificat în anul 2002 în Japonia și a cărui răspândire s-a extins nu numai în Africa, ci și pe alte continente.
Boala se transmite între rumegătoare, cel mai probabil prin intermediul țânțarilor (Culicoides), fapt ce se poate observa și la alte specii ale virușilor Orthobunya, iar rezervorul infecției este reprezentat în afară de bovine și de către suine, cabaline și canide (câini, lupi, vulpi etc). Bovinele sunt considerate ca fiind rezervorul principal, având în vedere preferința hematofagilor pentru această specie, apoi porumbelul, porcul și calul.
La animalele gestante virusul pătrunde prin placentă și determină tulburări de dezvoltare ale fetusului.

Simptome

Pe baza observațiilor, boala evoluează la efectivele de bovine cu febră recurentă (40ºC), semne generale, inapetență, înrăutățirea stării generale, scăderea evidentă a producției de lapte (chiar și până la 50%) și eventual cu diaree gravă. Bovinele adulte se vindecă după câteva zile, fără să fie menționate pierderi prin moarte.

În efectivele de ovine, caprine și bovine apar pusee manifestate prin dezvoltare intrauterină anormală, urmate consecutiv de avort și fătare de fetuși morți. Modificări macroscopice evidente: scolioză a regiunii cervicale și a rahisului, hidrocefalie sau artrogripoză (anchiloza în poziție flexată a articulației membrelor). Animalele gestante au fost infectate probabil prin activitatea țânțarilor pitici Culicoides spp., în vara lui 2011.

Diagnostic

Virusul a fost evidențiat prin metoda RT-PCR din lichidul aminiotic al bovinelor gestante, precum și din creierul embrionilor ovinelor și caprinelor. Virusul SBV se mai poate izola și de pe culturi celulare de rinichi de cobai.

Diagnosticul se mai poate pune în evidență prin testul de neutralizare a virusului și prin imunofluorescență indirectă, dar încă nu este la îndemână un test serologic utilizabil în masă. Testul pentru celălalt grup serologic (Akabane) nu are efect încrucișat.

Aspecte epidemiologice

Institutul de epidemiologie din Olanda a evaluat riscul zoonotic al virusului. Pe baza informațiilor accesibile, specialiștii au ajuns la concluzia că nu este exclusă transmiterea virusului SBV la om, dar este prea puțin probabilă. Acest aspect a fost confirmat și de către Centrul European de Prevenire a Bolilor (ECDC). Aceste concluzii se bazează pe faptul că familia de viruși Orthobunyavirus cuprinzând serotipul Simbu cu varietățile Akabane, Aino și Shamonda au fost izolați la rumegătoare sau au fost demonstrați în cadrul infecțiilor asimptomatice, dar nu la oameni. În același timp însă, în Africa de Sud, varietățile de viruși Oropouche și Iquitos care sunt înrudite cu acesta au determinat epidemii de febră tropicală (Dengue) la oameni.

Virusul  SBV are înrudiri genetice cu serogrupa Simbu.

Întrucât acest serotip cuprinde și viruși cu impact epidemiologic: virușii Shuni, Jatoba, Oropuche și Iquitos (Japonia, Brazilia), colegii din medicina omului au un cuvânt de spus în această privință, din punct de vedere epidemiologic. Această concluzie se bazează pe faptul că între virușii Orthobunya există o reasortație dovedită genetic (schimb de segmente virale), care a determinat existența în alte gazde și creșterea patogenității sale. Pe baza datelor filogenetice comunicate până în prezent, virușii patogeni pentru rumegătoare se pot diferenția genetic față de cele patru grupe de viruși patogeni pentru om. Virușii cu patogenitate pentru om care aparțin acestei grupe, determină febră timp de 6-7 zile, apoi meningită și mielită mortală, fără complicații cronice.

DR. ADRIAN DINA, DIR. NAŢIONAL VÂNZĂRI COW GENETICS

Podgorii şi vinuri celebre

Podgoria Sauternes face parte din marea regiune viticolă Bordeaux, cea mai întinsă din lume (cca.110 000 ha), care produce aproape un sfert din vinurile Franței. Sauternes este situată pe malul stâng al râului Garonne, în zona de confluență cu râul Ciron, ceea ce dă naștere la un microclimat în care umiditatea foarte ridicată alternează cu insolația ridicată, fapt ce favorizează dezvoltarea ciupercii Botrytis cinerea. Podgoriile Sauternes și Barsac acoperă o suprafață de 2.000 de hectare, unde există 240 de producători și care realizează o producție medie pe an de 5-6 milioane de sticle. Vița-de-vie este cultivată în această zonă de pe vremea Imperiului Roman.

Podgoria își trage numele de la localitatea cu același nume, care are 600 de locuitori. Sauternes este faimos pentru vinurile sale albe - ,,cel mai bun vin dulce din lume”. Există numeroase castele și case vechi ce oferă un farmec aparte. Vinurile de Sauternes au fost clasificate ca vinuri cu denumire de origine controlată (AOC) prin decretul din 30 septembrie 1936, ce se referă numai la vinurile albe dulci.

Cadrul natural

Podgoria Sauternes, ca și întreaga regiune viticolă Bordeaux, este amplasată în marea câmpie a bazinului bordolez, care pe ansamblu, are o uniformitate  apreciabilă și o altitudine ce nu depășește  100 metri. Această câmpie provine dintr-un mare golf  al Atlanticului, unde s-au sedimentat, în era secundară  calcare, gresii și argile, peste care în terțiar, s-au depus materiale detritice (pietrișuri, nisipuri, argile) aduse de rețeaua hidrografică din Pirinei și Masivul Central. Concomitent cu această colmatare aluvionară, în părțile centrale, mai liniștite, pe măsura retragerii apelor oceanice spre vest, s-au sedimentat și calcare care, în împrejurimile orașului Bordeaux, apar la zi prin decopertare. Aceste calcare, împreună cu solurile formate pe ele, sau pe amestecul lor cu depozite, împreună cu condițiile climatice prielnice, constituie cadrul natural foarte favorabil al acestei importante regiuni viticole, inclusiv a podgoriei Sauternes.

Relieful este larg vălurit, sub formă de coline evazate și moderate de rețeaua hidrografică. Substratul litologic este reprezentat de nisipuri, pietrișuri și argile terțiare, precum și de calcare secundare ori terțiare în situ sau deshumate prin eroziune fluvială pliocen-cuaternară de sub acoperișul detritic. Relieful colinar sau cvasiorizontal este însoțit lateral și la niveluri mai joase de trepte sau fragmente de terase aluviale și de luncile  principalelor artere hidrografice (Garonne și Ciron), care drenează regiunea. De asemenea, sunt prezente și mici pante mai abrupte, de tipul crestelor stâncoase (pe flancurile calcaroase) sau taluzurilor, generate de adâncirea râurilor.

Privite mai în detaliu, se constată o oarecare diferențiere morfolitologică între cele două centre viticole separate de râul Ciron. Astfel, teritoriul Barsac-ului se găsește la un nivel topografic mai coborât și este mai uniform, el corespunzând unei depresiuni de eroziune în care calcarele paleogene și nisipurile roșii intercalate între ele sunt scoase la zi prin îndepărtarea cuverturii nisipo-argiloase de vârstă medie-pliocenă. De remarcat că substratul de calcar și îndeosebi amestecul fragmentelor de calcar cu nisipurile roșii imprimă solurilor formate pe ele proprietăți fizico-chimice excelente dezvoltării soiurilor albe pentru vinuri de calitate superioară.

Teritoriul centrului viticol Sauternes este mai înalt, de regulă peste 50-70 m altitudine și mai accidentat. Specificul este dat de succesiunea unui ansamblu de coline nisipo-pietroase, cu pante mai accentuate, tipic reprezentate în jurul renumitului castel Yquem. Alternanța nisipurilor silicoase cu pietrișuri de diverse roci (inclusiv de calcar) și cu intercalații argiloase de geochimism bazic, dau amestecuri care, prin intermediul solurilor, reflectă calitatea vinurilor albe dulci de indiscutabil prestigiu internațional. Variabilitatea spațială a componentelor reliefate, mineralogic-petrografice și microclimatice, coroborată cu sortimentul de soiuri existent, determină realizarea unei game largi de vinuri, în mod natural dulci, de cea mai înaltă calitate.

Solurile sunt argilo – calcaroase, specifice în Libourne şi Sauterne. Sunt reprezentate prin cambisoluri eutrice cu enclave de rendzină, pe substrate detritice alcalino-neutrale și respectiv, pe aflorimente de calcare, asociate cu luvisoluri ortice și podzoluri humice, pe substrate neutral-acide. Aceste tipuri se combină între ele în funcție de microrelief și de microclimat. Textura lor este predominant grosieră și mijlocie, fapt ce le conferă condiții foarte bune de afânare și drenaj vertical. Sub aspectul chimismului, primele (cambisoluri, rendzine) sunt net favorabile soiurilor cu producție redusă însă de înaltă calitate; cele din a doua grupă au o pretabilitate de mijloc, dar pot fi tot așa de bine valorificate datorită soiurilor din sortiment și tehnicilor de vinificație corespunzătoare.

Climatul general al Bazinului bordolez este de tip continental oceanic, cu ierni blânde, veri calde, amplitudini termice moderate, precipitații relativ bogate, ce cad în special în perioada octombrie-iunie, dar și cu variații pluviometrice mari de-a lungul anilor. Temperaturile medii anuale sunt în jur de 12-13°C, ale lunii ianuarie de 5-6°C, iar ale lunii iulie de 20-21°C; precipitațiile medii anuale sunt de 600-800 mm. Mezo și microclimatele, generate de formele locale de relief, pantă, expoziție și proprietățile calorice ale substratului lito-pedologic, sunt deosebit de propice pentru agricultură în general și viticultură în special. O particularitate cu totul  favorabilă o conferă toamnele destul de umede și calde, cu alternanță diurnă între diminețile cețoase și după-amiezile puternic însorite, care avantajează o bună dezvoltare a putregaiului nobil. Ceața matinală este favorizată de confluența apelor reci ale râului Ciron, cu apele mult mai calde ale râului Garonne.

Vegetația naturală este cea specifică pădurilor de stejar, plus însoțitorii obișnuiți, vegetație net deosebită de cea a zonelor cu plantații de pin din sud-vestul zonei bordoleze. În prezent, în aria podgoriei, din vechea pădure aproape compactă se mai păstrează doar vestigii cu totul reduse și izolate.

Istoric

O legendă locală spune că proprietarul unei vii ce impunea să se efectueze  culesul doar în prezența acestuia an de an, într-un an a absentat în timpul recoltatului. Când stăpânul viei a revenit a constatat că momentul optim de recoltare trecuse, dar cu toate acestea, el a decis să recolteze strugurii atacați de putregai. Astfel datorită  lui s-a descoperit aportul putregaiului nobil asupra aromelor din vin. O altă poveste datează din secolul al XVI-lea. O primăvară și o vară foarte fierbinte au fost urmate de o serie de ploi care au forțat producătorii să amâne data recoltatului. În ciuda faptului că strugurii erau deja afectaţi de putregai, producătorii au decis totuși să îi vinifice.

Rezultatul a fost că din ceea ce părea total compromis, s-a obținut cel mai bun vin, cu un buchet aromatic diferit de cel obişnuit. Astfel a luat naștere tradiţia  la Sauternes. La început și mult timp încă după aceea, principala direcție de producție  o constituiau vinurile albe seci. Abia în Evul Mediu, unele domenii, în special cele aparținând bisericii, încep să producă și vinuri albe dulci, asemănătoare celor din podgoriile mediteraneene. În secolul al XVII-lea, sub influența olandezilor cărora li se vindeau aceste vinuri, multe din ele erau dulci, ca urmare a lărgirii practicii recoltării strugurilor la supramaturare. Chiar dacă este greu de înțeles de ce producătorii lăsau strugurii sub acțiunea putregaiului nobil pentru a produce un vin cu totul diferit, unele documente atestă faptul că vinurile obținute din recolte tardive existau încă din secolul al XVI-lea și al XVII- lea. Producerea acestora s-a generalizat la Sauternes în secolul al XVIII-lea, respectiv al XIX-lea, datorită interesului manifestat de marii amatori precum Thomas Jefferson sau Marele Duce Constantin, ce au cerut producătorilor să selecteze strugurii alegându-i doar pe cei afectați de ,,putregaiul nobil”.

În trecut vinurile din podgoria Sauternes se livrau sub denumirea comunei de care aparțineau plantațiile. Dar cum acestea produceau cantități relativ mici s-a decis ca în denumirea Sauternes să  fie incluse și vinurile din celelalte patru comune : Preignac, Baummes, Fargues și Barsac. Procedându-se astfel s-a ajuns să se dispună de o producție suficientă pentru ca vinurile de Sauternes  să fie destul de bine cunoscute pe piața mondială. Numai vinurile de Barsac și-au păstrat dreptul ca pe lângă denumirea de Sauternes să o poarte și pe cea tradițională Barsac. Această decizie a autorităților se întemeia pe faptul că vinurile de Barsac erau deja prea celebre pentru a se renunța la această denumire de origine.

În prezent unele vinuri se numesc Sauternes, altele Barsac iar altele poartă ambele denumiri, apreciindu-se că  atât una, cât și cealaltă sunt legitime. Diferențele între vinurile Barsac și cele obținute din celelalte patru comune sunt în general nesemnificative cu specificarea că primele sunt în unii ani mai puțin dulci. Ca atare la întrebarea dacă Barsac este sau nu Sauternes, se poate răspunde la fel de bine atât cu da, cât și cu nu, aceasta pentru că Barsac s-a bucurat întodeauna de vinul său local, tinzând să fie mai puțin dulce, fața de alt vin de Sauternes și de asemenea mai puțin afectat de botrytis. Cele 26 grands crus de Sauternes și Barsac, clasate în 1855, în timpul expoziției universale de la Paris, sunt cea mai bună garanție a excelenței Sauternes-ului. De 156 de ani, urmaşii proprietarilor, conștienți de responsabilitățile lor, au reușit să producă acest elixir de origine legendară, cu mari eforturi.

Ing. Simona Andrieş -  masterand U.S.A.M.V. Iaşi; dr.ing. Mihai Patic – O.N.V.P.V.

În deceniile trecute, producția de mere din România a înregistrat în jur de 500.000 de tone anual. Producţia este similară cu cea înregistrată în Ungaria, care reprezintă o treime din România, atât teritorial, cât și demografic. Întrucât cererea pe piață este asigurată pe termen lung şi sunt întrunite condițiile ecologice ale producției, iar indicatorii economici ai producerii de mere sunt buni, considerăm că există oportunități neexplorate în domeniul cultivării mărului în România.

Mărul este un fruct preferat și în România. Consumul de mere pe cap de locuitor este similar cu cel înregistrat în restul țărilor central-europene, însă prezintă și o tendință de creștere continuă. În 2008, consumul de mere pe persoană era în jur de 18 kg/an, iar în 2011 a ajuns la aproape 22 kg.  Producția internă nu acoperă necesarul de 650.000 - 700.000 de tone la nivel național, rezultat din consumul intern.  Prin urmare, în prezent, acest necesar se acoperă din import. Merele sunt importate în special din Moldova, Polonia, Macedonia, Italia și mai puțin din Ungaria, exportul fiind într-o cantitate neglijabilă.

Conform datelor statistice, există o suprafață totală de 75.000 de hectare cu livezi de mere. Dacă vom compara această informație cu cantitatea merelor produse, rezultă că producția medie este extrem de mică.  Este posibil ca această suprafață cu livezi de mere să existe numai pe hârtie, iar o parte substanțială a plantațiilor să fie deja îmbătrânită, fără producție și necultivată. Prin îmbătrânirea în continuare a acestora se va diminua și mai mult suprafața de producție, iar prin aceasta și producția anuală de mere.

Pe plantațiile existente, utilizarea pomilor și a soiurilor nu se poate considera nici ea cea mai modernă. La o parte dintre plantații este și acum specifică utilizarea pomilor cu creștere rapidă, extensivă (seminceri, M4). Ponderea plantațiilor cu utilizare într-adevăr modernă a pomilor și a soiurilor este mică, iar tehnologia producției nu este unitară.

În regiunile din România, unde se produc mere, condițiile ecologice - în special cele de sol - sunt optime pentru măr. Conform unelor studii, 80% din suprafața țării este potrivită pentru cultivarea merilor. În multe regiuni regăsim condiții potențial potrivite pentru măr, regiuni în care nu există o tradiție a cultivării.

Producția de mere poate asigura un grad de rentabilitate de 35% - 50%

Întrucât cererea pe piață este asigurată pe termen lung şi sunt întrunite condițiile ecologice ale producției, iar indicatorii economici ai producerii de mere sunt buni, considerăm că există oportunități neexplorate pentru înfiinţarea plantaţiilor de meri în România.

Conform unui model de calcul, pentru o producție medie de 30 tone/ha cheltuielile proprii pe hectar sunt de 3000 - 4000 de euro, iar veniturile sunt cuprinse între 6500 - 7300 de euro. Însă, producătorii profesioniști pot obține și dublul acestor sume. Prin urmare, producția de mere poate asigura un grad de rentabilitate de 35% - 50%, ceea ce este extraordinar în comparație cu culturile de câmp. Mărul ocupă unul dintre primele locuri și în categoria fructelor.

De această oportunitate favorabilă putem profita numai dacă ne sunt disponibile niște condiții medii sau bune. Solul bun și condițiile climatice corespunzătoare reprezintă condiții de bază. Pe lângă acestea putem fi producători de succes numai cu ajutorul combinațiilor moderne ale pomilor și soiurilor (M9, MM106). Soiurile bune și tehnologia potrivită reprezintă doar o verigă a succesului. Marfa de calitate superioară nu valorează nimic, dacă rămâne nevândută la producător. Astfel, un producător de succes trebuie să fie și un extraordinar specialist în marketing.
Soiuri de mere căutate pe piaţă

Merită să planificăm pe termen lung atunci când ne decidem asupra înființării unei plantații. Bunele practici pot fi preluate din țări europene cu experienţă în cultivarea mărului, cum este, de pildă, ţara vecină - Ungaria, economisind astfel timp, energie și ceva bani. Nu trebuie să mergem departe pentru a găsi asemenea exemple.

Școala de pomi Holland Alma Kft. din Ungaria a început în urmă cu cinci ani un program de inovare semnificativ, denumit Programul Naturalma, rezultatele concrete ale acestuia fiind deja vizibile în cealaltă parte a graniței.  Școala de pomi a obținut drepturile de înmulțire și vânzare a celor mai noi soiuri rezistente la boli din Europa, întâi pe teritoriul Ungariei și Ucrainei, mai apoi și pe teritoriul României.

În baza rezultatelor unui proces de mai mulți ani, selectarea soiurilor s-a realizat după cum urmează. Primul aspect este acela ca soiurile noi să fie rezistente la cele mai importante boli fungice ale mărului (Venturia inaequalis, Phodosphaera leucotricha) și astfel să poată fi cultivate cu utilizarea unor cantități minime de chimicale, chiar și cu tehnologii ecologice, cu costuri proprii mici. În plus, noile soiuri să fie ușor de depozitat, să aibă un aspect frumos, cu gustul și savoarea foarte bune. Aceste caracteristici ar putea fi suficiente pentru succes, însă Programul Naturalma nu se mulțumește cu atât! Acesta înseamnă produse cu marcă proprie, protejate, cu aspect unic, beneficiind de suportul unei strategii de marketing bine gândite și elaborate în prealabil.

Programul Naturalma a fost inițiat abia de un an și în Ungaria, țara de origine a ideii programului, se mândrește însă deja cu numeroși urmași. Pe primele 100 de hectare de plantații au fost deja cultivate noile soiuri, iar în acest an această cifră se va completa cu încă două sute de hectare, până se va atinge obiectivul stabilit de 2000 - 3000 de hectare.

În urma elaborării cadrului juridic, Programul Naturalma poate porni la drum și în România. Recomandăm fermierilor să urmărească articolele Naturalma publicate în revistele de specialitate. Pentru orice informaţii detaliate, ca să afle mai multe despre soiurile Naturalma,  cei interesaţi îl pot contacta pe colegul nostru vorbitor de limba română. De asemenea, oricine doreşte ne poate vizita în vederea schimbului de experiență. La noi puteți obține noutățile de soiuri din Europa și aveți șansa ca în calitate de membru al sistemului nostru de producție, produsul dumneavoastră să fie un produs căutat și cu marcă, deja din prima clipă a prezenței pe piață. Red Topaz, Rozela, Luna, Sirius și Orion vor fi în câțiva ani nume de soiuri cunoscute și în România. Fiți printre primii care le cultivă!

Material furnizat de Holland Alma Kft Ungaria

După doi ani în care piaţa de vin a regresat, ajungând, conform estimărilor, la 350 milioane de euro, anul 2011 a adus o creştere semnificativă pe segmentul vinului de calitate. Anul trecut, comparativ cu 2010, vânzările de vin de calitate au crescut în România.

Potrivit Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (ONVPV), numărul însemnelor de certificare pentru vinul DOC, vândute de oficiu producătorilor de vin de calitate, a crescut în 2011 cu 15%, comparativ cu 2010, ca volum fiind foarte apropiat de anul 2009 (32.765.000 însemne DOC în 2011 faţă de 34.175.000 însemne DOC în 2009).

Trendul este confirmat de producătorii de vin, care au înregistrat creşteri de vânzare ale vinurilor la sticla de 0,75 litri din categoria de preţ peste 12 lei la raft. Producătorii au anunţat creşteri între 9% şi 20% la vinurile de calitate. „Această tendinţă pozitivă de pe piaţa vinului se datorează creşterii interesului consumatorilor pentru vinul de calitate, chiar şi în contextul unei perioade economice dificile, precum şi progresului calitativ al vinurilor româneşti generat de investiţiile semnificative din ultimii ani. Totodată, apariţia unor mici/medii producători de vinuri care generează interes în rândul consumatorilor şi concurenţă în piaţa vinurilor de calitate influenţează evoluţia ascendentă a pieţei”, a declarat Ovidiu Gheorghe, director general al Patronatului Naţional al Viei şi Vinului (PNVV).

Importurile de vin vrac în scădere

În ce priveşte vinul de masă, după recolta extrem de mică din anul 2010 (circa 5 milioane hl vin, producţia din 2011 este estimată la 6,5 milioane hl vin) s-au importat cantităţi record de vin vrac din ţări ca Spania şi Italia. Vinul importat a fost cupajat sau nu cu vin autohton, a fost îmbuteliat şi, conform legislaţiei comunitare, este vândut ca vin de masă “produs în UE”.

În urma recoltei bune de struguri din punct de vedere cantitativ şi calitativ de anul trecut, importurile de vin vrac sunt în scădere în ultimele luni. Astfel că vinul de masă este într-o pondere mai mare din struguri autohtoni. „Din acest punct de vedere, investiţia în vie este o prioritate constantă a României, idee susţinută şi de cifre, spune Ovidiu Gheorghe. După integrarea în UE, România are o medie de 5.000 de hectare în procesul de reconversie a plantaţiilor cu viţă-de-vie, continuarea acestei măsuri de susţinere financiară fiind obiectivul nostru numărul unu în noua Politică Agricolă Comună.”

Datele statistice le gasiti in revista tiparita pe baza de abonament.

MIHAELA PREVENDA

Zăpada şi temperaturile reduse au creat pagube de sute de mii de euro în sectorul legumelor protejate în solarii. În bazinul legumicol Matca, judeţul Galaţi, peste 280 ha de solarii sunt distruse. „Suprafeţe însemnate în care se produc răsaduri, în care sunt culturi de salată, ceapă şi spanac, au fost distruse de căderile de zăpadă şi temperaturile mult prea mici. Condiţiile meteo au creat probleme deosebite, pe care le considerăm fără ieşire, în aproape toate bazinele de producere a legumelor din partea de Sud-Est a ţării”, a declarat Mircea Croitoru, preşedintele Grupului de Producători Legume-Fructe Matca, Galaţi. Prin urmare, legumicultorii cer sprijin noului ministru al Agriculturii, Stelian Fuia.

Producătorii de legume din comuna Matca (Galaţi) sunt disperaţi că pierd atât producţia, cât şi solariile. Condiţiile meteorologice provoacă pagube de sute de mii de euro legumicultorilor.  „Structura solariilor cedează din cauza greutăţii zăpezii, răsadurile de tomate sunt în pericol. Oamenii sunt disperaţi, mai ales că anul trecut nu au scos nici cheltuielile, iar acum au fost loviţi de imperiul zăpezii şi temperaturi excesiv de reduse pentru această perioadă”, a precizat Mircea Croitoru, preşedintele Grupului de Producători Legume-Fructe Matca.

Cheltuielile unui producător se ridică undeva la 4.500 euro pentru suprafaţa de 2.000 metri pătraţi. „Un kilogram de folie costă 4 euro kg, aşa că numai folia costă 1.500 euro, iar folia rândul 2, adică dublura, costă 500 euro. Sămânţa ajunge la 600 euro, încălzirea cu rumeguş şi lemne  costă cam 1.000 euro, substratul de semănat vreo 300 euro plus alte cheltuieli. Munca nu se mai pune. Aşadar, cheltuielile pentru 2.000 metri pătraţi ajung pe la 4.500 euro”, arată Mircea Croitoru. Investiţia în construirea unui solar de 2.000 metri pătraţi, în structura care acum a cedat, atinge circa 10.000 euro. „Cum putem noi concura cu producătorii de legume din UE, care primesc ajutor la încălzirea solariilor şi alte subvenţii, întreabă Mircea Croitoru. Noi nu primim nimic de la statul nostru, la al cărui buget contribuim cu taxe şi impozite”.

Legumicultorii aşteaptă sprijinul ministrului Stelian Fuia

Accesul greoi, aproape imposibil la creditele bancare, precum şi la banii europeni, lipsa totală de resurse, precum şi condiţiile meteorologice din ultima perioadă îi fac pe producători să prognozeze pentru 2012 o scădere dramatică a producţiei de legume. „Considerăm că se impune o analiză foarte atentă a sectorului şi găsirea unor soluţii de către Ministerul Agriculturii. Avem nevoie de sprijin şi susţinem reluarea, în conformitate cu Regulamentul CE 1535, prin aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul CE, al ajutoarelor de minimis în sectorul producţiei de legume şi fructe.

În conformitate cu HG 1195/2008, sectorului Legume-Fructe i-a fost acordată suma de 103.505.280 lei, sumă ce trebuia dată producătorilor agricoli din sector, dar nu s-a întâmplat, chiar dacă am cerut acest lucru de nenumărate ori Ministerului Agriculturii. Menţionăm că producătorii agricoli din acest sector trec prin momente grele. Reamintim că anul trecut am suferit foarte mult din cauza fenomenului E-coli. Niciun fermier din bazinul legumicol Matca nu a primit despăgubiri pentru E-coli, deşi legal eram îndreptăţiţi. Investiţiile nu s-au acoperit şi ni se cere abuziv să plătim taxe şi impozite pe solarii. Sperăm ca ministrul Stelian Fuia să înţeleagă problemele legumicultorilor, ale întregului sector şi să ne sprijine cu banii necesari”, spune Mircea Croitoru, preşedintele Grupului de Producători Legume-Fructe Matca din judeţul Galaţi.

MIHAELA PREVENDA

De la 1 ianuarie 2012, compania Mewi din Orţişoara (Timiş) este distribuitor Challenger, marca purtată de celebrele „şenilate” galbene, pe care le asociem, involuntar, sloganului american “Serious Machinery”. Reputaţia excelentă în domeniul maşinilor agricole, clădită în timp, îşi are rădăcinile în bogata sa istorie, ale cărei începuturi se găsesc prin anul 1890, unde altundeva, dacă nu în Statele Unite ale Americii. Suntem cu toţii de acord că utilajele agricole americane sunt foarte apreciate de fermierii români, iar când vine vorba despre tractoarele cu şenile, la unison aceştia spun că altul mai bun ca Challenger nu există!

De ce tractorul Challenger este atât de apreciat de marii fermieri?

Challenger este alegerea potrivită atunci când se doreşte prelucrarea unor suprafeţe mari de teren, atunci când devenim conştienţi că tractoarele pe roţi sunt puţin depăşite din punct de vedere al puterii de tracţiune, al productivităţii şi, mai ales, al tasării solului. Exact acestea au fost şi motivele pentru care Philip Deguile şi-a cumpărat primul său tractor Challenger. Philip Deguile este un investitor alsacian stabilit, în urmă cu aproape 10 ani în urmă, la Buziaş în judeţul Timiş şi care lucrează peste 6000 ha la ferma sa, Alsace Farm.

Ce-l face deosebit în raport cu ceilalţi competitori?

În primul rând, Challenger este un tractor cu şenile şi nu un tractor cu roţi, căruia i s-au adaptat şenile. Trenul de rulare Mobil-Trac, echipat cu sistemul de suspensie OptieRide face ca şenilele tractorului Challenger să copieze întru totul denivelările terenului, facilitând astfel tracţiunea şi diminuând patinajul până aproape de minim. Toate acestea se traduc prin confort sporit în cabină, ceea ce ne permite să lucrăm mai mult şi mai bine de-a lungul întregii zile. Însă, inginerii de la Challenger ştiu foarte bine că nu numai sistemul de rulare conferă în totalitate confortul. Ceea ce face ca totul să devină perfect, atunci când vine vorba despre confort, este cabina. Mai precis dotările acesteia, care i-ar face invidioşi, chiar şi pe cei mai exigenţi constructori din industria auto. Şi aici aş aminti câteva dintre ele, precum sistemul automat de ghidare prin satelit Topcon, instalaţia de iluminat Xenon, monitorul de comandă color cu ecran tactil, tapiţeria din piele, scaunul încălzit, cu suspensie pneumatică şi cotieră multifuncţională, climatronic, volanul reglabil îmbrăcat în piele, şi destule altele pe care le veţi descoperi singuri doar urcând la bord.

Motor, şenile, productivitate la superlativ

Ceea ce îl face cu adevărat special, şi fără de care toate cele de mai sus nu ar însemna mai nimic, sunt motorul şi transmisia. La acest capitol, cei de la Challenger au folosit tot ce era mai bun şi mai fiabil pe piaţă. O transmisie Automatic PowerShift, ideală pentru tractoarele cu şenile, datorită atât siguranţei, cât şi uşurinţei în exploatare dată de sistemului “Power Management”, ce îi permite tractorului să îşi aleagă singur treapta de viteză, în funcţie de necesarul de putere şi lucrarea la care este folosit.

Am ajuns, în final, la principalul element, motorul, unde fiabilitatea şi originalitatea CAT şi-au spus, de fiecare dată, cuvântul. Iar dacă mai punem la socoteală puterea maximă pe care o poate dezvolta motorul de pe modelul MT875C - 609 CP, cu siguranţă putem vorbi despre aceste motoare la superlativ! Întrebându-l pe Ianco Zifceak, un fermier emblematic pentru agricultura din vestul ţării, care lucrează aproape 10.000 ha anual, care au fost motivele pentru care îşi va dota ferma sa, Max Agro din Gătaia, judeţul Timiş, cu primul său Challenger, acesta a răspuns scurt, ca într-un slogan publicitar, „motorul, şenilele, productivitatea!”.

VASILE NICA, BRAND MANAGER CHALLENGER

Consiliul Internaţional al Cerealelor (CIC) a revizuit, în plus, cu 11 milioane de tone, producţia mondială de cereale, în raport cu previziunile din ianuarie 2012. Se prevede o creştere a producţiilor din Australia, Kazahstan, Ucraina, India şi Brazilia.

În Brazilia, pierderile din prima recoltă de porumb vor fi compensate de cea de-a doua recoltă, mai mare ca de obicei. Aceste previzionări compensează pierderile de producţie din Argentina. Consumul mondial este şi el revizuit cu 5 milioane tone, faţă de 1836 milioane tone, prevăzute în ianuarie, asta din cauza creşterii necesarului alimentar, care e cu 4% mai mare decât în 2011.

Raportul CIC prevede şi o încetinire a ritmului de utilizare industrială a cerealelor, creşterea fiind doar de 2%. De exemplu, utilizarea porumbului în fabricarea etanolului în SUA a scăzut puţin, faţă de raportul din 2011. În ce priveşte grâul, raportul prevede o nouă creştere a producţiei mondiale la 695 milioane tone, faţă de 635 în 2011.

Consumurile alimentare şi industriale de grâu sunt corectate în minus, dar sunt compensate de previziunile privind utilizarea ca furaj, din cauza unui preţ mai bun la grâu, în comparaţie cu porumbul. Previziunile privind consumul mondial de grâu au rămas la acelaşi nivel cu evaluările din ianuarie.
Producţia de porumb din 2012 ar trebui să crească cu 4%, la o producţie record de 864 milioane tone. Recolta din SUA este cu puţin peste medie în acest an. Seceta a redus recoltele previzionate în America de Sud, în special în Argentina. Brazilia rămâne la cote bune, menţinându-şi producţia. În ceea ce priveşte consumul, previziunile înregistrează un nou record. Utilizarea porumbului ca furaj ar trebui să crească într-un ritm rapid, dar, în SUA, producţia de etanol va scădea puţin. Cererea mondială este mai mare decât progresul producţiei, aşa că stocurile de rezervă ar trebui mărite, inclusiv în SUA.

Previziuni pentru 2012-2013

Referitor la recolta din anul agricol următor, 2012-2013, suprafeţele cultivate cu grâu ar trebui să crească, la nivel mondial, cu 1,5%, potrivit raportului CIC. Seceta continuă să fie o problemă, în perspectiva recoltelor din anumite zone din SUA şi Ucraina. Producţia medie ar putea fi mai mică decât cea din 2011-2012, cu aproximativ 15 milioane de tone, ajungând la 680 milioane tone. Totuşi, disponibilităţile totale ar putea fi completate din recolta anului precedent. Creşterea cererii pentru consumul alimentar ar trebui să susţină cultivarea cerealelor pe termen lung, în timp ce câştigurile din producţia de etanol ar trebui să mărească cererea din domeniul industrial.

Suprafeţele cultivate cu porumb ar trebui să aibă o creştere cu 0,6%, ajungând la un record de 167 milioane hectare. Previziunile americanilor fac referire la o creştere a suprafeţelor cultivate cu 2,1%.

În ceea ce priveşte orzul, suprafeţele cultivate ar trebui să crească, cu 8%, faţă de anul anterior. Suprafeţele cultivate cu orz de primăvară ar trebui să crească şi în Europa, după o recoltă slabă la orzul de iarnă

DANA MEDAR

Toamnă secetoasă - culturi întârziate

Condiţiile meteorologice aspre, care au măturat Bărăganul, pun la grea încercare culturile de toamnă. Atât rapiţa, cât şi cerealele păioase de toamnă au fost înfiinţate în condiţii destul de grele şi mă refer la faptul că seceta prelungită din toamna 2011 a creat poate  cele mai rele condiţii de pregătire a solului şi semănat din ultimii 20 de ani. Aceste condiţii au generat probleme deosebite fermierilor din Bărăgan prin aceea că marea majoritate a culturilor de cereale păioase şi rapiţă au răsărit târziu şi în foarte multe cazuri prezintă grad ridicat de neuniformitate.

Iarnă aspră, rapiţa 2 - 4 frunze

Chiar dacă iarna şi-a intrat în drepturi ceva mai târziu, culturile de toamnă, în cea mai mare parte, au intrat nepregătite în iarnă. În special din cauza lipsei precipitaţiilor, marea majoritate a culturilor de rapiţă au întâmpinat iarna în faza de vegetaţie de 2 - 4 frunze, fază în care plantele de rapiţă prezintă sensibilitate ridicată la temperaturi scăzute, mai ales dacă nu există strat de zăpadă de peste 10 cm.

Contextul a fost cu atât mai defavorabil pentru rapiţă prin faptul că iarna, deşi a venit târziu, a venit brusc, existând riscul ca plantele de rapiţă să fi fost necălite la acel moment şi totodată să piară datorită temperaturilor foarte scăzute înregistrate în intervalul următor.
Pentru verificarea stării culturii de rapiţă, în această perioadă se recomandă ridicarea de monoliţi şi analizarea probei în vederea gestionării corespunzătoare în etapa următoare.

Iarnă aspră - grâul neînfrăţit

Deşi majoritatea fermierilor sunt de părere că grâul are şanse mai mari de a scăpa cu bine din iarna aceasta, este posibil ca situaţia să fie în anumite cazuri similară cu cea de la rapiţă.

Este cunoscut faptul că grâul este mai rezistent la ger decât rapiţa, dar, pentru a manifesta această rezistenţă, trebuie să îndeplinească câteva condiţii în acelaşi timp. Astfel, pentru a rezista la temperaturi de  minus 20°C - minus 22°C, grâul trebuie să fie înfrăţit, să fi intrat în iarnă călit şi să fie acoperit de un strat de zăpadă consistent.

Este adevărat că fermierii privesc lucrurile într-un mod optimist, dar o analiză obiectivă a situaţiei culturilor de grâu trebuie făcută în mod ştiinţific şi interpretată ca atare. Aşadar, ridicarea de monoliţi şi analizarea probelor trebuie făcută şi în cazul culturilor de grâu, pentru a putea gestiona şi pregăti corespunzător campania de primavară.

Primăvara se apropie, seminţele de floarea-soarelui şi porumb se termină

Având în vedere starea precară a culturilor de toamnă, mulţi fermieri îşi îndreaptă atenţia asupra seminţelor pentru culturile de primăvară, gândindu-se că mare parte din culturile de rapiţă se vor întoarce şi de asemenea parte din cele de cereale păioase.
În acest context, cererea de seminţe de floarea-soarelui şi porumb se estimează a fi foarte mare şi există riscul de a face alegeri nepotrivite ale unor hibrizi.

Hibrizii de porumb, interacţiunea genotip - mediu

Deseori se întâmplă ca fermierii să constate că hibrizii de porumb luaţi în cultură au un comportament diferit de la un an la altul, constatarea fiind făcută în condiţii relativ similare de tehnologie.

Faptul că există reacţie diferită a plantelor de la un an la altul, în condiţiile aplicării unei tehnologii constante, generează concluzia că există ca factor limitativ „interacţiunea genotip – mediu”, ea având rol adeseori determinant în realizarea de producţii care să permită performanţa economică. Interacţiunea genotip - mediu este binecunoscută specialiştilor agronomi şi este luată în calcul întotdeauna de către aceştia în evaluarea situaţiei concrete de cultură. De aceea, când facem alegerea hibridului de porumb ce urmează să-l cultivăm, trebuie să ţinem seama de provenienţa materialului genetic.

Pentru a avea un grad cât mai redus de eşec datorat comportamentului hibridului de porumb, specialiştii în ameliorare din cadrul companiei Procera au adoptat, în cadrul programului de ameliorare, conceptul de „material genetic adaptat”.

Ce înseamnă “material genetic adaptat”?

În cadrul Departamentului de Cercetare Procera, în afară de crearea de genotipuri cu capacitate ridicată de producţie, se urmăreşte în special generarea de material genetic care să se comporte în mod constant la condiţiile de mediu specifice ţării noastre. Fiind cunoscut faptul că ţara noastră se află în climat temperat continental uscat spre excesiv uscat, iar problemele pe care le generează acest fapt culturii de porumb, Departamentul nostru de cercetare efectuează toate testele de compatibilitate şi testează capacitatea de combinare numai în aceste condiţii, selecţia şi evaluările genotipurilor fiind făcute pe principii obiective. Prin evaluarea şi selecţia genotipurilor în mediul în care ele se vor comporta, practic se încearcă eliminarea posibilităţii manifestării efectelor negative ale mediului asupra hibridului obţinut.

Procesul de obţinere a unui hibrid care ajunge pe piaţa comercială este foarte complex, un hibrid obţinându-se în urma combinării, testării şi selecţiei făcute pe mai mult de 6000 - 8000 de combinaţii.

În concluzie, „material genetic adaptat” înseamnă în concepţia companiei Procera, material genetic care a fost obţinut prin testarea capacităţii de combinare şi prin selecţia materialului, urmărindu-se comportamentul lui în condiţiile din România în toate etapele de generare a lui.
Utilizând un hibrid de porumb care a fost creat începând cu prima verigă în România, există premiza de a evita riscul neperformanţei economice.
Compania Procera a înregistrat în ultimul an patru hibrizi de porumb cu grad ridicat de specificitate pentru climatul temperat din România. Ei sunt: CERA 2504, CERA 3908, CERA 6, CERA 10 şi BĂRĂGAN 48, hibrizi de porumb pe care îi recomandăm agricultorilor cu încredere.

Subvenţii echitabile

Franţa şi Germania doresc o redistribuire a sumelor alocate între statele membre, „progresivă, cu o anumită limită”, care să nu creeze probleme în echilibrul intern al UE şi care ţine cont de subvenţiile din Pilonul 1 şi 2 al PAC. În ce priveşte convergenţa plăţilor pentru agricultori, în cadrul statelor membre, cele două ţări le vor echitabile. „Trebuie să se ţină cont de realitatea economică a exploataţiilor şi de diversitatea situaţiilor, să se lase la latitudinea statelor membre modalitatea de redistribuire”. Această redistribuire în cadrul statelor membre este dorită pentru a defini plafonarea ajutoarelor, repartizarea regiunilor defavorizate şi de munte, reglementările speciale pentru tinerii fermieri, clarificarea categoriei de “agricultor activ” şi pentru sectoarele speciale.

Politică de mediu adaptată la realitate

Referitor la reglementările privind mediul pentru plăţile directe, pe care Franţa şi Germania le văd ca pe o „oportunitate pentru dezvoltarea durabilă a agriculturii europene”, cele două puteri europene consideră că, aşa cum sunt stabilite acum, ele „prezintă riscul de a nu fi adaptate la realitatea economică a agriculturii”. Cele două ţări consideră că trebuie îmbunătăţite formulările din PAC privind „păşunatul liber, susţinerea unor noi sisteme de producţie durabilă, simplificarea condiţionărilor, găsirea unor soluţii pragmatice pentru modelele de exploataţii şi aducerea la nivel minim a costurilor administrative, prin simplificare”.

Instrumente de piaţă

Franţa şi Germania consideră ca fiind esenţială mobilizarea mijloacelor financiare în caz de criză, şi, mai ales, la timp. Se declară susţinători ai menţinerii dreptului de plantaţie şi vor să redeschidă discuţia privind data la care vor înceta subvenţiile, „pentru a nu pune în pericol procesul de adaptare”. De asemenea, cele două ţări UE doresc o întărire a poziţiei producătorilor, fără ca aceasta să conducă la distorsiuni ale sistemului concurenţial din piaţa internă, dar militează şi pentru concurenţă echitabilă între producătorii din UE şi ţările terţe.
Preluare din La France Agricole

DANA MEDAR