Dan Moşneag este unul dintre „făuritorii de vinuri” și director al Cramei Mugurel, cu o plantație de struguri pentru vin de 18 ha la Blaj, în județul Alba. Spune că încearcă să o administreze cât mai bine alături de prietenul și asociatul său Ioan Fleşer, ba chiar să diversifice producţia, să crească desigur calitatea, să lucreze mai bine şi să obţină producţii adecvate pentru zona Transilvaniei.

Dan Moşneag a lucrat inițial la Staţiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Blaj, iar despre tranziţia spre meseria de oenolog spune că nu a fost uşoară, dar că știa totul despre vie și vin chiar de copil. Mai mult, s-a specializat în a face vin pentru consumul propriu, chiar în gospodăria sa. „Pe vremuri, părinţii mergeau la serviciu şi-ţi lăsau, ca să te obişnuieşti cu lucrul, un rând sau două de vie „până vin acasă, te rog să-l sapi!”. Crescând, mai speli un butoi, îi mai ajuţi să tragă vinul şi mi-a plăcut. Apoi, la staţiune era o modă: toţi colegii, toţi prietenii făceau vin şi, după ce se limpezea vinul, fiecare venea cu ceea ce a reuşit să facă. Am constatat că, de la început, nu eram printre cei mai slabi care făceau vin. De multe ori, calitatea vinului meu era un pic mai ridicată, pentru că acolo am mai întrebat, am mai pus în practică acasă şi mi-am format un pic o deprindere de a face vin. Ulterior, prietenul meu având nevoie, i-am zis: dacă ne putem înţelege, eu spun toţi paşii pe care-i fac şi tu îi aprobi, mergem mai departe. Şi se pare că n-o ieşit prea rău”, și-a amintit oenologul care a ajuns în al patrulea an de când lucrează la Agro-Serv-Comp, societate al cărei proprietar este antreprenorul din Blaj, Ioan Fleșer, mai cunoscut ca „Mugurel”.

Producții bune în ultimii ani

Despre producțiile obținute în ultimii ani am aflat că la domeniile viticole din Blaj ale cramei Mugurel, din fericire, au fost bune, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ, cu o medie de 10-11 tone de struguri la hectar. „O producţie mai mare bineînţeles că ar fi în detrimentul calităţii vinului. Anii trecuţi am recoltat struguri din soiul Fetească Regală în jur de 200-210 g zahăr şi Sauvignon Blanc la 250 g zahăr, Pinot Gris la 250 g de zahăr. Asta spune ceva”, ne-a zis Dan Moşneag. Despre anul 2021 însă spune că din punct de vedere cantitativ seamănă cu anii trecuţi, dar din punct de vedere calitativ, din cauza condiţiilor climatice, o primăvară şi o vară mai ploioase şi fără soare suficient, acumularea de zahăr a avut de suferit, la fel și maturarea. Soiul Pinot Gris a avut în anul agricol încheiat 220 g zahăr, dar o producție mai mică decât cea din 2020. De altfel, întreaga producţie a fost mai mică decât în 2020 şi probabil aceasta a favorizat acumularea de zaharuri. Dar pentru ca vinul să fie de calitate, nu doar cantitatea de zahăr contează, ci întregul proces de obținere a strugurilor, din primăvară și până toamna târziu. „Dacă viile au fost bine lucrate manual şi în verde, a permis obţinerea unor struguri mai frumoşi, chiar am şi desfrunzit un pic ca să fie mai expuși la soare, ca să ne ajute şi pentru protecţie împotriva putregaiului, pentru care am și stropit. (...) Trebuie să fie un echilibru între cantitatea de precipitaţii şi durata de strălucire a soarelui sau suma gradelor de temperatură care se cumulează pe parcursul unui an”, a detaliat viticultorul. În vara anului trecut a fost o perioadă mai lungă cu ploi multe şi o temperatură sub media anuală, ceea ce a dus la o întârziere a recoltatului de aproape două săptămâni Din calcule, cantitatea de zahăr a fost mai mică cu 20 g zahăr pe kilogram comparativ cu anul 2020.

Toate soiurile spun o poveste

Pe plantaţia de 18 hectare de la marginea Blajului sunt 1,4 hectare cu Pinot Gris, 3,6 hectare cu Sauvignon Blanc şi restul de 13 hectare sunt cu Fetească regală. Zona nu a permis până acum viticultorilor să planteze și soiuri roșii, aici, pe Târnave. Dar schimbările climatice din ultimii ani, cu ierni cu zăpadă mai puțină, cu primăvară timpurie, toamnele mai lungi, temperaturile pe parcursul anului mai ridicate decât mediile multianuale – cel puțin în ultimii 2-3 ani, au făcut ca lucrurile să se schimbe. „Unii producători, care şi-au şi permis, au început să planteze şi soiuri de struguri roşii – cu toate că n-au fost specifici zonei noastre – şi se pare că au rezultate mulţumitoare, mai ales că în ultima vreme a apărut moda cu rose-ul, cu vinuri spumante rose”, a menționat Dan Moşneag.

Dacă îl pui pe oenologul cramei Mugurel să aleagă un soi anume, spune că nu se poate decide. „Fiecare îşi are locul lui. Într-adevăr, Pinot Gris este mai puţin pentru că avem o suprafaţă mai mică și nu produce o cantitate mare de struguri la hectar, dar este un vin deosebit, mai ales dacă reuşeşti să laşi un pic de rest de zahăr şi chiar un pic să se matureze. Feteasca regală, în schimb, este specifică acestei zone a Târnavelor și, într-adevăr, este, poate, vinul cel mai bun în prima parte a anului următor, din februarie până prin vară. E un vin proaspăt, tânăr, este deosebit, mai ales dacă ai condiţii şi să faci o anumită calitate. Cred că puţine vinuri în România sunt aşa de savuroase şi aşa de bune proaspete. (...) Nu suntem noi inventatorii vinului tânăr, francezii au brevetat Vin Nouvelle sau aşa ceva. Ei, probabil, culeg mai devreme decât noi, că e altă temperatură şi în noiembrie deja ies cu vinul nou. Dar, din punctul meu de vedere, Feteasca regală nu se poate compara cu alte vinuri produse în zona noastră. Este savuros, deosebit, are şi o culoare deschisă galben-verzui”, a afirmat Dan Moșneag, care crede că fiecare vin, fiecare soi de strugure își are locul lui. Mai mult, e de părere că trebuie să ne promovăm vinurile din soiuri autohtone, care nu diferă cu mult din punct de vedere calitativ față de altele din lume.

Mustul, salvare pentru micii producători

O nevoie care rămâne la crama din Blaj este achiziţia de tehnologie care devine dificilă chiar și cu finanțarea europeană. „Sumele pentru un proiect de retehnologizare a unei crame, adică procentul care trebuie să-l asigure de cofinanţare, de 50%, pentru majoritatea oamenilor şi pentru firmele mai mici, nu este simplu. O firmă mare are alte posibilităţi”, explică Dan Moșneag.

Mai mult, toată perioada pandemică și-a pus amprenta asupra vânzărilor, care au scăzut. O soluție a fost cea a vânzării, în toamnă, a strugurilor și a mustului. Iar telefoanele au sunat pentru programări, programări făcute tot pentru binele consumatorului. S-a evitat astfel situația în care ar fi fost prea mulţi oameni într-o zi și nu ar fi putut fi serviți.

„În mai puţin de o oră de când strugurele a fost tăiat de pe viţă se transformă în must şi omul vede traseul, cum vin strugurii, cum se zdrobesc, cum se storc, iar mustul ajunge direct la el în vas. Deci o trasabilitate mai bună ca la noi nu cred că poate să ofere cineva. Şi lumea este mulţumită, toţi care au cumpărat struguri anii trecuţi ne caută, pe lângă ei mai aduc şi pe alţii, că au fost mulţumiţi de vinul obţinut din produsele noastre. Într-adevăr, noi dăm mustul aşa cum este el, nedeburbat, pentru că nu avem posibilitatea să deburbăm şi să-l şi dăm omului imediat. Nu avem tehnologia necesară. Şi atunci oamenii sunt mulţumiţi, cu burba care se mai adună îşi fac un pic de ţuică sau ce-şi fac ei”, povestește oenologul.

Astfel, în perioada de cules, când numărul zilierilor e crescut și necesarul de flux numerar destul de mare, soluția cramelor mici o reprezintă vânzarea strugurilor și a mustului. Toate acestea au făcut ca, în timp, crama să cunoască o creștere.

Dezvoltare pas cu pas

Pentru a face alți pași spre dezvoltare, așa cum este îmbutelierea, trebuie avut grijă și la alte aspecte. Stabilizarea și detartrarea vinului creează la o firmă mică nişte probleme şi chiar costuri suplimentare. „În următorii ani, poate anul viitor, vrem să rezolvăm şi această problemă, pentru că este foarte greu să vinzi o sticlă de vin şi să nu fie exact aşa cum trebuie, adică limpiditate, să nu se depună bitartatul… pentru că lumea plăteşte şi are nevoie de o anumită calitate. (...) Dar, din păcate, ca să pui vinul pe piaţă la sticlă sunt nişte costuri mari. Şi dacă se întâmplă să-ţi vină înapoi, şi pierderea e pe măsură: pierzi dop, pierzi sticlă, spală, desfă etichetă, capişon... la ora asta nu prea vinzi vinul la aşa un preţ care să-ţi permită să-l aduci înapoi. Noi ne bucurăm dacă vindem vinul şi avem câştigul ăla pe care ni-l propunem noi, ca să putem să mergem înainte, să putem să ne mai dezvoltăm pas cu pas”, ne-a zis în încheiere Dan Moșneag, care se consideră tipicar și nu vrea să sară nicio etapă, deoarece nu va atinge nivelul pe care și-l dorește sau să realizeze un vin de calitate. „Dacă sari nişte etape, n-ai să rezolvi niciodată problema la nivelul pe care ţi l-ai propus. Partea asta de a respecta fiecare etapă este esenţială în realizarea unui vin de calitate. Noi trebuie să înţelegem că doar consumatorul decide ce vrea să consume. Şi atunci noi trebuie să-i asigurăm vinuri de cea mai bună calitate şi care să-l satisfacă. Dacă-l satisface, mai cumpără. De obicei, eu cam aşa sunt. În general dacă-mi place vinul, cu siguranţă consumatorul o să-l aprecieze”.

Articol scris de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU