Ajutoare de criză și avansuri mai mari pentru fermierii UE - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Luni, 20 Iulie 2026 18:47

Ajutoare de criză și avansuri mai mari pentru fermierii UE Recomandat

Scris de

Consiliul UE a aprobat măsuri de sprijin pentru fermierii afectați de creșterea prețurilor la îngrășăminte și de perturbările recente ale lanțurilor globale de aprovizionare. Măsurile au fost votate în regim de urgență în plenul Parlamentului European, ceea ce înseamnă că banii pot ajunge mai repede la cei afectați.

Fermierii vor putea primi sprijin sub formă de lichidități în valoare de până la 80% din costurile suplimentare pentru îngrășăminte.

Comisia Europeană a propus alocarea a 540 de milioane de euro din fonduri europene, iar cofinanțarea națională poate ajunge până la 200%. Astfel, suma totală ar putea ajunge la 1,5 miliarde de euro.

„Am aprobat un nou mecanism de lichiditate, destinat sprijinului în situații de criză, care poate fi cofinanțat în proporție de până la 65% din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)”, precizează europarlamentarul Dan Motreanu (Grupul PPE).

Pentru România, plafonul maxim al contribuției FEADR va fi de aproximativ 22,47 milioane euro pentru această schemă. Cofinanțarea poate ajunge până la 200%, ceea ce înseamnă că țara noastră poate crește considerabil această sumă, cu condiția modificării Planului Strategic PAC.

„Avansurile din Politica Agricolă Comună vor fi plătite mai devreme și vor avea un nivel mai ridicat, ajutând fermierii să aibă rapid acces la lichidități. Țările UE își vor putea ajusta bugetul destinat plăților directe pentru anul 2027”, a mai spus Dan Motreanu.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Citit 189 ori

newsletter rf

Publicitate

AGRIMAX V FLECTO 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista