Toți fermierii afectați de secetă vor fi despăgubiți. Cum și când, nu se știe - REVISTA FERMIERULUI
Miercuri, 15 Aprilie 2020 12:10

Toți fermierii afectați de secetă vor fi despăgubiți. Cum și când, nu se știe Recomandat

Scris de

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, promite despăgubiri pentru toți agricultorii afectați de secetă. Însă condițiile, valoarea despăgubirilor ori când își vor primi fermierii banii sunt informații care nu se știu la acest moment. „Abia după ce vom cunoaște situația reală a pagubelor, vom putea face necesarul de bani. Probabil că după recoltat vor ajunge banii la agricultori”, a spus Adrian Oros într-un briefing de presă, desfășurat azi, 15 aprilie 2020, la Ministerul Agriculturii.

Oficialul guvernamental a precizat că astăzi, în ședința de guvern, va fi aprobată baza legală care să permită acordarea despăgubirilor. Există acte normative, însă ele nu au norme de aplicare, nu există regulamente. „De zece ani, în România, fermierii n-au mai fost despăgubiți pentru seceta pedologică. A lipsit cadrul legislativ pentru constituirea acelor comisii locale, județene care să constate calamitățile din agricultură. Vom îndrepta aceste lucruri în ședința de guvern (n.r. azi, 15 aprilie 2020, ora 17). Însă, rog fermierii, organizațiile de udători să încheie contracte cu Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare pentru irigații. În prezent sunt încheiate 766 de contracte pentru 830.000 de hectare. În total s-ar putea iriga 1.061.000 de hectare”, a afirmat ministrul. Așadar, se vor constitui comisii și comitete, care vor constata pagubele, se vor centraliza datele, se va face necesarul de bani și abia apoi se va ști cu exactitate cât va încasa fiecare agricultor afectat.

La ora actuală, nici măcar fermierii nu știu dacă întorc, ce și cât întorc din culturile semănate toamna trecută. Ploile căzute în noaptea de 14 spre 15 aprilie a.c. le-a mai adus un dram de speranță, dar, după cum arată Administrația Națională de Meteorologie, seceta extremă nu se lasă dusă. În majoritatea zonelor precipitațiile au fost nesemnificative, 5 litri/mp, izolat în nord-vestul țării au fost cantități de 10-15 litri/mp. În perioada 20-27 aprilie, ANM preconizează cantități de precipitații de 10-20 litri/mp în partea vestică a României. Restul țării va continua să sufere din lipsă de apă.  

Potrivit datelor MADR, în toamna 2019 s-au însămânțat peste 2,9 milioane de hectare. Rămâne de văzut ce suprafețe și ce culturi se vor întoarce. Ministrul Agriculturii nu părea prea optimist în privința recoltelor din acest an.

Citit 1030 ori

Publicitate

revista fermierului 300x250

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista