Prevenirea cazurilor umane de rabie are ca prim pilon de acțiune reducerea/eliminarea rabiei în populațiile de carnivore care intersectează ecosistemul antropic, alături de tratamentul postexpunere.

Vaccinarea antirabică profilactică a carnivorelor domestice este acțiunea prin care se asigură o barieră activă în calea riscului contaminării omului și a animalelor de rentă.

Vaccinurile antirabice au evoluat de la vaccinurile preparate pe substanță nervoasă la vaccinuri obținute prin tehnici moleculare, ceea ce a crescut gradul de siguranță în utilizarea acestora. Vaccinurile inactivate disponibile și utilizate în prezent sunt puternic imunogene și mulți producători au demonstrat prin studii științifice că titrul anticorpilor postvaccinali indus de vaccinurile pe care le comercializează se mențin la valori mai mari de 0,5 UI timp de minimum doi ani.

Calitățile vaccinului reprezintă numai unul din factorii  care participă la inducerea protecției, cel de al doilea, la fel de important, fiind animalul căruia îi este administrat.

Astfel, durata protecției post-vaccinare (estimată prin menținerea titrului postvaccinal la valori mai mari sau egale cu valoarea acceptată ca fiind corespunzătoare protecției) frecvența rapelurilor și factorii de risc dependenți de animalul vaccinat, fac obiectul a numeroase studii publicate, realizate pe populații canine caracterizate și pe populații random, neuniforme, din diferite zone geografice ale lumii, cu status epidemiologic diferit în ceea ce privește rabia.

Studii asupra dinamicii titrului anticorpilor neutralizanți au fost realizate pe populații de câini cu proprietar în căteva țări. DERBYSHIRE J.B. & MATTHEWS K.A (1984), în Canada, au identificat o diferență evidentă între valorile identificate la câini vaccinați sau revaccinați în urmă cu un an și valorile identificate la câinii revaccinați cu trei săptămâni înainte de testare (Can Vet J. 1984 Oct;25(10):383-5. PMID: 17422460; PMCID: PMC1790664). Rezultate furnizate de testarea unor populații de câini din Thailanda și Java, arată că titrul anticorpilor neutralizanți scade foarte repede, în 2 până la 4 luni, la valori de 5 până la 25 de ori mai mici decât nivelul maxim atins după imunizare (doi: 10.1292/jvms1939.52.1099. ; DOI: 10.1016/0264-410x(91)90186-a).

Sasaki și col.(1983) au constatat că cel mai mare nivel al anticorpilor neutralizanți a fost înregistrat la câinii cu proprietari, vaccinați de mai multe ori. (Hawaii Med J. 1983 Jul;42(7):157-60. PMID: 6414991.).

Variabilitatea individuală este un factor major în menținerea răspunsului imun la nivel protector. La câinii de laborator, întreținuți în acelesși condiții și avînd o stare de sănătate quasiuniformă, titrurile anticorpilor neutralizanți obținute în urma utilizării aceluiași vaccin, administrat în același fel, în mod obișnuit induc valori cuprinse între 0 și 20 de UI/ml. (BLANCOU J., și col, 1986,  Sci. Tech. Anim Lab., 11 (3), 237-242.; PRECAUSTA P. (1972). Symp. Ser. immunobiol. Stand., 21, 162-178,; PRECAUSTA P., și col.(1985). In Rabies in the tropics (E. Kuwert, C . Mérieux, H . Koprowski & K. Bogel, eds). Springer Verlag, Berlin, 227 240.)

Vărsta la prima vaccinare este un factor critic: în cazul cățeilor rezultați din femele imunizate ritmic, anticorpii maternali scad sub pragul de interferență cu antigenul vaccinal după vărsta de 10 săptămîni (LAWSON și col, 1972, Rev. can.Méd. comp., 36, 339-34; PRECAUSTA P., și col.(1985). In Rabies in the tropics (E. Kuwert, C . Mérieux, H . Koprowski & K. Bogel, eds). Springer Verlag, Berlin, 227 240.)

Studii publicate de Blancou și col (BLANCOU J., AUBERT M.F.A., PRAVE M. & HADDAD N. (1986). Sci. Tech. Anim.Lab., 11 (3), 237-242.) arată că starea de sănătate a fiecărui individ și categoria de creștere au o influență majoră asupra nivelului anticorpilor neutralizanți postvaccinali: titrul acestora variază ”considerabil” în funcție de categoria de creștere, respectiv între câinii „de laborator”, câinii  pet și câinii „de semi-stradă”, care trăiesc liber. Titrurile scad la 5,9% în cazul cîinilor de „semi-stradă” față de titrurile înregistrate la câinii „de laborator”. În general, populațiile de câini de stradă, indiferent de arealul geografic dezvoltă titruri mai mici decăt câinii de „laborator”. (CHOMEL B. și col. (1987), Rev. sci. tech. Off. int. Epiz., 6 (1), 97-113).  Această observație, făcută de echipe independente, a condus la incriminarea statusului de sănătate ca factor care influențează negativ dezvoltarea răspunsului imun postvaccinal. TEEPSUMETHANON W și col.,(1991, Vaccine, 9, 627 630) au constatat că titrul anticorpilor antirabici la câinii - pet clinic sănătoși a avut o valoare mai mare față de titrul dezvoltat de câinii - pet cu anemie. Pe o populație de 440 câini pet, menținuți în aceleași condiții, Sasaki și col.  (Rev. sci.tech. Off. int. Epiz.) 1992, 11 (3), 735-760) au demonstrat că cei cu endoparaziți au dezvoltat titruri ale anticorpilor neutralizanți semnificativ mai mici decăt câinii neparazitați.

Foarte interesante și îngrijorătoare sunt rezultatele comunicate de Sikes și col. (SMITH J . S . și col.,  1973, Bull. Wld Hlth Org., 48, 535 54) care au administrat cîteva tipuri de vaccin antirabic la câini și i-au supus după un an și respectiv trei ani de la vaccinare, infecției de control. Comentariul asupra experimentului după trei ani de la vaccinare a fost: „În acest studiu, ca și în multe altele, prezența anticorpilor neutralizanți antirabici la momentul infecției de control nu a indicat protecția tuturor animalelor. De asemenea, absența anticorpilor neutralizanți în ser la momentul infecției de control nu a însemnat că animalele nu erau protejate. Cu toate acestea, s-a înregistrat o semnificație statistică puternică (P 0,1) a faptului că animalele care au prezentat anticorpi neutralizanți la momentul infecției de control au fost mai bine protejate decât cele fără anticorpi neutralizanți detectabili”.

Sunt prezente pe fluxul informațional și date care incriminează ca factori de risc structura populației de câini și managementul acesteia. Un astfel de studiu arată că categoria de vârstă susceptibilă a fi omisă de la campaniile de vaccinare sunt câinii în primul an de viață, iar menținerea câinilor în condiții de semi-libertate sunt breșe în bariera împotriva rabiei.

Acestea sunt elementele științifice disponibile care trebuiesc luate în considerare  în proiectarea programului de control al rabiei.

Performanța vaccinurilor este recunoscută și reprezintă elementul constant în această strategie.

Variabilele sunt reprezentate de:

1. Statusul rabiei în România;

2. Structura și dimanica populației canine în mediul urban și rural;

3. Identificarea și catagrafia populației canine free–roaming în urban și a celei din mediul rural.

Prima breșă majoră în controlul rabiei este reprezentată de ignorarea câinilor neidentificați. Precizarea expresă prin care se vaccinează exclusiv câinii care îndeplinesc cerințele Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1/2014 pentru aprobarea Normelor privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân, cu modificările şi completările ulterioare, recunoaște și acceptă existența în România a câinilor fără stăpân, pe care îi exclude cu bună știință de la vaccinare, și în felul acesta menține veriga cel mai frecvent implicată în transmiterea rabiei la om, rezervor potențial de rabie.

În aceste condiții, decizia de a se repeta vaccinarea din doi în doi ani la câinii cu stăpân, practic dublează riscul transmiterii rabiei la om.

Pentru câinii din categoria cu stăpân, precizată de Ordinul ANSVSA 1/2014, cu statut de animal de companie, în mediul urban, rapelul la interval de 2 ani după imunizarea din primul an de viață este o decizie realistă și asiguratoare ca efect.

Pentru câinii din categoria cu stăpân, precizată de Ordinul ANSVSA 1/2014, cu statut de animal de pază, care trăiesc liber (free-roaming) și pentru câinii fără stăpân (neidentificați) (a căror existență ordinul ANSVSA o acceptă implicit și este o realitate), din mediul rural, decizia referitoare la frecvența vaccinării antirabice la câinii care au depășit vârsta de un an trebuie să fie stabilită pe baza rezultatelor analizei de risc cantitative, cu precizarea că acuratețea acesteia este dependentă de calitatea datelor incluse în analiză.

Sunt cunoscute date potrivit cărora:

1. În perioada 2019 - 2023, informațiile publice ale IDSA raportează confirmarea rabiei la vulpi, urmare a supravegherii passive, a 3, 5, 5, 28 și 16 cazuri (în ordine cronologică);

2. În RECS sunt înregistrați 5289455 câini și se poate aprecia distribuția lor pe județe. Este de presupus că acești câini sunt din categoria ”pet”, majoritar în mediul urban și, într-o proporție ce variază în limite greu de estimat, câini din mediul rural (de pază pt turme, GP-uri).

Pentru câinii fără stăpân (a căror existență ordinul ANSVSA o acceptă implicit și este o realitate), ne întrebăm dacă sunt oare disponibile date cantitative referitoare la populația de câini care nu este înregistrată în RECS, precum:

• Catagrafia populației canine după fiecare sezon de împerechere;

• Structura de vârstă, sex, capacitate reproductivă (sterilizați?), a populației canine neînregistrate;

• Status sanitar.

Iar cu referire la statusul rabiei în populațiile ce sunt verigă epidemiologică a rabiei  în România care sunt valorile unor parametrii de bază, respectiv:

1. Care este nivelul de protecție antirabică al „turmei”?

2. Care este nivelul de protecție în mediul silvatic, al vulpilor?

3. Care este riscul rabic asociat expansiunii și înmulțirii populației de șacali?

Sunt informațiile bazice cu care ar trebui inițiată analiza cantitativă a riscului rabic în populația de carnivore din România. În absența rezultatului furnizat de analiza cantitativă a riscului rabic, modificarea frecvenței imunizării antirabice a câinilor este hazardată.

O astfel de breșă ne poate aduce în situația epidemiologică a rabiei cu care România s-a confruntat la populația de vulpi, consecutiv perioadei în care vaccinarea vulpilor nu s-a realizat tot din motive financiare. Există dovezi științifice care atestă că reducerea presiunii asupra împiedicării diseminării rabiei în populațiile susceptibile, prin întreruperea cordonului vaccinal pentru un singur an, duce la regresul situației epidemiologice cu 3-4 ani.

Articol de: prof. univ. dr. DUMITRU MILITARU, președinte Secție Medicină Veterinară ASAS

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!