Prevenirea cazurilor umane de rabie are ca prim pilon de acțiune reducerea/eliminarea rabiei în populațiile de carnivore care intersectează ecosistemul antropic, alături de tratamentul postexpunere.

Vaccinarea antirabică profilactică a carnivorelor domestice este acțiunea prin care se asigură o barieră activă în calea riscului contaminării omului și a animalelor de rentă.

Vaccinurile antirabice au evoluat de la vaccinurile preparate pe substanță nervoasă la vaccinuri obținute prin tehnici moleculare, ceea ce a crescut gradul de siguranță în utilizarea acestora. Vaccinurile inactivate disponibile și utilizate în prezent sunt puternic imunogene și mulți producători au demonstrat prin studii științifice că titrul anticorpilor postvaccinali indus de vaccinurile pe care le comercializează se mențin la valori mai mari de 0,5 UI timp de minimum doi ani.

Calitățile vaccinului reprezintă numai unul din factorii  care participă la inducerea protecției, cel de al doilea, la fel de important, fiind animalul căruia îi este administrat.

Astfel, durata protecției post-vaccinare (estimată prin menținerea titrului postvaccinal la valori mai mari sau egale cu valoarea acceptată ca fiind corespunzătoare protecției) frecvența rapelurilor și factorii de risc dependenți de animalul vaccinat, fac obiectul a numeroase studii publicate, realizate pe populații canine caracterizate și pe populații random, neuniforme, din diferite zone geografice ale lumii, cu status epidemiologic diferit în ceea ce privește rabia.

Studii asupra dinamicii titrului anticorpilor neutralizanți au fost realizate pe populații de câini cu proprietar în căteva țări. DERBYSHIRE J.B. & MATTHEWS K.A (1984), în Canada, au identificat o diferență evidentă între valorile identificate la câini vaccinați sau revaccinați în urmă cu un an și valorile identificate la câinii revaccinați cu trei săptămâni înainte de testare (Can Vet J. 1984 Oct;25(10):383-5. PMID: 17422460; PMCID: PMC1790664). Rezultate furnizate de testarea unor populații de câini din Thailanda și Java, arată că titrul anticorpilor neutralizanți scade foarte repede, în 2 până la 4 luni, la valori de 5 până la 25 de ori mai mici decât nivelul maxim atins după imunizare (doi: 10.1292/jvms1939.52.1099. ; DOI: 10.1016/0264-410x(91)90186-a).

Sasaki și col.(1983) au constatat că cel mai mare nivel al anticorpilor neutralizanți a fost înregistrat la câinii cu proprietari, vaccinați de mai multe ori. (Hawaii Med J. 1983 Jul;42(7):157-60. PMID: 6414991.).

Variabilitatea individuală este un factor major în menținerea răspunsului imun la nivel protector. La câinii de laborator, întreținuți în acelesși condiții și avînd o stare de sănătate quasiuniformă, titrurile anticorpilor neutralizanți obținute în urma utilizării aceluiași vaccin, administrat în același fel, în mod obișnuit induc valori cuprinse între 0 și 20 de UI/ml. (BLANCOU J., și col, 1986,  Sci. Tech. Anim Lab., 11 (3), 237-242.; PRECAUSTA P. (1972). Symp. Ser. immunobiol. Stand., 21, 162-178,; PRECAUSTA P., și col.(1985). In Rabies in the tropics (E. Kuwert, C . Mérieux, H . Koprowski & K. Bogel, eds). Springer Verlag, Berlin, 227 240.)

Vărsta la prima vaccinare este un factor critic: în cazul cățeilor rezultați din femele imunizate ritmic, anticorpii maternali scad sub pragul de interferență cu antigenul vaccinal după vărsta de 10 săptămîni (LAWSON și col, 1972, Rev. can.Méd. comp., 36, 339-34; PRECAUSTA P., și col.(1985). In Rabies in the tropics (E. Kuwert, C . Mérieux, H . Koprowski & K. Bogel, eds). Springer Verlag, Berlin, 227 240.)

Studii publicate de Blancou și col (BLANCOU J., AUBERT M.F.A., PRAVE M. & HADDAD N. (1986). Sci. Tech. Anim.Lab., 11 (3), 237-242.) arată că starea de sănătate a fiecărui individ și categoria de creștere au o influență majoră asupra nivelului anticorpilor neutralizanți postvaccinali: titrul acestora variază ”considerabil” în funcție de categoria de creștere, respectiv între câinii „de laborator”, câinii  pet și câinii „de semi-stradă”, care trăiesc liber. Titrurile scad la 5,9% în cazul cîinilor de „semi-stradă” față de titrurile înregistrate la câinii „de laborator”. În general, populațiile de câini de stradă, indiferent de arealul geografic dezvoltă titruri mai mici decăt câinii de „laborator”. (CHOMEL B. și col. (1987), Rev. sci. tech. Off. int. Epiz., 6 (1), 97-113).  Această observație, făcută de echipe independente, a condus la incriminarea statusului de sănătate ca factor care influențează negativ dezvoltarea răspunsului imun postvaccinal. TEEPSUMETHANON W și col.,(1991, Vaccine, 9, 627 630) au constatat că titrul anticorpilor antirabici la câinii - pet clinic sănătoși a avut o valoare mai mare față de titrul dezvoltat de câinii - pet cu anemie. Pe o populație de 440 câini pet, menținuți în aceleași condiții, Sasaki și col.  (Rev. sci.tech. Off. int. Epiz.) 1992, 11 (3), 735-760) au demonstrat că cei cu endoparaziți au dezvoltat titruri ale anticorpilor neutralizanți semnificativ mai mici decăt câinii neparazitați.

Foarte interesante și îngrijorătoare sunt rezultatele comunicate de Sikes și col. (SMITH J . S . și col.,  1973, Bull. Wld Hlth Org., 48, 535 54) care au administrat cîteva tipuri de vaccin antirabic la câini și i-au supus după un an și respectiv trei ani de la vaccinare, infecției de control. Comentariul asupra experimentului după trei ani de la vaccinare a fost: „În acest studiu, ca și în multe altele, prezența anticorpilor neutralizanți antirabici la momentul infecției de control nu a indicat protecția tuturor animalelor. De asemenea, absența anticorpilor neutralizanți în ser la momentul infecției de control nu a însemnat că animalele nu erau protejate. Cu toate acestea, s-a înregistrat o semnificație statistică puternică (P 0,1) a faptului că animalele care au prezentat anticorpi neutralizanți la momentul infecției de control au fost mai bine protejate decât cele fără anticorpi neutralizanți detectabili”.

Sunt prezente pe fluxul informațional și date care incriminează ca factori de risc structura populației de câini și managementul acesteia. Un astfel de studiu arată că categoria de vârstă susceptibilă a fi omisă de la campaniile de vaccinare sunt câinii în primul an de viață, iar menținerea câinilor în condiții de semi-libertate sunt breșe în bariera împotriva rabiei.

Acestea sunt elementele științifice disponibile care trebuiesc luate în considerare  în proiectarea programului de control al rabiei.

Performanța vaccinurilor este recunoscută și reprezintă elementul constant în această strategie.

Variabilele sunt reprezentate de:

1. Statusul rabiei în România;

2. Structura și dimanica populației canine în mediul urban și rural;

3. Identificarea și catagrafia populației canine free–roaming în urban și a celei din mediul rural.

Prima breșă majoră în controlul rabiei este reprezentată de ignorarea câinilor neidentificați. Precizarea expresă prin care se vaccinează exclusiv câinii care îndeplinesc cerințele Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1/2014 pentru aprobarea Normelor privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân, cu modificările şi completările ulterioare, recunoaște și acceptă existența în România a câinilor fără stăpân, pe care îi exclude cu bună știință de la vaccinare, și în felul acesta menține veriga cel mai frecvent implicată în transmiterea rabiei la om, rezervor potențial de rabie.

În aceste condiții, decizia de a se repeta vaccinarea din doi în doi ani la câinii cu stăpân, practic dublează riscul transmiterii rabiei la om.

Pentru câinii din categoria cu stăpân, precizată de Ordinul ANSVSA 1/2014, cu statut de animal de companie, în mediul urban, rapelul la interval de 2 ani după imunizarea din primul an de viață este o decizie realistă și asiguratoare ca efect.

Pentru câinii din categoria cu stăpân, precizată de Ordinul ANSVSA 1/2014, cu statut de animal de pază, care trăiesc liber (free-roaming) și pentru câinii fără stăpân (neidentificați) (a căror existență ordinul ANSVSA o acceptă implicit și este o realitate), din mediul rural, decizia referitoare la frecvența vaccinării antirabice la câinii care au depășit vârsta de un an trebuie să fie stabilită pe baza rezultatelor analizei de risc cantitative, cu precizarea că acuratețea acesteia este dependentă de calitatea datelor incluse în analiză.

Sunt cunoscute date potrivit cărora:

1. În perioada 2019 - 2023, informațiile publice ale IDSA raportează confirmarea rabiei la vulpi, urmare a supravegherii passive, a 3, 5, 5, 28 și 16 cazuri (în ordine cronologică);

2. În RECS sunt înregistrați 5289455 câini și se poate aprecia distribuția lor pe județe. Este de presupus că acești câini sunt din categoria ”pet”, majoritar în mediul urban și, într-o proporție ce variază în limite greu de estimat, câini din mediul rural (de pază pt turme, GP-uri).

Pentru câinii fără stăpân (a căror existență ordinul ANSVSA o acceptă implicit și este o realitate), ne întrebăm dacă sunt oare disponibile date cantitative referitoare la populația de câini care nu este înregistrată în RECS, precum:

• Catagrafia populației canine după fiecare sezon de împerechere;

• Structura de vârstă, sex, capacitate reproductivă (sterilizați?), a populației canine neînregistrate;

• Status sanitar.

Iar cu referire la statusul rabiei în populațiile ce sunt verigă epidemiologică a rabiei  în România care sunt valorile unor parametrii de bază, respectiv:

1. Care este nivelul de protecție antirabică al „turmei”?

2. Care este nivelul de protecție în mediul silvatic, al vulpilor?

3. Care este riscul rabic asociat expansiunii și înmulțirii populației de șacali?

Sunt informațiile bazice cu care ar trebui inițiată analiza cantitativă a riscului rabic în populația de carnivore din România. În absența rezultatului furnizat de analiza cantitativă a riscului rabic, modificarea frecvenței imunizării antirabice a câinilor este hazardată.

O astfel de breșă ne poate aduce în situația epidemiologică a rabiei cu care România s-a confruntat la populația de vulpi, consecutiv perioadei în care vaccinarea vulpilor nu s-a realizat tot din motive financiare. Există dovezi științifice care atestă că reducerea presiunii asupra împiedicării diseminării rabiei în populațiile susceptibile, prin întreruperea cordonului vaccinal pentru un singur an, duce la regresul situației epidemiologice cu 3-4 ani.

Articol de: prof. univ. dr. DUMITRU MILITARU, președinte Secție Medicină Veterinară ASAS

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Un nou program de cercetare avansată denumit sugestiv „Insecte-Aliat”, dezvoltat de personalul militar specializat al DARPA, va avea drept scop livrarea unor gene modificate prin intermediul dăunătorilor-vector direct plantelor mature ale celor mai cunoscute culturi agricole, de-a lungul unui an agricol.

Ar putea fi mai puțin evident pentru oameni, dar viața unei plante este plină de pericole, susțin specialiștii DARPA într-un articol postat pe site-ul entității de cercetare militară a SUA. Virusuri, dăunători, fungi, erbicide, secetă, poluare, salinitate, inundații și îngheț – plantele de care suntem cu toții dependenți în goana de zi cu zi pentru alimentație, aer curat și producția unor materiale sunt amenințate de o întreagă pleiadă de pericole, atât de sorginte naturală, dar și de cele generate de mâna omului. Prin extensie, populațiile umane sunt expuse riscului atunci când securitatea alimentară se află în pericol, iar bazele agricole ale economiei globale pot fi destabilizate, în special atunci când amenințările la adresa plantelor apar pe nepuse masă.

Fermierii, dar și cei care se ocupă cu sănătatea plantelor, folosesc instrumente agrotehnice pe termen lung, cum sunt rotația culturilor, hibridarea selectivă, pesticidele, debarasarea terenurilor prin tăiere și incinerare, respectiv carantină, adăpostirea plantelor și protecția lor împotriva efectelor patogenilor, dăunătorilor și pericolelor de mediu. Însă, aceste metode se pot dovedi uneori ineficiente și neprietenoase cu mediul și pot genera costuri serioase (scumpe și diversificate) cu infrastructura. Și, în timp ce oamenii de știință și producătorii agricoli își orientează atenția din ce în ce mai mult către tehnicile moleculare de îmbunătățire a rezistenței la diferitele varietăți de plante, în prezent, uneltele genomice nu permit alterarea caracteristicilor plantelor mature.

Noul program de cercetare avansată al DARPA ar urma să furnizeze o alternativă la răspunsul tradițional destinat combaterii amenințărilor la adresa agriculturii prin utilizarea geneticii avansate. DARPA propune astfel să impulsioneze implementarea unui nou sistem, natural și eficient, în doi pași, de transfer al unor gene modificate în plante: insectele-vectori și virusurile pe care acestea ar urma să le transmită.

Prin intermediul noului proces, cercetătorii-militari ai DARPA își doresc să transforme anumite insecte dăunătoare în „Insecte-Aliat”, în fapt chiar numele sugestiv al campaniei. „Insectele consumă plante și astfel le transmit acestora marea majoritate a virusurilor dăunătoare”, a spus Blake Bextine, managerul de program DARPA pentru conceptul Insecte-Aliat. „DARPA plănuiește să stăpânească puterea acestui sistem natural prin construcția unor gene în interiorul virusurilor plantelor, care pot fi transmise insectelor și care pot conferi trăsături protective plantelor-țintă, cu care acestea se hrănesc”.

Cele trei zone tehnice ale programului „Insecte-Aliat” - designul trăsăturilor, optimizarea insectelor-vector și terapia genetică selectivă a plantelor mature - vor fi transforma împreună, rapid, plantele mature, astfel încât să se protejeze împotriva perturbării bunului mers al agriculturii generată de factori naturali și intenționați, fără nevoia unei infrastructuri extensive. Cunoștințele de bază și uneltele uzuale de lucru dezvoltate în cadrul acestui program dezvoltat de DARPA ar putea îmbunătăți și mai mult inovarea în agricultură.

Una dintre cele mai eficiente metode de protecție a plantelor existentă în prezent – hibridarea selectivă pentru ameliorare – implică în mod obișnuit de la cinci la șapte ani de muncă pentru identificarea genelor protective relevante și un alt deceniu sau chiar mai mult pentru a disemina trăsăturile dorite printre populațiile de plante. Programul DARPA - „Insecte-Aliat” - își propune să genereze efectele trăsăturilor genetice de-a lungul unui singur an agricol. Oamenii de știință implicați în proiect ar urma să dezvolte sisteme similare cu cele care generează virusurile obișnuite ale plantelor, insectele erbivore și culturi-țintă, iar apoi să le pună pe aceeași lungime de undă „genetică”, în vederea maximizării transmisiei și absorbției de trăsături de-a lungul întregii populații de plante-țintă și cu transmisie zero către plantele care nu fac obiectul studiului.

„Din punct de vedere istoric, modificarea genetică a plantelor a fost efectuată doar pe embrionii plantelor, în interiorul laboratoarelor, folosind țesuturi de cultură”, a mărturisit Bextine. „Transformarea în masă a plantelor mature s-ar transforma într-o realizare enormă pentru știință și ar pregăti terenul pentru viitoarele descoperiri din agricultură”.

Programul „Insectele-Aliat” va beneficia de o schemă bine pusă la punct, în vederea prevenirii riscurilor biotehnologice și de susținere a unui nivel înalt de biosecuritate. Toată munca se va desfășura în laboratoare închise, sere și alte unități securizate.