Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) a transmis, pe 7 octombrie 2020, o informare de presă referitoare la o modificare legislativă care se consideră a fi foarte importantă în reabilitarea și dezvoltarea sistemului de irigații din România, mai ales că urmează să se realizeze de către guvern implementarea programului de reziliență, unde alocarea comunitară pentru sistemul de irigații și desecare este de circa cinci miliarde de euro.

Astfel se arată că „Asociația Producătorilor de Porumb din România salută inițiativa pe care mai mulți deputați au depus-o deja la Comisia de Agricultură din Camera Deputaților, în vederea modificării articolului 34 din Legea Îmbunătățirilor Funciare nr. 138/2014, demers pe care îl consideră vital pentru extinderea sistemului de irigații sau desecare și drenaj, combaterea eroziunii solului etc., astfel încât cât mai mulți fermieri să poată efectua lucrări de îmbunătățiri funciare, ceea ce va duce inclusiv la creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene. Introducerea în dezbaterea legislativă a acestei modificări răspunde unei realități evidente, unei nevoi a pieței și adoptarea ei în cel mai scurt interval posibil ar fi de bun augur pentru facilitarea investițiilor în infrastructura de irigații, ceea ce ar putea salva culturile agricole într-un an agricol nefavorabil, așa cum a fost cel pe care îl traversăm. O astfel de modificare se impune cu atât mai mult cu cât noua Politică Agricolă Comună sprijină reziliența exploatațiilor agricole, sustenabilitatea practicilor din acest sector, răspunzând inclusiv dezideratului de gestionare a riscurilor climatice”.

Dacă expunem problema mai pe înțelesul tuturor, este vorba de faptul că foarte mulți fermieri reclamă faptul că nu pot iriga, deoarece antenele (conductele) subterane care aduc apa de la stațiile de punere sub presiune până la hidranți traversează terenurile mai multor proprietari de teren, iar aceștia nu le repară și nici nu le întrețin, și chiar mai mult, nici nu permit altora (că este vorba de ANIF cum se dorește, OUAI etc.) dreptul de a interveni în a le repara, deoarece nu se poate fără acordul proprietarului.

Acum, înainte de a intra în fondul problemei, este de menționat, pentru cei care doresc să se aplece asupra problemei, că vorbim de fapt de modificarea Art. 34 din Legea 138 din 2004 și nu din 2014 (așa cum greșit este indicat în comunicatul asociației) care se referă la modificarea vechiului Cod Civil.

Mi-a captat atenția această propunere de a analiza Art. 34 deoarece pe fond este corectă, necesară și lăudabilă, dar din păcate nu știu dacă modul cum va fi transpusă în practică de inițiatorii legislativi (adică grupul de parlamentari) va fi corect susținut, deoarece problema servituții este destul de delicată în raport cu dreptul de proprietate, iar informațiile de care dispunem privitoare la intenții, așa cum am arătat, sunt foarte puține. Sau se mai poate pune întrebarea și dacă această modificare legislativă chiar poate fi făcută așa cum se intenționează.

Dar, ca de obicei, să plecăm de la izvorul legal care se are în vedere, respectiv Articolul 34 din L138/2004, unde se arată:

„(1) Agenția, organizațiile și federațiile pot dobândi, în condițiile legii, un drept de servitute asupra terenului unui proprietar, acolo unde acesta se justifică din motive tehnice și economice, cu acordul scris al proprietarilor de teren, potrivit legii.

(2) Reprezentanții Agenției, organizațiilor și federațiilor pot intra pe terenul unei persoane, în cazuri de urgență, în scopul efectuării de controale, remedierii unor defecțiuni, înlăturării urmărilor unor dezastre și aplicării de măsuri de protecție a mediului înconjurător.

(3) Proprietarii de teren vor fi despăgubiți, potrivit legii, pentru daunele provocate terenului sau culturilor lor, în cazurile menționate la alin. (1) și (2).”

Din informațiile mele, expuse și de unii membri ai APPR pe paginile de socializare, dar fără a avea o confirmare oficială din partea inițiatorilor legislativi, problema este la aliniatul 1 în principal și se referă, așa cum am și subliniat în citatul articolului, la necesitatea acordului proprietarilor pentru obținerea dreptului de servitute.

Se pare că dorința este de a se elimina această formulare și a se înlocui cu una mai permisivă și mai simplă, care practic nu știu dacă se poate face, deoarece trebuie ținut cont de câteva aspecte legale, pentru a nu se ajunge la situația acceptării de către Curtea Constituțională a unei excepții de neconstituționalitate pe acest text.

Pornind de la ipoteza că se dorește o astfel de modificare, îmi propun o scurtă analiză a unor texte legale care poate ajuta pe mulți din cei interesați de reabilitarea sistemului de irigații să înțeleagă natura problemei de fapt și poate să fie de acord în final că putem aplica o soluție mult mai simplă, mai bună și pe durată nedeterminată.

Conform Constituției, la Art. 44, alin. 5 și 6 prevăd următoarele:

„Alin. 5.  Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.

Alin. 6. Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.”

Astfel, prima întrebare care se pune este dacă îngroparea conductelor (antenelor)  în sol se consideră ,,folosirea subsolului”, iar după părerea mea răspunsul este afirmativ, deci asta implică existența unui acord de despăgubire între cel care face lucrările și cel care este proprietarul terenului, pentru delimitarea zonei afectate și a modului de despăgubire.

Inclusiv jurisprudența Curții Europene reține acest lucru, prin soluția dată în ,,cauza Mellacher contra Austria [24], Curtea a recunoscut posibilitatea statului de a reglementa folosinţa unor bunuri atunci când se urmăreşte un scop de interes general, dar a stabilit că în aceeaşi măsură nu trebuie pierdute din vedere imperativele de protejare a interesului individual, iar păstrarea raporturilor de proporţionalitate implică acordarea unei despăgubiri, dreptul de indemnizare fiind un element constitutiv al dreptului de proprietate.”

Un alt aspect de care trebuie ținut cont în cazul de față este că dacă o autoritate de stat sau privată, cum ar fi ANIF, OUAI, persoană juridică etc., dorește să reabiliteze sistemul de irigații, în cazul nostru infrastructura secundară, trebuie să țină cont de drepturile proprietarului de teren așa cum am arătat mai sus, dar se impune și un acord al eventualului arendaș, deoarece dacă pământul este arendat, dreptul de folosință și culturile nu sunt ale proprietarului, ci ale arendașului, dar izvorul de drept este același, adică terenul agricol respectiv.

Dacă ținem cont de aceste prevederi mai sus prezentate, modificarea Articolului 34 este, după părerea mea, imposibil de realizat, în condițiile în care prevederile constituționale impun existența despăgubirii față de proprietar și implicit și către cei care au obținut dreptul de folosință prin concesiune, arendă, iar această despăgubire nu se poate face decât printr-un acord cu proprietarul (și arendașul, dacă există) sau, în caz contrar, prin decizie judecătorească.

Problema este că în conformitate cu prevederile Codului Civil, instanța nu poate fi apelată decât după apariția unei situații litigioase, care impune ori o negociere eșuată cu proprietarul, și arendașul, dacă există, sau pe baza unei corespondențe rămase fără răspuns din partea acestora din urmă, ambele însemnând exact ce nu se dorește, pierderea timpului.

Bun, care este soluția în acest caz? După părerea mea, soluția cea mai simplă și de durată nedeterminată pentru a se rezolva pentru totdeauna problema reabilitării, menținerii și folosinței infrastructurii secundare a sistemului de irigații, indiferent de proprietarii sau arendașii suprafețelor de teren, este exproprierea prin lege a suprafeței de teren traversată de antenă, plus doi metri de o parte și de alta a acesteia, adică în total o lățime de 4 m, lucru care ar permite efectuarea oricăror tipuri de intervenții la aceste antene și prin înlocuire, dar și ulterior pentru întreținerea acestora de către stat prin ANIF sau OUAI și alte tipuri de organizații.

În general, solele amenajate pentru irigat sunt cu lățimea de 600 m și cu linia de hidranți pe mijloc la 300 m, adică la 100 ha, terenul care se impune a fi expropriat ar fi de circa 0,7 ha, adică la 3.000.000 ha statul ar trebui să exproprieze circa 21.000 ha și ar rezolva problema pentru totdeauna și indiferent de cine este sau nu este proprietar, și indiferent dacă acesta este de găsit sau nu.

În plus, costurile de expropriere ar fi rezonabile la valoarea programului de 5,5 miliarde de euro, unde noi am vorbi de despăgubiri de circa 100-120 de milioane de euro la cele trei milioane de hectare luate în calcul a fi amenajate pentru irigații.

Apoi, aceste terenuri pot fi date în administrarea ANIF sau cui s-ar crede de cuviință și care ar avea posibilitatea întreținerii infrastructurii în permanență, fără ingerințe sau obstacole de niciun fel.

Dar ce va fi vom vedea, însă am o bănuială că toată lumea „s-a gândit la această idee” și eu nu am făcut decât să o repet, și în mod sigur se va aplica.

Articol scris de DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER