Revista Fermierului - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Revista Fermierului

Revista Fermierului

Miercuri, 27 Iulie 2011 12:27

Înfiinţarea culturii de rapiţă

În ultimii ani, rapiţa a fost una dintre cele mai profitabile culturi agricole. Chiar şi în acest an, când în timpul recoltatului condiţiile climatice nu au fost dintre cele mai favorabile, datorită preţului bun de valorificare - între 1,6 şi 2 lei/kg (în funcţie de zonă şi de contractul negociat), cultura rapiţei este una dintre cele mai rentabile. În consecinţă, piaţa seminţelor de rapiţă continuă să se dezvolte şi un număr tot mai mare de fermieri vor cultiva această plantă. Pentru realizarea unei culturi reuşite de rapiţă, agricultorii trebuie să ţină cont, încă de la pregătirea patului germinativ, de câteva elemente esenţiale, prezentate în materialul de faţă. În funcţie de evoluţia condiţiilor climatice, de tipul de sol şi de dotarea tehnică, fermierii pot face şi alte lucrări şi totodată  pot renunţa la unele activităţi în favoarea altora.

Rotaţia

În cadrul rotaţiei, cele mai multe companii recomandă ca rapiţa să nu vină după ea însuşi sau după alte culturi cu boli şi dăunători comuni, cum ar fi: floarea-soarelui, muştar, soia, fasole sau alte plante crucifere, la un interval mai mic de 4 ani. Reducerea acestui interval la unu sau doi ani (practică întâlnită frecvent în anumite ferme) poate pune fermierul în faţa unor atacuri puternice de boli şi dăunători, atacuri care din cauza virulenţei pot compromite cultura. În această situaţie, fermierul trebuie să ia în calcul şi să îşi asume riscurile compromiterii culturii respective.

Din punct de vedere al plantelor bune premergătoare, de cele mai multe ori în România, rapiţa se amplasează dupa grâu şi orz, culturi care se recoltează mai devreme şi care asigură timpul necesar pregătirii solului. În cadrul acestei rotaţiei grâu-rapiţă, atragem atenţia fermierilor asupra posibilităţii apariţiei efectelor de fitotoxicitate, efecte datorate erbicidelelor utilizate la cultura premergătoare. Ca urmare, înainte de a decide unde va amplasa cultura de rapiţă, fermierul trebuie să ia în calcul şi să verifice remanenţa erbicidelor utilizate.

În literatura de specialitate se cunosc o serie de erbicide care, aplicate la cele două culturi, prezintă o remanenţă ridicată pentru cultura postmergătoare de rapiţă. În practică au fost cazuri când din cauza remanenţei erbicidelor, cultura de rapiţă a fost compromisă. În funcţie de modul de prelucrare a terenului, această remanenţă s-a manifestat toamna la începutul perioadei de vegetaţie, când plantele de rapiţă se aflau în faza de 2 până la 6 frunze - când terenul a fost lucrat numai cu discul greu - sau  primăvara - când plantele de rapiţă aveau 20 - 30 cm înălţime şi terenul a fost pregătit prin arătură.

O atenţie deosebită trebuie acordată terenurilor pe care s-au utilizat erbicide sulfonilureice. Unele erbicide din această clasă pot avea remanenţă de până la 14 - 16 luni. Pentru a verifica remanenţa erbicidelor utilizate, fermierii pot cere detalii de la furnizorul acestora.

Se consideră că rapiţa este o plantă bună premergătoare pentru culturile de grâu şi orz.  Aceste culturi după rapiţă dau sporuri de producţie ce depăşesc 500 kg/ha. Practic, rapiţa îşi poate găsi cu succes locul în cadrul asolamentelor din fermele agricole româneşti.

Pregătirea terenului

De cele mai multe ori opţiunea fermierului cu privire la pregătirea terenului este în strânsă corelaţie cu condiţiile climatice din zonă. Anul acesta, datorită ploilor căzute în iunie şi iulie, o parte din fermieri au reuşit să facă o arătură la adâncimea de 20 - 22 cm. Acolo unde nu e posibilă arătura, se poate face pregătirea patului germinativ prin una sau două treceri cu un disc greu. Fiecare fermier decide în funcţie de dotare şi de condiţiile climatice ce soluţie este mai rentabilă. Din observaţiile de pe teren s-a constatat că acolo unde s-a efectuat arătura, resturile vegetale au fost mai bine încorporate în sol, efectul de fitotoxicitate al erbicidelor aplicate culturii premergătoare (acolo unde a fost cazul) a fost diminuat şi cultura de rapiţă a fost mai puţin îmburuienată.
În ultimii ani, în anumite zone agricole, s-a constatat la culturile de grâu şi rapiţă un atac deosebit de puternic al rozătoarelor - în special al şoarecilor de câmp.

Agresivitatea acestor dăunători s-a manifestat prin crearea unor pagube însemnate culturilor. În cazul solelor unde pregătirea terenului s-a făcut prin arătură s-a constatat o diminuare a numărului de şoareci şi deci o diminuare a pierderilor. Una din explicaţii ar fi că prin arătură se distrug o parte din galeriile aflate mai la adâncime şi o dată cu acestea şi hrana şoarecilor. Pe de altă parte, de cele mai multe ori, fermierii au observat în urma brazdei prezenţa pescăruşilor şi a berzelor care se hrănesc cu şoarecii de câmp.

Pregătirea terenului cu discul greu înseamnă un efort financiar mai mic din partea fermierului pentru înfiinţarea culturii, o viteză mai mare de lucru, o conservare mai bună a apei, mai ales în verile secetoase şi totodată o încadrare mai bună în epoca optimă de semănat.

După lucrarea de bază, terenul se pregăteşte fie prin una sau două treceri cu discul uşor, fie printr- un disc şi un combinator sau printr-un agregat complex care lasă terenul discuit şi nivelat. În unele ferme care au utilaje de ultimă oră, toate lucrările necesare (discuit, semănat, nivelat,  tăvălugit etc) se pot realiza printr-o singură trecere. Indiferent de tipul de lucrare efectuat, important este să se aibă în vedere realizarea uni pat germinativ afânat în primii 2 - 3 cm şi ferm sub adâncimea de semănat pentru a se asigura condiţii optime de germinare a seminţelor.

Semănatul rapiţei

La rapiţă, semănatul poate fi realizat fie cu semănători clasice, caz în care fermierul va utiliza o cantitate mai mare de sămânţă la hectar, fie cu semănători performante care pot asigura o densitate uniformă şi la care poate fi controlată cantitatea de sămânţă pe hectar. Practic, în ultimul timp s-a trecut de la semănatul rapiţei cu semănători mai puţin precise spre utilizarea semănătorilor performante cu distribuţie controlată a cantităţii de sămânţă/ha.

Majoritatea firmelor care comercializează sămânţă hibridă de rapiţă recomandă o cantitate cuprinsă între 2 şi 4 kg/ha (aproximativ 45 - 60 boabe/mp), iar firmele care comercializează soiuri recomandă o cantitate între 5 - 6 kg/ha (aproximativ 60 - 80 boabe/mp). Cantităţile variază în funcţie de masa a 1000 de boabe, de puritate şi de germinaţie. În unele cazuri, având în vedere gradul de intensivitate al hibridului sau soiului respectiv, firmele pot recomanda cantităţi mai mici de sămânţă/ha. Pentru asigurarea unei cantităţi corecte de sămânţă pe hectar este bine de ţinut cont de recomandările firmelor furnizoare.

Din punct de vedere al distanţei între rânduri se utilizează mai multe intervale de semănat: la 18 cm, la 25 cm şi la 37,5 cm, depinzînd în primul rând de semănătoarea folosită, de varietatea semănată, dar şi de gradul de culturalizare al terenului. Distanţa dintre rânduri cea mai frecvent utilizată în România este de 25 de cm. În condiţiile în care se utilizează distanţe mai mari de semănat, se reduce cantitatea de sămânţă la hectar, dar creşte riscul îmburuienării culturii de rapiţă.

Adâncimea de semănat a seminţelor de rapiţă se situează la 2-3 cm şi se realizează în teren bine pregătit, fără resturi vegetale şi fără buruieni. Dacă semăntul se realizează în teren afânat şi cu denivelari este bine ca adâncimea semănătorii să fie bine reglată, aşa încât sămânţa să fie poziţionată în sol la acelaşi nivel. La semănătorile prevăzute cu două tipuri de patine se vor utiliza patinele destinate seminţelor mici. În felul acesta se realizează condiţii optime pentru o germinare şi o răsărire uniformă a plantulelor.

Referitor la perioada de semănat, din punct de vedere calendaristic, recomandările diferă de la o companie la alta, dar în linii generale semănatul rapiţei ar trebui să înceapă cu data de 20 august pentru nordul ţării şi să se încheie în jurul datei de 15 - 20 septembrie în zona de sud-est a Romaniei.
Din punct de vedere al temperaturilor mai mari de zero grade C, rapiţa ar trebui să acumuleze până la intrarea în iarnă aproximativ 800 - 900 grade C. Se consideră că dacă plantele au acumulat această temperatură până la intrarea în iarnă, cultura de rapiţă se află în stadiul cel mai potrivit pentru trecerea anotimpului rece. Această temperatură corespunde cu formarea la plantele de rapiţă a 7 - 8 frunze adevărate.

Samânţa utilizată pentru înfiinţarea culturilor de rapiţă trebuie să fie o sămânţă certificată, cu o puritate fizică de minimum 98% şi o germinaţie mai mare de 85%. Toată sămânţa utilizată în acest scop trebuie să fie tratată atât cu fungicid, cât şi cu insecticid.

Fertilizarea culturii de rapiţă

Rapiţa este una dintre culturile cu cele mai mari consumuri specifice de elemente nutritive necesare pentru realizarea unei tone de producţie (sămânţa + masa vegetativă aferentă). În general, literatura de specialitate citează consumuri specifice de aproximativ 45 kg N; 30 kg P2O5 şi 35 kg K2O/tona de sămânţă de rapiţă cu materia vegetativă aferentă. Ca urmare, încă de la pregătirea patului germinativ trebuie acordată o importanţă marită capitolului de fertilizare a culturii. Nu se poate concepe obţinerea de producţii mari la rapiţă fără o susţinere puternică din punct de vedere al fertilizării. Majoritatea firmelor producătoare de sămânţă prezintă propriile planuri de fertilizare a culturii, dar în general acestea se opresc în jurul următoarelor valori: 70 - 120 kg/ha N; 50 - 80 kg/ha P2O5 şi 40 - 60 kg/ha K2O.

Întreaga doză de fosfor şi potasiu se aplică înainte de efectuarea arăturii de bază sau înainte de prima lucrare cu discul greu. Dacă însă fermierul dispune de îngrăşămite complexe de tipul N:P:K în doze diferite, dar în care trebuie să predomine fosforul şi potasiul, acest îngrăşământ se va aplica la pregătirea patului germinativ, sub disc. În mod normal, la pregătirea patului germinativ se aplică tot fosforul şi potasiul şi numai 30 - 40% din doza de azot. Diferenţa de azot se va aplica în primăvară după pornirea în vegetaţie a culturii.

Asigurarea unei tăvălugiri uşoare

În cazul în care semănătorile nu au fost dotate şi cu tăvălugi este bine ca după semănat, atunci când solul permite, să aplicăm o tăvălugire a culturii de rapiţă. Scopul acestei lucrări este de a realiza un contact mai bun între sămânţă şi sol, de a acoperi (acolo unde este cazul) sămânţa rămasă pe afară, de a intensifica transportul apei prin capilaritate în zona seminţelor şi de a asigura o mărunţire a solului mai bolovănos. În felul acesta seminţele au posibilitatea să găsească condiţii bune de germinare şi cultura poate răsări mult mai uniform. Uneori această lucrare face diferenţa între o cultură bine încheiată şi alta răsărită în etape.

MIHAi M.

De cele mai multe ori se discută de sămânţă, de calitatea acesteia şi mai puţin despre cei ce o prelucrează. În procesul de producere a seminţelor, una din verigile importante din cadrul tehnologiei este prelucrarea. Am vorbit despre importanţa activităţii de prelucrare a seminţelor cu Ghiţă Hulea, directorul Complexului Agrosem Tecuci (Galaţi)  din cadrul Semrom Muntenia SA.

Reporter: Pentru a avea o imagine mai amplă, în ce constă activitatea de prelucrare a seminţelor?

Ghiţă Hulea: Prelucrarea seminţelor este o activitate complexă, care înglobează foarte multă muncă şi nu mă refer numai la munca fizică, dar şi  la munca de specialitate. Aşa-zisa sămânţă, adusă din câmp în staţie, în stare brută, nu este practic sămânţă, ci este mai degrabă marfă de consum. Numai după prelucrare şi după obţinerea certificatelor de calitate putem spune că discutăm de sămânţă.

Prin prelucrare înţelegem toate activităţile care se desfăşoară de la intrarea seminţei brute în staţia de sămânţă şi până la livrarea acesteia spre comercializare. Practic, activitatea de prelucrare înseamnă recepţia de sămânţă, uscarea, sortarea, batozarea (în special la porumb), condiţionarea, calibrarea şi însăcuirea seminţei cu aplicarea etichetelor aferente categoriei respective. Deci, o întreagă tehnologie. Activitatea de la Complexul Agrosem poate fi comparată cu activitatea dintr-o uzină. Nu mai vorbesc de faptul că lucrăm cu oameni specializaţi, oameni care au experienţă în prelucrarea seminţelor.

Rep.: Concret, ce face Agrosem Tecuci?

G. H.: Complexul Agrosem Tecuci este al treilea complex ca mărime din cadrul Semrom Muntenia SA. Avem contracte cu majoritatea firmelor producătoare de seminţe. Anual, în Agrosem Tecuci prelucrăm sămânţă pentru toate plantele destinate culturii mari, adică pentru grâu, orz, orzoaică, porumb şi floarea-soarelui, atât pentru piaţa internă, cât şi pentru export. Prelucrăm aproximativ 2000 tone de sămânţă de grâu; 500 tone de sămânţă de orz şi orzoaică; 3000 tone de sămânţă de porumb şi 200 tone de sămânţă de floarea-soarelui.

Agrosem Tecuci încheie contracte de multiplicare cu diferiţi fermieri din zonă, le asigură acestora formele parentale necesare loturilor de hibridare, asigură asistenţa tehnică la aceste loturi şi preia întreaga cantitate de sămânţă rezultată. Sămânţa, o dată ajunsă în Agrosem, încă de la intrare este trecută printr-o serie de analize de calitate. Dacă discutăm de grâu şi orz, la intrare se fac analize de umiditate, de viabilitate şi de puritate. După recepţie, marfa, din punct de vedere calitativ, şi cantitativ, este dusă către staţia de uscare unde este supusă fenomenului de uscare şi controlată până când umiditatea în masa de seminţe scade sub 14%. După uscare sămânţa este trecută prin staţia de condiţionare şi calibrare, este tratată şi însăcuită.

Inspectoratul Teritorial pentru Controlul Calităţii Seminţelor sondează fiecare lot în parte, ridică probe de calitate şi va trece la analiza indicilor respectivi.  Dacă sămânţa corespunde din punct de vedere calitativ, ITCSMS-ul va emite certificatul de analiză pentru lotul respectiv şi sămânţa poate fi comercializată.

În afară de această pregătire a seminţelor, Complexul Agrosem Tecuci, vinde sămânţa rezultată către fermieri sau, conform contractelor, o predă companiilor cu care are multiplicarea. Practic, noi suntem în fiecare verigă de pe fluxul tehnologic, răspundem de producerea seminţelor, dar şi de calitatea lor.

Rep.: Unitatea pe care o conduceţi este destul de modernă, cred că poate fi comparată cu orice staţie de condiţionat seminţe din Europa.

G. H.: Într-adevăr, staţia noastră este modernă. În ultimii doi ani am făcut eforturi mari şi am investit peste 20 miliarde de lei vechi în tehnologizare. Am modernizat fluxul de preluare şi batozare (în cazul porumbului) şi am dotat staţia cu depănuşătoare de porumb. Acum doi ani în urmă, nu aveam depănuşătoare şi porumbul sămânţă se aducea depănuşat direct din câmp. Acum, aducem ştiuleţii nedepănuşaţi din câmp şi realizăm această operaţiune aici în staţie.

O altă investiţie importantă am făcut-o în mesele de presortare şi sortare de la intrarea în staţie. Am mecanizat întregul flux de prelucrare şi condiţionare al seminţei de porumb. Odată cu aceste investiţii am schimbat şi arzătorul vechi de la uscător cu unul mai nou, mai performant, pe bază de gaz. Atunci am refăcut şi întreg fluxul de uscare cu aer cald al staţiei. Acum putem şti în orice moment umiditatea din celulele de uscare şi putem interveni acolo unde este cazul. Toate aceste investiţii ne aduc economii, pe de o parte în forţa de muncă ce este calificată, care se găseşte din ce în ce mai rar, iar pe de altă parte în consumurile de energie, mult mai reduse după modernizări. Astfel că, în ultimii ani am devenit mult mai performanţi.

Rep.: Aveţi ceva vechime în prelucrarea seminţelor. Agrosem Tecuci e copilul pe care l-aţi crescut. Ce planuri mai aveţi cu el?

G. H.:  Lucrez în această unitate, ca director, din anul 1979. Practic am adus unitatea de la nivelul anului 1979 la nivelul performant al anului 2011. Am trecut prin multe în aceşti ani şi nu  întotdeauna am avut parte de satisfacţii. Îmi doresc ca tot ce am realizat până acum cu întregul colectiv să pot să continui, să îmbunătăţesc, aşa încât la finalul carierei să pot spune că am lăsat în urmă una dintre cele mai performante staţii de condiţionat seminţe din România.

Deja putem spune că suntem în pas cu Europa. Am trecut de la ambalarea seminţei în saci de 20 sau 40 de kg la ambalarea în număr de boabe pe sac (în doze de 50.000 boabe sau 80.000 de boabe pe sac). Am personalizat sacii cu emblema Semromului. Am trecut la monitorizarea atentă a calităţii seminţei condiţionate de noi şi garantăm această calitate fermierilor. Practic, suntem la nivelul de performanţă pe care îl dorim pentru anul 2011.
Cu siguranţă, mai sunt multe de făcut în activitatea noastră de procesare a seminţelor şi avem convingerea că noi, echipa de la Complexul Agrosem Tecuci, le putem duce la bun sfârşit.

Agrosem Tecuci - în pas cu Europa MIHAI M.

Mai multe regiuni ale ţării au fost afectate, ieri, de furtuni, ploi şi inundaţii. La Medgidia, în judeţul Constanţa, apa de pe carosabil a atins zece centimetri. În comuna Valul lui Traian, din acelaşi judeţ, grindina a distrus o parte din culturi şi zeci de copaci au fost rupţi de vânt.

În comuna mureşeană Deda, zeci de case şi sute de gospodării au fost afectate de ieşirea din matcă a râului Mureş şi a afluenţilor acestuia.

În Teleorman, mai multe gospodării au fost inundate şi mai multe suprafeţe agricole au fost distruse. Patru sate au fost izolate şi în judeţul Vrancea. Hidrologii au instituit, ieri, cod galben şi cod portocaliu de inundaţii pentru 12 bazine hidrografice, între care Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera şi Cerna.

Specialiştii avertizează că, până astăzi la prânz, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, cu efect de inundaţii locale şi creşteri de niveluri pe râuri. De asemenea, sunt posibile depăşiri ale cotelor de atenţie şi inundaţie.

Plăţile compensatorii includ şi pachetul de culturi verzi, respectiv culturile de mazăre, măzăriche, rapiţă, muştar, lupin, sulfină,  semănate până la sfârşitul lunii septembrie şi care sunt încorporate în sol până la sfârşitul lunii martie. Plata compensatorie pentru suprafaţa acoperită de culturile verzi în timpul iernii, care depăşeşte suprafaţa  de 20% protejată conform bunelor condiţii de agricultură şi de mediu (GAEC), este de 130 euro pe hectar.

Încorporarea în sol a culturilor verzi se poate face prin arat sau prin tehnologii conservative, cu lucrări reduse ale solului. Transformarea culturilor de protecţie în îngrăşăminte verzi încorporate în sol prin arătură prezintă o serie de dezavantaje:
Indisponibilizarea azotului mineral, datorită vitezei diferite de mineralizare a carbonului organic din materialul vegetal comparativ cu  cea a azotului;
Pierderea de apă din sol datorită arăturii de primăvară;

Consum ridicat de combustibili.

Agrotehnicile conservative, cu lucrări reduse ale solului, aplicate pentru încorporarea „culturilor verzi” în stratul superficial al solului, înlătură dezavantajele menţionate pentru că:

Mineralizarea substanţei organice se face mai lent datorită menţinerii materialului vegetal la suprafaţă;
Pierderea de apă din sol este redusă datorită faptului că nu este întoarsă brazda;

Lucrările reduse ale solului determină reducerea consumului de combustibil.
Efectele benefice, de nutriţie şi protecţie a plantelor de cultură, exercitate de mulciul vegetal bioactiv format din culturi verzi leguminoase
Tehnologiile agricole conservative (cu lucrări reduse ale solului) au şi ele o serie de dezavantaje, care sunt înlăturate prin soluţiile tehnice noi dezvoltate în cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor. Aceste soluţii implică utilizarea unor microorganisme cu acţiune multiplă:  
de antagonism pentru agenţii de dăunare (pentru a reduce riscul fitosanitar datorat faptului că resturile vegetale oferă  un habitat favorabil dezvoltării fitopatogenilor şi dăunătorilor);
de stimulare a creşterii şi dezvoltării plantelor de cultură (pentru a contracara întârzierile de germinaţie şi dezvoltare datorate solului menţinut rece de resturile vegetale);
de mineralizare a resturilor vegetale cu eliberarea unor compuşi biologic activi, cum sunt poliaminele (compuşi care cresc rezistenţa plantelor la diferitele forme de stres biotic şi abiotic, inclusiv la secetă) şi oligozaharinele (factori semnal care activează sistemul de apărare din plante).
Soluţiile tehnologice noi au fost denumite generic „mulci bioactiv(at)” şi au fost elaborate printr-un proiect din cadrul Schemei Competitive de Granturi (SCG), Proiectul „Modernizarea Sistemului de Cunoaştere şi Informare în Agricultură”, finanţat de Guvernul României şi prin Împrumutul la Banca Mondială 4758-RO.

În cazul culturilor verzi leguminoase tehnologia de realizarea a mulciului bioactiv(at) este prezentată sintetic în fig. 1. „Culturile verzi” leguminoase (mazăre, măzăriche) se transformă în mulci prin tăvălugire (în exploataţiile agricole ecologice) sau tăvălugire şi erbicidare, erbicidare şi discuire (în exploataţiile agricole durabile). Peste mulci se aplică microorganismele cu rol multiplu, se aşteaptă 12-14 zile şi apoi se însămânţează cultura pentru valorificare comercială (de exemplu, porumb sau floarea-soarelui). Nu s-au reţinut pentru tehnologia mulciului bioactiv(at) celelalte două plante înscrise în lista de culturi verzi (sulfina şi lupinul), care nu sunt utilizabile pe scară largă în România. Seminţele de sulfină nu sunt larg accesibile nici măcar la nivelul UE (unde nu există soiuri de sulfină omologate), iar în condiţiile iernii 2009 -2010 nici unul din soiurile de lupin alb de iarnă testate nu au supravieţuit. Măzărichea de toamnă produce cea mai mare cantitate de biomasă - tabelul1, fiind cultura verde cea mai potrivită pentru formarea de mulci bioactiv(at).
Experimentele întreprinse la ICDPP Bucureşti şi SC Sportagra SRL Amzacea, ale căror rezultate sunt prezentate în tabelul 2, au  demonstrat menţinerea nivelului producţiilor de porumb, concomitent cu reducerea cheltuielilor.

În tabelul 3 este realizată o analiză economică a tehnologiei propuse, pornindu-se de la o reducere de 5% a nivelului unor producţii de circa 7.500 kg porumb boabe/ha (reducere care nu este reală, cele constatate experimental până acum nefiind asigurate statistic).

Mulciul bioactivat are un rol semnificativ în limitarea dezvoltării buruienilor şi în reducerea atacului agenţilor fitopatogeni de sol care inhibă dezvoltarea plantelor de porumb în primele faze de vegetaţie. Se elimină astfel necesitatea aplicării de erbicide preemergente. Fiind un sistem cu lucrări mecanice reduse ale solului se reduce consumul de combustibili. Mulciul bioactivat furnizează cantităţi semnificative de nutrienţi, reducând necesarul de îngrăşăminte chimice şi creşte rezistenţa plantelor la seceta fiziologică, datorită producerii de poliamine, reducând necesitatea aplicării irigaţiilor.

Florin OANCEA, Oana-A. SICUIA, Florica CONSTANTINESCU, Sorina DINU

În aprilie, Valeriu Steriu a preluat şefia Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii, înfiinţată în iulie 2009 de către preşedintele Traian Băsescu. La început, comisia a fost condusă de actualul comisar european al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Dacian Cioloş, apoi de Mihail Dumitru, fost ministru al Agriculturii, în prezent director la Comisia Europeană.

În interviul de mai jos, actualul preşedinte al comisiei, Valeriu Steriu vorbeşte despre strategia agricolă până în anul 2020, pe care doreşte să o elaboreze şi să o implementeze, împreună cu membrii comisiei.

Calitatea de fermier l-a adus la şefia comisiei

Reporter: Cum aţi fost selectat în fruntea Comisiei prezidențiale pentru agricultură?

Valeriu Steriu: Nominalizarea mea pentru Comisia prezindențială se datorează mai puțin meritelor din zona politică şi mai mult faptului că am fost fermier timp de 10 ani, crescător de animale și procesator, din 1991 până în 2001. Am trăit în România reală, știu cum e să te trezeşti la ora 3 noaptea, să-ți plătești salariații, cum să mulgi vaca, să ți se fure recolta din câmp. Am păstrat mereu contactul cu aceste lucruri, mă întâlnesc cu mulți fermieri şi le ascult problemele.

Reporter: Cine mai face parte din comisie?

Valeriu Steriu: Alături de mine sunt mulți oameni de valoare, din zona academică, câțiva președinți de patronate, de sindicate agricole, fermieri, 29 de personalități în total. Fiecare are un aport la activitate, pe domeniul lui de expertiză. Un merit în organizarea acestei comisii îl are președintele ţării, dar și primul președinte al comisiei, actualul comisar european Dacian Cioloș, care a vrut să aibă o viziune construită de oamenii care lucrează direct în domeniu.
Până la sfârşitul lui 2011 va fi gata strategia agricolă

Reporter: Care e strategia agricolă pentru anii următori? Ştim că lucraţi la o asemenea strategie.

Valeriu Steriu: Țintele propuse sunt foarte ambițioase, pe lângă modificarea politicilor agricole comune, ceea ce va însemna necesitatea unui sprijin european pentru mediul rural din România și după 2013. Cea mai provocatoare propunere pentru această comisie e ca, până la sfârșitul acestui an, să reușim să creionăm o viziune, o strategie pentru dezvoltarea agriculturii până în 2020. E un lucru ambițios, dar s-a mai făcut în România, poate chiar a căzut în derizoriu pentru că s-a făcut prea des câte o strategie inaplicabilă, elaborată mai mult din birou și prea puțin în colaborare cu oamenii care muncesc în domeniu. Prioritatea noastră este de a găsi urgențele, de a le rezolva rapid, dar trebuie să avem timp pentru analizarea lucrurilor bune care s-au făcut în ultimii 20 de ani, să învățăm din ele, pentru a repeta experiențele pozitive. Trebuie să ne uităm în România, dar și la vecinii noștri, care au câțiva ani în plus în Uniunea Europeană și să învățăm din greșelile lor și ale noastre, astfel încât, în următorii 10 ani, să nu mai mergem pe direcțiile greșite.

Avem de rezolvat o provocare prin folosirea fondurilor europene, cele care mai sunt până în 2013, dar și prin propunerea unui exercițiu bugetar pentru perioada 2013 - 2020 în forma cea mai avantajoasă. Ajungem astfel la dezbaterile din prezent, legate de ce vrem noi de la UE pentru viitoarea politică agricolă comună. Sigur că vrem mai mulți bani, asta e “afacerea” noastră cu Uniunea Europeană. Sunt multe state din UE care vor mai mulți bani pe partea de dezvoltare rurală. Noi vrem în continuare o susținere mai mare pe plățile directe. E veșnica bătălie dintre industrie și agricultură. În Nordul Europei sunt state puternic industrializate, care nu sunt interesate de alocarea unor fonduri mari pentru agricultură, ci mai mult pe dezvoltare regională, infrastructură. Și astea sunt necesare.

În 2013, când vom fi la nivelul subvențiilor europene, a nu continua la egalitate cu statele dezvoltate mi se pare frustrant. E cert că România se va alia cu statele din Sudul Europei, cu statele agricole, pentru obținerea banilor pntru Pilonul 1și Pilonul 2. Deocamdată, când încă nu este finalizat bugetul UE, nici nu ai ce să împarți, poți doar să stabilești niște principii generale. Asta trebuie să facă Parlamentul European în al doilea semestru al acestui an, trebuie să se dea răspunsuri la problemele ridicate de Comisia Europeană. Avem noroc în privința faptului că un român, Dacian Cioloș, este la președinția Comisiei și știe particularitățile agriculturii noastre. Este un moment propice pentru noi, mai ales că acum sunt 12 state care au nevoie de ajutor pentru dezvoltarea mediului rural. Comisarul Dacian Cioloș susține fermele mici, care sunt foarte numeroase. Pe de altă parte, el susține și păstrarea elementelor de tradiționalitate din fiecare zonă. Dezvoltarea rurală trebuie făcută cu păstrarea tradițiilor locale.

UE este total diferită de alte conglomerate economico-industriale, cum ar fi SUA. Aici avem  23-24 de limbi vorbite, tradiții diferite, o mare varietate de produse tradiționale, de obiceiuri. Această diversitate nu va genera o productivitate sporită, dar e importantă. Se poate vinde inteligent produsul european. Politicile europene comune trebuie să țină cont de faptul că, în acest moment de globalizare, sunt multe state cu mare potențial agricol, din America de Sud sau Africa, care vor să-și vândă produsele pe piața mondială și sunt apărate prin taxe vamale și subvenții, atât în Europa, cât și în SUA. Negocierile dintre cele două puteri, Europa și SUA, generează o tensiune pe piață care, alături de schimbările de climă și de repartizarea eficientă a resurselor de sol și apă, trebuie să conducă la schimbări, care să fie în interesul europenilor. E adevărat că negocierile trebuie să fie în avantajul tuturor, pentru că asta duce și la o hrană mai ieftină.

Banii europeni sunt puţini faţă de nevoile agriculturii şi mediului rural

Reporter: De ce pe primul loc în politicile agricole europene este siguranța alimentară?

Valeriu Steriu: La formarea UE, după cel de-al doilea Război Mondial, principala problemă era lipsa alimentelor. Prin politici deștepte, Europa a ajuns în 1990 pe primul loc în producția agricolă. A apărut chiar o criză de supraproducție. Europenii au reușit să rezolve și această problemă prin diminuarea subvențiilor de export. Este un model din care România poate învăța. Felul în care Europa își reglează politicile agricole și le corectează la 2-3 ani, în funcție de priorități, este ceea ce și România trebuie să învețe, mai ales că 70% din bani și anumite politici directoare vin din Europa. Restul deciziei aparține fiecărui stat, iar România trebuie să știe să-și folosească potențialul acesta faimos, care poate hrăni 80 de milioane de oameni, și să pună în aplicare măsuri care, cu bani europeni și cu bani românești, să refacă statul productiv care a existat înainte de al doilea Război Mondial, din punct de vedere agricol.

Reporter: Ce-ar trebui să facă statul român?

Valeriu Steriu: Noi, comisia prezidențială, suntem un grup de oameni care trebuie să facem, în următoarele luni, un plan concret de acțiune, ale cărui prime linii vi le voi prezenta acum. Aceste linii directoare trebuie respectate de guvern, trebuie create legi de către Parlament. După aceea e nevoie de aportul fermierilor, al locuitorilor din mediul rural. Cea mai mare urgență și prioritate absolută este cea a folosirii banilor europeni. În anii implementării Sapardului exista o anume presiune privind întrebuințarea banilor și am văzut mobilizarea românilor de a lucra mai repede, de a face lucrurile în ultimul moment. În clipa de față, aș spune că lucrurile sunt mult mai serioase. Faptul că avem o sumă mult mai mare de cheltuit într-o perioadă relativ scurtă de timp implică multe îngrijorări. Vrem, nu vrem, o parte din vină se regăsește în administrația românească, din cauza unei defectuoase evaluări a resurselor, din cauza numărului de oameni care trebuie să evalueze proiectele, să dea un răspuns rapid și eficient. Există prea multe “portițe” de interpretare și prea multe amânări în luarea deciziilor.

Reporter: Sau, de prea multe ori, se schimbă regulile în timpul jocului?

Valeriu Steriu: Mai sunt și din acestea, dar trebuie să învățăm din greșeli. Aș putea spune că am învățat din experiența Sapardului, când am reușit să cheltuim toți banii și au fost mici penalități, dar n-au fost fraude. Au fost erori de interpretare. E greu ca la câteva zeci de mii de proiecte să nu ai și greșeli. La Sapard, timp de 5 ani, fermierul a putut depune proiectul oricând, nu existau sesiuni, ca acum. Existau 6-7 măsuri și fermierul putea să meargă oricând unde existau bani. Au fost mai puține măsuri, era un fel de pregătire pentru ceea ce urma. Era și un interes foarte mare. Anume, folosirea banilor repede și corect, astfel încât acest exercițiu de adaptare să iasă bine. În 2-3 luni, fermierul știa dacă se poate apuca de treabă. Cele mai mari probleme apăreau ulterior, la implementare, cum se întâmplă și azi, și nu putem da vina pe administrație.

Reporter: Putem da vina pe criză?

Valeriu Steriu: Criza a făcut ca băncile să acorde mai greu cofinanțarea.  Statul a venit cu fonduri de garantare, care să-i permită fermierului să aibă asigurată partea de cofinanțare. A venit fondul de garantare cu 80%, dar pentru restul de 20% banca a cerut 120%. E adevărat că cei 20% înseamnă uneori 50%.

Am fost și eu fermier și nici eu nu m-am gândit să-mi pun casa garanție, nici acum n-aș face asta. Băncile asta doresc, să vadă o implicare a fermierului, ca în cazul unui credit ipotecar. Lucrurile sunt totuși diferite. Creditul ar putea fi mai degrabă garantat de fermier cu pământul, dar această soluție n-a fost luată în calcul. Criza a  adus o lipsă de atractivitate pentru acest tip de garanții, a generat o lipsă de “turație”din partea băncilor.

Reporter: Nu poate fi vorba și de dobânzile foarte mari practicate de băncile din România, comparativ cu cele din alte țări?
Valeriu Steriu: E clar că aceste dobânzi sunt mult mai mari decât marja de profit pe care și-o poate permite fermierul. Pe de altă parte, în vârful crizei, anul 2009, prețurile produselor agricole erau foarte mici. Au început să-și revină în 2010, iar în 2011 putem echilibra un plan de afaceri, în care să arăt ce venituri am ca fermier, în comparație cu ceea ce pot să dau înapoi la bancă.

Reporter: Rezultatul știți care este, raportându-ne la faptul că prețurile la produsele agricole sunt mai mari?

Valeriu Steriu: Este ceea ce studiem acum, respectiv, în ce măsură vom avea o dinamică și o solicitare mai mare de fonduri. Din păcate, este o oarecare întârziere de la momentul optim - vânzarea produsului agricol - până când simți ceva în fondurile atrase. Cred că suntem în faza în care trebuie să tragem un semnal mare de alarmă, iar administrația să plece la drum cu tot ce înseamnă consultanță, promovare de fonduri europene. Altfel, riscăm să nu folosim toţi banii europeni, să ajungem la concluzia că n-am fost în stare să-i cheltuim.

Reporter: Din discuțiile cu fermierii, știu că se duc direct la firme și, prin IFN-uri, reușesc să-și garanteze creditul sau utilajul și-l iau în leasing. Au ceva bani din vânzarea producţiei agricole și evită toată birocrația fondurilor europene.

Valeriu Steriu: Am întâlnit și eu astfel de fermieri și am fost necăjit să văd că-și cumpără tractoare performante în leasing și spun că au ieșit mai bine așa. Când știi că nu ai decât două sesiuni și tu te afli la mijlocul perioadei, te gândești la soluția cea mai rapidă. Așa gândesc mulți fermieri, mai ales cei cu ferme mari. Eu însă mă gândesc la fermierii mici. Avem 3,9 milioane de gospodării care au nevoie de banii europeni. Sunt prea puțini bani față de câte nevoi avem, plecând de la drumuri, apă, canalizare, până la ceea ce poate să facă un gospodar în propria lui grădină de legume, într-un solar. Principala problemă a agriculturii de azi e că n-ai unde să-ți vinzi produsul. Faci o grădină frumoasă cu ardei și aștepți să vină cineva să ți-i cumpere. Nu vine nimeni. Vrei să te duci cu ei la un supermarket, nu ți-i va cumpăra. Sunt numai variante intermediare, de depozitare, de stocare pentru 3-4 luni, ca să te asiguri astfel că recolta dintr-un an se vinde și ți-ai încasat banii.

Planificarea se regăseşte în UE, trebuie să o aplicăm şi noi

Reporter: Avem 3,9 milioane de gospodării și 1,4 milioane de ferme de subzistență. Ce facem cu ele?

Valeriu Steriu: Acestea trebuie să aleagă, în următorii 3-5 ani, cu ajutorul banilor europeni, să devină ferme comerciale sau nu. Nu dimensiunea fermei e problema, poți fi fermă comercială și pe un hectar, dacă mergi pe cultura de căpșuni sau legume. Problema ar fi mai degrabă a dezvoltării gândirii oamenilor pe zona de afaceri, pe zona antreprenorială. Dacă omul are o viziune, știe ce vrea să facă, apar și niște obstacole. Îi trebuie în fiecare an bani să-și pornească cultura, să o recolteze, să o ducă la piață. Cred că aici ar fi câștigul din banii europeni. În momentul în care îți vin anual 1500 de euro, nu trebuie să te împrumuți la bancă, ci doar să completezi niște formulare, lucrurile se simplifică. Am întâlnit destui oameni care au accesat cu ușurință bani europeni, problema e să ajungă fondurile la cât mai mulți fermieri. Comisarul Cioloș a și recunoscut că sunt puțini bani, nu numai pentru România, ci și pentru alte țări, nu suntem un caz unic în Europa. Noi avem cele mai multe ferme de subzistență, dar și cele mai mari ferme din Europa. Nu întâmplător ni se spune “România celor două agriculturi”.

S-a vorbit chiar, la un moment dat, de plafonarea sumelor pentru fermele mari. O discuție aprinsă s-a purtat pe acestă temă, România având numeroase ferme care trec de 3.000-4.000 de hectare, care produc pentru piața românească. Marile ferme produc siguranța alimentară a României. Acești fermieri mari asigură piața românească, iar surplusul îl dau la export. E un lucru care se întâmplă în fiecare an. Sunt producții din ce în ce mai mari, ceea ce ne motivează să mergem cu agricultura ca fiind direcția prioritară a economiei. Sper ca în acest an să egalăm, prima dată în ultimii 20 de ani, nivelul importurilor cu cel al exporturilor. Avem o dinamică bună. Am plecat, acum 3 ani, de la o diferență de 3 miliarde euro și vom ajunge în acest an să exportăm mai mult decât importăm.

Reporter: Importăm, de exemplu, multe legume și fructe, în timp ce fermierii noştri nu au unde să-și vândă produsele. Care este strategia dvs. pe termen mediu și lung?

Valeriu Steriu: Avem șansa de a ne raporta la cele mai noi statistici agricole. În ianuarie a fost recensământul agricol. Când avem rezultatele, putem face o strategie pornind de la aceste cifre, comparând cu momentele anterioare, din 2003 și 2007. Acest lucru ne permite să vedem cum am evoluat, știm ce bani s-au folosit în ultimii 10 ani și știm ce sectoare de activitate s-au dezvoltat cu acești bani.

O direcție certă va fi aceea a consolidării terenului, a comasării lor în sens economic. Nu putem avea rezultate comerciale bune pe o fermă care are, în medie, 2 ha. Avem fermele mari, unde este nevoie de anumite politici pentru consolidare, dar avem și un număr enorm de ferme foarte mici, care au, de cele mai multe ori, proprietari în vârstă, care își folosesc pensia pentru a le introduce în circuit, deseori fără câștig, cu mulțumirea că au crescut niște păsări și un porc și au necesarul de hrană. Aceste cifre, pe care le vom introduce în strategie, ne vor da și niște ținte pe care vrem să le atingem. Vom avea acces la piața produselor agricole pe următorii 10 ani, știm cât grâu sau câtă rapiță sunt necesare. Planul cincinal pe care îl aveam înainte se regăsește în planul UE. Doar că acum avem planul de 7 ani. România a lipsit, în ultimii 20 de ani, de la această formă programată, atât pentru banii pe care ți-i rezervi în buget, cât și pentru orientarea fermierului, care vrea să producă ce se vinde pe piață. Atâta timp cât ai niște studii făcute de minți luminate ale Europei, știi că în anul următor poți să extinzi o anumită cultură.

Reporter: De ce să mai inventăm roata, dacă ea a fost deja inventată?

Valeriu Steriu: Politicile agricole, care înseamnă subvenții pe o anumită cultură, au fost deja aplicate cu succes în Europa și putem să le aplicăm și noi, astfel încât să împușcăm doi iepuri - pe de o parte să-i aducem românului mâncare românească, mai ieftină, pe de altă parte să-i aducem fermierului mai mulți bani. Aceasta e esența unei strategii, să optimizăm lucrurile pentru producător și pentru consumator, toată lumea să aibă de câștigat. În acel moment și statul va fi mulțumit, pentru că își oprește mai mulți bani din acest exercițiu economic, își rezolvă problemele sociale și locurile de muncă în zona rurală și primește mai mulți bani la buget. La ora actuală, agricultura folosește mulți bani, românești și europeni, dar aduce mult mai puțin la buget. Uneori, produsele rămân în gospodărie, mai ales că 40% din populație locuiește la țară.
Marea artă e să vinzi ce produci

Reporter: Înainte de 1989, crescătorii care aveau 300 de oi dădeau la stat 10% din producția de miei sau de lână. Aveau şi unde să vândă, era stabilit un preț corect pentru toată lumea. Cu banii de pe lână ieșeau cu oile din iarnă. Acum se aruncă lâna, tunsul e mai scump decât prețul lânii.

Valeriu Steriu: Sunt multe implicații aici. Strategia pe care trebuie să o facem vizează toate domeniile, trebuie stabilite prioritățile, cu atât mai mult cu cât nu ai bani pentru tot ce vrei să faci. Trebuie făcută ordine în ceea ce privește suprafețele. Avem nevoie de o gândire structurală, pentru ca fermele să crească economic.

Acum, toată lumea cultivă şi produce orice. Marea artă e să vinzi ceea ce produci. Cred că noi producem mai mult decât apare în statistici, pentru că nu toată producția se vinde, mare parte se distruge, se pierde pentru că nu s-a putut vinde. În 2008, agricultura României a produs mărfuri în valoare de 16 miliarde de euro. În 2009, an cu secetă și criză economică, am avut 12 miliarde de euro. În 2010 a crescut la 13,9 miliarde. Dacă ne uităm la aceste cifre și le comparăm cu cele 3-4 miliarde cât au importurile, ne situăm între 25-30%. E rușinos că importăm legume și carne de porc. E de înțeles că importăm zahăr, citrice. Probabil că, în anii următori, după ce s-au făcut mari investiții în fermele de porci și vaci de lapte, vom avea și pentru export. În industria tutunului s-a găsit un echilibru. Nu mai producem tutun, dar avem fabrici de țigări și exportăm. Importăm cu 200 milioane euro tutunul și exportăm cu 500 de milioane euro țigările fabricate în România. Avem locuri de muncă, se plătesc taxe și impozite.

Reporter: N-ar fi rău dacă s-ar întâmpla așa și la produsele alimentare!

Valeriu Steriu: Ăsta ar fi mecanismul. România poate să-și producă cerealele, oleaginoasele, avem cele mai mari suprafețe cu porumb și rapiță din Europa, reușim să ordonăm lucrurile. Problemele mari rămân la fermele mici.

E păcat că importăm legume. Noi producem multe legume, dar organizarea de piață e defectuoasă. E cert că aici avem o problemă. Am discutat cu marile lanțuri de magazine, care spun mereu că vor produse românești, dar fermierii nu pot asigura o desfacere permanentă. Ei vor roșii și în martie și în noiembrie, de exemplu. Numai cu produse românești nu poți să asiguri 12 luni pe an. Asta e o problemă acceptabilă. Pe de altă parte, ei vor cantități foarte mari. Nu vor negocia niciodată cu un fermier care le aduce o remorcă de roșii, timp de două luni. Avem nevoie de calea cea mai bună pentru a asocia fermierii, vrem să găsim modalitatea prin care să le luăm niște poveri fiscale, să le asigurăm niște facilități. Cel mai bun exercițiu practic este să realizăm niște depozite, pe care să le replicăm apoi în toată țara. Aici să se facă sortarea, etichetarea. De aici să plece câteva tiruri pe săptămână la supermarketuri.

Strategie agricolă bazată pe experienţa fermierilor

Reporter: Ajungem iar la problema fermelor mici, care nu au un istoric, care nu pot să ia credite de la bănci. Ne-ar trebui poate o Bancă funciară.

Valeriu Steriu: În urmă cu 6-7 ani, puțină lume credea că se poate conta pe creditul ipotecar, chiar dacă a generat o mulțime de discuții, dar a avut succes. Un lucru similar trebuie luat în calcul pentru pământ, pentru că sunt prea multe proprietăți abandonate. Avem cam 1,5 milioane hectare de teren nelucrat, multe în stare de degradare. Mulți proprietari l-ar vinde și mulți l-ar cumpăra, dar nu au banii necesari. Un credit de casă se întinde pe 30-40 de ani. De ce nu ar fi la fel și pentru pământ? E un moment în care prețul pământului a scăzut și e prielnic să cumperi. Trebuie ca zona legislativă să încurajeze această direcție, pe modele care există deja în Europa. Restul trebuie lăsat la latitudinea băncilor și a patronatelor, care știu foarte bine acum să-și negocieze interesele. Asociațiile fermierilor pot să contureze cea mai bună formă în care să evolueze lucrurile în următorii ani.

Reporter: Pe lângă Legea funciară, ce alte legi ar mai trebui să apară?

Valeriu Steriu: Pentru cele 1,5 milioane ha mai sunt două soluții, pe care le vom include în strategie. Una este energia verde, biomasă sau etanol. Cu 300.000 ha rezolvi o parte din energia necesară încălzirii României pe timp de iarnă. Alta este împădurirea, mai ales pentru suprafețele care nu mai au nicio șansă de a fi reintroduse în circuitul agricol.

În strategia noastră până în 2020 mediul e o problemă importantă, nu putem să mai gândim în termeni de risipă. Inclusiv irigațiile trebuie făcute cu viziune, cu economie, dar trebuie să asigure necesarul de apă, aşa încât fermierii să nu mai fim meteodependenți. Mai trebuie să vorbim și de asigurările din agricultură, care acum sunt sporadice. Toate acestea trebuie cuprinse în strategie, care trebuie direcționată de jos în sus, de la fermier, și nu de la Academie. Asociațiile de fermieri sunt dispuse să vină la câteva runde de discuții pe care vrem să le organizăm, pentru a creiona câteva direcții, pornind de la regulamentele și banii europeni. Vrem ca strategia noastră să plece de la experiența fermierilor. Rolul meu în comisia prezidențială este de manager, de a media discuțiile dintre fermieri și experți, de a prezenta la termen rapoarte consistente. Cred că în ultimii 20 de ani politicienii mai mult au perturbat agricultura, așa că strategia noastră nu este politică, ci tehnică.

Pe termen scurt, prioritatea este folosirea fondurilor europene, cât mai rapid și cât mai mult. În al doilea rând, trebuie să analizăm propunerile UE pentru perioada de după 2013, să aducem cât mai multe îmbunătățiri, pe care să le prezinte parlamentarii noștri europeni. Apoi, pe termen mediu, avem problemele cu creditul funciar, cu reglementarea pieței, adică scurtarea drumului parcurs de marfa agricolă. Pe termen lung, avem impactul introducerii energiei verzi, al semințelor modificate genetic. În România se pretează foarte bine culturile ecologice. Întâlnirile noastre cu fermierii vor aduce, cu siguranță, soluții viabile pentru toate aceste probleme.

ŞTEFAN RANCU

Marți, 26 Iulie 2011 09:50

Cât ne mai suportă pământul?

- Care este şi care ar trebui să fie atitudinea românilor faţă de sol, faţă de pământul pe care trăim? Vă punem această întrebare dle prof. univ. dr. ing. Mihail Dumitru, pentru că sunteţi cunoscut ca un reputat specialist în chimia pământului şi în acelaşi timp sunteţi şi Director general al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului.

- Din păcate, oamenii uită, sau chiar nu ştiu că pământul este principalul mijloc de producţie în agricultură, în existenţa ţăranului şi-l tratează în mod cu totul şi cu totul eronat, îl tratează mai mult ca pe o marfă şi nu ca factor principal al producţiei agricole. Este absolut necesar să facem analizele de sol, repet analizele de solului. Să luăm un exemplu: dacă vă cumpăraţi un aparat de uz casnic, o maşină, nu-i aşa că prima dată citiţi cartea tehnică? Vă interesează cum se foloseşte, cum se conduce, dacă automobilul este pe benzină sau pe motorină. Aşa este şi la sol, trebuie mai întâi şi mai întâi să-i faci analiza ca să vezi ce-i lipseşte sau ce-i prisoseşte, să vezi care este nivelul de fertilitate, să vezi dacă solul respectiv se pretează pentru cultura pe care vrei să o faci. Doreşte cineva să cultive viţă de vie sau pomi fructiferi şi se duce în lunca Dunării, nu va reuşi niciodată, deşi acolo, teoretic, sunt soluri cu un grad înalt de fertilitate şi poţi să spui că ai rezolvat problema.

Trebuie, mai întâi şi mai întâi să cunoşti de ce este capabil solul, pentru ce culturi este favorabil. Fără analiză nu poţi să stabileşti ce îi trebuie solului pe care vrei să înfiinţezi o cultură. Solurile noastre, din nefericire, sunt neechilibrate. Sunt mulţi care spun: „Eu nu mai vreau să fac agricultură convenţională sau agricultură intensive, eu trec la agricultura ecologică!” Indiferent ce agricultură vrei să faci este necesară analiza solului. Făcând analizele cuvenite se pune în primul rând diagnosticul. Solul la noi are un conţinut redus de humus. Avem în prezent 7,5 milioane de hectare de pământ cu un conţinut de humus redus nesatisfăcător. Dacă nu ai acest element de bază, toate caracteristicile fizice, chimice biologice, sunt afectate.

- În ultimii ani, spun colegii dumneavoastră, humusul este în continuă scădere, iar refacerea durează chiar sute de ani.
- Corect şi trebuie să se ştie că într-o asemenea situaţie solul creează din ce în ce mai multe probleme, iar humusul se reface numai prin fertilizare organică şi trebuie ştiut acest foarte important detaliu. Sunt, de asemeni, solurile noastre sărace în fosfor, 6,3 milioane de hectare de pământ din ţara noastră, deci aproape de jumătate din suprafaţa ţării, au un conţinut mic şi foarte mic în fosfor. Ca atare poţi să-i dai orice, dar dacă nu-i dai fosforul necesar producţia este slabă şi foarte slabă, cantitativ, iar calităţile nutritive sunt şi ele reduse în conţinutul produselor agricole cultivate. Trebuie să ştii să-i dai plantei fosfor sub forma solubilă de care are nevoie.

Chiar dacă se trece la agricultura ecologică nu mai dai fosforul prin îngrăşămintele acestea solubile, dar trebuie să-i dai, totuşi, o formă de fosfor. Solurile noastre trebuie întâi echilibrate şi apoi utilizate în diverse scopuri. Nu poţi să spui că ai trecut la agricultura ecologică şi că foloseşti numai îngrăşăminte organice pentru că noi nu mai avem îngrăşăminte organice. România are cel mai mic efectiv de animale din ţările europene, pe unitatea de suprafaţă şi dacă am folosi ultimul gram de gunoi am putea fertiliza maxim şapte sute de mii de hectare cu maxim 30 de tone la hectar gunoi de grajd. În condiţiile acestea ce facem cu restul de pământ până la circa 14 milioane de hectare, nu îl mai fertilizăm???

Dacă nu ştii care este deficitul de fosfor nu poţi să apreciezi nici dozele, nu poţi să le corectezi, nu poţi să faci un plan pe termen lung, nu poţi avea o perspectivă în producţie, pentru că preţurile în acest domeniu evoluează în mod constant. Fertilizarea după ureche nu poate să ducă la performanţă. Aşa se face că noi suntem ultima ţară din UE în domeniul agriculturii. Nu facem analize, nu avem tehnologie, chimizarea este mai mult inexistentă. Avem 5,1 milioane de hectare cu conţinut mic de azot Trebuie neapărat ca pe solul respectiv să dai azot, altfel planta nu creşte, nu se dezvoltă sau în cel mai bun caz nu se dezvoltă suficient. Se spunea de obicei că România nu ar avea nevoie de potasiu şi totuşi avem.

Există circa 778 de mii de hectare de pământ cu conţinut insuficient de potasiu şi dacă vrem să cultivăm plante tehnice, vrem să cultivăm legume, viţă-de-vie, pomi fructiferi şi altele, este obligatoriu să aplicăm potasiu pe aceste soluri. Am fost obişnuiţi, într-o anumită perioadă să folosim o cantitate relativ mică de potasiu şi numai clorură de potasiu. Ori acuma se ştie că pentru culturile de legume şi pentru viţa-de-vie cel puţin, este nevoie să dăm în mod obligatoriu potasiu sub formă de sulfat de potasiu şi nu clorură pentru că este dăunătoare pentru plantele respective. Sunt mici amănunte, dar extrem de importante în tehnologiile agricole.

“Aplicăm practici vechi, păgubitoare”

Nu se mai fac analize măcar pentru determinarea PH-ului, în așa fel încât reacţia solului să fie cunoscută. Iată, spre exemplu dacă cineva vrea să înfiinţeze o cultură pe un sol acid şi-i dă o cantitate suficientă de fosfor dar nu i se cunoaşte PH-ul în aşa fel încât să se ştie, spre exemplu, că în solul respectiv fosforul este fixat sub formă de fosfat de aluminiu sau de fosfat de fier. Într-o asemenea situaţie s-au cheltuit banii degeaba, fosforul rămâne fixat, iar planta nu va avea hrană suficientă pentru dezvoltare. Dacă fosforul este prea alcalin se formează fosfatul tricalcic care este de asemenea inaccesibil plantelor şi iar nu s-a rezolvat nimic.

Fără să cunoşti componentele chimice, fără analize periodice ale pământului, fără să-i cunoşti fiecare proprietate nu poţi să-ţi faci un plan de fertilizare, nu poţi să-ţi faci un plan de exploatare, indiferent ce tip de agricultură s-ar dori să fie practicată. De aici se porneşte, de la cunoaşterea detaliată a caracteristicilor solului. Noi, specialiştii, suntem obişnuiţi să spunem atunci când cultivăm pământurile că sunt cernoziomuri*, că sunt preluvosoluri**, că sunt luvosoluri***, că sunt podzoluri**** că sunt orice altceva, toate acestea sunt pentru noi specialiştii, în schimb fermierii, proprietarii de pământ trebuie să aibă cunoştinţe minime necesare pentru bună gospodărire a suprafeţei respective, să ştie ce-i lipseşte, să ştie să-i aplice acele substanţe necesare pentru a avea un sol echilibrat. Numai în felul acesta poate obţine producţii calitativ şi cantitativ bune şi constante, altfel vorbim de pomană şi în mod păgubos atât pentru proprietarul pământului, cât şi pentru hrana ţării. S-a dus demult agricultura făcută după ureche sau după cum o făceau bunicii noştri. Aplicăm practici vechi păgubitoare, şi aşa a ajuns România ultima ţară din UE în domeniul agriculturii.

- Şi nu numai în agricultură!...
- Noi ne oprim la agricultură, alţii să-şi facă propria analiză şi să se uite mai des în oglindă. Spuneam că suntem ultimii că nu facem analize, nu avem tehnică necesară, chimizarea este ca şi inexistentă. Fermierii noştri folosesc, în medie, doar 45 de kg de îngrăşăminte la hectar, în timp ce media mondială este de 95 de kg/ha, iar în UE se folosesc 270 de kg/ha, iar alţii folosesc chiar mai mult şi noi vrem să mergem la piaţă şi să avem acelaşi randament şi aceleaşi câştiguri? Este imposibil să facem aşa ceva. Suntem, pur şi simplu nişte necunoscători. Refuzăm în mod constant să considerăm pământul ca principal mijloc de producţie în agricultură, care este în acelaşi timp şi factor de mediu. Institutul nostru tratează solul ca principal factor de mediu, nu numai ca principal mijloc de producţie în agricultură.

Vânzând pământul altora ne vindem țara!

- Foarte corect dle profesor, dar nimeni din ţara noastră, atunci când vinde pământul, nu ţine cont, sau mai degrabă nu ştie că pământul este principalul mijloc de producţie. Şi uite aşa, la noi pământul este doar un oarecare obiect de negustorie. Nu se ştie ce se vinde şi poate să se ştie ce se cumpără!
- Se vinde şi pentru agricultură şi pentru construire sau pentru orice altceva. În felul acesta funcţiile solului sunt dezechilibrate. România scoate din circuit prea mult pământ printr-o vânzare haotică necontrolată de tip mafiot. În acest domeniu am rămas cea mai înapoiată ţară tot din UE, cel puţin...

- Se pare că nu vrem să cedăm nimănui ultimul loc în niciun domeniu şi mai ales al pământului.
- Noi suntem singurii care vindem pământ la liber. Ungurii nu vând, polonezii nu vând, olandezii, danezii, belgienii nu vând. Nicio ţară nu vinde, numai România vinde şi o face necontrolat că o să ne trezim că nu o să avem nici loc de veci în propria noastră ţară şi tot continuăm să vindem aici în sărăcia în care trăim.

- Iar generaţiile viitoare vor trebui să-şi caute alt tărâm blestemându-şi înaintaşii vânzători de ţară, a se vedea Palestina!
- Cel cu un petic de pământ şi bolnav îl vinde că nu are bani. Cine îl cumpără?! Cel care are bani, străinul care are venituri de zeci de ori mai mari decât noi. Se pune o mare întrebare: ce facem cu acest popor? Vrem să fim mai cu moţ decât popoarele din jurul ţării noastre. România vinde numai buşteni şi pământ. Nu se poate dezvolta o ţară prin vânzarea pământului, deci al principalului mijloc de producţie cel care îţi dă naţionalitatea, şi a buştenilor. Dacă vom continua să tăiem pădurile şi aceasta se vede în toată ţara care este plină de depozite cu lemnul tăiat din pădure. Nu se construieşte atât de mult încât să se justifice aceste tăieri barbare.

- Am văzut şi eu și vede toată lumea,  în judeţul Covasna, cum au fost „cheliţi” munţii din interiorul Cotului Carpatin…
- ... Şi în toate zonele ţării! Mii şi mii de metri cubi de cherestea pleacă legal şi mai mult ilegal la export. Totul este legat de pământ, de greşelile noastre. Tăind pădurea noi afectăm pământul: începe eroziunea, încep alunecările de teren, încep problemele de dezastru local sau naţional. Nu se înţelege cu încăpăţânare că protecţia mediului, protecţia solului sunt esenţiale, sunt vitale pentru toţi locuitorii ţării noastre. Dacă facem protecţie doar teoretic, cum ar fi să sting lumina o oră, în loc să ne protejăm solul, mediul, să ne protejăm resursele, să înţelegem că pădurea este principalul culoar de protecţie. Puţinul pământ care ne-a rămas valid trebuie să-l valorificăm la maxim pentru că este cu adevărat singură noastră avere. În rest sunt poveşti politico-economice. Mulţi mi-au spus: „Ce-ţi pasă ţie dacă se vinde?” şi le-am răspuns că: „În această ţară suntem înapoiaţi din punct de vedere economic şi că în momentele de sărăcie omul va face orice să supravieţuiască şi-şi va vinde pământul. Oare de ce polonezii, care au o suprafaţă mai mare, nu şi-au vândut pământul? Noi atunci de ce o facem???”

- O ultimă întrebare, dle professor: de ce proprietarii unor mici suprafeţe nu vin să-şi facă măcar o minimă analiză a pământului?
- Răspunsul este simplu: dintr-o sărăcie cruntă în mediul rural! Dacă eu mă duc la țața care are 3 hectare cât trebuie să-mi plătească mie ca să-i fac analize?... Dar să ştiţi că cei mari îşi fac ceva analize, iar străinii şi le fac toate pentru că sunt obişnuiţi cu legile din ţara lor. La noi sărăcia şi incultură sunt principalele motive pentru care nu se fac analize. Noi nu mai avem fermierii aceia pregătiţi în universităţi. Acum orice om care are bani poate să lucreze pământul, dar nu are pregătire de specialitate şi nici timpul necesar să se documenteze cu privire la tehnologia de exploatare a pământului, să-şi facă un program coerent pe o durată mare, să înţeleagă mecanismele pământului. Mulţi au câştigat nişte bani şi i-au investit în agricultură fără să înţeleagă procesele tehnologice.

- În Germania, una este proprietatea şi una este exploataţia. Ai pregătire de specialitate, ai voie să-ţi lucrezi pământul. Altfel nu!
Agricultura de azi este a specialistului!!!
- Tocmai aceasta ar trebui să se înţeleagă şi în ţara noastră că agricultura este a inginerului agronom a specialistului în chimia pământului, a specialistului în protecţia mediului. Solul este şi va rămâne principalul mijloc de producţie al agricultorului şi de ce nu al economiei României. Solul nu-l poţi multiplica, ci doar să-i îmbunătăţeşti în mod constant calităţile prin investiţii succesive. Orice greşeală tehnologică are consecinţe grave şi se remediază într-un timp îndelungat sau uneori deloc. Condiţiile istorice în care s-au format solurile nu pot fi refăcute asta trebuie să ştie toţi. Solul s-a format în milenii, iar noi nu avem cum să-l refacem, doar să-l protejăm. Solul este ca un organism viu şi trebuie să-l analizăm să-i stabilim gradul de sănătate să-l tratăm de bolile pe care le capătă din cauza unei exploatări neraţionale. Solul României este un factor de progres nu un obiect de negustorie. Agricultura României trebuie să fie înzestrată cu elementele tehnologice cele mai favorabile, să nu se facă cheltuieli inutile să fim cu adevărat capabili, cum se spune, să hrănim 8o de milioane de oameni, acum când cererea de mâncare este tot mai mare şi cu preţuri din ce în ce mai ridicate.

N.R.
* Cernoziom – (Definiţie de origine rusă) Tip de sol zonal, caracteristic regiunilor temperat-continentale, format îndeosebi pe loess și depozite loessoide, în condiții bioclimatice de stepă tipică sau de silvostepă. Are culoare închisă (neagră, castanie etc.) și fertilitate naturală ridicată. În funcție de conținutul în humus și carbonați se disting tipurile: castaniu, ciocolatiu, carbonatic, argiloluvial, cambic (levigat), gras (c. Propriu-zis). Termen introdus în știință de pedologul rus V.V. Dokuceaev.
** Preluvosoluri - Apar pe produsele de alterare lutoase, lutoargiloase sau argiloase ale unor roci cristaline relativ bogate în baze sau ale unor calcare sau marne. Se întâlnesc pe versanţi cu înclinare de la puternic până la domol, sub păduri de gorun sau fag sau sub pajişti secundare, la care se pretează cel mai bine, predominând bioacumularea.
*** Luvosoluri - Apar pe produsele de alterare ale unor roci sărace sau moderat bogate în baze (granite, gnaise sau şisturi cristaline) şi pe depozite sedimentare miocene. Ocupă forme de relief variate, predominând însă versanţi slab înclinaţi, sub păduri de gorun şi fag şi terase, sub pajişti secundare.
**** Podzoluri - Sol nisipos și lutos, de culoare cenușie, sărac în calciu, cu fertilitate naturală slabă, care se formează sub vegetația pădurilor, într-un climat rece și umed.

Holdingul TCE 3 Brazi a sărbătorit, pe 8 iunie, zece ani de când administrează Insula Mare a Brăilei, cea mai mare exploataţie agricolă din Uniunea Europeană, cu peste 50.000 ha. Aniversarea a fost marcată prin “Ziua Câmpului”, manifestare deja tradiţională având în vedere că se află la a X-a ediţie consecutivă, organizată de această dată de TCE 3 Brazi - IMB împreună cu DuPont România şi Pioneer Hi Bred România. Prezenţa a fost numeroasă, aproape 1500 de persoane, agricultori, reprezentanţi ai firmelor producătoare de seminţe, de produse de protecţia plantelor, îngrăşăminte, producători de tractoare şi echipamente agricole, reprezentanţi ai băncilor, IFN-urilor, ai societăţilor de asigurări şi ai firmelor care oferă leasing agricol. Au mai participat reprezentanţi ai ASAS, cercetători, cadre didactice, reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, politicieni.

„Agricultura poate salva ţara din toate necazurile. Dacă investim în agricultură putem ajunge să nu mai stăm cu mâna întinsă la porţile Europei, să facem importuri. Această a zecea ediţie a Zilei Câmpului în IMB este o dovadă că TCE 3 Brazi a reuşit să-şi câştige un renume naţional şi internaţional de necontestat şi că a devenit un model pentru mulţi agricultori. Respectul faţă de muncă, oameni, pământ şi animale este cheia succesului acestei companii. Rezultatele pozitive se datorează specialiştilor care au ştiut să protejeze, să întreţină şi să valorifice arealul aflat în exploatare. Investiţia umană, materială şi ştiinţifică reprezintă baza dezvoltării permanente a unei companii ce tinde către cele mai înalte standarde. TCE 3 Brazi reprezintă astăzi o companie integrată prin domeniile de activitate abordate: vegetal, creşterea animalelor, prelucrarea produselor de origine animală, vegetală şi industrializarea lemnului.

Astăzi, la 10 ani de existenţă, Insula Mare a Brăilei prezintă un adevărat laborator al agriculturii româneşti, cu care ne mândrim. Dorim să împărtăşim din experienţa noastră tuturor fermierilor, vrem să fim un imbold pentru cei din jur şi să spunem sus şi tare că agricultura românească poate produce mult, bun şi la preţuri competitive şi accesibile tuturor”, a declarat Culiţă Tărâţă, preşedinte fondator TCE 3 Brazi.

La punctul de lucru Lunca din IMB, unde a avut loc manifestarea, s-au vizitat câmpurile tehnologice cu peste 400 de soiuri şi hibrizi de porumb, soia, floarea-soarelui, orz, grâu, rapiţă. Lucian Buzdugan, directorul general TCE 3 Brazi-IMB, a explicat tehnologia aplicată fiecărei culturi. Au avut loc demonstraţii în câmp de prelucrare profundă a solului concomitent cu administrarea îngrăşămintelor chimice. Au fost văzute la lucru maşinile agricole Horsch: Tiger 8 AS, randament de 50-60 ha/schimb şi semănătoarea Pronto 12 DC, cu o productivitate de 70-80 ha/schimb.

Pista Lunca a găzduit o veritabilă expoziţie de utilaje agricole de ultimă generaţie din dotarea TCE 3 Brazi-IMB. Au fost frumos aliniate, ca la armată, câteva sute de utilaje bine întreţinute care asigură rentabilitatea exploataţiei: tractoare, maşini de prelucrat solul, semănători, maşini de administrat îngrăşăminte chimice, maşini autopropulsate pentru tratamente fitosanitare, combine, remorci pentru transport produse. Pe tot traseul aferent vizitării câmpurilor tehnologice s-au putut vedea echipamentele de irigat tip pivot marca Valley.

Tehnologie pentru o producţie totală de 500.000 tone/an

În Insula Mare a Brăilei, TCE 3 Brazi exploatează 55.682 ha. În anul agricol 2010-2011s-au cultivat: grâu - 20.246 ha, rapiţă - 10.268 ha, porumb - 10.017 ha, soia - 7.011 ha, floarea soarelui - 4.880 ha, orz - 3.085 ha, altele - 175 ha, iar producţia prognozată este de 323.700 to/ha. Centrul de excelenţă pentru agricultura românească, TCE 3 Brazi aplică cele mai noi şi performante tehnologii de prelucrare a solului şi de fertilizare, asigurându-i continuitatea în exploatare, a spus Lucian Buzdugan.

Aproape 40.000 ha sunt irigate. Aici se găsesc 5 staţii reversibile de pompare de mare capacitate, 28 de staţii de punere sub presiune, peste 1.322 km de conducte subterane, 22 de staţii de desecare, 10.000 ha cu amenajări drenaj închis, 29 de ferme vegetale. Recoltele obţinute sunt vândute în interiorul ţării, dar şi la export.

Maximizarea randamentelor pe hectar în IMB nu ar fi posibilă fără echipamente agricole de înaltă tehnologie, acestea reprezentând o mare parte din volumul investiţiilor realizate de TCE 3 Brazi de-a lungul timpului. “Avem 11 tractoare cu puteri între 550 şi 650 CP de la Case IH şi Challenger, peste 50 de tractoare cu puteri între 180 şi 300 CP de la Case IH şi Claas, peste 100 de combine şi multe alte sute de alte utilaje şi maşini agricole necesare desfăşurarii unei astfel de activităţti complexe”, a arătat directorul general TCE 3 Brazi-IMB, Lucian Buzdugan. El a adăugat că se doreşte ca pe viitor să se execute cât mai puţine lucrări ale solului, arătura să se facă o dată la 3 ani. De asemenea, se doreşte conservarea apei în sol, umiditate redusă la recoltare, modernizarea şi extinderea irigaţiilor, utilizarea azotului biologic, a pesticidelor biodegradabile, a insecticidelor care protejează albinele, încorporarea resturilor vegetale, precum şi obţinerea unei producţii totale de 500.000 tone pe an (circa 300.000 tone/an în prezent).

În Insulă lucrează aproape 850 de persoane, dintre care 83 au studii superioare.

IMB - laborator al agriculturii româneşti

Culiţă Tărâţă, preşedinte fondator TCE 3 Brazi:
„2011 este un an aniversar, împlinim 10 ani de la preluarea în administrare a terenurilor din Insula Mare a Brăilei. Este un an în care facem bilanţul tuturor împlinirilor şi neîmplinirilor din activitatea desfăşurată în IMB. An de an, la Ziua Câmpului, organizată aici în Insulă, se vede de unde am plecat,  unde am ajuns, ce am făcut şi eforturile depuse cu acest colectiv minunat care lucrează la Insula Mare a Brăilei. Când spun colectiv minunat mă refer la toţi cei care îşi desfăşoară activitatea aici, de la portar la director, de la vlădică la opincă, toţi au înţeles să se alinieze sub acelaşi stindard, sub aceeaşi gândire, sub aceeaşi dorinţă de a face din IMB un laborator al agriculturii româneşti.

Îmi amintesc de parcă a fost ieri, când ne-am prezentat la Insula Mare a Brăilei, ne-au întâmpinat peste 1.200 de oameni, un colectiv extraordinar, dar un colectiv care la vremea respectivă era plin de deznădejde după un lung şir de luni în care nu-şi primise salariile, în care societatea Insula Mare a Brăilei pe data de 15 decembrie 2000 era băgată în faliment. Când am ajuns în Insulă, preşedintele sindicatului ne-a zis mai în glumă, mai în serios că am venit noi de sub Ceahlău să-i învăţăm pe ei agricultură. Specialişti sunt în toată ţara, problema mare în orice colectiv este inspiraţia şi gândirea de a-i uni pe oameni nu de a-i dezbina, nu de a-i împrăștia, nu de a-i face să vină cu frică la serviciu. Apoi, trebuie să-i faci să conştientizeze că fără muncă, fără dăruire, fără perseverenţă nu se pot obţine rezultate şi fără investiţii enorm de mari. Investiţie care, dacă ar fi să o iau de la capăt, cred că aş gândi de zece ori şi aş tăia odată.

Am fost la vremea anului 2001 mânat de entuziasm, de dorinţă, nu-mi dădeam seama, nu ştiam ce mă asteapta în Insula Mare a Brăilei, nu ştiam ce lupte subterane mă aşteaptă, nu ştiam ce interese meschine sunt. Am avut câţiva ani în care mă întrebam de multe ori dacă am făcut ceea ce trebuia. Dar, intrând într-o horă, într-un joc nu puteai să dai înapoi, înainte era greu, înapoi era şi mai greu să dai. Însă, cu ajutorul colectivului de aici, cu ajutorul bunului Dumnezeu şi cu munca şi perseverenţa noastră, cu investiţii, cu eforturi peste măsură, am reuşit. Utilajele pe care le-am găsit în 2001 aici, erau moştenire de la 1989. Tractoarele U650 erau într-o stare deplorabilă. În anii 2000, în întreaga ţară a fost dezastrul unităţilor agricole şi parcă era o întrecere între cei care doreau să distrugă cât mai multe unităţi agricole de stat, unităţi cooperatiste. Am investit în decursul acestui deceniu în utilaje performante, în tehnologii de ultimă generaţie şi vom investi în continuare, pentru că întotdeauna e loc de mai bine.

Acum, la aniversarea a 10 ani am invitat oameni din toate domeniile, din tot spectrul agricol, politic, reprezentanţi ai băncilor, ai societăţilor de asigurări, ai societăţilor de leasing, universităţile agricole din Bucureşti, Iaşi, Galaţi, Craiova, Brăila, prefecţii judeţelor Brăila şi Neamţ, peste 100 de primari şi viceprimari din judeţele Brăila, Neamţ, Vrancea, Ialomiţa, din judeţele limitrofe Insulei Mari a Brăilei. Sunt prezente cele mai importante bănci din România, că fără bani, cum spune proverbul, nici măcar deştept nu eşti.

Trebuie să convingem băncile că la ora actuală agricultura României este o plajă liberă pentru plasamente, investiţii şi dezvoltare. Au venit reprezentanți ai ambasadelor SUA, Austria, Franţa, Sudan, reprezentanţii celor mai mari producători de tractoare, maşini agricole, seminţe şi produse de protecţia plantelor din lume. Este un moment prielnic de a face un schimb de experienţă între noi şi dumnealor, din care avem doar de învăţat, mai ales că aici sunt marii fermieri, dar şi fermierii mijocii şi mici din România. Am pregătit şi am prezentat solele cu încercările de soiuri, cu multiplicări de soiuri, de hibrizi la cereale şi la plante tehnice.

Pentru oaspeţii noştri am amenajat şi o expoziţie de utilaje. De asemenea, a avut loc şi o demonstraţie în câmp cu utilaje performante de prelucrare a solului şi cu semănători Horsch, Maschio-Gaspardo, tractoare Case IH, Challenger etc. Fiecare fermier mic sau mare, are dreptul ca, măcar o dată pe an, să se simtă şi el în largul lui.”

Eficienţă şi productivitate înaltă

Lucian Buzdugan, director general TCE 3 Brazi:
“Rememorând aceşti 10 ani care au trecut, mărturisesc că am venit cu mult entuziasm în 2001 în Insulă, cunoşteam şi eram obişnuit cu astfel de dimensiuni. Dar, când am văzut cu ce urma să mă confrunt aici, la un moment dat, mi-a trecut prin cap să abandonez, pentru că atât de mult suferea, erau foarte multe buruieni, dotarea era atât de învechită. Practic nu aveam cu ce lucra. A trebuit să apelăm la sute de fermieri de la care să închiriem utilaje. Însă, fermierii respectivi întâi îşi făceau treaba lor şi abia apoi pe a noastră. Nu a fost uşor, dar am avut în spate un colectiv de oameni extraordinari, a existat şi un management corespunzător şi asta a făcut să progresăm an de an şi astăzi să serbăm 10 ani încununaţi de succes în IMB.

Înainte de a face agricultură, adică înainte de a face să crească plantele şi să producă, trebuie să ne ocupăm de sol. Fertilitatea solului este elementul cel mai important şi atunci grija noastră principală este pentru fertilitate. Se cunosc elementele principale care duc la fertilitate şi trebuie prioritizate, să stabileşti care este cel mai important, dar niciodată să nu neglijezi vreunul din ele. De pildă, dacă asigură pământul suficientă fertilitate, dar nu dai îngrăşăminte sau asiguri apă şi îngrăşăminte şi nu faci tratamente chimice sau le asiguri pe astea toate şi nu vinzi cum trebuie, ori le asiguri pe astea toate, dar nu ai dotarea corespunzătoare, deja pierzi terenul. Trebuie să avem eficienţă economică, adică prin vânzarea producţiei să obţinem mai mult decât am băgat.

Noi facem cercetare, nu la nivel academic, ci la nivel de testare. Testăm peste 1.300 de variante, le încercăm pe cele care sunt mai bune şi în anul în care ne ies primele 3 le ducem pe suprafeţe mai mari, şi mai mari până când ajungem şi extindem tot ce s-a confirmat că este bun, nu mergem după ureche.
La baza realizărilor noastre stă eficienţa economică şi productivitatea înaltă. E important să ai consum redus, pentru ca la un moment dat să poţi să mai creşti cu 500 kg/ha. Dacă preţul la motorină s-a dublat într-un an eşti un om terminat, dacă nu găseşti soluţii de reducere a consumului de motorină. Şi atunci noi pe asta mergem, pentru asta avem 55 de tractoare de 300 CP pe care treptat, în doi ani, le înlocuim cu 11 tractoare care să lucreze 55.000 ha. Tractoarele pe care le-aţi văzut merg singure, nu trebuie să fie conduse, omul stă numai aşa şi supraveghează dacă tractorul nu întâlneşte un obstacol. Tractoarele noastre pot lucra şi noaptea fără probleme.”

Peste 10 tone boabe/ha de la un hibrid de porumb Pioneer

Maria Cîrjă, director tehnic şi marketing Pioneer Hi Bred România:
“Pioneer este unul dintre principalii colaboratori în tehnologia care se face în Insula Mare a Brăilei. Noi nu facem doar loturi demonstrative, nu testăm doar hibrizi noi. În IMB se cultivă 100% sămânţă de floarea-soarelui Pioneer, 80% din suprafaţa cu porumb este ocupată cu hibrizi de porumb Pioneer, 100% soia Pioneer, iar la rapiţă avem un procent semnificativ. Prin urmare, suntem principalul furnizor de sămânţă pentru Insula Mare a Brăilei.
Agricultorii care au venit astăzi în IMB au avut ocazia să vadă cei mai performanţi hibrizi de porumb Pioneer. Cu o tehnologie aşa cum se face în Insulă, un hibrid de porumb Pioneer poate să dea peste 10 tone boabe/ha, un hibrid de floarea-soarelui Pioneer poate să ajungă la 4,5 tone/ha, iar la rapiţă putem foarte uşor să obţinem între 3 tone şi 4,5 tone/ha.”

Produse DuPont pentru protecţia culturilor din IMB

Vasile Iosif, manager general DuPont România:
“Referitor la produsele de protecţie a plantelor pentru combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor, DuPont are aici aproximativ 80% din produsele pe care IMB le foloseşte. DuPont este o companie care este prezentă de la sămânţă până la farfurie, compania Pioneer aparţine grupului DuPont şi este lider pe partea de sămânţă. Un fermier mulţumit nu trebuie să aibă doar o cultură curată, ci trebuie să aibă şi o sămânţă de bună calitate şi un potenţial foarte mare care să-i returneze investiţia pe care o realizează. Aş vrea să menţionez că acum o lună grupul DuPont a încheiat toată documentaţia de preluare a companiei Danisco, lider global pe partea de enzime şi ingrediente alimentare.

La oră actuală, aproximativ 30% din efortul nostru la nivel de companie merge spre agricultură, pentru că una dintre provocările viitoare ale omenirii va fi furnizarea de mâncare de calitate şi în cantităţi suficiente pentru hrănirea unei populaţii care creşte de la an la an.”

Tractoare Case IH de 600 CP cu tehnologie GPS de ultimă oră

George Stanson, reprezentant Case IH:
“Am început colaborarea cu TCE 3 Brazi în urmă cu 7 ani. Atunci am livrat 120 de tractoare de 140 CP. Noutatea pentru anul acesta este livrarea a 11 tractoare de 600 CP, cel mai mare tractor pe care îl producem. Am pornit cu unul dintre cele mai mici tractoare şi am ajuns la cel mai mare. Matematica este foarte simplă: în loc să consumi 6.000 tone de combustibil, vrei să consumi 3.000 de tone. Aşa că, schimbi tehnologia de la 300 CP la 600 CP. Adevărat că investiţia iniţială nu este mică, dar în timp se va vedea, cu cât se reduce numărul de treceri pe o parcelă, cu atât viteza de rambursare este mai rapidă. Pe de o parte, numărul de treceri este mai mic, iar pe de altă parte fermierul face economie de combustibil.

Culiţă Tărâţă şi Lucian Buzdugan au vrut ca pe tractoare să punem ultimul tip de tehnologie GPS. Dacă în Statele Unite, în Danemarca, în Franţa există fermieri care folosesc o precizie de 20 de cm, în IMB avem 2 cm precizie. Probabil că o să treacă ceva timp până agricultorii români o să ajungă să folosească GPS de 50 de cm. Ăsta va fi viitorul, dar aici în Insulă acesta este nivelul tehnologiei şi conducerea a făcut un lucru foarte simplu, a luat pixul în mână, a făcut un calcul sumar şi a realizat că prin această investiţie se reduc costurile şi viteza de rambursare se reduce direct proporţional. Un astfel de nivel de precizie este greu de crezut că va fi în curând într-o fermă mică sau chiar mijlocie din România în acest moment.

Noi avem primul stagiu de GPS care poate fi folosit nu neapărat pentru precizia pe care o dă când se întoarce cu utilajul, ci pur şi simplu pentru înregistrarea unor standarde legate de culturile respective. Există în anumite sisteme pe care le avem până la şapte sole diferite, în care bagi în sistem cantitatea de sămânţă folosită, locaţia, tot ceea ce înseamnă input, iar la anul când vii nu mai pierzi timpul. Dacă vrei să creşti producţia faci corecturile la aceste input-uri şi dacă vrei mai mult cu o tonă la hectar trebuie să faci acelaşi lucru.

Şi fermierului mijlociu îi este de folos GPS-ul. În primele stagii este foarte utilă folosirea unui sistem GPS datorită faptului că poţi să stochezi foarte multe informaţii care îţi fac munca mai uşoară.”

Fermierii au de învăţat de la cei ce experimentează pe propria piele

Adrian Rădulescu, secretar de stat MADR:
“Trebuie să îi apreciem pe cei de aici, de la IMB pentru profesionalism, măiestrie şi sumele imense de bani pe care le alocă şi curajul cu care schimbă tehnologia în fiecare an. Ceea ce anul trecut era frumos în Insulă, un tractor de 300-400 CP, azi trebuie să fie vândut că vin altele de 600 CP, cu altă tehnologie, cu altă gândire de cultură. În fiecare an, prin participarea la Ziua Câmpului în IMB, învăţăm câte ceva şi cei de aici învaţă pe propria lor piele şi experienţă. Este foarte important ca anual să venim aici, pentru că vedem şi rezultatele utilajelor, e mai decât ce vezi la un târg.”

Un exemplu de multiplicat şi în alte ferme

Valeriu Steriu, preşedinte Comisia Prezidenţială pentru Agricultură:
“Ca manager al unei comisii care trebuie să întocmească strategii pentru agricultură, trebuie să fiu pe teren, printre fermieri. Aici putem învăţa foarte multe, vorbim de performanţă în agricultură. Dacă toată România agricolă ar arăta aşa cum este Insula, în mod cert nu am mai avea nevoie de strategie. Poate exemplul acesta de îmbinare foarte bună a practicii cu cercetarea nu ar fi rău de multiplicat şi la alţi fermieri. Sigur, pe lângă ceea ce înseamnă exerciţiul de a adapta tehnologiile la un mediu prielnic, vorbim aici şi de un management performant. Toată echipa care conduce IMB este o echipă experimentată, care ştie foarte bine ce are de făcut şi care controlează natura pentru a obţine producţii adaptate României moderne. Cei de aici au găsit soluţia pentru o agricultură profitabilă, care aduce câştiguri şi economiei ţării.”

Aproape 1500 de persoane la Ziua Câmpului, organizată de TCE 3 Brazi - IMB
MĂDĂLINA TUFIŞI

Marți, 26 Iulie 2011 09:30

Vin americanii la fermierii români

Nu e vorba de un program turistic, ci de unul lucrativ. Grupul Român pentru Investiţii şi Consultanţă-RGIC şi Ambasada SUA la Bucureşti au adus laolaltă reprezentanţi ai unor firme americane renumite pentru utilajele şi tehnologiile agricole, ai unor companii din domeniul financiar, profesori de la Universitatea North Dakota şi fermieri români. S-a întâmplat la seminarul de agri-business şi finanţare desfăşurat în Capitală, luna trecută.

Întâlnirea dintre delegaţia americană formată din specialişti din domeniul agricol şi financiar şi fermierii români a inaugurat Programul strategic integrat de dezvoltare a fermelor mici şi medii de cultură vegetală din România - AgriUStech. Prin acest program, derulat de RGIC sub patronajul Ambasadei SUA, fermierii noştri vor putea beneficia de tehnologii americane integrate la preţuri competitive pentru dezvoltarea fermelor vegetale din ţara noastră.

Programul AgriUStech este gândit pentru 500 de ferme cu 500-1500 ha şi se va desfăşura pe o perioadă de 3 ani. Obiectivul este dezvoltarea tehnologică şi de marketing a fermelor mici şi mijlocii, care în acest moment reprezintă baza agriculturii româneşti. AgriUStech va asigura o finanţare decentă, surse de utilaje şi input-uri, dar şi comercializarea profitabilă a recoltelor. Piaţa de cereale este în plină dezvoltare pe plan mondial, dar agricultura românească are mult de recuperat pentru a ajunge competiţională. Acum suntem pe primul loc în Europa ca suprafaţă agricolă, dar pe locul 7 ca producţie. Când lucrurile se mişcă atât de repede, nu mai putem pierde timpul inventând roata, ci trebuie să învăţăm de la cei mai buni să o învârtim.

Ferme la fel de eficiente ca în SUA

Otilia Manta, preşedinte RGIC:
„Programul se derulează deja de doi ani în România, însă primele comezi de echipamente din SUA vor veni în toamna acestui an. Practic, în acest program au intrat 500 de ferme, care vor beneficia de surse de creditare pentru achiziţionarea unor pachete integrate de echipamente, cu 30% mai ieftine, necesare optimizării costurilor la nivelul fermelor. Domeniile deficitare identificate vizează asigurarea de utililaje performante şi de sisteme de irigaţii, asigurarea de silozuri, de construcţii uşoare pentru agricultură, precum şi de seminţe şi alte input-uri pentru fermele vegetale. De asemenea, vor fi asigurate servicii de planificare a culturilor agricole şi de marketing pentru valorificarea recoltelor obţinute, training pentru fermieri, dar şi finanţare. Acest program are în vedere şi o colaborare profesională cu diverse companii, instituţii de învăţământ din SUA, astfel încât fermierii din România să poată beneficia de know-how-ul deţinut de agricultura din SUA.

Există numeroase probleme, atât în sistemul de creditare a poiectelor de investiţii, cât mai ales în politica de desfacere controlată în interiorul fermei. De multe ori, oamenii îşi vând recolta de pe tarlale, cu preţuri necompetitive pe piaţa internaţională. Prin acest program, ne-am gândit la soluţii integrate, inclusiv cu silozuri, care pot să menţină, pe toată perioada, un preţ optim, producţia în condiţii bune de păstrare şi cu o desfacere directă prin agenţii de la Bursa din Chicago.

RGIC este de 11 ani pe piaţa de consultanţă agricolă, cu o specializare permanentă a sistemului bancar. Anul trecut, la Washington, ne-am pregătit temeinic cu echipa de la US Exim Bank. Lucrăm în proiecte de investiţii cu succes pe piaţa românească, avem peste 1000 de proiecte realizate cu surse de finanţare şi creditare pe fondurile europene de pre şi post aderare.
Lucrăm foarte bine cu două ambasade, cu Ambasada SUA, Departamentul comercial, cu care am pus bazele Programului AgriUStech, cât şi cu Ambasada Israelului, la Programul Shavit pentru sere.

De foarte multe ori ne-am lovit de problema asocierii în agricultură. Foarte greu se unesc oamenii pentru a dezvolta proiecte combinate. În momentul în care uneşti nevoile oamenilor sub aceleaşi proiecte, sunt uniţi şi au rezultate bune. Ăsta e conceptul, să facem proiecte cât mai bune şi să aducem fermele noastre la nivelul de eficienţă din SUA. Bunicii ne spuneau că “vin americanii”. Ei vin, dar nu oricum. Trebuie să-i atragi, să înţeleagă că piaţa românească e de mare interes pentru ei. Fermele sunt fărâmiţate, avem peste un milion de ferme de semi-subzistenţă, avem o medie de 2 ha pe fermă. Avem 400 milioane de parcele. Pe americani i-a atras ideea de unificare a acestor ferme. În momentul când iei un utilaj, nu iei doar un utilaj, ci şi finanţarea, creditarea, asistenţa tehnică, astfel încât mentalitatea se schimbă.

Ideea proiectului AgriUStech a venit din faptul că se cunoaşte competitivitatea economică a americanilor în toată lumea, sunt cei mai buni. Pe de altă parte, în 2008, RGIC a realizat 500 de proiecte de investiţii eligibile, dar fără finanţare pe fondurile europene.

Ne-am gândit să venim cu un input de complementaritate, astfel încât fermierii cu ferme bune, dar care nu au până în 40 de ani, care au un istoric bun, să poată beneficia de un sistem de creditare foarte competitiv. Trebuie să avem ca punct de discuţie al întâlnirii riscul de ţară, care este esenţial pentru România. La US Exim Bank noi avem o cotaţie de 6 puncte procentuale, Bulgaria de 3,5, Ungaria de 2, Turcia de 0. Noi începem negocierile de la 6! Ţinta noastră e să atragem o sursă de creditare cât mai ieftină, pentru ca agricultura românească să aibă de câştigat.

Pe de-o parte sunt fondurile europene, pe de alta programe integrate, care să vină în completare, astfel încât fermierii să nu stea mult timp pe o listă de aşteptare, să nu-şi facă investiţiile numai cu credite usturătoare sau să renunţe.

În 3 ani, cât e perioada de derulare a AgriUStech, se vor accesa surse de 600 milioane dolari, iar rezultatele vor apărea în primăvara lui 2012. Primele comenzi de utilaje vor fi lansate încă din septembrie, anul acesta.”

Fermele mici şi medii au nevoie de bani pentru tehnologie

George Stanson, business manager România, Bulgaria, Serbia şi Croaţia-Case IH&Steyr:
„Cea mai mare problemă în agricultura românească este eligibilitatea pentru creditare. Fermierii români au voinţă şi au cunoştinţe agronomice. Dar, în special fermele mici şi mijlocii, nu au tehnologie pentru că nu au creditare. Proiectul AgriUStech încearcă să facă un triunghi relaţional între fermierul român, o sursă de creditare decentă, avantajoasă şi cea mai bună tehnologie în domeniu. Sunt convins că agricultura românească are nevoie de aşa ceva. Fermierii vor obţine acces la cea mai înaltă tehnologie, dar şi la know-how, la cunoştinţele avansate, pentru a ajunge la producţii de 8-10 tone la hectar, nu 4 tone ca acum.

Fermierii mari au cea mai înaltă tehnologie, şi-au croit deja un drum. La cei mici nu s-a gândit nimeni, deşi ei au nevoie cel mai mult de suport. Nu au fost foarte multe resurse financiare pentru a-i ajuta. Un fermier din Cluj, de exemplu, care are 10 ha, nu are bonitatea şi eligibilitatea necesare unui credit. Omul nu are foarte multe lucruri cu care să garanteze. E nevoie să existe un astfel de triunghi, în care aspectul financiar să fie rezolvat de la început pentru o perioadă lungă, iar oamenii să primească suport de cunoştinţe, pentru a lucra pământul cu cel mai ridicat câştig. Programul durează între 3 şi 5 ani, în funcţie de mărimea fermei.

Eu sunt născut în România şi sunt mândru de asta, dar trebuie să recunosc, cu mare părere de rău, faptul că agricultura din Bulgaria este cu mult înainte, mai ales din punctul de vedere al fărâmiţării pământului. Nu au rupt pământul în parcele de 2,3-5ha, fostele colhozuri au fost preluate în sistem privat şi sunt puţini fermieri care au sub 100 ha. De aici şi rezultatele bune pe care le au. Eu cred că România ar produce cât Franţa şi Germania dacă ar avea tehnologia şi resursele finaciare necesare. Ca suprafaţă şi poziţionare geografică, suntem favorizaţi faţă de Bulgaria. Cu toate astea, producţia medie la hectar, în România, este cu 20% mai mică decât în Bulgaria. Este o realitate.”

DANA MEDAR

Se tot vorbeşte despre plantele modificate genetic. Cercetătorii şi fermierii le numesc plante ameliorate genetic. Opiniile sunt şi pro şi contra. Oamenii de ştiinţă au afirmat, în mai multe rânduri, că teama unora este alimentată de lipsa de informare, numeroase teste confirmând faptul că o agricultură performantă trebuie să se bazeze pe cele mai noi rezultate în domeniu.

Compania americană Monsanto este o prezenţă constantă în România încă din 1974 şi este un promotor al biotehnologiilor în agricultură.

Recent, Monsanto a susţinut, la Facultatea de Management din cadrul USAMV Bucureşti, simpozionul „Contribuţia sistemelor Roundup Ready în Agricultura Durabilă”. Au participat cercetători, cadre didactice universitare, fermieri, studenţi.

Lucrările prezentate la simpozion au avut ca ţintă informarea specialiştilor din agricultură cu date despre veriga tehnologică a sistemelor Roundup Ready, dar şi despre impactul  socio-economic al utilizării biotehnologiilor, cu referire directă  la  porumbul şi soia cu toleranţă la glifosat.
În 1996 a apărut prima cultură modificată genetic cu toleranţă la glifosat, Soia Roundup Ready.

Tehnologia Roudup Ready a fost adoptată în foarte multe ţări, pentru că permite flexibilitatea aplicării erbicidului şi controlul total asupra unui spectru larg de buruieni, ceea ce determină  creşterea producţiei şi a calităţii acesteia, reducerea eroziunii solului şi păstrarea umidităţii în sol cu lucrări minime.
În România, soia Roundup Ready a fost cultivată încă din 1999, ajungând în 2006 la 137.000 ha, din totalul de 191.000 ha cultivate cu soia.
În 2010, suprafaţa cultivată cu soia a fost de doar 64.000 ha, consecinţa fiind importul masiv de soia, aşa cum a arătat Toma Dinu, decanul Facultăţii de Management. Cantitatea totală de soia boabe importată în anul 2010 a fost de 13,10 milioane tone, iar şrot de soia 21,65 milioane tone, din ţări ca Brazilia, SUA, Argentina şi Paraguay.

În ce priveşte porumbul, dr. Iuliana Ionel, de la Institutul de Economie Agrară, a precizat că producţia naţională medie este sub media europeană. În agricultura românească există un grad mare de îmburuienare a terenurilor, fapt care determină necesitatea implementării unor sisteme de management performante şi accesibile. Prin utilizarea porumbului Roundup Ready producţiile medii pot creşte cu până la 34%,  iar cantităţile de erbicide folosite şi costul acestora ar fi mai mici, fiind estimată o scădere a cheltuielilor la hectar cu cel puţin 11%.

Concluzia seminarului a accentuat că, în contexul  înregistrării unei creşteri a cererii de hrană pe plan mondial, devine din ce în ce mai importantă utilizarea unor tehnologii care să asigure sporuri de producţie pe aceeaşi suprafaţă de teren, păstrând biodiversitatea şi conservând mediul.
România este pe primul loc în Europa ca suprafaţă agricolă, dar pe locul 7 ca producţie medie. Monsanto este lider în furnizarea de soluţii bazate pe tehnologie şi de produse pentru agricultură ce vizează îmbunătăţirea productivităţii agricole şi a calităţii hranei.

Istoricul Monsanto în România şi beneficiile Roundup

Prof. dr. Alexandru Tianu, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice:
“Am lucrat cu firma Monsanto încă din anii 1974-1976, pe vremea când la Institutul de la Fundulea începusem o serie de lucrări şi nu puteam să combatem buruienile, mai ales cele perene. Cunoştinţele noastre de atunci erau destul de limitate şi implementarea unei astfel de metode presupunea un control riguros al buruienilor din câmp. Mai târziu am văzut ce poate să facă erbicidul Roundup, pentru că, în 1975, a fost un program naţional prin care România a important cantităţi mari pentru destufizarea zonelor din Delta Dunării, pentru îndiguirea acestora şi punerea lor în valoare ca terenuri agricole. Erau bine cunoscute rezultatele acestui erbicid, care are o mare capacitate biologică de a se transloca prin ţesuturi până la vârful rădăcinii.

Am găsit Roundup în stolonii de trestie din Delta Dunării la 8-9 m adâncime. Era o mare de stuf cu Roundup, care primăvara se văd ca nişte cocioace moarte, pe care le împinge apa. O perioadă s-a dat pe fiecare pas pe care erau terenuri îndiguite. Apoi, consumul de Roundup a început să scadă. Monsanto a găsit alte ţinte de rezolvat în România. Ne-au ajutat, la acea vreme, să combatem costreiul, care e principala problemă în zonele îndiguite, pentru că apa freatică le permite o înmulţire rapidă. Multe suprafeţe rămân necultivate.

În anii 1984-1987, am aplicat Roundup în cultura porumbului şi a florii-soarelui, ca desecant. Era metoda folosită în Europa de Vest, pentru că distruge toate buruienile din câmp, usucă mai repede grâul şi are o coacere uniformă pe lan. Se câştigă timp, se poate recolta mai repede. Roundup ca desecant e foarte folosit şi la noi, la porumb şi floarea-soarelui. La floarea soarelui au fost rezultate bune cu costreiul, însă la porumb se usca şi solul. Am completat metoda cu experienţe făcute la Fundulea, am încercat să dăm cu Roundup în miriştea de grâu. În zonele îndiguite, care erau irigate în acea perioadă, am forţat ca toate buruienile perene să răsară printr-o discuire superficială de două-trei ori, după care am venit cu irigarea.

Sămânţa adusă la suprafaţa solului permitea ca buruienile să răsară repede şi, când aveau 20-25cm, atunci dădeam cu 4-5 litri de Roundup şi lăsam solul pentru anul viitor. Perioada optimă era 15 august-15 septembrie. După 15 septembrie, plantele nu mai au fotosinteza necesară pentru a transloca erbicidul în cele mai adânci părţi. Roundup are eficienţă în primele două săptămâni de aplicare, la nivel de 4-5 cm în sol. La trestie, papură, plante cu rădăcina adâncă, ca pălămida, trebuie minim o lună de zile pentru acţiune.

Studiile sunt costisitoare şi îndelungi. Pe măsură ce Roundup coboară spre rădăcină, se observă cum se usucă.

În 1986, noi am beneficiat de un training în SUA, prilej cu care Monsanto ne-a pus la dispoziţie şi trei utilaje de lucrări minime pe piloane. Le-am folosit la Apahida, pe un teren în pantă de până la 40 grade. Am redus eroziunea solului, cu sporuri mari de producţie. Am eradicat aproape complet buruienile din această zonă.
Al doilea centru a fost la Brăila, o fermă de 640 ha, pe care am folosit tot ce învăţasem în SUA despre lucrările minime – reducerea la maximum a personalului şi cultura într-un asolament stabilit. Am avut un asolament de 4 ani, întâi grâu, în miriştea căruia s-a cultivat porumb, doi ani de porumb, apoi unul de soia. Se distrugeau piloanele cu discul şi se cultiva iar grâu. Fertilizarea se făcea cu fosfor, aplicat la 4 ani, când distrugeam piloanele. În rest, doar îngrăşăminte la semănat. În perioada de vegetaţie dădeam doar îngrăşăminte cu azot suplimentar. Toată ferma era condusă de un singur om, împreună cu un tractorist şi patru irigatori.

Al treilea centru a fost o fermă a IAS Mogoşoaia, cu 100 ha, în zona aeroportului, care fusese drenată. Am aplicat aceeaşi metodă. Nu făceam arătură şi se vedeau cocenii, ceea ce nu era permis la acea oră. Cei de la CC al PCR, în 1986, ziceau că e lotul lor de cercetare agricolă. Noi făceam doar ce văzusem în America.

nu putem să mai facem lucrările fără Roundup, care este un erbicid foarte complex. Nu poţi să-l aplici oricum, trebuie să ştii biologia buruienilor, trebuie să adaptezi utilajele pentru a-l aplica. Nu poţi să-l aplici în vie dacă atingi frunzele, pentru că dispare via. Trebuie să ai coardele prinse sus, îţi trebuie dispozitive care să protejeze frunzele.

Concluzia mea, după ani de cercetare şi experimente practice, este că e nevoie de sprijinul companiei Monsanto, dar şi de efortul nostru”.

DANA MEDAR

ISAAA a publicat, în februarie, un raport cu suprafeţele cultivate în toate regiunile lumii cu plante transgenice, în 2010. Astfel, suprafaţa totală a fost de 148 milioane ha, repartizate în 29 de ţări de pe toate continentele şi a înregistrat o creştere de 10% faţă de anul 2009 (134 milioane ha). În acest tablou optimist există o singură zonă din lume care aduce o pată întunecată: Europa, cu cele 91.500 ha cultivate numai cu două evenimente transgenice autorizate (porumbul MON810 şi cartoful Amflora), în scădere faţă de 2009.

Agricultorii europeni sunt privaţi de avantajele culturilor OMG

În 2010, au cultivat plante transgenice 15,4 milioane de agricultori din 29 de ţări (trei ţări în plus faţă de 2009). Astfel, producătorii recurg din ce în ce mai mult la aceste culturi peste tot în lume, dar mai ales în ţările în curs de dezvoltare (19 ţări în 2010).
Cu o creştere a suprafeţelor de 19%, Brazilia (cu 25,4 milioane ha) rămâne cel de-al doilea producător mondial de culturi transgenice, după SUA (cu 66,8 milioane ha). De remarcat, de asemenea, o creştere de 126% a suprafeţelor cultivate în Burkina Faso, unde 80.000 de agricultori cultivă 260.000 ha de bumbac transgenic.

În ce priveşte principalele culturi, în 2010, 29% din porumbul însămânţat a fost transgenic (pe o suprafaţă totală de 158 milioane ha), faţă de 26% în 2009. La celelalte culturi, 81% din soia, 64% din bumbac şi 23% din rapiţă au fost trasgenice în 2010, faţă de 77%, 49% şi, respectiv, 21%, în 2009.
Din păcate, în Europa se constată o izolare din ce în ce mai pronunţată în acest domeniu, suprafeţele cultivate cu OMG fiind extrem de limitate şi în scădere, în urma presiunilor exercitate în numeroase state membre. Astfel, în 2010, suprafaţa de culturi transgenice a Uniunii Europene se situa la 91.500 ha, fiind concentrată în cea mai mare parte în Spania (80%), unde s-a cultivat porumb MON810 rezistent la Ostrinia nubilalis şi Sesamia. La începutul lunii februarie, în 2011, Bulgaria s-a alăturat ţărilor care interzic cultura porumbului MON810 (din care fac parte Franţa, Germania, Ungaria, Luxemburgul, Grecia şi Austria). În schimb, odată cu posibilitatea cultivării cartofului Amflora, Germania şi Suedia au însămânţat culturi cu acest hibrid în 2010, prin contrast cu 2011, însă pe suprafeţe foarte limitate.

În urma încheierii întrunirilor Consiliului European, din decembrie 2008, Comisia Europeană a realizat o anchetă în rândul statelor membre, pentru a le sesiza mai bine solicitările în legătură cu acest aspect. După cum era de aşteptat, răspunsurile nu au fost la înălţime, dat fiind faptul că statele membre tind să invoce blocaje la nivelul opiniei lor publice, mai degrabă decât nişte criterii bine stabilite în această privinţă. Aceasta reiese din raportul Comisiei Europene, prezentat pe 15 aprilie 2011. Singurul element net în acest raport este faptul că plantele transgenice aduc un plus de producţie medie şi deci, în general, un venit mai bun agricultorilor care recurg la ele. Acest aspect este, probabil, motivul principal al extinderii culturilor transgenice în lume. Este un avantaj de care agricultorii europeni sunt în foarte mare parte privaţi, în prezent.

UE trebuie să regândească politica privind plantele transgenice

În privinţa Europei, situaţia de fapt este fără echivoc: numai două evenimente genetice sunt autorizate pentru cultivare - unul pentru porumb şi celălalt pentru cartof, iar suprafeţele cultivate efectiv sunt foarte limitate. În acelaşi timp, extinderea culturilor transgenice în lume obligă Europa să-şi creeze mijloace pentru a importa plante transgenice cultivate în alte regiuni, iar acest lucru a dat naştere unei politici cu două viteze. Una pentru introducerea în cultură - şi ale cărei dosare statele membre le „blochează” politic, chiar dacă acestea sunt validate ştiinţific de către Agenţia Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA - European Food Safety Agency) - şi pentru care, în final, Comisia Europeană trebuie să decidă singură dacă autorizează sau nu organismele transgenice respective. Cealaltă, referitoare la import, pe care statele membre - pe baza aceleiaşi proceduri ştiinţifice - nu reuşesc să o deblocheze dintr-o minoritate de poziţii, dat fiind faptul că sectorul furajer, mai ales, ar putea fi periclitat din cauza incapacităţii legislative a Europei de a importa organisme transgenice.

Acesta este contextul tensionat, privitor la organismele transgenice din UE, în care Comisia Europeană a formulat mai multe propuneri statelor membre.
Mai întâi, discrepanţa din ce în ce mai mare dintre evenimentele transgenice autorizate pe glob şi cele autorizate în Europa a determinat CE să facă o propunere pentru trecerea de la tradiţionala „toleranţă zero” la un prag de toleranţă pentru evenimentele neautorizate pentru import şi consum în Europa - însă numai pentru cele care au obţinut un aviz pozitiv în urma evaluării de către EFSA. Propunerea CE are în vedere un prag de toleranţă de 0,1%, aplicat cantităţilor importate şi destinate consumului din sectorul zootehnic. Dezbaterea continuă la nivel european în privinţa includerii produselor pentru consum uman în această dispoziţie.

În iulie 2010, o altă propunere a fost făcută statelor membre, pentru a li se da posibilitatea să respingă, eventual, cultivarea plantelor transgenice pe teritoriile lor. Această propunere se bazează pe modificarea liniilor directoare referitoare la coexistenţă şi pe un proiect de regulament care le permite statelor membre să refuze cultivarea unui organism transgenic autorizat la nivel european pe întreg teritoriul lor sau doar pe o parte din el. Sistemul global rămâne însă cel al evenimentelor autorizate la nivel comunitar şi al autorizării hibrizilor cultivaţi în ţările UE.

Cu toate acestea, chiar dacă discuţiile au fost lansate, iar Parlamentul European ar trebui să voteze un raport pe această temă în iunie, procedura obişnuită pentru acest tip de modificări legislative (procesul codecizional dintre Comisie şi Consiliul European) durează de la 18 luni până la 2 ani şi, prin urmare, nu ar fi operaţională înainte de 2012.

În etapa actuală, se poate observa tendinţa, atât la nivelul anumitor state membre, cât şi în Parlamentul European, de a respinge, pur şi simplu, propunerea Comisiei privitoare la subsidiaritate. Practic, analizele juridice ale Consiliului, care sunt în concordanţă cu cele ale Parlamentului European, sunt foarte rezervate în privinţa acestei propuneri, în special din cauza riscului apariţiei unor diferende cu Organizaţia Mondială a Comerţului, precum şi a unor potenţiale obstacole pe piaţa internă, dacă s-ar stabili reguli de cultivare şi praguri diferite de la un stat la altul. În februarie 2011, Comisia publicase o serie de motive care ar putea fi invocate de către un stat membru UE pentru a-şi justifica refuzul de a cultiva organismele transgenice, fără a-i linişti însă pe deplin pe actorii implicaţi. De asemenea, sunt menţionate aspecte ca morala publică (ce include preocupările de ordin religios, filosofic şi etic) sau ordinea publică, sau chiar dorinţa de a evita prezenţa organismelor transgenice în celelalte produse (păstrarea culturilor convenţionale şi biologice şi a produselor fără organisme transgenice).

Prin urmare, în stadiul actual, agricultorii europeni sunt privaţi în mare măsură de accesul la biotehnologii, în ciuda largii lor răspândiri la nivel mondial şi a faptului că sunt importate în Europa. Acest lucru se întâmplă din consideraţii mai degrabă politice decât ştiinţifice. Problema evoluţiilor demografice şi a necesarului de alimente, în paralel cu modificările climatice trebuie, deci, să-i determine pe responsabilii europeni să regândească modul de abordare a dosarului organismelor transgenice şi să înglobeze şi capacitatea biotehnologiilor de a oferi una din căile de rezolvare a acestor probleme.
Preluare din Maiz’Info

CELINE DUROC, RESPONSABIL PROBLEME MEDIU - ORAMA
(SINDICATUL PRODUCĂTORILOR DE CEREALE ŞI OLEAGINOASE – FRANŢA)

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista